Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 2418/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Curtea de Apel BUCUREŞTI - Sentințe și decizii de dreptul muncii / 2015

Decizia nr. 2418/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 18-06-2015 în dosarul nr. 16197/3/2014

Dosar nr._ (1580/2015)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VII-A PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

Decizia civilă nr.2418

Ședința publică din data de 18 iunie 2015

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE – P. A.

JUDECĂTOR - L. H.

GREFIER - F. V.

Pe rol soluționarea cererii de apel formulată de apelanta-pârâtă S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI SA împotriva sentinței civile nr._ din data de 19 decembrie 2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant S. L. INDEPENDENT PACIFIC, reprezentând pe reclamanții P. T., I. G., I. V., Ș. A., E. D. D., T. C. V., S. V., G. R., E. N., R. M., în cauza având ca obiect – drepturi bănești, disjuns din dosarul nr._/3/2014.

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns apelanta-pârâtă S. Națională de Transport Feroviar de Călători SA, prin consilier juridic C. G., cu delegație nr.92/d/5336/2015, atașată la fila 26 dosar, intimatul-reclamant S. L. Independent Pacific, prin avocat S. M. cu împuternicire avocațială emisă în baza contractului de asistență juridică nr._/15.06.2015, atașată la fila 28 dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Nemaifiind cereri prealabile de formulat, nici excepții de invocat,

Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de apel.

Consilierul juridic al apelantei-pârâte S. Națională de Transport Feroviar de Călători SA susține verbal motivele de apel inserate pe larg în cererea scrisă și solicită admiterea acestuia, modificarea sentinței civile apelate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată.

Avocatul intimatului-reclamant S. L. Independent Pacific depune la dosar concluzii scrise; solicită respingerea apelului ca nefondat, menținerea sentinței apelate ca legală și temeinică; cu cheltuieli de judecată conform chitanței nr.412/17.06.2015.

Curtea reține pricina în pronunțare.

CURTEA,

Deliberând asupra cererii de apel de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București-Secția a-VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, dupa disjungerea din dosarul nr._/3/2013, reclamantul S. L. INDEPENDENT PACIFIC in numele membrilor de sindicat P. T., I. G., I. V., Ș. A., E. D.-D., T. C.-V., S. V., G. R., E. N., R. M. a solicitat în contradictoriu cu pârâta S. N. DE TRANSPORT FEROVIAR DE CALATORI CFR CALATORI SA obligarea acesteia la plata către fiecare membru de sindicat a drepturilor banesti reprezentand salariul suplimentar pentru anul 2010 prevazut de art. 30(1,5) din CCM la nivel de G. de Unitati din Transportul Feroviar; valabil pentru anii 2006-2008, prelungit prin Act aditional nr.370/2008; diferenta dintre drepturile salariale calculate prin raportarea la salariul minim de 700 lei conform art. 41 pct. 3 lit. „a” din CCM Unic la Nivel de Ramura Transporturi valabil pe anii 2008-2010 si drepturile salariale efectiv incasate in tot anul 2010; ajutorul material de Paste, ajutorul material pentru C. si prima pentru Ziua Feroviarului pentru anul 2010 prevazute de art. 71 din CCM la nivel de G. de Unitati din Transportul Feroviar valabil pentru anii 2006-2008, prelungit prin Act aditional pana la 28.12.2010, drepturi ce au fost prevazute si de CCM la nivel superior de ramura (anexa 5) art.71.

Prin sentința civilă nr._/19.12.2014, Tribunalul București-Secția a-VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a respins ca neintemeiate exceptiile prescriptiei dreptului material la actiune, invocate de parata, a admis cererea formulata de reclamantul S. L. INDEPENDENT PACIFIC, in numele membrilor de sindicat: P. T., I. G., Ivănica V., Ș. A., E. D. D., T. C.-V., S. V., G. R., E. N., R. M., in contradictoriu cu parata S. N. DE TRANSPORT FEROVIAR DE CALATORI SA ; a obligat parata sa plateasca reclamantilor drepturile banesti reprezentand salariul suplimentar aferent anului 2010, conform art. 30 din CCM la nivel de G. de Unitati din Transportul Feroviar nr.2836/28.12.2006 modificat prin Actul Aditional nr.370/20.06.2008, a obligat parata sa plateasca reclamantilor drepturile banesti reprezentand ajutor material de Paste, ajutor material pentru C. si prima pentru Ziua Feroviarului aferente anului 2010, conform art. 71 din CCM la nivel de G. de Unitati din Transportul Feroviar nr.2836/28.12.2006 modificat prin Actul Aditional nr.370/20.06.2008, a obligat parata sa plateasca reclamantilor drepturile banesti reprezentand diferenta dintre drepturile salariale calculate prin raportarea la salariul minim de 700 lei conform art. 41(3) lit. „a” din CCM Unic la Nivel de Ramura Transporturi 2008-2010 nr. 722/2008 si drepturile salariale efectiv incasate de acestia in decursul anului 2010.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt și de drept:

În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la actiune instanța de fond a reținut că drepturile banesti reprezentand salariul suplimentar pentru anul 2010 conform art. 30(1,5) din CCM la nivel de G. de Unitati din Transportul Feroviar; valabil pentru anii 2006-2008, prelungit prin Act aditional nr.370/2008; diferenta dintre drepturile salariale calculate prin raportarea la salariul minim de 700 lei conform art. 41 pct. 3 lit. „a” din CCM Unic la Nivel de Ramura Transporturi valabil pe anii 2008-2010 si drepturile salariale efectiv incasate in tot anul 2010; ajutorul material de Paste, ajutorul material pentru C. si prima pentru Ziua Feroviarului pentru anul 2010 prevazute de art. 71 din CCM la nivel de G. de Unitati din Transportul Feroviar valabil pentru anii 2006-2008, prelungit prin Act aditional pana la 28.12.2010, sunt drepturi de natura salariala, in consecinta, în cauză nu se aplică dispozițiile art. 268 lit. „e” din Codul muncii ci lit. „c” al aceluiași articol care privește drepturi salariale.

In consecinta, a respins exceptia precriptiei dreptului material la actiune ca neintemeiata.

Pe fondul cauzei, instanța de fond a reținut că prin Contractul colectiv de muncă la Nivel de G. de Unități din Transportul Feroviar pe anii 2006 – 2008, înregistrat sub nr. 2836/20/28.12.2006, prelungit prin Act aditional nr.370/2008, s-au convenit următoarele: conform art. 30(1) „pentru munca ireprosabila, desfasurata in cursul unui an calendaristic, dupa expirarea acestuia, salariatii unitatilor feroviare vor primi un salșariu suplimentar, echivalent cu salariul de baza de incadrare din luna decembrie a anului respectiv”.

Parata a aratat ca dispozitiile enuntate mai sus au ramas fara efect ca urmare a faptului ca prin Actul Aditional nr.1811/29.04.2010 la CCM la nivel de unitate 2009-2010 prin art.33 s-a stauat ca salariul suplimentar poate fi acordat, iar prevederile privind acordarea acestuia urmeaza a se aplica incepand cu 01.01.2011, astfel ca in anul 2010 acesta nu se cuvine salariatilor.

Instanta nu putea primi aceasta aparare, deoarece conform art.132(3,4) Legea 62/2011 prevede „Contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior. Contractele individuale de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la niveluri inferiorare celor stabilit prin contractele colective de muncă.”

Potrivit art.133 Legea 62/2011 CCM este obligatoriu „c) pentru toți angajații încadrați în unitățile din sectorul de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă și care fac parte din organizațiile patronale semnatare ale contractului. „

Conform art.40 alin.2 lit.c din CM angajatorul are obligația „să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă”, iar art.57 alin.4 prevede că „în situația în care o clauză este afectată de nulitate, întrucât stabilește drepturi sau obligații pentru salariați, care contravin unor norme legale imperative sau contractelor colective de muncă aplicabile, aceasta este înlocuită de drept cu dispozițiile legale sau convenționale aplicabile, salariatul având dreptul la despăgubiri.”

În consecință, prevederile art.30(1,5) din CCM la nivel de G. de Unitati din Transportul Feroviar; valabil pentru anii 2006-2008, prelungit prin Act aditional nr.370/2008 trebuiau a fi preluate în CCM la nivel de unitate 2009-2010 și de asemenea, să fie transpuse în mod corespunzător și în conținutul clauzelor contractelor individuale de muncă ale salariaților acesteia.

Conform art.148 Legea 62/2011 „executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți”, iar „neîndeplinirea obligațiilor asumate prin contractul colectiv de muncă atrage răspunderea părților care se fac vinovate de aceasta”.

Față de prevederile legale expuse, instanța de fond a reținut ca mentiunea cuprinsa in art.33 din Actul Aditional nr.1811/29.04.2010 CCM la nivel de unitate 2009-2010, este afectată de nulitate, deoarece dreptul salarial pe care-l stabileste nu este în acord cu dispozițiile art.30(1,5) din CCM la nivel de G. de Unitati din Transportul Feroviar; valabil pentru anii 2006-2008, prelungit prin Act aditional nr.370/2008, aceasta fiind înlocuită de drept cu cea din Contractul colectiv de muncă la nivel ierarhic superior aplicabil.

Prin Contractul colectiv de muncă la Nivel de G. de Unități din Transportul Feroviar pe anii 2006–2008, înregistrat sub nr. 2836/20/28.12.2006, prelungit prin Act aditional nr.370/2008, s-au convenit următoarele: „art. 71 – In afara ajutoarelor la care au dreptul potrivit legii, salariații vor mai beneficia de următoarele: - cu ocazia sărbătorilor de Paste si de C. se va acorda salariaților un ajutor material stabilit cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare, de ajutorul respectiv nu vor beneficia salariații care. in cursul anului respectiv au absentat nemotivat de la serviciu sau au fost sancționați pentru consum de băuturi alcoolice, precum si salariații unitățile componente ale grupului de unități feroviare care la data acordării ajutoarelor cu ocazia sărbătorilor de Paste si de C. se afla in concediu fara plata cu durata de un an. - Pentru Ziua Feroviarilor se va acorda o premiere al cărei cuantum va fi stabilit de Consiliul de Administrați, la nivelul clasei 1 de salarizare."

Apărarea pârâtei în sensul că deși prin contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate pe anul 2009 – 2010, înregistrat sub nr. 1/2450/04.06.2009 s-au recunoscut aceste drepturi, prin actul adițional nr. 1811/29.04.2010 la acest contract s-a convenit că aceste prevederi nu se aplică pentru anul 2010, urmând a se aplica cu 01.01.2011 nu a fost reținută.

Astfel, si in ceea ce priveste aceste drepturi instanta retine existenta unui CCM la nivel ierarhic superior care stabileste drepturi la un nivel superior fata de CCM la nivel de unitate, reiterand astfel considerentele expuse anterior.

Astfel, instanta de fond a reținut ca mentiunea cuprinsa in art.75 din Actul Aditional nr.1811/29.04.2010 CCM la nivel de unitate 2009-2010, este afectată de nulitate, deoarece dreptul salarial pe care-l stabileste nu este în acord cu dispozițiile art.71 din CCM la nivel de G. de Unitati din Transportul Feroviar; valabil pentru anii 2006-2008, prelungit prin Act aditional nr.370/2008, aceasta fiind înlocuită de drept cu cea din Contractul colectiv de muncă la nivel ierarhic superior aplicabil.

Potrivit art.41 alin.3 lit.a din CCM unic la nivel de ramura transporturi pe anii 2008-2010 „salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi, valabil din data de 1 ianuarie 2008 și negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/lună, este de 700 lei, adică 4,12 lei/oră, salariul fiind stabilit fără alte sporuri, adaosuri ori indemnizații incluse în acesta”, aceste dispoziții neregasindu-se în contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul societății, aspect ce rezultă din apărările formulate de parata.

Astfel, pentru perioada in litigiu la nivelul societatii parate s-au raportat drepturile salariale ale reclamantilor la salariul de baza mimim brut prevazut de CCM la nivel de unitate, prevederile art.41 alin.3 lit.a din CCM unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010, cu privire la cuantumul salariului de bază minim brut, nefiind aplicate, acesta reglementand o valoare a salariului de baza minim brut superioara celui stabilit prin CCM la nivel de unitate.

Art.132(3,4) Legea 62/2011 prevede „Contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior. Contractele individuale de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la niveluri inferiorare celor stabilit prin contractele colective de muncă.”

Potrivit art.133 Legea 62/2011 „c) pentru toți angajații încadrați în unitățile din sectorul de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă și care fac parte din organizațiile patronale semnatare ale contractului. „

În consecință, prevederile art.41 alin.3 lit.a din CCM unic la nivel de ramura transporturi pe anii 2008-2010 trebuiau a fi preluate în CCM valabil la nivelul pârâtei în intervalul 2009-2010 și de asemenea, să fie transpuse în mod corespunzător și în conținutul clauzelor contractelor individuale de muncă ale salariaților acesteia.

Pentru considerentele ce preced, instanța de fond a admis cererea si a obligat pârâta sa plateasca reclamantilor drepturile banesti reprezentand salariul suplimentar aferent anului 2010, conform art. 30 din CCM la nivel de G. de Unitati din Transportul Feroviar nr.2836/28.12.2006 modificat prin Actul Aditional nr.370/20.06.2008.

A obligat parata sa plateasca reclamantilor drepturile banesti reprezentand ajutor material de Paste, ajutor material pentru C. si prima pentru Ziua Feroviarului aferente anului 2010, conform art. 71 din CCM la nivel de G. de Unitati din Transportul Feroviar nr.2836/28.12.2006 modificat prin Actul Aditional nr.370/20.06.2008.

A obligat parata sa plateasca reclamantilor drepturile banesti reprezentand diferenta dintre drepturile salariale calculate prin raportarea la salariul minim de 700 lei conform art. 41(3) lit. „a” din CCM Unic la Nivel de Ramura Transporturi 2008-2010 nr. 722/2008 si drepturile salariale efectiv incasate de acestia in decursul anului 2010.

În termen legal, împotriva acestei sentințe a formulat cerere de apel parata S. Națională de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. Călători"-S.A., pentru următoarele motive:

1. Consideră apelanta că sentința civila nr._/19.12.2014, în ceea ce privește soluția de respingere a excepției prescrierii dreptului la acțiune cu privire la solicitarea de acordare a salariului suplimentar pentru anul 2010, ajutorului material de Paste si C. pentru anul 2010, respectiv premierea pentru „Ziua Ceferistului" aferenta anului 2010 a fost dată cu aplicarea greșită a legii, ceea ce constituie primul motiv de apel.

Instanța de fond, a reținut in considerente următoarele: În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune instanța retine ca drepturile bănești reprezentând salariul suplimentar pentru anul 2010 conform art.. 30(1,5) din CCM la nivel de G. de Unități din Transportul Feroviar; valabil pentru anii 2006-2008, prelungit prin Act adițional nr 370/2008 diferentelor dintre drepturile calculate prin raportare Ia salariul minim de 700 lei, conform art 41, pct 3 Ut. „a" din CCM Unic la Nivel de Ramura Transporturi valabil pentru anii 2008-2010 si drepturile salariale efectiv încasate in tot anul 2010 ;ajuîorul material de Paste, ajutorul material de C. si prima pentru Ziua Feroviarului pentru anul 2010 prevăzute de art 71 din CCM la nivel de G. de Unități din Transportul Feroviar valabil pentru anii 2006-2008, prelungit prin Act adițional pana la 28.12.2010, sunt drepturi de natura salariata, in consecința, in cauza se aplica dispozițiile art 268 lit „ e "din Codul Muncii ci lit „ c "al aceluiași articol care privește drepturile salariale ".

Instanța de fond doar concluzionează ca drepturile enumerate sunt de natura salariala si in cauza se aplica dispozițiile art 268 lit „e"din Codul Muncii ci lit „c", fără a arata convingerea in fapt cu privire la faptul ca acestea sunt drepturi de natura salariala.

Ca atare, fata de prevederile art. 30 alin, (1) alin (5), art 71 din Contractele Colective de Muncă la nivel de grup de Unități din Transportul Feroviar valabil pentru anul 2006-2008, acestea își au izvorul în contractul colectiv de muncă, nefiind un drept prevăzut în contractul individual de muncă al salariaților reclamanți.

Atât premierea de Ziua Ceferistului și ajutorul material pentru P. și C., cât și salariul suplimentar, deși sunt drepturi stabilite in bani, acestea nu sunt de natura salariată, ci drepturi stabilite prin clauzele contractului colectiv de munca, cu un regim juridic distinct.

Raportat la prevederile art 159 și 155 din Codul Muncii „salariul reprezintă contraprestația muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă" acesta cuprinzând salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri".

Astfel, norma generală definește salariul, componentele acestuia respectiv: salariul de bază, indemnizațiile sporurile, precum și alte adaosuri, precum și temeiul de drept și totodată izvorul obligațiilor părților acesta fiind contractul individual de muncă.

Or, nici premierea de Ziua Ceferistului, nici ajutorul material pentru P. și C. și nici salariul suplimentar nu pot fi considerate drepturi salariate în sensul definiției de mai sus, pentru că nu sunt stipulate în contractul individual de muncă, nu reprezintă contraprestația muncii depuse de angajați (au caracterul unui drept suplimentar decurgând dintr-un contract colectiv de muncă) și nu se plătesc cel puțin o dată pe lună, ci au caracter anual.

Mai mult, cele patru drepturi echivalează cu recompense acordate de angajator, astfel că premierea de Ziua Ceferistului și ajutorul material pentru P. și C. se acordă salariaților în virtutea unei calități, aceea de ceferiști, iar salariul suplimentar se acordă salariaților drept urmare a îndeplinirii de către aceștia, ireproșabil, a obligațiilor de serviciu. Or, dreptul de a acorda o recompensă, apreciem că aparține exclusiv angajatorului, fiind o disponibilitate a acestuia și nu o obligație.

Fiind vorba despre drepturi cu caracter patrimonial ce izvorăsc din clauze ce nu au fost executate întocmai de către angajator, în speța de față sunt incidente prevederile art. 283 alineatul l lite) din Codul Muncii, în conformitate cu care, cererea de chemare în judecată trebuie introdusă „în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia".

Ținând seama ca dreptul de a se acorda,"salariul suplimentar pentru anul 2010 s-a născut la data de 01.01.2011, ajutorul material de Paste 2010 s-a născut la data de 04.04.2010 ajutorul material pentru C. pentru anul 2010 s-a născut la data de 25.12.2010, respectiv prima de ziua ceferistului pentru anul 2010 s-a născut la data de 23 aprilie 2010, iar față de data introducerii acțiunii, respectiv 18.03.2013 termenul de prescripție prevăzut de art.268 alin.(l) lite din Codul Muncii s-a împlinit

În concluzie, solicită apelanta să se constate aplicarea greșită a prevederilor legale, urmând a dispune modificarea sentinței atacate în sensul admiterii excepției și respingerii acțiunii ca fiind prescrisă.

2. Consideră apelanta că sentința civila nr .1995/19.12.2014, în ceea ce privește soluția de acordare a diferentele salariale pentru anul 2010, pentru perioada 01.01._10, este netemeinica, motivat de următoarele:

Cu toate ca instanța de fond a respins excepția prescrierii dreptului Ia acțiune cu privire la solicitarea de acordare a diferentele salariale pentru anul 2010, raportat la art. 268 alin. (1) lit. c) din Codul muncii, in fapt aceasta acorda si pentru perioada 01.01._10 in cazul in care termenul de prescripție se împlinise.

Ca atare acordarea diferentelor salariale pentru perioada 01.01._10, ținând seama de data introduceri acțiunii, respectiv 18.03.2013, erau prescrise.

In concluzie, solicită apelanta să se constate aplicarea greșită a prevederilor legale, modificarea sentinței atacate în sensul admiterii excepției prescrierii dreptului Ia acțiune pentru perioada 01.01._10 .

In ceea ce privește acordarea salariului suplimentar aferent anului 2010, apreciază apelanta că instanța de fond nu a aplicat prevederile art.247 din Codul Muncii, respectiv faptul ca subscrisa nu avea obligația legala sa aplice CCM la nivel de grup de unități in condițiile in care la nivelul subscrisei exista un CCM valabil la nivel de unitate.

CCM valabil la nivel de unitate potrivit principiului priorității legii speciale fata de legea generala prevala CCM la nivel de grup de unități Feroviare, acesta din urma fiind legea generala. Situație in care a admiterea capătului de cerere referitor la salariul suplimentar pe 2010 este neîntemeiat.

Mai mult, instanța de fond nu a avut in vedere nici dispozițiile art. 37 din Codul Muncii conform cărora „ drepturile si obligațiile privind relațiile de munca dintre angajator si salariat se stabilesc, prin negociere, in cadrul contractelor colective de munca si al contractelor individuale de munca",respectiv faptul ca se incalca dreptul la negociere a contractului colectiv de munca.

Așadar, instanța de fond ar fi trebuit sa tina seama de aplicabilitatea dispozițiile art. 33 alin. (1) din CCM 2009/2010 la nivel de unitate, si nu de CCM la nivel de grup de unități feroviare neaplicabil in cazul subscrisei, astfel ca salariu suplimentar deși este un drept al salariatului, așa cum a reținut instanța de fond, acesta poate fi acordat si nu este obligatoriu sa fie acordat, așa cum greșit a apreciat instanța deoarece clauza contractuala reglementează următoarele:

"Pentru munca desfășurata in cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul societății poate primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de baza de încadrare in luna decembrie a anului respectiv ".

Exista o diferența de reglementare a dreptului de a beneficia de salariu suplimentar, pe care instanța de fond nu a retinut-o, intre textul din CCM la nivel de unitate, art. arătat mai sus, unde se prevede posibilitatea acordării acestui salariu suplimentar, de altfel s-a si folosit sintagma ..personalul societății POATE PRIMI un salariu suplimentar .. si dispozițiile art. 30 din CCM la nivel de grup de unități feroviare unde textul impune expres si in mod obligatoriu acordarea acestui salariu.(„...salariații unităților feroviare VOR PRIMI un salariu suplimentar...".

Insa așa acest CCM la nivel de grup de unități feroviare nu este aplicabil subscrisei deoarece avea o lege speciala si anume CCM la nivel de unitate.

Deci, nici un act normativ, aplicabil la nivelul apelantei, nu prevede imperativ ca acest salariu suplimentar sa fie acordat obligatoriu de către societatea noastră ci este prevăzuta posibilitatea acordării lui.

Mai mult decât atât așa cum si instanța va putea observa din actele depuse la dosar acest salariu nici nu a fost prevăzut a se acorda pentru anul 2010.(Act adițional nr. 1811/29.04.2010 la CCM 2009-2010).

Pentru aceste considerente, apreciază apelanta ca instanța de fond a admis in mod netemeinic acest capăt de cerere, respectiv acordarea salariului suplimentar pe anul 2010, intemeindu-se pe un act normativ neaplicabil Ia nivelul societății si anume CCM la nivel de grup de unități feroviare, atâta timp cat la nivelul societății exista un CCM aplicabil unde se prevedea posibilitatea acordării acestui salariu si nu obligativitatea acordării lui.

In ceea ce privește soluția instanței de fond privind capetele de cerere referitore la acordarea plații primei pentru C. aferenta anului 2010, primei pentru Paste, pentru anul 2010, respectiv acordarea primei pentru Ziua Ceferistului/Feroviarului aferenta anului 2010 precizează apelanta că raportat la prevederile art.247 (din Codul Muncii in vigoare la data drepturilor pe care reclamantul le solicita) nu avea obligația sa aplice acest contract colectiv de munca, atâta timp cat la nivelul CFR Gevaro exista Contract Colectiv de Munca.

Si de aceasta data instanța de fond, deși a reținut ca aceste capete de cerere sunt prevăzute in conținutul CCM la nivel de unitate 2009/2010 cu Actul adițional 1811/29.04.2010, nu a ținut cont de acestea, deși reprezentau legea speciala aplicabila la nivelul apelantei si a admis si aceste capate de cerere pe dispozițiile art 71 din CCM la nivel de grup de unități feroviare, neaplicabil in cazul nostru.

Acordarea primelor de Paste/C. si Ziua Ceferistului pentru anul 2010, a fost prevăzuta prin CCM 2009/2010 in articolul 75 așa cum a fost modificat prin Actul Adițional nr.1811 /29.04.2010 ca „In perioada 01.04._10 aceste prevederi nu se aplica, urmând a se aplica începând cu l ianuarie 2011".

Instanța de fond nu a ținut cont de aceste prevederi si inca odată a ținut cont, in mod greșit, de dispozițiile art. 71 din CCM la nivel de grup de unități feroviare, obligând apelanta in mod netemeinic, in opinia sa la plata către intimații-reclamanți a primelor pentru Paste, C. si Ziua Feroviarului pe anul 2010, atâta timp cat nu exista o prevedere legala aplicabila la nivelul societății, care sa justifice acordarea acestor ajutoare bănești.

La soluționarea cauzei ar fi trebuit avute in vedere si prevederile art 7 al 4 din OUG 79/2008 privind unele masuri economico financiare la nivelul unor operatori economici ,, Pentru operatorii economici- filiale, a căror activitatae depinde de societatea mama in proporție mai mare de 60%, drepturile salariale se acorda in condițiile prevăzute la alineatul l, dar nu mai mult decât creșterea acordata pentru societatea mama ".

Așadar, apreciază apelanta ca atâta timp cat in perioada pentru care se solicita drepturile, salariații aveau C.I.M. încheiat cu S.C. CFR GEVARO S.A, filiala a SNTFC CFR CALATORI S.A. înființata prin H.G. 7/1999, atâta timp cat societatea mama SNTFC CFR CALATORI S.A. nu a acordat aceste ajutore pt. salariații săi, nici S.C. CFR GEVARO S.A nu putea sa prevadă acordarea unor astfel de ajutoare.

Astfel, instanța de fond nu a avut in vedere atât art. 75 ultimul paragraf din CCM la nivel de unitate 2009/2010 s-a stabilit faptul în perioada 01.04._10 aceste prevederi nu se aplica urmând a fi aplicate începând cu data de 01.01.2011.

Așadar având in vedere cele prezentate, aceasta solicitare a intimatiilor din acțiunea înaintata instanței de fond nu este întemeiata ea neavand pe de-o parte nici temei legal iar pe de alta parte nici susținere financiară.

Instanța de fond ar fi trebuit sa tina seama de înscrisurile depuse la dosar, cu privire Ia anul 2010, din care rezulta că la sfârșitul anului 2009, . a înregistrat pierdere cumulata in valoare de 33.850 mii lei si arierate in valoare de 21.395 mii Iei, in dimensionarea indicatorilor bugetari pentru anul 2010, . a avut in vedere situația economica realizata în 2009 ( respectiv pierderea in valoare de 13.908 mii lei), impunându-se deci prudența in estimarea cheltuielilor totale si a veniturilor totale.

Astfel, pentru anul 2010, fondul de salarii prevăzut in bugetul de venituri si cheltuieli al . a fost in suma de 18.424 mii lei, iar in execuție s-a realizat suma de 16.959 mii lei, rezultând o economie de 1.465 mii lei. Aceasta economie la fondul de salarii a fost generata de faptul ca, pe fondul situației financiare dificile, societatea a fost nevoita sa recurgă la disponibilizări de personal si șomaj tehnic. Având in vedere ca anul 2010 a fost încheiat cu o pierdere de 15.067,50 mii lei, . nu a dispus in cursul anului de resurse financiare pentru constituirea fondului necesar acordării salariului suplimentar si plata primei de Paste, C. si Ziua feroviarului.

In ceea ce privește, obligarea societății recurente la plata către fiecare reclamant a "diferentelor dintre drepturile calculate prin raportare la salariul minim de 700 lei, conform art 41, alin (3) Ut. A din CCM Unic la Nivel de Ramura Transporturi si drepturile salariale efectiv încasate in decursul anului 2010",rugam onorata instanța sa facă aplicabile prevederile art. 425 alin.(l) lit b) coroborate cu prevederile art 480 alin (3) C.Pr.Civ.

Din analiza considerentelor care au stat la admiterea capătului de cerere privind acordarea "diferentelor dintre drepturile calculate prin raportare la salariul minim de 700 lei, conform art 41, alin (3) Ut. A din CCM Unic la Nivel de Ramura Transporturi si drepturile salariale efectiv încasate in decursul anului 2010"nu se regăsește motivarea în fapt și în drept prevăzută de art. 425 alin.(l) lit b) C.Pr.Civ, conform cărora hotărârea judecătoreasca trebuie sa conțină " ...motivele de fapt si de drept pe care se întemeiază soluția, aratandu-se atât motivele pentru care s-au admis, cat si cele pentru care s-au înlăturat cererile pârtilor".

Având in vedere caracterul imperativ al acestor reguli de procedura, raportat la art.480 alin (3) C. Proc. Civ.solicită recurenta ase constata nulitatea hotărâri judecătorești, casarea acesteia si trimiterea spre rejudecare a cauzei primei instanțe.

Prin întâmpinarea formulată la fond, apelanta a învederat faptul ca, intimatul - reclamant solicită acordarea diferenței dintre drepturile salariale încasate si drepturile cuvenite prin determinarea acestora pornind de la un salariu minim de 700 lei, prevăzut de dispozițiile art.41 alin.3 lit.a, din CCM la Nivel de ramură Transporturi valabil pentru 2008-2010 si înregistrat la Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse sub nr. 722/03/24.01.2008, pentru anul 2010, in condițiile in care CCM la nivel de ramura transporturi si-a incetat valabilitatea la 31.12.2010.

În conformitate cu prevederile art.268 alin.1 lit.d republicată: "cererile in vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate pe toată durata existentei contractului, in cazul in care se solicită constatarea nulității unui contract colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia ".

Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 si înregistrat la Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale sub nr. 722/03/24.01.2008 si-a incetat valabilitatea la 31.12.2010, astfel cum rezultă din actul Ministerului Muncii, Familiei si Protecției Sociale nr. 127/DDS/02.03.2Qll.care se află anexat la dosarul cauzei.

La CFR Gevaro a existat Contractul Colectiv de Muncă pe anii 2010-2011 si înregistrat la M.M.S.S.F.-D.M.P.S. sub nr. 2692/15.06.2009, prelungit prin Actul Adițional nr.1811 din 29.04.2010 la CCM pe anul 2009/2010 înregistrat la DDFSS a Municipiului București cu nr.2692/15.06.2010 care a și prelungit valabilitatea contractului până la 31.01.2011.

In conformitate cu Anexa nr.l la Contractul Colectiv de Muncă pe anii 2009-2010, nivelul clasei l de salarizare a fost stabilit la valoarea de 570 de lei brut, iar prin actul adițional înregistrat sub nr. 1811 din 29.04.2010, Anexa nr. l s-a modificat, iar nivelul clasei l de salarizare a fost stabilit la 600 de lei brut.

Părțile au inteles de comun acord ca pentru anul 2010, sa stabilească un alt salariu minim la nivelul societății, precum si alți coeficienții de ierarhizare, decât cei prevăzuți in CCM la nivel de ramură transporturi si, pe cale de consecință, instanța de judecată era ținută să analizeze cererea reclamanților prin prisma principiului forței obligatorii a convențiilor.

Prevederile contractului colectiv de muncă la nivel de unitate aplicabil pentru anii 2009-2010 sunt in deplină concordantă cu prevederile contractului de muncă încheiat la nivel imediat superior, respectiv CCM LA Nivel de G. de Unități Feroviare pe 2006/2008, a cărui valabilitate a fost prelungită prin act adițional până în 2010, astfel încât, fata de dispozițiile art. 247 din Codul Muncii, prevederile din CCM la nivel de ramură transporturi nu sunt aplicabile în speță, fiind incidențe cele la nivel de unitate și grup de unități feroviare.

În conformitate cu prevederile Anexei nr.l la Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de G. de Unități din Transportul Feroviar, pentru perioada 01.01._08, nivelul clasei l de salarizare a fost de 450 de lei brut, iar urmare modificării Anexei nr.l la acest contract prin Actul adițional nr.370/20.06.2008, pentru perioada 01.07._11, valoarea clasei l de salarizare a fost stabilită la 570 de lei brut, astfel salariile de bază lunare stabilite prin contractul individual de muncă al reclamanții se incadrează atât în prevederile CCM încheiat Ia nivel de unitate, cât și prevederilor Contractului Colectiv de Muncă Ia Nivel de G. de Unități Feroviare.

Astfel, CFR Gevaro deși este menționată la pct.18 in anexa 5, ca fiind unitate in care se aplică CCM unic la nivel de ramură pe anii 2008-2010, in actele depuse cauzei nu există niciun fel de acord al reprezentanților legali ai societăți, in sensul că aceasta este parte semnatara a respectivului contract.

Or, reclamanții au fost salarizați in mod corespunzător in temeiul contractelor colective de muncă aplicabil pe anii 2010 - 201 1. Din cuprinsul contractului colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi se poate observa că acest contract a fost semnat de către Confederația Națională a Patronatului R. si Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România, ca reprezentanți ai patronatului, neregăsindu-se ca semnatari societățile comerciale din sistemul feroviar.

De altfel, patronatul semnatar al CCM este patronatul din cadrul transportatorilor rutieri si nu cel din domeniul feroviar, iar noțiunea de salariu de bază minim brut de 700 lei la nivel de ramură transporturi nu poate fi asimilată cu clasa I-a de salarizare de 600 lei din cadrul subscrisei, aceste valori nefiind echivalente, aplicandu-se in mod diferențiat in funcție de specificul societății respective.

Motiv pentru care consideră apelanta că, clauzele unui contract colectiv de muncă specific unui sistem de activitate rutier nu pot fi exploatate la un alt sistem de activitate, respectiv cel al apelantei de transport feroviar.

Ca atare, nu se poate susține că au fost încălcate dispozițiile art. 8 alin (2) din Legea 130/1996, respectiv art. 132 alin. (3) din Legea nr 62/2011, unde se menționează că " contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contracte la nivel superior", cat timp subscrisa este parte integrantă in grupul de societăți din sistemul național feroviar si este semnatară a clauzelor acestui contract de muncă la nivel de grup de unități feroviare.

Astfel, ar fi ilogic ca unitatea sa fie obligată să respecte un contract colectiv care este specific, prin conținutul sau transportatorilor rutieri si nu creează drepturi si obligații in sarcina subscrisei, intrucat aceasta nu este parte semnatară a respectivului contract. Totodată, atâta timp cat niciuna din societățile din domeniul feroviar nu este parte semnatară a CCM unic 2008-2010 la nivel de ramură transporturi nu se poate accepta aplicarea " de plano" a clauzelor acestui contract.

Solicită apelanta să se rețină ca societatea a respectat si prevederile minime stabilite prin CCM la nivelul superior al societății CFR Calatori S.A. si a acordat salariile legai prevăzute in anexa nr l la CCM propriu, astfel incat sa se încadreze si in limitele bugetului de venituri si cheltuieli aprobat. Consideram ca, pentru stabilirea salariilor de baza negociate ale reclamanților, nu era obligatorie raportarea Ia valoarea de 700 lei a salariului minim negociat prin CCMUNRT cată vreme funcțiile si coeficienții de ierarahizare din CCMUNRT si CCM la nivelul CFR Calatori nu sunt similare, iar valoarea sumelor efectiv incasate de către aceștia erau net superioare in oricare varianta de comparație.

Totodată, angajatorul a respectat prevederile CCM aplicabil atunci când nu a acordat in perioada menționata de reclamanți drepturile bănești solicitate, bazandu-se pe consensul intervenit intre parteneri sociali, care au semnat, depus si înregistrat CCM la nivel de unitate pe anul 2010-2012, conform metodologiei in vigoare

In concluzie, solicita apelanta admiterea apelului si schimbarea în tot a hotărârii apelate.

La data de 27.03.2015, prin Serviciul Registratură al Curții, a depus întâmpinare intimatul S. L. Independent Pacific, solicitând respingerea apelului.

Apelanta a formulat răspuns la întâmpinare, în combaterea apărărilor formulate de intimat.

Analizând apelul declarat, potrivit dispozițiilor art.477 C.pr.civ., în raport de actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:

Apelul este partial fondat, in ceea ce priveste soluția data excepției prescrierii dreptului la acțiune cu privire la pretențiile reprezentând salariul suplimentar 2010, Paști 2010, C. 2010, Ziua Feroviarilor 2010.

Curtea retine ca, potrivit dispozițiilor art.268 din Legea nr.53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, „Art. 268 - (1) Cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate:în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator; pe toată durata existenței contractului, în cazul în care se solicită constatarea nulității unui contract individual sau colectiv de munca ori a unor clauze ale acestuia; în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia."

Având în vedere aceste prevederi legale, Curtea reține că în mod corect, apelanta parata pârâta invocă și susține aplicabilitatea termenului de prescripție extinctivă de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, pentru cererea de chemare în judecată având ca obiect obligarea pârâtei la acordarea ajutoarelor materiale de Paști, C. și Ziua Feroviarului, aferente anului 2010, solicitate în baza art. 71 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de G. de Unități din Transportul Feroviar încheiat pe anii 2006-2010, fiind evident în prezența unui drept prevăzut de art. 71 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de G. de Unități din Transportul Feroviar, potrivit cărora „ Cu ocazia sărbătorilor de Paste si de C. se va acorda salariaților un ajutor material stabilit cel puțin la nivelul clasei I de salarizare... „pentru Ziua Feroviarului se va acorda o premiere al cărei cuantum va fi stabilit de Consiliul de Administrație, la nivelul clasei I de salarizare,,, astfel încât normele aplicabile prezentei spețe sunt cele ale literei e) a alin. (1) al art. 268 din Codul muncii și nu cele ale literei c) ale aceluiași alineat, obiectul litigiului fiind reprezentat de pretinsa neexecutare de către pârâtă a unei clauze din Contractul colectiv de muncă aplicabil la Nivel de G. de Unități din Transportul Feroviar, și anume a prevederilor art. 71 din acest contract.

Or, privitor la natura drepturilor conferite de contractul colectiv de muncă și termenul de prescripție aplicabil în cazul neacordării acestora de către angajator (6 luni sau 3 ani), „confuzia" a fost tranșată definitiv de înalta Curte de Casație si Justiție prin Decizia nr.20/2013 privind examinarea recursului în interesul legii declarat de către Colegiul de conducere al Curții de Apel G. privind natura juridică a drepturilor prevăzute a se acorda, potrivit contractelor colective de munca, cu diferite ocazii (ajutoare materiale de Paști, C., drepturi speciale pentru menținerea sănătății și securității în muncă etc.), și termenul de prescripție aplicabil cererilor având acest obiect.

Prin această decizie, deși recursul în interesul legii a fost respins ca inadmisibil (întrucât tindea la unificarea practicii judiciare și nu la unificarea interpretării și aplicării legii, dat fiind că se punea în discuție interpretarea anumitor clauze ale contractelor colective de muncă și nu a unor prevederi legale, excedând obiectului pe care îl poate avea un recurs în interesul legii), înalta Curte de Casație și Justiție a făcut totuși o clarificare importantă, în sensul că „ în situația în care drepturile salariale suplimentare fac parte din elementele constitutive ale salariului cererile în justiție pot fi formulate în termenul de prescripție de 3 ani prevăzut de art. 268 alin. (1) lit. c) din Codul muncii, iar atunci când drepturile salariate suplimentare nu fac parte din elementele constitutive ale salariului, acestea au natura juridică a unor măsuri de protecție socială, facilități acordate de angajator si convenite în contractul colectiv de muncă, iar neacordarea lor rezidă într-o neexecutare a clauzelor acestui contract, astfel încât cererile în justiție pot fi f or muiate în termenul de prescripție de 6 luni prevăzut de art. 268 alin. (1) lit. a) din Cod ui muncii."

Or, din analiza prevederilor relevante din Contractul colectiv de muncă aplicabil la Nivel de G. de Unități din Transportul Feroviar, se poate observa că sumele acordate cu titlu de ajutoare materiale de Paști, C. și premierea de Ziua Feroviarului nu au natura unor drepturi de natură salarială, acordate în considerarea muncii efective depuse de salariat, ci a unor ajutoare sau beneficii suplimentare, acordate cu ocazia unor sărbători religioase sau/și legale, nefiind o obligație esențială în legătură cu pretarea muncii în anumite condiții și remunerarea acesteia.

Astfel, privitor la natura drepturilor conferite de contractul colectiv de muncă și termenul de prescripție aplicabil în cazul neacordării acestora de către angajator fiind în prezența unor drepturi salariale suplimentare care nu fac parte din elementele constitutive ale salariului, acestea având natura juridică a unor masuri de protecție socială, facilități/ajutoare acordate de angajator si convenite în contractul colectiv de muncă, iar neacordarea lor rezidă într-o neexecutare a clauzelor acestui contract, astfel încât cererile în justiție pot fi formulate în termenul de prescripție de 6 luni prevăzut de art. 268 alin. (1) lit. e) din Codul muncii, nefiind în prezența unor drepturi salariale sau asimilate salariului sau care fac parte din elementele constitutive ale salariului (sporuri, adaosuri, etc.) pentru a căror acordare cererile injustiție pot fi formulate în termenul de prescripție de 3 ani prevăzut de art. 268 alin. (1) lit. c) din Codul muncii.

Așadar, Curtea apreciază că termenul aplicabil prescripției extinctive a dreptului la acțiune în justiție, este termenul de prescripție de 6 luni prevăzut de art. 268 alin. (1) lit. a) din Codul muncii.

Cu privire la momentul de la care începe să curgă termenul de 6 luni, Curtea reține că, potrivit dispozițiilor art. 2524 din Codul civil, „ (1) Dacă prin lege nu se prevede altfel, în cazul obligațiilor contractuale de a da sau de a face prescripția începe să curgă de la data când obligația devine exigibilă si debitorul trebuia astfel s-o execute."

În acest context, Tribunalul, a constatat că drepturile reprezentând ajutoarele materiale de Paști, C. și Ziua Feroviarului, aferente anului 2010, solicitate în baza art. 71 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de G., de Unități din Transportul Feroviar, au devenit scadente după cum urmează, Ziua Ceferistului s-a născut la data de 23.04.2010, ajutorul material de P. s-a născut la 04.04.2010, iar cel privind ajutorul material de C. s-a născut la 25.12.2010, față de data introducerii acțiunii, respectiv 08.11.2013, raportat la prevederile art. 283 alin. (1) lit. e) din Codul Muncii, dreptul material la acțiune privind acordarea premierii pentru Ziua Ceferistului și a ajutoarelor materiale de Paști și C. pentru anul 2010 este prescris.

De altfel, ajutorul material de Paști și premierea pentru Ziua Feroviarului aferente anului 2010, sunt prescrise si în temeiul prevederilor art. 268 alin. (1) lit. c) din Codul muncii, fiind solicitate la mai mult de trei ani de la data la care obligația a devenit exigibilă.

Față de cele mai sus expuse, Curtea va admite apelul, va schimba in parte sentinta si va admite excepția prescripției dreptului la acțiune pentru pretentiile având ca obiect obligarea pârâtei la acordarea ajutoarelor materiale de Paști, C. și Ziua Feroviarului, aferente anului 2010.

Solutia data cererii privind drepturile banesti reprezentand diferenta dintre drepturile salariale calculate prin raportarea la salariul minim de 700 lei conform art. 41(3) lit. „a” din CCM Unic la Nivel de Ramura Transporturi 2008-2010 nr. 722/2008 si drepturile salariale efectiv incasate in decursul anului 2010, va fi mentinuta, pentru urmatoarele considerente:

Sub un prim aspect, Curtea reține că potrivit art. 241 alin. 1 lit. c din Codul muncii, în varianta aplicabilă anterior republicării și art. 11 alin. 1 lit. c din Legea nr. 130/1996, sub imperiul cărora s-a încheiat contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, invocat în speță, această convenție colectivă produce efecte pentru toți salariații încadrați în toate unitățile din ramura transporturi pentru care a fost negociată.

În cazul contractelor colective de muncă încheiate la nivelul ramurilor de activitate, unitățile componente ale acestora se stabilesc și se precizează de către părțile care negociază contractul colectiv de muncă, cu respectarea prevederilor legii.

Din coroborarea dispozițiilor legale invocate, Curtea constată că, în cazul contractelor colective de muncă încheiate la nivelul ramurilor de activitate (și la nivel de grup de unități), clauzele negociate sunt aplicabile doar în unitățile expres prevăzute în cadrul acestor contracte.

În aceste condiții, dispozițiile art. 239 Codul muncii, care reprezintă dreptul comun în raport cu legea specială, respectiv Legea nr. 130/1996, dispoziții aplicabile, trebuie interpretate în sensul că prevederile contractului colectiv de muncă la nivelul ramurilor de activitate produc efecte pentru toți salariații din unitățile în care se aplică clauzele negociate, expres prevăzute în contract, indiferent de data angajării sau de afilierea lor la o organizație sindicală din unitate.

În mod constant, atât doctrina, cât și jurisprudența au apreciat că efectele contractelor colective de muncă la nivel de ramură de activitate se produc pentru toți salariații, indiferent de afiliere, încadrați la angajatorii la care se referă aceste contracte, unitățile trebuind să fie expres menționate în contract ca fiindu-le aplicabil.

Potrivit art. 3 alin. 1 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010, înregistrat la Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse sub nr. 722/03/24.01.2008, clauzele respectivului contract colectiv produc efecte pentru toți salariații încadrați în unitățile de transporturi și activități conexe din țară, indiferent de structura capitalului acestora.

Potrivit art. 123 din aceeași convenție, contractul colectiv de muncă unic la nivelul ramurii transporturi produce efecte după cum urmează:

1. în toate unitățile nominalizate în anexa nr. 5;

2. în toate unitățile din ramura transporturi și activități conexe, conform art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 130/1996.

Din anexa 5 la Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010, Curtea constată că apelanta SNTFC „CFR Marfă” SA se regăsește printre unitățile expres menționate în care se aplică, potrivit art. 123, prevederile respectivei convenții.

Potrivit art. 8 alin. 2 din Legea nr. 130/1996, contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior, aceleași prevederi fiind cuprinse și în art. 238 alin. 1 Codul muncii (forma anterioară republicării).

Totodată, art. 11 Codul muncii stabilește imperativ: „Clauzele contractului individual de muncă nu pot conține prevederi contrare sau drepturi sub nivelul minim stabilit prin acte normative ori prin contracte colective de muncă”.

Mai mult, dispoziții referitoare la caracterul minimal al drepturilor prevăzute în favoarea salariaților se regăsesc și în convenția colectivă la nivel de ramură. Astfel, potrivit art. 113 alin. 3, drepturile prevăzute în contractul colectiv de muncă sunt considerate minime, de la nivelul cărora începe negocierea contractelor colective de muncă la celelalte niveluri, cu excepția celor care sunt stabilite în cuantum fix sau maxim. În același sens sunt și prevederile art. 114, conform cărora drepturile prevăzute în contractele individuale de muncă nu pot fi stabilite sub nivelul celor adoptate prin contractul colectiv de muncă și, după caz, ale celor încheiate la nivel inferior acestuia. Pentru începerea negocierii contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, angajatorul va lua ca bază de negociere acest contract colectiv de muncă publicat în Monitorul Oficial.

Aceste dispoziții trebuiau să fie avute în vedere și în cazul contractului colectiv la nivel de unitate prin care s-a convenit asupra unei valori mai mici a salariului de bază minim brut, sancțiunea nerespectării standardului minimal reprezentat de dispoziția mai favorabilă cuprinsă în contractul aplicabil ramurii fiind înlocuirea de drept a clauzei conținute de contractul la nivel de unitate cu cea dintâi, căci reglementează același drept într-un cuantum superior.

Soluția se întemeiază pe prevederile exprese ale art. 24 din Legea nr. 130/1996, care deschid posibilitatea renegocierii, dispunând că până la realizarea acesteia, clauzele a căror nulitate a fost constatată sunt înlocuite cu prevederile mai favorabile cuprinse în lege sau în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior. Pe de o parte, obiectul prezentei acțiuni nu îl constituie constatarea nulității clauzei contractului la nivel de unitate repudiat, pentru a fi pertinente susținerile recurentelor. Pe de altă parte, în spiritul reglementării este că declararea nulității clauzei contractului de muncă negociat la nivel inferior se impune dacă se intenționează renegocierea ei, eventual peste standardul minim pe care-l instituie contractul cu sferă mai largă de incidență, dar nu este obligatorie pentru ca salariatul să se bucure de prevederile și drepturile mai favorabile consacrate de acesta, care i se cuvin oricum, ca nivel minim imperativ, actul bilateral fiind direct aplicabil și putând fi invocat nemediat pentru valorificarea beneficiilor pe care le recunoaște.

Conflictul dintre cele două tipuri de clauze nu reprezintă un caz tipic de nulitate, pentru ca una dintre ele (cea de la nivel superior) să nu poată produce efecte decât în ipoteza declarării nulității celeilalte, ci se soluționează întotdeauna în favoarea prevederii mai favorabile. Mai mult, clauza de la nivel inferior poate să și lipsească, ea fiind suplinită, în puterea dreptului, de dispoziția care la nivelul următor conturează dreptul subiectiv, atât ca existență, cât și ca întindere, iar din punct de vedere al efectului urmărit de beneficiar nu se poate justifica vreo diferență între situația în care contractul la nivel inferior nu reglementează și cea în care reglementează contrar etalonului reprezentat de contractul colectiv de la nivel superior.

În privința efectelor clauzelor mai favorabile din convenția colectivă la nivel superior este irelevant și faptul că salariații unității au consimțit, prin reprezentanții lor, la un nivel al salariului de bază minim brut sub cel prevăzut de contractul colectiv la nivel de ramură, întrucât dispozițiile art. 8 din legea aplicabilă, anterior evocată, sunt imperative, negocierile făcute în contra lor fiind lipsite de efectele urmărite.

Mai mult, potrivit Contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, prevederile respectivului contract se vor adapta prevederilor contractului colectiv de muncă la nivel superior, acolo unde prevederile minimale ale acestora nu au fost atinse sau ale căror clauze nu se regăsesc incluse.

Nu pot fi reținute nici susținerile apelantei privind incidența art. 12 alin. 1 din Legea nr. 130/1996, potrivit căruia nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale, întrucât aceste prevederi se referă la salariații instituțiilor bugetare și la drepturile care dispun de reglementare legală. Ipoteza nu este îndeplinită în speță nici din punct de vedere al sferei destinatarilor - CFR Marfă SA fiind o societate comercială, iar faptul că această societate are ca unic acționar Statul Român, reprezentat prin Ministerul Transporturilor, având deci capital exclusiv de stat, nu o transformă în instituție bugetară -, nici al caracterului dreptului reclamat, care nu face obiectul vreunei reglementări prin lege, aceasta nefiind de altfel indicată.

Pretențiile reclamanților sunt întemeiate pe convenția părților încheiată la nivel de ramură, iar posibilitățile de plată ale debitorului nu înlătură răspunderea pentru îndeplinirea obligațiilor ce-i revin potrivit contractelor la care este parte și potrivit legii.

Reclamanții au invocat faptul că drepturile lor salariale, inclusiv sporuri, adaosuri, ori indemnizații stabilite prin convenția colectivă la nivel de unitate nu au fost calculate potrivit contractului colectiv de muncă la nivel de ramură, în sensul calculării acestora pe baza unui salariu de bază minim brut de 700 lei, potrivit art. 41 alin. 3 lit. a din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură Transporturi pe perioada 2008 - 2010.

Curtea constată și faptul că drepturile salariale lunare ale reclamanților nu trebuie confundate cu salariul de bază, deoarece la acesta se adaugă toate celelalte sporuri, adaosuri ori indemnizații prevăzute de lege, convențiile colective aplicabile sau contractele individuale de muncă.

Aceasta este și formularea art. 41 alin. 3 lit. a din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de R. Transporturi pe perioada 2008 - 2010, potrivit căruia „salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi, valabil din data de 01.01.2008, și negociat pentru un program complet de lucru de 170 h medie/lună este de 700 lei, adică 4,12 lei/oră, salariul fiind stabilit fără alte sporuri, adaosuri, ori îndemnizații incluse în acesta”.

Or, în ceea ce-i privește pe apelanții-reclamanți în cauză, salariile acestora de încadrare nu au fost calculate de către societatea apelantă-pârâtă plecând de la salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi de 700 lei, ci de la un salariu minim de 600 lei din aprilie 2010 (pentru perioada în cauză), potrivit CCM la nivel de unitate SNTFC „CFR Marfă” SA, pentru 2009-2010, înregistrat sub nr. 1584/04.06.2009, modificat ulterior prin actul adițional nr. 1713/21.04.2010, astfel cum rezultă și din susținerile în cauză apelantei-pârâte, adăugându-se coeficienții de clasă de salarizare și toate celelalte sporuri și adaosuri.

De altfel, prin sentința civilă nr. 652/M/ 08.05.2012 a Tribunalului B. - Secția I Civilă, în dosarul nr. 6423/62/ 2009, irevocabilă, prin care a fost admisă cererea de chemare în judecată formulată de S. Mecanicilor și Reparatorilor de Locomotivă din Depoul CF B., în contradictoriu cu SNTFC „CFR Marfă” SA s-a constatat nulitatea absolută a anexei nr. 1 la CCM pe anii 2009-2010 încheiat la nivelul pârâtei.

Astfel cum s-a apreciat în respectiva hotărâre judecătorească, cu putere de lucru judecat, nulitatea a fost constatată tocmai pentru motivul că salariul de bază minim brut stabilit pentru clasa 1 de salarizare prin CCM amintit, în cuantum inițial de 570 lei, era sub nivelul de 700 de lei prevăzut de art. 41 pct. 3 lit. a din CCM Unic la Nivel de R. Transporturi.

Faptul că salariul negociat a fost sub minimul stabilit prin aceste dispoziții obligatorii pentru negocierile părților – privitoare la stabilirea minimului salarial brut de la care va pleca stabilirea celorlalte salarii la nivel de ramură, conduce la incidența dispozițiilor art. 238 alin. 1 Codul muncii, precum și a prevederilor art. 24 alin. 1 din Legea nr. 130/1996.

Curtea constată și faptul că valoarea de 700 de lei pentru clasa 1 de salarizare a fost stabilită ca sistem de referință, prin sentința civilă nr. 652/M/08.05.2012 precizându-se că nulitatea anexei 1 la CCM pe anii 2008 - 2009 dispusă în ceea ce privește stabilirea cuantumului salariului minim corespunzător clasei 1 de salarizare, atrage în mod evident modificări în ceea ce privește cuantumul salariilor brute corespunzătoare claselor de salarizare subsecvente, având în vedere coeficienții de ierarhizare indicați în Anexa 1.

Față de toate aceste aspecte reținute, Curtea constată că intimatii-reclamanți sunt îndreptățiți la plata diferențelor dintre drepturile salariale calculate în raport de salariul de bază minim brut de 700 lei, conform art. 41 alin. 3 lit. a din CCM unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008 - 2010 și drepturile salariale efectiv plătite, însă doar în perioada 01.07._10, cu respectarea termenului de prescripție a dreptului la acțiune și a prevederilor invocate în cauză. Astfel, cu privire la temeinicia respectivelor pretenții se constată că prima instanță a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale incidente în speță și o justă apreciere a materialului probator administrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelul formulat de apelanta-pârâtă S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI- “CFR Călători “SA, Cod fiscal RO_, cu sediu in Bucuresti .. 38 sector 1,împotriva sentinței civile nr._ din data de 19 decembrie 2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant S. L. INDEPENDENT PACIFIC, cu sediu in Bucuresti sector1, .-3, reprezentând pe reclamanții P. T., I. G., I. V., Ș. A., E. D. D., T. C. V., S. V., G. R., E. N., R. M..

Schimbă în parte sentința.

Admite excepția prescripției pentru pretențiile reprezentând salariul suplimentar 2010, Paști 2010, C. 2010, Ziua Feroviarilor 2010 și respinge în consecință, aceste pretenții ca fiind prescrise.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 18 iunie 2015.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR

P. A. L. H.

GREFIER

F. V.

Red. Jud. LH

Dact: Z.G./4 ex/20.07.2015

Jud.fond: I.Ș.B.

← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr....		Calcul drepturi salariale. Decizia nr. 1696/2015. Curtea de Apel... →

Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 2418/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 2418/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI