Acţiune în constatare. Decizia nr. 1207/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Curtea de Apel BUCUREŞTI - Sentințe și decizii de dreptul muncii / 2015

Decizia nr. 1207/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 09-04-2015 în dosarul nr. 844/87/2014

Dosar nr._ (7808/2014)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VII-A PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

Decizia civilă nr.1207

Ședința publică din data de 09 aprilie 2015

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE – L. C. DOBRANIȘTE

JUDECĂTOR - E. L. U.

GREFIER - F. V.

Pe rol soluționarea cererii de apel formulată de apelanții-pârâți . și . C. împotriva sentinței civile nr. 966 din data de 28 august 2014, pronunțată de Tribunalul Teleorman – Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale și C. Administrativ și Fiscal-Complet specializat pentru litigii de muncă și asigurări sociale în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant T. M., în cauza având ca obiect - acțiune în constatare.

Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din data de 02 aprilie 2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a dispus amânarea pronunțării soluției la data de 09 aprilie 2015, când a decis următoarele:

CURTEA,

Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă civile nr. 966 din data de 28 august 2014, pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul Teleorman – Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale și C. Administrativ și Fiscal-Complet specializat pentru litigii de muncă și asigurări sociale s-a respins ca nefondată excepția lipsei calității procesuale pasive și excepția inadmisibilității acțiunii invocate de pârâta .-a admis acțiunea formulată de reclamantul T. M. împotriva pârâtelor: . și . C.. S-a constatat că activitatea de electrician, desfășurată de reclamant în perioada 01.04.1988 – 01.08.1988;23.04._01 și 01.04._08 în cadrul unităților pârâte, se încadrează în grupa I de muncă, respectiv grupă specială de muncă, în procent de 100%. Au fost obligate pârâtele să plătească reclamantului suma de 1000 lei reprezentând cheltuieli de judecată (onorariu expert).

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că, în perioadele 01.04._89 și 23.04._01 în care reclamantul a solicitat să se constate că activitatea desfășurată se încadrează în grupa I de muncă, iar pentru perioada 01.04._08 în grupa specială de muncă, activitatea acestuia s-a desfășurat în cadrul instalațiilor de transport, distribuție și furnizare a energiei electrice către consumatori, iar activitatea de exploatare din camerele de comandă din centralele electrice conectate la sistemul energetic național 113, electricienii și alt personal din formațiile de revizii și reparații ale LEA de 110 KV și mai mari, personalul de tură din instalațiile de 750 KV care desfășoară activitate la pupitrul de comandă și în restul instalației, precum și activitățile vizând montarea, exploatarea, întreținerea și repararea stâlpilor și a liniilor electrice de înaltă tensiune, la înălțimi peste 15 m, este prevăzută la punctul 123 din Anexa I la Ordinul nr. 50/1990.

Astfel, din raportul de expertiză de specialitate efectuat în cauză, coroborat cu mențiunile din carnetul de muncă al reclamantului privind funcțiile avute în perioadele solicitate, se constată că reclamantul a efectuat lucrări de întreținere, reparații, mentenanță, intervenții la avarii sau în situații de urgență, de reparații trafo, motoare și aparataj electronic, reparații auto și transport, fiind expus factorilor de risc prezentați detaliat în raport.

De asemenea, potrivit raportului de expertiză sus precizat s-a constatat că realizarea sarcinilor de serviciu, în perioada pentru care se solicită acordarea grupei I de muncă și grupă specială de muncă s-a făcut în condiții dificile, prin expunere la factori de risc – suprasolicitări fizice și psihice prin volumul sarcinilor de muncă, expunere la noxe specifice mai ales la noxa CEM – câmp electromagnetic din ce în ce mai intensă, prin nivelele mari ale tensiunilor rețelelor și stațiilor electrice precum și în condiții meteo defavorabile – temperaturi externe, iar pentru aceste condiții grele, reclamantului i s-au acordat sporuri, însă această împrejurare nu exclude posibilitatea încadrării în grupele superioare de muncă.

În cauză, prin niciun mijloc de probă, pârâtele nu au dovedit că măsurile de securitate a muncii care au fost luate, sunt de natură să elimine posibilitatea încadrării în grupa I de muncă și grupă specială de muncă a activității desfășurată de reclamant, dat fiind faptul că, prin lege, le revine obligația de a lua măsuri vizând protejarea securității și sănătății angajaților săi – art. 171 – 187 Codul Muncii.

Ca atare, urmare a condițiilor de mediu și de muncă, în care reclamantul și-a desfășurat activitatea în perioadele în discuție, prima instanță a reținut că activitatea desfășurată de acesta, respectiv întreținere – reparații – mentenanță, intervenții la avarii sau în situații de urgență, reparații trafo, motoare și aparataj electric, reparații auto și transport, îndeplinește condițiile prevăzute de actele normative în materie pentru încadrarea în grupa I de muncă și condiții speciale de muncă.

Astfel, conform dispozițiilor Ordinului nr. 50/1990, punctul 123 din anexa I, se încadrează în grupa I de muncă și în grupă specială de muncă activitatea de exploatare din camerele de comandă din centralele electrice conectate la sistemul energetic național, electricienii și alt personal din formațiile de revizie și reparații ale LEA de 110 KV și mai mari care lucrează sub tensiune sau la potențial, personalul de tură din instalațiile de 750 KV, care desfășoară activitate la pupitrul de comandă și în restul instalației, precum și activitățile vizând montarea, exploatarea, întreținerea și repararea stâlpilor și a liniilor electrice de înaltă tensiune, la înălțimi peste 15 m.

Cum, activitatea desfășurată de reclamant se încadrează în ipotezele avute în vedere de punctul 123 din anexa I a Ordinului nr. 50/1990 și H.G. nr. 1025/28.08.2003, care reglementează că locurile de muncă în condiții speciale respectiv acele locuri de muncă unde există factori de risc profesional, care prin natura sarcinii de muncă și a condițiilor de realizare a acesteia, conduc în timp la reducerea prematură a capacității de muncă, îmbolnăviri profesionale și la comportamente riscante în activitate, cu urmări grave asupra securității și sănătății angajaților, Tribunalul a admis acțiunea și a constatat că activitatea desfășurată de reclamantul T. M. în perioadele 01.04._88, 23.04._01 și 01.04._08 în cadrul S.C. E. S.A. și S.C. C. DISTRIBUȚIE S.A. se încadrează în grupa I de muncă, respectiv grupă specială de muncă, în procent de 100%.

Totodată, au fost obligate pârâtele să elibereze adeverințe în acest sens reclamantului, precum și să plătească reclamantului suma de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, la baza obligației stând culpa procesuală.

Împotriva acestei sentințe, a declarat apel motivat, în termenul legal, pârâții . și . C., criticând-o pentru nelegalitate, apeluri întemeiate în drept pe dispozițiile art.470 din Codul de procedură civilă.

Se arată în dezvoltarea căii de atac formulate de către pârâta S.C. C. Distribuție S.A. C. că în mod greșit, cu eludarea dispozițiilor legale în vigoare, instanța de fond a obligat C. Distribuție SA C. să elibereze o adeverință din care să reiasă că reclamantul a beneficiat de grupa specială de muncă în perioada 01.04.2001 – 01.08.2008 în procent de 100%.

Atât Legea nr. 19/2000,în vigoare în perioada pentru care s-a solicitat eliberarea adeverinței cât și Legea nr. 263/2010, în prezent în vigoare prevăd, în mod limitativ sectoarele cu locuri de muncă în condiții speciale, respectiv:

Legea nr. 19/2000, art. 20:

În sensul prezentei legi locurile de muncă în condiții speciale sunt cele din:

a)unitățile miniere, pentru personalul care își desfășoară activitatea: în subteran cei puțin 50% din timpul normal de muncă în luna respectivă:

b)activitățile de cercetare, explorare, exploatare sau prelucrare a materiilor prime nucleare, zonele I și II de expunere la radiații;

c)aviația civilă, pentru personalul navigant prevăzut în anexa nr.1;

d)activitatea artistică desfășurată în profesiile prevăzute în anexa nr. 2.

e) activitatea desfășurată pe platformele petroliere marine.

Lit. e) a art. 20 a fost introdusă de pct. 8 al art. I din Ordonanța de Urgență nr. 49 din 29 martie 2001 publicată în Monitorul Oficial nr.161 din 30 martie 2001.

Legea nr.263/2010 art.30:

(1) în sensul prezentei legi, locurile de muncă în condiții speciale sunt cele din:

a)unitățile miniere, pentru personalul care își desfășoară activitatea în subteran cel puțin 50% din timpul normal de muncă în luna respectivă;

b) activitățile de cercetare, explorare, exploatare sau prelucrare a materiilor prime nucleare, zonele l și II de expunere la radiații;

c)activitățile din domeniul apărării naționale, ordinii publice și siguranței naționale, prevăzute de actele normative cu regim clasificat emise până ia data intrării în vigoare a prezentei legi:

d)aviația civilă, pentru, personalul navigant prevăzut în anexa nr.1;

e)activitățile și unitățile prevăzute în anexele nr. 2 și 3; (activitatea desfășurată de reclamant nu se află între cele prevăzute în Anexa 2, iar C. Distribuție SA nu se află între unitățile care au obținut Avizul pentru îndeplinirea criteriilor de încadrare în condiții speciale);

f)activitatea artistică desfășurată în profesiile prevăzute în anexa nr. 4.

În C. DISTRIBUȚIE SA toate locurile de muncă sunt încadrate în condiții normale de muncă și nu a fost inițiată procedura prevăzută de lege pentru încadrarea anumitor locuri de muncă în condiții speciale.

Chiar HG nr. 1025/2003 prevede în Anexa 1 lista locurilor de muncă în care se desfășoară activități ce pot fi încadrate în condiții speciale, listă în care nu se regăsește și locul de muncă ocupat de reclamant în perioada 2001-2008.

Spre deosebire de vechea procedură de încadrare în grupe de muncă, astfel cum era reglementată de Ordinul nr. 50/1990, procedura de încadrare în condiții speciale de muncă este esențial diferită și presupune îndeplinirea în mod cumulativ a mai multor condiții, așa cum prevede art. 3 din HG nr. 1025/2003, respectiv:

(1)Metodologia de încadrare a locurilor de muncă în condiții speciale include următoarele etape, în ordinea cronologică indicată:

a) nominalizarea locurilor de muncă care se solicită a fi încadrate în condiții speciale, efectuată de angajator împreună cu sindicatele reprezentative potrivit legii sau, după caz, cu reprezentanții angajaților în cadrul comitetului de securitate și sănătate în muncă ori cu responsabilul cu proiecția muncii;

b)solicitarea de verificare a activităților cuprinse în lista locurilor de muncă în condiții speciale, inițiată de către angajator împreună cu sindicatele reprezentative potrivit legii sau, după caz, cu reprezentanții angajaților în cadrul comitetului de securitate și sănătate în muncă ori cu responsabilul cu protecția muncii, adresată Inspectoratului Teritorial de muncă pe raza căruia se află locul de muncă respectiv sau Comisiei Naționale pentru Controlul Activităților Nucleare, lista locurilor de muncă în care se desfășoară activități ce pot fi încadrate în condiții speciale cu respectarea prevederilor prezentei hotărâri este prevăzută în anexa nr.1;

c)verificarea de către inspectoratele teritoriale de muncă sau Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare a locurilor de munca nominalizate la lit. a), din punct de vedere al îndeplinirii măsurilor tehnico-organizatorice pentru eliminarea sau diminuarea riscurilor profesionale prevăzute de legislația privind protecția muncii ori în normele fundamentale de securitate radiologică, după caz, confirmată prin procesul-verbal întocmit conform anexei nr.2.1., respectiv anexei nr.2.2.;

d)efectuarea expertizei tehnice, la solicitarea angajatorului împreună cu sindicatele reprezentative potrivit legii sau, după caz, cu reprezentanții angajaților în cadrul comitetului de securitate și sănătate în muncă ori cu responsabilul cu protecția muncii, în vederea identificării factorilor de risc care nu pot fi înlăturați conform criteriului prevăzut la art. 2 alin. (1) Iit. c), precum și a efectelor asupra persoanelor, definite conform criteriului prevăzut la art.2 alin. (1) lit. d);

e)efectuarea expertizei medicale, la solicitarea angajatorului împreună cu sindicatele reprezentative potrivit legii sau, după caz, cu reprezentanții angajaților în cadrul comitetului de securitate și sănătate în muncă ori cu responsabilul cu protecția muncii, în vederea identificării și interpretării datelor medicale înregistrate la nivelul cabinetelor medicale de întreprindere, al structurilor medicale, de medicina muncii și al comisiilor de expertizare a capacității de muncă, pentru confirmarea criteriului stabilit la art.1 alin.(1) lit. e).

(2)Etapele prevăzute la alin. (1) Iit. d) și e) sunt condiționate de rezultatul verificării menționate la alin. (1) lit.c).

(3) În cazul în care angajatorul nu declanșează procedura de încadrare a locurilor de muncă în condiții speciale, sindicatele reprezentative potrivit legii sau, după caz, reprezentanții angajaților din cadrul comitetului de securitate și sănătate în muncă ori responsabilul cu protecția muncii pot sesizare inspectoratele teritoriale de muncă, care vor dispune verificarea locurilor de muncă conform alin. (1) lit.c).

Instanța ar putea trece peste obligativitatea efectuării metodologiei prevăzute de lege numai dacă s-ar substitui voinței legiuitorului și ar începe să creeze norme juridice, cu încălcarea atribuțiilor puterii judecătorești.

Prin Decizia nr.818/03.07.2008 Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că prevederile art.1, art.2 alin.3 și art.27 alin.1 din OG nr.137/2000, republicată, sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.

Ori,prinDecizianr.818/03.07.2008, Curtea Constituțională a statuat că înțelesul prevederilor OG nr.137/2000 prin care se conferă instanțelor judecătorești competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme dau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative este neconstituțional, întrucât încalcă principiul separației puterilor consacrat în art.1 alin. 4 din Constituție în art.61 alin.1 în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare.

De altfel, Curtea Constituțională în considerentele deciziei sus menționate a arătat faptul că misiunea instanțelor judecătorești este aceea de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective.

În plus, nu se poate constata o culpă a societății apelante în calitate de angajator în neinițierea procedurii prevăzute de lege de vreme ce, conform Contractului colectiv de muncă, activitatea societății angajatoare se desfășoară la toate locurile de muncă și pentru toate categoriile de personal în condiții de muncă normale.

Reclamantul nu îndeplinește nici condițiile de încadrare în grupa I de muncă, având în vedere că locurile de muncă din domeniul energetic de natura celui ocupat de reclamant, potrivit Ordinului nr.125 pct.112-115, sunt încadrate în grupa a II-a de muncă.

În dezvoltarea motivelor de apel formulate, pârâta S.C. E. S.A. a susținut că, în mod greșit instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a S.C. E. SA, sentința nr. 966 pronunțată la data de 28.08.2014, fiind netemeinică și nelegală pentru următoarele considerente:

Instanța de fond nu a ținut cont de mențiunile realizate în cartea de muncă a reclamantului din care rezultă că a fost "preluat prin reorganizare conform H.G. nr. 365/1998" la S.C. FDFE E. Distribuție Oltenia SA și "preluat prin reorganizare "de către . C..

Așa cum a arătat și prin întâmpinarea formulată în fața instanței de fond, Sistemul Energetic Național a suferit mai multe reorganizări succesive, iar întreprinderea de Rețele Electrice I.R.E., unde și-a desfășurat activitatea reclamantul (înființată prin Decretul nr. 334/1977 pentru modificarea Decretului nr. 649/1969 privind organizarea și funcționarea Ministerului Energiei Electrice, devenit Legea nr. 44/1969 cu modificările ulterioare și înființarea unor centrale în subordinea Ministerului Energiei Electrice) a fost preluată de către fosta Regie Autonomă de Electricitate (RENEL) înființată prin H.G.nr.1199/1990 care a fost o companie de stat, ce a luat locul "Departamentului Energiei Electrice și Termice" (DEET) - fost "Ministerul Energiei Electrice" (MEE). În urma reorganizării fostei IRE, reclamantul a devenit salariat al acestei Regii ce deținea toate activitățile în domeniul energiei electrice în România: producție, transport, distribuție.

Prin H.G. nr. 365/1998, RENEL a fost desființată prin divizare înființându-se, între altele, Compania Națională de Energie Electrică CQNEL SA. care la rândul ei a fost desființată prin H.G nr. 627/2000 fiind separată producția de transport și distribuție,înființându-se următoarele societăți:

- . are ca obiect principal de activitate producerea de energie electrică și termică în termocentrale;

-S.C. Hidroelectrica SA. care are ca obiect producerea de energie electrică în hidrocentrale;

-S.C. E. SA. care avea ca obiect de activitate distribuția si furnizarea de energie electrica in rețele de medie și joasă tensiune;

-S.C. TRANSELECTRICA SA. care are ca obiect transportul energiei electrica în rețele de înaltă tensiune(I.T).

Ulterior, prin H.G.nr.1342/2001, a avut loc o nouă reorganizare, iar cea mai mare parte din personalul societății S.C. E. SA. a fost transferat de drept în interesul serviciului la societățile nou înființate, în conformitate cu dispozițiile art. 46 alin 1 din respectiva hotărâre.

Instanța de fond nu a ținut cont la pronunțarea sentinței de dispozițiile art. 4. alin 2 din H.G. 1342/2001, potrivit cărora, societățile înființate potrivit art.1 din hotărâre, sunt răspunzătoare de toate obligațiile fostelor sucursale de distribuție și furnizare ale S.C. E. S.A.

Precizează faptul că societățile nou înființate în baza H.G. nr. 1342/2001 au preluat drepturile și obligațiile vechii societăți S.C. E. SA, deși, obligația privind efectuarea încadrărilor în grupe de muncă pentru perioada anterioară datei de 01.04.2001, (când dispozițiile Ordinului nr.50/1990 - astfel cum a fost modificat și completat prin ordine succesive, și-a încetat aplicabilitatea) revenea S.C. E. SA, aceasta având calitatea de angajator de la data de 10.10.2000 (data înregistrării la Oficiul Registrului Comerțului) și până la data de 01.04.2001.Ulterior acestei date, conform art. 4 alin. 2 din H.G. 1342/2001, solicită să se constate faptul că S.C.E. S.A. nu mai este titulara obligației care formează obiectul prezentei judecați, neavând, prin urmare, legitimare procesuală pasivă, această calitate a fost preluată de către S.C. E. Distribuție Oltenia SA, actuala C. DISTRIBUȚIE S.A. C., care s-a substituit în drepturile și obligațiile S.C. E. S.A. și care este deținătoare a arhivei de personal a reclamantului.

În condițiile în care activele și pasivele fostei IRE au fost preluate, în conformitate cu H.G. 1342/2001, de către S.C. E. Oltenia SA (ce și-a schimbat denumirea în C. Distribuție SA. C.), iar aceasta din urmă este continuatoarea personalității juridice a fostului angajator al reclamantului, noua societate formată prin divizarea S.C. E. SA. este debitorul obligației prevăzute de Ordinul nr. 50/1990, referitoare la atestarea condițiilor de muncă și emiterea de adeverințe în acest sens întrucât „adeverințele se întocmesc și se eliberează, numai în baza documentelor verificabile, aflate în evidențele angajatorilor sau ale deținătorilor de arhive", iar în conformitate cu prevederile art. 47 și art. 48 din Decretul-lege nr. 31/1954 (potrivit cărora "în cazul în care o parte din patrimoniul unei persoane juridice se desprinde și se transmite la o singură persoană juridică existentă sau care ia astfel ființă, împărțirea patrimoniului se face în proporția părții desprinse și transmise", iar "persoanele juridice care dobândesc bunuri prin efectul divizării răspund față de creditori pentru obligațiile persoanei juridice care a încetat de a avea ființă prin divizare, proporțional cu valoarea bunurilor dobândite, stabilită Ia data dobândirii) fapt pentru care, se solicită a se constata faptul că debitorul obligației din cauza de față este noua persoană juridică formată prin H.G. nr. 1342/2001, care a preluat patrimoniul fostului angajator al reclamantului și în mod greșit instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a societății apelante.

Sentința pronunțată încalcă dispozițiile art. 173 din Codul muncii, republicat, care prevede expres faptul că: "(1) Salariații beneficiază de protecția drepturilor lor în cazul în care se produce un transfer al întreprinderii, al unității sau al unor părți ale acesteia către un alt angajator, potrivit legii; (2) Drepturile și obligațiile cedentului, care decurg dintr-un contract sau raport de muncă existent Ia data transferului, vor fi transferate integral cesionarului."

Întrucât, reclamantul nu a fost transferat la societatea sa cu sediul în București, .. 9 și nu a încheiat contract individual de muncă prin care să se stabilească toate drepturile salariale, consideră apelanta că S.C. E. SA. nu are calitate procesuală pasivă în cauză.

În contextul celor de mai sus, așa cum rezultă și din mențiunile realizate în cartea de muncă a reclamantului, calitatea procesuală pasivă, consideră că trebuia să fie stabilită în raport de societățile la care reclamantul figura ca angajat, în perioada pentru care s-a solicitat constatarea grupei de muncă, precum și în raport cu timpul efectiv lucrat la locurile de muncă incluse în aceste grupe, cu condiția ca, pentru grupa I - personalul să lucreze cel puțin 50 % din timp, iar pentru grupa II, cel puțin 70% din programul de muncă.

Ordinul nr. 100 din 9 aprilie 1990 privind completarea Ordinului nr. 50/1990 pentru precizarea locurilor de muncă, activităților și categoriilor profesionale cu condiții deosebite care se încadrează în grupele I și Il de muncă în vederea pensionării și Ordinul nr.125/1990 din 5 mai 1990 pentru precizarea locurilor de muncă, activităților și categoriilor profesionale cu condiții deosebite care se încadrează în grupele I și II de munca în vederea pensionării, pentru perioada lucrată după 1 martie 1990, sunt acte normative care completează Ordinul nr. 50/1990, iar in anexa nr. 2 la Ordinul 125, sunt reglementate în mod expres locurile de muncă pentru persoanele care și-au desfășurat activitatea în sistemul energetic.

Sentința este nelegală, întrucât activitățile ce se regăsesc în grupa I de muncă nu se pot regăsi și în grupa a II-a de muncă. În Anexele nr. 1 și 2 la Ordinul nr. 50/1990 au fost enumerate în mod expres și limitativ locurile de muncă, activitățile și categoriile profesionale cu condiții deosebite care se încadrează în grupele I și a II a de muncă, enumerare care nu permite nicio asimilare între diversele locuri de muncă.

Mai mult, instanța de fond a reținut greșit faptul că, reclamantul și-ar fi desfășurat activitatea în condiții similare cu cele prevăzute de către legiuitor în Anexa 1 la Ordinul 50/1990, poziția 123, însă o asemenea poziție nu există în actul normativ invocat de către aceștia.

Așa-zisul punct 123 din Anexa 1 la Ordinul 50/1990, nu a intrat niciodată în vigoare, fiind in realitate preluate dintr-un ordin al Ministerului Transporturilor, care producea efecte doar pentru angajații sistemului de transporturi feroviare, astfel încât respectiva reglementare nu poate fi aplicată decât persoanelor cărora le-a fost destinată, cum de altfel a reținut și Tribunalul B. în dosarul nr._, .» pe care o anexează prezentei cu titlu de practică.

In acest context, o eventuală extindere a sferei de aplicare a ordinului și la alte categorii de beneficiari ar reprezenta o adăugare la lege, ceea ce este inadmisibil, întrucât instanța este chemată să aplice legea, iar nu să o creeze.

Prin acordarea grupei I de muncă de către instanța de judecată au fost încălcate dispozițiile art. 5 din Ordinul nr. 50/1990, care prevăd următoarele: "existența condițiilor deosebite la locul de muncă și noxele trebuie să rezulte din determinările de noxe, efectuate de către organele Ministerului Sănătății sau de laboratoarele de specialitate proprii ale unităților. Aceste determinări trebuie confirmate de către inspectorii de stat teritoriali pentru protecția muncii care, la data efectuării analizei, constată că s-au aplicat toate măsurile posibile de nominalizare a condițiilor și că toate instalațiile de protecție a muncii funcționau normal", ori locurile de muncă nu mai există în prezent pentru a fi expertizate.

Prin urmare, dreptul angajaților de a beneficia de încadrarea în grupele I sau II de muncă, ia naștere la momentul prestării muncii în activitățile sau locurile de muncă menționate în anexele 1 si 2 la Ordinul 50/1990, rolul unității angajatoare fiind doar de a nominaliza persoanele care beneficiază de această încadrare.

Sentința încalcă dispozițiile art. 4 din Ordinul 50/1990 care prevede faptul că: "încadrarea în grupele I sau II de muncă, se va face în situația în care, cu toate măsurile luate de unitate pentru nominalizarea condițiilor de muncă, nivelul noxelor existente la locurile (activitățile, meseriile, funcțiile) prevăzute în aceste grupe, depășește nivelul maxim admis prevăzut în Normele republicare de protecție a muncii.

Or, reclamantul nu a fost nominalizat de către conducerea unității și sindicat, în vederea încadrării în grupa I de muncă, conform cerințelor impuse de oct. 6 din Ordinului nr.50/1990.

Reclamantul își întemeiază cererea pe prevederile Ordinului 50/1990, ordin care a fost abrogat de Legea nr. 19/2000. Ulterior intrării în vigoare al legii anterior menționate, a fost adoptată Hotărârea Guvernului nr. 261/2001 privind criteriile și metodologia de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite. Această hotărâre a fost abrogată de HG nr. 246/2007, care la art. 13 prevede următoarele: „(1) dovedirea perioadelor de activitate desfășurată în locuri de muncă în condiții deosebite anterior datei de 01.04.2001, în vederea pensionării, se face pe baza înregistrării acestora în carnetul de muncă conform Decretului nr. 92/1976 privind carnetul de muncă, cu modificările ulterioare sau pe baza unei adeverințe emise de angajatorul la care a lucrat salariatul respectiv. (4) În cazul distrugerii arhivelor, perioada lucrată în condiții deosebite, dovedită cu acte, se poate reconstitui, potrivit legii, prin hotărâre judecătorească."

Ori, în speță, reclamantul nu invocă drept motiv al solicitării sale ca

instanța să constate desfășurarea activității în grupa I de muncă, distrugerea arhivei.

Mai mult decât atât, reclamantul putea uza de prevederile Ordinului

50/1990 atunci când acesta era în vigoare, iar nu tocmai la acest moment când ordinul este abrogat prin Legea nr. 19/2000.

În contextul celor de mai sus, având in vedere faptul că reclamantul

nu a făcut dovada existenței documentelor care sa ateste desfășurarea activității în grupa I de muncă, solicită să se constate faptul ca sentința civilă nr. 966 pronunțată în ședința publică din 28.08.2014 de către Tribunalul Teleorman este netemeinică și nelegală.

Examinând motivele de apel formulate față de hotărârea apelată și probele administrate în cauză, cercetând pricina în limitele prevăzute de art.477 și următoarele din Codul de procedură civilă, Curtea constată apelurile fondate doar pentru următoarele considerente:

Excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de către pârâte,legal a fost respinsă ca nefondată,în acord cu prevederile HG nr.627/2000,operând o transmisiune a calității procesuale,ca efect a reorganizării .,pentru activitatea desfășurată de reclamant în perioada 01.04.1988 – 01.08.1988;23.04._01 pretinsă a se încadra în grupa I de muncă, prin preluarea personalului,arhivelor de personal.Pentru perioada 01.04._08 pretinsă de reclamant a se încadra în grupă specială de muncă, în procent de 100%,aspect confirmat prin hotărârea apelată,acesta și-a desfășurat activitatea în cadrul pârâtei . C., ce s-a substituit în drepturile și obligațiile fostului angajator,conform H.G. nr. 365/1998.Tribunalul a ținut cont pe acest aspect de mențiunile înscrise în cartea de muncă a reclamantului din care rezultă că a fost "preluat prin reorganizare " de către . C. în perioada 01.04._08, la pozițiile 80-89 din cartea de muncă,figurând ca angajator pârâta sus precizată.

Așadar, pârâtele aveau legitimare procesuală pasivă în cauză.

Criticile formulate pe fondul dreptului dedus judecății subzistă în cauză, prima instanță realizând o greșită interpretare și aplicare în cauză a Ordinului nr.50/1990 al Ministerului Muncii și Ocrotirilor Sociale - dispozițiilor pct. 6, 13, anexa I, art. 8 din același act normativ și H.G. nr. 1025/28.08.2003, art. 20 din Legea nr. 19/2000, art.30 din Legea nr.263/2010 .

Dispozițiile pct. 6 din Ordinul nr.50/1990 al Ministerului Muncii și Ocrotirilor Sociale, invocate în cauză prevăd că: „nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupa I și II de muncă se face de către conducerea unităților împreună cu sindicatele libere din unități, ținându-se seama de condițiile deosebite de muncă concrete în care își desfășoară activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, condiții nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică sau nervoasă, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare etc.)".

Potrivit textului sus citat, competența în stabilirea persoanelor ce pot beneficia de grupa I sau a Il-a de muncă revine exclusiv angajatorului, reprezentat de conducere și sindicatul din unitate.

Raportat la condițiile concrete de muncă, activitatea desfășurată și funcția deținută,aceea de electrician(ce s-a desfășurat în cadrul instalațiilor de transport, distribuție și furnizare a energiei electrice către consumatori, de exploatare din camerele de comandă din centralele electrice conectate la sistemul energetic național 113, în formațiile de revizii și reparații ale LEA de 110 KV și mai mari, în instalațiile de 750 KV care desfășoară activitate la pupitrul de comandă și în restul instalației, cât și activitățile desfășurată vizând montarea, exploatarea, întreținerea și repararea stâlpilor și a liniilor electrice de înaltă tensiune, la înălțimi peste 15 m,),reclamantul nu se încadrează în niciuna dintre categoriile de muncă sau activitățile enumerate de Anexa 1 la Ordinul nr.50/1990,ce nu realizează o mențiune explicită la acest loc de muncă.

Aceste prevederi trebuie interpretate coroborat cu prevederile art. 8 din Ordinul nr.50/1990 a Ministerului Muncii și Ocrotirilor Sociale ce instituie dreptul exclusiv al angajatorului și sindicatului de a nominaliza, în condițiile legii, salariații care își desfășoară activitatea în locurile de muncă în condiții deosebite, întrucât doar aceștia cunosc condițiile concrete în care își desfășoară activitatea salariații.

Cu referire expresă la perioada în care și-a desfășurat activitatea reclamantul, pct.13 din Ordinul nr.50/1990 privind precizarea locurilor de muncă, activitățile și categoriile profesionale cu condiții deosebite care se încadrează în grupele I și II de muncă în vederea pensionării, face următoarea precizare: „perioada lucrată după data de 18.03.1969 până în prezent (respectiv 05 martie 1990) și în continuare, se încadrează în grupele I și II de muncă în conformitate cu prevederile prezentului ordin ce înlocuiește Ordinele nr.59/1969, nr.105/1976 și nr.210/1977 ale Ministrului Muncii și Ministrului Sănătății care își încetează aplicabilitatea".

Funcția deținută de reclamant,aceea de electrician, nu se regăsește în categoria locurilor de muncă încadrate în grupa I de muncă prin anexa I la Ordinul nr.50/1990 a Ministerului Muncii și Ocrotirilor Sociale.

Motivul pentru care apelanta . nu a constatat că activitatea pretinsă de reclamant ar fi încadrată în grupa I de muncă este faptul că acesta nu a realizat dovada că a desfășurat vreun fel de activitate care să poată fi încadrată, conform legislației în materie, în grupa I de muncă, astfel cum rezultă din înscrierile din carnetul său de muncă.

Apărările intimatului reclamant confirmate prin hotărârea atacată,apelată prin prezenta cale de atac contravin legislației în vigoare la momentul în care acesta și-a desfășurat activitatea,urmând a fi înlăturate,inclusiv concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză, ce nu se coroborează cu dispozițiile normative precitate, respectiv anexa I la Ordinul nr.50/1990 a Ministerului Muncii și Ocrotirilor Sociale, funcția deținută de reclamant,aceea de electrician, poziția 123 la anexa I a Ordinului nr.50/1990 reținută de către tribunal și indicată în raportul de expertiză tehnică de specialitate omologat de către acesta neregăsindu-se în anexa precizată. Prin raportul de expertiză tehnică întocmit în cauză, s-a concluzionat de către expert că activitatea reclamantului, aceea de electrician ce s-a desfășurat în cadrul instalațiilor de transport, distribuție și furnizare a energiei electrice către consumatori, de exploatare din camerele de comandă din centralele electrice conectate la sistemul energetic național 113, în formațiile de revizii și reparații ale LEA de 110 KV și mai mari, în instalațiile de 750 KV care desfășoară activitate la pupitrul de comandă și în restul instalației, cât și activitățile desfășurată vizând montarea, exploatarea, întreținerea și repararea stâlpilor și a liniilor electrice de înaltă tensiune, la înălțimi peste 15 m, este încadrabilă în grupa I de muncă.

Nu trebuie neglijat că prima instanță a pronunțat sentința atacată cu aplicarea și interpretarea greșită a Ordinului nr.50/1990, a Ministerului Muncii și Ocrotirilor Sociale în forma publicată în Monitorul Oficial .

Curtea reține,că prin Ordinul nr.50/05.03.1990, publicat în Monitorul Oficial nr.38 din 20.03.1990, elaborat de Ministerul Muncii și Protecției Sociale și Ministerul Sănătății, împreună cu Comisia Națională pentru Protecția Muncii, au fost precizate locurile de muncă, activitățile și categoriile profesionale cu condiții deosebite care se încadrează în grupele I și II de muncă în vederea pensionării. Au fost întocmite două anexe referitoare la grupa I de muncă, respectiv grupa a II-a de muncă, iar prin art.3 al ordinului s-a prevăzut posibilitatea extinderii listelor.

Astfel, beneficiază de încadrarea în cele două grupe, fără limitarea numărului, personalul care este în activitate (din punct de vedere al funcției îndeplinite), respectiv muncitori, ingineri, subingineri, maiștri, tehnicieni, personal de întreținere și reparații, controlori tehnici de calitate, dar și alte categorii de personal care lucrează efectiv în locurile de muncă și activitățile prevăzute în anexe. Alineatul 2 al art. 3 prevede beneficiul acelorași drepturi în favoarea personalului muncitor din construcții-montaj sau din alte activități care realizează lucrări de extindere, modernizare sau reparație ale capacităților de producție și care desfășoară activitatea în aceleași condiții cu personalul beneficiarului încadrat în grupele I și II de muncă.

Sintetizând,se reține că o corectă aplicare a legii presupune observarea faptului că în anexa I a Ordinului nr. 50/1990, care reprezintă actul normativ cadru în materie,nu figurează locul de muncă al intimatului reclamant,iar poziția 123 la anexa I a Ordinului nr.50/1990, reținută de către tribunal, nu se regăsește în această anexă,ultima poziție fiind poziția 75.

D. urmare în mod nelegal, tribunalul a constatat că activitatea desfășurată de reclamant aceea de electrician (în cadrul instalațiilor de transport, distribuție și furnizare a energiei electrice către consumatori, de exploatare din camerele de comandă din centralele electrice conectate la sistemul energetic național 113, din formațiile de revizii și reparații ale LEA de 110 KV și mai mari, din instalațiile de 750 KV ,de la pupitrul de comandă și în restul instalației, precum și în activitățile vizând montarea, exploatarea, întreținerea și repararea stâlpilor și a liniilor electrice de înaltă tensiune, la înălțimi peste 15 m, se încadrează în ipoteza avută în vedere de punctul 123 din anexa 1 a Ordinului nr. 50/1990.

Nu trebuie neglijat că potrivit art. 84 din Constituția din 1965, instrucțiunile și ordinele emise de miniștrii și conducătorii celorlalte organe centrale ale administrației de stat,pe baza și în vederea executării legilor și hotărârilor Consiliului de Miniștri, se publică în Buletinul Oficial al Republicii Socialiste România.

Condiția de publicare a actelor normative a fost menținută și în Constituțiile următoare ale României din 1991 și din 2003. Neîndeplinirea condiției de publicare a unui act normativ în Buletinul ori Monitorul Oficial nu poate avea altă consecință decât aceea a necunoașterii legii într-un anumit sens, precum și a inopozabilității față de subiecții de drept, într-un alt sens.

Prin urmare,dacă în perioada ulterioară emiterii Ordinului nr.50/1990, fostul angajator al intimatului, a realizat demersuri pentru evaluarea locurilor de muncă din ramura respectivă de activitate și a obținut avizele necesare de la Ministerul Sănătății și Ministerul Muncii pe baza determinărilor de noxe, fiind emis un ordin în favoarea categoriei profesionale din care face parte intimatul și completată anexa I cu funcția de electrician, pentru a produce efecte juridice, prin coroborarea art.3 cu anexele completate din Ordinul nr.50/1990 și în privința altor categorii era necesară publicarea formei consolidate, în realitate republicarea Ordinului nr.50/1990.

În lipsa acestei republicări, singura varianta a Ordinului nr. 50/1990, care poate produce efecte, fiind opozabilă subiectelor de drept, inclusiv părților din speța de față, este varianta publicată în Monitorul Oficial.

În aceeași ordine de idei,se impune a se avea în vedere și dispozițiile art. 15 din Ordinul nr. 50/1990,ce prevăd că:„dovedirea perioadelor de activitate desfășurate în locurile de muncă și activitățile ce se încadrează în grupele I si II de muncă în vederea pensionării se face pe baza înregistrării acestora în carnetul de muncă”. Or, în carnetul de muncă ale intimatului-reclamant nu există mențiuni care să ateste faptul că ar fi desfășurat activități încadrate în grupa I de muncă.

Nelegală este și dispoziția tribunalului prin care pârâta . C. a fost obligată să elibereze o adeverință reclamantului,prin care să se constatate că în perioada 01.04._08 a beneficiat de grupa specială de muncă în procent de 100%.

Astfel, intimatul-reclamant nu îndeplinește nici cerințele impuse de art. 6 din Ordinul nr. 50/1990, neadministrându-se nicio dovadă din care să reiasă faptul că ar fi fost nominalizat de către conducerea unităților împreună cu sindicatele libere din unitate pentru încadrarea în grupă superioară de muncă.

În C. DISTRIBUȚIE SA locurile de muncă sunt încadrate în condiții normale de muncă și nu a fost inițiată procedura prevăzută de lege pentru încadrarea anumitor locuri de muncă în condiții speciale.

De altfel, HG nr. 1025/2003 prevede în Anexa 1 lista locurilor de muncă în care se desfășoară activități ce pot fi încadrate în condiții speciale, listă în care nu se regăsește și locul de muncă ocupat de reclamant în perioada 2001-2008.

Nu trebuie neglijat pe acest aspect,că art. 3 punctul (3) din HG nr. 1025/2003:

”În cazul în care angajatorul nu declanșează procedura de încadrare a locurilor de muncă în condiții speciale, sindicatele reprezentative potrivit legii sau, după caz, reprezentanții angajaților n cadrul comitetului de securitate și sănătate în muncă ori responsabilul cu protecția muncii pot sesiza inspectoratele teritoriale de muncă, care vor dispune verificarea locurilor de muncă conform alin. (1) lit.c).”Sesizarea inspectoratului teritorial de muncă, pentru a se dispune verificarea locurilor de muncă conform alin. (1) lit.c),nu s-a realizat în cauză.

Ca atare, nu se poate constata o culpă a societății apelante în calitate de angajator în neinițierea procedurii prevăzute de lege de vreme ce, potrivit Contractului colectiv de muncă, activitatea societății angajatoare se desfășoară la toate locurile de muncă și pentru toate categoriile de personal în condiții de muncă normale.

Totodată Legea nr: 19/2000,în vigoare în perioada pentru care s-a solicitat eliberarea adeverinței cât și Legea nr. 263/2010, în prezent în vigoare prevăd, în mod limitativ sectoarele cu locuri demuncă în condiții speciale, listă în care nu se regăsește și locul de muncă ocupat de reclamant .

Ori,prin Decizia nr.818/03.07.2008 invocată în cauză, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că prevederile art.1, art.2 alin.3 și art.27 alin.1 din OG nr.137/2000, republicată, sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.

Prin Decizia sus precizată, Curtea Constituțională a statuat că înțelesul prevederilor OG nr.137/2000 prin care se conferă instanțelor judecătorești competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme dau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative este neconstituțional, întrucât încalcă principiul separației puterilor consacrat în art.1 alin. 4 din Constituție în art.61 alin.1 în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare.

D. urmare, nelegal pârâtele S.C. E. S.A. și . C. au fost obligate să elibereze câte o adeverință în acest sens reclamantului,prin care să se constatate de către pârâta S.C. E. S.A.că în perioada 01.04.1988 – 01.08.1988;23.04._01 a beneficiat de grupa a I a de muncă în procent de 100% ,iar de către pârâta . C. că în perioada 01.04._08 a beneficiat de grupa specială de muncă în procent de 100%.

Pentru aceste considerente, în temeiul art.480 alin.2 din Codul de procedură civilă, Curtea va admite apelurile formulate de apelanții-pârâți . și . C. și va schimba sentința atacată, în sensul că va respinge acțiunea, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelurile formulate de apelanții-pârâți ., cu sediul în București, .. 9, sector 1 și . C., cu sediul în C., ., J. D., împotriva sentinței civile nr. 966 din data de 28 august 2014, pronunțată de Tribunalul Teleorman – Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale și C. Administrativ și Fiscal-Complet specializat pentru litigii de muncă și asigurări sociale în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant T. M., având CNP_, cu domiciliul în Municipiul Roșiorii de Vede, ., nr. 37, .. A, ..

Schimbă sentința apelată în sensul că respinge acțiunea, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 09.04.2015.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

L. C. Dobraniște E. L. U.

GREFIER,

F. V.

Tehnored.L.E.U.

Dact. V.N./4 ex./06.05.2015

Jud.fond: R. M.

← Obligaţie de a face. Decizia nr. 1205/2015. Curtea de Apel...		Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... →

Acţiune în constatare. Decizia nr. 1207/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Acţiune în constatare. Decizia nr. 1207/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI