Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 2044/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2044/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 18-11-2015 în dosarul nr. 2044/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr._ (Număr în format vechi_ )
DECIZIA CIVILĂ NR.2044
Ședința publică de la 18 noiembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE P. I. N.
Judecător A. C. B.
Judecător G. S. I.
Grefier M. P.
Pe rol, soluționarea recursurilor declarate de recurenții A. N. DE REGLEMENTARE PENTRU SERVICIILE COMUNITARE DE UTILITATI PUBLICE - A.N.R.S.C., M. A. INTERNE împotriva sentinței civile nr.5419 din data de 25.05.2015, pronunțată de Tribunalul București Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații P. P., M. D. REGIONALE SI ADMINISTRATIEI PUBLICE, având ca obiect - drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurenta A. Naționala de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice - A.N.R.S.C., prin consilier juridic P. A., cu delegație la dosar, lipsind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care
Se învederează atașarea dosarului nr._/3/2013.
Curtea constatând că nu mai sunt cereri prealabile de formulat,
cauza fiind în stare de judecată acordă cuvântul în susținerea și combaterea motivelor de recurs.
Recurenta A.N.R.S.C., prin consilier juridic solicită, în principal, admiterea recursului, casarea în tot a sentinței civile și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru ca instanța de fond să se pronunțe atât pe excepțiile invocate, cât și pe fondul cauzei, iar în subsidiar, solicită reținerea cauzei spre soluționare în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiate, solicitând examinarea cauzei sub toate aspectele conform art.304/1 c.pr.civ. și în special pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art.304 pct.3, 5, 7, și 9 c.pr.civ., arătând că instanța de fond, prin hotărârea pronunțată, a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității prevăzută de art.105 alin.2 c.pr.civ.
Mai arată recurenta, că instanța de fond nu s-a pronunțat pe excepția lipsei calității procesuale pasive a MAI invocată de acesta prin întâmpinarea depusă la fondul cauzei, fapt ce constituie un motiv de nelegalitate prevăzut de art.304 pct.5 Cod pr.civ. Tot în temeiul aceluiași text de lege, arată că Sindicatul Național al Polițiștilor și Vameșilor Pro Lex nu a făcut dovada calității de reprezentant a membrului său de sindicat la momentul introducerii acțiunii, acest sindicat abia la data de 1.08.2012 a îndeplinit condițiile de reprezentativitate la nivel de unitate.
Cu privire la dispozițiile art.304 pct.7 Cod pr.civ., arată că soluția instanței de fond nu cuprinde motivele pe care se sprijină, ci doar motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
Recurenta prin consilier juridic arată că instanța de fond a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, deoarece a acordat reclamantului norma de hrană și tichete de masă în condițiile în care acestea nu erau prevăzute în CCM la nivelul ANRSC.
În ce privește introducerea în cauză a M. Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, arată că ANRSC a fost în subordinea MAI fiind finanțată în totalitate de la bugetul de stat prin MAI, acesta fiind ordonator principal de credite pentru A.N.R.S.C., în prezent instituția a trecut din subordinea MAI în subordinea Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice conform art.14 alin.1 din HG nr.1/2013, fiind finanțată integral prin bugetul acestui minister, în speță fiind aplicabile dispozițiile art.26 alin.3 din OUG nr.96/2012.
În final solicită să fie avute în considerare și înscrisurile depuse în cauza ce formează obiectul dosarului nr._/3/2010, atașat pentru acest termen.
Pe recursul formulat de M. A. Interne, recurenta A.N.R.S.C., solicită respingerea acestuia. Depune practică judiciară.
CURTEA ,
Asupra recursurilor de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.5419 din data de 25.05.2015, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr._ , a fost admisă, în parte, acțiunea precizată formulată de reclamantul P. P., în contradictoriu cu parații M. Administrației și Internelor și A. Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice; au fost obligați pârâții la plata către reclamanți a drepturilor salariale reprezentând norma de hrană conform Ordonanței Guvernului nr. 26/1994 privind drepturile de hrană, în timp de pace, ale personalului din sectorul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională republicată, retroactiv din data de 01.01.2008 până la data de 31.03.2010, sume indexate cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului și până la data efectuării plății efective.
În considerentele hotărârii, s-a reținut că reclamantul P. P. a fost angajat al Autorității Naționale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice (A.N.R.S.C) astfel după cum rezultă din cuprinsul contractelor de muncă depuse la dosar și avea calitatea de personal contractual.
Reclamantul solicita obligarea pârâților Autorității Naționale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice (A.N.R.S.C)și a Ministerului Administrației și Internelor la plata sumelor reprezentând norma de hrană pentru perioada 01.01._10.
Tribunalul a reținut că potrivit dispozițiilor din Contractul Colectiv de munca la nivel de unitate inregistrat la Direcția de Muncă, Solidaritate Socială și Familie a Municipiului București, intrând așadar în vigoare în 2008.
În conformitate cu dispozițiile art. 236 alin 1 și 4 C.muncii „Contractul colectiv de muncă este convenția încheiată în formă scrisă între angajator sau organizația patronală, de o parte, și salariați, reprezentați prin sindicate ori în alt mod prevăzut de lege, de cealaltă parte, prin care se stabilesc clauze privind condițiile de muncă, salarizarea, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de muncă. [….](4) Contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților”.
Așa fiind, tribunalul a reținut că reclamanții, angajați Autorității Naționale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice (A.N.R.S.C) aveau posibilitatea de a stabili asupra drepturilor salariale cuvenite, prin negociere cu angajatorul, prin încheierea unui contract colectiv de muncă.
Susținerile pârâtei în sensul că dreptul la normă de hrană nu se cuvine reclamanților, căci nu îndeplinesc condițiile prevăzute de Ordinul M. S/440/2003 emis în bază și în executarea art. 4 din HG 65/2003 nu pot fi primite având în vedere că acestea se referă la drepturile salariale cuvenite personalului M. căruia i se aplică statutul polițistului.
Ori reclamantul nu era funcționar public cu statut specialcăruia să i se aplice dispozițiile Legii 360/2002, ci avea calitatea de personal contractual căruia i se aplică prevederile contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate.
Pe de altă parte tribunalul a reținut că, în ce privește contractul colectiv de muncă, acesta a fost încheiat pentru o perioadă de 1 an de la data înregistrării sale, fiind prelungit tacit pentru o perioadă de încă un an, respectiv până la 31.03.2010.
Așa fiind tribunalul a apreciat acțiunea ca fiind fondată numai în parte și a admis acțiunea precizată formulată de reclamantul P. P., în contradictoriu cu pârâții M. Administrației și Internelor și A. Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice, a obligat pârâții la plata către reclamant a drepturilor salariale reprezentând norma de hrană conform Ordonanței Guvernului nr.26/1994 privind drepturile de hrană, în timp de pace, ale personalului din sectorul de apărare națională, ordine publică și siguranța națională republicată, retroactiv, din data de 01.01.2008 până la data de 31.03.2010, sume indexate cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului și până la data efectuării plății efective.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs, în termen legal și motivat, pârâții M. A. și Internelor și A. Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice – A.N.R.S.C., criticând soluția pentru nelegalitate.
Prin motivele de recurs formulate, întemeiate în drept pe dispozițiile art. 3041 din Codul de procedura civilă, recurentul M. A. și Internelor a susținut că, deși în motivarea hotărârii recurate se reține faptul că instituția recurentă a depus la data de 05.11.2010 întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii față de instituție pentru lipsa calității procesual pasive, ulterior, Tribunalul București nu analizează și nu se pronunță cu privire la excepția invocată de M.A.I.
Precizează că, așa cum se poate observa, excepția lipsei calității procesual pasive era motivată în anul 2010 pe faptul că M.A.I., în calitate de ordonator principal de credite, nu are obligația de a sta în judecată în toate litigiile în care sunt implicate autoritățile publice subordonate.
Mai mult decât atât, instanța de fond admite acțiunea în contradictoriu cu M.A.I., cu toate că aceasta reține că instituția recurentă a depus la dosarul cauzei un punct de vedere în care arată că potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 96/2012 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administrației publice centrale și pentru modificarea unor acte normative, se înființează M. A. Interne, prin reorganizarea Ministerului Administrației și Internelor. în temeiul art. 2 din același act normativ, se înființează M. Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, prin reorganizarea Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului și prin preluarea activității în domeniul administrației publice, a structurilor și a instituțiilor specializate în acest domeniu de la M. Administrației și Internelor.
De asemenea, potrivit art. 26 alin. (3) din același act normativ, „ministerele, celelalte autorități ale administrației publice și instituțiile publice nou-înființate sau care preiau activități de la alte instituții publice preiau personalul aferent acestor activități în condițiile legii și se subrogă în drepturile și obligațiile instituțiilor care derulau aceste activități”.
Pentru punerea în aplicare a dispozițiilor care reglementează reorganizarea instituțiilor publice centrale mai sus enunțate, prin art. 26 alin. (1) din O.U.G. nr. 96/2012, s-a instituit în sarcina celor două ministere, obligația ca în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a ordonanței de urgență, să propună Guvernului spre adoptare proiectele hotărârilor Guvernului pentru reglementarea măsurilor privind organizarea și funcționarea lor.
Astfel, a fost emisă H.G. nr. 1/2013 privind organizarea și funcționarea Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, care la art. 14 alin. (1) lit. b) stipulează că „instituțiile publice și organele de specialitate ale administrației publice centrale din subordinea Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice sunt ... A. Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice".
În aceste condiții se arată că, potrivit prevederilor art. 1 din Regulamentul de organizare, și funcționare al Autorității Naționale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice (A.N.R.S.C.), aprobat prin H.G. nr. 527/2013, A.N.R.S.C. este o instituție aflată în subordinea M.D.R.A.P. care se organizează și funcționează ca instituție publică de interes național, cu personalitate juridică.
Așadar, întrucât pretențiile intimatului-reclamant au fost invocate în virtutea raporturilor de muncă stabilite între acesta și A.N.R.S.C., se reiterează că obligația stabilirii și plății drepturilor bănești ce revin fiecărui angajat în parte, sunt în competența exclusivă a conducătorului acestei instituții, care în conformitate cu art. 6 lit. c) din actul normativ menționat are calitate de ordonator de credite.
Având în vedere cele expuse, se va observa că M. A. Interne este în imposibilitatea legală de a pune în executare obligația stabilită de către Tribunalul București în sarcina sa, singura în măsură să plătească drepturile salariale în discuție fiind A.N.R.S.C., prin ordonatorul principal de credite care s-a subrogat în drepturile și obligațiile M.A.I., respectiv M. Dezvoltării Regionale și Administrației Publice.
În consecință, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, în sensul respingerii acțiunii intimatului-reclamant formulată în contradictoriu cu M.A.I. ca fiind îndreptată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
În motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispozițiile art.304 și urm. din Codul de procedură civilă, recurenta-pârâtă A. Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice – A.N.R.S.C. solicită în principal, admiterea recursului, casarea în întregime a sentinței civile nr. 5419/25.05.2015, și trimiterea cauzei spre rejudecare, instanța de fond urmând a se pronunța atât pe excepții, cât și pe fondul cauzei, iar în subsidiar admiterea recursului, casarea în întregime a sentinței civile nr. 5419/25.05.2015, pentru motivele invocate pe larg în recurs și, pe fondul cauzei, să se respingă acțiunea, ca netemeinică și nelegală.
Solicită instanței să aibă în vedere examinarea cauzei sub toate aspectele, conform art. 3041 Cod procedură civilă, și în special pentru motivele de nelegalitate prevăzute la art. 304 pct. 3, 5, 7, 8 și 9 Cod procedură Civilă.
Consideră că sentința recurată este nelegală și netemeinică din următoarele considerente:
I. A) Primul motiv de nelegalitate pe care îl invocă este cel prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., care poate fi invocat atunci când prin hotărârea dată instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ.
Potrivit art. 137 alin.1 și 2 cod pr.civ. instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură precum și asupra celor de fond care fac de prisos, în tot sau în parte, cercetarea în fond a pricinii, cu excepția celor pentru dezlegarea cărora este necesară administrarea de dovezi, situația în care vor fi unite cu fondul cauzei.
Astfel, din documentele aflate la dosar rezultă că pârâtul M. Administrației și Internelor (actual M. A. Interne) a depus la dosar întâmpinare, în cuprinsul căreia a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Administrației și Internelor.
Tribunalul București, ca instanță de fond, învestită prin întâmpinare cu excepția lipsei calității procesuale pasive, a omis să o dezlege, nepronunțându-se în vreun fel asupra ei nici prin încheierile de la termenele de judecată acordate, nici prin sentință.
Prin urmare, în condițiile în care instanța de fond nu s-a pronunțat asupra excepției lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul M. Administrației și Internelor (actual Ministrul A. Interne) prin întâmpinare, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (3) raportat la prevederile art. 304 pct. 5 C.pr.civ solicită admiterea recursului, casarea în întregime a sentinței recurate și să trimiterea cauzei spre rejudecare.
B) Tot pe motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă, recurenta A.N.R.S.C. invocă excepția lipsei dovezii calității de reprezentant a Sindicatului Național al Polițiștilor și Vameșilor „Pro Lex". (SNPV Pro Lex)
În drept, având în vedere rolul activ al judecătorului, acesta trebuia să verifice calitatea de reprezentant a reclamantului SNPV Pro Lex la momentul introducerii acțiunii, deși nu a făcut acest lucru.
Din informațiile pe care le deține de pe portalul instanțelor de judecată, respectiv Judecătoria sectorului 2 București, în cauza dosar nr._/300/2012, instanța la data de 01.08.2012, deci ulterior introducerii prezentei acțiuni în anul 2010, a admis cererea formulată de SNPV Pro Lex, cu sediul în București, .. 19, ., constatând că petentul îndeplinește condițiile de reprezentativitate la nivel de unitate, respectiv A. Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice, (anexa nr. 1).
Mai mult, salariații A.N.R.S.C. au aderat la SNPV Pro Lex începând cu lună martie 2010, pentru perioada când solicită presupusele drepturi fiind reprezentanți de reprezentanții salariaților.
Raportat la cele de mai sus, având în vedere că excepția poate fi invocată în orice stare a pricinii și luând în considerare prevederile art. 161 Cod procedură civilă solicită să se rețină că SNPV Pro Lex a formulat acțiune în instanță în numele și pentru persoanele înscrise pe tabelul cu membrii de sindicat angajați la A.N.R.S.C., acesta neavând la momentul introducerii acțiunii legitimitate procesuală pentru promovarea și susținerea în numele lor a acțiunii, ce formează obiectul prezentei cauze.
D. urmare, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (3) raportat la prevederile art. 304 pct. 5 C.pr.civ solicită admiterea recursului, casarea în întregime a sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare.
II. Pe fondul cererii
A) Motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 7 - hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
Așa cum chiar Înalta Curte de Casație și Justiție a subliniat în Decizia nr. 7285/2007 „Motivarea clară, convingătoare și pertinentă a hotărârii constituie o garanție pentru părțile din proces în fața eventualului arbitrariu judecătoresc și singurul mijloc prin care se dă posibilitatea de a se putea exercita controlul judiciar".
Din dispozițiile art. 261 alin. (1) C.proc. civ. rezultă elementele pe care trebuie să le cuprindă orice hotărâre judecătorească pentru exercitarea controlului judiciar.
În acest sens, pct. 5 al textului menționat se referă la necesitatea arătării motivelor de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și a celor pentru care s-au înlăturat cererile părților.
Cele două ipoteze consacrate de art. 304 pct. 7 Cod pr.civ. le regăsim în speță, întrucât cele câteva paragrafe care ar constitui motivarea soluției pronunțate nu satisfac în nici un caz aceste cerințe, neputând fi încadrate în ceea ce ar trebui să fie o motivare completă și clară care să descrie raționamentul urmat de instanță și care a condus-o pe aceasta la soluția continuată în dispozitiv.
Primele două paragrafe vizează reținerile instanței cu privire la calitatea de personal contractual a reclamantului, conform contractelor de muncă depuse la dosar, precum și solicitarea de către aceștia la plata sumelor reprezentând norma de hrană.
Conținutul celui de-al treilea paragraf se rezumă la a statua, lacunar și confuz, fără a putea fi reținută ca fiind drept motivare, că:
„Tribunalul reține că potrivit dispozițiilor din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de unitate înregistrat la Direcția de Muncă, Solidaritate Socială și familie a Municipiului București, intrând așadar în vigoare în 2008 ".
De asemenea, instanța a reținut că în conformitate cu dispozițiile art. 236 alin. (1) și (4) C. Muncii „Contractul colectiv de muncă este convenția încheiată în formă scrisă între angajator sau organizația patronală, de o parte, și salariați, reprezentați prin sindicate ori în alt mod prevăzut de lege, de cealaltă parte, prin care se stabilesc clauze privind condițiile de muncă, salarizarea, i precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de muncă.
(….)
(4) Contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, constituie legea părților."
Iar în urma acestei așa-zise motivări de drept instanța „reține că angajații Autorității Naționale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice aveau posibilitatea de a stabili asupra drepturilor salariale cuvenite, prin negociere cu angajatorul, prin încheierea unui contract colectiv de muncă."
Ce să înțelegem? Că salariații A.N.R.S.C. aveau posibilitatea să încheie un contract colectiv de muncă. De fapt, aflăm prin această „motivare" că la nivelul instituției se putea încheia un contract colectiv de muncă.
Or, din apărările formulate de instituția recurentă rezultă că la nivelul A.N.R.S.C. pentru perioada ianuarie 2008-martie 2010 au fost încheiate contracte colective de muncă, lucru reținut chiar de instanță. Mai mult, nici măcar dispozițiile invocate de instanță din Codul Muncii de mai sus, nu sunt cele prevăzute la art. 236 din Codul Muncii, acestea regăsindu-se la art. 229 din Legea nr. 53/2003.
Astfel, potrivit art. 236 din Codul Muncii „Modul de exercitare a dreptului de grevă, organizarea, declanșarea și desfășurarea grevei, procedurile prealabile declanșării grevei, suspendarea și încetarea grevei, precum și orice alte aspecte legate de grevă se reglementează prin lege specială."
În realitate nu există nici un raționament și nicio descriere a vreunui raționament, fie el și succint, care să permită verificarea soluției date de către instanță.
Din „motivarea" în drept și în fapt se reține că: reclamantul este angajat ca personal contractual, a solicitat norma de hrană și că avea posibilitatea încheierii unui contract colectiv de muncă, raportat la dispozițiile art. 236 alin. (1) și (4) din Codul Muncii.
Instanța nu realizează nicio legătură, nicio concordanță între situația de fapt reținută și cea de drept invocată și astfel statuează fără a motiva în fapt și în drept soluția de admitere a cererii reclamantului.
De asemenea, motivarea instanței cuprinde considerente care nu au legătură cu pricina.
Astfel, paragraful 6 și 7 din motivare sunt reproduse din înscrisurile depuse de reclamant în data de 03.03.2014 că practică judiciară, respectiv sentința civilă nr. nr. 5673/CA/ din dosar nr._/62/2011 ce s-a aflat pe rol la Tribunalul B., dar și sentința civilă nr. 855/2012 din dosar nr._ ce s-a aflat pe rol la Tribunalul V..(filele 27 - 37 din Vol. II).
În cauză nu s-a făcut, prin înscrisurile depuse, de către nicio parte referire la acte normative precum Ordinul M. S/440/2003, H.G. nr. 65/2003 și Legea nr. 360/2002.
Este adevărat că A.N.R.S.C. a formulat note scrise depuse la termenul din 15.07.2014 prin care la pct. III a formulat apărări față de înscrisurile depuse de reclamanți.
Se reiterează cele menționate în note scrise: "Nu se pot reține ca practică judiciară, motivat de faptul că obiectul dosarelor a fost litigiu funcționari publici (Legea nr. 188/1999), iar în cauza pendinte salariatul A.N.R.S.C. nu este funcționar publici, ci personal contractual, art. 19 alin. (1 din Legea nr. 51/2006, republicată, stipulând că „Personalul A.N.R.S.C. este constituit din salariații angajați pe bază de contract individual de muncă."
Chiar și în sentința civilă nr. 5673/CA/ din dosar nr._/62/2011 ce s-a aflat pe rol la Tribunalul B. depusă de reclamantă instanța corect a reținut că „...pentru R.N. ș Z.G.D., personal contractual, nu se aplică Legea nr.360/2002, acțiunea fiind respinsă."
În așa zisa motivare există o contradicție în sensul că pe de o parte, se reține că "reclamantul avea posibilitatea încheierii unui contract colectiv de muncă - paragraful 5", iar pe de altă parte, "reclamantul are calitatea de personal contractual căruia i se aplică prevederile contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate - paragraful 7".
Și ca o ultimă "motivare", instanța a reținut că "în ceea ce privește contractul colectiv de muncă acesta a fost încheiat pentru o perioadă de 1 an de la data înregistrării sale, fiind prelungit tacit pentru o perioadă de încă un an, respectiv până la 31.03.2010".
În concluzia celor de mai sus, având în vedere că soluția instanței nu cuprinde motivele pe care se sprijină, cuprinzând motive contradictorii ori străine de natura pricinii, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (3) raportat la prevederile art. 304 pct. 7 C.pr.civ solicită în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (3) raportat la prevederile art. 304 pct. 5 C.pr.civ admiterea recursului, casarea în tot a sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare.
B) Motivul prevăzut la art. 304 pct. 8 Cod procedură civilă, respectiv când instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.
Prin acest motiv se invocă încălcarea principiului înscris în art. 969 alin. 1 Cod civ. vechi, respectiv, potrivit căruia convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante.
Prin urmare, plecând și de la faptul că potrivit art. 1 lit. i) din Legea dialogului social nr. 62/2011 contractul colectiv de muncă este o convenție, judecătorului nu îi este permis să treacă peste termenii conveniți de părți în contract (CCM în speță) stabilind alte drepturi și obligații (norma de hrană în speță), interpretând greșit actul de voință al părților. Instanța de fond nu poate trece peste voința clară exprimată a părților.
Raportat la obiectul litigiului în cauză, instanța deși reține că, "contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților", soluția este de admitere în parte a acțiunii.
Contractul colectiv de muncă aplicabil la nivelul A.N.R.S.C. a fost modificat prin 8 acte adiționale, nefiind negociată în niciun moment norma de hrană sau un alt drept care să îmbrace această formă.
Prin soluția dată instanța a acordat reclamantului pentru aceeași perioadă atât norma de hrană dar și tichetele de masă de care aceștia beneficiau.
În concluzia celor de arătate mai sus, având în vedere că prin soluția instanței, a fost încălcat principiul libertății contractuale, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (3) raportat la prevederile art. 304 pct. 8 C.pr.civ solicită admiterea recursului, casarea în tot a sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare.
C) Motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9, respectiv când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
Din hotărâre nu reiese care este temeiul de drept pentru care reclamantul ar beneficia de normă de hrană, singura trimitere în considerente la dispozițiile legale fiind cea de la art. 236 alin. (1) și (4) din Codul Muncii, prevedere care transpune principiul libertății contractuale, așa cum s-a precizat mai sus, ca mai apoi în dispozitiv să oblige pârâții la plata normei de hrană conform Ordonanței Guvernului nr. 26/1994.
În concluzia celor de mai sus, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (3) raportat la prevederile art. 304 pct. 9 C.pr.civ solicită admiterea recursului, casarea în tot a sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare.
Motivul prevăzut de art. 3041 Cod procedură civilă, respectiv examinarea cauzei sub toate aspectele:
A) Referitor Ia introducerea Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, ca parte în proces
În data de 02.04.2014 M. A. Interne a depus întâmpinare, față de care instituția recurentă a formulat apărări, depuse la termenul din 15.07.2014, astfel:
A.N.R.S.C. a fost în subordinea M.A.I. (în prezent M. A. Interne) și a fost finanțată în totalitate de la bugetul de stat, prin bugetul M.A.I. acesta având calitatea de ordonator principal de credite pentru A.N.R.S.C. și în alocarea fondurilor pentru norma de hrană.
În prezent, conform art. 14 alin. (1) din H.G. nr. 1/2013 instituția recurentă a trecut din subordinea M.A.I., în subordinea Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice fiind finanțată integral de la bugetul de stat prin bugetul M.D.R.A.P.
Potrivit art. 26 alin. (3) din O.U.G. nr. 96/2012 „Ministerele, celelalte autorități al administrației publice și instituțiile publice nou-înființate sau care preiau personalul aferent acestor activități în condițiile legii și se subrogă în drepturile și obligațiile instituțiilor care derulau aceste activități."
D. urmare, în situația căderii în pretenții a A.N.R.S.C. la plata normei de hrană pentru perioada 01.01.2008 până la data de 31.03.2010, sume indexate cu indicele de inflație de la dat nașterii dreptului până la data efectuării plății efective, respectiv cheltuieli de judecată, să fie obligat M.D.R.A.P. în calitate de ordonator principal de credite, să aloce, respectiv să vireze A.N.R.S.C sumele necesare plății drepturilor menționate mai sus.
Astfel, având în vedere că M.D.R.A.P. a fost introdus în cauză că pârât, solicită a se observa că doar în considerentele hotărârii se face trimitere la această parte, în dispozitiv fiind obligate A.N.R.S.C. și M. Administrației și Internelor la plata către reclamant a drepturile salariale reprezentând norma de hrană iar comunicarea sentinței civile recurate fiind transmisă la ANRSC.
B) Referitor la fondul cauzei
Instanța în mod greșit a admis în parte acțiunea pentru următoarele considerente:
Așa cum s-a menționat și în întâmpinare art. 18 alin. (3) din O.U.G. nr. 30/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Internelor și Reformei Administrative stipulează că „Personalul M.I.R.A. beneficiază de drepturile dobândite anterior, conform legislației în vigoare. Personalul preluat potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 25/2007 privind stabilirea unor măsuri pentru reorganizarea aparatului de lucru al Guvernului, cu modificările și completările ulterioare, beneficiază de indemnizații și sporuri specifice instituțiilor din sistemul național de apărare, ordine publică și siguranță națională, începând cu data de 1 ianuarie 2008."
Potrivit art. 18 alin. (3) se specifică expres categoriile de drepturi de care beneficiază personalul preluat conform O.U.G. nr. 25/2007, respectiv indemnizații și sporuri specifice.
Pretențiile reclamanților, respectiv norma de hrană, nu este nici indemnizație, nici spor, ci conform art. 2 alin. (4) din O.G. nr. 26/1994 constituție „o alocație valorică care se acordă penii hrănirea personalului cu aprobarea ministrului sau a conducătorilor instituțiilor publice."
În acest sens, potrivit Notei privind unele drepturi salariale cuvenite personalului civil din cadrul A.N.R.S.C. propusă și semnată de ministru în calitate de ordonator principal de credite și înaintată la A.N.R.S.C. prin adresa M.I.R.A. (M.A.I.) - Direcția Generală Financiară nr._/21.03.2008 se propune ca personalul civil să beneficieze începând cu data de 22.08.2008 „doar de indemnizația de dispozitiv și de sporul lunar pentru păstrarea confidențialității în legătură cu informațiile clasificate", fără a beneficia de normă de hrană.
Astfel, conform prevederilor legale aplicabile A.N.R.S.C. ca urmare a O.U.G. nr. 25/2007 și O.U.G. nr. 30/2007 modificată prin Legea nr. 15/2008, personalul preluat beneficiază doar de indemnizații și sporuri, iar ministrul în calitate de ordonator principal de credite a stabilit expres care sunt indemnizațiile și sporurile de care vor beneficia angajații A.N.R.S.C.
Prin alin. (3) al art. 18 din O.U.G. nr. 30/2007 s-a făcut distincție între personalul M.I.R.A și personalul preluat potrivit O.U.G. nr. 25/2007. Astfel legiuitorul a prevăzut că personalul M.I.R.A. beneficiază de drepturile dobândite anterior, conform legislației în vigoare, iar personalul preluat potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 25/2007 beneficiază de indemnizații și sporuri specifice instituțiilor din sistemul național de apărare, ordine publică și siguranță națională, începând cu data de 1 ianuarie 2008.
Dacă legiuitorul ar fi urmărit că atât personalul care făcea parte din M.I.R.A. cât și cel preluat potrivit O.U.G. nr. 25/2007 să beneficieze atât de drepturi (exp. dreptul la uniformă, dreptul de a purta armă, dreptul la hrană gratuită) cât și de sporuri și indemnizații în mod nediferențiat nu se făcea distincția prevăzută la art. 3 pct. 18.
De altfel, în această perioadă, în condițiile în care A.N.R.S.C. își desfășura activitate în baza CCM la Capitolul „Măsuri de protecție socială și facilități acordate salariaților", la art. 56 alin. (2) s-a prevăzut următoarele: „Tichetele de masă se acordă conform legislație în vigoare" tichete de masă de care au beneficiat și reclamanții.
Ulterior, contractul colectiv de muncă aplicabil la nivelul A.N.R.S.C. a fost modificat prin 8 acte adiționale, nefiind negociată în niciun moment norma de hrană sau un alt drept care să îmbrace această formă.
De asemenea, M. Administrației și Internelor - Direcția Generală Financiară prin adresa nr._/19.01.2010 a comunicat A.N.R.S.C. valoarea financiară a normei de hrană, precum și faptul că până la reîncadrarea personalului A.N.R.S.C. (31.03.2010) nu se poate plăti norma de hrană, întrucât se aplică prevederile contractului colectiv de muncă în vigoare acea dată, respectiv contractul colectiv de muncă nr. 1489/2008 valabil până la data de 30.03.2010.
Totodată, prin adresa nr._/19.02.2010, MAI - Direcția Generală Financiară a comunicat următoarele: „până la expirarea termenului pentru care au fost încheiate contractele colective de muncă 31.03.2010 și reîncadrarea personalului pe noile funcții, stabilite de ordonatorul principal de credite, veți beneficia de drepturile stabilite în contractul colectiv de muncă.
Pentru aplicarea acestei norme, respectiv valoarea financiară a acesteia, la nivelul instituției a fost emisă Decizia președintelui A.N.R.S.C. nr. 30/16.03.2010, cu aplicabilitate de la 31.03.2010. De asemenea, reprezentanții salariaților, deși unii dintre ei sunt și semnatari ai cererii de chemare în judecată pentru acordarea normei de hrană, dacă considerau legal a se acorda din 2008 și norma de hrană, aveau obligativitatea să solicite angajatorului renegocierea CCM și introducere acesteia în locul tichetelor de masă (legal prevăzute în CCM în baza art. ÎI din O.U.G. nr. 90/2007).
Dar, prin adresa nr. 836/17.07.2008, depusă ca probă în dosar, fac referire doar la „sporul de 25% la salariul de bază" (indemnizația de dispozitiv), nicidecum, la normă de hrană.
Conform prevederilor art. 226 din Legea nr. 53/2003 - Codul Muncii, aveau atribuții referitoare la „urmărirea respectării drepturilor salariaților în conformitate cu legislația în vigoare, precum și de a sesiza inspectoratul de muncă cu privire la nerespectarea dispozițiilor legale."
Astfel, chiar dacă instanța în practicaua hotărârii a făcut mențiune de toate înscrisurile depuse de A.N.R.S.C. nu a ținut cont de ele, nici măcar motivând de ce nu au fost în considerare.
Prin soluția dată instanța a acordat reclamantului pentru aceeași perioadă atât norma de hrană dar și tichetele de masă de care aceștia beneficiau.
Or, instanța, neținând seama de acest aspect, a acordat norma de hrană, natura drepturilor solicitate pentru norma de hrană fiind aceeași cu natura tichetelor de masă.
Solicită a se avea în vedere faptul că, așa cum s-a mai menționat în adresa din 13.09.2011, în cauze similare aflate pe rolul mai multor instanțe judecătorești din țară, având ca părți A.N.R.S.C. și salariați ai acesteia, soluțiile au fost în totalitate de respingere a pretențiile a ce privește contravaloare normă de hrană, depunând în acest sens practică judecătorească.
De asemenea, solicită a se avea în vedere soluția pronunțată de Curtea de Apel București, prin decizia civilă nr. 1560/2015, în cauza nr._/3/2010, din care a fost disjuns prezentul dosar.
Analizând recursurile declarate prin prisma motivelor de recurs formulate, precum și în baza art.3041 Cod procedură civilă, în raport de actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
Cât privește recursul declarat de către recurentul M. A. Interne pe aspectul lipsei calității procesuale pasive, Curtea reține următoarele:
Demersul judiciar al reclamantul îndreptat împotriva recurentului a fost justificat pe împrejurarea că, la momentul introducerii acțiunii, A. Națională de Reglementare pentru Servicii Comunitare de Utilități Publice se afla în subordinea Ministerului Administrației și Internelor.
Însă, Curtea reține că această calitate nu poate fi justificată pe raporturile administrative de subordonare dintre instituțiile publice, ci doar pe dispozițiile art. 282 din Codul muncii care, de altfel, sunt aplicabile numai în conflictul de muncă deschis între salariatul reprezentat de sindicat și angajatorul A. Națională de Reglementare pentru Servicii Comunitare de Utilități Publice. Faptul că recurentul M. Administrației și Internelor are calitatea de ordonator principal de credite, respectiv instituția prin care se alocă fonduri de la bugetul de stat, nu îndreptățește reclamantul la pretinderea dreptului, în condițiile în care raporturile de muncă se desfășoară cu un angajator ce beneficiază de personalitate juridică, drepturile salariale fiind stabilite în baza contractelor colective și individuale de muncă.
Între instituția publică pârâtă chemată în judecată pentru plata drepturilor de natură salarială, respectiv A. Națională de Reglementare pentru Servicii Comunitare de Utilități Publice, și M. Administrației și Internelor există raporturi juridice de drept administrativ, care iau naștere în virtutea obligațiilor legale reciproce și specifice ce le revin în procesul de subordonare, însă între M. Administrației și Internelor și reclamant nu există niciun raport juridic in/direct în cazul neexecutării obligației ce îi incumbă în baza prevederilor OG nr. 26/1994 și a OUG nr. 30/2007.
Este adevărat că, în cadrul procesului bugetar, M. Administrației și Internelor repartizează Autorității Naționale de Reglementare pentru Servicii Comunitare de Utilități Publice sumele alocate acesteia prin bugetul de stat, îndeplinind un rol de administrator al acestui buget, dar nu are atribuția de a vira acestora alte sume decât cele prevăzute în legea bugetului de stat și cu respectarea acesteia.
Mai mult, Curtea reține dispozițiile art. 14 alin 1 litera b din HG nr. 1/2013, potrivit cărora în cadrul „instituțiilor publice și organelor de specialitate ale administrației publice centrale din subordinea M. Dezvoltării Regionale și Administrației Publice figurează și A. Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare”, și dispozițiile art. 26 alin. 3 din OUG nr. 96/2012 care fiind „ministerele, celelalte autorități ale administrației publice centrale și instituțiile publice nou înființate sau care preiau activități de la alte instituții publice preiau personalul aferent acestor activități în condițiile legii și se subrogă în drepturile și obligațiile instituțiilor care derulau anterior aceste activități. A. Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare este în subordinea M. Dezvoltării Regionale și Administrației Publice.
Astfel, de la momentul intrării în vigoare a actelor normative menționate a avut loc o subrogație legală de drepturi și obligații procesuale pasive, consecința firească fiind aceea că noua instituție preia actele dosarului în stadiul în care se află la momentul introducerii în cauză, iar vechiul pârât va fi scos din proces. Deși noul pârât a fost introdus în cauză, conform mențiunilor efectuate în toate actele de procedură, dispozitivul hotărârii recurate nu cuprinde nici o obligație stabilită în sarcina Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, aspect criticat de altfel de recurenta A. Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare.
În concluzie, atât timp cât M. Administrației și Internelor nu are calitatea de debitor al obligației de plată deduse judecății, acesta nu justifica calitatea procesual pasivă, sens în care excepția va fi admisă, cu consecința respingerii acțiunii ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Cât privește motivele de recurs invocate de către recurenta pârâtă A. Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare, Curtea reține că vizează aplicarea prevederilor art. 304, pct.5, 7, 8 și 9 Cod procedură civilă.
Motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.5 din codul de procedură civilă va fi înlăturat de Curte, întrucât criticile formulate nu sunt în măsură să susțină o nelegalitate a hotărârii pronunțate de instanța de fond pentru încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității absolute de art. 105 alin. 2 din Codul de procedură civilă. Aceasta, cu atât mai mult cu cât excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Administrației și Internelor a constituit obiectul recursului acestui pârât, soluționat de către instanța de recurs, în sensul exprimat anterior.
Cât privește excepția lipsei calității de reprezentant a Sindicatului Național al Polițiștilor și Vameșilor „Pro Lex", invocată în cuprinsul cererii de recurs, Curtea reține că potrivit art.28 din Legea dialogului social, organizațiile sindicale apără drepturile membrilor lor, ce decurg din legislația muncii, statutele funcționarilor publici, contractele colective de muncă și contractele individuale de muncă, precum și din acordurile privind raporturile de serviciu ale funcționarilor publici, în fața instanțelor judecătorești, organelor de jurisdicție, a altor instituții sau autorități ale statului, prin apărători proprii sau aleși.
În exercitarea atribuțiilor prevăzute la alin. (1), organizațiile sindicale au dreptul de a întreprinde orice acțiune prevăzută de lege, inclusiv de a formula acțiune în justiție în numele membrilor lor, în baza unei împuterniciri scrise din partea acestora. Acțiunea nu va putea fi introdusă sau continuată de organizația sindicală dacă cel în cauză se opune sau renunță la judecata în mod expres.
În condițiile în care membrul de sindicat P. P. a împuternicit organizația sindicală Sindicatului Național al Polițiștilor și Vameșilor „Pro Lex" să exercite toate actele procedurale necesare obținerii drepturilor lor referitoare la plata normei de hrană, inclusiv sesizarea instanței competente cu cererea de chemare în judecată, nu poate fi primită excepția lipsei calității de reprezentant a Sindicatului Național al Polițiștilor și Vameșilor „Pro Lex", invocată în cuprinsul cererii de recurs.
Faptul că la momentul sesizării instanței de judecată organizația sindicală nu avea reprezentativitate la nivel de unitate, nu afectează dreptul acesteia de formulare a acțiunii și reprezentare a membrului de sindicat, în condițiile art. 28 din Legea nr. 61/2011, text de lege care nu impune în sarcina organizației dovada reprezentativității, obținute conform prevederilor art. 51 alin.1 lit.c, ci doar dobândirea personalității juridice conform art. 14 și următoarele din Legea nr. 61/2011.
Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct.7 Cod procedură civilă, invocat sub aspectul nemotivării/motivelor contradictorii reținute de instanța de fond, va fi înlăturat. Hotărârea instanței de fond, chiar dacă motivată lapidar, întrunește criteriile instituite de art.261 alin.(1) pct.5 din Codul de procedură civilă (forma in vigoare la data promovării prezentului demers judiciar), neputându-se parecia că este nemotivată.
Astfel, sunt arătate motivele de fapt și de drept care au fundamentat hotărârea pronunțată, este adevărat că fără a se indica și temeiul juridic concret din Contractul Colectiv de Muncă de la nivelul instituției care au fost avute in vedere pentru a justifica acordarea către intimata din prezenta cauză a categoriei de drepturi solicitate prin intermediul cererii de chemare in judecată.
Casarea hotărârii de fond și trimiterea cauzei spre rejudecare nu poate fi dispusă decât atunci când motivarea este străină de natura cauzei (nu prezintă puncte de conexiune cu cauza dedusă judecății) sau este total contradictorie, in sensul că argumentele prezentate se contrazic și conduc, în fapt, către o soluție contrară celei asupra căreia s-a oprit instanța a cărei hotărâre este criticată in calea de atac.
Motivul de recurs prevăzut de art. 304, pct.8 Cod procedură civilă va fi înlăturat, întrucât criticile formulate de către recurenta pârâtă nu vizează o schimbare a naturii ori înțelesului lămurit și vădit neîndoielnic al actului juridic dedus judecății, prin interpretarea greșită a acestuia, ci aspecte legate de temeiul legal al hotărârii, pronunțarea acesteia cu aplicarea greșită a normelor de drept incidente în pretențiile deduse judecății, subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct.9 Cod procedură civilă.
Prin prezenta acțiune, membrul de sindicat P. P., personal contractual în cadrul Autorității Naționale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice, a solicitat obligarea la plata normei de hrană, drept prevăzut de Ordonanța Guvernului nr. 26/1994 privind drepturile de hrană, în timp de pace, ale personalului din sectorul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, republicată, retroactiv din data de 01.01 2008 până la data de 31.03.2010.
În conformitate cu prevederile art.1 din O.G. nr.26/1994, privind drepturile de hrană, în timp de pace, ale personalului din sectorul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională „ personalul din M. Apărării Naționale, M. Administrației și Internelor, M. Justiției - Direcția Generală a Penitenciarelor și Serviciul Independent de Protecție și Anticorupție, Serviciul Român de Informații, Serviciul de Informații Externe, Serviciul de Protecție și Pază și Serviciul de Telecomunicații Speciale are dreptul, în timp de pace, la hrană gratuită, în condițiile prezentei ordonanțe”.
Potrivit art.2 alin.(3) al actului normativ susmenționat, categoriile de personal pentru care se acordă și instituțiile publice în care se aplică, se aprobă prin Hotărâre a Guvernului.
Intimatul-reclamant P. P. a învederat că dispozițiile legale mai sus redate privind norma de hrană ii sunt deopotrivă aplicabile, prin coroborarea lor cu prevederile art. 18 alin.3 din O.U.G. nr.30/2007.
Astfel, în conformitate cu dispozițiile art.18 alin.(1) din O.U.G. nr.30/2007, privind organizarea și funcționarea Ministerului Internelor și Reformei Administrative (organ al administrației publice centrale nou înființat prin actul normativ indicat), posturile Ministerului Internelor și Reformei Administrative se compun din cele ale fostului Minister al Administrației și Internelor, precum și din cele ale Administrației Naționale a Rezervelor de Stat, ale Oficiului Central de Stat pentru Probleme Speciale și ale Autorității Naționale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice.
A.. (2) al aceluiași articol, dispune că personalul fostului Minister al Administrației și Internelor, al Administrației Naționale a Rezervelor de Stat, al Oficiului Central de Stat pentru Probleme Speciale și al Autorității Naționale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice se preia sau, după caz, se transferă în interesul serviciului la M. Internelor și Reformei Administrative, în condițiile legii, cu menținerea funcțiilor deținute.
Nu in ultimul rând, prevederile alin.(3) al art.18 din O.U.G. nr.30/2007, în conformitate cu care personalul Ministerului Internelor și Reformei Administrative beneficiază de drepturile dobândite anterior, conform legislației, precum și, cu excepția personalului preluat potrivit prevederilor OUG nr. 25/2007 privind stabilirea unor măsuri pentru reorganizarea aparatului de lucru al Guvernului, în limita bugetului aprobat, de indemnizații și sporuri specifice instituțiilor din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională.
Așadar, intimatul-reclamant a susținut că dreptul la norma de hrană îi este pe deplin aplicabil, întrucât are calitatea de personal contractual preluat în cadrul Ministerului Internelor și al Reformei Administrative și beneficiază de dreptul la indemnizațiile și sporurile specifice acestui minister.
Examinând dispozițiile art.18 alin.(3) din O.U.G. nr.30/2007, Curtea constată că personalul preluat în cadrul noului Minister al Internelor și Reformei Administrative, printre care și personalul A.N.R.S.C., urma a fi salarizat în conformitate cu drepturile dobândite anterior datei intrării in vigoare a O.U.G. nr.30/2007 (publicată in Monitorul Oficial nr.309/09.05.2007) la care urmau a fi adăugate, în limita bugetului aprobat, indemnizații și sporuri specifice instituțiilor de ordine publică sau siguranță națională ce făceau parte din structura în forma anterioară de organizare a acestui minister.
Însă, pentru a verifica aplicabilitatea prevederilor anterior menționate, trebuie amintit faptul că la nivelul Autorității Naționale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice, potrivit art. 15 din HG nr. 671/2007, salarizarea personalului se stabilește în conformitate cu reglementările legale în vigoare, iar drepturile de salarizare și celelalte drepturi de personal se stabilesc prin contractul colectiv de muncă, încheiat la nivelul instituției, în condițiile legii.
În cuprinsul contractelor colective de muncă încheiate la nivelul instituției pe anii 2007- 2009, prelungite succesiv prin acte adiționale până la 30.03.2010, (filele 43-117 dosar recurs) nu există nicio prevedere privind acordarea către salariații instituției a beneficiului normei de hrană. De altfel, o astfel de dispoziție nici nu era posibilă până la . O.U.G. nr.30/2007, din moment ce O.G. nr.26/1994 prevedea posibilitatea acordării acestui drept doar pentru personalul din structurile de apărare, ordine publică sau siguranță națională. Or, A. Națională pentru Reglementare în domeniul Serviciilor Comunitare de Utilități Publice nu făcea parte, în mod evident, din astfel de structuri de forță ale statului.
După momentul preluării angajatorului intimatei în structura Ministerului Internelor și Reformei Administrative, salariații Autorității Naționale pentru Reglementare în domeniul Serviciilor Comunitare de Utilități Publice puteau obține beneficiul indemnizațiilor și sporurilor specifice acestui minister, în măsura în care aceste drepturi erau aprobate de către ordonatorii de credite și existau fonduri bugetare cu această destinație.
În acest scop, respectiv pentru punerea in aplicare a prevederilor art.18 alin.(3) din O.U.G. nr.30/2007, a fost emisă nota nr.476.269/20.03.2008, filele 19 din dosarul nr._/3/2010 (atașat prezentei cauze), prin care Ministrul Internelor și Reformei Administrative, în calitatea sa de ordonator principal de credite, a dispus ca personalul civil preluat din compunerea ministerului (inclusiv intimatul P. P., în calitatea sa de personal contractual al A.N.R.S.C.) să beneficieze de indemnizația de dispozitiv lunară de 25% din salariul de bază, precum și de sporul pentru păstrarea confidențialității in legătură cu informațiile clasificate, in cuantum de până la 15% din salariul de bază.
Prin urmare, personalului civil preluat de către M.I.R.A. în urma reorganizării dispuse prin O.U.G. nr.30/2007 nu a dobândit și beneficiul dreptului la norma de hrană. Acest aspect nu ar fi fost posibil, în condițiile în care norma de hrană nu are natura juridică a unei indemnizații sau a unui spor, singurele elemente salariale admise de art.18 alin.(3) din O.U.G.30/2007 ca fiind posibil de acordat personalului preluat in structura M.I.R.A. Potrivit prevederilor art.2 alin.(4) din O.G. nr.26/1994, norma de hrană reprezintă o alocație valorică care se acordă pentru hrănirea personalului din structurile de apărare, ordine publică și siguranță națională, ținând cont de condițiile specifice de desfășurare a sarcinilor zilnice de aceste categorii de personal.
Pe cale de consecință, Curtea reține că nici anterior momentului reorganizării M.I.R.A., dar nici ulterior acestui moment, intimatul P. P. nu a dobândit în patrimoniul său, ca drept cu caracter salarial, beneficiul normei de hrană.
Nu in ultimul rând, Curtea notează că funcția specifică normei de hrană instituite de O.G. nr.26/1994 a fost realizată, pentru situația concretă a intimatului-reclamant P. P., sub forma tichetelor de masă de care aceasta a beneficiat pe toată perioada de referință a prezentei acțiuni civile. Această obligație a fost asumată de angajator prin dispozițiile art.56 alin.(2) din Contractele Colective de Muncă încheiate la nivelul instituției pe anii 2007-2008, apoi 2008-2009, prelungit prin acte adiționale până la 30.03.2010 și îndeplinită, aspect necontestat în cauză, de altfel.
Conform mențiunilor art.2 a Anexei nr.1 din H.G. nr.23/2015 pentru aprobarea Normelor metodologice de punere in aplicare a Legii nr.142/1998 pentru acordarea tichetelor de masă, tichetele de masă reprezintă o alocație individuală de hrană. Deci, practic, funcția acestor tichete de masă ca alocație individuală de hrană este una identică celei a normei de hrană, ce este definită de art.2 alin.(4), mai sus redat, ca o alocație valorică pentru hrănirea personalului. Pentru aceste considerente, Curtea constată că cele două alocații nu pot fi acordate concomitent.
Pentru considerentele arătate, în baza art.312 alin.2 prin raportare la art. 304 pct.9 Cod procedură civilă, Curtea va admite recursurile și va modifica sentința, în sensul că, va respinge acțiunea formulată împotriva pârâtului M. A. Interne, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă și va respinge acțiunea formulată împotriva celorlalți pârâți, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de recurenții A. NAȚIONALĂ DE REGLEMENTARE PENTRU SERVICIILE COMUNITARE DE UTILITĂȚI PUBLICE - A.N.R.S.C., M. A. INTERNE împotriva sentinței civile nr.5419 din data de 25.05.2015 pronunțată de Tribunalul București Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații P. P., M. DEZVOLTĂRII REGIONALE ȘI ADMINISTRAȚIEI PUBLICE.
Modifică sentința, în sensul că:
Respinge acțiunea formulată împotriva pârâtului M. A. Interne, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Respinge acțiunea formulată împotriva celorlalți pârâți, ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 18.11.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
P. I. N. A. C. B. G. S. I.
GREFIER
M. P.
Red.: P.I.N.
Tehnored. V.N./2 ex./17.12.2015
Jud. fond: U. R.
| ← Pretentii. Decizia nr. 4686/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Acţiune în constatare. Decizia nr. 4610/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
