Contestaţie decizie de concediere. Sentința nr. 1448/2016. Curtea de Apel CLUJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1448/2016 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 21-01-2016 în dosarul nr. 170/2016
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 170/A/2016
Ședința publică din data de 21 ianuarie 2016
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I.-R. M.
JUDECĂTOR: C. M.
GREFIER: G. C.
S-a luat în examinare apelul declarat de reclamanta R. M. împotriva sentinței civile nr. 1448 din 24 aprilie 2015, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr._, privind și pe intimata-pârâtă S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ CFR MARFĂ SA, având ca obiect contestație decizie de concediere.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta apelantei, av. Labo L., cu împuternicire la dosar și reprezentantul intimatei, consilier juridic J. C..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Apelul a fost declarat și motivat în termenul legal și este scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată îndeplinită procedura prevăzută de art. XV din Legea nr. 2/2013, formulându-se întâmpinare în cauză din partea intimatei.
Reprezentantul intimatei depune la dosar delegație de reprezentare și practică judiciară, precizând că a comunicat și reprezentantei părții adverse hotărârile judecătorești.
Reprezentanții părților, având pe rând cuvântul arată că nu au alte cereri de formulat.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra apelului.
Reprezentanta intimatei solicită admiterea apelului, modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii, pentru considerentele expuse pe larg în memoriul de apel, arătând în esență că din statele de funcții anterioare și ulterioare concedierii rezultă că exista un număr de 8 posturi de operator mișcare, care nu au fost modificate, deși se susține că au fost comasate, lucru nedovedit în cauză. Din fișele de post pentru operator mișcare II și III reiese că aceste posturi sunt identice, nu doar similare, iar departajarea trebuia făcută fără să se țină seama de grade. Referitor la nerespectarea procedurilor generale arată că notificarea invocată prin întâmpinare nu îndeplinește condițiile legale, numărul de concedieri prevăzut în planul de restructurare nu corespunde cu numărul real de concediați. Solicită cheltuieli de judecată ocazionate la fondul cauzei.
Reprezentantul intimatei solicită respingerea apelului și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii instanței de fond pentru motivele expuse în întâmpinarea formulată, arătând doar că din statul de funcții depus rezultă că din 93 de posturi au rămas 62 posturi, iar în noua structură a Biroului Trafic nu mai există postul de operator III, acesta fiind desființat ca urmare a reorganizării societății.
CURTEA,
Asupra cererii de apel de față:
Prin sentința civilă nr.1448 din 24 aprilie 2015 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._ s-a respins acțiunea formulată de către reclamanta R. M. în contradictoriu cu pârâta S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ „CFR MARFĂ” S.A..
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Reclamanta a avut calitatea de angajată a societății pârâte în funcția de operator mișcare III în cadrul Serviciului Trafic.
Prin Decizia nr.CZ 2/1187 din data de 08.08.2014 s-a dispus concedierea reclamantei în temeiul art. 55 lit. c coroborat cu art. 65 alin.1 din Codul muncii, ca urmare a desființării postului ocupat, în cadrul procedurii concedierii colective.
În cuprinsul deciziei de concediere s-a arătat că această măsură a fost determinată de situația economico-financiară a societății care impune măsuri de echilibrare a cheltuielilor în raport cu nivelul prestațiilor și al veniturilor, măsuri concretizate prin Planul de disponibilizare a salariaților CFR Marfă-SA, Programul de restructurare și reorganizare a CFR Marfă și Programul de concediere colectivă.
Conform art. 4 din decizie, la luarea măsurii de concediere colectivă, respectiv la stabilirea ordinii de prioritate s-au respectat prevederile art. 69 al. 2 lit. d, art. 69 al. 3, art. 75 și art. 76 din codul muncii coroborat cu prevederile art. 57 al. 3 din anexa la Acordul înregistrat la CFR Marfă cu nr. 94/06.05.2014, astfel cum a fost modificat prin actul adițional nr. 1 la acord din 19.06.2014 încheiat între CFR Marfă și Organizațiile sindicale legal constituite la nivelul societății. S-a mai arătat că, salariatul nu a avut stabilite obiective de performanță specifice postului ocupat.
Tribunalul a constatat că în cuprinsul deciziei de concediere s-a menționat faptul că: „motivele de fapt ale concedierii colective sunt determinate de situația economico financiară a societății care impune măsuri de echilibrare a cheltuielilor în raport cu nivelul prestațiilor și al veniturilor, măsuri concretizate în planul de disponibilizare a salariaților CFR Marfă – S.A., Programului de restructurare și reorganizare a CFR Marfă și a Programului de concediere colectivă, a căror aplicare are drept consecință desființarea postului salariatului prevăzut la art.1”.
Așadar, s-a reținut că precizarea actelor care stau la baza măsurii luate este suficientă pentru a se stabili că decizia de concediere cuprinde motivele care au determinat-o, neimpunându-se a se relua conținutul acestor documentele în cuprinsul deciziei, fiind astfel respectate prevederile art.76 din Codul muncii sub aspectul indicării motivelor care stau la baza concedierii.
Tribunalul a mai reținut că, potrivit art.17 alin.3 lit.e) din Codul muncii: „Persoana selectată în vederea angajării ori salariatul, după caz, va fi informată cu privire la cel puțin următoarele elemente: ... e) criteriile de evaluare a activității profesionale a salariatului aplicabile la nivelul angajatorului", iar potrivit art.40 alin. l lit. f din Codul Muncii „angajatorul are, dreptul să stabilească obiectivele de performanță individuală, precum și criteriile de evaluare a realizării acestora". Totodată, conform art.242 lit. i) din Codul muncii „regulamentul intern cuprinde criteriile și procedurile de evaluare profesională a salariaților".
Așadar, tribunalul a reținut din prevederile legale menționate că angajatorul nu are obligația stabilirii criteriilor de performanță în cuprinsul contractului individual de muncă, o asemenea obligație existând doar cu privire la stabilirea criteriilor de evaluare pentru toate funcțiile existente la nivelul angajatorului.
Reclamanta a arătat că nu au fost desființate toate posturile de natura celui pe care ea îl ocupă învederând că, potrivit organigramelor valabile anterior concedierii colective din 2014 la serviciul trafic au existat 8 posturi de operator mișcare, similare cu cel pe care l-a ocupat, iar după concediere acest serviciu are tot 8 posturi de operator mișcare, diferența între statul de funcții valabil din 01.01.2014 și cel valabil începând cu data de 11.08.2014 constând doar în modul de distribuire pe grade profesionale a acestor 8 posturi. În acest sens, instanța reține că, deși fișa de post este identică atât pentru funcția de operator mișcare II cât și pentru funcția de operator mișcare III, criteriul utilizat de pârâtă de desființare a posturilor în funcție de gradul profesional este un criteriu obiectiv, cu atât mai mult cu cât au fost desființate toate posturile de operator mișcare III existente la nivelul Serviciului Trafic. Totodată, s-a reținut că, prin Hotărârea Consiliului de Administrație nr. 37/29.09.2011 au fost prevăzute condițiile minime de pregătire și vechime pentru ocuparea posturilor și meseriilor aferente din contractul colectiv de muncă, rezultând astfel că sunt diferite condițiile pentru ocuparea funcției de operator mișcare II, de cele pentru ocuparea funcției de operator mișcare III, iar avansarea în gradul profesional superior nu poate avea loc decât în condițiile vacantării posturilor corespunzătoare prin urmarea unei proceduri stabilite în acest sens. Așadar, tribunalul a constatat că este vorba despre două grade profesionale distincte cărora li se aplică un regim juridic diferit.
Potrivit art. 65 alin.1 din Codul muncii, concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă, determinată de desființarea locului de muncă ocupat de salariat ca urmare a dificultăților economice, a transformărilor tehnologice sau a reorganizării activității.
Condiția de legalitate impusă de alin.2 al aceluiași articol este ca desființarea locului de muncă să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă.
Cauza reală trebuie să aibă caracter obiectiv, iar cauza este serioasă dacă este precisă, în sensul că reprezintă adevăratul motiv al concedierii, neavând rolul de a disimula existența unui alt motiv.
Din programul de restructurare și reorganizare a SNTFM – CFR Marfă SA rezultă că a fost efectuată o amplă analiză a pierderilor înregistrate de pârâtă, apreciindu-se oportună reorganizarea societății în scopul eficientizării activității sale, inclusiv prin redimensionarea forței de muncă la nivelul fiecărei subunități. Astfel, prin această măsură societatea pârâtă urmărește eficientizarea propriei activități în scopul utilizării cu randament maxim a resurselor umane și financiare, fiind atributul exclusiv al angajatorului de a hotărî asupra modalității în care își organizează activitatea. În acest sens, s-a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 40 alin. 1 lit. a) din Codul muncii, angajatorul este singurul în măsură să aprecieze dacă se impune o reorganizare a activității sale, astfel, măsura concedierii dispusă se încadrează în condițiile impuse de art. 65 alin.1 Codul muncii, fiind din această perspectivă legală și temeinică.
Cu privire la susținerea potrivit căreia în vederea eficientizării activității nu ar fi trebuit desființate posturile cu salarii mai mici și păstrate cele cu salarii mai mari, prima instanță a apreciat că stabilirea posturilor a căror desființare se impune este atributul exclusiv al angajatorului, instanța neputând cenzura modalitatea în care acesta a înțeles să își reorganizeze activitatea din punct de vedere al resurselor umane.
Referitor la existența unui post vacant în cadrul societății pârâte, instanța a constatat că, potrivit art. 64 alin. 1 și 2 din Codul muncii, obligația angajatorului de a oferi angajatului concediat un eventual post vacant și de a se adresa agenției teritoriale de ocupare a forței de muncă există doar în situațiile prevăzute la art. 61 lit. c și d din același cod, respectiv în situația concedierii pentru inaptitudinea fizică a salariatului de a presta munca pentru care a fost angajat sau în situația necorespunderii profesionale. Această obligație nu există în cazul concedierii pentru motive care nu țin de persoana salariatului, respectiv în situația desființării postului acestuia din motive fără legătură cu persoana acestuia. În acest sens a statuat Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 6/2011, pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii. Tribunalul a reținut că măsura concedierii reclamantei a avut loc ca urmare a desființării postului său din cauza situației economice a societății pârâte, în temeiul art.65 alin.1 din Codul muncii, neexistând, prin urmare, obligația angajatorului de a-i oferi un loc de muncă vacant.
Totodată, s-a reținut că pârâta a respectat prevederile art. 69-73 din Codul muncii, aplicabile în cazul concedierii colective, a notificat intenția concedierii colective sindicatului salariaților și Inspectoratului Teritorial de Muncă și a organizat consultări în vederea ajungerii la un acord cu privire la condițiile de concediere.
În consecință, în raport de considerentele expuse, s-a reținut că decizia contestată este legală și temeinică, motiv pentru care s-a respins acțiunea formulată de reclamantă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta R. M. solicitând admiterea apelului, modifice în totalitate a hotărârii atacate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea apelului, apelanta a arătat că hotărârea instanței de fond este netemeinică și nelegală întrucât a fost pronunțată fără a da eficiență probelor administrate și cu aplicarea greșită a legii.
Prin cererea de chemare în judecată reclamanta a arătat că nu este real că au fost desființate toate posturile de natura celui ocupat de ea, respectiv toate posturile de operator mișcare din cadrul Serviciului Trafic.În susținerea acestei afirmații a invocat faptul că postul ocupat de ea a fost cel de operator mișcare, iar numeralul III nu reprezintă decât un grad profesional care determină o anumită salarizare diferită de cea pe care o au cei cu gradul profesional I și II, dar nu și atribuții de serviciu diferite. În structura organizatorică a pârâtei există în continuare posturi de operatori mișcare la Serviciul Trafic, cu atribuții identice cu cele pe care le-a avut reclamanta, chiar dacă persoanele care ocupă aceste posturi au gradul profesional diferit de cel deținut de ea. În aceste condiții, susținerea pârâtei că au fost desființate toate posturile de natura celui ocupat de reclamantă în cadrul Serviciului Trafic este nereală.
Pentru a dovedi aceste susțineri a solicitat ca pârâta să fie obligată să depună la dosarul cauzei fișele de post pentru operator mișcare II și operator mișcare III, precum și organigramele existente anterior și ulterior concedierii colective. Deși instanța de fond a admis aceste probe, considerându-le deci utile și concludente pentru soluționarea cauzei, nu a ținut cont de acestea la pronunțarea hotărârii.
În sentința atacată s-a reținut că deși fișele de post pentru operator mișcare II și operator mișcare III sunt identice, este legitim criteriul utilizat de pârâtă de desființare a posturilor în funcție de gradul profesional, întrucât este unul obiectiv.
Consideră că această concluzie este greșită din mai multe motive. În primul rând instanța de fond nu a avut în vedere recunoașterea pârâtei cu privire la faptul că reclamanta îndeplinește condițiile de vechime și experiență necesare pentru a avea gradul profesional II (răspunsul la întrebarea 4 din interogatoriu). Nu i s-a acordat acest grad profesional pentru că pârâtei i-a convenit ca reclamanta și alți colegi să rămână la un grad profesional inferior, respectiv cu un salariu mai mic, deși îndeplineau exact aceleași atribuții cu cei care aveau un grad profesional superior și un salariu mai mare. În al doilea rând, instanța de fond nu a tras nicio concluzie din compararea celor două fișe de post și din constatarea identității lor totale. Postul se caracterizează printr-o sumă de atribuții pentru o anumită poziție (funcție) în ierarhia unei întreprinderi. Consideră că din moment ce pentru operator mișcare II, respectiv pentru operator mișcare III, fișele de post sunt identice, este lipsită de temei susținerea că gradul profesional diferit al ocupantului fiecărui post schimbă natura postului. Munca prestată este aceeași și posturile sunt identice.
În acest context, apelanta a arătat că în cazul unei concedieri individuale întemeiată pe prevederile art. 65 din Codul muncii, dacă este contestată decizia de concediere instanța de judecată analizează în ce măsură este reală și efectivă desființarea postului, luând în considerare atribuțiile înscrise în fișa postului. În multe situații instanța de judecată compară atribuțiile de serviciu pentru posturi cărora angajatorul le-a dat denumiri diferite tocmai pentru a stabili dacă nu a fost operată desființarea unui post și reînființarea sa imediată sub altă denumire. Prin urmare, în aceste cazuri instanța de judecată are în vedere faptul că un post este definit de atribuțiile de serviciu și nu de denumirea sa. Instanța de fond era datoare să observe că, deși criteriul gradului profesional ar fi putut fi unul care să conducă la o departajare în cadrul concedierii colective, acest criteriu nu se regăsește printre cele stabilite prin Acordul nr. 94/06.05.2014 încheiat de pârâtă cu sindicatele și enumerate în art. 4 din decizia de concediere.
Instanța de fond nu a tras nicio concluzie nici din compararea celor două organigrame depuse de pârâtă la dosarul cauzei, în care se observă că numărul de posturi de operatori mișcare din cadrul Serviciului Trafic a rămas neschimbat: 8 posturi anterior concedierii și 8 posturi ulterior concedierii. Susținerea pârâtei privitoare la faptul că acest lucru se datorează desființării Biroului Dispecerat și a preluării în Serviciul Trafic a unora dintre operatorii mișcare din subunitatea desființată nu poate fi primită, întrucât niciunul dintre documentele prin care pârâta a hotărât concedierea colectivă nu se referă la o restructurare a subunităților sale, în sensul desființării sau a comasării. Pe de altă parte, pârâta nu a dovedit proveniența actualilor ocupanți ai celor 8 posturi de operatori mișcare din cadrul Serviciului Trafic.
Reclamanta-apelantă a arătat că analizarea modului de aplicare a criteriilor de departajare menționate în decizia de concediere nu poate fi făcută decât în situația în care se constată că nu au fost desființate toate posturile identice cu cel ocupat de către aceasta.
Apelanta consideră că ar fi trebuit să se constate că pârâta nu a aplicat în ceea ce o privește niciunul din criteriile de departajare convenite prin Acordul nr.94/06.05.2014 încheiat cu sindicatele (art. 57 al.3), deși nu au fost desființate toate posturile identice cu cel ocupat de către reclamantă din cadrul subunității în care a lucrat.
Apelanta mai arată că desființarea postului nu a avut o cauza reală și serioasă.
În cererea de chemare în judecată reclamanta a arătat că nu există o cauză reală și serioasa pentru desființarea prin aplicarea criteriului gradului profesional a postului pe care l-a ocupat, având în vedere că în cazul unei situații economice dificile, care impune reducerea drastică a cheltuielilor, nu poate fi justificată obiectiv desființarea postului de operator mișcare cu un salariu mai mic (ocupat de angajatul cu grad profesional III) și menținerea postului de operator mișcare cu un salariu mai mare (ocupat de angajatul cu grad profesional II), când atribuțiile sunt identice, deci și activitățile prestate în favoarea angajatorului sunt identice.
Cu privire la locurile de muncă vacante, reclamanta a arătat că prin înscrisul care cuprinde oferta unui loc de muncă vacant făcută în 28.07.2014, altui angajat, și menținută până cel puțin în 04.08.2014, a dovedit că pârâta dispunea de locuri de muncă vacante. Pârâta a și recunoscut că a oferit 2 posturi de primitor-distribuitor unor alți angajați în vederea evitării concedierii acestora. Dintre cei cărora li s-au oferit posturile, salariatele M. M. și B. G., care ocupau posturi de magaziner, le-au acceptat și nu au mai fost concediate, precizând că și ea are calificarea pe care o are aceste persoane și în plus mai are și o altă calificare. Pârâta a susținut că posturile respective s-au vacantat doar după câteva zile după ce a fost concediată apelanta, fără a dovedi însă această împrejurare. Din contră, deși nu s-a probat data vacantării acestor posturi, în adresa nr. A_ a Serviciului Resurse Umane adresată Serviciului Juridic, depusă la dosar de către pârâtă în 07.04.2014(atașată precizărilor), s-a arătat că unul dintre cele două posturi a devenit vacant în 11.08.2014, adică exact la data de la care s-a dispus concedierea recalamantei.
Instanța de fond nu a avut în vedere faptul că pârâta a menționat în decizia de concediere contestată că nu dispune de niciun loc de muncă vacant, ceea ce s-a dovedit a fi nereal. Pe de altă parte, în temeiul prevederilor art. 67 și art. 69 al. 1 din Codul muncii, pârâta avea obligația legală de a face demersuri în sensul oferirii locurilor de muncă vacante existente în unitate, fără favoruri și fără discriminare, tuturor celor care urmau să fie afectați de concediere și care îndeplineau condițiile pentru ocuparea posturilor respective.
Pârâta nu a invocat faptul că prevederile art. 76 lit. d) din Codul muncii nu ar fi aplicabile în prezenta cauză și că din acest motiv nu ar avea obligațiile menționate anterior. Nu se poate susține că obligația de combatere a șomajului este una abstractă, care nu poate fi materializată raportat la situația concretă a angajatorului. În cazul de fața, când atât reclamanta, cât și majoritatea colegilor ei concediați în 2014, au o . calificări specifice muncii la CFR, care nu le sunt de folos pentru a se angaja la nicio altă unitate, obligația pârâtei de a lua măsuri active de combatere a șomajului consta tocmai în oferirea locurilor de muncă vacante cu muncă specifică CFR sau de asigurare a recalificării pentru a avea cât de cât o șansă pe piața muncii. Pârâta nu a luat niciuna dintre aceste măsuri, astfel încât nu se poate susține că nu și-a încălcat obligațiile prevăzute de art. 67 din Codul muncii.
Cu privire la nemotivarea deciziei de concediere, apelanta a arătat că instanța de fond a reținut că nu se poate pretinde pârâtei să cuprindă în decizia de concediere, în integralitatea lor documentele la care face referire în aceasta, respectiv planul de restructurare și programul de concediere colectivă.
Reclamanta a arătat că nici nu a susținut că aceste documente ar trebui cuprinse integral în decizia de concediere, ci faptul că o motivare care constă exclusiv în invocarea situației economico-financiare care impune măsuri de echilibrare a cheltuielilor în raport cu nivelul prestațiilor și veniturilor, nu comunică nimic concret cu privire la motivul concedierii, fiind o motivare generică. Trimiterile făcute la documente inaccesibile angajatului, în care se fac analize care de fapt reflectă că după mai multe concedieri colective situația nu a devenit mai bună, ci tot mai rea, fiind evident că nu cheltuielile salariale ale personalului de execuție constituie problema unității, nu îi comunică angajatului nimic cu privire la motivele concedierii.
Instanța de fond a constatat că, raportat la înscrisurile depuse de pârâtă la dosarul cauzei, rezultă că au fost respectate art. 69-71 din Codul muncii, fără a verifica dacă aceste înscrisuri corespund exigențelor impuse de aceste prevederi legale.
Conform prevederilor art. 69 din Codul muncii, angajatorul are obligația de a notifica sindicatului elemente precise referitoare la concedierea colectivă, printre care numărul total și categoriile de salariați care urmează a fi afectați de concediere. Pârâta nu și-a îndeplinit această obligație întrucât numărul salariaților concediați nu corespunde cu numărul indicat în notificarea nr. 72/10.04.2014 și nici numărului de operatori mișcare din anexa la această notificare, la care se face referire în notificare, nu corespunde cu numărul celor concediați. Pentru a constata că pârâta și-a îndeplinit obligațiile, instanța de fond trebuia să verifice în ce măsură datele furnizate sindicatului sunt reale, dar nu a făcut acest lucru. Pârâta a informat sindicatul că va concedia 2.299 de salariați, dar a concediat 2.500 și de asemenea a indicat în anexa la notificare un număr de operatori mișcare ce urmau a fi afectați de concediere diferit de numărul celor concediați de fapt. În cazul în care notificarea cuprinde date nereale, obligația angajatorului nu poate fi considerată îndeplinită pentru că scopul reglementării legale nu este de a pune în mișcare un flux de hârtii între angajator și sindicat, ci de a asigura posibilitatea reală a informării sindicatului în vederea apărării în cunoștință de cauză a drepturilor salariaților expuși concedierii colective. Susținerea pârâtei din precizările depuse în 07.04.2015 conform cărora notificarea nr. 72/10.04.2014 constituie doar „un draft", fiind trimise alte notificări către ITM, nu este de natură a conduce la concluzia că a fost respectat art.69 din Codul muncii cu privire la obligarea notificării și informării exprese și corecte a sindicatelor. Precizează reclamanta că obligația prevăzută de art. 69 din Codul muncii, nerespectată de către pârâtă, este stabilită în sarcina acesteia și în art. 57 al. (1) din Acordul nr. 94/06.05.2014 încheiat cu sindicatele. După cum rezultă din Hotărârea nr. 28 din 20.06.2014 a Adunării Generale a Asociaților CFR MARFĂ S.A., după trimiterea notificării nr. 72/10.04.2014 către sindicate a fost modificat întreg planul de restructurare și concediere colectivă, nu în sensul celor propuse de către sindicate, ci în sensul majorării numărului salariaților concediați, fără a fi trimisă o nouă notificare privind aceste modificări.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 65 - 80 din Codul muncii, art. 266 și următoarele din Codul muncii, art. 208 și următoarele din Legea nr. 62/2011, art. 425, 456, art. 466 și urm., art. 480 din Codul de procedură civilă.
Intimata S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ CFR MARFĂ SA a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului și menținerea sentinței atacate.
Analizând apelul formulat de reclamanta R. M., prin prisma motivelor de apel invocate și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, se reține că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Prin decizia nr.CZ 2/1187 din data de 08.08.2014 (filele nr.11-13 dosar de fond) s-a dispus încetarea contractului individual de muncă al reclamantei, începând cu data de 11.08.2014, pentru motive care nu țin de persoana angajatului, ca urmare a concedierii colective, conform art.65 alin.1 din Codul muncii republicat.
Cu privire la nemotivarea deciziei de concediere, instanța de fond a reținut în mod corect că decizia de concediere a fost întocmită cu respectarea disp.art.76 alin.1 lit.a) din Codul muncii, la art.2 din decizia contestată fiind menționat că: „Motivele de fapt ale concedierii sunt determinate de situația economico-financiară a societății care impune măsuri de echilibrare a cheltuielilor în raport cu nivelul prestațiilor și veniturilor, măsuri concretizate în Planul de disponibilizare a salariaților CFR Marfă – S.A., Programului de restructurare și reorganizare a CFR Marfă și a Programului de concediere colectivă, a căror aplicare are drept consecință desființarea postului salariatului…”.
Se mai reține că în mod corect prima instanță a reținut că angajatorul a respectat procedura de concediere colectivă prevăzută de art.69-71 din Codul muncii, dovezi în acest sens fiind înscrisurile depuse la fielel nr.66-82 dosar de fond.
Astfel, în conformitate cu art.72 din Codul muncii, intimata a comunicat, prin adresa nr.170/07.07.2014 (filele nr.79-82 dosar de fond) către inspectoratul teritorial de muncă și agenția teritorială pentru ocuparea forței de muncă că, în conformitate cu art.71 din Codul muncii, organizațiile sindicale au formulat propuneri de măsuri în vederea evitării concedierilor ori diminuării numărului salariaților concediați, după cum urmează:
-Federația Națională Feroviară Mișcare Comercial, cu actul nr.75/P/22.04.2014;
-Alianța Federațiilor Tehinice Feroviare, cu actul nr.207/22.04.2014;
-Federația Sindicatelor Ramurii Vagoane, cu actul nr.336/17.04.2014.
Conform prevederilor art.71 alin.2 din Codul muncii, CFR Marfă a răspuns în scris, după cum urmează:
-cu actul nr.85/28.04.2014 adresat către FNFMC;
-cu actul nr.86/28.04.2014 adresat către AFTF;
-cu actul nr.90/30.04.2014 adresat către FSRV.
S-a mai menționat că, în urma consultării organizațiilor sindicale, conform proceselor-verbale încheiate în datele de 08.04.2014, 07.05.2014 și 20.05.2014, precum și conform răspunsurilor formulate de organizațiile sindicale, respectiv a răspunsurilor CFR Marfă, nu s-a ajuns la o înțelegere cu privire la aplicarea măsurilor de concediere colectivă propuse de CFR Marfă SA.
Din cuprinsul proceselor-verbale încheiate la data de 08.04.2014 (filele nr.70-71 dosar de fond) și la data de 20.05.2014 (fila nr.73 dosar de fond) rezultă că organizațiile sindicale reprezentative au fost informate cu privire la cele 2500 de posturi propuse pentru desființare.
În ceea ce privește îndeplinirea condițiilor prevăzute de art.65 alin.2 din Codul muncii, în sensul că desființarea locului de muncă trebuie să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă, se rețin următoarele:
În decizia de concediere contestată în cauză, la art.5, s-a menționat că: „Au fost desființate toate posturile de natura celui ocupat de dumneavoastră din cadrul subunității din care faceți parte.”
Din Programului de restructurare și reorganizare a CFR Marfă, fila nr.42 dosar de fond rezultă că la nivelul Sucursalei Transilvania-CZM Cluj, centralul sucursalei, s-a prevăzut reducerea a 5 posturi de operator mișcare III.
Din actul adițional la contractul individual de muncă al reclamantei, filele nr.63-65 dosar de fond, rezultă că reclamanta ocupa funcția de operator mișcare III în cadrul Sucursalei Transilvania-CZM Cluj-Centrul logistic servire clienți-Serviciul Trafic.
Din analiza comparativă a statelor de funcții valabile la data de 01.01.2014 (filele nr.56-59 dosar de fond) și la data de 11.08.2014 (filele nr.53-55 dosar de fond) rezultă că au fost desființate toate posturile de natura celui ocupat de reclamantă, respectiv toate cele 4 posturi de operator M III din cadrul Serviciului Trafic (CZM Cluj- Centrul Logistic Servire Clienți).
Prin cererea de chemare în judecată și prin cererea de apel reclamanta a arătat că nu este real că au fost desființate toate posturile similare cu cel ocupat de ea, întrucât numeralul III alăturat postului de operator mișcare nu reprezintă decât un grad profesional care determină o anumită salarizare diferită de cea pe care o au cei cu gradul profesional I și II, dar nu și atribuții de serviciu diferite, ori în structura organizatorică a pârâtei există în continuare posturi de operatori mișcare la Serviciul Trafic, cu atribuții identice cu cele pe care le-a avut apelanta.
Prin întâmpinările formulate, angajatorul, intimat în cauză, a precizat că promovarea dintr-un grad profesional în altul, respectiv din operator mișcare III în operator mișcare II poate avea loc numai dacă există post vacant în acest sens, dacă este necesară ocuparea postului vacant pentru buna desfășurare a activității societății și dacă persoana respectivă a fost declarată reușită la concursul pentru promovarea în acest post vacant.
Deși atribuțiile din fișa postului celor două funcții, respectiv, operator mișcare III și operator mișcare II sunt similare, nu se poate reține că reclamanta putea oricând accede la funcția de operator mișcare II doar pentru că aceasta îndeplinește condițiile de vechime și de studii în acest sens, ci reclamanta ar fi trebuit să fie declarată admisă la concursul organizat pentru ocuparea unei asemenea funcții vacante.
Astfel cum în mod corect a reținut și prima instanță, angajatorul este în drept ca în cazul unei reorganizări a activității să opteze pentru a menține în funcții salariații ce ocupă grade profesionale superioare, obținute chiar în urma unor concursuri de promovare în funcții.
Prin urmare, se reține că angajatorul a probat în cauză că au fost desființate toate posturile de natura celui ocupat de către reclamantă, respectiv de operator mișcare III, motiv pentru care nu a fost necesară stabilirea ordinii de prioritate la concediere, prin utilizarea criteriilor de selecție prevăzute la art.4 din decizia contestată.
Se mai reține că desființarea postului reclamantei a avut o cauză reală și serioasă.
Astfel, din Programul de restructurare și reorganizare a CFR Marfă rezultă că, în perioada 2009-2012, societatea s-a confruntat cu mari dezechilibre financiare, iar în anul 2013 nu a reușit să transporte volumul de marfă pe baza căruia au fost bugetate inițial veniturile.
Astfel, în anul 2009, prestația CFR Marfă a scăzut cu 40% față de anul 2008 și societatea a trimis în șomaj, prin rotație, aproximativ 6000 de salariați pe lună și cu toate acestea, pierderea la încheierea anului 2009 a fost de 342 mil lei.
În anul 2010 prestația a scăzut cu 43% față de anul 2009 și au fost concediați 4964 de salariați. Cu toate acestea, pierderile financiare înregistrate de CFR Marfă se ridicau la suma de 354 mil lei.
În anul 2011 societatea a înregistrat o pierdere totală de 93,5 mil lei, au fost comasate unități și au fost disponibilizați 2460 de salariați.
În anul 2012 CFR Marfă înregistra un rezultat brut negativ de -405 mil lei și a acumulat datorii totale pe termen scurt la bugetul consolidat al statului și la furnizori, în valoare de 1892 mil lei.
În anul 2013, prin OUG nr.61/2013, a fost aprobată stingerea prin conversie de acțiuni a obligațiilor fiscale ale CFR Marfă administrate de către ANAF, în cuantum de 1._ lei, sumă cu care s-a mărit capitalul social. După primele 9 luni, societatea înregistra o pierdere brută de -135 mil lei, mai mare cu 57 mil lei față de pierderea previzionată în BVC pe primele 9 luni ale anului. Deoarece s-a constatat că nu există premise pentru îndeplinirea cifrelor de buget inițiale, s-a constituit un buget rectificat, cu o pierdere brută de -220 mil lei.
S-a mai menționat că nu există premise, în perioada următoare, pentru creșterea veniturilor la un nivel care să poată susține actuala structură a SNTFM CFR Marfă, astfel încât fără luarea unor măsuri urgente, societatea va continua să lucreze în pierdere, va acumula din nou datorii, anulând efectele pozitive al măsurilor luate de acționarul unic, de stingere a obligațiilor la bugetul consolidat al statului.
Prin același program s-a mai precizat că cheltuielile cu personalul reprezintă 28,9 % din cheltuielile de exploatare preliminate pe anul 2013 și 35% în venituri din exploatare preliminate pe anul 2013. Cheltuielile cu personalul raportate la parcursul de exploatare al mărfurilor au crescut semnificativ în perioada 2008-2009, nefiind corelate cu prestația.
Se mai constată că și reducerea celor patru posturi de natura celui ocupat de către reclamantă din cadrul Serviciului Trafic a contribuit la reducerea cheltuielilor de personal ale intimatului, nefiind necesar, pentru ca o concediere colectivă să aibă o cauză reală și serioasă, ca angajatorul să desființeze posturile salariaților ce au salarii mai mari, fără luarea în considerare a faptului că aceștia ocupă funcții superioare obținute în urma unor concursuri de promovare, în care și-au dovedit aptitudinile.
Se mai reține că într-adevăr, din analiza comparativă a celor doua state de funcții, anterioare și ulterioare concedierii, menționate anterior, rezultă că numărul salariaților de la Serviciul Trafic din cadrul Centrului Logistic Servire Clienți a crescut de la 10 (la 01.01.2014), la 16 salariați, ulterior concedierii (la 11.08.2014), respectiv, de la 3 posturi de operatori M II, la 5 posturi de operatori M II, însă se constată că această modificare s-a produs în condițiile în care Biroul Dispecerat din cadrul Centrului Logistic Servire Clienți, ce avea 15 salariați, dintre care un operator M III și 3 operatori M II, a dispărut din noul stat de funcții, în urma reorganizării.
În total, la nivelul Centralului Sucursalei Transilvania, conform celor două state de funcții, numărul de salariați a scăzut de la 93 de angajați, la 62 de salariați.
Se mai reține că din adresa nr.170/07.07.2014 a societății rezultă că au fost reduse și 414 posturi de personal de specialitate și administrativ, dintre care 58 de posturi de personal cu funcții de conducere.
În ceea ce privește nerespectarea de către angajator a obligației de a oferi reclamantei un loc de muncă vacant din cadrul unității, se rețin următoarele:
Prin decizia nr.6/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii s-a stabilit că dispozițiile art. 74 alin. (1) lit. d) din Codul Muncii nu se aplică în situația în care concedierea s-a dispus pentru motive ce nu țin de persoana salariatului, în temeiul art. 65 din Codul muncii.
Această decizie este obligatorie pentru instanțe în temeiul disp.art.517 alin.4 Cod.proc.civilă.
Pentru a se pronunța astfel, instanța supremă a reținut următoarele:
“Dispozițiile art. 64 din Codul muncii, la care fac trimitere dispozițiile art. 74 alin. (1) lit. d) din Codul muncii, prevăd la alin. 1 că, în cazul în care concedierea se dispune pentru motivele prevăzute la art. 61 lit. c) și d), precum și pentru motivul prevăzut la art. 56 lit. f), angajatorul are obligația de a-i propune salariatului alte locuri de muncă vacante în unitate, compatibile cu pregătirea profesională sau, după caz, cu capacitatea de muncă stabilită de medicul de medicina muncii.
Dispozițiile art. 64 din Codul muncii au în vedere numai situațiile în care concedierea se întemeiază pe motivele prevăzute la art. 61 lit. c) și d) și la art. 56 lit. f) din Codul muncii.
Din interpretarea acestor texte de lege rezultă că decizia de concediere trebuie să conțină lista tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate și termenul în care salariații urmează să opteze pentru a ocupa un loc de muncă vacant numai în situația în care concedierea se dispune pentru motive care țin de persoana salariatului, pentru inaptitudinea fizică și/sau psihică a salariatului, fapt ce nu permite acestuia să își îndeplinească atribuțiile corespunzătoare locului de muncă ocupat, pentru necorespundere profesională, precum și în cazul încetării de drept a contractului individual de muncă, ca urmare a admiterii cererii de reintegrare în muncă a persoanei care a ocupat anterior acel post.
Art.64 alin.1 din Codul muncii are caracter de excepție, de strictă interpretare, astfel că orice extindere a sferei situațiilor avute în vedere de art. 64 din Codul muncii în care dispozițiile art. 74 alin. (1) lit. d) trebuie aplicate este nelegală.
Ca atare, dispozițiile legale înscrise în art. 74 alin. (1) lit. d) din Codul muncii nu pot fi extinse și la situațiile în care concedierea s-a dispus în temeiul art. 65 din Codul muncii, pentru motive care nu țin de persoana salariatului.”
Se mai reține că în temeiul dispozițiilor art. 67 din Codul muncii, ce prevăd că salariații concediați pentru motive care nu țin de persoana lor beneficiază de măsuri active de combatere a șomajului, precum și a art.49 din Legea nr.76/2002 ce prevede că în cazul concedierilor colective, angajatorii au obligația să înștiințeze agențiile pentru ocuparea forței de muncă în vederea adoptării unor măsuri pentru combaterea șomajului și prevenirea efectelor sociale nefavorabile ale acestor concedieri, intimata a luat măsura de a înștiința agențiile de ocupare a forței de muncă în vederea adoptării unor măsuri pentru combaterea șomajului și prevenirea efectelor sociale nefavorabile ale acestor restructurări, astfel cum rezultă din adresa nr.170/07.07.2014, fila nr.82 dosar de fond.
Se mai reține că și potrivit disp.art.47 alin.1 din O.U.G. nr.98/1999, persoanele disponibilizate prin concedieri colective în condițiile acestei ordonanțe de urgență beneficiază și de măsuri active pentru combaterea somajului.
Conform alin.2 al aceluiași articol, prin măsuri active pentru combaterea somajului se înțelege acele măsuri care au ca scop sprijinirea persoanelor aflate în căutarea unui loc de munca.
Art.48 din același act normativ prevede că măsurile active se realizează de către agențiile pentru ocuparea forței de muncă județene și a municipiului București, precum și de către alți prestatori de servicii din sectorul public sau privat, autorizați și selecționați de către acestea în condițiile legii.
Astfel cum s-a menționat anterior, angajatorul a respectat și disp.art.69 alin.1 din Codul muncii, care prevăd obligația acestuia de a iniția consultări cu organizațiile sindicale cu privire la metodele de evitare a concedierilor colective și de reducere a numărului de salariați care vor fi concediați.
În ceea ce privește mențiunile de la art.6 din decizia contestată, în sensul că “…angajatorul nu dispune de posturi vacante în unitate corespunzătoare pregătirii profesionale a salariatului…”, se reține că aceeași decizie cuprinde, la art.4 și modul de aplicare a criteriilor privind stabilirea ordinii de prioritate la concediere, deși, conform legii, în situația reclamantei (fiind desființate toate posturile de natura celui ocupat de aceasta), unitatea nu avea asemenea obligații, însă acestea nu sunt de natură să atragă nulitatea deciziei și nici a procedurii de concediere, în condițiile în care nu s-a probat în cauză încălcarea unor dispoziții legale de către angajator.
Potrivit art.24 lit.a din Carta socială europeană revizuită, pentru concedierea salariaților trebuie să existe în mod necesar un motiv întemeiat, legat de aptitudinea sau conduita acestora ori de cerințele de funcționare a întreprinderii, instituției sau serviciului.
În speță, se reține că angajatorul a probat că a existat o imposibilitate reală, obiectivă, de continuare a raporturilor de muncă dintre părți, astfel încât sentința pronunțată de către prima instanță este legală și temeinică.
Pentru aceste considerente, în temeiul disp.art.480 alin.1 Cod. proc. civilă, se va respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanta R. M. și se va păstra sentința pronunțată de către prima instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanta R. M. cu domiciliul în Cluj-N., .-32, ., jud. Cluj, CNP_ împotriva sentinței civile nr.649 din 25.06.2015 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr._, pe care o păstrează.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 21.01.2016.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
I.-R. M. C. M.
GREFIER
G. C.
Red.C.M.
Tehnored: C.M./V.R.
4 ex./ 02.02.2016.
Jud.fond:Tribunalul Cluj-G. O. O.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 19/2016.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Hotărâre din... → |
|---|
