Drepturi salariale ale personalului din justiţie. Hotărâre din 20-01-2016, Curtea de Apel CLUJ
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 20-01-2016 în dosarul nr. 153/2016
ROMÂNIA
C. DE A. C.
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 153 /A/2016
Ședința publică din data de 20 ianuarie 2016
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: D. G.
JUDECĂTOR: S.-C. B.
GREFIER: D. ȚARINĂ
S-au luat în examinare apelurile declarate de pârâții M. JUSTIȚIEI și C. DE A. C. împotriva Sentinței civile nr. 2737 din 15 septembrie 2015, pronunțată de T. C. în dosarul nr._, privind și pe reclamantul S. G. M. și pe pârâții T. C. și M. FINANȚELOR PUBLICE, având ca obiect drepturi salariale ale personalului din justiție – dobânzi.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și la a doua strigare, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Apelul a fost declarat în termenul legal.
S-a făcut referatul cauzei, prin care se arată că a fost urmată procedura prevăzută de art. XV din Legea nr. 2/2013, intimații neformulând întâmpinare în cauză.
Nefiind alte cereri în probațiune și nefiind invocate excepții, C. apreciază apelul în stare de judecată și rămâne în pronunțare, având în vedere că în cauză s-a solicitat judecarea în lipsă.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 2737 din 15 septembrie 2015 pronunțată de T. C. în dosarul nr._ s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M. FINANȚELOR PUBLICE și s-a respins acțiunea introdusă împotriva acestui pârât ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
S-a admis excepția prescripției extinctive a drepturilor solicitate prin acțiune pentru perioada anterioară datei de 02.04.2012 și s-a respins ca prescrisă acțiunea pentru această perioadă.
S-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul S. G. M. în contradictoriu cu pârâții M. JUSTIȚIEI, T. C., C. DE A. C..
Pârâții au fost obligați să achite reclamantului dobânda legală, calculată începând cu data de 02.04.2012, la debitele restante, constând în diferențe de drepturi salariale, stabilite prin hotărâri judecătorești irevocabile astfel: sentința civilă nr. 667/15.04.2008 pronunțată în dos. nr._ ; sentința civilă nr. 335/25.02.2008 pronunțată în dos. nr._ ; sentința civilă nr. 295/18.02.2008 pronunțată în dos. nr._ ; sentința civilă nr. 2402/10.12.2007 pronunțată în dos. nr._ .
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice că prin decizia pronunțată în soluționare a unui recurs în interesul legii cu nr. 10/2011 (obligatorie pentru instanțe conform art. 3307 din vechiul Cod de procedură civilă) s-a stabilit că cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice formulată de către instituțiile publice angajatoare sau ordonatorii de credite cu privire la drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar este inadmisibilă nu îndeplinește cerințele prevăzute de art. 60 din vechiul Cod de procedură civilă referitor la cererea de chemare în garanție. Instanța a precizat că este adevărat că respectiva decizie s-a referit la chemarea în garanție, dar pentru identitate de rațiune, decizia se impune și în cazul în care chiar reclamantul a solicitat obligarea Ministerului Finanțelor Publice la alocarea fondurilor necesare plății drepturilor salariale.
Cu privire la excepția prescripției extinctive instanța a observat că termenul de prescripție aplicabil în speță este cel de 3 ani prevăzut de art. 171 din Codul muncii, după cum a reținut Înalta Curte de Casație și Justiție în decizia pronunțată în dezlegarea unei chestiuni prealabile nr. 7/2015.
Instanța a reținut că excepția prescripției extinctive este însă parțial întemeiată, respectiv pentru perioada care depășește 3 ani anteriori introducerii acțiunii. Astfel, dreptul material la dobânda legală se naște pentru fiecare zi de întârziere și tot la fel se și prescrie. În consecință dreptul de a obține dobânda legală pentru creanțele cuprinse în sentințele care fac obiectul prezentei acțiuni s-a prescris odată cu trecerea unui termen de 3 ani de la fiecare zi de întârziere. Prin Decizia nr. 7/2015 pronunțată în dezlegarea unei chestiuni de drept Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că plățile voluntare a sumelor datorate în temeiul titlurilor executorii nu întrerup termenul de prescripție pentru dobândă iar prin Decizia nr. 21/2015 Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit clar că aceste dobânzi se cuvin pentru ultimii 3 ani anteriori introducerii cererii de chemare în judecată.
Pe fond, instanța a reținut în esență că starea de fapt propriu-zisă nu a fost contestată în cauză și se verifică întru totul prin înscrisurile depuse la dosar în sensul că prin sentințele civile menționate în acțiunea reclamantului s-a dispus obligarea pârâților de rândul 1-3 la plata în favoarea acestuia a unor drepturi salariale restante. Aceste drepturi salariale au făcut obiectul eșalonării dispuse prin O.U.G. nr. 71/2009.
Prin decizia nr. 2/2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în cadrul soluționării unui recurs în interesul legii (obligatorie pentru instanțele de judecată în temeiul art. 517 alin. 4 din Codul de procedură civilă) s-a stabilit că „În aplicarea dispozițiilor art. 1082 și 1088 din Codul civil din 1864, respectiv art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza I și art. 1.535 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art. 1 și 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011”.
Având în vedere deci că printr-o decizie obligatorie pentru prezenta instanță conform art. 517 alin. 4 din Codul de procedură civilă, s-a stabilit că persoanele aflate în situația reclamantului sunt îndreptățite la dobânda legală, pentru creanțele cuprinse în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale (categorie în are se încadrează și hotărârile judecătorești indicate de reclamant în acțiunea lor), instanța a admis acțiunea așa cum a fost formulată, pentru perioada în privința căreia nu s-a constatat intervenția termenului de prescripție.
Instanța a reținut că sunt însă întemeiate argumentele cuprinse în întâmpinarea Curții de A. C. în sensul că dobânda legală se impune a fi acordată prin raportare la diferențele de drepturi salariale neacordate reclamantului, iar nu la întregul debit restant.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâții C. DE A. C. și M. JUSTIȚIEI.
Prin apelul formulat pârâta C. de A. C. a solicitatschimbarea sentinței, în sensul respingerii în întregime a acțiunii formulate de reclamant.
În motivarea apelului, în esență, s-a arătat că în mod nelegal excepția prescripției dreptului material la acțiune a fost admisă doar în parte. Prescripția dreptului material la acțiune afectează nu numai perioada anterioară datei de 02.04.2012, ci toate pretențiile formulate prin acțiune.
Pârâta a precizat faptul că dobânda legală se solicită în aceleași condiții, inclusiv termen de prescripție, ca și debitul principal. Ea nu este o creanță nouă, născută din hotărârile judecătorești enunțate și depuse în probațiune, ci o creanță accesorie debitului principal solicitat prin aceste hotărâri judecătorești.
Pe fond, s-a arătat că acțiunea trebuia respinsă și pentru motivul că prin admiterea cererii de plată a dobânzii legale se ajunge la o dublă reparație a pierderii suferite, în condițiile în care în toate hotărârile judecătorești menționate în acțiune s-a dispus deja plata sumelor solicitate actualizate cu rata inflației la data plății.
Dacă dobânda legală - exprimată în raport de dobânda de referință a BNR (O.G. nr. 9/2000) sau de dobânda de politică monetară a BNR (O.G. nr. 13/2011) reflectă și rata inflației, atunci plata și a dobânzii legale, în condițiile în care suma de bani a fost deja actualizată cu rata inflației, este excesivă.
Prin apelul formulat pârâtul M. Justiției a solicitat schimbarea hotărârii în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
În motivarea apelului, pârâtul a arătat în esență că între M. Justiției și intimații-reclamanți nu există raporturi de muncă.
Văzând calitatea de ordonator de credite a ministrului justiției, M. Justiției are rolul, de a asigura fondurile necesare instanțelor, virarea efectivă a fondurilor deschise efectuându-se direct în conturile instanțelor judecătorești, deschise la Trezoreriile locale, care au obligația de a angaja și de a utiliza creditele bugetare numai în limita prevederilor și destinațiilor aprobate, pentru cheltuieli strict legate de activitatea instituțiilor publice respective.
Pe de altă parte, ă M. Justiției nu poate fi obligat la plata dobânzii legale pentru sumele de bani cuprinse în titlurile executorii, întrucât acesta doar alocă sumele de bani necesare.
Daunele-interese constând în dobânda legală nu pot fi datorate pentru întârziere în executare decât de la data solicitării, întrucât debitorul nu este de drept în întârziere cu privire la acordarea daunelor-interese, cum în mod corect a reținut și instanța de fond, însă, singura situație în care s-ar pune problema acordării de dobânzi este aceea în care debitorul (instituția publică) nu ar executa creanța în cuantumul și la termenul stabilit de O.U.G. nr. 71/2009.
În cauză creanțele nu sunt exigibile, nefiind ajunse la scadență. În cazul obligațiilor afectate de un termen suspensiv, creanța devine exigibilă numai în momentul împlinirii acelui termen. De asemenea, termenul este suspensiv când privește exigibilitatea creanței, adică suspendă sau amână executarea creanței. Obligația debitorului ia naștere în momentul încheierii contractului, dar executarea ei nu se va putea cere decât după împlinirea termenului.
Așadar, în ceea ce privește titlurile executorii neachitate până în prezent, legiuitorul a stabilit termene suspensive de executare, prin reglementarea unei proceduri speciale de executare, prevăzută de art. I din O.U.G nr. 71/2009
De asemenea, daunele se acordă atunci când se află întrunite elementele răspunderii civile, ceea ce în speță nu poate fi reținut.
Analizând actele și lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererea de apel, C. reține următoarele:
Prin hotărârile judecătorești irevocabile, menționate în dispozitivul sentinței apelate, pârâții au fost obligați să plătească reclamantului, care face parte din categoria personalului bugetar din justiție, sume de bani cu titlul de diferențe de drepturi salariale, care au fost actualizate cu rata inflației.
Prin prezentul demers judiciar s-a solicitat ca pârâții să fie obligați să plătească și daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale, reprezentând prejudiciul suferit prin executarea cu întârziere a obligației de plată instituită prin titlurile executorii, invocându-se ca temei de drept dispozițiile OG nr. 9/2000 și ale OG nr. 13/2011.
Pornind de la datele concrete ale acestei spețe, C. apreciază că în acest caz este admisibil cumulul dobânzii legale cu actualizarea acelorași sume cu indicele de inflație, deoarece cele două măsuri au natură juridică diferită și, în acest fel, nu se ajunge la o dublă reparare a prejudiciului, ci, dimpotrivă, se asigură repararea integrală a prejudiciului.
Astfel, prin OUG nr. 71/2009 a fost stabilită o modalitate de executare eșalonată a hotărârilor judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, stabilindu-se la art. 1 alin. 3 că sumele plătite se vor actualiza cu indicele prețurilor de consum comunicat de Institutul Național de S., admițându-se astfel de către legiuitor că eșalonarea plății produce un prejudiciu ce trebuie acoperit.
În același timp, se impun a fi avute în vedere și dispozițiile cuprinse în vechiul cod civil potrivit cărora: debitorul este osândit, de se cuvine, la plata de daune-interese sau pentru neexecutarea obligației, sau pentru întârzierea executării, cu toate că nu este rea-credință din parte-i, afara numai dacă nu va justifica că neexecutarea provine din o cauză străină, care nu-i poate fi imputată (art. 1082), precum și cele conform cărora: la obligațiile care au de obiect o sumă oarecare, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, afară de regulile speciale în materie de comerț, de fidejusiune și societate (art. 1088).
În același sens, art. 1.531 din Noul Cod Civil stabilește la alin. 1 că creditorul are dreptul la repararea integrală a prejudiciului pe care l-a suferit din faptul neexecutării, precum și faptul că prejudiciul cuprinde pierderea efectiv suferită de creditor și beneficiul de care acesta este lipsit, iar la art. 1535 se prevede că în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. În acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plății ar fi mai mic.
Așadar, în situația executării cu întârziere a obligației de plată a unei sume de bani, daunele-interese sub forma dobânzii legale se datorează în virtutea legii, fără a se face dovada unui prejudiciu și fără ca principiul reparării integrale a prejudiciului să poată fi nesocotit.
Față de aceste dispoziții legale mai sus amintite, este evident că primează principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor ca urmare a neexecutării de către debitor a obligației, conform căruia prejudiciul cuprinde atât pierderea efectiv suferită de creditor - damnum emergens, cât și beneficiul de care acesta este lipsit - lucrum cessans.
Prin dispozițiile art. 1 alin. 3 din OUG nr. 71/2009 a fost instituit un prim element de reparare a integrală a prejudiciului, constând în actualizarea sumelor stabilite prin titlul executoriu cu indicele prețurilor de consum, însă principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de reclamant, ca efect al executării eșalonate a titlurilor executorii, impune și remedierea celui de-al doilea element constitutiv al prejudiciului, prin acordarea beneficiului de care a fost lipsit, respectiv daune-interese moratorii, sub forma dobânzii legale.
În acest sens, prin Decizia nr. 2/2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii s-a statuat că: „În aplicarea dispozițiilor art. 1082 și 1088 din Codul civil din 1864, respectiv art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza I și art. 1.535 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art. 1 și 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011.”
În condițiile în care potrivit dispozițiilor art. 517alin. 4 din C.proc.civ. dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe este evident că nu pot fi primite criticile din apelul pârâtei C. de A. C. ce vizează îndreptățirea reclamantului de a beneficia de daune moratorii sub forma dobânzii legale pentru sumele datorate cu titlu de drepturi salariale în baza titlurilor executori a căror executare a fost eșalonată.
În prezenta cauză este evident că suntem în prezența unui litigiu de muncă, deoarece se urmărește acordarea de daune-interese moratorii pentru executarea cu întârziere a titlurilor executorii privind drepturi salariale.
Ca atare, sunt incidente prevederile art. 171 alin. 1 din Codul muncii, care prevăd că dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale, precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutare în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate.
Prin urmare, dobânda legală a început să curgă pentru drepturile salariale cuprinse în fiecare titlu a cărui executare silită a fost eșalonată de la data pronunțării hotărârii, debitorii fiind de drept în întârziere.
Sub acest aspect prin Decizia nr. 21 din 22 iunie 2015 dată de Înalta C. de Casație și Justiție ca urmare a unei sesizări formulate în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, publicată în Monitorul Oficial nr. 743 din 5 octombrie 2015, s-a stabilit că: „În interpretarea și aplicarea prevederilor art. 1079 alin. 2 pct. 3 din Codul civil de la 1864 și art. 1.523 alin. (2) lit. d) din Codul civil raportat la art. 166 alin. (1) și (4) din Codul muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare [art. 161 alin. (1) și (4) din Codul muncii în forma anterioară republicării] și art. 1088 din Codul civil de la 1864, art. 2 din O.G. nr. 9/2000, aprobată prin Legea nr. 356/2002, cu modificările și completările ulterioare, art. 2 din O.G. nr. 13/2011, aprobată prin Legea nr. 43/2012, cu modificările și completările ulterioare, și art. 1.535 din Codul civil, dobânzile penalizatoare datorate de stat pentru executarea cu întârziere a obligațiilor de plată pot fi solicitate pentru termenul de 3 ani anterior datei introducerii acțiunii”.
În considerentele acestei decizii s-a avut în vedere că ”(…) aceste dobânzi, ca formă de penalizare a debitorului care nu și-a îndeplinit la timp obligația de executare a unei hotărâri judecătorești pronunțate într-un litigiu referitor la drepturi salariale, curg de drept de la momentul pronunțării hotărârii, hotărâre executorie de drept potrivit art. 278 pct. 1 din codul de procedură civilă de la 1865 și art. 274 din Legea nr. 53/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare, aceasta fiind data scadenței obligației respective, până la plata efectivă a acestui debit.
Prin urmare, în principiu, data de la care începe să curgă dobânda legală pentru drepturile salariale cuprinse în titlul a cărui executare silită a fost eșalonată este data pronunțării hotărârii, iar dobânda continuă să curgă, succesiv, pentru fiecare perioadă de întârziere, până la data plății efective a debitului.(…)”.
Înalta Curte de Casație și Justiție a concluzionat reținând că: „(…) În aceste condiții, cererea de chemare în judecată marchează momentul la care instanța de judecată se raportează pentru a aprecia dacă scadența tranșelor plătite pentru care se calculează distinct dobânzi penalizatoare se înscrie în termenul de prescripție de trei ani anteriori acestei date, dobânzile putând fi solicitate pentru perioada pentru care nu s-a împlinit prescripția.
Pentru suma rămasă restantă după plata parțială, dobânzile penalizatoare curg în continuare și pot fi acordate pe trei ani anteriori datei introducerii acțiunii.
Pentru tranșele din debitul principal ce au fost achitate cu mai mult de trei ani anteriori introducerii acțiunii ce pretinde plata acestora, dobânzile s-au prescris și nu mai pot fi solicitate (…)”.
În raport de aceste dezlegări și statuări obligatorii, se constată a fi nefondate criticile pârâtei C. de A. C. referitoare la prescripția dreptului la acțiune, precum și va înlătura criticile pârâtului Miniterul Justitției referitoare la neexigibilitatea creanțelor ce fac obiectul judecății.
În aceste condiții, în mod legal, prin sentința apelată au fost acordate drepturile pretinse cu titlu de dobânzi legale pe o perioadă de 3 ani calculată de la data înregistrării acțiunii – 02.04.2012, și anume în cadrul termenului de prescripție de 3 ani.
Referitor la invocarea de către apelantul Ministrul Justiției a faptului că nu are obligația de a plăti sumele de bani plătite prin acțiune, C. are în vedere în primul rând dispozițiile legale indicate prin cererea de apel, respectiv art. 6 pct. VII din HG nr. 652/2009, potrivit cărora una dintre funcțiile principale ale Ministerului Justiției este aceea de a repartiza creditele bugetare ordonatorilor secundari de credite.
În același timp, se impun a fi avute în vedere prevederile cuprinse în art. 9 din OUG nr. 27/2006 (act normativ în vigoare la momentul la care au fost pronunțate hotărârile judecătorești ce constituie titluri executorii), potrivit cărora „indemnizațiile de încadrare brute lunare si celelalte drepturi ale judecătorilor, procurorilor, personalului asimilat acestora si ale magistraților-asistenți se stabilesc, după caz, de ministrul justiției, de președintele Înaltei Curți de Casație si Justiție, de președintele Consiliului Superior al Magistraturii sau de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație si Justiție, cu excepția cazurilor in care prin lege speciala sau prin prezenta ordonanța de urgenta se prevede altfel.”
Dispoziții cu caracter similar au fost prevăzute și în actele normative privitoare la salarizarea unitară adoptate ulterior, respectiv art. 9 anexa VI din Lege nr. 330/2009 și art. 8 alin. 2 anexa VI a Legii nr. 284/2010.
Reținând obligațiile legale care revin M. Justiției în materia salarizării personalului din justiție și având în vedere faptul că apelantul este unul dintre debitorii obligației de plată a drepturilor salariale, obligație ce a fost instituită prin titlurile executorii indicate în petitul acțiunii, este evident că și obligația de plată a daunelor-interese moratorii sub forma dobânzii legale incumbă acestui pârât, în condițiile în care drepturile salariale nu au fost achitate la scadență sau au fost achitate cu întârziere.
În mod corect s-a stabilit prin hotărârea apelată ca dobânzile legale să nu fie raportate la întregile debite restante stabilite prin hotărârile judecătorești menționate, debite care se compun din diferențe de drepturi salariale plus actualizările cu rata inflației, ci doar asupra creanței principale constând în diferențe de drepturi salariale restante.
Ținând seama de aceste considerente, C. în temeiul dispozițiilor art. 480 alin. 1 și 2 C.proc.civ. respinge ca nefondate apelurile.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate apelurile declarate de pârâții M. JUSTIȚIEI cu sediul în ., sector 5, București și C. DE A. C., cu sediul în P-ța Ș. cel M., nr.1, jud. C. împotriva sentinței civile nr. 2737 din 15.09.2015 a Tribunalului C. pronunțată în dosarul nr._, pe care o menține.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 20.01.2016.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
D. G. S. C. B. D. ȚARINĂ
Red.SCB
Dact. VR/7 ex.
28.01.2016
Jud. fond: B. G. Z.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Hotărâre din... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Hotărâre din... → |
|---|
