Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 624/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 624/2013 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 09-07-2013 în dosarul nr. 1468/118/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.624/CM
Ședința publică din 09 Iulie 2013
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE R. A.
Judecător M. A.
Judecător J. Z.
Grefier M. G.
Pe rol pronunțarea asupra recursului civil formulat de recurenta pârâtă S.C. „D. M. HEAVY INDUSTRIES” S.A. – cu sediul în municipiul M., ., județul C., împotriva sentinței civile nr.6774 din data de 14.12.2012, pronunțată de Tribunalul C. în dosarul civil nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant F. T., cu domiciliul procesual ales în municipiul C., ., ., având ca obiect contestație decizie de concediere.
Dezbaterile asupra fondului recursului au avut loc în ședința publică din data de 02.07.2013 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face corp comun cu prezenta hotărâre, iar completul de judecată, pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 09.07.2013, când în aceeași compunere a dat următoarea soluție:
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului C. sub nr._ reclamantul F. T. a chemat în judecată pe pârâta S.C. D. M. Heavy Industries S.A., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună anularea deciziei de concediere nr. 4946/20.12.2011, cu consecința reintegrării sale în funcția anterior deținută și a obligării pârâtei la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat în calitate de salariat.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că prin decizia contestată s-a dispus concedierea sa în temeiul art. 61 lit.1 Codul muncii, întrucât la data de 10.12.2011, în jurul orei 00:08, aflându-se în tura de noapte, a fost surprins jucând cărți în baraca ban meeting.Pârâta a reținut astfel că a plătit drepturi salariale nejustificate, fiind totodată cauzate și întârzieri în lucrările de vopsitorie la proiectul 1053.
A susținut reclamantul că în realitate, la data de 10.12.2011, pauza de masă a fost luată la ora 00:00, iar nu la ora 23:50, tocmai pentru a se executa în mod corespunzător lucrările de vopsitorie, care presupuneau utilizarea integrală a vopselei deja preparate și împiedicarea uscării rapide a acesteia.
Acesta a mai arătat că și în situația în care s-ar reține că a încălcat regulamentul de ordine interioară apreciază că măsura aplicată este disproporționată față de o întârziere de doar 8 minute.
În dovedirea cererii, reclamantul a depus la dosar decizia nr. 4947/20.12.2011 de desfacere a contractului individual de muncă. Totodată, reclamantul a solicitat proba cu doi martori:A. N. și S. I., probă încuviințată și administrată de instanță.
În apărare, pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii.
Pe această cale, pârâta a susținut că prin decizia contestată a aplicat o sancțiune corectă, având în vedere gravitatea faptei, dedusă din împrejurările în care aceasta a fost săvârșită, gradul de vinovăție al salariatului și consecințele abaterii disciplinare.
A precizat pârâta că în cadrul secției Indoor, unde lucra reclamantul, s-a înregistrat o scădere a comenzilor cu 56%, ceea ce a determinat trimiterea în somaj tehnic a 105 din totalul de 223 de salariați. În acest context, fapta reclamantului și a colegilor acestuia, găsiți în timpul programului de lucru jucând cărți, a fost apreciată ca deosebit de gravă, cu atât mai mult cu cât știau că lucrările în derulare erau foarte urgente și greu de executat la termen cu personal redus.
A mai învederat pârâta că în cursul cercetării disciplinare, toți salariații implicați, inclusiv reclamantul, au recunoscut că au luat pauza de la ora 23:50 și deși aceasta avea doar 10 minute, au continuat să joace cărți și după ora 00:00.Prin urmare, afirmațiile din cuprinsul acțiunii fac dovada unei conduite duplicitare a reclamatului, ce se impune a fi sancționată de instanță.
În dovedirea celor susținute, pârâta a depus la dosar documentația pe baza căreia a emis decizia de concediere.Totodată, pârâta a solicitat probele cu interogatoriul reclamantului și cu un martor:B. V., probe încuviințate și administrate de instanță.
Prin sentința civilă nr.6774/14.12.2012 pronunțată de Tribunalul C. s-a admis în parte acțiunea formulată; s-a anulat în parte dispoziția de desfacere a contractului individual de muncă nr. 4947/20.12.2011; s-a înlocuit sancțiunea desfacerii disciplinare a contractului individual de muncă cu sancțiunea reducerii salariului de bază cu 10% pentru 3 luni; s-a dispus reintegrarea reclamantului în funcția anterior deținută și obligarea pârâtei la plata către reclamant a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi cuvenite de la data concedierii până la data reintegrării efective.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele:
Reclamantul a fost angajatul societății pârâte în funcția de vopsitor, iar prin dispoziția nr. 4947/20.12.2011 s-a dispus desfacerea disciplinară a contractului său individual de muncă. În concret, s-a reținut că la data de 10.12.2011, în jurul orei 00:08, aflându-se în timpul programului de lucru, reclamantul a fost surprins jucând cărți împreună cu alți patru colegi.
Pârâta a apreciat că abaterea săvârșită de reclamant constituie o încălcare gravă a atribuțiilor de serviciu, întrucât i-a cauzat o pierdere patrimonială determinată de faptul că a plătit drepturi salariale pentru un program de lucru complet, care în realitate nu a fost efectuat. În plus, s-a reținut în cuprinsul deciziei de concediere, proiectul la care reclamantul era repartizat să lucreze, înregistra deja întârzieri datorate neatingerii parametrilor de productivitate, iar societatea se confrunta cu o lipsă a frontului de lucru, făcând eforturi pentru asigurarea locurilor de muncă ale angajaților.
Prin cererea de față, reclamantul a contestat dispoziția de concediere sub aspectul situației de fapt reținute de angajator, formulând totodată critici referitoare la legalitatea sancțiunii aplicate, din perspectiva respectării criteriilor de individualizare a sancțiunii.
În ce privește existența faptei imputate, reclamantul a susținut că nu a încălcat dispozițiile Regulamentului intern referitoare la programul de lucru, întrucât la data de 10.12.2011, la ora 00:08, se afla în timpul pauzei regulamentare de 10 minute, care cu acordul întregii echipe, fusese amânată de la ora 23:50, la ora 00:00.Această decizie de decalare a pauzei, a fost justificată de reclamant prin necesitatea de efectuare a lucrărilor de vopsitorie până la terminarea vopselei deja preparate și neaplicate, pentru evitarea eventualelor reacții chimice determinate de lăsarea în nelucrare a vopselei pe durata pauzei.
Pe parcursul judecății, în faza administrării probatoriilor, reclamantul a adoptat o poziție procesuală diferită de cea susținută prin acțiune, prin răspunsul la întrebarea nr. 4 din interogatoriul propus de pârâtă, afirmând că în realitate, la ora 00:08 se afla în timpul pauzei de masă de 30 de minute, decalată de asemenea, de la ora 21:30.Deși a pretins în continuare că nici pauza de la ora 23:50 nu a fost luată, reclamantul a recunoscut că în intervalul de 10 minute al acestei pauze, nu ar fi dispus de timpul necesar pentru a se deplasa de la nava unde lucra, la baraca de ban-meeting, unde s-a desfășurat partida de cărți.
Situația de fapt susținută de reclamant prin răspunsurile la interogatoriu, a fost confirmată de martorul A. N., acesta declarând că, în calitate de coordonator al echipei din care făcea parte și reclamantul, a hotărât ca pauza de masă să fie luată la ora 23:45, iar nu la 21:30, urmând ca în tot acest interval de timp să fie efectuate lucrări de vopsitorie, până la terminarea vopselei deja preparate.
Cu privire la modalitatea concretă în care s-a desfășurat activitatea de vopsitorie la Proiect 1053, în noaptea de 10.12.2011, pârâta nu a administrat probe concludente, astfel că nu a putut dovedi efectuarea pauzelor regulamentare la orele 21:30, respectiv 23:50.Pe de altă parte, martorul propus de pârâtă, B. V., a confirmat existența unor situații în care s-a continuat să se vopsească și în timpul pauzei de masă, pentru a se împiedica deteriorarea vopselei și compromiterea lucrării.Cu toate acestea, a susținut martorul, decalarea pauzei de masă trebuia anunțată înainte sau în timpul efectuării lucrării, unuia dintre superiori.
În contextul conduitei contradictorii a reclamantului și în lipsa unor probe directe propuse de pârâtă, pentru stabilirea corectă a situației de fapt și a sincerității atât a reclamantului, cât și a martorului A. N., prezintă importanță și examinarea declarațiilor olografe pe care cei doi le-au formulat cu prilejul cercetării disciplinare.
În acest sens, trebuie subliniat că prin declarațiile menționate, reclamantul și colegul său, audiat în instanță în calitate de martor, au recunoscut încălcarea Regulamentului intern al unității, regretând fapta săvârșită. Prin urmare, la acel moment, ambii salariați au conștientizat săvârșirea unei abateri disciplinare, fără a invoca vreo împrejurare ce ar fi putut să îi exonereze de răspundere. Și aceasta, chiar dacă prin declarațiile scrise personal, au făcut referire la pauza de la ora 23:50, când a fost oprit lucrul la navă, cu intenția servirii unui ceai.
Față de conținutul acestor declarații, apare greu de conceput ca la trei zile după evenimentul din 10.12.2011, să nu fie susținută principala apărare ce ar fi putut determina finalizarea cercetării disciplinare fără aplicarea unei sancțiuni. Dacă pentru martorul A. N., presupus inițiator al măsurii de decalare a pauzei de masă, afirmarea acestei situații ar fi putut atrage totuși consecințe negative, nu exista nici un motiv obiectiv pentru care reclamantul să nu aducă la cunoștința comisiei de cercetare disciplinară o atare situație de fapt, în cazul în care aceasta s-ar fi întâmplat.
Or, nu numai că reclamantul nu a invocat la data de 14.12.2011 această apărare, dar nici prin cererea de chemare în judecată nu a făcut referire la efectuarea pauzei de masă cu începere de la ora 23:50, pretinzând că doar pauza de 10 minute a fost convenită la ora 00:00.
Din analiza coroborată a probelor administrate, instanța a apreciat că după formularea acțiunii, reclamantul a adoptat o conduită procesuală menită a-i asigura reușita demersului său, prin prezentarea unei situații de fapt diferită atât de cea expusă prin acțiune, cât și de cea relatată la cercetarea disciplinară.În acest context, declarația martorului A. N., are un evident caracter pro causa, mai ales față de împrejurarea că această declarație nu se coroborează cu cea formulată în fața comisiei de cercetare disciplinară.
Toate aceste aspecte, a fundamentat convingerea instanței în sensul că la data de 10.12.2011, la ora 23:45-23:50, echipa în care lucra reclamantul a încetat lucrul, pentru a lua pauza de 10 minute prevăzută de regulament.Oprirea activității la acest moment rezultă din toate declarațiile date în faza de cercetare prealabilă, precum și din declarația în instanță a martorului A. N..Cum la ora 00:08, reclamantul, împreună cu alți patru colegi, au fost surprinși jucând cărți, în mod corect a reținut pârâta nerespectarea programului de lucru, prin desfășurarea altor activități decât cele corespunzătoare funcției fiecăruia. A fost astfel justificată exercitarea de către angajator a prerogativei disciplinare, în condițiile art. 247 Codul muncii.
În ce privește sancțiunea efectiv aplicată, pârâtul a invocat gravitatea abaterii disciplinare, care a intervenit pe fondul întârzierilor înregistrate la proiectul 1053 și în condițiile în care o parte dintre colegii reclamantului se aflau în șomaj tehnic, pentru lipsa frontului de lucru.
O asemenea apreciere a unității angajatoare nu se poate realiza însă cu ignorarea criteriilor de individualizare expres și cumulativ prevăzute de art. 250 Codul muncii, criterii ce vizează împrejurările în care fapta a fost săvârșită, gardul de vinovăție al salariatului, consecințele abaterii disciplinare, comportarea generală în serviciu a salariatului și eventualele sancțiuni disciplinare suferite anterior de acesta.
Cum instanța este competentă să verifice legalitatea măsurii dispuse de angajator, ea are și posibilitatea de a reindividualiza sancțiunea aplicată salariatului, aplicând o sancțiune mai ușoară, prin reaprecierea criteriilor impuse de lege. Atât în doctrină, cât și în practica judiciară, s-a admis că prin recunoașterea cenzurii instanței asupra împrejurărilor în care s-a aplicat sancțiunea, se dă expresie liberului acces la justiție al salariatului, care în caz contrar ar fi un drept doar iluzoriu.
În cauza de față, prin raportare la toate criteriile enumerate de art. 250 Codul muncii, instanța a apreciat că nu este justificată aplicarea celei severe sancțiuni. Astfel, nu se pot neglija împrejurările concrete ale faptei-care a presupus într-adevăr prelungirea duratei pauzei, dar după finalizarea lucrării de vopsitorie și în condițiile în care această lucrare nu a fost găsită necorespunzător efectuată. În ce privește urmarea produsă, în nici un caz aceasta nu a fost una de rezultat, din moment ce pârâta nu a dovedit depășirea vreunor termene contractuale din cauza evenimentului descoperit în noaptea de 10.12.2011, ci dimpotrivă, echipa din care a făcut parte reclamantul, a finalizat lucrarea la tancul de apă la Proiect 1053.Nu în ultimul rând, trebuie avute în vedere și circumstanțele personale ale reclamantului, față de care nu s-a învederat existența unor abateri anterioare.
Pentru toate aceste motive, instanța a reținut că prin raportare la circumstanțele concrete ale speței, corespondentul punitiv al acesteia trebuie să se regăsească într-o sancțiunea mai ușoară decât cea a desfacerii disciplinare a desfacerii contractului individual de muncă, astfel că va proceda la reindividualizarea sancțiunii, urmând să admită în parte cererea reclamantului.
Având în vedere și prevederile art. 248 Codul muncii, care enumeră sancțiunile disciplinare aplicabile în ordine gravității lor, s-a dispus înlocuirea sancțiunii desfacerii disciplinare a contractului individual de muncă cu sancțiunea reducerii salariului de bază al reclamantului cu 10% pentru 3 luni. Interesul pârâtului în realizarea rolului preventiv al sancțiunii disciplinare, în vederea descurajării unor fapte similare, poate fi realizat și prin aplicarea unei sancțiuni mai puțin severe, dar care se înscrie în antecedența disciplinară a salariatului și produce efecte directe în privința drepturilor bănești acordate acestuia.
Împotriva acestei soluții a formulat recurs pârâta. În motivarea recursului său, aceasta a arătat următoarele: instanța a dispus înlocuirea sancțiunii disciplinare, aplicând criteriile de individualizare a sancțiunii, deși reclamantul nu a solicitat această măsură, arătând expres că fapta nu există iar nu că este greșit aplicată sancțiunea; instanța de fond a aplicat în mod greșit criteriile de individualizare a sancțiunii; astfel, din grupul din care făcea parte reclamantul, găsit jucând cărți, care au fost cu toții sancționați cu desfacerea CIM, doar doi salariați au contestat in instanța măsura; numitul T. P., colegul reclamantului, a contestat dispoziția de desfacere CIM formându-se dosarul_, formulând o acțiune identica ( prin același apărător) cu cea a reclamantului, in sensul ca desi la cercetarea disciplinara recunoscuse fapta, prin acțiunea introductiva si-a modificat poziția procesuala arătând ca aceasta nu exista; instanța de fond in prezenta cauza a apreciat greșit gravitatea faptei raportându-se doar la faptul ca pârâta a plătit ziua de munca a reclamantului deși acesta nu a lucrat 8 ore (tocmai pentru a diminua gradul de pericol) in timp ce in dosarul comparativ instanța a analizat corect si complet fata de tot materialul probator administrat in cauza respectiv faptul ca un număr de peste 100 de salariați din formația reclamantului era in șomaj tehnic, lucrările de vopsitorie erau urgente existând întârzieri (aspect recunoscut la interogatoriu), urmau penalizați exorbitante, si cu toate acestea un grup consistent de salariați jucau carti in timpul programului sub protecția maistrului - care a fost si martorul reclamantului si care este mai mult decât subiectiv fiind concediat si el din același motiv; reclamantul a dat dovadă de duplicitate întrucât cercetarea disciplinara recunoaște complet si regreta fapta, apoi in acțiune isi modifica poziția procesuala arătând ca nu si-a luat pauza de la 23.50 pe care a decalat-o, pentru ca după administrarea probelor, in concluziile apărătorului consemnate in încheierea de ședința care face corp comun cu sentința, sa se arate ca a fost o eroare de redactare ca de fapt este vorba de pauza de masa de 30 de minute de la ora 21.30, aceasta după ce la interogatoriu reclamantul s-a încurcat si nu mai știa ce pauza nu a luat (la întrebarea 4 arata ca este vorba de pauza de la 23.50 pentru ca la întrebarea 7 sa arate ca era vorba de pauza de la 21.30); or, tocmai acesta este si motivul pentru care societatea pârâtă a aplicat aceasta sancțiune, pentru a descuraja alți salariați sa săvârșească astfel de abateri in astfel de conjuncturi care aduc prejudicii uriașe companiei; nu este vorba despre faptul ca societatea l-a pontat si plătit pe reclamant pentru cele 10 minute cu care s-a decalat pauza, astfel cum greșit a reținut instanța de fond ci despre faptul ca . de criza cu șomaj tehnic masiv, cu comenzi urgente si in întârziere salariații, in grup sub protecția maistrului coordonator, nu respecta reglementările interne generând penalități uriașe de zeci de mii de euro pe zi de întârziere si care daca s-ar repeta prin exemplul negativ rămas nesancționat ar crea cu certitudine un prejudiciu imens pe care prin astfel de masuri, s-a dorit să fie prevenit; se poate observa că, deși declarația martorului reclamantului a fost înlăturata ca nesincera de către instanța, ea a generat o doza de indulgenta din partea instanței in condițiile in care ea este vădit nesincera din moment ce reclamantul recunoaște la interogatoriu (întrebarea 2 si 3) ca stia despre urgenta măsurii, de penalitățile uriașe, de întârzierea lucrării de 8 % fata de grafic iar maistrul sau declara ca nu știa ce știau subalternii săi; este fara dubii o forma de răzbunare pentru ca a fost concediat, el însuși necontestând măsura concedierii, aspect tratat cu superficialitate de instanța care s-a lăsat impresionata de declarația sa, apreciind in acest context ca sancțiunea este prea grava, fără a corobora aceasta declarație apreciata de altfel ca nesincera cu răspunsul la interogatoriu si înscrisurile depuse de societate care atesta fara putința de tăgada ca raportat la împrejurările concrete ale săvârșirii faptei, gradul de pericol a fost apreciat corect de către angajator; se invocă și sentința pronunțată în cauza având ca obiect contestația unui alt angajat sancționat, respectiv T. P., în care s-a reținut că toți angajații sancționați au recunoscut fapta care este una gravă.
Intimatul nu a formulat întâmpinare, depunând concluzii scrise prin care a solicita respingerea recursului.
În recurs nu s-au administrat alte probe.
Analizând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, a susținerilor părților, a prevederilor legale aplicabile și a probatoriului administrat în cauză, în conformitate cu art. 3041 Cod.pr.civ., Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Se constată mai întâi că, deși reclamantul a arătat în cererea introductivă, în principal, că nu este vinovat de săvârșirea faptei, în finalul cererii acesta a mai arătat că și în situația în care s-ar reține că a încălcat regulamentul de ordine interioară apreciază măsura aplicată este disproporționată față de o întârziere de doar 8 minute.
Rezultă astfel că reclamantul a învestit instanța și cu verificarea aplicării de către angajator a criteriilor de individualizare a sancțiunii prevăzute de art. 250 din Codul Muncii.
În aceste condiții, Tribunalul, analizând modul de individualizare a sancțiunii și constatând că acestea au fost aplicate în mod greșit, pe cale de consecință, a dispus înlocuirea sancțiunii.
Cu privire la modalitatea de individualizare a sancțiunii de către angajator prin decizia contestată, se reține că în mod corect Tribunalul a constatat că aceasta nu s-a realizat în mod corect, sancțiunea aplicată fiind prea aspră față de gravitatea faptei.
Trebuie avut în vedere că potrivit art. 79 din Codul Muncii în cazul unui conflict de muncă angajatorul nu poate invoca în fața instanței alte motive de fapt și de drept decât cele precizate în decizia de concediere.
Ca urmare, în analiza deciziei contestate Curtea nu poate avea în vedere decât acele motive și argumente formulate în cererea de recurs care se referă strict la motive de fapt și de drept indicate în decizia de concediere contestată.
Esențială în analiza măsurii concedierii este în acest caz modalitatea de individualizare a sancțiunii raportat la situația de fapt reținută.
Astfel, se pune problema dacă pentru fapta reținută putea fi aplicată sancțiunea concedierii disciplinare.
În această privință prima instanță a reținut în mod corect că această sancțiune nu putea fi aplicată față de faptele reținute în decizia contestată.
Instanța este datoare să analizeze în mod efectiv susținerile reclamantului și să verifice ea însăși modalitatea de individualizare a sancțiunii în sensul verificării respectării criteriilor stabilite de art.250 din Codul Muncii, ceea ce Tribunalul a și făcut.
Pe de altă parte, chiar dacă o faptă are în principiu un caracter grav, la analiza în concret a acesteia se poate constata că, în raport de particularitățile situației ea nu prezintă un pericol semnificativ și nu constituie o încălcare gravă a obligațiilor stabilite în contractul individual de muncă.
Într-adevăr, analizând în concret fapta reclamantului se constată că pârâta nu a respectat criteriile de individualizare a sancțiunii disciplinare prevăzute la art.250 din Codul Muncii.
Astfel, împrejurările în care fapta a fost săvârșită nu sunt clare, în sensul că s-a constatat doar rezultatul faptei respectiv surprinderea reclamantului și a altor angajați în timpul programului de lucru în timp ce jucau anumite jocuri însă nu s-a stabilit în concret dacă în acest mod a fost întreruptă o anumită activitate care se afla în curs de desfășurare, deși reclamantul susține că în realitate se afla într-o pauză efectuată în alt moment decât cel stabilit inițial din cauza specificului activității care nu putea fi întreruptă întotdeauna la ora programată pentru efectuarea pauzei. Desigur, și într-o astfel de situație, reclamantul ar fi trebuit să ceară încuviințarea superiorilor ierarhici pentru a efectua pauza în alt moment, fapta imputată existând precum și vinovăția reclamantului însă, într-un astfel de caz vinovăția acestuia trebuie apreciată în mod diferit.
Din acest motiv nu se poate stabili cu certitudine nici un grad de vinovăție important al reclamantului chiar dacă este vorba de intenție.
De asemenea, recurenta nu a putut indica în decizia de concediere perioada pentru care reclamantul a întrerupt lucrul, aspect de asemenea important pentru evaluarea gravității faptei, astfel încât, în lipsa stabilirii cu certitudine a producerii unei întreruperi a muncii pentru o perioadă semnificativă de timp nu se poate reține un caracter grav al faptei.
De asemenea, recurenta nu a dovedit că întreruperea programului de lucru de către reclamant ar fi produs consecințe grave angajatorului din punct de vedere material. Totodată nu a rezultat nici că această faptă ar fi avut alte consecințe precum afectarea activității angajatorului sau încurajarea altor angajați la un comportament similar.
Susținerile teoretice și ipotetice referitoare la posibilitatea întârzierii finalizării unor lucrări și plata unor penalități de întârziere sau existența unor astfel de situații dar fără dovedirea unei legături de cauzalitate între fapta reclamantului și acestea nu pot fi reținute.
Pe de altă parte, nu s-a dovedit nici comportarea generală negativă în serviciu a reclamantului anterior săvârșirii acestei abateri disciplinare și nici aplicarea anterioară a unor sancțiuni disciplinare.
Împrejurarea că reclamantul a recunoscut fapta nu îl împiedică să își exercite dreptul de a formula contestație împotriva deciziei de sancționare, o astfel de limitare a acestui drept nefiind prevăzută de lege, și cu atât mai puțin să conteste individualizarea sancțiunii aplicate.
Or, pe lângă existența abaterii disciplinare, în conformitate cu art.272 din Codul Muncii, angajatorul trebuia să probeze și elementele care sunt avute în vedere la individualizarea sancțiunii stabilite de art. 250 din Codul Muncii. Pe de altă parte, angajatorul nu poate invoca în fața instanței alte motive decât cele indicate în decizia de concediere (art.79 din Codul Muncii).
În aceste condiții, Curtea constată că decizia contestată este nelegală pentru nerespectarea prevederilor art. 250 din Codul Muncii.
În consecință, în conformitate cu art. 78 din Codul Muncii concedierea este lovită de nulitate.
Totuși, abaterea disciplinară existând, în mod corect Tribunalul a apreciat că, față de criteriile prevăzute de art. 250 din Codul Muncii, este suficientă aplicarea sancțiunii constând în reducerea salariului pentru trei luni cu 10%.
În ceea ce privește existența unei alte sentințe pronunțate într-o situație similară, Curtea constată că aceasta a fost pronunțată în primă instanță și împotriva ei nu s-a formulat recurs, nefiind suspusă analizei instanței de recurs, neputându-se susține existența unei practici neunitare; pe de altă parte, concluziile Tribunalului C. în cauza respectivă nu pot fi opuse Curții.
Față de aceste considerente, în temeiul art. 312 Cod.pr.civ. se va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE3 MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge recursul formulat de recurenta pârâtă S.C. „D. M. HEAVY INDUSTRIES” S.A. – cu sediul în municipiul M., ., județul C., împotriva sentinței civile nr.6774 din data de 14.12.2012, pronunțată de Tribunalul C. în dosarul civil nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant F. T., cu domiciliul procesual ales în municipiul C., ., ., ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 2 iulie 2013.
PREȘEDINTE PT.JUDECĂTORPT.JUDECĂTOR
R. A. M. A., J. Z.,
aflată în CO,cf.art.261 aflată în CO,cf.art.261
alin. 2 C.p.c. semnează alin. 2 C.p.c. semnează
Vicepreședinte instanță Vicepreședinte instanță
N. S. N. S.
Pt. Grefier,
M. G.,
aflată în CO,cf.art.261
alin. 2 C.p.c.semnează
Grefier Șef
M. D.
Jud.fond – A.C.
Red.jud.R.Anghel29.07.2013/2 exp.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 297/2013.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... → |
|---|
