Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 297/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 297/2013 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 30-04-2013 în dosarul nr. 2895/118/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.297/CM
Ședința publică din 30 Aprilie 2013
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE R. A.
Judecător M. A.
Judecător J. Z.
Grefier D. R.
S-au luat în examinare recursurile civile formulate de:
- recurentul reclamant B. C., domiciliat în Eforie Nord, ., județul C. și,
- recurenta pârâtă . ROMÂNIA S.A., cu sediul în B., Șoseaua București – Târgoviște, KM 16,5 nr.1, județul Ilfov, împotriva sentinței civile nr.3485/13.06.2012 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită conf.art. 87 și urm. cod pr.civilă.
Recursurile au fost declarate în termen, motivate, scutite de plata taxei judiciare de timbru, iar recurenții au solicitat judecarea cauzei și în lipsă conform art. 242 alin. 2 cod pr.civilă.
În referatul oral asupra cauzei grefierul de ședință învederează instanței că recurentul reclamant B. C. a depus la data de 25.04.2013, alte motive de recurs, în două exemplare, din care un exemplar a fost comunicat și recurentei pârâte. Totodată, la data de 30.04.2013, înainte de începerea ședinței de judecată, s-a depus prin fax, de către recurenta pârâtă adresă și ștatul de salarii pe luna decembrie 2012 privind pe recurentul reclamant B. C..
După referatul grefierului de ședință:
Instanța invocă excepția de nulitate a motivelor de recurs depuse de către recurentul reclamant B. C. la data de 25 aprilie 2013, față de data comunicării hotărârii instanței de fond (dovadă de comunicare fila 79 dosar fond), urmând a avea în vedere la soluționarea recursului formulat de către acesta, doar motivele de recurs depuse la data de 04.12.2012.
Față de împrejurarea că nu mai sunt alte aspecte de lămurit, declară dezbaterile încheiate, constată dosarul în stare de judecată conform art. 150 cod pr.civilă și rămâne în pronunțare asupra recursurilor de față, având în vedere și faptul că ambele părți au solicitat judecarea cauzei și în lipsă conform art. 242 alin. 2 cod pr.civilă.
CURTEA :
Cu privire la recursurile civile de față;
S.C. M.J.M. România S.A. a declarat recurs la data de 18 decembrie 2012 împotriva sentinței civile nr.3485/13.06.2012 pronunțate de Tribunalul C. în dosarul nr._, pe care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Împotriva aceleași sentințe a declarat recurs la data de 4 decembrie 2013, cât și la data de 25 aprilie 2012 și reclamantul B. C., criticând-o pentru nelegalitate.
În ce privește motivele de recurs depuse de reclamant la data de 25.04.2013, instanța apreciază că acestea sunt nule, având în vedere data comunicării hotărârii pronunțate de instanța de fond – respectiv 28.11.2012, motiv pentru care la soluționarea recursului, vor fi avute în vedere doar motivele de recurs depuse la data de 4 decembrie 2012.
În fapt:
Prin actiunea inregistrata pe rolul Tribunalului Constanta reclamantul B. C. a solicitat in contradictoriu cu parata S.C. M.J M. R. S.A: 8.568,4 RON cu titlu de debit principal rezultand din neexecutarea obligatiilor salariale prevazute de adeverinta nr 1158 incheiata la data de 21.03.2008 intre parata si reclamant, denumita in continuare adeverinta, dobanzile legale aferente debitului principal pe perioada 30.11.2010 cuprinsa intre data chemarii in judecata si pana la data platii efective (determinarea cuantumului dobanzii urmand sa fie realizata de organul de executare in conformitate cu art. 3712 alin 2 din C Proc. Civ.);
Motivele cererii de chemare in judecata au fost urmatoarele: reclamantul a fost angajatul paratei conform contractului individual de munca nr._ din 13.03.2003 Anexa 1 in calitate de agent comercial, coordonator vanzari, si director produs, avand loc de derulare a activitatii sale in Constanta. Pentru realizarea obligatiilor de serviciu, beneficia in permanent de autoturism de serviciu, de telefon mobil si un laptop cu conexiune internet, etc.
Adeverinta nr 1158/ 21.03.2008 reprezinta izvorul obligatiei de plata a paratei .
In data de 21 martie 2008 a fost incheiata adeverinta 1158 de catre parata, semnata chiar de directorul general al societatii - domnul MICHALIS TRAKADAS in calitate de angajator, conform Anexa 2.
Potrivit acestei adeverinte, societatea se angajeaza, in anumite conditii, sa-l plateasca pe reclamant sub forma de comision vanzari ( deci este un drept salarial) cu suma de 2.000 euro net, la cursul BNR din 30.11 2010 (4,2842 ron pentru un euro, de unde reiese si suma de 8.568,4 roni), sens in care se citeaza continutul inscrisului: “In vederea acoperirii recompensei pe care i–am promis-o lui C. B. director zonal vanzari- pentru vanzarile externe din perioada anterioara sfarsitului anului 2007, in cazul in care acesta se va decide sa cumpere direct de la compania de leasing (Motoractive) autoturismul societatii pe care il foloseste ( Ford Focus ), la sfarsitul perioadei de leasing -30.11.2010, va beneficia de o prima in valoare neta de 2000 euro pentru a compensa diferenta dintre valoare reziduala de 3000 euro si ceea ce au platit colegii sai (1000 euro)”.
Toate conditiile prevazute de respectiva adeverinta sunt respectate intocmai: autoturismul pe care l - a folosit reclamantul in interes de serviciu s-a decis si l –a achizitionat in data de 30.11.2010, ultima zi a perioadei de leasing - anexa 3 factura, chitanta, contract in original, procesul verbal de predare - primire pentru talon, carte de identitate, chei.
Suma de 2000 euro reprezinta diferenta dintre pretul pe care l-a achitat reclamantul in data de 30.11.2011, mai exact 2700 euro, conform anexei 4 (precontract de vanzare cumparare pentru autoturismul de serviciu pentru B. C.) si pretul de 700 euro pe care alti colegi (ex.B. M. S. ) l-au avut de achitat pentru autoturisme identice; anexa 5 – precontract de vanzare cumparare pentru autoturismul de serviciu, in cazul colegului B. M. S. ); suma de plata se refera la o munca deja prestata in societate ‘’ vanzarile externe din perioada anterioara anului 2007’’ deoarece actul in sine a fost incheiat in martie 2008 chiar daca la data de 07.12.2009 a intervenit incetarea raporturilor contractuale intre reclamant si parata.
Valoarea dreptului salarial restant l-a calculat prin inmultirea sumei in euro (2000) cu rata BNR valabila la 30.11.2010 (4,2842 lei /euro), fiind data stipulata in adeverinta dar si data la care transferul efectiv al proprietatii autoturismului a trecut de la societatea de leasing la el.
S-a menționat ca la data achizitiei autoturismului direct de la firma de leasing, nu era angajat al firmei, obligativitatea calitatii de angajat pentru plata acestei sume nemaifiind impusa (chiar daca in adeverinta nu este stipulata) tocmai pentru ca ea se refera la „vanzarile externe din perioada anterioara anului 2007”, in timp ce raporturile lor contractuale s-au stins la sfarsitul anului 2009, dupa cel putin 2 (doi) ani de la „nasterea acestui drept salarial”.
De asemenea, s-a adus la cunostinta instantei faptul ca reclamantul a solicitat societatii, in nenumarate randuri, plata dreptului salarial restant, iar in doua situatii (29.11.2010 si 10.01.2010 anexa 6) chiar si in scris prin fax, e-mail posta cu confirmare de primire, dar nici pana in prezent nu a primit un raspuns de la aceasta .
Pentru toate motivele mai sus mentionate, s-a solicitat admiterea cererii astfel cum a fost formulata, și obligarea pârâtei S.C. MJ M. R. la plata sumei de 8.568,4 RON net cu titlu de drept salarial restant si neonorat, precum si dobanzile calculate de la data de 30.11.2010 – data nasterii dreptului salarial si pana la data efectiva a platii,( determinarea cuantumului dobanzii urmand sa fie realizata de organul de executare in conformitate cu art .3712 alin.2 din C.Proc. Civ.);
Au fost anexate la cererea de chemare in judecata ANEXA 1 contract individual de munca intre B. C. si MJ M. R. SA, ANEXA 2 Adeverinta 1158/ 21.03.2008 emisa de MJ M. R. SA in engleza si traducerea in romaneste; ANEXA 3 factura si chitanta emise de societatea de leasing in numele lui; ANEXA 4 precontract de vanzare – cumparare intre B. C., MJ M. R. si societatea de leasing in care stipuleaza, printre altele pretul net de achizitie la sfarsitul perioadei de leasing (2744,03 euro); ANEXA 5 precontract de vanzare – cumparare intre B. M. S. ( coleg in serviciul de vanzari ), MJ M. R. si societatea de leasing in care stipuleaza printre altele, pretul net de achizitie la sfarsitul perioadei de leasing (677,50 euro) de unde reiese si diferenta de 2000 euro net.; ANEXA 6 adresa transmisa societatii pentru onorarea acestui drept salarial in 29.11.2010 si 10.01.2011.
Prin intampinare parata a solicitat respingerea cererii de chemare in judecata formulata de reclamantul B. C. ca neintemeiata, pentru urmatoarele motive: prin cererea inregistrata sub nr. 2895 /118/2012 pe rolul Tribunalului Constanta, reclamantul B. C. (in contiunare “RECLAMANTUL”) a solicitat obligarea Societatii la plata (i) sumei de 8.568,4 Ron cu titlu de drept salarial restant si neonorat si (ii) a dobanzii legale cuprinsa intre data chemarii in judecata si pana la data platii efective.
S. prezentare a situatiei de fapt: in data de 13 martie 2001 s-a incheiat intre societate si reclamant contractul individual de munca inregistrat sub nr._/13 martie 2003 la Inspectoratul Teritorial de Munca ( in continuare contractul de munca, depus in copie de Reclamant in anexa nr.1 la cererea introductive).
Pentru a i se facilita aducerea la indeplinire a atributiilor de serviciu, i s-a incredintat reclamantului o masina de serviciu marca Ford Focus.
La data de 21 martie 2008, dl. Trakadas a emis adresa nr. 1158 (atasata de Reclamant in anexa nr.2 la cererea de chemare in judecata) prin care societatea in calitate de angajator s-a obligat sa plateasca dlui. B., in calitate de salariat, suma de 2000 euro in cazul indeplinirii conditiei ca acesta din urma sa cumpere autovehiculul de serviciu Ford Focus detinut de M. de la societatea de leasing la sfarsitul perioadei de leasing marcata de data de 30 noiembrie 2010.
Raportul de munca dintre dl. B. si Societate a incetat insa prin efectul deciziei de desfacere disciplinara a contractului de munca nr . 4421/03.12.2009 (denumita in continuare Decizie De Concediere”) La data de 20 martie 2012 dl. B. a inregistrat la Tribunalul Constanta cererea de chemare in judecata care face obiectul prezentului dosar, prin care pretinde plata bonusului salarial prevazut sub conditie in adresa nr 1158 din 21 martie 2008.
Ca precizare prealabila, parata releva instantei faptul ca dl. B. a solicitat plata bonusului salarial prevazut in Adresa nr.158 din 21 martie 2008 ( in continuare Bonusul) si in cadrul dosarului nr._ solutionat de Judecatoria B. .
Dosarul anterior mentionat s-a format ca urmare a cererii de chemare in judecata formulate de parata prin care se solicita emiterea unei ordonante de plata prin care dl. B. sa fie obligat la plata debitelor restante fata de .> In cadrul litigiului mentionat, dl.B. a formulat o cerere reconventionala prin care a solicitat plata Bonusului, cerere care a fost insa respinsa ca neintemeiata de catre Judecatoria B. la data de 6 februarie 2012 ( a se vedea in acest sens extrasul de pe portalul instantelor de judecata depus in Anexa nr.1 la prezenta intampinare).
Aparari pe fondul cauzei: conditiile necesare a fi indeplinite in mod cumulativ pentru acordarea sumei prevazute in adresa nr .158/ 21.03.2008 (Bonusul).
In cererea formulata dl. B. afirma ca toate conditiile prevazute de adresa nr.1158/21.03.2008 au fost indeplinite, enuntand in mod expres faptul ca Bonusul solicitat trebuie platit intrucat are in vedere o munca deja prestata “chiar daca in 07.12.2009 a intervenit incetarea raporturilor contractuale intre mine si parata “ ( a se vedea pagina 2 din cererea Reclamantului) .
Obligatia corelativa dreptului pretins de reclamant pe calea actiunii ce formeaza obiectul prezentei cereri este insa afectata de doua conditii cumulative, si anume: cumpararea de catre dl. B. a masinii detinute in leasing de M., la expirarea perioadei de leasing ; detinerea calitatii de salariat al M. la momentul indeplinirii primei conditii.
Insa dupa cum a aratat in sectiunea I, relatiile contractuale de munca dintre M. si dl. B. au incetat la sfarsitul anului 2009 prin emiterea Deciziei de Concediere (depun o copie a deciziei si a dovezii de comunicare in Anexa nr 2) .
Dreptul de a achizitiona masina de serviciu precum si dreptul ca o parte din pretul de achizitie sa fie suportat de Societate sunt in realitate beneficii date salariatilor spre a le eficientiza munca si de sporuri loialitatea acestora. Odata insa pierduta calitatea de salariat anterior cumpararii autoturismului, dispare cauza acordarii de catre Societate a facilitatii platii unei parti din pretul de achizitie al masinii.
Prin urmare, la data de 19 noiembrie 2010- data incheierii contractului de vanzare-cumparare a autoturismului Ford Focus de catre Reclamant, dl. B. C. nu mai detinea calitatea de salariat al Societatii, nemaijustificandu-se astfel suportarea de catre fostul angajator a unei parti din pretul de achizitie al masinii.
In concluzie, din analiza angajamentului emis de reprezentantul paratei in anul 2007, rezulta ca dreptul pretins de reclamant era afectat de indeplinirea unei conditii, a carei indeplinire trebuia sa opereze pe durata contractului de munca, iar in prezenta cauza indeplinirea primei conditii (cumpararea autoturismului) a operat dupa incetarea contractului de munca. Avand in vedere motivele mai sus aratate, se solicita respingerea cererii reclamantului ca neintemeiat
Prin sentința civilă nr.3485/13.06.2012, Tribunalul C. a admis acțiunea reclamantului B. C., în contradictoriu cu pârâta . R. SA, și a fost obligată pârâta la plata către reclamant a sumei de 8568,4 Ron actualizată cu rata inflației la data plății efective.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele:
Elementele esențiale ale unui contract individual de munca sunt: prestarea muncii, salariul și subordonarea salariatului fața de angajator. Elementele contractului individual de munca sunt: prestarea muncii, plata salariului, relația de subordonare a salariatului fața de angajator, precum și elementul temporal.
Contractul individual de munca este carmuit de principiul libertații de voința, în sensul ca parțile sunt libere sa negocieze clauzele acestuia, cu observarea normelor legale imperative și a contractelor colective de munca și cu limitarea impusa de art. 38 din Codul muncii.
Contractul individual de munca este un contract bilateral și sinalagmatic, întrucât da naștere la obligații reciproce și interdependente, fiecare obligație fiind cauza juridica a obligației reciproce. Contractul individual de munca este un contract cu prestații succesive. Un argument de text în acest sens îl constituie art. 57 alin. (2) din Codul muncii care, în mod expres, confera efecte ex nunc constatarii sancțiunii nulitații.
Contractul individual de munca este un contract cu titlu oneros, comutativ, ambele parți vizand obținerea unui avantaj, existența și întinderea prestațiilor pentru ambele parți fiind certe înca din momentul încheierii contractului.
Contractul individual de munca este un contract cu prestații succesive, ambele parți fiind obligate la prestații succesive. În același sens, dispozițiile relative la nulitate consacra efectele ex nunc ale acestei sancțiuni, iar rezilierea, ca sancțiune aplicabila în caz de neexecutare culpabila, concretizata în concediere sau demisie fara preaviz, produce efecte pentru viitor.
Contractul individual de munca este un contract bilateral, întrucat genereaza obligații în sarcina ambelor parți, obligații care sunt așadar reciproce, dar și interdependente.
Ambele parți ale contractului individual de munca, adica, atat salariatul, cat și angajatorul, își asuma obligații de a face, adica de a presta munca, respectiv de a plati salariul, obligații care trebuie executate în natura.
Din punctul de vedere al clasificarii obligațiilor dupa obiectul lor în obligații de mijloace și obligații de rezultat, obligația salariatului poate fi încadrata în categoria obligațiilor de mijloace, salariatul fiind ținut sa presteze activitatea, iar nu sa realizeze un produs final.
Ambele parți ale contractului individual de munca își asuma obligații de a face, care trebuie executate în natura.
Cu observarea dispozițiilor art. 38 din Codul muncii, contractul individual de munca poate fi afectat de condiție ca modalitate a actului juridic.
Cu alte cuvinte, este admisibila numai condiția care tinde sa asigure salariatului o situație mai favorabila decat cea instituita prin normele legale imperative, cum ar fi de pilda cazul condiției de a carei îndeplinire depinde nașterea unor obligații mai extinse decat în mod obișnuit, în sarcina angajatorului.
Contractul individual de munca este incompatibil cu modalitatea condiției. Astfel, contractul de munca nu poate fi afectat de o condiție suspensiva, întrucât nu se poate admite ca nașterea raportului juridic de munca sa depindă de un eveniment viitor și incert, și nici de o condiție rezolutorie, întrucât legislația muncii stabilește imperativ cazurile și condițiile în care poate înceta contractul individual de munca.
În schimb, termenul ca modalitate a actului juridic, nu este incompatibil cu contractul individual de munca. Cu alte cuvinte, în cazurile în care legea permite încheierea unui contract de munca pe durata determinata, va fi incident termenul extinctiv. De asemenea, și termenul suspensiv poate fi prezent într-un contract individual de munca, atunci cand parțile convin ca data începerii activitații sa fie ulterioara datei încheierii contractului. Însa contractul individual de munca nu poate fi afectat de un termen supensiv incert, avand în vedere ca obiectul contractului nu consta în atingerea unui rezultat, ci în prestarea muncii.
Contractul individual de munca nu este compatibil cu modalitatea condiției suspensive sau rezolutorii. Însa contractul de munca este compatibil cu termenul extinctiv, caz în care suntem în prezența unui contract de munca pe durata determinata, precum și cu termenul suspensiv cert, caz în care efectele contractului se produc la un moment ulterior celui al încheierii contractului.
Avand în vedere ca în Codul muncii nu sunt cuprinse reglementari privitoare la interpretarea contractului individual de munca, urmeaza a se aplica dispozițiile din Codul civil relative la interpretarea contractelor.
În cazul în care, ca urmare a interpretarii realizate potrivit dreptului comun, se mențin echivocuri, interpretarea se va face în favoarea salariatului (in favor prestatoris). În aceasta situație, angajatorul nemulțumit poate sesiza instanța pentru emiterea unei interpretari judecatorești.
În absența unor dispoziții speciale în legislația muncii, privitoare la interpretarea contractului de munca, devin aplicabile dispozițille corespunzatoare din Codul civil, in speta relativ la modalitatea actului juridic respective conditia .
Din analiza inscrisurlui incheiat intre parti, denumit de ele adeverinta cu nr. 1158/21.03.2008 –anexa 2 la actiune –fila 9 dosar, se retin mantiunile din aceasta, redata inclusiv in actiune: “In vederea acoperirii recompensei pe care i–am promis-o lui C. B. director zonal vanzari- pentru vanzarile externe din perioada anterioara sfarsitului anului 2007, in cazul in care acesta se va decide sa cumpere direct de la compania de leasing (Motoractive) autoturismul societatii pe care il foloseste ( Ford Focus ), la sfarsitul perioadei de leasing -30.11.2010, va beneficia de o prima in valoare neta de 2000 euro pentru a compensa diferenta dintre valoare reziduala de 3000 euro si ceea ce au platit colegii sai (1000 euro)”.
Din interpretarea acestui continut al adresei destinat celor interesati, se paote retine ca reprezinta un act unilateral de vointa al angajatorului – al reprezentantului acestuia director national Michalis Tradakas.
Inscrisul nu este concretizarea manifestarii de vointa a ambelor parti ale raportului de munca ci doar al uneia dintre ele recte angajatorul, astfel ca in situatia de fata, inscrisul a carui analiza o realizeaza instanta si care reprezinta fundamentul pretentiilor reclamantului, nu este echivalent cu un contract individual de munca afectat de o conditie suspensiva ( conform careia nașterea raportului juridic de munca sa depinda de un eveniment viitor și incert ) deoarece in legislatia romana, contractul individual de munca este incompatibil cu modalitatea condiției.
Ca efect al acestei constatari, va fi interpretat inscrisul ca o manifestare de vointa exclusiva a angajatorului de a gratifica pe salariat in cazul in care la finele anului 2007, va decide sa cumpere direct de la societatea de leasing autorurismul pe care il foloseste, la sfirsitul perioadei de leasing - 30.11.2010, salariatul reclamant urma sa beneficieze de o prima de 2000 euro pentru a compensa diferenta dintre valoarea reziduala neta de 3000 euro si ceea ce au platit colegii reclamantului.
Din continutul acestui act, rezulta ca singura cerinta a angajatorului in sarcina salariatului reclamanta era cea referitoare la decizia de cumparare direct de la compania de leasing a autoturismului pe care il folosea la sfirsitul perioadei de leasing -30.11.2010.
Concret reclamantul a indeplinit aceasta unica cerinta, a cumparat direct de la firma de leasing in ultima zi a perioadei stipulate -30.11.2010 autoturismul Ford Focus .
Cerinta de a fi salariat reclamantul la data ultimei zi a perioadei de leasing - 30.11.2010 nu este stipulata in act, astfel ca apararea paratei in acest sens nu este considerata de instanta deoarece, in lipsa mentiunii din act a acestei cerinte, nu poate fi retinuta drept o a doua cerinta cumulativa de indeplinit de catre salariatul reclamant.
Pentru aceste argument, instanta a apreciat ca fondata actiunea reclamantului drept pentru care obliga parata la plata catre reclamanta a sumei de 8568, 4 ron calculata la data de 30.11.2010 (la care cursul euro /ron este de 4,2842 lei), suma care va fi actualizata cu rata inflatiei la data platii efective.
Critica sentinței prin motivele de recurs formulate de reclamant a vizat în esență nelegalitatea acesteia din următoarea perspectivă:
Instanța de fond a soluționat incomplet capătul de cerere vizând acordarea sumei de 2000 euro (8568.4 lei) fără evidențierea acestuia în cartea de muncă ca și un drept salarial.
Din petitul acțiunii, precum și din probatoriul administrat în primă instanță se observă fără putință de tăgadă, că suma de 2000 euro calculată la 30.11.2010 (8568.4 Roni la cursul euro/ron este de 4.2842 lei) pe care pârâta este obligată să o plătească este un drept salariat net, așa cum este evidențiat și în adeverința nr.1158/21.03.2008 actualizată cu rata inflației calculată de la 30.11.2010 până la data plății efective.
Ținând cont de termenul scurt (10 zille) în care se putea adresa instanței pentru remedierea acestei omisiuni, dar și de încercările permanente ale pârâtei de a nu recunoaște acest drept (începând cu negarea acestui înscris în dosarul nr._ deschis la Tribunalul C. și terminând cu somația de plată_ deschisă la Judecătoria B. prin care a încercat compensarea unor sume) consideră întemeiat acest motiv de recurs care este și singurul.
Dacă în momentul plății societatea înțelege că suma este un drept salarial restant și neachitat și trebuie să-l trateze ca atare (plata CAS, CASS, șomaj, impozit, etc.), va renunța la recurs.
Critica sentinței prin motivele de recurs formulate de pârât a vizat în esență următoarele:
- Pe de o parte, în mod greșit Tribunalul C. a interpretat adresa în sensul că Bonusul ar fi fost datorat, chiar și în ipoteza în care dl. B. nu mai era salariatul societății la data la care dreptul la respectivul bonus trebuia să se nască (art.304 pct. 8 cod pr.civilă).
- Pe de altă parte, Tribunalul C. a acordat mai mult decât s-a cerut, întrucât a stabilit în sarcina societății obligația de actualizare cu indicele de inflație sumele solicitate de reclamant, deși aceasta din urmă nu a pretins niciodată actualizarea sumelor cerute cu indicele inflației, ci numai aplicarea dobânzii legale (art. 304 pct. 6 cod pr.civilă).
Nu erau îndeplinite condițiile de acordare a bonusului – funcția bonusului de premiu și stimulent. Din conținutul adresei rezultă clar faptul că bonusul a fost stabilit în favoarea dl. B. având drept scop premierea și stimularea acestuia în cadrul activității sale de salariat. În primul rând este evident că Bonusul nu are natura salariului obișnuit, adică a contraprestației la care societatea s-a obligat în temeiul contractului individual de muncă încheiat. Acest bonus reprezintă un beneficiu suplimentar pe care societatea s-a decis să îl ofere angajatului (în plus față de salariul stabilit prin contractul individual de muncă) în considerarea unor performanțe/rezultate deosebite pe care salariatul le-ar fi atins. Apoi, este la fel de evident – din faptul că bonusul devenea datorat abia la finalul anului 2010 (când expira leasing-ul autoturismului utilizat de dl. B.) că acest bonus nu a avut drept obiectiv numai premierea angajatului pentru activitatea depusă deja în trecut, ci și de a stimula angajatul pe viitor în scopul de a menține performanțele acestuia la același nivel.
- Afectarea nașterii dreptului la bonus de o condiție suspensivă nu poate fi echivalată cu afectarea contractului individual de muncă de o condiție suspensivă.
În situația analizată, raportul de muncă dintre societate și reclamant era pur și simplu (neafectat de condiții), fiind clar stabilită atât munca ce trebuia prestată de angajat, cât și salariul ce trebuia achitat de angajator. În schimb bonusul a fost stabilit ca un drept suplimentar față de cele stabilite prin contractul individual de muncă, ce se năștea numai în cazul îndeplinirii unor condiții suplimentare față de cele stabilite prin acest contract.
- Actele unilaterale pot fi afectate de o condiție suspensivă.
În pag.7 din sentința recurată, Tribunalul Constantă afirmă că adresa nu poate fi interpretată ca fiind un contract individual de muncă afectat de o condiție suspensivă, ci că ar fi vorba în realitate de un act unilateral al societății. Ar rezulta, astfel concluzia Tribunalului C. că adresa nu poate fi interpretată în sensul că ar impune o condiție suspensivă față de nașterea dreptului la bonus, pentru simplul motiv că ar avea natura unui act unilateral.
Însă, o astfel de concluzie este greșită. În doctrină s-a arătat de mult timp că și actele juridice unilaterale pot fi afectate de condiții suspensive. Ăn acest sens Anexa nr.3 (M. A., Actul unilateral în dreptul privat, editura Hamangiu, pag. 67).
Bonusul putea fi acordat doar în situația în care reclamantul mai era angajatul societății la data când dreptul său ar fi trebuit să se nască.
- Obligația societății de a achita bonusul e lipsită de cauză. Odată pierdută calitatea reclamantului de salarial al societății, dispare cauza juridică a acordării de către societate a facilității constând în bonus. Mai mult, având în vedere scopul bonusului de a stimula activitatea angajatului (fiind necesare, deci rezultate deosebite pentru oferirea acestui drept suplimentar), devine extrem de relevant faptul că raporturile de muncă dintre societate și reclamant au încetat din pricina neîndeplinirii culpabile a îndatoririlor de muncă ale salariatului. Prin urmare este evident că nu se mai justifică achitarea de către societate a unor drepturi suplimentare de performanță (bonusuri) care ar fi trebuit să se nască la un moment la care reclamantul nu mai era angajatul societății tocmai din vina acestuia.
- Prin actualizarea sumelor pretinse de reclamant cu indicele inflației, prima instanță a acordat mai mult decât s-a cerut prin cererea de chemare în judecată. Reclamantul a solicitat plata bonusului și a dobânzii aferente, dar nu și actualizarea acestora cu rata inflației.
Recursurile sunt nefondate.
1. Recursul reclamantului va fi respins pentru următoarele considerente de fapt și de drept:
Critica formulată prin singurul motiv de recurs vizează tot o soluționare insuficientă a acestui capăt de cerere, în sensul că deși prin acțiune a solicitat obligarea pârâtei la plata unei sume nete, Tribunalul nu s-a pronunțat în legătură cu plata contribuțiilor aferente câștigului net, respectiv CAS, CASS, șomaj, etc.
Critica este nefondată, întrucât pe parcursul procedurilor judiciare derulate în fața tribunalului nu s-a adus în discuția contradictorie a părților modalitatea de calcul a sumei pretinse din prisma plății contribuțiilor aferente sumei pretinse, astfel că această susținere nu se poate constitui într-o critică valabilă a hotărârii, câtă vreme părțile aveau la îndemână completarea hotărârii în procedura instituită de art.2812 (1) cod pr.civilă.
Legea nu oferă posibilitatea optării între cele două proceduri judiciare în sensul că partea nemulțumită nu poate exercita fie calea de atac, fie formularea unei cereri de completare, această din urmă procedură fiind prevalentă.
Pe cale de consecință, Curtea va respinge acest recurs ca nefondat, în conformitate cu disp. art. 312 cod pr.civilă, hotărârea nefiind criticabilă din această perspectivă.
2. Recursul pârâtei este de asemenea nefondat și va fi respins pentru următoarele considerente:
Soluția pronunțată de Tribunal nu este rezultatul unei interpretări eronate a adresei nr.1158/21.03.2008, ci a interpretării acesteia potrivit voinței comune a părților și în sensul în care acest act intern putea produce efecte juridice și nu în sensul de a nu produce nici un efect.
Deși redactată în mod succint, rezultă cu claritate că nu s-a condiționat acordarea acestui beneficiu de păstrare a calității de salariat, întrucât scopul acordării nu l-a reprezentat fidelizarea salariatului, ci răsplătirea acestuia pentru munca depusă în folosul societății prin volumul mare de vânzări externe din perioada anterioară sfârșitului anului 2007.
Singura condiție impusă de înscrisul menționat a fost aceea ca manifestarea de voință să fie exprimată la sfârșitul perioadei de leasing (respectiv- 30.11.2010), întrucât recompensa acordată fostului salariat nu viza conduita acestuia în viitor, ci conduita acestuia în favoarea societății pentru volumul mare de vânzări externe din perioada anterioară sfârșitului anului 2007. Acest beneficiu nu era condiționat nici de păstrarea calității de salariat în viitor și nici de efectuarea unui volum de vânzare pentru societate, ci avea drept unică destinație recompensarea salariatului față de societate pentru volumul de vânzări externe din perioada anterioară sfârșitului anului 2007.
Efortul de motivare al pârâtei recurente în legătură cu natura juridică a înscrisului invocat de reclamant, ca izvor al dreptului dedus judecății, este unul evident, însă acesta nu suplinește raționamentul greșit ce stă la baza construcției juridice și avem aici în vedere pe de o parte faptul că dreptul la bonus nu a fost afectat de o condiție suspensivă, iar pe de altă parte, adresa are natura unui act juridic unilateral.
Pretinsa condiție suspensivă inserată în adresă este în legătură cu menționarea calității de salariat, însă această interpretare este una străină de voința exprimată de către angajator prin actul unilateral emis.
Dezlegarea juridică dată de Tribunal adresei nr. 1158/21.03.2008 (fila 9 dosar tribunal) este una corectă, acest înscris îmbrăcând toate elementele unui act unilateral de voință, iar doctrina invocată de către recurent analizează ipoteza angajamentului unilateral afectat de o condiție potestativă simplă (care oricum trebuie privită cu muncă circumspecție) și nu analizează ipoteza actului juridic unilateral de voință afectat de o condiție suspensivă, astfel cum se pretinde în cauză prin motivele de recurs.
Bonusul acordat de către angajator urma să se nască la 30 noiembrie 2010, nu întrucât persoana gratificată și-ar fi păstrat calitatea de salariat, ci pentru că la 30 noiembrie 2010 se împlinea perioada de leasing a autoturismului și aceasta era condiția ce afecta actul unilateral de voință, condiție pe care reclamantul a așteptat să se împlinească și prin urmare era îndreptățit la acordarea beneficiului pentru rezultate la vânzări externe din perioada sfârșitului anului 2007.
În legătură cu daunele interese acordate având în vedere natura dreptului pretins și anume bonus salarial, Tribunalul a avut în vedere că dezdăunarea este completă dacă se acordă inflația.
Potrivit art. 161 al.4 din Codul Muncii întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune interese pentru repararea prejudiciului.
În cauză, pârâții nu au plătit o parte a drepturilor salariale cuvenite reclamantei, prin nerespectarea prevederilor din contractul colectiv de muncă.
Apoi, în conformitate cu art. 295(2) din Codul Muncii, prevederile acestui cod se aplică cu titlu de drept comun și acelor raporturi juridice de muncă neîntemeiate pe un contract individual de muncă, în măsura în care reglementările speciale nu sunt complete și aplicarea lor nu este incompatibilă cu specificul raporturilor de muncă respective. Pe de altă parte, alineatul (1) din același articol, stabilește că dispozițiile acestui cod se întregesc cu celelalte dispoziții cuprinse în legislația muncii și, în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de muncă prevăzute de prezentul cod, cu dispozițiile legislației civile.
Or, art. 1073 din Codul civil stabilește cu titlu de regulă următoarele: „creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației, si in caz contrar are dreptul la dezdăunare”.
În condițiile scăderii puterii de cumpărare a monedei naționale, reclamantul a fost prejudiciată prin neplata la scadență a drepturilor pretinse și ca urmare este îndreptățit la valoarea reactualizată cu rata inflației a drepturilor rezultând din neacordarea drepturilor prevăzute în contractul colectiv de muncă.
In timp ce dobânda reprezintă prețul lipsei de folosință, actualizarea cu inflația urmărește păstrarea valorii reale a obligațiilor bănești. Soluția actualizării cu indicele de inflație are in vedere principiul reparării integrale a prejudiciului, consacrat de art. 1084 vechiul cod civil potrivit căruia daunele interese ce sunt debite creditorului cuprind in genere pierderea ce a suferit si beneficiul de care a fost lipsit. Suma rezultata din actualizare in raport cu rata inflației, a reparat integral prejudiciul rezultat din întârzierea plății si astfel riscul devalorizării leului a fost pus in sarcina debitorului.
Și nu în ultimul rând trebuie precizat că reclamant a făcut trimitere, în referire la această cerere, la dispozițiile art. 3712 cod pr.civilă, care are în vedere posibilitatea ca executorul judecătoresc să calculeze cuantumul sumelor acordate prin hotărâre cu titlu de daune indiferent că acestea sunt dobânzi, penalități și alte sume, printre aceste alte sume fiind și actualizarea cu rata inflației și având în vedere natura litigiului de muncă, Tribunalul a acordat aceste sume.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge recursurile civile formulate de:
- recurentul reclamant B. C., domiciliat în Eforie Nord, ., județul C. și,
- recurenta pârâtă . ROMÂNIA S.A., cu sediul în B., Șoseaua București – Târgoviște, KM 16,5 nr.1, județul Ilfov, împotriva sentinței civile nr.3485/13.06.2012 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 30 aprilie 2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
R. A. M. A. J. Z.
Grefier,
D. R.
Jud.fond: M.S.Teșa
Red.dec.jud.M.A./23.05.2013
Tehnored.gref.RD/2ex/23.05.2013
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... | Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 624/2013. Curtea... → |
|---|
