Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 465/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 465/2013 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 02-07-2013 în dosarul nr. 2233/118/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 465/AS
Ședința publică din 02 Iulie 2013
Complet specializat în cauze privind
conflictele de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE R. A.
Judecător M. A.
Judecător J. Z.
Grefier M. G.
Pe rol judecarea recursului formulat de recurentul reclamant B. V., membru al Asociației „General R. P.” Medgidia, cu domiciliul procesual ales la cabinet avocat S. S. I., cu sediul în C., ., județul C. – împotriva sentinței civile nr. 6339 din 26.11.2012 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți C. DE P. SECTORIALĂ A MINISTERULUI A. NAȚIONALE, cu sediul în București, ..7-9, sector 6 și M. A. NAȚIONALE, cu sediul în București, ., sector 5 și intimații reclamanți B. G. și T. G., prin S. Cadrelor Militare Disponibilizate în Rezervă și în Retragere (în continuare „SCMD”), cu domiciliul ales în C., ., județul C., având ca obiect contestație decizie de pensionare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă avocat S. S. I. pentru recurentul reclamant B. V., în baza împuternicirii avocațiale aflate la fila 183 din dosar fond vol.I.) și consilier juridic col. B. R. pentru intimații pârâți C. de P. Sectorială a Ministerului A. Naționale și M. A. Naționale, în baza delegațiilor de reprezentare pe care le depune la dosar, lipsind intimații reclamanți B. G. și T. G..
Procedura de citare este legal îndeplinită cu respectarea dispozițiilor art. 87 și următoarele Cod proc.civilă.
Recursul este declarat și motivat în termenul prevăzut de lege și scutit de la plata taxei judiciare de timbru.
Grefierul expune referatul cauzei în cadrul căruia evidențiază părțile, stadiul dosarului, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, precum și faptul că intimatele pârâte au depus la dosar întâmpinare, aceasta fiind comunicată recurentului la data de 19.03.2012.
După referatul grefierului de ședință;
Întrebate fiind de către instanță, părțile prin reprezentanți precizează că nu mai au alte cereri de formulat, probe de propus sau excepții de invocat, solicitând cuvântul asupra recursului.
Curtea, având în vedere poziția procesuală a părților prezente, socotindu-se lămurită asupra cauzei, în raport de dispozițiile art. 150 Cod proc. civilă constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Avocat S. S. I. pentru recurentul reclamant, având cuvântul, solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței recurate în sensul admiterii cererii de chemare în judecată așa cum a fost formulată.
Având cuvântul, consilier juridic B. R., pentru intimații pârâți, pune concluzii de respingerea a recursului formulat de reclamant, pentru motivele expuse pe larg în întâmpinare, cu consecința menținerii hotărârii instanței de fond ca temeinică și legală, apreciind ca inadmisibilă o cerere de stabilirea a unor drepturi de pensie în baza unei legi abrogate.
Curtea rămâne în pronunțare asupra soluției în recurs.
CURTEA
Cu privire la recursul civil de față;
B. Valericăa declarat recurs la data de 25 ianuarie 2013, împotriva sentinței civile nr. 6339 din 26.11.2012 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._, pe care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În fapt,
P. cererea înregistrată pe rolul Tribunalului C. sub nr._, completată ulterior, reclamanții B. G., T. G. și B. V. prin S. Cadrelor Militare Disponibilizate în Rezervă și în Retragere, au chemat în judecată pe pârâții M. A. Naționale și C. Sectorială de P. a Ministerului A. Naționale, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună:
- reclamantul B. V. - anularea deciziei de revizuire a pensiei nr._/12.12.2011 și nr._/02.03.2012 emise de C. de P. Sectorială a M.A.N și a Hotărârii nr._/05.06.2012 emisă de Comisia de Contestații din cadrul Ministerului A. Naționale.
- reclamantul B. G. - anularea deciziei de revizuire a pensiei nr._/05.12.2011; reclamantul T. I. G. - anularea deciziei de revizuire a pensiei nr._/12.12.2011.
- menținerea pensiei de serviciu cu consecința menținerea în plată a deciziilor anterioare emise în temeiul Legii 164/2001 și al Legii 179/2004;
- obligarea pârâtei la plata diferențelor dintre pensia specială stabilită conform Legii 164/2001 și pensia nelegal revizuită conform OUG 1/2011;
- obligarea pârâților la plata dobânzii legale aferentă sumelor reprezentând diferența dintre cele două decizii (pensia specială și pensia revizuită);
- obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanții au arătat că la emiterea deciziilor de revizuire au fost aplicate dispozițiile H.G. nr. 735 din 21 iulie 2010, deși prin Sentința civilă nr. 338/2010 pronunțată de către Curtea de Apel Cluj în dosarul nr._ s-a dispus suspendarea executării acestei hotărâri de guvern. Așadar, emiterea deciziei de recalculare s-a făcut în baza unui act normativ lipsit de orice efect juridic în temeiul sentinței civile mai sus arătate, prin urmare și decizia de revizuire este lipsită de temei legal.
Totodată, prin deciziile contestate s-a dispus în mod netemeinic și nelegal revizuirea pensiei de care beneficia reclamantul, producându-se o diminuare nejustificată a cuantumului acesteia și implicit a patrimoniului său. Astfel, atât prin Legea nr. 119/2010, cât și prin OUG 1/2011, în baza cărora casa de pensie a procedat la revizuirea pensiei, se încalcă dreptul de proprietate și principiul dreptului câștigat, deoarece pe parcursul anilor în care a fost militar activ, reclamantul susține că a câștigat dreptul de a beneficia de sistemul de pensii sub imperiul căruia și-a desfășurat activitatea.
În plus, această revizuire a cuantumului pensiei militarilor reprezintă o încălcare flagrantă a dreptului de proprietate astfel cum este el prevăzut în art. 44 din Constituția României, o încălcare a tratatelor la care România este parte, dar și a jurisprudenței CEDO. În acest context, s-a menționat că deși s-a constatat de către Curtea Constituțională a României, în cuprinsul Deciziei nr. 871/25.06.2010, că Legea nr.119/2010 nu încalcă dispozițiile Constituției României, nu sunt împiedicate instanțele de judecată să facă aplicarea dispozițiilor art. 20 din legea fundamentală și să dea prioritate pactelor și tratatelor privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte. Plecând de la dispozițiile art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, trebuie constatat că reclamantul beneficiază de un drept de proprietate asupra pensiei a cărei recalculare a fost dispusă de către pârâte însă este lipsit de această proprietate, prin dispozițiile legale naționale enunțate mai sus .
În aceste condiții, evident aceste norme naționale vin în contradicție directă cu dispozițiile art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, așa încât, instanța este obligată conform art. 20 alin 2 din Constituția României să facă aplicarea directă a reglementărilor internaționale.
În legătură cu privarea de proprietate prin revizuirea pensiilor speciale, reclamantul a concluzionat că reducerea pensiei, ca urmare a recalculării și imposibilitatea de a-și mai recupera vreodată sumele de bani aferente acestui procent au dus la ruperea, în defavoarea sa, ca beneficiar al pensiei stabilite prin acte normative speciale, a justului echilibru ce trebuie păstrat între protecția proprietății și cerințele interesului general. Procedându-se în acest fel, s-a adus atingere chiar substanței dreptului de proprietate al reclamantului, atingere care, în concepția instanței europene, este incompatibilă cu dispozițiile art.1 din Protocolul nr.1 la Convenție.
Un alt motiv de nelegalitate a deciziilor contestate, invocat de reclamanți, a vizat încălcarea principiului neretroactivității legii, prevăzut la art.15 alin. (2) din Constituția României.
În plus, s-a susținut și încălcarea prevederilor art. 4-6 și art. 11 din Codul civil intrat în vigoare la data de 01.10.2011, prin supunerea pensiei de serviciu, născută anterior lunii iunie 2010 și menținută în plată la data intrării în vigoare a Codului civil, unei proceduri de revizuire aplicabilă situațiilor juridice născute după 31.01.2011, printr-o decizie de revizuire emisă ulterior datei la care noul cod civil a intrat în vigoare.
Reclamanții au invocat de asemenea incidența în cauză a dispozițiilor art. 3 din Legea 71/2011 de punere în aplicare a noului Cod civil, apreciind că pentru fapte juridice născute sub imperiul legii vechi, se aplică în continuare această lege, respectiv, în speță, legea de la momentul nașterii dreptului la pensia de serviciu.
În dovedirea cererii, reclamanții a depus la dosar deciziile de revizuire a pensiei contestate, buletinele de calcul aferente, cupoane de pensie, contestațiile adresate Comisiei de Contestații din cadrul Ministerului A. Naționale.
În apărare, pârâții au formulat întâmpinare prin care au susținut că reclamanților li s-au emis noi decizii de revizuire a pensiei, prin care au fost stabilite alte drepturi, majorate.
La termenul din 01.10.2012, reclamantul B. V. și-a completat acțiunea inițială, solicitând și anularea deciziilor de revizuire a pensiei emise în baza OUG 1/2011 ulterior formulării acțiunii.
În susținerea cererii modificate, au fost invocate aceleași motive de nulitate dezvoltate prin acțiunea inițială.
P. precizări scrise, depuse la dosar la data de 01.06.2012, reclamanții B. G. și T. G. au solicitat instanței să ia act de manifestarea de voință, în sensul renunțării la judecata prezentelor contestații – filele 83 și 84 - vol II.
Potrivit art.246 alin.1 C.pr.civ „reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă”.
Având în vedere aceste dispoziții legale precum și principiul disponibilității părților, ce guvernează procesul civil și în baza căruia, partea care promovează o acțiune poate oricând să-și manifeste voința de a pune capăt judecății, instanța a luat act de renunțarea la judecata cererii formulată de reclamanții B. G. și T. G..
P. sentința civilă nr. 6339 din data de 26.11.2012, pronunțată în dosarul civil nr._, Tribunalul C. a luat act de renunțarea la judecata cererii formulată de reclamanții B. G. și T. G. reprezentați prin sindicatul cadrelor militare disponibilizate în rezervă și în retragere și a respins acțiunea formulată de reclamantul B. V. reprezentat prin S. Cadrelor Militare Disponibilizate în Rezervă și în Retragere, ca nefondată.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
Reclamantul a fost beneficiar al unei pensii speciale militare, ce a făcut obiect al recalculării reglementată de Legea 119/2010.
Pentru a se asigura punerea în aplicare a dispozițiilor Legii 119/2010 privind recalcularea unor pensii speciale, devenite pensii în înțelesul Legii 19/2000, a fost adoptată OUG 1/2011, prin care se instituie o etapă de revizuire a cuantumului pensiilor militare cu respectarea principiului contributivității și al egalității, dându-se dreptul beneficiarilor acestor categorii de pensii să identifice și să depusă la casele sectoriale de pensii toate documentele doveditoare ale veniturilor realizate pe parcursul întregii activități profesionale.
În temeiul acestui act normativ și cu respectarea metodologiei de calcul prevăzute în anexa la ordonanța de urgență, pârâta C. Sectorială de P. a M.. deciziile de revizuire a pensiei contestate prin cererea de față.
Criticile reclamantului nu privesc însă modalitatea în care pârâta a aplicat în concret a metodologia de calcul reglementată de OUG 1/2001, ci se referă la neconstituționalitatea acestui act normativ, la contradicția dintre acesta și Convenția Europeană a Drepturilor Omului, precum și încălcarea unor dispoziții din Codul civil intrat în vigoare la data de 01.10.2011.
O primă critică formulată de reclamanți se referă la lipsa temeiului juridic al emiterii deciziilor de revizuire, în condițiile în care privesc decizii de recalculare emise în baza HG 735/21.07.2010-suspendată prin Sentința civilă nr. 338/2010 pronunțată de Curtea de Apel Cluj în Dosarul nr._, irevocabilă prin Decizia nr. 38/07.01.2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.
Față de motivul de nelegalitate astfel invocat, instanța a reținut că hotărârea judecătorească prin care s-a dispus suspendarea unui act administrativ, în cadrul unui litigiu în care reclamantul din cererea de față nu a avut nici o calitate, nu poate produce efecte decât în privința părților din acel dosar, potrivit principiului relativității efectelor unei hotărâri judecătorești pronunțate în materie civilă. P. urmare, suspendarea H.G. 735/21.07.2010 nu putea profita reclamantului, față de care hotărârea de guvern menționată continua a produce efecte.
Pe de altă parte, revizuirea pensiilor a operat în temeiul OUG 1/2011, act normativ a cărui aplicabilitate trebuie verificată. În plus, împrejurarea că un act juridic este afectat de anumite vicii, care pot determina anularea sa, nu poate atrage aceleași motive de nulitate și asupra actului modificator, mai ales că este posibil ca tocmai pe această cale să fie înlăturate cauzele de nulitate.
În ce privește susținerile reclamantului referitoare la efectul retroactiv produs de Legea nr. 119/2010, față de cuantumul pensiei stabilit în favoarea sa anterior intrării în vigoare a acestei legi, s-a reținut că verificarea conformității unui act normativ cu prevederile constituționale constituie atributul exclusiv al Curții Constituționale, iar nu al instanței de judecată, aceasta din urmă fiind ținută a aplica orice text de lege cu privire la care instanța de contencios constituțional nu a constatat anterior încălcarea legii fundamentale. Singura modalitate în care o instanță de drept comun poate interveni în procedura declarării neconstituționale a unui text de lege este aceea a sesizării Curții Constituționale cu soluționarea unei excepții de neconstituționalitate, invocată din oficiu sau de una dintre părți, situație ce nu se regăsește însă în speța de față.
Susținerile reclamantului referitoare la încălcarea dreptului său de proprietate, astfel cum s-a conturat acest concept în practica CEDO, sunt de asemenea nefondate.
În acest context, instanța a reținut că pensia de care se bucura fiecare reclamant constituie un „ bun” în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, iar în exercitarea dreptului asupra bunului său reclamantul a suferit o ingerință din partea statului care a adoptat Legea 119/2010, cu consecința diminuării pensiei.
Sub acest aspect, se impune a fi subliniată practica CEDO în sensul că intervenția statului prin diminuarea pensiilor nu este de tipul “privării de proprietate” (a se vedea, spre exemplu, cauza Aizupurua Ortiz c. Spaniei, 2, unde pierderea unei pensii complementare este analizata din perspectiva regulii generale privind dreptul la respectarea bunurilor). Curtea nu analizează situația reducerii pensiilor ca și cum ingerința ar fi o “privare de proprietate”, astfel că lipsa despăgubirii pentru ingerință nu conduce, în mod automat, la încălcarea art. 1 al Protocolului nr. 1. În consecință, este la libera apreciere a statului de a decide cu privire la aplicarea oricărui regim de securitate socială sau de a alege tipul ori cuantumul beneficiilor pe care la acordă, singura condiție impusă statului este aceea de a respecta art. 14 din Convenție, privind nediscriminarea.
Cu toate acestea, ingerința statului trebuie să corespundă celor 3 limitări, condiții impuse de art. 1 din Convenție, respectiv:ingerința să fie prevăzută de lege, să existe un scop legitim și să existe un raport rezonabil de proporționalitate.
Prima condiție este satisfăcută în cauză deoarece limitările aduse unor drepturi de pensie s-au realizat printr-o lege (Legea nr. 119/2010).
Scopul legitim urmărit prin luarea măsuri a fost determinat de necesitatea diminuării cheltuielilor bugetare și instituirea unui regim egalitar de pensii având la bază principiul contributivității și eliminarea inechităților existente în sistem și nu în ultimul rând, situația de criză economică și financiară cu care se confruntă statul.
Din expunerea de motive a Legii 119/2010 rezultă că măsura recalculării pensiilor speciale a fost adoptată în considerarea faptului că România trebuie să își respecte angajamentele asumate prin semnarea acordurilor de împrumut cu organismele financiare internaționale, absolut necesare pentru stabilitatea economică a țării și pentru atingerea pragului deficitului bugetar, având în vedere și evoluția crizei economice care face ca aceasta să se extindă și în cursul anului 2010.
În ce privește ultima dintre condițiile menționate, având în vedere că nu este vorba de o privare de proprietate, testul de proporționalitate între ingerința statului și scopul urmărit nu va consta în verificarea acordării, de către stat, a unei despăgubiri adecvate, ci se va analiza în concret, în ce măsura a fost respectat justul echilibru între cerințele interesului general și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale omului.
De remarcat este opinia CEDO în sensul că statul se bucura de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea și intensitatea politicilor sale în acest domeniu, Curtea constatând că nu este rolul sau de a verifica în ce măsura existau soluții legislative mai adecvate pentru atingerea obiectivului de interes public urmărit, cu excepția situațiilor în care aprecierea autorităților este vădit lipsită de orice temei. (Wieczorek c. Poloniei, hotarare din 8 decembrie 2009, par. 59 sau Mellacher c. Austriei, hotarare din 19 decembrie 1989, Series A nr. 169, par. 53).
În ceea ce privește raportul de proporționalitate dintre interesul general si cel al apărării dreptului de proprietate, în materie de pensie, Curtea acceptă reduceri substanțiale ale cuantumului pensiei și/sau ale altor beneficii de asigurări sociale fără a ajunge la concluzia încălcării articolului 1 al Protocolului nr. 1: aprox. 43% (T. c. Suediei – reducere de la 8625 coroane la 4950 coroane ); aprox 38% (Jankovic c Croatia, 12 octombrie 2000); 5% (Lenz c. Germaniei); pierderea statutului de veteran cu avantajele ce decurgeau din acesta (10% din salariul mediu lunar; reduceri de 50% din pretul transportului, consumului de electricitate, caldura, gaz etc., 50% din pretul asigurarii pentru automobile – Domalewski c. Polonia, 15 iunie 1999); reducerea cu 66% a pensiei principale (reclamantul mai primea alte 2 pensii, si reducerea fusese necesara pentru ca suma celor 3 pensii sa nu depaseasca un plafon maximal stabilit de lege pentru pensile publice – Callejas c. Spaniei, 18 iunie 2002); reduceri intre 30 si 50% din cuantumul unei alocatii speciale pentru vaduve (A. C. Goudswaard-V. Der Lans c. Olandei, decizie de inadmisibilitate din 22 septembrie 2005).
P. urmare, analiza acestei condiții presupune o verificare în concret a împrejurărilor speței, în funcție de gravitatea măsurii (lipsirea totală de drept sau reducerea sa într-o măsura care sa-i afecteze substanța) și efectele particulare ale acestei masuri în cazul reclamantului.
Astfel, reclamantului nu i-a fost sistată plata pensiei, ci pensia a fost doar diminuată, fiind înlăturat acel supliment la pensie suportat din bugetul de stat și care conferea acestei pensii un statut special.
P. urmare, prin aplicarea acestui mod de calcul s-a realizat o uniformizare a întregului sistem al pensiilor publice, cu excepția pensiilor magistraților. Totodată, prin menținerea unei pensii de asigurări sociale în cuantum de peste 3.000 lei brut, nu se poate aprecia că este afectată grav situația financiară a reclamantului, care să se afle astfel lipsit de mijloace de subzistență, mai ales că este un nivel al pensiei superior celui înregistrat de cea mai mare parte a pensionarilor din sistemul public.În acest sens, vor fi avute în vedere și criteriile la care a făcut referire ÎCCJ în decizia în interesul legii nr.29/2011, respectiv indemnizația socială pentru pensionari în valoare de 350 lei, potrivit art. 7 din Legea nr. 118/2010 ori pensia medie lunară, cu o valoare sub 749 lei în anul 2011.
Dreptul fundamental de proprietate al reclamantului nu a fost deci afectat în substanța sa, partea cu care s-a micșorat pensia fiind suplimentul acordat de stat și care, după cum subliniază Curtea Constituțională, ține de politica statului în domeniul asigurărilor sociale și nu se subsumează dreptului constituțional la pensie, astfel cum este reglementat în art. 47 alin. (2) din Constituție.
În ce privește susținerile reclamantului referitoare la încălcarea dispozițiilor art. 6 C.civ. privind aplicarea în timp a legii civile, susțineri care fundamentează și capătul de cerere subsidiar având ca obiect obligarea pârâtelor la emiterea unor decizii de pensionare în temeiul Legii 164/2001, instanța a apreciat că dispozițiile legale menționate nu au aplicabilitate în speță.
Astfel, trebuie subliniat că raporturile juridice ce au luat naștere ca urmare a emiterii deciziilor de stabilire a pensiei de serviciu, sunt raporturi de drept administrativ, stabilite între beneficiarul pensiei și autoritatea publică cu atribuții în domeniul calculării și plății pensiilor.
Decizia de pensionare are natura juridică a unui act administrativ cu caracter individual, supus regimului juridic specific acestei categorii de acte. Or, unul dintre principiile ce guvernează regimul juridic al actelor administrative, este acela al legalității, care presupune conformarea actului cu legile în vigoare la momentul emiterii lui, precum și cu actele normative care au o forță juridică superioară.
În consecință, orice aspect legat de aplicarea în timp a legii, în cazul deciziilor de recalculare sau de revizuire a pensiei, se rezumă la verificarea respectării legislației în vigoare la momentul emiterii deciziei respective, independent de actul normativ incident la momentul nașterii dreptului la pensie. Conflictul dintre normele abrogate și cele intrate în vigoare ulterior este rezolvat prin dispozițiile tranzitorii ale actului normativ nou sau poate face obiect al analizei instanțelor de judecată.
În cazul de față, nu se poate vorbi însă despre un asemenea conflict și nici de prelungirea efectelor Legii 164/2001, abrogată prin Legea 119/2010, din moment ce fosta pensie de serviciu a devenit pensie în înțelesul de drept comun al termenului, fiind stabilită prin deciziile contestate, emise în conformitate cu legea aplicabilă această dată. De altfel, aspectele analizate se circumscriu și criticilor legate de retroactivitatea Legii 119/2010, analizate de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 871/2010 din perspectiva respectării art. 15 din Constituție și apreciate ca neîntemeiate.
Pentru toate motivele expuse, instanța a reținut că motivele invocate de reclamantul B. V. în cuprinsul cererii de judecată nu sunt de natură a atrage anularea deciziilor de revizuire a pensiei, emise în baza unui act normativ conform atât Constituției, cât și jurisprudenței CEDO.
Critica sentinței prin motivele de recurs a vizat în esență nelegalitatea acesteia din următoarea perspectivă:
P. decizia nr.956/13.11.2012, Curtea Constituțională a României a soluționat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.151 alin.2 din Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, excepție ridicată de S. Cadrelor Militare Disponibilizate în Rezervă și în Retragere în dosarul nr._ și altele, prin care a decis că aceste dispoziții „sunt constituționale în măsura în care se interpretează că soluționarea contestațiilor și necomunicarea în termenul legal a hotărârilor Comisiei Centrale de Contestații, respective ale comisiilor de contestații care funcționează în cadrul Ministerului A. Naționale, Ministerului Administrației și Internelor și Serviciului Român de Informații nu împiedică accesul la justiție”.
Într-adevăr, prevederea dreptului de acces la justiție, în condițiile în care acesta poate fi obstrucționat sau amânat fără termen din motive imputabile unui organ administrativ, poate pune în discuție afectarea acestui drept ori chiar lipsirea sa de substanță.
Or, interpretarea dată dispozițiilor art.151 alin.(2) din Legea nr.263/2010, în sensul că acestea ar putea amâna fără limită de timp realizarea drepturilor titularilor dreptului de pensie, poate fi privită, fără îndoială, ca o atingere a dreptului de care aceștia trebuie să se bucure potrivit art.21 din Constituție.
Privind nelegalitatea revizuirii prin prisma normelor de drept intern,
Deciziile de revizuire a căror nelegalitate o reclamă reclamantul, atât în privința inaplicării în persoana reclamantului a actelor normative specifice, respectiv Legea nr.119/2010 și O.U.G.1/2011, cât și sub aspectul încălcării normelor de drept intern edictate la momentul emiterii acestor decizii, au fost emise sub imperiul Noului Cod Civil, în vigoare în luna decembrie 2011, data emiterii imperiul Noului Cod Civil, în vigoare în luna decembrie 2011, data emiterii.
Constarea anterioară a constituționalității Legii nr.119/2010 nu împiedică instanța națională să verifice dacă aplicarea legii, în concret, produce încălcări ale dreptului intern sau chiar Convenției, cu atâta mai mult cât, între momentul pronunțării Curții Constituționale asupra legalității Legii nr.119/2010 și data emiterii deciziei de revizuire contestată sau intervenit acte normative noi, de imediată aplicare, respectiv Noul Cod civil.
Este cu atât mai justă aplicarea Noului Cod Civil în contextul în care, prin emiterea deciziilor de revizuire, are loc și o novație obiectivă – schimbarea pensiei de serviciu în pensie de drept comun, ceea ce presupune încetarea unor raporturi (născute din pensia de serviciu) și nașterea altora (născute din pensia de drept comun). Situația novației este evidentă în contextul în care deciziile de recalculare emise pentru reclamanți în decembrie 2010 în temeiul Legii nr.19/2010, și prin care încercat realizarea novației, au fost la rândul lor supuse revizuirii prin prevederile O.U.G.1/2011 iar pensiile de serviciu au continuat să subziste până la emiterea acestor decizii de revizuire.
Ori, în cazul de față, prin supunerea pensiei de serviciu născută anterior lunii iunie 2010 și menținută în plată chiar de către emitentul actului, data intrării emiterii deciziei de revizuire, la o procedură de revizuire aplicabilă situațiilor juridice născute după 31 ianuarie 2011, printr-un act (decizie de revizuire) s-au încălcat dispozițiile imperative ale art.20 din Constituție și principiul neretroactivității.
Astfel, potrivit art.48 din Legea nr.164/2001 „Cuantumul pensiilor militare se actualizează după cum urmează:
a) ori de câte ori se majorează solda de grad și/sau solda funcției maxime ale cadrelor militare în activitate, potrivit gradului militar avut la data trecerii în rezervă, în raport cu procentul de stabilire a pensiei în condițiile prevăzute de art.22-24;
b) în cursul execuției bugetului de stat, în funcție de posibilitățile financiare, la o creștere a inflației de cel puțin 10% față de ultima lună când s-a efectuat o corecție a pensiilor, cuantumul pensiilor se majorează cu rata inflației, prin hotărâre a Guvernului.
Un alt aspect de nelegalitate a deciziei de revizuire, bineînțeles atât ca încălcare a principiului neretroactivității cât și edictat ca normă de drept în art.6 din Codul civil, o reprezintă includerea în cuprinsul deciziilor de revizuire a faptului că „prezenta decizie de revizuire intră în vigoare începând cu data de 01.01.2011”.
Ignorând interpretarea sistematică, dar și literară, C. Sectorială de P. a emis decizii de revizuire cu cuantum mai mic decât cel menținut de instanțele judecătorești, inclusiv pentru perioadele în care, prin hotărâri judecătorești irevocabile, se mențineau în plată cuantumuri superioare.
Recursul nu este fondat.
Curtea analizând sentința atacată din prisma criticilor formulate va respinge recursul ca nefondată având în vedere următoarele considerente:
Criticile referitoare la incidența Deciziei Curții Constituționale 956/13.11.2012 sunt străine de obiectul cauzei întrucât Tribunalul nu a pronunțat o decizie de inadmisibilitate și nu a îngrădit accesul la justiție prin hotărârea pronunțată soluționând cauza pe fondul pretențiilor formulate.
Referitor la motivul de nelegalitate a deciziilor de revizuire prin prisma normelor de drept intern:
Nu se poate reține că ar fi fost încălcate: dispozițiile noului cod civil, referitoare la aplicarea cu prioritate a dreptului Uniunii Europene, bunele moravuri și ordinea publică sau principiul aplicării legii în timp. Efectele juridice produse de decizia de pensie, act juridic individual, sunt guvernate de regimul juridic de drept public. Aceasta deoarece prin acte de asemenea natură are loc o concretizare a voinței autorității publice ca subiect de drept special. Prioritatea dreptului Uniunii Europene, respectarea ordinii publice și a bunelor moravuri, neretroactivitatea legii sunt unele dintre principiile cuprinse în noul cod civil, care nu au însă legătură cu actele administrative contestate de către reclamanți.
Cu privire la afirmațiile recurenților potrivit cărora prin revizuirea pensiei s-ar încălca principiul neretroactivității legii, dreptul de proprietate și principiul drepturilor câștigate, asupra acestor aspecte s-a pronunțat deja Curtea Constituțională prin: decizia nr.458/02.12.2003, decizia nr.871/25.06.2010, cât și prin decizia nr.919/06.07.2011, hotărâri definitive și general obligatorii.
P. decizia nr.458 din 02 decembrie 2003 a statuat că „o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior și nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situații juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să refuze supraviețuirea legii vechi și să reglementeze modul de acțiune în timpul următor intrării în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare”.
P. raportare la dispozițiile art. 44 din Constituție și ale art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Curtea a constatat că acordarea componentei necontributivă a pensiei special este supusă condiției ca statul să dispună de resursele financiare pentru a putea acorda și alte drepturi de asigurări sociale față de cele pe care Constituția le nominalizează în mod expres. în aceste condiții, partea necontributivă a pensiei de serviciu, chiar dacă poate fi încadrată, potrivit interpretării pe care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a dat-o art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în noțiunea de "bun", ea reprezintă totuși, din această perspectivă, un drept câștigat numai cu privire la prestațiile de asigurări sociale realizate până la data intrării în vigoare a noii legi, iar suprimarea acestora pentru viitor nu are semnificația exproprierii.
P. decizia nr. 919/06.07.2011, Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra obiecției de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii privind aprobarea O.U.G. nr. 1/2011 privind stabilirea unor masuri in domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniți din sistemul de apărare, ordine publica si siguranța națională.
Referitor Ia „nelegalitatea revizuirii și, implicit a sentinței, prin prisma Convenției: Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 29 din 12 decembrie 2011 (prin care a respins recursurile în interesul legii declarate de procurorul general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție și de colegiile de conducere ale curților de apel B., Cluj, C. și G. privind aplicarea dispozițiilor Legii nr. 119/2010, raportat la art. 20 alin. 2 din Constituție, art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția europeană a drepturilor omului și art. 14 din Convenție, referitoare la recalcularea pensiilor prevăzute de art. 1 din lege) a apreciat că, pentru ca o ingerință să nu conducă la încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, trebuie să fie legală, să urmărească un scop legitim și să respecte un rezonabil raport de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit a fi realizat. Din perspectiva acestor condiții, înalta Curte de Casație și Justiție, a constatat că în mod unanim instanțele au reținut că ingerința este legală, întrucât este reglementată de Legea nr. 119/2010, și urmărește un "scop legitim", de utilitate publică, în deplină concordanță cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (de exemplu, cauza Wieczorek c. Poloniei din 8 decembrie 2009, par. 59), constând în necesitatea reformării sistemului de pensii, reechilibrarea sa, eliminarea inechităților existente în sistem și, nu în ultimul rând, situația de criză economică și financiară cu care se confruntă statul, deci atât bugetul de stat, cât și cel de asigurări sociale.
Și Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronunțat sub aspectul transformării pensiilor speciale în pensii în sistemul public, în temeiul Legii nr. 119/2010. Astfel, prin decizia de inadmisibilitate pronunțată la data de 7 februarie 2012 în cauzele conexate A. M. F., Judita V. T., E. T., M. M. Și L. G. împotriva României (nr._/11,_/11,_/11,_/11,_/11), Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat neîncălcarea de către Statul român a dispozițiilor articolului 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție.
Mai mult, prin decizia de inadmisibilitate din 15.05.2012, C.E.D.O. a respins ca inadmisibile, în temeiul art. 35 par. 3 și 4 din Convenție, plângerile referitoare la încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție coroborat cu art. 14 din Convenție (decizia de inadmisibilitate în cauza C. A. și alții c. României).Alte motive de nelegalitate invocate de către reclamant, vizează unele disfuncționalități privitoare la modul de stabilire a pensiei în procesul de recalculare (pe baza salariului mediu brut pe economie), cauze care au impus necesitatea emiterii O.U.G. nr. 1/2011 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniți din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională.
Deciziile de pensionare contestate de recurenți emise de C. de P. Sectorială a Ministerului A. Naționale, au avut drept scop revizuirea pensiilor stabilite inițial, în conformitate cu dispozițiile O.U.G.1/2011.
Avându-se în vedere instituirea unor măsuri legislative pe baza cărora instituțiile implicate să poată realiza toate procedurile administrative necesare stabilirii drepturilor de pensie într-un mod obiectiv și justificat.
Guvernul României a hotărât că se impune instituirea unei etape de revizuire a cuantumului pensiilor cu respectarea principiului contributivități și egalității, scopul fiind acela de a stabili în mod just și echitabil drepturile de pensie pe care persoanele vizate de O.U.G. 1/2011 sunt îndreptățite să le primească, astfel încât acestea să aibă posibilitatea să identifice și să depună la casele teritoriale de pensii toate documentele doveditoare ale veniturilor realizate pe parcursul întregii activități profesionale.
D. urmare, Guvernul României a elaborat și adoptat O.U.G.1/2011 pentru stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor prevăzute la art.1 lit.a)-b) din Legea nr.119/2010.
În sensul celor arătate mai sus, prin . O.U.G.nr. 1/2011, legiuitorul a prevăzut în mod imperative la art.1 următoarele: “pensiile prevăzute la art.1 lit. a și b din Legea nr. 119/2010 pentru care la determinarea punctajului mediu anual s-a utilizat salariul mediu brut pe economie, potrivit art. 5(4) din lege, se revizuiesc din oficiu, cel mai târziu până la 31 decembrie 2011, pe baza actelor doveditoare ale veniturilor lunare realizate de beneficiari.
La alin.(2) al art.6 din prezenta ordonanță, s-a prevăzut că diferențele de pensie aferente lunii ianuarie 2011 se achită până la sfârșitul lunii februarie 2011.
Totodată, prin art.3 din O.U.G. 1/2011 se arată că: “pentru revizuirea pensiilor menționate la art.1 se utilizează metodologia de calcul prevăzută în ANEXA 3, care face parte integrantă din prezenta ordonanță de urgență”.
Acesta fiind noul cadru legislativ C. Sectorială de P. în deplină concordanță cu norma legală mai sus redată a procedat la emiterea deciziei de revizuire în temeiul O.U.G. 1/2011.
Se invocă prin contestație, se reia recurs că o asemenea conduită a Casei Sectoriale de P. a încălcat dispozițiile art.15 alin.2 din Constituție, a art.(1) Protocolul 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, că această ingerință a statului constituie o veritabilă expropriere, dreptul la pensie putând fi asimilat unui drept de proprietate, de aceea se impune a se verifica dacă intervenția legislativă a statului prin O.U.G. 1/2011 îndeplinește criteriile care să legitimeze această expropriere.
Toată construcția juridică ce a stat la baza formulării cererii este eronată și se întemeiază pe premise false și avem în vedere următoarele:
Criticile și obiecțiunile reclamantului referitoare la neretroactivitatea legii nu-și găsesc aplicabilitatea în cadrul procesului de revizuire a pensiei reclamantului, deoarece așa cum a statuat Curtea Constituțională în decizia 871/25.06.2010 dispozițiile art.15 alin.(2) din Constituție nu sunt încălcate, deoarece s-au statuat următoarele: într-o altă decizie a Curții, respectiv decizia 458/2003 (publicată în Monitorul Oficial în 24/13.01.2004) “o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior și nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situații juridice constituite sub imperiul legii vechi pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să refuze supraviețuirea legii vechi și să reglementeze modul de acțiune în timpul următor intrării în vigoare, adică în domeniul ei de aplicare”.
Aplicând întocmai acest principiu instituit prin art.15 (2) din Constituție, O.U.G. 1/2011 a afectat cuantumul pensiilor speciale doar pentru viitor și numai sub acest aspect, lăsând nemodificate celelalte elemente referitoare la stagiul de cotizare și vârstă eligibilă.
Curtea Constituțională a constatat că Ordonanța de Urgență nr.1/2011 are în vedere o nouă procedură de recalculare a pensiilor, destinată și ulterioară celei realizate prin Legea nr.119/2010, act normativ care se circumscrie cadrului procesual aflat în dezbatere în litigii determinate, fără a afecta cuantumul pensiilor cuvenit în urma recalculării în baza metodologiei reglementate prin H.G.nr.735/2010, act normative care oricum a fost abrogate (prin art. 10 OUG nr.1/2011) după ce anterior fusese suspendat irevocabil de Î.C.C.J.
Curtea Constituțională la pct.12 din decizia 871/25.06.2010 a statuat astfel partea necontributivă a pensiei de serviciu, chiar dacă poate fi încadrată în noțiunea de “bun”, ea (pensia de serviciu) reprezintă totuși, din această perspectivă un drept câștigat numai cu privire la prestațiile de asigurări sociale realizate până la data intrării în vigoare a noilor legi, iar suprimarea acestora pentru viitor nu are semnificația unei exproprieri.
Pensiile de serviciu se bucură de un regim juridic diferit în raport cu pensiile acordate în sistemul public de pensii. Astfel, spre deosebire de acestea, pensile de serviciu sunt compuse din două elemente, indiferent de modul de calcul specific stabilit de prevederile legilor speciale și anume: pensia contributivă și un supliment din partea statului, care prin adunarea cu pensia contributivă să reflecte cuantumul pensiei de serviciu stabilit în legea specială. Partea contributivă a pensiei de serviciu se suportă din bugetul asigurărilor sociale de stat, pe când partea care depășește acest cuantum se suportă din bugetul de stat. Mai mult, în cazul pensiilor militare întregul cuantum al pensiei speciale se plătește de la bugetul de stat. De altfel, Decizia Curții Constituționale nr.20/02.02.2000 a statuat că pensia de serviciu constituie o compensație parțială a inconvenientelor ce rezultă din rigoarea statutelor speciale, ceea ce demonstrează fără drept de tăgadă că, de fapt, acel supliment menționat mai sus se constituie în acea compensație parțială, pentru că diferențierea existentă între o pensie specială și una strict contributivă sub aspectul cuantumului, o face acel supliment.
Acordarea acestui supliment a urmărit instituirea unui regim special, compensatoriu pentru anumite categorii socio-profesionale supuse unui statut special, această compensație neavând ca temei contribuția la sistemul de asigurări sociale, ține de politica statului în domeniul asigurărilor sociale și nu se subsumează dreptului constituțional la pensie, ca element constitutiv al acestuia.
În acest sens, trebuie observat că dispozițiile art. 47 alin. 2 din Constituție se referă distinct la dreptul la pensie față de cel la alte forme de asigurări sociale publice sau private, prevăzute de lege, dar pe care Legea fundamentală nu le nominalizează.
P. urmare, în ceea ce privește aceste din urmă drepturi de asigurări sociale, legiuitorul are dreptul exclusiv de a dispune în funcție de politica socială și fondurile disponibile, asupra acordării lor, precum și asupra cuantumului și condițiilor de acordare. Față de acestea, se poate susține că, Constituția instituie mai degrabă o obligație de mijloace, iar nu de rezultat spre deosebite de dreptul la pensie care este consacrat în mod expres.
Ca atare, având în vedere condiționarea posibilității statului de a acorda pensiile speciale de elemente variabile, așa cum sunt resursele financiare de care dispune, faptul că acestor prestații ale statului nu li se opune contribuția asiguratului la fondul din care se acordă aceste drepturi, precum și caracterul succesiv al acestor prestații, dobândirea dreptului la pensie specială nu poate fi considerată ca instituind o obligație ad aeternum a statului de a acorda acest drept, singurul drept câștigat reprezentând doar prestațiile deja realizate până la . noii reglementări și asupra cărora legiuitorul nu ar putea interveni decât prin încălcarea disp. art. 15 alin. 2 din Constituție.
De asemenea, în Decizia CEDO F. și alții împotriva României pronunțată la data de 07 februarie 2012 Curtea Europeană a statuat că reducerea pensiilor, deși substanțială, constituie o modalitate de integrare a acestor pensii în regimul general al pensiilor, prevăzut de Legea nr.119/2010 măsură justificată de necesitatea asigurării echilibrului bugetar și cea a corijării discrepanțelor existente între diferitele sisteme de pensii, ca și Curtea Constituțională a României în controlul de constituționalitate a O.U.G.nr.1/2011 prin Decizia 919/2011, publicată în Monitorul Oficial nr. 504/2011,care a constatat că aceste motive nu pot fi apreciate drept nerezonabile sau disproporționale. S-a mai reținut că reforma sistemelor de pensii nu a avut efect retroactiv și nu a adus atingere dreptului la prestații sociale, dobândit în virtutea contribuțiilor vărsate în timpul anilor de serviciu.
Curtea, în jurisprudența sa, a statuat în mod constant că situațiile extraordinare exprimă un grad mare de abatere de la obișnuit sau comun, aspect întărit și prin adăugarea sintagmei “a căror reglementare nu poate fi amânată”.
A mai arătat Curtea, că prin Decizia nr. 1008/7.07.2009 publicată în M.Of. Partea I nr. 507 din 23 iulie 2009, că pentru îndeplinirea cerințelor prev. de art. 115 alin. 4 din Constituție este necesară existența unei stări de fapt obiective, cuantificabile, independente de voința Guvernului, care pune în pericol un interes public. Totodată cu prilejul pronunțării Deciziei nr. 421/09.05.2007 Curtea Constituțională a statuat că “Urgența reglementării nu echivalează cu existența situației extraordinare, reglementarea operativă putându-se realiza și pe calea procedurii obișnuite de legiferare”.
Curtea a constatat că Guvernul a motivat existența situației extraordinare la adoptarea OUG nr.1/2011, prin invocarea a 3 elemente indisolubil legate între ele, consecințe ale intrării în vigoare a dispozițiilor Legii nr.119/2010, respectiv lipsa identificării documentelor necesare dovedirii în totalitate a veniturilor în cadrul procesului de recalculare, impactul negative al acestei situații asupra valorificării dreptului la pensie al beneficiarilor acestei legi, precum și necesitatea stabilirii unei etapizări a procesului de revizuire a cuantumului pensiilor cu respectarea principiului contributivității, în scopul de a nu sancționa persoanele care, fără a avea vreo culpă, nu au reușit în intervalul inițial pus la dispoziție de legiuitor prin legea nr. 119/2010 să identifice documentele doveditoare ale veniturilor realizate pe parcursul întregii cariere. Aceste motive de fapt avute în vedere de Guvern aduc în prim plan situația deosebită creată ca urmare a intrării în vigoare a legii nr. 119/2010 respectiv conversia sistemului de pensii speciale în pensii bazate în exclusivitate pe principiul contributivității. Reglementarea în extenso a unui mecanism etic de natură a face posibilă această conversie fără a fi afectat cuantumul pensiei contributive și fără a exista decalaje temporale în punerea în plată a noului cuantum era absolute necesară. În caz contrar, s-ar fi ajuns la situația încălcării dreptului constituțional la pensie al unei sfere foarte largi de persoane respectiv, peste 140.000 de pensionari în sistemul pensiilor speciale.
Curtea a observat că, departe de a afecta dreptul la pensie, măsurile cuprinse în ordonanța criticată sunt de natură a ocroti și nu a vătăma sau încălca drepturile fundamentale. În consecință nu se poate reține că ordonanța afectează vreun drept constituțional consacrat.
Constată că reclamanții sunt nemulțumiți în fapt de dispozițiile Legii nr. 119/2010, lege care a eliminat partea necontributivă a pensiilor de care beneficiau militarii, polițiștii și funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciarelor, or deciziile de revizuire au fost emise în temeiul OUG nr.1/2011 pentru stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniți din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională, în acest context solicitarea reclamantului de anulare a deciziei atacate și de menținere în plată a pensiei calculate în baza Legii nr.164/2001, contravine disp. art.4 din OUG nr.1/2011 care stipulează că :”Pensiile recalculate pe baza documentelor care atestă veniturile lunare individuale realizate pentru întreaga perioadă care constituie un stagiu de cotizare, rămân în plată în cuantumurile rezultate în urma recalculării, astfel că în mod judicios a respins Tribunalul C. contestația împotriva deciziilor de revizuire mai sus arătate.
Pe cale de consecință, Curtea găsind criticile neîntemeiate, va respinge acest recurs ca nefondat, însușindu-și considerentele avute în vedere de Tribunalul C. la pronunțarea sentinței civile atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurentul reclamant B. V., membru al Asociației „General R. P.” Medgidia, cu domiciliul procesual ales la cabinet avocat S. S. I., cu sediul în C., ., județul C. – împotriva sentinței civile nr. 6339 din 26.11.2012 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._ ,, în contradictoriu cu intimații pârâți C. DE P. SECTORIALĂ A MINISTERULUI A. NAȚIONALE, cu sediul în București, ..7-9, sector 6 și M. A. NAȚIONALE, cu sediul în București, ., sector 5 și intimații reclamanți B. G. și T. G., prin S. Cadrelor Militare Disponibilizate în Rezervă și în Retragere (în continuare „SCMD”), cu domiciliul ales în C., ., județul C., ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 2 iulie 2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
R. A. M. A. J. Z.
Grefier,
M. G.
Jud.fond V.T.
Red.dec.jud.M.A./04.07.2013
Thred.gref.G.M./2ex./05.07.2013
| ← Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 174/2013. Curtea... | Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 470/2013. Curtea... → |
|---|
