Pretentii. Decizia nr. 121/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 121/2013 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 12-03-2013 în dosarul nr. 11667/3/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.121/AS
Ședința publică din data de 12 martie 2013
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale
Completul compus din:
Președinte – M. B.
Judecător – J. Z.
Judecător – M. A.
Grefier - G. I.
Pe rol, soluționarea recursului civil formulat de recurentul reclamant C. I. – cu domiciliul procesual ales la cabinet avocat S. S. I. din C., . Bis, împotriva sentinței civile nr.4165 din data de 27 august 2012, pronunțată de Tribunalul C. în dosarul civil nr._ în contradictoriu cu intimatele pârâte C. DE PENSII S. A MINISTERULUI A. NAȚIONALE - cu sediul în municipiul București, Sector 6, Drumul Taberei nr.7-9 și M. A. NAȚIONALE - cu sediul în municipiul București, ., Sector 5, având ca obiect contestație decizie de pensionare.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru intimatele pârâte – consilier juridic – B. R. – în baza delegației depusă la dosar, lipsind recurentul reclamant.
Procedura este legal îndeplinită cu respectarea dispozițiilor prevăzute de art.87 și următoarele Cod procedură civilă.
Recursul este declarat în termen, motivat și scutit de la plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință prin care s–au evidențiat părțile, obiectul litigiului, mențiunile privitoare la îndeplinirea procedurii de citare și stadiul procesual.
Totodată, învederează că intimatele pârâte au depus la data de 21 ianuarie 2013, întâmpinare comunicată și recurentului reclamant la data de 21 ianuarie 2013.
Întrebat fiind reprezentantul intimatelor pârâte, arată că nu mai are alte cereri de formulat, solicitând acordarea cuvântului asupra cauzei.
Curtea, luând concluziile reprezentantului intimatelor pârâte, potrivit cu care nu mai are cereri prealabile în condițiile art.150 Cod procedură civilă, constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra cauzei.
Având cuvântul, reprezentantul intimatelor pârâte, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii recurate.
Curtea rămâne în pronunțare asupra recursului civil promovat în cauză.
CURTEA
Cu privire la recursul civil de față constată:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul C. sub nr._ 9 ( în urma declinării cauzei de la Tribunalul București), reclamantul C. I. a chemat în judecată M. A. Naționale și C. S. de Pensii a M.. se dispune anularea deciziei nr._/31.12.2010 de recalculare a pensiei în temeiul Legii nr. 119/2010 și a deciziei nr._/07.12.2011 de revizuire a pensiei întemeiată pe OUG nr. 1/2011 precum și menținerea în plată a deciziei privind pensia de serviciu de care a beneficiat prin decizia nr._/20.10.2004 și obligarea pârâților la plata de daune morale în cuantum de 10.000 lei.
Prin sentința civilă nr. 4165/27.08.2012 Tribunalul C. a respins acțiunea ca nefondată.
Pentru a dispune în acest sens, instanța de fond a reținut următoarele aspecte:
Reclamantul a beneficiat de pensie de serviciu stabilita in baza legii 164/2004.
La data de 31.12.2010 s-au recalculat pensiile militare, in baza legii 119/2010, astfel ca și reclamantul a primit decizia cu drepturile de pensie reduse în urma recalculării.
Instanța a înlăturat susținerile referitoare la lipsa temeiului juridic al deciziei de recalculare acestea fiind neîntemeiate deoarece prin sentința civila nr. 338/2010 pronunțata de Curtea de Apel Cluj in dosarul_ s-a dispus suspendarea executării HG 735/2010 însă reclamantul nu a fost parte in dosarul_ .
Actul jurisdicțional, exprimat in speță prin hotărârea judecătoreasca de suspendare a HG 735/2010, este supus principiului relativității efectelor sale.
Aceasta regula a relativității efectelor hotărârii judecătorești potrivit căreia o hotărâre judecătoreasca nu poate profita si nici vătăma terților, efectele sale limitându-se la sfera parților din proces, își găsește reglementarea in dispozițiile art.1201 c.civ .
Totodată, in art. 23 alin 1 legea din 554/2004 se arata „Hotărârile judecătorești definitive și irevocabile prin care s-a anulat în tot sau în parte un act administrativ cu caracter normativ sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor.”
Prin urmare, ca o excepție de la principiul relativității, numai hotărârea judecătoreasca prin care se anulează un act administrativ ( cum este in speța HG 735/2010) are efecte erga omnes ( pentru toți, inclusiv terții care nu participa la judecarea cererii de anulare a actului administrativ) si nicidecum hotărârea judecătoreasca de suspendare a actului administrativ.
Mai mult, in cazul hotărârii prin care se anulează un act administrativ, legea limitează efectele opozabilității acesteia in sensul ca aceasta nu priveste decât efectele pe viitor si nu are putere retroactiva. Adică, actele deja emise in baza actului administrativ declarat nul rămân valabile, fiind opozabila hotărârea judecătoreasca doar in privința actelor emise in baza actului administrativ după ce aceasta a fost declarat nul in tot sau in parte de către instanța judecătoreasca In speță instanța a constatat că decizia a cărei anulare se solicită este emisă la data de 31.12.2010 când HG 735/2010 nu fusese încă anulat.
Susținerea potrivit căreia s-a creat un prejudiciu ca urmare a calculării pensiei prin utilizarea salariului mediu brut pe economie si nu a soldei lunare nu este decât o reiterare a motivului de nelegalizate invocat in cererea de anulare a HG 735/2010, aspect ce nu poate fi analizat in prezenta cauza, reclamantul neinvocând excepția de nelegalizate in cursul procesului.
In ceea ce privește cererea de a se constată încălcarea dreptului de proprietate din perspectiva art.1 al Protocolului nr. 1 la Convenția Europeana a Drepturilor Omului instanța a apreciat ca și aceasta este nefondata.
F. de cele reținute in decizia in interesul legii 29/2011 a ICCJ, anume ca odată realizat controlul obiectiv, in abstracto, de către Curtea Constituționala in ceea ce privește compatibilitatea dintre Legea nr.119/2010 si art.1 din Protocolul nr.1 adițional la CEDO nu se exclude posibilitatea instanțelor judecătorești de a efectua o analiza nemijlocita, directa, de convenționalitate raportata la situația particulara din fiecare speța in temeiul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție, ca obiect al încălcării reclamate in fiecare litigiu, instanța urmează sa analizeze susținerea reclamantei.
Potrivit art.1 din Protocolul nr.1 al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, "Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale".
Se susține că in cuprinsul noțiunii de "bun" utilizată de acest text intra si pensia însă, fata de acest aspect, Curtea Constituționala a României s-a exprimat prin decizia nr. 873/25.06.2010 in care a arătat „Având în vedere însă cele două componente ale pensiei de serviciu, precum și faptul că a doua componentă, adică suplimentul din partea statului, se acordă numai în măsura în care există resursele financiare necesare, suprimarea pentru viitor a acestei componente, fără afectarea părții contributive, nu poate avea semnificația unei exproprieri. „
Tribunalul a reținut și opinia Curții Europene a Drepturilor Omului care in cauza Andrejeva contra Lituaniei ( paragraful 83) a arătat ca „De asemenea, o ampla marja de apreciere este de obicei lăsată statului pentru ca acesta să poată lua masuri de ordin general in domeniul economic si social. Datorita unei cunoașteri directe a societarii lor si a nevoilor acesteia, autoritățile naționale sunt in principiu mai in măsura decât judecătorul internațional sa hotărască ceea ce este de interes public in domeniul economic sau social. Curtea respecta in principiu modul in care statul concepe imperativele de interes public, cu excepția situației in care judecata sa se dovedește « in mod evident lipsita de baza raționala » (vezi, de exemplu, Național and Provincial Building Society si alții împotriva Regatului Unit, 23 octombrie 1997, Volum 1997-VII, § 80, si Stec si alții, citat mai sus, § 52).”
Instanța a considerat ca in determinarea proporționalității, a justului echilibru nu se pot face aprecieri matematice, in funcție de procentul cu care a fost diminuata pensia reclamantei, acest criteriu fiind unul subiectiv, relativ, ci se va avea in vedere substanța dreptului, măsura in care acest drept, văzut ca posibilitate recunoscuta de legea civila unei persoane in virtutea căreia aceasta poate sa aibă o anumita conduita si sa pretindă o conduita corespunzătoare, a fost afectata de ingerința statului.
Prin aplicarea modalității de calcul prevăzuta de legea pensiilor 19/2000 reclamantul si-a pierdut doar statutul „special” si nu a fost afectat, in aspectele sale fundamentale, exercițiul dreptului sau asupra pensiei, cu atât mai mult cu cit noul mod de calcul se aplica tuturor pensiilor din sistemul public de asigurări cu excepția pensiilor magistraților.
Prin urmare dreptul sau fundamental de proprietate nu a fost afectat in substanța sa, partea cu care i s-a micșorat pensia fiind suplimentul adăugat matematic la pensia contributiva.
Având in vedere cele expuse precum si criteriile la care a făcut referire si ICCJ in decizia 29/2011 anume indemnizația sociala pentru pensionari in valoare de 350 lei potrivit art. 7 din Legea nr. 118/2010 ori pensia medie lunara, cu o valoare sub 749 lei in anul 2011, instanța a apreciat ca prin recalcularea pensiei in baza legii 119/2000 nu s-a încălcat principiul proporționalității dintre interesul general si cel al apărării dreptului de proprietate.
F. de cele arătate, instanța a apreciat ca nu a fost încălcat art 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
De asemenea, nu au fost încălcate principiul neretroactivității legii si cel al nediscriminării având în vedere ca prin decizia data in interesul legii nr. 29/2011, obligatorie potrivit art.3307 alin.4 din c.pr.civ, ICCJ a arătat ca instanțele nu mai sunt in drept sa facă aprecieri asupra unor critici de neconstituționalitate a legii 119/2010, sub aspectul respectării principiului neretroactivității legii si nediscriminării, atâta timp cit Curtea Constituționala s-a pronunțat asupra acestor aspecte prin decizia 873/2010, decizie obligatorie la rândul sau.
Acest lucru a fost in mod judicios stabilit de către Curtea Constituționala care a arătat prin Decizia 873/25._ ca pensia de serviciu avea doua componente si anume o parte din ea era pensie contributiva, iar cea de-a doua parte era un supliment, cele doua componente având finanțare diferita, bugetul de asigurări sociale de stat si respectiv bugetul consolidat de stat.
Prin recalculare nu s-a adus atingere pensiei contributive, drept ce a rămas integral si care se calculează potrivit legii pensiilor 19/2000, prin excluderea suplimentul acordat prin pensia de serviciu.
Prin acest mod de recalculare, instanța constituționala a decis ca nu s-a adus atingere „drepturilor câștigate” si numai daca legiuitorul ar fi intervenit asupra acestor prestații deja încasate s-ar fi încălcat dispozițiile art.15 alin 2 Constituție.
Potrivit art.6 din OUG 1/2011 intrata in vigoare la data de 31.01.2011 „Pensiile recalculate pe baza documentelor care atestă veniturile realizate și a salariului mediu brut pe economie sau exclusiv pe baza salariului mediu brut pe economie pentru perioadele care constituie stagiu de cotizare și ale căror cuantumuri sunt mai mici decât cele aflate în plată în luna decembrie 2010 se mențin în plată în cuantumurile avute în luna decembrie 2010 începând cu luna ianuarie 2011 până la data emiterii deciziei de revizuire. (2) Diferențele aferente lunii ianuarie 2011 se achită până la sfârșitul lunii februarie 2011”.
In cauza, reclamantul a primit in luna februarie diferența de bani pentru luna ianuarie.
De asemenea, instanța a constatat ca reclamantul nu a făcut dovada ca a suferit un prejudiciu moral ca urmare a recalculării pensiei astfel ca nu poate fi admisa cererea privind obligarea pârâților la plata unor daune morale.
Pentru aceste motive, instanța a respins acțiunea reclamantului ca nefondată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul C. I. care a formulat următoarele critici:
- Nelegalitatea revizuirii prin prisma normelor de drept interne:
Decizia de revizuire a cărei nelegalitate este reclamata, atât în privința neaplicării actelor normative specifice, respectiv Legea nr.119/2010 și O.U.G.nr.1/2011, cât și sub aspectul încălcării normelor de drept intern edictate la momentul emiterii acestor decizii, a fost emisă sub imperiul Noului Cod Civil, în vigoare în luna decembrie 2011, data emiterii acestora.
În acest context, prevederile abrogative ale art.1-3 din Legea nr.119/2010 (menținute și prin art.196 lit.”i” din Legea nr.263/2010) au avut ca efect eliminarea totală și intempestivă a pensiei de serviciu, și înlocuirea ei cu pensia de drept comun. Constatarea anterioară a constituționalității Legii nr.119/2010 nu împiedică instanța națională să verifice dacă aplicarea legii, în concret, produce încălcări ale dreptului intern sau chiar Convenției, cu atât mai mult cu cât, între momentul pronunțării Curții Constituționale asupra legalității Legii nr.119/2010 și data emiterii deciziei de revizuire contestată au intervenit acte normative noi, de imediată aplicare, respectiv Noul Cod Civil.
Pe cale de consecință, faptul că s-a respins excepția de neconstituționalitate a legii, nu este exclus verificarea de către judecătorul de caz, a modului în care C. S. de Pensii a înțeles să facă aplicarea legii, în concret.
Astfel că, prin emiterea deciziei de revizuire după data de 01 octombrie 2011, nu se putea da eficiență dispozițiilor Legii nr.119 sau O.U.G.nr.1/2011 pentru raporturi juridice născute din acte juridice anterioare emiterii acestor acte normative.
Cel puțin de la acest moment, aceste acte normative prin care încetează pensiile de serviciu și se nasc pensiile de drept comun, cu consecința aplicării metodologiei din Legea 19/2000 și a calculației speciale prevăzute în O.U.G.nr.1/2011, nu se mai putea aplica raporturilor juridice născute anterior emiterii O.U.G.1/2011.
Ori, în cazul de față, prin supunerea pensiei de serviciu născută anterior lunii iunie 2010 și menținută în plată de către instanță la data de 01.10.2011, data intrării în vigoare a Noului Cod Civil, la o procedură de revizuire aplicabilă situațiilor juridice născute după 31 ianuarie 2011, printr-un act (decizie de revizuire) emis după . Noului Cod Civil, s-au încălcat dispozițiile imperative ale art.4, 5, 6, 8 și 11 din Noul Cod Civil.
Interesul anulării deciziei de revizuire subzistă nu numai sub aspectul reducerii cuantumului efectiv al pensiei rezultată în urma procedurii de revizuire, dar, în primul și primul rând prin pierderea privilegiilor avute prin pensia de serviciu.
Ori, prin pierderea acestor privilegii - posibilitatea actualizării cuantumului pensiei cu solda activilor, conferite de legea specială, nu a fost în nici un fel despăgubit de statul român ceea ce justifică, în continuare, interesul anulării acestei decizii de revizuire, cu consecința menținerii în plată a pensiei de serviciu stabilită prin Legea nr.164/2001 cu toate privilegiile aferente.
În ceea ce privește materializarea punerii în practică a Legii 164/2001 respectiv 179/2004, în prezent abrogate, fac trimitere la Legea 71/2011 care în art.3 prevede: „Actele și faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârșite sau produse înainte de . Codului civil nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârșirii ori producerii lor”, ca o dovadă a perpetuării în timp a efectelor legilor abrogate – Legea nr.164/2001 respectiv Legea nr.179/2004, tocmai datorită faptului că pensiile reclamanților au fost stabilite pe aceste legi, chiar Casele Sectoriale de Pensii, după 01 ianuarie 2011 – data abrogării lor – au continuat și continuă să emită decizii de actualizare pe Legea nr.164/2001.
Un alt aspect de nelegalitate a deciziei de revizuire, bineînțeles atât ca încălcare a principiului neretroactivități cât și edictat ca normă de drept în art.6 din Codul civil, o reprezintă includerea în cuprinsul deciziilor de revizuire a faptului că „prezenta decizie de revizuire intră în vigoare începând cu data de 01.01.2011”.
Aspectul de nelegalitate rezidă în acest caz din interpretarea sistematică a art.1 și 2 din O.U.G.nr.1/2011 care prevede două cazuri de revizuire – art.1 reglementează revizuirile din oficiu, cum este cazul acestora, iar art.2 reglementează revizuirile la cerere, făcute de petiționarii care ar avea de încasat drepturi suplimentare ce li se „cuvin”. Numai în acest caz, din urmă, prevăzut de art.2 alin.2 lit.”a” din O.U.G.1/2011 se prevede împrejurarea că drepturile revizuite se cuvin „de la data de 01 ianuarie 2011”.
- Nelegalitatea revizuirii și, implicit, a sentinței prin prisma dreptului comunitar:
Reclamantul a beneficiat de o pensie de serviciu stabilită prin decizia emisă de pârâtă în baza Legii 164/2001.
Prin deciziile contestate, s-a revizuit pensia aflată în plata și s-a stabilit cuantumul ei în baza Legii nr.119/2010 (art.1 lit.”h”) și O.G.nr.1/2011.
Se impune analizarea legalității deciziei emise prin prisma legilor în vigoare, dar și a Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Curtea Europeană a constatat că statutul conferit Convenției în dreptul intern permite instanțelor naționale să înlăture – din oficiu sau la cererea părților – prevederile dreptului intern pe care le consideră incompatibile cu Convenția și protocoalele sale adiționale.
În consecință, constatarea anterioară a constituționalității Legii 119/2010 nu împiedică instanța națională să verifice dacă aplicarea legii în concret nu produce efecte contrare Convenției. Este imposibil să nu fie remarcată încălcarea frapantă și gravă a dispozițiilor art.1 al Primului Protocol adițional ale Convenției europene pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, coroborate cu cele ale art.14 din Convenție, pentru considerentele prezentate în continuare.
Natura juridică distinctă a pensiei de serviciu față de pensia de drept comun și calitatea de „bun” a pensiei de serviciu.
Noțiunea juridică de pensie de serviciu (specială) nu se confundă și nici nu se suprapune cu cea de pensie de drept comun.
Dreptul la pensia de serviciu s-a născut în baza unui regim profesional public de securitate socială instituit prin legea internă, distinct de dreptul la pensie din sistemul general.
Oricum, începând cu hotărârea pronunțată în cauza Stec și alții vs.Regatul Unit, Curtea a abandonat definitiv (în materie de pensii și alte drepturi de securitate socială) distincția dintre beneficiile contributive și necontributive (plătite din resurse bugetare), ambele fiind deopotrivă și fără echivoc considerate ca situându-se sub protecția art.1 al Primului Protocol adițional la Convenție, ca bunuri proprietate individuală. Mai mult, Curtea a adăugat, statuând în mod expres, că atunci când un stat alege să instituie prin legea internă o schemă (un regim) de pensii, toate drepturile individuale și interesele derivând din această schemă cad sub incidența art.1 al Protocolului nr.1 și art.14 din Convenție, indiferent de plata sau nu a unei contribuții la schemă sau a scopurilor pentru care schema de pensii a fost fondată (Cauza Andrejeva vs.Letonia, în care s-a reținut încălcarea art.14 din Convenție coroborat cu art.1 al Protocolului m.I).
În acest context, prevederile abrogative ale art.1-3 din legea nr.119/2010 menținute și prin art.196 lit.”i” din Legea nr.263/2010 au avut ca efect eliminarea totală și intempestivă a pensiei de serviciu, inclusiv a părți reclamante (deși aceasta continua să îndeplinească condițiile de acordare a pensiei de serviciu – spre deosebire Cauza Rasmussen vs.Polonia), reprezintă o incontestabilă ingerință asupra proprietății din partea statului. Aceasta chiar dacă acest „bun” (pensia de serviciu) a fost înlocuit cu alt bun, dreptul la pensia de drept comun.
Acordarea în locul vechiului bun (pensia de serviciu), a unui alt bun (pensia de drept comun) cu o valoare substanțial și vădit discriminată la aproximativ doar 31%, nu se încadrează în limitele rezonabilului.
Rezultă, că trebuie procedat la analizarea condițiilor ingerinței statului asupra dreptului la respectarea bunurilor, condiții fixate de Convenție: (3.1.) legalitatea; (3.2.) existența unui scop legitim în acord perfect cu interesul general; (3.3.) proporționalitatea rezonabilă a ingerinței (mijloacelor utilizate) cu scopul legitim urmărit; (3.4) prezervarea unui echilibru echitabil între imperativul protecției dreptului fundamental de proprietate a individului și cerințele interesului general al societății; (3.5.) nediscriminarea.
Ingerința este „prevăzută de lege” și anume de art.1-3 din Legea nr.199/2000, deci există o normă legală în materie.
Întotdeauna, principiul legalității mai presupune ca normă aplicată „din dreptul intern să fie suficient de accesibilă, precisă și predictibilă (cauzele Hentrich vs.Franța, Beyeler vs.Italia).
Ori, în cazul de față, nicio dispoziție din legislația specială sau generală a pensiilor (Legea nr.19/2000) nu prevede printre cazurile legale de încetare a plății pensiilor de serviciu dificultățile financiare ale bugetului de pensii.
Operațiunea de recalculare a dreptului nou (noua pensie de drept comun), prevăzută de art.3-4 din Legea nr.119/2000, vizează în mod expres cuantumul noii pensii de drept comun, „prevăzute de art.1” din aceeași lege, deci se aplică unei „facta praeterita”. Deci, operațiunea recalculării este ulterioară novației obiective legale și vizează cuantumul noii pensii de drept comun aflată în plată, astfel cum aceasta a fost stabilită anterior.
Ori, pensiile aflate în plată nu pot fi recalculate în baza unei legi noi care încalcă însăși substanța dreptului la pensie (reducerea substanțială a nivelului pensiei poate fi considerată ca afectând substanța dreptului de proprietate – Cauza Muller vs.Austria), ceea ce echivalează cu aplicarea retroactivă a legii de recalculare.
Rezultă că legea nouă de recalculare se poate aplica numai faptelor ce se vor produce ulterior datei intrării sale în vigoare, nu și situațiilor anterioare, trecute (facta praeterita), cu toate efectele care s-au produs și se produc în timp, datorită situației create la acel moment. Pensia specială a părții reclamante reprezintă o situație juridică constituită de norma veche, echivalată și de norma legală nouă, situație care a creat efecte juridice definitive, sub formă de prestații succesive, pe care statul este obligat să le respecte.
Este necesară însă o proporționalitate rezonabilă între ingerința (mijloacele utilizate) și scopul legitim urmărit. Curtea a acceptat că în sens larg, poate reprezenta un scop legitim protecția sistemului economic al țării, în contextul necesității instituirii unui sistem de securitate socială viabil și a capacității reduse a bugetului național. Dar instanța europeană a subliniat că, și în acest caz, este obligatoriu să se determine dacă a existat un raport rezonabil de proporționalitate între mai sus menționatul scop legitim și mijloacele utilizate, în fiecare caz în speță (cauzele Andrejeva vs.Letonia și Bunchen vs. Republica Cehă). Ingerința trebuie să fie proporțională în mod rezonabil cu scopul urmărit (cauzele J. și alți vs.Germania, Wiecczorek vs.Polonia).
În primul rând, sub aspectul „asigurării sustenabilității bugetului de asigurări sociale în condițiile de criză economică, condiția proporționalității impune: motivarea suficientă a mijloacelor utilizate; acționarea de către stat într-un timp adecvat, într-o manieră corespunzătoare și cu o maximă consecință.
Cu privire la obligația statului de a acționa într-un timp adecvat, este de reținut că pentru a exista un raport de proporționalitate față de caracterul pur temporar și excepțional al crizei economice, trebuie ca și mijloacele utilizate (prin ingerința asupra dreptului de proprietate) să fie tot temporare.
Ori, mijlocul folosit (al eliminării definitive a dreptului la pensia de serviciu) nu se află într-un raport de proporționalitate rezonabil cu caracterul temporar al crizei economice și a perioadei rezonabile în care statul trebuie să găsească soluții adecvate. Acest scop legitim (al apărării față de criza economică) justifică numai măsuri pe durata determinată a crizei, deci temporare, precum suspendarea temporare a exercițiului unui drept (cum ar fi cel la pensie de serviciu). Deci a fost încălcat art.1 al Primului Protocol adițional, pentru nerespectarea condiției proporționalității.
De asemenea, partea reclamantă a fost supusă unei poveri excesive și disproporționate, prin faptul că i-a fost redusă integral pensia de serviciu, iar nu proporțional cu ponderea acestor pensii în deficitul bugetului de pensii. Ori, este excesiv să se ceară cetățeanului pensionar să suporte integral cheltuieli discreționare ale bugetului de pensii.
Curtea a stabilit că diferențele de tratament sunt discriminatorii și contrare art.14, dacă persoane aflate în situații analoage sau comparabile se bucură de un tratament preferențial și această distincție nu prezintă nicio justificare obiectivă și rezonabilă (cauzele Stubbings și alții vs.Regatul Unit, Bunchen vs. Republica Cehă).
Trebuie să fie prezentate în fața Curții motive extrem de importante pentru a justifica diferența de tratament (cauzele Schler – Zgraggen vs.Elveția, Stec și alții vs.Regatul Unit).
Și în speța de față, este de reținut faptul că pensiile de serviciu nu reprezintă un privilegiu (Decizia nr.20/2000 a Curții Constituționale), deoarece au o justificare obiectivă și rațională, fiind evident că acestea pot fi eliminate doar dacă există o rațiune deosebit de puternică, neputând să se procedeze arbitrar.
În cauză a existat o gravă violare a dispozițiilor art.1 din Protocolul nr.1 coroborate cu cele ale art.14 din Convenție.
Pentru aceste motive, se solicita admiterea recursului și modificarea în tot a sentinței în sensul admiterii acțiunii și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecata.
Analizând sentința recurată în raport de criticile formulate, de probele administrate și de dispozițiile legale incidente în cauza, Curtea constată ca recursul este nefondat.
In conformitate cu dispozițiile art.1 al Legii nr.119/2010 pensiile speciale ale militarilor, polițiștilor si altor categorii de persoane, au devenit pensii in înțelesul Legii nr.19/2000 privind sistemul unitar de pensii si alte drepturi de asigurări sociale, de la data intrării in vigoare a legii.
Integrarea in sistemul public de pensii a atras după sine și recalcularea pensiilor speciale, art. 3 al Legii nr.119/2010 stipulând că pensiile stabilite conform prevederilor legilor cu caracter special se recalculează prin determinarea punctajului mediu anual si a cuantumului fiecărei pensii, utilizând algoritmul de calcul prevăzut de Legea nr.19/2000.
Prin O.U.G. nr.1/2011 Guvernul României a instituit o procedură de revizuire, din oficiu a pensiilor stabilite in conformitate cu Legea nr.119/2010, pana la data de 31.12.2011 recunoscând erorile in procedura de recalculare a drepturilor la pensie cuvenite beneficiarilor proveniți din sistemul de apărare națională, ordine publică si siguranța națională, erori ce au avut ca efect prejudicierea drepturilor acestei categorii de persoane.
În baza OUG nr. 1/2011 s-au revizuit deciziile emise în temeiul Legii nr. 119/2010 și aceste decizii își produc efectele de la data de 01.01.2011 iar eventualele diferențe de pensie care au apărut în luna decembrie 2010 în baza deciziei contestate, au fost achitate deja, în luna februarie 2011.
Din expunerea de motive a O.U.G.nr.1/2011 rezultă că măsura revizuirii pensiilor s-a datorat imposibilității identificării documentelor necesare dovedirii în totalitate a veniturilor în cadrul procesului de recalculare, impactul negativ al acestei situații asupra valorificării dreptului la pensie, al beneficiarilor acestei legi, precum și necesitatea stabilirii unei etapizări a procesului de revizuire a cuantumului pensiilor, cu respectarea principiului contributivității, în scopul de a nu sancționa persoanele care, fără a avea vreo culpă, nu au reușit în intervalul inițial pus la dispoziție de legiuitor prin Legea nr.119/2010 să identifice documentele doveditoare ale veniturilor realizate pe parcursul întregii cariere.
În raport de aceste aspecte, Curtea constată că cerințele interesului general în adoptarea O.U.G.nr.1/2011 a fost dovedit.
În ceea ce privește raportul de proporționalitate între interesul general și cel al apărării dreptului de proprietate, instanța apreciază că s-a păstrat un just echilibru între cele două cerințe.
În determinarea proporționalității, a justului echilibru, Curtea va verifica în ce măsură a fost afectată substanța dreptului.
În cauza de față nu a fost sistată plata pensiei, ci pensia a fost doar revizuită în raport cu sumele cu care s-a contribuit la fondul de pensii, potrivit principiului contributivității.
Prin aplicarea acestei modalități de calcul, reclamanta a pierdut doar partea necontributivă, suplimentul adăugat de la bugetul de stat însă dreptul de pensie nu a fost afectat în aspectele sale fundamentale.
Prin decizia nr.29/12.12.2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, deși s-a respins recursul în interesul legii, Curtea a statuat că este esențial a se constata în privința fiecărui reclamant în parte dacă s-a respectat raportul de proporționalitate între interesul general și cel al apărării dreptului de proprietate.
Făcând o analiză comparativă a nivelului pensiei revizuite cu pensia medie lunară la nivel național, pe anul 2010 și 2011, se observă un nivel superior al pensiei revizuite, astfel încât s-a respectat raportul de proporționalitate între interesul general și cel al apărării dreptului de proprietate.
În ceea ce privește discriminarea invocată, prin raportare la alte categorii de pensionari, aceasta nu poate fi reținută, în speță nefiind vorba de persoane aflate în situații similare, fiecare categorie de persoane având drepturi și obligații din prisma statutului profesional.
Reclamantul nu a fost supus unui regim diferențiat față de alte persoane aflate în situații identice sau comparabile, O.U.G.nr.1/2011 s-a aplicat tuturor beneficiarilor proveniți din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională.
În ce privește respectarea principiului egalității în fața legii și a nediscriminării, chiar în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului se recunoaște că principiul egalității nu este sinonim cu uniformitatea și că situațiile diferite impun un tratament diferit, recunoscându-se astfel dreptul la diferențiere.
Reclamantul a solicitat menținerea în plată a pensiei de serviciu stabilită anterior în temeiul Legii nr. 164/2001 – care este abrogata, invocând încălcarea dreptului de proprietate din perspectiva art.1 al Protocolului nr. 1 la Convenția Europeana a Drepturilor Omului însă, chiar în jurisprudența CEDO se reafirmă dreptul statului de a reglementa politica sociala deoarece “Statele sunt mai bine plasate pentru a alege mijloacele cele mai adecvate în atingerea scopului stabilirii unui echilibru intre cheltuieli și venituri.”
Astfel chiar și în cauza C. Abăluta s.a contra Roamniei, - la care recurentul nu face referire - Curtea Europeana a considerat ca “reforma sistemului de pensii nu a avut efect retroactiv și nu a adus atingere drepturilor la prestatii sociale dobandite în temeiul contributiilor la bugetul asigurarilor sociale achitate în timpul anilor de serviciu si numai acelei părți din pensie care era susținută integral de la bugetul de stat și care reprezinta un avantaj de care reclamantii beneficiasera multumita profesiei lor”.
Prin urmare, chiar Curtea Europeana a stabilit ca în ceea ce privește recalcularea pensiilor speciale nu se aduce nicio atingere dreptului fundamental de proprietate deoarece nu a fost afectat in substanța sa, partea cu care i s-a micșorat pensia fiind suplimentul adăugat matematic la pensia contributiva.
Așadar, toate criticile referitoare la încălcarea art. 14 din CEDO și art.1 din protocolul nr.1 al CEDO – expuse în mod detaliat atât la instanța de fond cât și în recurs – vor fi respinse ca nefondate având în vedere ca în raport de jurisprudența Curții europene la care s-a făcut referire si în motivarea hotărârii, instanța nu putea sa constate incidenta acestor norme.
OUG 1/2011 s-a aplicat numai după ., revizuind pensiile pe viitor, fără a se aduce atingere prestațiilor anterioare deja încasate, iar prin aplicarea acestui act normativ nu se poate reține că s-ar fi adus atingere în vreun fel ordinii publice și bunelor moravuri.
Nu poate fi reținută nici susținerea că prin revizuirea pensiilor ar fi intervenit o novație reglementată prin noul cod civil.
Novație este definită ca acea convenție prin care părțile unui raport juridic obligațional sting o obligație existentă, înlocuind-o cu o nouă obligație, însă în cauza de față nu suntem în prezenta unui contract, prin urmare, nu există un raport de natură convențională.
Pentru toate aceste considerente, Curtea va respinge ca nefondate toate criticile formulate de reclamant cu privire la legalitatea și temeinicia sentinței atacate.
În temeiul art. 312 cod procedură civilă va fi respins recursul declarat împotriva sentinței civile nr.4165/27.08.2012 ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul civil formulat de recurentul reclamant C. I. – cu domiciliul procesual ales la cabinet avocat S. S. I. din C., . Bis, împotriva sentinței civile nr.4165 din data de 27 august 2012, pronunțată de Tribunalul C. în dosarul civil nr._ în contradictoriu cu intimatele pârâte C. DE PENSII S. A MINISTERULUI A. NAȚIONALE - cu sediul în municipiul București, Sector 6, Drumul Taberei nr.7-9 și M. A. NAȚIONALE - cu sediul în municipiul București, ., Sector 5, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 martie 2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
M. B. J. Z. M. A.
Grefier,
G. I.
Jud. fond – F.M.
Tehnored.dec.jud. M.B./2 ex.
Data: 25.03.2013
| ← Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 466/2013. Curtea... | Obligaţie de a face. Decizia nr. 400/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
