Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 722/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA

Decizia nr. 722/2013 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 17-12-2013 în dosarul nr. 8381/88/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL C.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR.722/AS

Ședința publică din 17 decembrie 2013

Complet specializat pentru cauze privind

conflicte de muncă și asigurări sociale

Președinte – M. B.

Judecător – R. A.

Judecător – J. Z.

Grefier – D. R.

S-a luat în examinare apelul civil formulat de pârâta C. JUDEȚEANĂ DE PENSII TULCEA, cu sediul în Tulcea, ., județul Tulcea, împotriva sentinței civile nr. 3295/28.08.2013 pronunțate de Tribunalul Tulcea în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant F. V., domiciliat în Tulcea, . nr.18, ..D, ., având ca obiect contestație decizie pensionare.

La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.

Procedura este legal îndeplinită cu respectarea disp. art. 157 și urm. din N.C.P.C.

Apelul este declarat în termen, motivat și scutit de plata taxei judiciare de timbru.

În referatul oral asupra cauzei grefierul de ședință învederată că la data de 10.12.2013 intimatul reclamant a depus la dosar întâmpinare, din care un exemplar a fost comunicat și pârâtei.

După referatul grefierului de ședință:

Instanța pune în discuție din oficiu calificarea căii de atac, având în vedere că în mod greșit s-a înregistrat calea de atac a apelului, întrucât cererea este înregistrată înainte de modificarea Codului de procedură civilă. Prin urmare calea de atac este recursul, iar în conformitate cu disp. art.99 alin.3 din Regulament de ordinea Interioară al instanței, completul se întregește cu un judecător din planificarea de permanență din ziua ședinței de judecată, respectiv cu d-na judecător J. Z..

Instanța în complet legal constituit, de recurs, declară dezbaterile încheiate, constată dosarul în stare de judecată și având în vedere că nu sunt motive de amânare, rămâne în pronunțare asupra recursului de față.

CURTEA :

Asupra recursului civil de față:

Prin contestația înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 19.12.2012, sub nr._ F. V. a chemat în judecată C. Teritorială de Pensii Tulcea, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată intimata la anularea deciziei nr._/29.11.2012, precum și să îi recalculeze drepturile de pensie cu luarea în considerare a adeverinței nr. 9200/5722 din 30 octombrie 2012 emisă de STX OSV Tulcea; de asemenea, a solicitat obligarea intimatei la acordarea drepturilor bănești recalculate pentru ultimii 3 ani anteriori înregistrării cererii la C. de Pensii.

În motivarea cererii, contestatorul a arătat că, a fost salariat în cadrul Șantierului Naval Tulcea-actualmente STX OSV TULCEA SA, iar la momentul întocmirii dosarului de pensie i s-a menționat în adeverința emisă doar sporul de vechime în muncă și sporul de condiții grele de muncă, fără a i se consemna și sporul pentru munca suplimentară și veniturile realizate pentru munca în acord global, care făceau parte din veniturile brute lunare.

S-a mai arătat că intimata i-a respins cererea de recalculare a drepturilor de pensie conform adeverinței susmenționate prin decizia nr._/29.11.2012, deoarece veniturile brute evidențiate în adeverință nu au avut caracter permanent.

A mai susținut contestatorul că intimata este în eroare deoarece pentru aceste venituri brute i s-a achitat contribuția de asigurări sociale, aceasta încalcă principiul contributivității prevăzut de legea pensiilor, motiv pentru care a solicitat obligarea intimatei la anularea deciziei și emiterea unei alte decizii în sensul mai sus arătat.

În apărare, intimata a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat excepția prematurității introducerii acțiunii arătând că potrivit art. 149 alin. 1 din Legea nr. 263/2010 „ Deciziile de pensie emise de casele teritoriale de pensii și de casele de pensii sectoriale pot fi contestate, în termen de 30 de zile de la comunicare, la Comisia Centrală de Contestații, respectiv la comisiile de contestații care funcționează în cadrul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Administrației și Internelor și Serviciului Român de Informații”.

Procedura de examinare a deciziilor supuse contestării reprezintă procedură administrativă prealabilă, obligatorie, fără caracter jurisdicțional.

S-a mai arătat că, contestatorul a depus contestație împotriva deciziei nr._/29.11.2012 care a fost înregistrată la nr._/19.12.2012 iar prin adresa nr._/21.12.2012 a fost înaintată pentru soluționare Comisiei Centrale de Contestații. Totodată, intimata a depus la dosar adresele nr._/21.12.2012, nr._/21.12.2012, contestația nr._/19.12.2012.

Având în vedere că cererea de chemare în judecată este datată 19.12.2012 iar contestația nu a fost soluționată, aceasta fiind în curs de soluționare, intimata a solicitat respingerea acțiunii ca prematur introdusă.

La termenul de judecată din 18 ianuarie 2013, instanța, în temeiul dispozițiilor art. 244 alin. 1 Cod proc. civ. anterior a dispus suspendarea judecării cauzei.

La data de 14 mai 2013 s-a înregistrat pe rolul Tribunalului Tulcea sub nr._ cererea de repunere pe rol formulată de C. Județeană de Pensii Tulcea, care a arătat că, prin adresa nr. J259/24.04.2013 dosarul de pensie nr._ și contestația reclamantului, nesoluționată, au fost restituite, pentru continuarea judecării cauzei.

Totodată, intimata a depus la dosar întâmpinare prin care a arătat că, prin cererea înregistrate sub nr._/05.11.2012 reclamantul a solicitat recalcularea pensiei prin valorificarea veniturilor realizate, ca ore suplimentare și sub formă de acord global, așa cum sunt evidențiate în adeverința emisă de STX OSV Tulcea.

Prin decizia nr._/29.11.2012 i s-a respins cererea contestatorului, motivat de faptul că, veniturile respective nu sunt sporuri cu caracter permanent prevăzute în Anexa nr. 15 din Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010, aprobate prin H.G. nr. 257/2011.

A precizat intimata că decizia a fost contestată la Comisia Centrală de Contestații, iar prin adresa nr. B1033/IC/07.03.2013 a C.N.P.P. dosarul de pensie nr._ și contestația reclamantului, nesoluționată, au fost restituite.

A mai arătat intimata că formele de retribuire pentru orele suplimentare și cele realizate în acord global nu pot fi valorificate având în vedere dispozițiile art. 165 alin.(1), (2), potrivit cu care: (1) „La determinarea punctajelor lunare, pentru perioadele anterioare datei de 1 aprilie 2001, se utilizează salariile brute sau nete, după caz, în conformitate cu modul de înscriere a acestora în carnetul de muncă, astfel:

a) salariile brute, până la data de 1 iulie 1977;

b) salariile nete, de la data de 1 iulie 1977 până la data de 1 ianuarie 1991;

c) salariile brute, de la data de 1 ianuarie 1991.

(2) La determinarea punctajelor lunare, pe lângă salariile prevăzute la alin. (1) se au în vedere și sporurile cu caracter permanent care, după data de 1 aprilie 1992, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înscrise în carnetul de muncă sau sunt dovedite cu adeverințe eliberate de unități, conform legislației în vigoare”.

A mai precizat intimata că potrivit art. 127 alin. 1 din H.G. nr. 257/2011 sporurile cu caracter permanent care se pot valorifica la stabilirea și/sau recalcularea drepturilor de pensie, potrivit prevederilor art. 165 alin. (2) din lege, sunt cele prevăzute în anexa nr. 15.

De asemenea, intimata a mai arătat că, față de dispozițiile legale invocate nu pot fi valorificate următoarele venituri:

- veniturile brute, întrucât art. 165 din Legea nr. 263/2010 prevede că la determinarea punctajelor lunare, pentru perioadele anterioare datei de 1 aprilie 2001, se utilizează salariile brute sau nete, după caz, precum și sporurile cu caracter permanent care au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare datei de 01.04.2001;

- sumele cu titlu de „acord global” și „veniturile pentru orele suplimentare” pentru că aceste venituri nu constituie sporuri cu caracter permanent, conform Anexei nr. 15 la Normele de aplicare a Legii nr. 263/2010 aprobate prin HG nr. 257/2011 și nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor, conform legislației anterioare datei de 01.04.2001.

În concluzie, intimata a solicitat respingerea contestației ca nefondată și menținerea ca legală a deciziei nr._/29.11.2012.

Prin sentința civilă nr.3295/28.08.2013, Tribunalul Tulcea a respins excepția de prematuritate a introducerii acțiunii ca nefondată.

A admis contestația formulată de contestatorul F. V. în contradictoriu cu intimata C. TERITORIALĂ DE PENSII TULCEA, în parte, a anulat decizia nr._/29.11.2012 emisă de C. Teritorială de Pensii Tulcea, ca netemeinică și nelegală și a obligat intimata să emită o nouă decizie de pensie pentru contestator, cu luarea în considerare și a adeverinței nr. 9200/5722/30.10.2012, emisă de STX OSV TULCEA S.A., precum și să îi plătească contestatorului diferența dintre pensia cuvenită în urma recalculării și pensia efectiv primită, conform dispozițiilor art. 107 alin. 5 din Legea nr. 263/2010.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele:

Examinând contestația prin prisma excepției de prematuritate a introducerii acțiunii:

Contestatorul a formulat contestație împotriva Deciziei Nr._/29 noiembrie 2012, emisă de C. Județeană de Pensii – Tulcea, pe care a adresat-o Comisiei Centrale de Contestații din cadrul Casei Naționale de Pensii, aceasta fiind înregistrată sub nr._ din 19.12.2012.

La aceeași dată a formulat contestație îndreptată împotriva aceleași decizii de recalculare a pensiei nr._ din 29.11.2012 și la Tribunalul Tulcea.

Până la prima zi de înfățișare din data de 18.01.2013, Comisia Centrală de Contestații nu a soluționat contestația formulată de contestator.

Prin adresa nr. B 1033/07.03.2013 emisă de C. Națională de Pensii Publice s-a comunicat Caselor Teritoriale de Pensii:

„Având în vedere numeroasele solicitări venite din partea caselor teritoriale de pensii pentru soluționarea cu prioritate a contestațiilor înregistrate la nivelul Comisiei Centrale de Contestații deoarece există pe rolul instanțelor litigii care au ca obiect deciziile de pensie contestate, vă transmitem următoarele:

Pentru a nu împiedica accesul la justiție a contestatorului și pentru a nu afecta desfășurarea proceselor aflate pe rolul instanțelor, la solicitarea expresă a casei teritoriale de pensii, prin adresă oficială sau prin e-mail transmise Comisiei Centrale de Contestații, dosarele de pensii, împreună cu contestația nesoluționată de Comisie, vor fi restituite casei teritoriale de pensii respective, în regim de urgență.

După parcurgerea tuturor fazelor pe care le presupune litigiul, casa teritorială de pensii urmează să procedeze în consecință, conform dispozitivului hotărârii judecătorești.

La stabilirea acestei proceduri, pe lângă situațiile de fapt care îngreunează activitatea caselor teritoriale de pensii în formularea întâmpinărilor și a depunerii la instanță a documentelor existente în dosarul de pensie, se are în vedere și soluția exprimată de Curtea Constituțională prin decizia nr. 956/2012 publicată în Monitorul Oficial nr. 838 din 12 decembrie 2012”.

Față de considerentele anterior expuse, instanța a respins excepția prematurității formulării acțiunii, ca nefondată.

Examinând contestația, raportat la materialul probator administrat în cauză:

Contestatorul a fost înscris la pensie conform Deciziei nr._/18.04.2001.

Prin cererea înregistrată sub nr._/05.11.2012, contestatorul a solicitat recalcularea pensiei, prin valorificarea veniturilor realizate ca ore suplimentare și cele în acord global, așa cum au fost acestea evidențiate în adeverința nr. 9200/5722/30.10.2012 emisă de STX OSV Tulcea.

Prin Decizia nr._/29.11.2012, C. Județeană de Pensii Tulcea a respins cererea contestatorului, motivat de faptul că veniturile mai sus menționate,nu sunt sporuri cu caracter permanent, prevăzute în Anexa nr. 15 din Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010, aprobate prin H.G. Nr. 257/2011.

Din adeverința emisă de S.C. „STX OSV” Tulcea, a rezultat că, în perioada februarie 1992 – februarie 2001 a beneficiat de venituri acordate pentru ore suplimentare, iar în perioada august 1980 – februarie 2001, a beneficiat de venituri pentru munca în acord, iar pentru veniturile realizate, s-au reținut și virat contribuțiile la bugetul asigurărilor sociale.

Adeverința evidențiază în mod detaliat veniturile realizate de contestator în perioada sus precizată.

S-a reținut de asemenea că, la punctul VI din Anexa 1 la O.U.G. nr. 4/2005 se face într-adevăr mențiunea conform cu care, nu sunt luate în calcul, la stabilirea punctajului mediu anual, întrucât nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor, conform legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, următoarele: formele de retribuire în acord sau cu bucata, în regie ori după timp, pe bază de tarife sau cote procentuale; participarea la beneficii a oamenilor muncii din unitățile economice; premiile anuale și primele acordate în cursul anului pentru realizări deosebite; recompensele cu caracter limitat, acordate personalului din unele sectoare de activitate; diurnele de deplasare și de delegare, indemnizațiile de delegare, detașare și transfer; drepturile de autor; drepturile plătite potrivit dispozițiilor legale, în cazul desfacerii contractului de muncă; al 13-lea salariu; alte sporuri care nu au avut un caracter permanent.

Din modul în care a fost formulată această enumerare reiese că aceasta nu are un caracter exhaustiv ci doar exemplificativ, în sensul că pot exista și alte venituri care nu se iau în calcul la stabilirea pensiei, în măsura în care îndeplinesc aceleași criterii ca și veniturile enumerate.

Așadar, din formularea acestei mențiuni rezultă că nu pot fi luate în calcul acele venituri care, pe de o parte, nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor, conform legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001 și care, pe de altă parte, nu au avut caracter permanent.

Reiese deci că, dacă anumite venituri au fost avute în vedere de legislația anterioară datei de 01 aprilie 2001 la calcularea pensiei și au avut un caracter permanent, aceste venituri trebuie avute în vedere la stabilirea pensiei și, nu pot fi incluse între veniturile la care se referă mențiunea de la pct. VI din anexa 1 la O.U.G. nr. 4/2005, care nu sunt avute în vedere la stabilirea pensiei. Nu se poate accepta ca, o perioadă în care un asigurat a fost retribuit în acord global sau/și a beneficiat de venituri cu caracter permanent, cuvenite pentru ore suplimentare, să nu fie avută în vedere în niciun mod la stabilirea stagiului de cotizare și, implicit, a punctajului mediu anual pe baza căruia se determină pensia, întrucât o astfel de concluzie ar contraveni principiului contributivității, potrivit cu care fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuțiilor datorate de persoanele fizice și juridice, participante la sistemul public, drepturile de asigurări sociale cuvenindu-se pe temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite.

În egală măsură, art. 3 din Legea nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat prevede că:

(1) „Dreptul la pensia de asigurări sociale este recunoscut tuturor cetățenilor țării care au desfășurat o activitate permanentă pe baza unui contract de muncă și pentru care unitățile socialiste au depus contribuția prevăzută de lege, la fondul asigurărilor sociale de stat.

(2) Fondurile necesare pentru plata pensiilor de asigurări sociale de stat se constituie din contribuțiile pe care le plătesc unitățile socialiste, precum și din sumele alocate în acest scop, de la bugetul de stat”.

Aceeași obligație legală impusă angajatorului, s-a regăsit și în prevederile Legii nr. 49/1992, care a modificat Decretul nr. 389/1972, ambele acte normative fiind abrogate la data intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000.

De asemenea, trebuie reținut că art. 78 alin. (1) din Legea nr. 19/2000, stabilește că, numărul de puncte realizat în fiecare lună se calculează prin raportarea salariului brut lunar individual, inclusiv sporurile și adaosurile sau, după caz, a venitului lunar asigurat, care a constituit baza de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale, la salariul mediu brut lunar din luna respectivă, comunicat de Institutul Național de S. și Studii Economice.

Așadar, în măsura în care un anumit venit a avut caracter permanent și, ca urmare, a constituit baza de calcul pentru contribuțiile de asigurări sociale, acesta trebuie avut în vedere la determinarea pensiei.

Totodată, se observă că, potrivit Legii nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistență socială, veniturile obținute în sistemul de salarizare în acord global erau avute în vedere la stabilirea drepturilor de pensie.

Astfel, potrivit art. 21 alin. 1) lit. b din Legea nr. 3/1977:

„Media retribuțiilor tarifare lunare care se ia în considerare la calcularea pensiei se stabilește pe baza:

b) retribuției tarifare de încadrare, corespunzătoare la 204 ore, pentru cei retribuiți cu ora, inclusiv pentru personalul care lucrează în acord”.

Așa fiind, contestatorul este îndreptățit să beneficieze de calcularea punctajului mediu anual în concordanță cu contribuțiile realizate la fondul asigurărilor sociale.

Conform prevederilor art. 107 alin. 3 din Legea nr. 263/2010, pensia poate fi recalculată prin adăugarea stagiilor de cotizare nevalorificate la stabilirea acesteia.

În egală măsură, această prevedere este aplicabilă și în cazul în care nu s-au valorificat în cadrul unui stagiu de cotizare, anumite date cu privire la veniturile reale obținute de beneficiar, fiind vorba de o valorificare incorectă a stagiului de cotizare respectiv.

Conform prevederilor art. 107 alin. (5) din Legea nr. 263/2010, sumele rezultate în urma aplicării prevederilor alin. (3) se acordă începând cu luna următoare celei în care a fost înregistrată solicitarea.

Având în vedere că, contestatorul a formulat cerere de recalculare a pensiei nr._ la data de 05.11.2012 și față de prevederile art. 107 alin. (5) din Legea nr. 263/2010, instanța apreciază ca nefondate pretențiile contestatorului vizând plata diferențelor de pensie rezultate în urma recalculării în sensul mai sus arătat pentru perioada 19 decembrie 2009 – 04 noiembrie 2012.

Așa fiind, reținând considerentele mai sus expuse și față de prevederile legale menționate, instanța a admis contestația în parte, anulând decizia nr._ din 29 noiembrie 2012, emisă de C. Teritorială de Pensii Tulcea, ca netemeinică și nelegală și a obligat intimata să emită o nouă decizie de pensie pentru contestator, cu luarea în considerare și a adeverinței nr. 9200/5722/30.10.2012, emisă de STX OSV Tulcea S.A.

A obligat intimata să-i plătească contestatorului diferența dintre pensia cuvenită în urma recalculării și pensia efectiv primită, conform dispozițiilor art. 107 alin. (5) din Legea nr. 263/2010.

Împotriva sentinței civile nr. 3295/28.08.2013 pronunțate de Tribunalul Tulcea a declarat recurs pârâta C. Județeană de Pensii Tulcea, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând în esență următoarele:

Potrivit art. 107 alin. 3 din legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice :”pensia poate fi recalculată prin adăugarea veniturilor și/sau a stagiilor de cotizare prevăzute de lege, nevalorificate la stabilirea acesteia”.

Art.96 alin. 2 din legea nr. 263/2010 prevede că :”Punctajul lunar se calculează prin raportarea câștigului salarial brut/solda brută sau, după caz, a venitului lunar asigurat, care a constituit baza de calcul a contribuției de asigurări sociale, la câștigul salarial mediu brut din luna respectivă, comunicat de Institutul Național de S.”.

În ce privește perioadele anterioare intrării în vigoare, Legea nr. 263/2010 conține dispoziții tranzitorii speciale, arătând în cuprinsul art. 165 alin. 1 și 2 că: (1) La determinarea punctajelor lunare, pentru perioadele anterioare datei de 1 aprilie 2001, se utilizează salariile brute sau nete, după caz, în conformitate cu modul de înscriere a acestora în carnetul de muncă, astfel:

a) salariile brute, până la data de 1 iulie 1977 ;

b)salariile nete, de la data de 1 iulie 1977 până la data de 1 ianuarie 1991;

c) salariile brute de la data de 1 ianuarie 1991.

La determinarea punctajelor lunare, pe lângă salariile prevăzute la alin. 1 se au în vedere și sporurile cu caracter permanent care, după data de 1 aprilie 1992, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înscrise în carnetul de muncă sau sunt dovedite cu adeverințe eliberate de unități, conform legislației în vigoare.

De asemenea, sporurile cu caracter permanent care anterior datei de 01.04.2001 au făcut parte din baza de calcul a pensiilor și se valorifică la recalcularea dreptului de pensie sunt cele cuprinse în Anexa 15 din H.G. nr.257/2011 pentru aprobare Normelor de aplicare a legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.

La pct. VI Anexa 15 din H.G. nr. 257/2011 se prevede că: Nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual întrucât nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor, conform legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001: formele de retribuire în acord sau cu bucata, în regie ori după timp, pe bază de tarife sau cote procentuale.

Analizând sentința recurată din prisma criticilor formulate, Curtea a respins recursul ca nefondat, pentru următoarele considerente:

Prin cererea înregistrată sub nr._/05.11.2012 la C.J.P. Tulcea, contestatorul a solicitat recalcularea pensiei prin includerea în baza de calcul a veniturilor, din adeverința nr. 9200/5722/30.10.2012 emisă de . Tulcea

Prin decizia nr._/29.11.2012, C.J.P. Tulcea a respins cererea de recalculare a pensiei motivat de faptul că veniturile brute realizate din adeverința nr.9200/5722/30.10.2012 nu reprezintă sporuri cu caracter permanent prevăzute în anexa nr. 15 din Normele de aplicare a prevederilor Legii nr.263/2010 aprobate prin H.G. nr.257/2011.

Din adeverința nr. 9200/5722/30.10.2012 emisă de . Tulcea, rezultă că reclamantul a fost retribuit în acord global în perioada 11.10.1978 – 01.04.2001, iar pentru veniturile realizate s-au reținut și virat contribuțiile de la bugetul asigurărilor sociale. Adeverința evidențiază în mod detaliat veniturile realizate în perioada sus menționată.

Potrivit art. 165 alin. 2 din Legea nr. 263/2010 la determinarea punctajelor lunare pentru perioada anterioară datei de 01.04.2001, se utilizează salariile brute sau nete, după caz, precum și sporurile cu caracter permanent care au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare datei de 01.04.2001.

În conformitate cu prevederile art. 2 lit. c din Legea nr. 263/2010, sistemul public de pensii se organizează și funcționează având ca principiu de bază principiul contributivității conform căruia fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuțiilor datorate de persoanele fizice și juridice participante la sistemul public de pensii, drepturile de asigurări sociale cuvenindu-se în temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite.

Prin art. 19 din același act normativ se prevede că: „constituie stagiu de cotizare perioadele de timp pentru care asigurații datorează sau plătesc contribuții de asigurări sociale în sistemul public de pensii…”

Conform art.8 și 9, art. 117 din Legea nr. 57/1974 și art. 4 și 5 din Legea nr. 2/1983 prin care se reglementau lucrul în acord global și instituia forma de retribuire în acord global, veniturile realizate prin munca în acord global nu aveau natura unor sporuri, ci la acea vreme, ele reprezentau însăși o formă de retribuire.

Drepturile obținute în acest mod erau supuse plății contribuției la bugetul asigurărilor sociale, nefiind exceptate de la această obligație conform art. 2 din Decretul nr. 389/1972.

Prin art. 21 alin.1 lit. b din Legea nr. 3/1977 se prevedea faptul că :”media retribuțiilor tarifare lunare care se ia în considerare la calcularea pensiei se stabilește pe baza retribuției tarifare de încadrare corespunzătoare la 204 ore, pentru cei retribuiți cu ora, inclusiv pentru personalul care lucrează în acord”.

În consecință, veniturile obținute de către reclamant în acord global se achitau contribuții de asigurări sociale și se luau în calcul la stabilirea drepturilor de pensie.

De altfel, prin decizia nr.19/17.10.2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în interesul legii s-a statuat că formele de retribuire obținute în acord global, prevăzute de art. 12 alin. 1 lit. a din Legea nr. 57/1974, vor fi luate în considerare la stabilirea și recalcularea pensiilor din sistemul public dacă au fost incluse în salariul brut și pentru acestea s-a plătit contribuția de asigurări sociale la sistemul public de pensii.

Pentru considerentele arătate mai sus, potrivit art. 312 alin. 1 cod pr.civilă, Curtea a respins recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE :

Respinge recursul civil formulat de pârâta C. JUDEȚEANĂ DE PENSII TULCEA, cu sediul în Tulcea, ., județul Tulcea, împotriva sentinței civile nr. 3295/28.08.2013 pronunțate de Tribunalul Tulcea în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant F. V., domiciliat în Tulcea, . nr.18, ..D, ., ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 17 decembrie 2013.

Președinte, Judecător, Judecător,

M. B. R. A. J. Z.

Grefier,

D. R.

Jud.fond: L.N.

Red.dec.jud.J.Z./06.01.2014

Tehnored.gref.RD/2ex/08.01.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 722/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA