Obligaţie de a face. Decizia nr. 347/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 347/2013 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 15-05-2013 în dosarul nr. 8377/118/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 347/CM
Ședința publică din data de 15 mai 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. P.
Judecător I. B.
Judecător M. P.
Grefier M. P.
S-a luat în examinare recursul civil declarat de recurenta pârâtă S.C. „U. G.” S.A. MURFATLAR, cu sediul în ., județul C., împotriva sentinței civile nr. 829/13.02.2013 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul civil nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant T. C., domiciliat în C., ., .. B, ., județul C., având ca obiect obligație de a face.
Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședința publică din data de 8.05.2013 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre și când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 10.05.2013 și 15.05.2013, când a pronunțat următoarea hotărâre:
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr._ pe rolul Tribunalului C., reclamantul T. C. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta S.C. „U. G.” S.A., ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să fie obligată pârâta să îi elibereze o adeverință care să ateste salariile brute și sporul de lucru sistematic peste programul normal, pentru perioada 1.07.1977–30.04.1993, realizate de reclamant.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a lucrat în cadrul unității pârâte în perioada menționată, conform carnetului de muncă, în calitate de tehnician la Șantierul de Construcții al Canalului D.–Marea N.. S-a susținut că a cerut angajatorului eliberarea unei adeverințe în vederea depunerii la Casa Județeană de Pensii C., dar administratorul societății a refuzat să răspundă acestei solicitări.
Cererea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 40 din Codul muncii, art. 164 alin. 2 și 3 din Legea nr. 19/2000.
Pârâta a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii, având în vedere că societatea a fost înființată prin H.G. nr. 80/1991, moment în care a conservat arhiva fostei I.U.G.C. Basarabi, însă pe parcurs au constatat că cea mai mare parte a acesteia lipsește.
Din arhiva existentă cu privire la reclamantul T. C. a extras un număr de 6 state de plată în care acesta a fost identificat. Referitor la susținerea reclamantului pârâta arată că aceasta este corectă în sensul că acesta a lucrat 10 ore pe zi cu excepția lunilor de iarnă, însă că potrivit Decretului Consiliului de Stat nr. 180/1979 anexa 3 la Canalul D.–Marea N. programul de lucru era de 10 ore pe zi, orele fiind retribuite ca ore normale de lucru, iar programul de lucru de 10 ore pe zi nu a generat alte drepturi salariale (cum ar fi sporul pentru lucru sistematic peste programul de muncă) deoarece orele prestate au fost retribuite ca ore normale, arătând totodată că din statele de plată existente în arhiva preluată acesta a beneficiat sporadic însă de plata orelor suplimentare.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri și proba testimonială cu un martor.
Prin sentința civilă nr. 829/13.02.2013 Tribunalul C. a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul T. C. și a obligat pârâta S.C. „U. G.” S.A. să îi elibereze reclamantului o adeverință privind salariile brute obținute și sporul de lucru sistematic peste programul normal pentru perioada 1.07.1977–decembrie 1989.
S-a respins, ca nefondată, acțiunea în ceea ce privește perioada ianuarie 1990–30.04.1993.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, că potrivit mențiunilor din carnetul de muncă al reclamantului, necontestate de pârâtă, acesta a fost angajat la Întreprinderea de Utilaje Grele și Construcții Basarabi (C.A.G.C.H. I.U.G.C.) în perioada 1.05.1977–30.04.1993.
Potrivit principiul contributivității, fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuțiilor datorate de persoanele fizice și juridice participante la sistemul public de pensii, iar drepturile de asigurări sociale se cuvin pe temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite. Acest principiu este recunoscut expres și prin dispozițiile art. 2 lit. „c” din Legea nr. 263/2010.
În aplicarea acestui principiu, la stabilirea drepturilor de pensie trebuie avute în vedere toate veniturile asupra cărora s-a calculat contribuția asigurărilor sociale, înregistrate în carnetul de muncă sau evidențiate în adeverințe eliberate de unitățile la care asiguratul și-a desfășurat activitatea.
S-a constatat, din înscrisurile depuse în cauză, că reclamantul și-a desfășurat activitatea în cadrul societății pârâte în perioadele menționate în carnetul de muncă. Pentru ca dreptul contribuabilului de a i se lua în calcul toate veniturile realizate pentru stabilirea pensiei să fie unul efectiv iar nu unul formal, unitatea angajatoare are obligația să îi elibereze o adeverință referitoare la activitatea desfășurată, prin care să fie atestate sporurile de care a beneficiat și încadrarea în grupa de muncă.
Perioada avută în vedere la eliberarea adeverinței va fi 1.05.1977–decembrie 1989 deoarece martorul audiat de instanță, coleg de serviciu al reclamantului a precizat că până în decembrie 1989 a fost acest program de 10 ore, aspect confirmat și de pârâtă.
A mai reținut prima instanță că prin Decizia nr. 5/2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în cadrul unui recurs în interesul legii, s-a statuat în ce măsură veniturile obținute prin regim de lucru prelungit, potrivit dispozițiilor Legii nr. 3/1977, intră în baza de calcul al pensiei de asigurări, ceea ce înseamnă că a stabilit dacă au reprezentat un spor cu caracter „tarifar” pentru care s-au achitat contribuții la bugetul asigurărilor de stat.
Astfel, veniturile realizate din munca prestată peste programul normal de lucru, potrivit dispozițiilor art. 3 alin. (1) din Legea nr. 3/1977 și art. 3 din Legea nr. 49/1992 sunt venituri cu caracter tarifar, care trebuie luate în considerare la stabilirea bazei de calcul al pensiei datorate pentru munca depusă.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs pârâta S.C. „U. G.” S.A., care a criticat-o pentru nelegalitate, conform art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, apreciind că hotărârea a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii sub următoarele aspecte:
1. Obligarea societății pârâte să îi elibereze reclamantului o adeverință privind salariile brute obținute în perioada 1.07.1977–decembrie 1989, este o obligație imposibil de a fi executată necondiționat pentru întreaga perioadă. Aceasta deoarece din arhiva cu valoare practică rămasă de la antecesoarea sa C.C.D.M.N.– I.U.G.C. Basarabi lipsește o mare parte, iar pentru perioada din care există aceasta este incompletă. Lipsa unei mari părți din arhivă se datorează faptului că fosta I.U.G.C. Basarabi a avut foarte multe unități și subunități (secții, uzine, filiale, etc.) cu gestiune economică proprie amplasate atât de-a lungul Canalului D.–Marea N. (Basarabi, O., Agigea, Straja, C., etc.), cât și în țară, iar acestea la rândul lor aveau mai multe stații și puncte de lucru de exploatare, transport, reparații, iar pe parcursul anilor au fost reorganizate de mai multe ori, ocazie cu care s-a risipit o parte din arhivă.
În ceea ce îl privește pe reclamant, acesta a fost salariatul S.C. „U. G.” S.A., iar în arhiva acesteia s-a regăsit un număr de 6 state de plată din lunile august 1978, ianuarie 1979, mai 1980, decembrie 1984, octombrie 1985 și noiembrie 1986.
Statele de plată se întocmeau pe baza documentelor lunare numite „foi de lucru” care aveau termen de păstrare 5 ani. Foile de lucru se întocmeau de către fiecare subunitate și conțineau în detaliu toate elementele de salarizare (ore lucrate, sporuri, indemnizații, acord global, premieri, etc.) până la salariul brut.
Salariul brut era preluat în statul de plată în care se operau drepturile bănești, apoi reținerile și se adăugau alocațiile de stat pentru copii, ajungându-se în acest fel la restul de plată.
Întrucât statele de plată aferente întregii perioade vizate de reclamant nu se regăsesc în arhiva pârâtei în totalitate, iar refacerea lor în temeiul „foilor de lucru” nu mai este posibilă, acestea din urmă având termen de păstrare 5 ani, societatea nu poate fi obligată să elibereze reclamantului decât o adeverință care să ateste datele existente în actele aflate în arhiva sa, respectiv state de plată.
2. Obligarea pârâtei să menționeze în adeverință sporul de lucru sistematic peste programul normal de lucru este greșită.
Din Decretul Consiliului de Stat nr. 180/1979 – anexa 3, nu rezultă că la Canalul D.–Marea N. s-ar fi acordat un asemenea spor. Rezultă însă că programul de lucru normal era de 10 ore pe zi, ore care erau retribuite ca ore normale de lucru.
Cele două ore pe zi lucrate peste programul de 8 ore nu au generat alte drepturi salariale și nici nu reprezintă un spor pe lângă salariul tarifar de încadrare, ci pur și simplu se plăteau ca atare.
Regimul juridic diferit le diferențiază de sporul pentru lucrul sistematic peste programul normal (programul normal de lucru fiind de 10 ore) și nu pot fi asimilate acestui spor.
Caracterul lor tarifar este evident și în măsura în care statele de plată există, retribuirea cuvenită pentru aceste ore este evidențiată la rubrica „ore suplimentare” și cu siguranță și aceste sume se vor regăsi în adeverința privind salariile brute obținute de reclamant în perioada lucrată la fosta C.C.D.M.N. – I.U.G.C. Basarabi.
Prin întâmpinare pârâtul a solicitat respingerea recursului ca nefondat, susținând că a lucrat zilnic câte 10 ore, ceea ce înseamnă că cele două ore lucrate în plus peste programul normal de muncă de 8 ore trebuie luate în calcul la stabilirea inițială a punctului de pensie.
Făcând raportul 2:8 reiese un procent de 25% ce se poate aplica la salariul tarifar de încadrare menționat în cartea de muncă pentru perioadele respective, ce ar reprezenta de fapt sporul pentru orele lucrate în plus față de cele 8 ore normale de lucru.
Analizând legalitatea hotărârii Tribunalului C. din perspectiva criticilor recurentei pârâte, se constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 164 alin. (3) din Legea nr. 19/2000, „la determinarea punctajelor anuale, pe lângă salarii se au în vedere și sporurile cu caracter permanent, care după data de 1.04.1992 au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înregistrate în carnetul de muncă sau sunt dovedite cu adeverințe eliberate de unități, conform legislației în vigoare”.
Prin urmare, contribuabilul are dreptul de a i se lua în calcul la determinarea punctajului mediu anual și sporurile cu caracter permanent, sporuri ce pot fi dovedite și cu adeverințe eliberate de unități, precum și dreptul de a i se elibera adeverințe care să ateste perioadele în care contribuabilul a beneficiat de aceste sporuri cu caracter permanent.
Obligația corelativă dreptului recunoscut contribuabilului constă în obligația unității angajatoare de a elibera contribuabilului o adeverință din care să rezulte sporurile cu caracter permanent de care a beneficiat în timpul activității sau grupa de muncă în care s-a încadrat.
Această obligație nu are însă un caracter absolut, deținătorul fondului arhivistic având numai obligația de a atesta doar acele date care rezultă din fondul arhivistic pe care îl deține, iar nu și date care nu rezultă din înscrisurile deținute – foi de lucru, pontaje, state de plată, carnete de muncă.
De asemenea, în lipsa unor înscrisuri doveditoare nu poate fi obligat angajatorul sau deținătorul fondului arhivistic să întocmească înscrisuri noi, referitoare la perioade anterioare, care să stea la baza unei adeverințe și care să ateste anumite venituri ale fostului angajat care nu rezultă din documentele contabile de evidență primară sau din contractul individual de muncă al fostului salariat.
Prin urmare, pârâta nu poate fi obligată să ateste împrejurări referitoare la veniturile reclamantului și contribuția la asigurări sociale pe care nu le cunoaște, deținătorul fondului arhivistic neputând să își asume răspunderea pentru date care nu rezultă din evidențele sale.
Obligația sa legală este aceea de a atesta existența unor date în documentele care fac parte din fondul arhivistic, ceea ce înseamnă că în lipsa acestor documente nu are cum să ateste datele pretins reale indicate de reclamant.
În raport de aceste considerente, urmează a fi reformată hotărârea primei instanțe, în sensul limitării obligației pârâtei de a elibera reclamantului o adeverință cu privire la veniturile brute obținute în perioada 1.07.1977–decembrie 1989, astfel cum rezultă acestea din evidențele contabile primare și din alte documente deținute efectiv de pârâtă în fondul arhivistic (state de plată, foi de lucru, contract individual de muncă, carnet de muncă al reclamantului, etc.).
2. În ceea ce privește obligația instituită în sarcina pârâtei de a atesta încasarea de către reclamant a unui spor de lucru sistematic peste programul normal în aceeași perioadă de timp, se constată că este întemeiată critica recurentei pentru următoarele considerente:
Reclamantul T. C. a fost salariatul Șantierului de Construcții al Canalului D.–Marea N. ce era organizat în cadrul secției Cernavodă a Întreprinderii de Utilaje Grele și Construcții Basarabi, unitate ce a intrat sub incidența Decretului Consiliului de Stat nr. 180/12.05.1979.
Potrivit acestui act normativ – anexa 3 la Canalul D.–Marea N., programul de lucru era de 10 ore/zi, iar orele prestate erau retribuite ca și ore normale de lucru.
Același act normativ dispunea că personalul beneficiază de retribuție tarifară mai mare în condiții grele de muncă și de spor de șantier pentru personalul nelocalnic.
În conformitate cu art. 71 (4) din Legea nr. 57/1974, „Personalul cu funcții de execuție și cel operativ, care prin natura muncii lucrează peste programul normal de lucru, poate primi, în locul retribuției pentru ore suplimentare, o retribuție tarifară mai mare cu 5–25%, care se stabilește în raport cu timpul prevăzut a fi prestat în medie lunară, peste programul normal de lucru”.
În aceste condiții, este evident că programul de muncă de 10 ore pe zi fiind considerat unul normal, nu a generat drepturi recunoscute prin Decretul Consiliului de Stat nr. 180/1979 și prin Legea nr. 57/1974 și anume retribuții majorate pentru condiții grele de muncă sau spor de lucru sistematic peste programul normal.
Prin urmare, în mod judicios Tribunalul C. a reținut că societății pârâte nu i se poate pretinde să identifice, pe baza statelor de plată, calculul unor pretinse sporuri rezultate din prestarea unui regim de lucru de 10 ore, câtă vreme la acea dată orele erau retribuite ca regim normal de lucru, salariații beneficiind de o . sporuri recunoscute prin Legea nr. 57/1974.
De asemenea, în lipsa unor date cuprinse în carnetul de muncă sau în alte înscrisuri, devin incidente prevederile art. 164 alin. (3) lit. „a” și „b” din Legea nr. 19/2001, situația reclamantului încadrându-se în situația premisă prevăzută de acest text legal, acesta beneficiind deci la calculul pensiei de sporurile prevăzute în lege, care suplinește astfel lipsa datelor referitoare la acest spor din evidențele fostului angajator.
Reclamantul nu a prezentat niciun document din care să rezulte că i s-ar fi acordat sporul de lucru sistematic peste programul normal, precum contractul individual de muncă sau o dispoziție a conducerii societății ori un document de plată a salariului care să cuprindă acest spor, situație în care unitatea pârâtă nu poate fi obligată să ateste încasarea acestui spor, contrar dispozițiilor art. 4 alin. (3) din O.U.G. nr. 4/2005.
Pe de altă parte, salariul brut evidențiat în statele de plată aflate în arhiva societății recurente includea toate sporurile, iar dacă sporul de lucru sistematic peste programul normal s-ar fi evidențiat distinct, rezultă că nu s-ar fi aplicat la acest salariu brut, ci era inclus în cuantumul lui. Ca urmare, din punct de vedere al determinării punctajului mediu anual după formula prevăzută de art. 78 din Legea nr. 19/2000 evidențierea distinctă a acestui spor nu era de natură a influența valoarea punctajului.
În ceea ce privește Decizia nr. 5/20.09.2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a stabilit că orele plătite pentru munca prestată de foștii salariați în regim de lucru prelungit, în condițiile art. 1 și 2 din H.C.M. nr. 1546/1952, se au în vedere la stabilirea și recalcularea pensiilor din sistemul public, nu are incidență în speță, în raport de obiectul acțiunii reclamantului – obligație de a face, respectiv obligarea pârâtei de a elibera fostului salariat o adeverință care să ateste în baza fondului arhivistic deținut, salariul brut și sporurile efective de care a beneficiat în perioada 01.07.1977–decembrie 1989, această hotărâre putând fi valorificată, eventual, în contestația formulată la decizia de recalculare a pensiei, în măsura în care aceasta este eliberată cu încălcarea legislației aplicabile.
Pentru considerentele expuse, în baza art. 312 Cod procedură civilă, se va admite recursul pârâtei și se va modifica în parte hotărârea Tribunalului C., în sensul celor mai sus menționate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul civil declarat de recurenta pârâtă S.C. „U. G.” S.A. MURFATLAR, cu sediul în ., județul C., împotriva sentinței civile nr. 829/13.02.2013 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul civil nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant T. C., domiciliat în C., ., .. B, ., județul C..
Modifică în parte sentința atacată în sensul că mențiunile din adeverință referitoare la salariile brute ale contestatorului din perioada 1.07.1977–decembrie 1989 se vor face în baza documentelor aflate în arhiva recurentei pârâte.
Respinge cererea referitoare la menționarea în adeverință a sporului pentru lucru sistematic peste program.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 mai 2013.
Președinte, D. P. | Judecător, I. B. | Judecător, M. P. |
Grefier, M. P. |
Jud.fond. I.D.F.
Red.dec.jud. M.P./17.05.2013
Tehnoredactat gref.M.P.
3 ex./21.05.2013.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 506/2013.... | Obligaţie de a face. Decizia nr. 987/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
