Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 971/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA

Decizia nr. 971/2013 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 28-10-2013 în dosarul nr. 13520/118/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL C.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 971/CM

Ședința publică din 28 octombrie 2013

Complet specializat pentru cauze privind

conflictele de muncă

PREȘEDINTE - M. G.

JUDECĂTORI - Vanghelita T.

- G. L.

GREFIER - M. D.

Pe rol soluționarea recursului civil declarat de recurentul pârât I. ȘCOLAR JUDEȚEAN C., cu sediul în C., .. 11, împotriva sentinței civile nr. 1645 din 29 martie 2013 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._, având ca obiect drepturi bănești, în contradictoriu cu intimații reclamanți S. E., I. I., A. F., I. D., P. P., B. I., U. MILUȚA, S. G. și S. E., prin S. L. AL SALARIAȚILOR DIN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR C., cu sediul în C., . nr. 13 și intimații pârâți GRĂDINIȚA P.N. NR. 1 VALU LUI T., cu sediul în localitatea Valu lui T., .. 104, județul C. și M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE (FOST M. EDUCAȚIEI, CERCETĂRII, TINERETULUI ȘI SPORTULUI), cu sediul în București, .. 28-30, sector 1.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru intimații reclamanți S. E., I. I., A. F., I. D., P. P., B. I., U. Miluța, S. G. și S. E., prin S. L. al Salariaților din Învățământul Preuniversitar C., consilier juridic A. E., în baza delegației de reprezentare nr. 1 din 07 ianuarie 2013 pe care o depune la dosar, lipsind recurentul pârât I. Școlar Județean C. și intimații pârâți Grădinița P.N. nr. 1 Valu lui T. și M. Educației Naționale (fost M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului).

Procedura este legal îndeplinită, cu respectarea dispozițiilor art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.

Recursul este declarat și motivat în termenul legal prevăzut de lege și scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul oral asupra cauzei de către grefierul de ședință prin care s-a evidențiat faptul că la dosar s-a depus de intimatul pârât M. Educației Naționale (fost M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului), întâmpinare, ce a fost comunicată recurentului pârât I. Școlar Județean C. și intimaților reclamanți, prin S. L. al Salariaților din Învățământul Preuniversitar C..

Instanța deliberând, dispune rectificarea citativului întocmit în cauză, în sensul că S. L. al Salariaților din Învățământul Preuniversitar C. nu are calitatea de recurent reclamant, ci de intimat reclamant.

Întrebat fiind, reprezentantul intimaților reclamanți, prin S. L. al Salariaților din Învățământul Preuniversitar C. precizează că li s-a comunicat un exemplar al întâmpinării formulate de intimatul pârât M. Educației Naționale.

Totodată, arată că nu mai au alte cereri de formulat, probe de propus sau excepții de invocat, solicitând cuvântul pe fond.

Curtea, luând act de declarația reprezentantului intimaților reclamanți, prin S. L. al Salariaților din Învățământul Preuniversitar C., în sensul că nu mai sunt cereri de formulat, probe de propus sau excepții de invocat, în temeiul dispozițiilor art. 150 Cod procedură civilă, constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.

Reprezentantul intimaților reclamanți, prin S. L. al Salariaților din Învățământul Preuniversitar C., având cuvântul solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței de la fond ca temeinică și legală.

CURTEA

Asupra recursului de față:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului C. sub nr._, reclamanții S. E., I. I., A. F., I. D., P. P., B. I., U. Miluța, S. G., S. E., reprezentați de S. L. al Salariaților din Învățământul Preuniversitar, a chemat în judecată pe pârâții GRĂDINIȚA P.N. NR. 1 VALU LUI T., M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului și I. Școlar Județean C., solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea unității școlare la plata diferenței dintre suma primită cu titlu de ajutor financiar acordat cadrelor didactice din învățământul preuniversitar, în vederea achiziționării de cărți sau de programe educaționale pe suport electronic necesare îmbunătățirii calității activității didactice și valoarea cuvenită a acestui ajutor prevăzut de Legea nr.315/2006, respectiv echivalentul în lei a 100 de euro calculat la cursul de schimb valutar comunicat de BNR la data plății, obligarea unității școlare la calcularea și plata către reclamanți a echivalentului în lei a sumei de 100 de euro reprezentând ajutorul financiar pentru stimularea achiziționării de cărți sau de programe educaționale pe suport electronic necesare îmbunătățirii calității activității didactice și valoarea cuvenită a acestui ajutor prevăzut de Legea nr.315/2006, respectiv echivalentul în lei a 100 de euro calculat la cursul de schimb valutar comunicat de BNR la data plății, obligarea pârâtului Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului să aloce Inspectoratului Școlar Județean C. suma necesară plății diferenței dintre echivalentul în lei a l sumei de 100 euro si suma de 130 lei acordată în anul 2009 precum și a echivalentului în lei al sumei de 100 euro cuvenit anului 2010, obligarea pârâtului I. Școlar județean C. să aloce către unitățile de învățământ de stat suma necesară plății diferenței dintre echivalentul în lei al sumei de 100 euro și suma de 130 lei și echivalentul în lei al sumei de 100 euro.

În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că potrivit Legii nr.315/2006, începând cu 1.01.2007 cadrele didactice titulare și/sau suplinitoare calificate din învățământul preuniversitar beneficiază de un ajutor financiar în vederea achiziționări de cărți sau de programe educaționale pe suport electronic, necesare îmbunătățirii calității activității didactice. Ajutorul în cauză se acordă anual la solicitarea cadrelor didactice și reprezintă echivalentul în lei a 100 euro calculat la cursul de schimb valutar comunicat de BNR la data plății.

Se mai arată că reclamanții au solicitat acordarea ajutorului financiar până la 01.11.2008, iar în luna decembrie 2009 s-a realizat o plată parțială în cuantum de 130 lei. Se mai învederează că și în anul 2009 reclamanții au formulat cereri de acordare a ajutorului de 100 euro reglementat pentru anul 2010, însă pentru acesta an nu a mai fost executată nici măcar o plată parțială.

În drept au fost invocate dispozițiile legii nr.315/2006, HG nr.453/2007, art.268 alin 1 lit.c din Codul muncii, legea nr.62/2011.

Pârâtul I. Școlar Județean C. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată. Se susține că acordarea ajutorului financiar prevăzut de art. 1 din Legea 315/2006 privind stimularea achiziționării de cârti sau de programe educaționale pe suport electronic, necesare îmbunătățirii calității activității didactice, in învatamantul preuniversitar, în beneficiul cadrelor didactice, era condiționată - potrivit art.3 din Normele metodologice de aplicare a Legii 315/2006 aprobate prin HG nr. 453/2007 - de formularea unei cereri de către beneficiar și înregistrată până la data de 1 noiembrie pentru anul următor la unitatea de învățământ la care beneficiarul exercită funcția de bază, iar plățile se efectuau începând cu luna ianuarie din anul următor.

Se mai arată că deși reclamanții au făcut dovada depunerii cererilor la unitatea de învățământ în termenul legal pentru a beneficia de ajutor financiar aferent anului 2009 și 2010, aceste cereri sunt tardive sau nu se face dovada depunerii de documentele justificative privind achiziționarea de cărți sau programe pe suport electronic.

Potrivit art. 5 alin. 6 din Normele metodologice de aplicare a Legii 315/2006 aprobate prin HG nr. 453/2007,prevede că plata ajutorului financiar se face de unitățile de învățământ pe bază de documente justificative sau în avans, într-o singură tranșă,cu încadrarea în cuantumul stabilit de art. 1 alin. 2 iar justificarea sumelor primite ca avans se realizează în condițiile legii. Prin urmare, conform prevederilor legale, regula - pentru ca ajutorul să devină debit de plată - este aceea a dovedirii anticipate, cu înscrisuri, a efectuării cheltuielii pentru scopul prevăzut, iar numai ca excepție este consacrată posibilitatea avansării sumei cu justificarea ulterioară a acestora în condițiile legii.

Din dosarul cauzei nu rezultă ca reclamanții să fi angajat cheltuieli personale pentru achiziționarea de cărți si programe educaționale pe suport electronic la nivelul anului 2009 - 2010, deși modalitatea instituită de lege este decontarea acestora și achitarea ulterioară. Potrivit art. 5 din normele metodologice pentru alocarea ajutorului financiar unitățile de învățământ vor solicita inspectoratelor școlare, lunar, până la data de 10 ale fiecărei luni sumele necesare pentru plata acestui ajutor aferent lunii următoare, inspectoratele școlare județene urmând a solicita M.E.C.T, lunar, până la data de 20 ale fiecărei luni, necesarul de deschideri de credite bugetare pentru luna următoare.

Se învederează instanței că reclamanții nu au făcut dovada solicitărilor unității de învățământ, conform precizărilor citate, adresate Inspectoratului Școlar Județean C. pentru ca acesta să aloce sumele de bani care să acopere ajutorul financiar în cuantum de 100 euro pentru anul 2009 și 2010.

Pârâtul apreciază că ajutorul financiar pretins pentru anul 2010 a fost sistat urmare a abrogării exprese a Legii 315/2006 prin art. 15 alin. 1 lit.k din Legea 118/2010. Ca urmare, nu ar putea beneficia decât de o parte din suma de 100 euro, echivalent în lei, doar dacă se face dovada depunerii cererilor la unitatea de învățământ în termenul legal precum și dovada solicitărilor unității de învățământ, adresate Inspectoratului Școlar Județean C.. De asemenea, prin întâmpinare s-a invocat și excepția prescripției extinctive, arătând că dreptul la acțiune s-a născut la 1.11.2008.

Pârâtul M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii, arătându-se că, potrivit prevederilor art. 4 din Legea nr. 315/2006 privind stimularea achiziționării de cărți sau de programe educaționale pe suport electronic, necesare îmbunătățirii calității activității didactice, în învățământul preuniversitar, sumele necesare acordării ajutorului financiar se asigură de la bugetul de stat, prin M. Educației și Cercetării.

Conform art.2 din Legea nr.315/2006 ajutorul financiar acordat cadrelor didactice titulare și/sau suplinitoare calificate din învățământul preuniversitar în vederea achiziționării de cărți sau programe educaționale pe suport electronic se acordă anual și reprezintă echivalentul a 100 de euro pentru fiecare perioadă de referință, acest sprijin financiar pentru cadrele didactice nu este unul total dezinteresat ci, în sarcina beneficiarilor se instituie obligația de a achiziționa cărți sau programe educaționale pe suport electronic pentru realizarea unui salt calitativ al activității didactice.

Astfel, în conformitatea cu art.5 alin.6 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr.315/2006 aprobate prin H.G. nr. 453/2007: plata ajutorului financiar se face de unitățile de învățământ pe baza de documente justificative, sau în avans, într-o singură tranșă, cu încadrarea în cuantumul stabilit de art. 1 alin.2, iar justificarea sumelor primite ca avans se realizează în condițiile legii.

Prin urmare, conform prevederilor legale, regula, pentru ca ajutorul să devină debit de plată este aceea a dovedirii anticipate, cu înscrisuri, a efectuării cheltuielii pentru scopul prevăzut, iar numai ca excepție este consacrată posibilitatea avansării sumei cu justificarea ulterioară a acestora, în condițiile legii.

Se arată că, în prezenta cauză, se solicită plata ajutorului pentru achiziționarea de cărți și programe educaționale pe suport electronic necesare îmbunătățirii calității didactice aferent anului 2010.

Din dosarul cauzei nu rezultă ca reclamanții să fi angajat cheltuieli personale pentru achiziționarea de cărți și programe educaționale pe suport electronic la nivelul anului 2010 deși modalitatea regulă instituită de lege este decontarea acesteia, achitarea ulterioară.

Mai mult, conform art.61 alin. 1 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, execuția bugetară se încheie la data de 31 decembrie a fiecărui an, iar potrivit alin.2 orice venit neîncasat și orice cheltuială angajată, lichidată și ordonanțată, în cadrul prevederilor bugetare și neplătită la data de 31 decembrie se vor incasa sau se vor plăti în contul bugetar pe anul următor. Conform aliniatului 3 al art.61 din aceeași lege, creditele bugetare neutilizate până la închiderea anului sunt anulate de drept.

În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.

Soluționând cauza, Tribunalul C. a pronunțat sentința civilă nr. 1645 din 29 martie 2013, prin care a fost respinsă excepția prescrierii dreptului material la acțiune.

S-a admis acțiunea formulată de reclamanții S. E., I. I., A. F., I. D., P. P., B. I., U. Miluța, S. G., S. E. prin S. L. AL SALARIAȚILOR DIN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR C. în contradictoriu cu pârâții GRĂDINIȚA P.N. NR. 1 VALU LUI T., M. EDUCAȚIEI, CERCETĂRII, TINERETULUI ȘI SPORTULUI, I. ȘCOLAR JUDEȚEAN C. și a fost obligată pârâta Grădinița P.N. nr.1 Valu lui T. județul C. să plătească reclamanților, cu titlu de avans, diferența dintre suma de 100 euro, calculată în lei la cursul de schimb comunicat de Banca Națională a României din ziua plății, și suma de 130 lei, reprezentând ajutor financiar pentru achiziționarea de cărți și programe educaționale pe suport electronic aferent anului 2009, actualizată cu indicele de inflație la data plății efective, corespunzător perioadei lucrate în unitatea de învățământ.

A fost obligată pârâta Grădinița P.N. nr.1 Valu lui T. județul C. să plătească acestora echivalentul în lei a 100 euro, reprezentând ajutorul financiar prevăzut de Legea nr.315/2006 aferent anului 2010, sumă de bani ce va fi calculată în funcție de cursul de schimb valutar de la data plății, actualizată cu indicele de inflație la data plății efective, corespunzător perioadei lucrate în unitatea de învățământ.

A fost obligat pârâtul M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului să aloce Inspectoratului Școlar Județean C. suma necesară plății sumelor mai sus-menționate.

A fost obligat pârâtul I. Școlar Județean C. să aloce pârâtei Grădinița P.N. nr.1 Valu lui T. județul C., sumele necesare plății sumelor mai sus-menționate, alocate de M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

Asupra excepției prescrierii dreptului la acțiune.

Conform art. 268 alin. 1 lit. c codul muncii, se prescriu în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, pretențiile reclamantului în situația în care obiectul cauzei de față, constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator.

În cauza dedusă judecății obiectul litigiului constă în plata drepturilor salariale ce reprezintă contraprestația muncii depuse (salariul), indemnizațiile aferente, precum alte adaosuri.

S-a constatat că acțiunea a fost introdusă la 20 noiembrie 2012, înăuntrul termenului de trei ani, motiv pentru care a fost respinsă excepția prescrierii dreptului la acțiune.

Pe fondul cauzei, s-a reținut că reclamanții au calitatea de cadre didactice în cadrul pârâtei „Grădinița Program Normal nr. 1 Valu lui T. și conform art. 1 din Legea nr.315/2006 – sunt îndreptățiți la acordarea unui drept de natură salarială pentru achiziționarea de cărți sau de programe educaționale pe suport electronic necesare îmbunătățirii activității didactice.

Art.3 din lege prevede că ajutorul financiar se acordă anual pe bază de cerere formulată de beneficiari și înregistrată la 1 noiembrie pentru anul următor.

În speță, reclamanții au făcut dovada că îndeplinesc condițiile prevăzute de Legea nr. 315/2006 cu privire la acordarea ajutorului financiar pe perioada solicitată – în sensul că s-au adresat cu cerere pentru acordarea ajutorului financiar pentru anii 2009 – 2010, pentru anul 2009 – aceștia au primit suma de 130 lei – pentru achiziționarea de cărți și programe educaționale pe suport electronic, instanța obligând pârâta Grădinița P.N. Valu lui T. până la diferența de 100 Euro și 100 Euro pentru anul 2010.

În termen legal împotriva sentinței civile nr. 1645/29 martie 2013 a declarat recurs I. Școlar Județean C., ca fiind nelegală și netemeinică.

Motivează recursul arătând că plata sumei de 130 lei – în favoarea reclamanților pentru anul 2009 – este un fapt atestat inclusiv de unitatea de învățământ, nesupus vreunui control judiciar.

Prezumția creată în favoarea reclamanților de către unitatea școlară nu este justificată, atâta timp cât nu s-a făcut dovada formulării cererilor în termenul prevăzut de lege.

Odată declanșată procedura judiciară – instanța era datoare să verifice prima condiție de acordare a ajutorului financiar și anume, depunerea unei cereri în termenul prevăzut de lege, astfel cum au făcut-o.

Chiar dacă plata ajutorului financiar se poate acorda în avans, ulterior trebuia făcută dovada achiziționării de cărți și de material didactic pe suport electronic în condițiile legii, cel puțin pentru cei 130 lei acordați în luna decembrie 2009 – până la data formulării prezentei acțiuni.

Reclamanții nu au produs o astfel de dovadă pentru cei 130 lei acordați în luna decembrie 2009, nu trebuia acordată diferența până la 100 Euro pe anul 2009 și nici pentru anul 2010, pentru care nu au făcut dovada ajutorului financiar pentru achiziționarea de cărți și material didactic pe suport electronic.

Precizează în continuare, că nu poate fi obligată la alocarea sumelor de bani pentru acordarea ajutorului financiar, atâta vreme cât unitatea școlară nu a făcut dovada îndeplinirii condițiilor legale pentru acordarea acestuia.

Pentru cele relatate, recurentul pârât a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței recurate și pe fond respingerea acțiunii ca nefondată.

Analizând sentința recurată în baza motivelor de recurs invocate, Curtea constată că recursul este fondat pentru următoarele:

În conformitate cu dispozițiile Legii nr. 315/2006 începând cu 1 ianuarie 2007, cadrele didactice titulare și/sau suplinitoare calificate din învățământul preuniversitar beneficiază de un ajutor financiar, în vederea achiziționării de cărți sau de programe educaționale pe suport electronic, necesare îmbunătățirii calității activității didactice (art. 1 din lege).

Ajutorul în cauză se acordă anual, la solicitarea cadrelor didactice și reprezintă echivalentul în lei a 100 euro calculat la cursul de schimb valutar comunicat de Banca Națională a României la data plății (art. 2 din lege).

Procedura de alocare a sumelor și de acordare a ajutorului este detaliată de art. 5 din Normele Metodologice, potrivit cărora…(2) Inspectoratele Școlare Județene/al municipiului București vor solicita lunar, până la data de 20 a fiecărei luni, la M. Educației, Cercetării și Tineretului – Direcția Generală Buget – Finanțe, Patrimoniu și Investiții, necesarul de deschideri de credit bugetar pentru luna următoare.

Nici Normele Metodologice cuprinse în H.G. nr. 453/2007 la art. 5 (4) nu prevăd o diminuare a sumei alocate ce prevede o alocare lunară a sumelor solicitate către inspectoratele școlare, în limita creditelor bugetare deschise.

Rațiunea unei asemenea prevederi este una cât se poate de simplă și anume pentru păstrarea unui echilibru între sumele solicitate în fiecare lună și pentru a nu se îngreuna în mod excesiv și dezechilibrat bugetul pe diferite perioade ale anului.

Orice altă interpretare este exclusă întrucât prin Normele Metodologice, act normativ dat în aplicarea și executarea legii nu s-ar fi putut aduce limitări, în sensul diminuării, beneficiului acordat cadrelor didactice prin Legea nr. 315/2006, astfel cum pretinde în mod nejustificat recurenta.

Că aceasta a fost intenția clară a legiuitorului rezultă din Anexa 1, art. 5 (6) din aceleași Norme Metodologice în conformitate cu care „Plata ajutorului financiar se face de către unitățile de învățământ, integral, pe baza documentelor justificative, sau în avans, într-o singură tranșă, cu încadrare în cuantumul stabilit la art. 1 alin. (2), dar și din art. 1 alin. 2 din Anexa 1 din H.G. nr. 453/2007 care prevede în mod expres „Acordarea ajutorului financiar ce reprezintă echivalentul în lei a 100 euro, calculat la cursul de schimb valutar comunicat de Banca Națională a României la data plății, se face pentru fiecare cadru didactic, pentru funcția de bază”, nicio limitare sau diminuare a ajutorului financiar nefiind prevăzută de lege.

Prin urmare, conform prevederilor legale, regula pentru ca ajutorul să devină debit de plată este aceea a dovedirii anticipate, cu înscrisuri, a efectuării de cheltuieli pentru scopul precizat și numai ca excepție este consacrată posibilitatea avansării sumei cu justificarea ulterioară a acesteia, în condițiile legii.

În prezenta cauză s-a solicitat plata ajutorului financiar pentru achiziționarea de cărți și programe educaționale pe suport electronic, necesare îmbunătățirii calității didactice, respectiv a diferenței dintre suma de 100 Euro – echivalent în lei la data plății, reprezentând ajutorul financiar aferent anului 2009 și suma de 130 lei (neîncasată) și cel pentru anul 2010.

Din probele administrate în cauză, nu rezultă să se fi angajat cheltuieli personale de către intimații reclamanți pentru achiziționarea de cărți sau programe educaționale astfel cum prevede legea (art. 2 din Legea nr. 315/2006), la nivelul anului 2009 și 2010, deși modalitatea instituită de lege este decontarea acesteia, achitarea ulterioară, cu toate că au formulat cerere în termenul prevăzut de lege.

Prin urmare, nu s-a făcut dovada îndeplinirii cumulative a celor două condiții: depunerea cererii în termenul prevăzut de lege; dovada angajării de cheltuieli pentru achiziționarea de cărți sau materiale pe suport electronic, decontarea acestora, achitarea ulterioară.

Cu toate că nu au fost îndeplinite cumulativ cele două condiții, instanța de fond în mod greșit a admis acțiunea cu motivarea că simpla cerere depusă de către reclamanți pentru acordarea ajutorului financiar, constituie dovada că sunt îndreptățiți la recunoașterea și valorificarea dreptului.

Instanța de fond, în mod greșit a obligat recurentul la alocarea către unitatea de învățământ a sumelor de bani reprezentând diferența dintre ajutorul financiar aferent anilor 2009 și 2010, atâta timp cât nu s-a făcut dovada îndeplinirii condițiilor legale pentru plata ajutorului financiar.

Mai mult, conform art.61 alin.1 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, execuția bugetară se încheie la data de 31 decembrie a fiecărui an, iar potrivit alin.2 orice venit neîncasat și orice cheltuială angajată, lichidată și ordonanțată, în cadrul prevederilor bugetare și neplătită la data de 31 decembrie, se vor încasa sau se vor plăți în contul bugetar pe anul următor. Conform aliniatului 3 al art. 61 din aceeași lege, creditele bugetare neutilizate până la închiderea anului sunt anulate de drept.

Astfel, raportat la dispozițiile legale menționate și ținând cont de caracterul de credit bugetar anual al ajutorului financiar prevăzut de Legea nr.315/2006, atâta timp cât nu există dovezi de angajare a plății, că sumele bugetare prevăzute cu titlu de ajutor financiar la nivelul anului 2009 și 2010 au fost anulate de drept în baza legii, vocația reclamantului s-a stins prin neexecutarea în interiorul termenului legal prevăzut.

Pentru considerentele expuse, curtea, în baza art. 312 cod pr.civilă, va admite recursul, va modifica în tot sentința recurată, în sensul că va respinge acțiunea ca nefondată și va menține restul dispozițiilor sentinței atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de recurentul pârât I. ȘCOLAR JUDEȚEAN C., cu sediul în C., .. 11, împotriva sentinței civile nr. 1645 din 29 martie 2013 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații reclamanți S. E., I. I., A. F., I. D., P. P., B. I., U. MILUȚA, S. G. și S. E., prin S. L. AL SALARIAȚILOR DIN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR C., cu sediul în C., . nr. 13 și intimații pârâți GRĂDINIȚA P.N. NR. 1 VALU LUI T., cu sediul în localitatea Valu lui T., .. 104, județul C. și M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE (FOST M. EDUCAȚIEI, CERCETĂRII, TINERETULUI ȘI SPORTULUI), cu sediul în București, .. 28-30, sector 1.

Modifică în parte sentința recurată în sensul că respinge acțiunea. Menține restul dispozițiilor sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 28 octombrie 2013.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

M. G. Vanghelița T. G. L.

GREFIER

M. D.

Jud.fond: R.I.S.

Red.dec.jud.V.T./28.11.2013

Tehnored.gref.M.D./3ex/03.12.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 971/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA