Obligaţie de a face. Decizia nr. 147/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 147/2013 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 19-02-2013 în dosarul nr. 10175/118/2011
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR.147/CM
Ședința publică din data de 19 februarie 2013
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale
Completul compus din:
Președinte - M. A.
Judecător – M. B.
Judecător – R. A.
Grefier - G. I.
Pe rol, soluționarea recursului civil formulat de recurenta pârâtăS. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ – „CFR MARFĂ” S.A. BUCUREȘTI - cu sediul ales în municipiul C., . nr.2, județul C. împotriva sentinței civile nr.1502/03.02.2012 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul civil nr._ în contradictoriu cu intimata pârâtă S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ – „CFR MARFĂ” S.A. - Sucursala Muntenia Dobrogea, cu sediul în municipiul C., . nr.2, județul C. și cu intimata reclamantăD. F., cu domiciliul în municipiul Medgidia, ., județul C., având ca obiect obligație de a face.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru recurenta pârâtă S. Națională de Transport Feroviar de Marfă – CFR Marfă S.A. - consilier juridic P. A. – în baza delegației de reprezentare, lipsind intimata pârâtă și intimata reclamantă D. F..
Procedura este legal îndeplinită cu respectarea dispozițiilor prevăzute de art.87 și următoarele Cod procedură civilă.
Recursul este declarat în termen, motivat și scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință prin care s–au evidențiat părțile, obiectul litigiului, mențiunile privitoare la îndeplinirea procedurii de citare și stadiul procesual.
Întrebat fiind reprezentantul recurentei pârâte, arată că nu mai are alte cereri de formulat, solicitând acordarea cuvântului asupra cauzei.
Curtea, luând concluziile reprezentantului recurentei pârâte potrivit cu care nu mai are cereri prealabile în condițiile art.150 Cod procedură civilă, constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reprezentantul recurentei pârâte, solicită admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței recurate, admiterea excepțiilor invocate iar pe fond, respingerea tuturor capetelor de cerere din acțiune precum și întoarcerea executării.
Curtea rămâne în pronunțare asupra recursului civil promovat în cauză.
CURTEA
Cu privire la recursul civil de față:
S. națională de Transport Feroviar de Marfă „CFR Marfă” S.A. a declarat recurs la data de 21 septembrie 2012 împotriva sentinței civile nr. nr.1502/03.02.2012 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul civil nr._, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În fapt
Prin acțiunea înregistrata pe rolul Tribunalului C. la data de 18 iulie 2011, reclamanta D. F. a solicitat in contradictoriu cu parata, SNTFR CFR Marfa SA, anularea deciziei de concediere nr. A.1.3/2264 emisa la data de 07.06.2011 si comunicata la data de 08.06.2011, reintegrarea in funcția avută, obligarea angajatorului la plata drepturilor aferente la data concedierii si pana la reintegrarea efectiva, obligarea la plata a drepturilor bănești cuvenite reprezentând: primele de Paști si de C. pentru anii 2008 si 2009, prima de Ziua Feroviarului pentru anii 2008 si 2009, al-13-lea salariu pentru anii 2008, 2009 si 2010, contravaloarea tichetelor de masa neacordate pentru perioada aprilie 2009 si pana in prezent.
Reclamanta solicita ca aceste drepturi sa fie actualizate cu indicele de inflație comunicat de către Institutul Național de S. pana la introducerea cererii de chemare in judecata, iar de la aceasta data drepturile sa fie actualizate cu dobânda legala pana la plata efectiva a acestora.
In fapt, reclamanta a desfășurat activitatea de magaziner tranzit in cadrul Stației Constanta Port Mall 5, iar prin decizia de concediere menționata anterior i-a fost desfăcut contractul individual de munca înregistrat la nr. RU/595 din data de 07.03.2006 in baza art.4, pct. II lit.i) ca urmare a aplicării programului de restructurare si reorganizare a angajatorului.
Reclamanta considere nelegala si netemeinica măsura desfacerii contractului individual de munca din următoarele motive:
La luarea măsurii de concediere s-au stabilit criteriile ce vor fi avute in vedere. Printre aceste criterii menționate in cadrul deciziei de concediere se enumera, in cadrul art.4, pct.II – criterii minimale – ocrotirea persoanelor ce au copiii in întreținere precum si a persoanelor ce au calitatea de întreținător unic in familie.
Reclamanta precizează că a dovedit de mai multe ori calitatea de întreținător, dar nu a primit răspuns cu privire la acest aspect.
In aceste condiții reclamanta consideră că desfacerea contractului individual de munca a fost făcuta pe baza unor criterii subiective, având in vedere situația altor colegi care au obținut calificative mai mici decât aceasta, au absentat sau au fost sancționați si chiar le-a fost redus salariul.
Reclamanta arata ca in temeiul art.76 lit.d din Codul Muncii, angajatorul avea obligația să ofere o listă de locuri de muncă vacante pentru care pot opta, lucru care nu s-a realizat, chiar daca aceasta a solicitat pana si un post in alta localitate, având posibilitatea deplasării.
Contestatoarea susține că dispozițiile art.76 lit.d) din Codul Muncii sunt interpretate abuziv de către pârâtă deoarece expresia “lista locurilor vacante” se refera la locurile de munca disponibile si nicidecum la lista locurilor de munca disponibile corespunzător pregătirii profesionale a salariatului.
In urma acestei abateri se solicita constatarea nulității deciziei de concediere menționată in introducere, având în vedere si practica Curții de Apel București, respective Decizia nr._/R/2005.
Se solicita reintegrarea la locul de munca in temeiul art.80 alin.1 si 2 Codul Muncii si obligarea paratelor la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate precum si alte drepturi de care reclamanta beneficia. Pe lângă aceste drepturi mai sunt solicitate primele de Paste si de C., prima de Ziua Feroviarului, al 13-lea salariu, contravaloarea tichetelor de masa neacordate din aprilie 2009.
Astfel, contractul colectiv de munca se aplica tuturor salariaților din SNTFM semnatari ai contractelor individuale de munca care sunt încadrați . meserie prevăzuta de către Anexa nr.2. Contestatoarea fiind angajat in funcția de I.D.M. III – Stația Constanta Port B, funcție prevăzuta de Anexa 2 a contractului colectiv de munca. Contractele colective de munca conțin prevederi privind contractele individuale de munca si au caracter obligatoriu pentru părțile semnatare, situație ce reiese din art.229 din codul muncii raportat la dispozițiile art.40 alin.2 lit.c) din codul muncii.
Pentru munca efectuata la unitatea angajatoare reclamanta beneficia de o remunerație, exprimata in bani, individualizata conform art.7 din contractul colectiv de munca.
Salariile de baza pentru fiecare funcție sunt individualizate in anexa 2 a contractului colectiv de munca, coroborata cu anexa 1 a contractului colectiv de munca.
Odată cu negocierea contractului colectiv de munca s-a stabilit si un salariu suplimentar (al 13-lea salariu), care, conform art.30 alin.1 din contractul colectiv de munca este echivalent cu salariul de baza de încadrare din luna decembrie a anului respectiv. Analizând cartea de munca si anexa 6 a contractului colectiv de munca, unde sunt enunțate îngrădirile pentru acordarea salariului suplimentar, se observa ca reclamanta nu poate fi încadrata in vreuna din situațiile enumerate in anexa 6 care sa determine neacordarea salariului suplimentar prevăzut la art.30 din contractul colectiv de munca.
In cadrul art. 62 din CCM se arata masurile de protective sociala de care contestatoarea beneficia iar conform art. 64 aceasta beneficia de un ajutor social suportat de către angajator cu ocazia sărbătorilor de P. si C.. In cuprinsul CCM sunt stipulate si condițiile in care acest ajutor nu poate fi acordat, situații in care reclamanta nu s-a regăsit.
In temeiul art. 159, 160 si 161 Codul Muncii salariul este constituit din salariul de baza, indemnizații, sporuri sau orice alt adaos prevăzut in contractile individuale de munca si in contractele colective de muncă.
In urma acestor prevederi reclamanta concluzionează ca prima de Ziua Feroviarului pentru anul 2009, prima de Paste si de C. pentru anul 2009 precum si contravaloarea tichetelor de masa pentru perioada aprilie 2009 – iulie 2011 fac parte integranta din salariu si astfel termenul de prescriptive aplicabil este cel de 3 ani.
Prin negocierea si . CCM s-a stabilit acordarea către toți salariații CFR Marfă, începând cu data de 1.11.2007, a cate un tichet de masa pentru fiecare zi de lucru, aceasta decizie aplicându-se si personalului ce activa in regim de tura, in zilele de sâmbătă si duminică.
In urma acestei hotărâri reclamanta consideră că angajatorul nu a depus toate diligentele necesare in scopul executării drepturilor bănești corespunzătoare obligațiilor asumate prin CCM, aceasta opinie s-a formulat deoarece nu exista niciun act adițional la CCM in sensul neacordării tichetelor de masa. Așa cum se observa din actele depuse la dosar paratele nu pot face dovada unui astfel de act adițional dar nici a plătii sumelor aferente acestor tichete.
Se solicita actualizarea sumelor solicitate cu indicele de inflație până la introducerea cererii de chemare in judecata, iar de la aceasta data actualizarea sa se facă cu dobânda legală in vigoare până la plata efectivă a drepturilor cuvenite calculate conform OG9/2000. Actualizarea cu indicele de inflație urmărește păstrarea valorii reale a obligațiilor bănești in timp ce dobânda legală reprezintă prețul lipsei de folosința.
Solicitarea se face avându-se in vedere neexecutarea corecta a dispozițiilor din CCM invocate fiind adus un prejudiciu real.
Parata SNTFM – CFR Marfa SA formulează întâmpinare prin care solicita admiterea apărării, înlăturarea susținerilor reclamantei, iar pe fond, respingerea acțiunii, ca fiind neîntemeiata.
Așa cum reiese si din cererea de chemare in judecata, reclamanta a fost salariata a SNTFM CFR Marfa SA, care a fost inclusa in programul de Reorganizare si Restructurare, ce a fost aplicat in luna iulie 2011. Motivele de fapt ale concedierii colective au fost determinate de situația economic-financiara a societății care a impus masuri de echilibrare a cheltuielilor in raport cu nivelul prestațiilor si al veniturilor, având drept consecința desființarea efectiva a postului ocupat de reclamanta.
In acest sens pârâta a formulat următoarele apărări:
A invocat excepția lipsei dovezii calității de reprezentant, întrucât cererea de chemare in judecata nu este semnata de reclamanta.
A invocat excepția inadmisibilității acțiunii pentru anii 2009 si 2010 cu privire la toate capetele de cerere privind drepturi bănești. Pârâta arată că anterior încheierii CCM al CFR Marfa SA valabil in anii 2009 si 2010, in perioada mai-iunie, au fost încheiate procese-verbale cu privire la negocierile purtate intre părțile dialogului social, in vederea încheierii unui nou CCM, salariații, angajați ai SNTFM CFR Marfa SA au fost reprezentați.
Potrivit CCM 2009/2010 drepturile pe care le solicita reclamanta nu se acorda pentru anul 2009, întrucât părțile au stabilit prin contract sa nu se aplice prevederile art.64 in anul 2009, urmând a se negocia clauzele acestuia pentru anul 2010.
Conform act adițional la CCM 2009/2010 in 2010, părțile semnatare au stabilit modificarea art.30, art.64 alin.1 si 2, art.74 in sensul ca pentru anul 2010 sa nu se aplice prevederile acestor articole din CCM.
Parata a invocat:
- excepția lipsei calității de reprezentant motivate pe faptul ca acțiunea nu este semnata de reclamant,
- excepția inadmisibilității acțiunii motivate pe faptul ca anterior încheierii CCM la nivelul intimatei, in anii 2009 si 2010, au fost încheiate procese verbale cu privire la negocierile purtate intre părțile dialogului social pentru încheierea unui nou CCM, temeiul juridic pentru pretențiile reclamantei fiind CCM la nivelul intimatei pe anii 2009 si 2010, conform căruia pentru anii 2009 si 2010, drepturile solicitate prin acțiune nu se acorda in 2009 iar actul adițional modifica conținutul art. 30, 64 alin 1 si 2, art. 74 in sensul ca pentru anul 2010 sa nu se aplice aceste texte din CCM, deci sa nu se acorde aceste drepturi pentru anul 2010,
- excepția prescrierii dreptului material la acțiune al reclamantei pentru anii 2008,2009,2010 referitor la toate capetele de cerere privind executarea retroactive a unor clauze prevăzute in CCM si acordarea retroactive a drepturilor bănești solicitate întemeiata pe prevederile art.268 alin.1 lit.”e” din codul muncii, termenul fiind de 6 luni pentru pretențiile deduse judecații ; de asemenea excepția se întemeiază si pe prevederile art. 268 alin 1 lit.c din codul muncii care prevede posibilitatea adresării cererilor in termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, pentru perioada 01.01._08 pentru pretențiile –salariul suplimentar pe anul 2008, primele de Paști pentru 2008 si Ziua Feroviarului pentru 2008
- excepția lipsei capacității procesuale a intimatei deoarece sucursalele CFR Marfa sunt dezmembrăminte ale societății mamă lipsite de personalitate juridica conform art.43 din Legea 31/1990,
- excepția lipsei calității procesual pasive a intimatei motivat pe faptul ca nu exista identitate intre persoana intimatei si titularul obligației din raportul dedus judecății, care nu are calitate de angajator al reclamantei, structura in care a fost angajata reclamanta fiind Stația Constanta Port MOL 5 care este punct de lucru secundar al CFR Marfa distinct de Sucursala Muntenia Dobrogea
- excepția autorității de lucru judecat față de sentința civilă din dosarul_
Potrivit art.268 alin.1 lit.e din CCM (anterior republicării), privind soluționarea unui conflict de munca, in cazul neexecutării contractului colectiv de munca ori a unor clauze ale acestuia, acțiunile pot fi formulate in termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune.
Având in vedere data sesizării instanței pârâta solicită constatarea stingerii dreptului la acțiune prin prescripție pentru neexecutarea in tocmai a CCM pe anii 2008, 2009, 2010.
Pentru dovedirea acțiunii contestatoarea a depus la dosarul cauzei înscrisuri: copia actului de identitate, decizia de concediere, copia carnetului de munca iar intimate a depus de asemenea înscrisuri - statul de funcțiuni pentru stația CF Constanta Port Mol 5, adresa nr. 1173/07.04.2011, 1173/06.05.2011, contractul individual de munca al reclamantei, decizia de concediere, actul adițional la contractul individual de munca al reclamantei, declarație de contribuabil, act adițional la CCM pe anul 2007-2008 cu nr. 1632/29.03.2007, extras din acest CCM, programul de restructurare si reorganizare a SNTFM CFR MARFA SA, dispoziția directorului general nr.30/03.08.2011, hotărârea nr.8/06.05.2011, hotărârea nr.30/26.11.2010, nota privind necesitatea continuării procesului de restructurare si reorganizare a CFR MARFA SA, respectiv documentația care a stat la baza emiterii deciziei de concediere.
Prioritar instanța a analizat excepțiile lipsei dovezii calității de reprezentant a avocatului semnatar al acțiunii, excepția inadmisibilității acțiunii, excepția autorității de lucru judecat față de sentința civilă din dosarul_, excepția prescrierii dreptului la acțiune, prin încheierea de ședința motivata din data de 23.11.2011 si a unit cu fondul cauzei excepția lipsei calității procesuale pasive a SNTFM CFR Marfă Sucursala Muntenia Dobrogea și excepția lipsei capacității procesuale a pârâtei SNTFM CFR Marfă Sucursala Muntenia Dobrogea.
Excepția lipsei capacității procesuale a intimatei este întemeiata pe considerentul: prin HG nr. 582/1998 –art. 1 alin 3, s-a înființat SNTFM CFR MARFA SA .
In art.17 din HG este prevăzut ca CFR MARFA SA este condusă de adunarea generala a acționarilor, atribuțiile si componenta adunării generale a acționarilor fiind prevăzute in Statutul CFR MARFA.
Organul de conducere al CFR MARFA SA este consiliul de administrație condus de directorul general al CFR MARFA.
Sucursalele CFR sunt dezmembrăminte ale societății mamă, lipsite de personalitate juridica potrivit art. 43 din Legea 31/1990 si nu dețin organe de conducere proprii .
Sucursala Muntenia Dobrogea, persoană juridică ce nu are personalitate juridică proprie in temeiul legii, fără organe de conducere proprii, nu poate sta in judecata ca parata, neavând capacitate procesuală si nici calitate procesual pasivă.
Astfel excepția lipsei capacitații procesuale este admisa iar ca o consecința a admiterii acestei excepții, excepția lipsei calității procesual pasive rămâne fără obiect.
Prin sentința civilă nr.1502 din data de 21 martie 2012, pronunțată în dosarul civil nr._, Tribunalul C. a admis excepția lipsei capacității de folosință a pârâtei SNTFM CFR SA - sucursala Muntenia Dobrogea.
A respins ca fiind rămasă fără obiect excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtei SNTFM CFR Marfă SA - Sucursala Muntenia Dobrogea.
A respins acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâta SNTFM CFR Marfă SA - Sucursala Muntenia Dobrogea, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără capacitate procesuală de folosință.
A respins pretențiile reclamantei formulate în contradictoriu cu pârâta SNTFM CFR Marfă SA București aferente anterioare datei de 18.07.2008, ca prescrise.
A respins pretențiile reclamantei având drept obiect plata primei de Ziua feroviarului aferentă anului 2008 pentru autoritate de lucru judecat.
A admis cererea reclamantei D. F., în contradictoriu cu pârâta S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ- CFR MARFĂ S.A.
A respins cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata drepturilor bănești reprezentând prima de Paști și C. aferente anilor 2008 și prima de C. aferentă anului 2009, ca nefondate, fiind achitate.
A obligat pârâta la plata:
- primei de Paști, aferentă anului 2009,
- Primei de Ziua Feroviarului anului 2009;
- salariul suplimentar aferent anului 2008, 2009 și 2010;
- contravaloarea tichetelor de masă aferente perioadei 01.04._11.
A respins restul pretențiilor ca nefondate, respectiv anularea deciziei de concediere nr.A.1.3/2264/07.06.2011, reintegrarea contestatoarei în funcția deținută anterior emiterii deciziei de concediere, obligarea intimatei la plata drepturilor salariale de la data emiterii deciziei și până la efectiva reintegrare.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
Asupra deciziei de concediere, s-a constatat că reclamanta D. F. a fost salariata intimatei in funcția de magaziner tranzit in cadrul Stației CF Constanta Port Mol 5.
Organigrama societății din iulie 2011 prevedea un număr de 118 posturi din care 112 erau normate in cadrul compartimentelor de exploatare, manevra, trenuri, mișcare.
In Stația Constanta Port Mol 5 erau normate 32 de posturi de magaziner tranzit .
Programul de restructurare si reorganizare a concretizat concedierea colectiva a unui număr de 2900 de salariați din cadrul CFR MARFA SA in luna iulie 2011, program aprobat de A. prin hotărârea nr. 30/26.11.2010, a redimensionat posturile de magaziner tranzit la 24 de posturi de natura celui ocupat de reclamanta.
Organigrama din iulie 2011 conține aceasta redimensionare a posturilor de la 32 la 24.
Selectarea persoanelor concediate s-a bazat pe criteriile prioritare si minimale prezentate in art. 4 din decizia de concediere, respectiv pregătirea profesionala superioara a salariaților, pregătirea suplimentara celei necesare postului, sancțiunile primate, criterii stabilite de CCM ; programul de restructurare si reorganizare reflecta problemele economice cu care se confrunta societatea, sunt dispuse masuri de echilibrare a cheltuielilor in raport cu nivelul prestațiilor si al veniturilor, masuri concretizate si individualizate pe ramuri de activitate cu consecința desființărilor locurilor de muncă si preconizează introducerea si implementarea funcției de agent feroviar de marfă.
Reducerea postului a fost efectiva, a avut o cauza reala si serioasa conform art.65 alin 2 din codul muncii, are un caracter obiectiv si este impusa de dificultățile economice .
Pentru aceste argumente se respinge acțiunea referitor la anularea deciziei de concediere cu consecințele unei astfel de masuri ca nefondata.
In privința capetelor de cerere care vizează plata drepturilor prima de Paști, Ziua Feroviarului, salariul suplimentar, contravaloarea tichetelor de masa, se constata:
Conform art.7 din legea 130/1996 rep., art. 236 alin. 4 din codul muncii, contractele colective de munca încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților, executarea contractului colectiv de munca este obligatorie pentru părți, potrivit art. 243 alin. 1 codul muncii, salariile se plătesc cu prioritate conform art. 156 codul muncii, iar neplata acestor drepturi la data scadentei a condus la promovarea acestei acțiuni.
Conform depozițiilor art. 27 si 139 din CCM la nivelul unității, s-a prevăzut că salariații beneficiază cu ocazia sărbătorilor de Paști si C. si de Ziua Feroviarului de un ajutor material al cărui cuantum este de cel puțin un salariu de bază la nivelul clasei I de salarizare, de acest ajutor nu beneficiază salariații care au fost sancționați pentru consum de băuturi alcoolice sau de la data acordării ajutorului se aflau in concediu fără plată pentru o perioada de 1 an.
Acordarea acestui ajutor material este condiționata doar de conduita salariaților sau de prestarea muncii . 1 an anterior acordării acestuia.
Conform art. 236 alin. 4 codul muncii, contractele colective de munca încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților, astfel ca pirita trebuia sa respecte drepturile reglementate de acestea.
Angajatorul este obligat in temeiul normelor si principiilor răspunderii civile contractuale, sa îl despăgubească pe salariat in situația in care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului in timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau in legătură cu serviciul.
De asemenea drepturile astfel reglementate trebuie acordate si prin prisma dispozițiilor art.40 alin.2 lit.c codul muncii care prevede ca angajatorul are obligația de a acorda toate drepturile ce decurg din lege si din contractual colectiv de munca aplicabil si din contractual individual de munca .
In raport de cele expuse, instanța a apreciat ca întemeiată acțiunea reclamantei si pe cale de consecința, a admis acțiunea si obliga pirita la plata drepturilor cuvenite reclamanților cu titlu de prima aferenta Zilei Feroviarului in cuantum de un salariu de baza la nivelul clasei I de salarizare actualizat cu indicele de inflație la data plății efective, drepturi aferente perioadei anului 2009 si prima de Paști pentru anul 2009 .
Referitor la acordarea salariului suplimentar pentru anii 2008, 2009 și 2010:
La nivelul pârâtei este adoptat CCM pentru anii 2009/2010, în cuprinsul căruia la art. 30 alin 1, este consemnat că pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul societății poate primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv .
In anexa 6 a contractului colectiv de munca, sunt enunțate îngrădirile pentru acordarea salariului suplimentar, respectiv retrogradarea in funcție sau categorie in cadrul aceleiași profesii pe o perioada maxima de 60 de zile, desfacerea disciplinara a contractului individual de munca, retragerea disciplinara pe o perioada de 1- 6 luni din funcții care concura la siguranța circulației trenurilor si trecerea ., înlocuirea disciplinară din funcții care concura la siguranța circulației trenurilor si trecerea la alta munca corespunzătoare pregătirii profesionale in aceeași localitate sau in alta localitate, absente in cursul unui an calendaristic de la serviciu mai mult de 1 zi respective o tura, aplicarea repetata in cursul unui an calendaristic una sau mai multe sancțiuni din cele prevăzute in anexa 6 pct.2 lit.1 sau lit.”b”.
Analizând cartea de muncă si contractul colectiv de muncă se observă că reclamanta nu poate fi încadrată in vreuna din situațiile enumerate in anexa 6 care sa determine neacordarea salariului suplimentar prevăzut la art.30 din contractul colectiv de munca, astfel ca aceste pretenții sunt apreciate ca fondate .
În privința acordării contravalorii tichetelor de masă, s-a reținut: În conformitate cu prevederile art.2 a Normei din 14.01.199 de aplicare a Legii 142/1998 se arata: “Angajatorii, împreună cu organizațiile sindicale legal constituite sau cu reprezentații salariaților, după caz, vor stabili prin contractele colective de muncă clauze privind acordarea alocației individuale de hrană sub forma tichetelor de masă, care sa prevadă: a)numărul salariaților din unitate care pot primi lunar tichete de masă, precum și valoarea nominală a tichetului de masă, în limita celei prevăzute de lege, ținând seama de posibilitățile financiare proprii ale angajatorilor, b)numărul de zile lucrătoare din lună pentru care se distribuie tichete de masă salariaților, c)criteriile de selecție privind stabilirea salariaților care primesc tichete de masă, ținând seama de condițiile concrete de lucru în care își desfășoară activitatea unele categorii de salariați, de proprietățile socioprofesionale și de alte elemente specifice activității.
Același act normativ se arata în art.4: „Angajatorii care acorda tichete de masă salariaților vor cuprinde în bugetele de venituri si cheltuieli aprobate potrivit legii, într-o poziție distinctă de cheltuieli, denumită „Tichete de masă”, sumele destinate acoperirii valorii nominale tichetelor de masă, potrivit celor convenite cu organizațiile sindicale legal constituite sau, după caz, cu reprezentanții salariaților“.
Coroborat cu prevederile de mai sus, potrivit Ordinului Ministerului Muncii Solidarității Sociale și Familiei nr.161/2009 se arată că:”Pentru semestrul I 2009, începând cu luna martie, valoarea nominala a unui tichet de masă, stabilită potrivit prevederilor art.31 alin.(3) teza a II-a si alin.(4) din Normele de aplicare a Legii nr.142/1998 privind acordarea tichetelor de masă, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.5/1999, cu modificările ulterioare, ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr.18/2006 pentru completarea art.3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.59/2005 privind unele măsuri de natură fiscală și financiară pentru punerea în aplicare a Legii nr.348/2004 privind denominarea monedei naționale, aprobată prin Legea nr.187/2006, și ale prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr.5/2007 pentru completarea art.3 din Legea nr.142/1998 privind acordarea tichetelor de masă, aprobată prin Legea nr.154/2007, este de 8,48 lei”.In temeiul prevederilor Ordinului nr.1444 din 31.07.2009 al MMFP,” art.1 Pentru semestrul II 2009, începând cu luna septembrie, valoarea nominala a unui tichet de masa este de 8,72 lei”.
În privința tichetelor de masă neeliberate pentru perioada de referința, instanța constată că apărarea potrivit cu care lipsa fondurilor necesare este motivul pentru care nu s-au acordat tichetele de masa, nu poate fi primita deoarece exista posibilitatea încheierii unui act adițional la CCM de modificare a contractului colectiv de munca in sensul neacordării acestui drept, înainte de a se declanșa acest litigiu.
Conform art.236 alin. 4 codul muncii, contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților, astfel că pârâta trebuia să respecte drepturile reglementate de acestea.
Angajatorul este obligat în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul.
De asemenea drepturile astfel reglementate trebuie acordate și prin prisma dispozițiilor art.40 alin.2 lit.”c” codul muncii care prevede că angajatorul are obligația de a acorda toate drepturile ce decurg din lege și din contractual colectiv de muncă aplicabil și din contractul individual de muncă.
Critica sentinței prin motivele de recurs formulate de S. Națională de Transport Feroviar de Marfă – CFR Marfă S.A. a vizat în esență nelegalitatea pentru următoarele motive:
Hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, motiv de modificare a hotărârii recurate prevăzut de art. 304 pct.7 Cod procedură civilă.
Hotărârea pronunțată în primă instanță este criticată pentru nelegalitate, deoarece a fost pronunțată cu încălcarea principiului disponibilității, specific cauzelor civile, și a dispozițiilor art. 105 alin.2 Cod procedură civilă.
Se solicită instanței de control judiciar să observe că temeiul dispozițiilor art. 247 Codul muncii, care stabilește că „în cazul în care la nivel de angajator, grup de angajatori, sau ramură nu există contract colectiv de muncă, se aplică contractul colectiv la nivel superior”.
În ce privește corelația între contractele colective de muncă, cu valabilitate în perioada 2009-2010, se supun sub aspect juridic dispozițiilor Legii nr.130/1996 și Codului Muncii, în forma anterioară aplicării Legii nr.40/2011.
Dacă o cerere pentru constatarea nulității clauzelor unui contract colectiv de muncă s-ar admite, fiind nule, atunci clauzele respective pot fi renegociate, iar până la renegocierea lor sunt înlocuite cu prevederile mai favorabile cuprinse în lege sau CCM încheiat la nivel superior, după caz.
Potrivit art.268 alin lit.”d” Codul Muncii, respectiv, art.283 alin.1 lit.”d” Codul Muncii, în forma anterioară aplicării Legii nr.40/2011, cererile de constatare a nulității unor clauze ale contractelor colective de muncă pot fi formulate pe toată durata valabilității și existenței contractelor.
Mai mult, cum nici o instanță nu a declarat nule prevederile contractuale prevăzute de Contractul Colectiv de Muncă la nivel de unitate CFR Marfă S.A. 2009/2010 și actul adițional la CCM 2009/2010 încheiat și înregistrat la 21.04.2010, apreciază că prin depășirea rolului activ al instanței, prin hotărârea recurată pârâta a fost obligată în mod netemeinic și nelegal la drepturile bănești în privința cărora părțile, salariații prin reprezentanți și angajatorul pârât, au stabilit să nu se aplice pentru anul 2009 (conform CCM nr.2584/04.06.2009), respectiv pentru anul 2010 (conform actului adițional 1713 din 21.04.2010).
În mod evident, acordarea drepturilor bănești aferente anului 2011 nu are suport contractual deoarece contractul colectiv de muncă la nivel de unitate nu prevede acordarea premierelor din anul 2008, cât și CCM la nivel de grup de unități feroviare 2006/2008 încetându-și valabilitatea.
Hotărârea recurată este nelegală, impunându-se modificarea hotărârii recurate datorate interpretării și aplicării greșite a dispozițiilor art.283 alin.1 „e” Codul muncii, având drept consecință respingerea excepției prescrierii dreptului material la acțiune al reclamantei.
Sentința instanței de fond a fost dată cu interpretarea și aplicarea greșită a legii, întrucât pe fond, în mod nelegal a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantă.
Angajatorul pârât a fost obligat să acorde ajutorul material cu ocazia Crăciunului aferent anului 2009 încălcându-se prevederile contractuale prevăzute de CCM 2009/2010 și 2011 încheiat de părți.
În ceea ce privește anii 2009 și 2010, urmează să se interpreteze prevederile Contractului Colectiv de Muncă 2009/2010, notele de negociere, procesele verbale încheiate anterior încheierii CCM 2009, actul adițional la CCM 2009/2010, înregistrat la Direcția de Muncă București sub nr.1713/21.04.2010, potrivit cărora părțile dialogului social au stabilit de comun acord cu reprezentanții salariaților – federațiilor sindicale semnatare, ca prevederile art.64 alin.1 și 2 să nu se aplice în anul 2009.
Conform actului adițional la CCM 2009/2010, înregistrat la Direcția de Muncă București sub nr.1713/21.04.2010, prevede modificarea art.30 ce reglementează posibilitatea acordării salariului suplimentar, art.64 alin.1 și 2 ce reglementează ajutorul material de P. și C. și prima de Ziua Feroviarului și art. 74 ce reglementa posibilitatea acordării tichetelor de masă, în sensul că prevederile art.30, 64 alin.1 și 2 și 74 să nu se aplice în anul 2010.
Având în vedere înțelegerea părților semnatare consemnată în Contractul Colectiv de Muncă 2009/2010 și actul adițional la CCM, se solicită a se reține că voința reală a părților semnatare a CCM a fost de a nu se aplica prevederile art.30, 64 și 74 și deci, a nu se acorda salariul suplimentar, premierele de P., C. și Ziua Feroviarului tichete de masă. Având în vedere voința părților dialogului social, astfel cum rezultă din redactarea CCM 2009 și a actului adițional nr.1713/2010, se solicită a se constata că nu sunt întrunite condițiile antrenării răspunderii contractuale a angajatorului, întrucât convenția încheiată de părți prezentată nu prevede acordul nici uneia din părțile semnatare a CCM la aplicarea art.30, 64, 74 din CCM, această obligație nefiind asumată de angajator pentru anii 2009 și 2010.
Pentru aceste motive, se solicită admiterea recursului și modificarea sentinței recurate în sensul respingerii capetelor de cerere admise, ca nefondate.
Totodată, având în vedere executarea hotărârii recurate, se solicită repunerea părților în situația anterioară și întoarcerea executării, în temeiul dispozițiilor art. 404 ind.2 alin.1 Cod procedură civilă, obligând intimatul pârât la plata tuturor drepturilor bănești acordate în temeiul titlului executoriu.
Recursul pârâtei este fondat și va fi admis având în vedere următoarele considerente :
Pretențiile acordate prin sentința civilă atacată au în vedere contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, ele fiind reglementate la art. 30(1) și art. 46 din CCMU cu aplicabilitate până la 22.04.2010 când prin actul adițional nr. 1713/2010 s-a hotărât neacordarea acestor drepturi pentru anul 2010 și 2011, ulterior acestei date.
În referire la excepția prescripției dreptului la acțiune, Curtea reține că aceasta nu este întemeiată.
Pentru soluționarea judicioasă a acestui motiv de recurs se impune cu prioritate clarificarea teoretică a noțiunii de „salariu”.
Conform codului muncii, salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri(art. 155 Codul muncii).
Prin contractul colectiv de muncă la nivel de unitate la art. 30 (1) se prevede: „Pentru Munca desfășurată în cadrul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul societății poate primi 1 salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv”.
Rezultă fără putință de tăgadă, din modalitatea de redactare a acestui articol din contractul colectiv de muncă că dreptul suplimentar anual acordat este un drept de natură salarială.
Dispoziția cuprinsă în art. 283 lit.”e” Codul muncii reglementează dreptul material la acțiune în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă or a unor clauze ale acestuia, altele decât drepturi salariale, întrucât în privința acestora legiuitorul a dat o reglementare distinctă și anume aceea cuprinsă la lit.”c” a aceluiași art. 283 Codul muncii.
Nu trebuie omis faptul că tot în Codul Muncii legiuitorul a statuat că „dreptul la acțiune cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescriu în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate”, norma cuprinsă în art. 166 alin.1 Codul muncii.
Regulile care guvernează prescripția în materia drepturilor salariale sunt disp.art.283 alin.1 lit.”c” codul muncii, în conformitate cu care cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune.
În referire la Prima pentru Ziua Feroviarului aceasta este datorată integral pentru 2010, având în vedere următoarea argumentație:
Texte de lege incidente în cauză.
Art.243 (1) din Codul Muncii dispune:
„ Executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți”.
Art.30 (1) din Legea nr.130/1996 republicată, dispune:
„Executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți”.
Art.64 din Contractul Colectiv de Muncă 2007 – 2008, dispune:
„Pentru Ziua Feroviarului se va acorda o premiere a cărei cuantum va fi stabilit de Consiliul de Administrație, cu consultarea delegațiilor aleși ai sindicatelor cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare”.
Art.969 din Codul Civil dispune:
„Convențiile legale făcute au putere de lege între părți”.
Din coroborarea dispozițiilor legale mai sus redate rezultă că izvorul pretenției reclamanților recurenți este în convenția dintre părți, respectiv contractul colectiv de muncă.
Norma cuprinsă în art.64 (1) din C.C.M. are un caracter imperativ și nu condiționează acordarea dreptului pretins de vreun acord sau de existența posibilităților financiare.
Din analiza succesivă a contractelor colective de muncă pentru perioada 2010-2011, se poate observa că textul care a configurat posibilitatea acordării dreptului a rămas neschimbat.
Relevanța acestei observații este hotărâtoare pentru dezlegarea judicioasă a pricinii întrucât contractul colectiv de muncă nu prevede posibilitatea acordării opționale a acestor prime, obiectul negocierii nereprezentându-l însuși dreptul la premiul de „Ziua Ceferistului” ci modalitatea concretă de acordare a acestui beneficiu.
Oricum din modalitatea de redactare a textului rezultă că și în lipsa unei negocieri acest premiu nu poate avea un cuantum mai mic decât nivelul clasei 1 de salarizare.
Toate alegațiile intimatei recurente referitoare la imposibilitatea constituirii fondului de premiere nu pot înfrânge voința comună a părților reliefată în contractul colectiv de muncă, dreptul salarial prevăzut nefiind condiționat de configurarea prestabilită a fondului de salariu.
Oricum inițiativa negocierii nu aparține sindicatului care are doar rol consultativ, obligația fiind constituită în mod imperativ în sarcina Consiliului de Administrație, concluzie ce se desprinde din folosirea verbului cu caracter imperativ „se va acorda”, o premiere stabilită de Consiliul de Administrație cu consultarea delegațiilor aleși ai sindicatelor.
În referire la prima de Paști și C.:
Prin contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anul 2009 – 2010 s-a prevăzut că primele de Paști, C. și pentru Ziua Ceferiștilor nu se acordă cu 1.01.2010, însă acest contract produce efecte potrivit art. 25 din Legea nr. 130/1996 de la data înregistrării lor la Direcția de Muncă și Protecție Socială.
Cum înregistrarea contractului colectiv de muncă s-a efectuat abia la data de 04.06.2009, în mod corect prima instanță a obligat pârâta la plata primelor de Paști pentru anul 2009, în conformitate cu art. 64 din CCM.
Pe perioada 01.03.2009 – 04.06.2009 a produs efecte CCM la nivel de grup de unități din Transportul Feroviar, potrivit art. 241 pct. b din Codul muncii, care prevedea în mod similar acordarea acestor drepturi.
Astfel, prin art. 71 din acest contract se prevede că :”în afara ajutoarelor la care au dreptul potrivit legii, salariații vor mai beneficia de următoarele: cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C., se va acorda salariaților un ajutor material stabilit cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare…”
În referire la excepția nulității deciziei prin încălcarea art. 105 alin.2 din Codul de procedură civilă, Curtea o va respinge, aceasta fiind o critică generică fără o susținere concretă.
Cu privire la acordarea salariului suplimentar (al 13-lea salariu) aferent anilor 2008, 2009 și 2010:
În referire la acordarea salariului suplimentar aferent anilor 2008 și 2009 aceste critici sunt nefondate.
Art. 30(1) din CCM unitate dispune: „Pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul societății poate primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv.”
(2) Salariul suplimentar se poate acorda și trimestrial, în baza hotărârii Consiliului de Administrație, luată cu acordul delegaților aleși ai sindicatelor. În acest caz, cuantumul anual al unui salariu suplimentar va fi echivalent cu un salariu de bază mediu lunar realizat.
Art.31(1) Criteriile care condiționează acordarea salariului suplimentar sunt cele din Anexa nr.6.
Textul contractual se menține în aceeași formă și în CCM al CFR IRLU SA valabil pentru anul 2009-2010, astfel cum rezultă din Actul Adițional nr.2584/04.06.2009.
Art.243(1) Codul muncii dispune: „Executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți.
(2) Neîndeplinirea obligațiilor asumate prin contractul colectiv de muncă atrage răspunderea părților care se fac vinovate de aceasta.”
Art. 969 cod civil dispune:
„Convențiile legal făcute au putere de lege între părți.”
S. interpretarea dispozițiilor contractuale și legale mai sus redate Curtea apreciază că argumentația Tribunalului referitoare la obligativitatea acordării sumelor pretinse este conformă cu voința părților.
Art.30 din CCM la nivel de unitate conferă dreptul salariaților la acordarea unei sume de bani echivalente cu salariul de bază din ultima lună a anului.
Sintagma „poate primi” folosită în alin.1 al art. 30 din CCM aplicabil nu reprezintă o posibilitate a angajatorului de a opta pentru neplata în mod unilateral ci creează premisele ca în cazul unui acord bilateral al partenerilor sociali, care au negociat contractul colectiv, să se suspende, ori să înceteze plata acestui drept.
În speță sindicatul nu a participat la asemenea negocieri ci dimpotrivă a solicitat obligarea angajatorului la respectarea obligației asumate. În atare condiții nu se poate primi interpretarea recurentei referitoare la inserarea acestui drept facultativ, angajatorul nefiind deținătorul acestei facultăți de a acorda sau nu un drept salarial.
Este neîndoielnic faptul că uzitarea sintagmei „poate primi” are în vedere constituirea acestui drept în favoarea salariaților, căci dacă s-ar fi dorit să se facă referire la crearea vreunei posibilități de opțiune în favoarea angajatorului de a se acorda sau nu acest drept salarial ar fi fost folosită sintagma „poate acorda” sau „poate plăti”.
Sintagma „poate primi” inserată în art. 30(1) din CCM trebuie pusă în strânsă legătură cu art. 31(1) care configurează ipoteza în care se poate acorda acest salariu prin inserarea criteriilor care condiționează acordarea dreptului.
Cât privește anul 2010 acesta a intrat sub incidența actului adițional nr.1713/21.04.2010 care a prevăzut că pentru anul 2010 art.30(1) din Contractul colectiv de muncă se modifică și va avea următorul cuprins: „Salariul suplimentar menționat nu se acordă pentru anul 2010”.
În ceea ce privește tichetele de masă:
In conformitate cu art.1 alin.1 din Legea 142/1998 salariații din cadrul societăților comerciale, regiilor autonome, din sectorul bugetar, din unitățile cooperatiste si a celorlalte persoane fizice si juridice care încadrează personal prin încheierea unui contract de munca, pot primi o alocație de masă care insă se acorda in limita prevederilor bugetului de stat sau bugetelor locale de venituri si cheltuieli aprobate conform legii.
In speță in perioada aprilie 2009 – aprilie 2011 erau aplicabile mai multe contracte colective de muncă la nivel de grup de unități.
Contractul colectiv de muncă pentru anul 2009-2010 a fost modificat prin Actul adițional nr.1713/21.04.2010.
Potrivit art.236 alin4 din Codul muncii, încheiate cu respectarea prevederilor legale constituie legea părților, tot astfel art. 241 alin. 1 lit. b din Codul muncii prevede că contractele colective de muncă încheiate la nivel de grup de unități produc efecte pentru toți salariații încadrați la angajatorii care fac parte din grupul de unități pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel.
Față de prevederile art.31(2) din Legea 130/1996 modificările aduse contractului colectiv de muncă devin aplicabile de la data înregistrării sau de la o dată ulterioară convenită de părți, aceste prevederi ale actului adițional fiind aplicabile începând cu 22 aprilie 2010.
Ca urmare salariații sunt îndreptățiți la acordarea tichetelor de masă până la 21 aprilie 2010, când a intrat în vigoare actul adițional nr. 1713/21.04.2010.
Inserarea mențiunii de neacordare a tichetelor de masă pentru anul 2010 prin actul adițional 1713/21 aprilie 2010 are și o altă semnificație și anume aceea că dacă până în acel moment a fost posibilă acordarea tichetelor de masă după data de 22 aprilie 2010 acest lucru nu mai este posibil potrivit voinței comune a partenerilor de dialog social exteriorizată prin actul adițional modificator la contract.
Angajatorul are obligația de a acorda tichetele de masă lunar și anticipat, iar eventualele neacordări ale acestora nu-l exonerează de la îndeplinirea obligației.
În practica instanței supreme s-a statuat ca aceste beneficii cu caracter social nu constituie un drept ci o vocație ce se poate realiza doar în condițiile în care angajatorii au prevăzute în bugetele de venituri și cheltuieli sume cu această destinație ; în cazul de speță ,pârâta fiind societate cu capital de stat, bugetul de venituri și cheltuieli se aprobă prin hotărâre de guvern inițiată de Ministerul Transporturilor și infrastructurii cu avizul Ministerul Finanțelor Publice și Ministerului Muncii Familiei și Protecției Sociale.
Se consideră că la încheierea unui contract colectiv de muncă trebuie să se ia in considerare aspectele economica-financiare care pot sa afecteze executarea acestui contract, aspecte pe care insa nici pârâta și nici autoritatea la care se subordonează și care a aprobat bugetul fără includerea acestor sume, nu le-au avut in vedere; nici nu s-a făcut dovada imposibilității achitării efective a acestor drepturi si nici a faptului ca schimbarea circumstanțelor nu a putut fi in mod rezonabil avută in vedere la data încheierii contractului, aceasta prin prisma teoriei impreviziunii, in virtutea căreia pârâta avea posibilitatea de a solicita renegocierea clauzei, încetarea sau suspendarea acestei clauze.
Ca urmare, CCM la nivel de unitate a fost legal încheiat si nici una din părți nu a dovedit contestarea acestuia, astfel încât angajatorul are obligația de a acorda drepturile bănești consemnate in CCM indiferent de dificultățile financiare existente, altfel dreptul prevăzut in CCM rămâne golit de conținut iar simpla afirmație conform căreia nu există disponibil bănesc și nu s-au prevăzut asemenea sume de bani în buget, este irelevantă și contrară prevederilor CCM căruia astfel nu i se dă eficiență.
În ceea ce privește cererea de întoarcere a executării pentru sumele deja executate aceasta este fondată din prisma art.4042 alin.(1) Cod procedură civilă și va fi admisă pentru partea din titlu ce a fost desființată urmare admiterii prezentului recurs.
Pentru motivele mai sus expuse, Curtea va admite recursul pârâtei modificând în parte sentința în sensul celor menționate în dispozitiv.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Admite recursul civil formulat de recurenta pârâtăS. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ – „CFR MARFĂ” S.A. BUCUREȘTI - cu sediul ales în municipiul C., . nr.2, județul C. împotriva sentinței civile nr.1502/03.02.2012 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul civil nr._ în contradictoriu cu intimata pârâtă S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ – „CFR MARFĂ” S.A. - Sucursala Muntenia Dobrogea, cu sediul în municipiul C., . nr.2, județul C. și cu intimata reclamantăD. F., cu domiciliul în municipiul Medgidia, ., județul C..
Modifică în parte sentința în sensul că respinge ca nefondate pretențiile referitoare la tichete de masă ulterioare datei de 21.04.2010 și salariul suplimentar/2010.
Menține restul dispozițiilor.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 februarie 2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
M. A. M. B. R. A.
Grefier,
G. I.
Jud.fond – M.S.Teșa
Red.dec.Jud.M.A./25.02.2013
Tehnored.Gref.G.I./ 3 ex.
Data: 25.02.2013
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 399/2013.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 13/2013.... → |
|---|
