Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 32/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 32/2013 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 15-01-2013 în dosarul nr. 3110/118/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.32/CM
Ședința publică din 15 ianuarie 2013
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale
Președinte – M. B.
Judecător – J. Z.
Judecător – M. A.
Grefier – D. R.
S-a luat în examinare recursul civil formulat de recurenta pârâtă S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ CFR MARFĂ SA, cu sediul în București, ..38 și sediul procesual ales în C., . nr.2, județul C., împotriva sentinței civile nr. 2704/21.05.2012 pronunțate de Tribunalul C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant V. M., domiciliat în C., ., ..B, ., județul C., și intimata pârâtă S. M. DOBROGEA, cu sediul în C., . nr.2, județul C., având ca obiect drepturi bănești (salariu suplimentar, tichete, Prime Ziua CFR, Paști, C. și 3 ani inflație).
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru recurenta pârâtă d-na consilier juridic P. A., care depune la dosar delegația de reprezentare și procura judiciară autentificată sub nr.2382/02.11.2012 de BNP Asociați „Etica” din București, lipsind celelalte părți.
Procedura este legal îndeplinită conform art. 87 și urm. cod pr.civilă.
Recursul este declarat în termen, motivat și scutit de plata taxei judiciare de timbru.
După referatul grefierului de ședință:
Reprezentantul recurentei pârâte susține că a fost pusă în executare hotărârea pronunțată de Tribunalul C., sens în care depune la dosar copie de pe ștatul de plată din luna mai 2013 și de pe ștatul de plată din luna iunie 2012, prin care face dovada achitării către reclamant a drepturilor bănești cuvenite. Totodată precizează că nu mai are alte cereri de formulat sau înscrisuri noi de depus.
Instanța luând act de susținerea părții prezente, declară dezbaterile încheiate, constată dosarul în stare de judecată conform art. 150 cod pr.civilă și acordă cuvântul asupra recursului de față.
Având cuvântul reprezentantul recurentei pârâte solicită admiterea recursului, modificarea în parte a hotărârii recurate, admiterea excepțiilor invocate, iar pe fond respingerea acțiunii formulată de reclamant ca nefondată.
Instanța rămâne în pronunțare asupra recursului de față.
CURTEA :
Cu privire la recursul civil de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului C. sub nr.3110/ 118/2012, reclamantul V. M. a chemat în judecată pârâtele S. Națională de Transport Feroviar de Marfă CFR Marfă S.A. și S. M.-Dobrogea, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună obligarea pârâtelor la plata următoarelor drepturi: prima de Paști și C. pentru anii 2009 și 2010; prima de Ziua Feroviarului pentru 2009 și 2010; salariul suplimentar pentru 2009-2010 și contravaloare tichete de masa neacordate pentru perioada aprilie 2009 si pana la 01.06.2011, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflatie la data platii.
Pârâta S. Națională de Transport Feroviar de Marfă CFR Marfă S.A a formulat întâmpinare, prin care s-a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată și au fost invocate următoarele excepții: excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SNTFM CFR Marfă, excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtei SNTFM CFR Marfă S. M. Dobrogea, a inadmisibilității acțiunii pentru pretențiile aferente anului 2009-2010, excepția prescrierii dreptului material la acțiune, invocată în temeiul disp.art.268 alin 1 lit.e din Codul muncii, excepția prescrierii dreptului material la acțiune, invocată în temeiul disp.art.268 alin 1 lit.c din Codul muncii .
Prin sentința civilă nr.2704/21.05.2012, Tribunalul C. a respins excepția lipsei capacității procesuale de folosință și a lipsei calitatii procesuale pasive a pârâtei SNTFM CFR MARFĂ S. M. DOBROGEA.
A respins excepția prescrierii dreptului la acțiune, invocată de pârâtă în temeiul disp.art.283 lit.e din Codul muncii si excepția prescrierii dreptului la invocată în temeiul disp.art.283 lit.c din Codul muncii.
A admis în parte acțiunea formulată de reclamant și a obligat pârâtele la plata, către reclamant, a drepturilor de natură salarială, reprezentând prima de Ziua feroviarului/2009, prima de Paste/2009-2010, salariul suplimentar/2009 și contravaloarea tichetelor de masă neacordate în perioada aprilie 2009 –20.04.2010, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
A respins, ca nefondate, cererile având ca obiect plata primelor pentru Ziua Feroviarului/2010, C./2009-2010, salariul suplimentar/2010 șic/val. tichete de masa pentru perioada 21.04._11..
Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut următoarele aspecte:
Conform înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, reclamantul a fost salariat al SNTFM CFR Marfă S. C., iar contractul individual de muncă a încetat la data de 01.06.2011.
- Prima pentru Ziua feroviarului/2009 trebuia achitata având în vedere disp. art. 64 din CCM/ 2007-2008, în care se stipulează: “pentru Ziua Feroviarului se va acorda o premiere a cărei cuantum va fi stabilit de Consiliul de Administrație, cu consultarea delegațiilor aleși ai sindicatelor cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare”.
- Prima pentru Ziua feroviarului/2010 nu trebuia achitata deoarece prin actul aditional nr. 1713/21.04.2010s-a modificat art. 64 din CCM și s-a stabilit ca “ premierea pentru Ziua feroviarului nu se acorda în 2010”
- Pentru prima de Paste pentru anii 2009 și 2010 instanța de fond a apreciat ca cererea este intemeiata deoarece acest ajutor material este stabilit prin art.64 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate 2007-2008 astfel: „cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C. se va acorda salariaților un ajutor material stabilit cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare; de ajutorul respectiv nu vor beneficia salariații care, în cursul anului respectiv, au absentat nemotivat de la serviciu sau la data acordării ajutorului material sunt în CFS cu durata de un an”.
Aceste clauze contractuale sunt valabile și pentru 2010 deoarece modificarea CCM a avut loc prin actul aditional 1713/21.04.2010 și nu acoperă perioada de 04.04.2010 când s-a serbat Pastele.
- S-a admis cererea de obligarea a pârâților la plata salariului suplimentar/2009 deoarece pârâtii s-au obligat la plata acestui ajutor material prin art. 30 din CCM la nivel de unitate /2009-2010 însă s-a respins cererea de obligarea a pârâților la plata salariului suplimentar/2010 prin raportare la acelasi act aditional nr. 1713/21.04.2010 în care s-a precizat ca în 2010 nu se mai acorda acest drept salarial.
- Au fost obligati pârâtii la plata c/val. tichetelor de masa aferente perioadei 01.04._10 , instanța raportându-se la dispozițiile art. 74 din CCM 2007-2008 și 2009-2010 care prevăd că începând cu data de 01.11.2007 salariații beneficiază de câte un tichet de masă pentru fiecare zi lucrătoare. Și aceste prevederi contractuale, după încheierea si . a se executa, având putere de lege între părțile contractante însă numai până la data de 21.04.2010 cand părțile semnatare ale CCM au convenit sa nu mai acorde aceste drepturi în 2010.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs recurenta pârâta SNTFM – CFR Marfa SA care a criticato sub următoarele aspecte:
Instanța de fond a încălcat formele de procedura prevăzute sub sanctiunea nulitatii de art. 105 cod procedură civilă;
Hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, dar cuprinde motive contradictorii, străine de natura pricinii.
Instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura pricinii ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic.
Hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
Conform art.3041 Cod procedură civilă, solicită instanței de recurs să examineze cauza sub toate aspectele, fără a se limita la motivele de casare prevăzute de art.304 Cod procedură civilă. Critică pentru nelegalitate hotărârea recurată, impunându-se modificarea hotărârii recurate datorate interpretării și aplicării greșite a dispozițiilor art.283 alin.1 lit.”e” Codul muncii, având drept consecință respingerea excepției prescrierii dreptului material la acțiune al reclamantei, pentru toate capetele de cerere privind executarea retroactivă a unor clauze prevăzute în Contractul colectiv de muncă și acordarea retroactivă a drepturilor bănești solicitate, respectiv, premierea cu ocazia Paștelui, Crăciunului și Ziua Feroviarului, salariul suplimentar, tichete de masă.
Critică hotărârea recurată pentru nelegalitate, sentința fiind dată cu interpretarea și aplicarea greșită a legii, întrucât pe fond, în mod nelegal a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantă.
Interpretând greșit prevederile Contractului Colectiv de Muncă al CFR Marfă S.A., instanța a schimbat în mod nelegal înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestora, dând o interpretare diferită, eronată a prevederilor Contractului Colectiv de Muncă.
În acest context, în temeiul art.40 alin.2 Codul muncii, raportat la art.243 Codul muncii, art.155 Codul muncii și art.41 alin.5 din Constituție, statuează obligația angajatorului de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv aplicabil și contractele individuale de muncă.
Fundamentul legal al acordării tichetelor de masă îl constituie dispozițiile art.1 din legea nr._.
Interpretarea art.1 din Legea nr.142/1998, dată atât de jurisprudență, cât și de practica judiciară, a adoptat un raționament logic, corect, în sensul că nu se stabilește în sarcina angajatorului o obligație, ci doar o posibilitatea de acordare a tichetelor de masă în funcție de dispozițiile hotărârii de guvern adoptate cu privire la aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli.
Conform H.G. nr.28/2009 privind aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2009 al Societății Naționale de Transport Feroviar de Marfă CFR Marfă S.A., în Capitolul C”Cheltuieli totale”, lit.”d” – Cheltuieli cu personalul, este bugetată suma de 7.381.000 lei pentru cheltuielile cu tichete de masă.
SNTFM CFR Marfă S.A. fiind obligată de situația economică precară să nu introducă în bugetul de venituri și cheltuieli posibilitatea de acordare a tichetelor de masă, apreciază că hotărârea recurată este în mod vădit lipsită de temei, dispunându-se obligația recurentei la plata contravalorii tichetelor de masă pentru perioada ulterioară lunii aprilie 2009, sume actualizate cu indicele de inflație și dobânda legală.
Mai mult, potrivit actului adițional la Contractul colectiv de muncă 2009/2010 s-a stabilit că în anul 2010 prevederile art.74 din Contractul colectiv de muncă nu se aplică în anul 2010.
Prevederile art.74 din Contractul colectiv de muncă se interpretează prin raportare la legea specială în materia alocației de hrană, Legea nr.142/1998, care dispune la art.1 alin.1 facultatea de acordare a tichetelor de masă (…se poate acorda…) și nu obligația angajatorului de a acorda aceste drepturi, acordarea fiind posibilă dacă sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute în art.1 alin.2 din lege (existența clauzei în Contractul colectiv de muncă și existența disponibilului alocat, în limita bugetului aprobat, conform legii). În consecință capătul de cerere privind acordarea tichetelor de masă/a contravalorii acestora, este nefondată.
Mai mult, nu au fost avute în vedere perioadele de suspendare a Contractului individual de muncă, obligând angajatorul să achite contravaloarea tichetelor de masă și pentru perioadele când contractul de muncă a fost suspendat din inițiativa angajatorului, pentru reducerea temporară a activității (șomaj tehnic), iar salariatul nu a fost prezent la locul de muncă. Aceste aspecte se regăsesc evidențiate în carnetul de muncă al reclamantei depus la dosarul cauzei.
În ce privește premiul anual, prima de Paste, C. și de Ziua Feroviarului, arată recurenta ca instanța de fond nu a analizat contractele colective de muncă depuse la dosarul cauzei deoarece dacă ar fi făcut acest lucru ar fi observat ca partenerii de dialog social au convenit sa nu acorde aceste premieri în anul 2009 și nici în 2010 iar procesele verbale care confirma aceasta convenție au fost depuse la dosar.
Pentru aceste motive, solicită admiterea recursului și modificarea sentinței recurate, respingerea cererii ca nefondată. Pe baza materialului probator administrat de recurentă la judecarea în fond a pricinii, solicită admiterea recursului și modificarea hotărâri recurate în sensul respingerii în tot a acțiunii ca fiind neîntemeiată.
De asemenea, solicită intoarcerea executarii în temeiul art. 404 indice 2 cod procedură civilă și acordarea cheltuielilor de judecată ce se vor efectua cu judecarea prezentului recurs.
Analizând sentința recurată în raport de criticile formulate, de probele administrate și de dispozițiile legale incidente în cauza, Curtea constată ca recursul declarat de recurenta pârâta SNTFM- CFR Marfa SA este nefondat pentru următoarele considerente:
- În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune, Curtea constată ca în cauza de față s-a invocat încălcarea de către angajator a clauzelor din CCM care privesc plata unor drepturi salariale datorate cu ocazia unor evenimente cum sunt cele de Paste, Ziua feroviarului sau plata c/val. tichetelor de masa astfel ca, în mod corect prima instanță a constatat că, în cauză, nu sunt incidente dispozițiile art. 283 lit. e Codul muncii deoarece pentru astfel de cauze legiuitorul a prevăzut un termen de prescripție de 3 ani.
În acest sens sunt și dispozițiile art. 166 alin. 1 Codul muncii potrivit cu care „dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale, precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate”.
Recurenta pârâta nu a făcut dovada unei alte situații de fapt și, în condițiile în care nu a plătit drepturile salariale prevăzute în contractul colectiv de muncă,cererea este formulată în termenul de prescripție.
Prin urmare, excepția prescripției dreptului la acțiune întemeiată pe disp. art. 283 lit. e) Codul muncii nu este întemeiată iar din acest punct de vedere recursul pârâtei este nefondat.
- În ce privește cererea reclamantului referitoare la plata primelor de Paste/2009-2010 și pentru Ziua feroviarului pentru anul 2009, în mod corect instanța de fond a apreciat că aceasta este întemeiată deoarece s-au administrat probe care fac dovada ca pârâta nu și-a respectat obligațiile din CCM privind plata acestor drepturi salariale.
Apărarea recurentei, fundamentata pe lipsa unei obligații de acest gen deoarece în acea perioada la nivelul unității pârâte nu a existat un CCM și ca un astfel de contract s-a înregistrat ulterior, nu poate fi primită.
Chiar dacă la nivelul unității pârâte nu exista o reglementare proprie, erau aplicabile dispozițiile contractului colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar, care este contractul colectiv de muncă imediat superior.
În acest sens sunt dispozițiile art. 247 Codul Muncii care stabilesc în mod expres ca „în cazul în care la nivel de angajator, grup de angajatori sau ramură nu există contract colectiv de muncă se aplică contractul colectiv de muncă la nivel superior”.
Deci nu se poate susține că pentru perioada în discuție ar exista un vid contractual între părți, contractele colective încheiate la nivel de grup de unități aplicându-se potrivit art. 11 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 130/1996 tuturor salariaților care fac parte din acel grup.
Din actele depuse la dosar reiese că la nivelul grupului de unități din transportul feroviar s-a încheiat contractul colectiv de muncă pentru anii 2006-2008, înregistrat sub nr. 2836/28.12.2006 care prevede la art. 71:
“ În afara ajutoarelor la care au dreptul potrivit legii, salariații vor mai beneficia de următoarele:
- cu ocazia sărbătorilor de Paste și C. se va acorda salariaților un ajutor material stabilit cel puțin la nivelul clasei I de salarizare…
- pentru Ziua Feroviarului se va acorda o premiere al cărei cuantum va fi stabilit de Consiliul de Administrație, la nivelul clasei 1 de salarizare”
Acest contract și-a produs efectele pentru anii 2006-2008, însă prin actul adițional înregistrat la MMFES sub nr. 370/20.06.2008 s-a stabilit prelungirea efectelor contractului până la 31 ianuarie 2011.
Prin urmare, pentru anul 2009, izvorul normativ al pretențiilor reclamantei îl constituie CCM încheiat la nivel de grup de unități.
Contractul încheiat la nivel de grup de unități era aplicabil unității pârâte în anul 2009 deoarece aceasta este semnatară a acestui contract, astfel ca executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie potrivit art. 30 alin. 1 din Legea nr. 130/1996, iar potrivit art. 40 alin. c) din Codul Muncii, angajatorul are obligația să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă și din contractele individuale de muncă.
Nu se poate reține susținerea pârâtei în sensul că prin aceste prevederi s-a creat numai o posibilitate de acordare a acestui drept și nu o obligație, deoarece prevederile contractului sunt ferme, în acest sens folosindu-se termenul „…se va acorda salariaților o premiere al cărui cuantum va fi stabilit cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare; …”.
De asemenea faptul că nu există o hotărâre a Consiliului de Administrație al societății de acordare a acestui drept nu poate fi interpretat în sensul solicitat de pârâtă, de inexistența a dreptului, deoarece existența lui rezultă din clauza contractuală în discuție, prin hotărâre putându-se eventual stabili cuantumul acestuia și nicidecum acordarea sau neacordarea lui.
Dealtfel, nu se poate susține ca instanța de fond nu a analizat Contractele colective de muncă și acordurile încheiate intre partenerii sociali atâta vreme cât a luat act atât de dispozițiile CCM la nivel de unitate - pe perioada cât erau valabile, cât și de dispozițiile din CCM la nivel de ramură - aplicabile recurentei precum și de Actul adițional nr. 1713/21.04.2010 prin care se stabilește că anumite drepturi salariale nu se mai acorda angajaților CFR Marfa.
Însă, acest act adițional nu-și producea efectele decât de la data înregistrării ceea ce a făcut ca pretențiile situate după data de 21.04.2010 sa nu se mai fie admise.
- În ceea ce privește capatul de cerere referitor la plata salariului suplimentar/2009, criticile sunt de asemenea nefondate.
Potrivit art.32 din Contractele colective de muncă la nivel de unitate și art. 30 din CCM la nivel de grup de unităti, din transportul feroviar 2006-2009, salariații vor beneficia pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv.
Potrivit art.236 alin.4 din codul muncii „contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților”.
Așadar, acordarea salariului suplimentar este obligatorie, nu este lăsată la latitudinea angajatorului iar situația economică precară pe care o invoca recurenta, nu face inaplicabila dispoziția din CCM pe care părțile semnatare au agreato în deplina cunoștință de cauză.
Potrivit Legii nr.130/1996 privind contractul colectiv de munca si a dispozițiilor art.243 al.1 lit.b din Codul Muncii, contractul colectiv de munca la nivel de ramură are calitatea de izvor de drept, impunându-se parților ca si legea, astfel ca executarea obligațiilor care rezulta din acesta este prevăzută sub sancțiunea atragerii răspunderii părții care se face vinovata de neîndeplinirea acestuia.
În acest sens, prin art.40 alin.2 din Codul Muncii, raportat la art.243 Codul Muncii, art. 30 din legea nr.130/1996, art.155 Codul Muncii si art.41 alin.5 din Constitutie, se statuează obligația angajatorului de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de munca aplicabil si contractelor individuale de munca, existența sau inexistența resurselor financiare neputând avea vreo influență asupra stabilirii sau recunoașterii drepturilor salariale.
Apărările recurentei referitoare la incidența H.G. nr.142/2005 și H.G. nr.50/2006, prin care s-a prevăzut pentru agenții economici monitorizați, plafonarea fondului de salarii și numărului mediu de personal, fapt ce îi împiedică să efectueze alte plăți în afara celor aprobate, sunt lipsite de substanță întrucât la data adoptării contractelor colective de muncă incidente în cauză, aceste acte normative erau în vigoare și totuși contractele s-au negociat în sensul acordării primelor.
- În ce privește capătul de cerere referitor la plata c/val. tichetelor de masa, aferente perioadei aprilie 2009-aprilie 2010, recurenta pârâta arată ca pentru aceasta perioada nu a fost prevăzuta alocația bugetară și în acest condiții nu poate fi obligata la plata tichetelor de masa deoarece Legea nr. 142/1998 nu prevede acordarea tichetelor de masa ca pe o obligație ci numai în condițiile îndeplinirii criteriilor prevăzute de art. 1 alin.2.
Pe de o parte se reține ca în CCM la nivel de unitate, s-a negociat de către părțile semnatare că salariații beneficiază de câte un tichet de masă pentru fiecare zi lucrătoare, părțile stabilind și modalitatea de acordare a acestor tichete. Aceste prevederi contractuale, după încheierea si . a se executa, având putere de lege între părțile contractante.
Pe de alta parte, în aceasta perioada era în vigoare și CCM la nivel de grup de unități care prevedea la art.81 ca angajații au dreptul al un tichet de masa pentru fiecare zi lucrătoare din luna în condițiile legislației în vigoare.
Aceste contracte constituie legea părților în condițiile art. 236 alin.4 Codul muncii și sunt aplicabile tuturor salariaților ai căror angajatori fac parte din grupul de unități pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel.
Din moment ce părțile semnatare ale acestor contracte nu au înțeles sa condiționeze achitarea acestor drepturi de îndeplinirea altor criterii, nici recurenta nu se poate prevala de ele.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 312 cod procedură civilă recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge recursul civil formulat de recurenta pârâtă S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ CFR MARFĂ SA, cu sediul în București, ..38 și sediul procesual ales în C., . nr.2, județul C., împotriva sentinței civile nr. 2704/21.05.2012 pronunțate de Tribunalul C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant V. M., domiciliat în C., ., ..B, ., județul C., și intimata pârâtă S. M. DOBROGEA, cu sediul în C., . nr.2, județul C., ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 15.01.2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
M. B. J. Z. M. A.
Grefier,
D. R.
Jud.fond: V.T.
tehnored.dec.Jud.M.B.
2 ex. – 23.01.2013
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 399/2013.... → |
|---|
