Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 13/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 13/2013 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 08-01-2013 în dosarul nr. 5834/118/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.13/CM
Ședința publică din data de 08 ianuarie 2013
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale
Completul compus din:
Președinte - R. A.
Judecător – M. A.
Judecător – J. Z.
Grefier -
Pe rol, soluționarea recursurilor civile formulate de:
- recurenta reclamantă și intimată Ș. O. – domiciliată în municipiul C., . nr.89, ., județul C. și,
- recurenta pârâtă și intimată S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ – CFR Marfă S.A. – cu sediul procesual ales în municipiul C., . nr.2, județul C. împotriva sentinței civile nr.4069 din data de 20 august 2012, pronunțată de Tribunalul C. în dosarul civil nr._, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru recurenta pârâtă și intimată – consilier juridic P. A. – în baza delegației depusă la dosar, lipsind recurenta reclamantă și intimată.
Procedura este legal îndeplinită cu respectarea dispozițiilor prevăzute de art.87 și următoarele Cod procedură civilă.
Recursurile sunt declarate în termen, motivate și scutite de la plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință prin care s–au evidențiat părțile, obiectul litigiului, mențiunile privitoare la îndeplinirea procedurii de citare și stadiul procesual.
Totodată, învederează instanței că recurenta reclamantă și intimată a depus întâmpinare la data de 07 ianuarie 2013.
Reprezentantul recurentei pârâte și intimate depune la dosarul cauzei întâmpinare în 2 exemplare.
Întrebat fiind reprezentantul recurentei pârâte și intimate, arată că nu mai are alte cereri de formulat, solicitând acordarea cuvântului asupra cauzei.
Curtea, luând concluziile reprezentantul recurentei pârâte și intimate potrivit cu care nu mai are cereri prealabile în condițiile art.150 Cod procedură civilă, constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reprezentantul recurentei pârâte și intimate având cuvântul cu privire la recursul formulat în cauză de partea pe care o reprezintă, solicită admiterea acestuia, reținerea ca fondate a criticilor de nelegalitate prezentate pe larg în motivele de recurs formulate în scris, admiterea excepțiilor și modificarea în parte a hotărârii recurate.
Precizează că așa cum nici instanța de fond nu a declarat nule prevederile contractuale prevăzute de Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate CFR Marfă S.A. – 2009/2010 și actul adițional la Contractul colectiv de muncă 2009/2010 încheiat și înregistrat la 21 aprilie 2010, apreciază că prin depășirea rolului activ al instanței, prin hotărârea recurată, pârâta a fost obligată în mod netemeinic și nelegal la drepturile bănești în privința cărora părțile, salariații prin reprezentanți și angajatorul pârât, au stabilit să nu se aplice pentru anul 2009, respectiv pentru anul 2010.
Acordarea drepturilor bănești aferente anului 2011 nu are suport contractual deoarece Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate nu prevede acordarea premierelor solicitate, iar la nivel superior nu există contract, atât Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi din anul 2008, cât și Contractul colectiv de muncă la nivel de grup unități feroviare 2006/2008, încetându-și activitatea.
Față de împrejurarea că a fost executată hotărârea recurată, solicită repunerea părților în situația anterioară și întoarcerea executării.
Precizează că nu are asupra sa dovada plății drepturilor bănești.
Cu privire la recursul promovat în cauză de recurenta reclamantă și intimată, solicită respingerea acestuia ca nefondat.
Curtea rămâne în pronunțare asupra recursului civil promovat în cauză.
CURTEA
Cu privire la recursurile civile de față:
Ș. O. recurs la data de 14 septembrie 2012 împotriva sentinței civile nr.4069 din data de 20 august 2012, pronunțată de Tribunalul C., pe care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Împotriva aceleași sentințe a declarat recurs la data de 14 septembrie 2012 și S. Națională de Transport Feroviar de Marfă – CFR Marfă S.A.
În fapt,
Prin cererea înregistrata pe rolul Tribunalului Constanta sub nr._ reclamanta Ș. O. a solicitat ca in contradictoriu cu pârâta SNTFM CFR Marfa SA să se dispună obligarea pârâtei la plata salariului suplimentar pentru anul 2010, la plata primei de Paste pe anii 2010 si 2011 si a primei de C. pentru anii 2009 si 2010, a primei de ziua Feroviarului pentru anii 2010 si 2011 si contravaloarea tichetelor de masa neacordate pentru perioada mai 2009-8.07.2011.
In motivarea acțiunii reclamanta arată in esență că este angajatul pârâtei aceasta refuză să îi achite drepturile bănești solicitate. Arată reclamanta că drepturile salariale si celelalte drepturi de care a beneficiat prin contractele de munca sunt ridicate la rang de principiu in baza normelor constituționale. Susține reclamantul ca prima de ziua Feroviarului pentru anii 2010 si 2011, prima de Paste si C. pe anii 2009, 2010 si 2011 si contravaloarea tichetelor de masa fac parte din drepturile de natura salariala si astfel termenul de prescripție aplicabil este de 3 ani.
In drept au fost invocate dispozițiile art.40, 161, 236, 238, 243, 283 c. muncii, legea 130/1996, CCM pe anii 2007-2008 si 2009-2010.
Pârâta a formulat întimpinare prin care a invocat excepția prescrierii dreptului la acțiune cu privire la toate capetele de cerere in temeiul art.368 alin 1 lit. e c. muncii precum si cu privire la acordarea drepturilor bănești pentru perioada cuprinsă intre 1.01._09 in temeiul art.268 alin 1 lit.c c. muncii. Arată pârâta că solicitările reclamantei iși au izvorul in CCM. Sutane pirita ca aceasta premiere, deși este un drept stabilit in bani, nu este un drept de natura salariala ci un drept stabilit prin clauzele contractului colectiv de munca cu un regim distinct. Se arata ca premierea se acorda in temeiul unor prevederi contractuale, anual si nu lunar, in raport de munca prestata așa cum se acorda drepturile salariale. Mai mult, ccm folosește noțiunea de premiere, respectiv ajutor material echivalenta cu aceea de recompensa si nu aceea de adaus sau spor. Susține pârâta ca obiectul acțiunii nu consta in plata unor drepturi salariale ci in obligarea la respectarea unei clauze din CCM astfel ca suntem in prezenta unui conflict de drepturi care se prescrie in raport de art.283 alin 1 lit.e c. muncii in termen de 6 luni.
Arata pârâta că rezultă fără echivoc faptul că solicitarea reclamantei constă in obligarea la respectarea clauzelor CCM ului la nivel de unitate, fiind astfel aplicabil termenul de prescripție de 6 luni.
A mai invocat pirita excepția lipsei calității procesual active a reclamantei motivat de faptul ca începând cu data de 1.07.2009 contractul individual de munca al acesteia a fost suspendat conform art.52 c. muncii.
Pe fondul cauzei s-a solicitat respingerea acțiunii ca nefondata.
S-a susținut ca pârâta s-a aflat in imposibilitate legala de a executa clauzele contractuale referitoare la acordarea salariului suplimentar, întrucât nu au avut aprobate in bugetele de venituri si cheltuieli sume pentru aceste salarii. Mai mult, arata pirita ca potrivit dispozițiilor anexei 6 din CCM la nivel de unitate, salariul suplimentar sa acorda pentru munca ireproșabila prestata in cursul unui an calendaristic, or nu toți reclamanții îndeplinesc condițiile arătate in anexa.
In ceea ce privește acordarea tichetelor de masa, pârâta susține că a fost alocată suma de 7594,81 mii lei, sumă care acoperă contravaloarea tichetelor de masa doar pentru perioada ianuarie-martie 2009, ulterior acestei perioade societatea aflându-se in imposibilitate legală de a mai acorda salariaților tichete de masa.
In cauza s-a administrat proba cu înscrisuri .
In ședința din data de 30.07.2012 instanța a pus in discuție excepțiile invocate de către pârâtă. Instanța a luat act ca excepția lipsei capacitații de folosința si a lipsei calității procesual pasive a Sucursalei Muntenia Dobrogea sunt fără obiect având in vedere că in cauză Sucursala nu figurează ca pârâtă.
Cu privire la excepția lipsei calității procesual active a reclamantei.
Din mențiunile înscrise in carnetul de munca la reclamantei rezulta ca acesteia i-a fost suspendat contractul individual de munca pe perioade scurte de timp in anul 2009, insa ultima suspendare a încetat pe data de 31.10.2009, deci înainte de acordarea primei de C..
Având in vedere ca toate drepturile bănești solicitate de reclamanta sunt născute ulterior încetării suspendării contractului individual de munca, instanța apreciază ca apărările invocate de pârâtă in susținerea excepția lipsei calității procesual active sunt neîntemeiate.
F. de cele expuse instanța a respins excepția lipsei calității procesual pasive ca nefondata.
Cu privire la excepția prescrierii dreptului material la acțiune pentru Potrivit art 268 lit c si e c.muncii „Cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate: c) în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator; e) în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia.”
Din textul de lege citat mai sus rezulta ca pentru drepturile salariale termenul de prescriptie al dreptului la actiune este de 3 ani, iar pentru neexecutarea clauzelor contractului colectiv de munca termenul de prescriptie al dreptului la actiune este de 6 luni.
Potrivit art 160 c.muncii „ Salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri.”
Din cuprinsul contractului colectiv de munca, rezulta ca dreptul la salariul suplimentar este un drept salarial. Acest aspect rezulta fara echivoc din faptul ca dreptul la plata unui salariu de baza de incadrare dupa expirarea aunui an calendaristic este reglementat in capitolul II din CCM, capitol in care se reglementeaza sistemul de salarizare. Mai mult, partile au inteles sa denumeasca expres sumele de bani ce se vor acorda ca fiind salariu suplimentar si nu prima, ajutor, premiu sau bonus.
Apreciind deci, ca dreptul la salariul suplimentar este un drept salarial neacordat, instanta constata ca termenul de prescriptie aplicabil este cel de 3 ani prevazut de lit c a art 268 alin 1 c.muncii.
In ceea ce priveste ajutorul material ce urma sa se acorde cu ocazia sarbatorilor de Paste si C. pe anii 2009, 2010, si 2011, premiul anual ce urma sa se acorde cu ocazia Zilei Ceferistului pentru anii 2010 si 2011 instanta apreciaza ca dreptul la actiune nu s-a prescris .
Aceste drepturi au fost reglementate de catre parti in art 64 si 81 din ccm la nivel de unitate care arata „In afara ajutoarelor la care au dreptul potrivit legii, salariatii vor mai beneficia din fondurile angajatorului de urmatoarele: a) cu ocazia sarabatorilor de Paste si de C. se vor acorda salariatilor un ajutor material stabilit cel putin la nivelul clasei 1 de salarizare,…Aceste prevederi se aplica cu 1 ianuarie 2010 b) pentru Ziua ceferistilor se va acorda o premiere stabilita de Consiliul de Administratie cu consultarea delegatilor alesi ai sndicatelor cel putin la nivelul clasei 1 de salarizare…aceste prevederi se aplica cu 1 ianuarie 2010 ……art 81 incepind cu data de 1.01.2007 salariatii unitatilor componente ale grupului de unitati feroviare vor beneficia de tichete de masa in cuantum de un tichet pentru fiecare zi lucratoare din luna, in conditiile legislatiei in vigoare” .
Asa cum rezulta din coroborarea art 159, 160 si 164 c. muncii drepturile salariale sint acele sume de bani constind in salariu de baza, indemnizatie, sporuri, alte adaosuri ce se cuvin salariatului ca o contraprestatie a muncii depuse in baza contractului individual de munca si care se plateasc lunar.
Partile, prin negocierea clauzelor contractului, au inteles sa includa aceste drepturi la capitolul VI care reglementeaza protectia salariatului.
Partile, prin negocierea clauzelor contractului, au inteles sa includa aceste drepturi la capitolul VI care reglementeaza protectia salariatului.
Prin urmare aceste drepturi nu au fost incluse la drepturile ce tin de salarizarea angajatului in capitolul II al ccm, ci au fost avute in vedere doar pentru ajutorarea salariatului.
Cu toate acestea, practica judecatoreasca si doctrina au apreciat ca aceste drepturi au natura salariala, fiind considerate de catre parti adaosuri la salariu, in sensul art 155 c.muncii si reprezinta o contraprestatie a muncii depuse de salariati, nu numnai un ajutor material oferit din motive sociale de catre angajator.
Stabilindu-se, deci, ca aceste drepturi au natura salariala, instanta constata ca solicitarea de a se plati aceste drepturi face sa nu fie aplicabile in speta dispozitiile a art 283 lit e din c.muncii ci doar cele ale art 268 lit c c.muncii.
Prin urmare instanta va respinge exceptia prescrierii dreptului la actiune intemeiata pe dispozitiile art 268 alin 1 lit e c.muncii.
Prin sentința civilă nr.4069 din data de 20 august 2012, pronunțată în dosarul civil nr._, Tribunalul C. a respins excepția lipsei calității procesual active ca nefondata.
A respins excepția prescrierii dreptului la acțiune întemeiata pe dispozițiile art. 268 alin 1 lit.e si c din c. muncii ca nefondata.
A admis in parte acțiunea formulata de reclamanta acțiune formulată de reclamanta Ș. O., în contradictoriu cu pârâta S. Națională de Transport Feroviar de Marfă "CFR Marfă SA".
A obligat pârâta să plătească reclamantei prima de Ziua Feroviarului pe anul 2010 si 2011, prima de Paste pe anul 2010 si 2011 si prima de C. pe anii 2009 si 2010 si contravaloarea tichetelor de masa pe perioada mai 2009-decembrie 2010, drepturi bănești actualizate cu indicele de inflație din data plății.
A respins restul pretențiilor ca nefondate.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
Reclamanta a fost salariata pârâtei.
Potrivit dispozițiilor CCM la nivel de unitate reclamantul, in calitatea sa de salariat al piritei avea dreptul la plata unui salariu suplimentar pentru munca desfășurata in cursul unui an calendaristic.
Acest drept este expres stabilit in art. 30, din CCM-urile la nivel de unitate pe perioada 2007-2008 si 2009-2010, care arata „Pentru munca desfășurata in cursul unui an calendaristic, dupa expirarea acestuia, personalul societatii poate primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de baza de încadrare din luna decembrie a anului respectiv”.
Din anexa 6 la contractul colectiv de munca rezulta criteriile care condiționează acordarea salariului suplimentar pentru munca desfășurata in cursul unui an calendaristic.
Instanța apreciază ca atâta timp cit societatea pirita nu a putut, datorita dificultăților financiare, sa constituie fondul necesar plătii salariului suplimentar, acesta depinzând de veniturile realizate, fiind deci condiționata acordarea acestui drept, cererea de obligare a piritei la plata salariului suplimentar pe anul 2010 este nefondata.
In ceea ce privește acordarea contravalorii bonurilor de masa instanța retine următoarele:
Potrivit art.1 din legea 142/1998 „Salariații din cadrul societăților Potrivit art.1 din legea 142/1998 „Salariații din cadrul societăților comerciale, regiilor autonome și din sectorul bugetar, precum și din cadrul unităților cooperatiste și al celorlalte persoane juridice sau fizice care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă, denumite în continuare angajator, pot primi o alocație individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă, suportată integral pe costuri de angajator. Tichetele de masă se acordă în limita prevederilor bugetului de stat sau, după caz, ale bugetelor locale, pentru unitățile din sectorul bugetar, și în limita bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate, potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori. „
Chiar daca in CCM pe anii 2007-2010 se prevedea ca pirita va acorda tichete de masa salariaților, in anul 2011 o astfel de prevedere nu a mai fost prevăzuta in CCM, fiind astfel eliminată.
Or, atâta timp cit legea nu instituie decât o posibilitate a pentru angajator de a acorda,, in limita bugetului sau, tichete de masa, fără să instituie o obligație in acest sens, instanța apreciază ca in cauză pârâta nu poate fi obligată la plata contravalorii tichetelor de masa pentru perioada ianuarie 2011-7.07.2011.
In ceea ce privește tichetele de masa pentru perioada mai 2009-decembrie 2010 instanța apreciază ca potrivit dispozițiilor inserate in art.74 din CCM la nivel de unitate, pârâta trebuia să le acorde.
Potrivit art.229 alin 4 c.muncii si art.148 din legea 62/2011 „Executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți.” Acest text de lege instituie forța obligatorie a contractului colectiv de munca pentru părțile semnatare, contract care se impune întocmai ca si legea..
Executarea vizata de art.229 presupune aducerea la îndeplinire a clauzelor contractului, respectarea drepturilor si obligațiilor asumate de părți.
Totodată, art.41 alin 5 din Constituție garantează caracterul obligatoriu al convențiilor colective intre părți.
Prin urmare instanța a obligat pârâta la plata contravalorii tichetelor de masa pe perioada mai 2009-decembrie 2010.
Instanța nu va retine nici susținerea pârâtei conform căreia in anii 2009, 2010 si 2011 plata primei de Paste si de C. si a ajutorului de Ziua Feroviarului a fost suspendata.
Astfel, in CCM la nivel de grup de unitati CFR pe anul 2008 prelungit succesiv pina la 31 decembrie 2011 prin actele aditionale nr. 370/2008 si 4294/2010 se arata la art 71 „In afara ajutoarelor la care au dreptul potrivit legii, salariatii vor mai beneficia de urmatoarele:- cu ocazia sarbatorilor de Paste si de C. se va acorda salariatilor un ajutor material stabilit cel putin la nivelul clasei 1 de salarizare… pentru Ziua Feroviarului se va acorda o premiere al carei cuantum va fi stabilit de Consiliul de Administratie, la nivelul clasei 1 de salarizare;.”
Din intregul cuprins al art 71 nu rezulta ca plata ajutoarelor este conditionata de vreun factor.
Din contra, textul alineatului 1 este imperativ, in sensul ca se arata „..salariatii vor mai beneficia … se va acorda o premiere…”
Potrivit art 133 din legea 62/2011 „ Clauzele contractelor colective de muncă produc efecte după cum urmează: a) pentru toți angajații din unitate, în cazul contractelor colective de muncă încheiate la acest nivel; b) pentru toți angajații încadrați în unitățile care fac parte din grupul de unități pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă; c) pentru toți angajații încadrați în unitățile din sectorul de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă și care fac parte din organizațiile patronale semnatare ale contractului.”
In corelatia dintre diferitele tipuri de contracte colective de munca, contractele colective de munca de la nivel superior constituie, potrivit legii, izvor de drept pentru contractele colective de munca de la nivelurile inferioare. Sub aspectul drepturilor salariatilor, contractul colectiv de munca de la nivelul superior reprezinta pentru contractul colectiv de munca de la nivelul inferior o baza minimala. Prin urmare, in contractul colectiv de munca de la nivel inferior se pot stabili numai drepturi egale sau mai mari decit cele din contractul colectiv de la nivel superior.( art 238 c.muncii in forma in vigoare la data nasterii drepturilor reclamantului „Contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior” )
Din cele expuse, rezulta ca, contractul colectiv de munca la nivel de grup de unitati este aplicabil pentru acele unitati care fac parte din asociatiile patronale si sindicale din ramura respectiva si care au fost nominalizate in anexa la fiecare contract.
Prin urmare, fiind o dispoziție mai favorabila pentru salariați, instanța apreciază ca aceasta ( art 71 CCM la nivel de grup de unități) se aplica cu prioritate fata de dispozițiile art 64 si 81 din CCM la nivel de unitate.
Pentru cele expuse, având in vedere dispozițiile art. 64 si 81 din CCM la nivel de unitate mai sus citate si dispozițiile art.229 si 148 din legea 62/2011 si instanța a obligat pârâta sa plătească reclamantului prima de ziua Ceferistului pe anul 2010 si 2011, prima de Paste pe anii 2010 si 2011 si prima de C. pe anii 2009 si 2010 si contravaloarea bonurilor de masa neeliberate pe perioada mai2009-decembrie 2010, drepturi bănești ce vor fi actualizate cu rata inflației din data plătii si a respins cererea de obligare la plata salariului suplimentar ca nefondata.
1. Critica sentinței prin motivele de recurs formulate de Ș. O. a vizat în esență nelegalitatea acesteia în ceea ce privește respingerea capătului de cerere având ca obiect plata contravalorii salariului suplimentar pe anul 2010.
Sentința civilă pronunțată de instanța de fond a fost dată cu aplicarea greșită a legii, în ceea ce privește capetele de cerere privind salariul suplimentar pe anul 2010 și acordarea tichetelor de masă pentru perioada 01 ianuarie 2011 – 07 iulie 2011.
Hotărârea pronunțată de prima instanță pentru nelegalitate.
În ceea ce privește capătul 1 de cerere cu privire la solicitarea obligării pârâtei la plata contravalorii salariului suplimentar pe anul 2010, acest drept i se cuvine raportat la clauzele contractuale din contractul la nivel superior Contractul Colectiv de Muncă a Nivel de G. de Unității din Transportul Feroviar pe anii 2006-2008, prelungit prin actul adițional nr.370/20.06.2008, și prin actul adițional nr.629/04.01.2011 care prelungește valabilitatea până la data de 31 ianuarie 2011.
În motivarea cererii de la fond a arătat că acest drept – salariul suplimentar pentru anul 2010 – îl solicită și în temeiul art.30 (1) din Contractul colectiv de muncă la Nivel de G. de Unități din Transportul Feroviar pe anii 2006 -2010, prelungit prin actul adițional nr.370/20.06.2008, și prin actul adițional nr.629/04.01.2011 care prelungește valabilitatea până la data de 31 ianuarie 2011.
În art. 30 (1) din CCM la Nivel de G. de Unității din Transportul Feroviar pe anii 2006-2010 se prevede „pentru munca ireproșabilă desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, salariații unităților feroviare vor primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv”.
Din formularea expresă a clauzei sus expuse, rezultă că angajatorul și-a asumat obligația acordării salariului suplimentar pentru anul 2010 și această clauză a produs efecte și asupra contractelor individuale de muncă ale salariaților, creând în favoarea acestora drepturi care nu se pot tranzacționa sau nu se poate renunța.
În mod greșit instanța de fond a apreciat că „societatea pârâtă nu a putut, datorită dificultăților financiare să constituie fondul necesar plății salariului suplimentar, aceasta depinzând de veniturile realizate, fiind deci condiționată acordarea acestui drept”.
Conform art. 238 Codul Muncii în forma în vigoare de la data nașterii drepturilor reclamantei „Contractele de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior”.
Astfel rezultă că, „Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de G. de Unități din Transportul Feroviar este aplicabil pentru acele unități care fac parte din ramura respectivă și care au fost nominalizate în anexa contractului”.
Conform dispozițiilor art.11(1) lit.”b” din Legea nr.130/1996 „clauzele CCM produc efecte pentru toți salariații încadrați în unitățile care fac parte din grupul de unități pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel”.
Aceleași dispoziții se regăsesc și în prevederile art.133 alin.1 lit.”b” și art.132 alin.3 din Legea nr.62/2011.
Prin urmare, CCM la Nivel de G. de Unități fiind încheiat la nivel superior față de CCM al pârâtei, prevederile lui minimale sunt obligatorii pentru societatea pârâtă SNTFM CFR MARFĂ S.A.
Însă și art.30 din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitatea pentru anul 2009/2010, prevede că: „pentru munca ireproșabilă salariații vor primi un salariu suplimentar”, aceasta nefiind o alegere a angajatorului să dea sau nu acest salariu suplimentar pentru anul 2010, și nu cum greșit a consemnat instanța de fond ca fiind o opțiune a angajatorului în funcție de dificultățile avute de acesta.
În ceea ce privește solicitarea contravalorii tichetelor de masă neeliberate și neadmise de instanța de fond pentru perioada ianuarie 2011 și până la data de 07.07.2011, dată la care a fost concediată colectiv, în echivalentul zilelor lucrătoare prestate, în baza pontajelor, în sumă 8,72 lei fiecare, potrivit prevederilor art.1 din Legea nr.142/1998, privind acordarea tichetelor de masă, se apreciază că instanța în mod eronat nu a admis acțiunea privind acest capăt de cerere pentru diferența de perioadă cuprinsă între 01 ianuarie 2011-07 iulie 2011.
Cea de-a doua critică a vizat nelegalitatea sentinței sub aspectul respingerii cererii având ca obiect plata c/valorii tichetelor de masă neeliberate și neadmise de instanța de fond pentru perioada ianuarie 2011 – 07 iulie 2011, dată la care a fost concediată colectiv.
Potrivit prevederilor art.74 din CCM pe anul 2009/2010, se dispune „ începând cu data de 01.11.2007, salariații CFR MARFĂ S.A. beneficiază de câtre un tichet de masă pentru fiecare zi lucrătoare, în condițiile legislației în vigoare”. Conform legislației în vigoare până în luna august 2009, deci aprilie 2009-august 2009, valoarea unui tichet de masă este de 8,48 lei fiecare, iar începând cu septembrie 2009, valoarea unui tichet de masă este de 8,72 lei.
Consideră că instanța de fond a nesocotit și dispozițiile art.82 din CCM la Nivel de G. de Unități din Transportul Feroviar pe anii 2006-2010, prelungit prin actul adițional nr.370/20.06.2008, și prin actul adițional nr.629/04.01.2011 care prelungește valabilitatea până la data de 31 ianuarie 2011, și care prevede că „începând cu data de 01.01.2007 salariații unităților componente ale grupului de unități feroviare vor beneficia de tichete de masă în cuantum de un tichet pentru fiecare zi lucrătoare din lună, în condițiile legislației în vigoare”.
Având în vedere valabilitatea acestui contract invocat, respectiv 31 ianuarie 2011, consideră că acordarea tichetelor de masă s-a impus măcar până la această dată, și nu 31.12.2010, cum a dispus instanța de fond.
Critica sentinței prin motivele de recurs formulate de S. Națională de Transport Feroviar de Marfă – CFR Marfă S.A. a vizat în esență nelegalitatea pentru următoarele motive:
Hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, motiv de modificare a hotărârii recurate prevăzut de art. 304 pct.7 Cod procedură civilă.
Hotărârea pronunțată în primă instanță este criticată pentru nelegalitate, deoarece a fost pronunțată cu încălcarea principiului disponibilității, specific cauzelor civile.
Analizând motivele de drept și temeiul juridic al cererii de chemare în judecată ce a făcut obiectul cercetării judecătorești în primă instanță, se poate reține cu ușurință că reclamanta a solicitat executarea retroactivă a unor clauze a contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate angajatoare, în perioada 2009-2010.
În considerentele sentinței recurate este invocat expres contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități feroviare, în condițiile în care reclamanta își susține acțiunea pe dispozițiile art.30, 64, 74 din CCM încheiat la nivel de unitate CFR Marfă S.A.
CCM la nivel de grup de unități feroviare a fost încheiat la data de 28.12.2006. Valabilitatea acestui contract colectiv de muncă a fost prelungită prin act adițional până la data de 31.01.2011.
Se solicită instanței de control judiciar să observe că temeiul dispozițiilor art. 247 Codul muncii, care stabilește că „în cazul în care la nivel de angajator, grup de angajatori, sau ramură nu există contract colectiv de muncă, se aplică contractul colectiv la nivel superior”.
Cercetând probatoriul administrat, instanța a constatat că la nivel de unitate a fost încheiat contract colectiv de muncă 2007/2008, modificat prin actul adițional nr.2093/08.04.2008, în sensul stabilirii de comun acord a valabilității lui la data de 31.12.2008.
Contractul Colectiv de Muncă al CFR Marfă S.A. a fost încheiat în anul 2009 urmare negocierilor între partenerii dialogului social la 04.06.2009, fiind înregistrat legal sub nr. 2584/04.06.2009.
În ce privește corelația între contractele colective invocate mai sus, cu valabilitate în perioada 2009-2010, se supun sub aspect juridic dispozițiilor Legii nr.130/1996 și Codului Muncii, în forma anterioară aplicării Legii nr.40/2011.
Dacă o cerere pentru constatarea nulității clauzelor unui contract colectiv de muncă s-ar admite, fiind nule, atunci clauzele respective pot fi renegociate, iar până la renegocierea lor sunt înlocuite cu prevederile mai favorabile cuprinse în lege sau CCM încheiat la nivel superior, după caz.
Potrivit art.268 alin lit.”d” Codul Muncii, respectiv, art.283 alin.1 lit.”d” Codul Muncii, în forma anterioară aplicării Legii nr.40/2011, cererile de constatare a nulității unor clauze ale contractelor colective de muncă pot fi formulate pe toată durata valabilității și existenței contractelor.
Mai mult, cum nici o instanță nu a declarat nule prevederile contractuale prevăzute de Contractul Colectiv de Muncă la nivel de unitate CFR Marfă S.A. 2009/2010 și actul adițional la CCM 2009/2010 încheiat și înregistrat la 21.04.2010, apreciază că prin depășirea rolului activ al instanței, prin hotărârea recurată pârâta a fost obligată în mod netemeinic și nelegal la drepturile bănești în privința cărora părțile, salariații prin reprezentanți și angajatorul pârât, au stabilit să nu se aplice pentru anul 2009 (conform CCM nr.2584/04.06.2009), respectiv pentru anul 2010 (conform actului adițional din 21.04.2010).
În mod evident, acordarea drepturilor bănești aferente anului 2011 nu are suport contractual deoarece contractul colectiv de muncă la nivel de unitate nu prevede acordarea premierelor din anul 2008, cât și CCM la nivel de grup de unități feroviare 2006/2008 încetându-și valabilitatea.
Hotărârea recurată este nelegală, impunându-se modificarea hotărârii recurate datorate interpretării și aplicării greșite a dispozițiilor art.283 alin.1 „e” Codul muncii, având drept consecință respingerea excepției prescrierii dreptului material la acțiune al reclamantei.
Potrivit art.283, alin.1 lit.”e” din Codul Muncii, privind soluționarea unui conflict de muncă, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze al acestuia, acțiunile pot fi formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune.
Invocă prescrierea dreptului la acțiune privind capetele de cerere referitoare la acordarea drepturilor bănești, pentru perioada cuprinsă între 01.01._09.
În raport de data sesizării instanței, 18.05.2012, se solicită a se constata prescrierea dreptului material la acțiune pentru perioada 01.01._09 și în temeiul art.268 alin.1 lit.”c” Codul Muncii să fie respinsă acțiunea ca fiind prescrisă.
Sentința instanței de fond a fost dată cu interpretarea și aplicarea greșită a legii, întrucât pe fond, în mod nelegal a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantă.
Angajatorul pârât a fost obligat să acorde ajutorul material cu ocazia Crăciunului aferent anului 2009 încălcându-se prevederile contractuale prevăzute de CCM 2009/2010 și 2011 încheiat de părți.
În ceea ce privește anii 2009 și 2010, urmează să se interpreteze prevederile Contractului Colectiv de Muncă 2009/2010, notele de negociere, procesele verbale încheiate anterior încheierii CCM 2009, actul adițional la CCM 2009/2010, înregistrat la Direcția de Muncă București sub nr.1713/21.04.2010, potrivit cărora părțile dialogului social au stabilit de comun acord cu reprezentanții salariaților – federațiilor sindicale semnatare, ca prevederile art.64 alin.1 și 2 să nu se aplice în anul 2009.
Conform actului adițional la CCM 2009/2010, înregistrat la Direcția de Muncă București sub nr.1713/21.04.2010, prevede modificarea art.30 ce reglementează posibilitatea acordării salariului suplimentar, art.64 alin.1 și 2 ce reglementează ajutorul material de P. și C. și prima de Ziua Feroviarului și art. 74 ce reglementa posibilitatea acordării tichetelor de masă, în sensul că prevederile art.30, 64 alin.1 și 2 și 74 să nu se aplice în anul 2010.
Având în vedere înțelegerea părților semnatare consemnată în Contractul Colectiv de Muncă 2009/2010 și actul adițional la CCM, se solicită a se reține că voința reală a părților semnatare a CCM a fost de a nu se aplica prevederile art.30, 64 și 74 și deci, a nu se acorda salariul suplimentar, premierele de P., C. și Ziua Feroviarului tichete de masă. Având în vedere voința părților dialogului social, astfel cum rezultă din redactarea CCM 2009 și a actului adițional nr.1713/2010, se solicită a se constata că nu sunt întrunite condițiile antrenării răspunderii contractuale a angajatorului, întrucât convenția încheiată de părți prezentată nu prevede acordul nici uneia din părțile semnatare a CCM la aplicarea art.30, 64, 74 din CCM, această obligație nefiind asumată de angajator pentru anii 2009 și 2010.
Pentru aceste motive, se solicită admiterea recursului și modificarea sentinței recurate, respingerea capetelor de cerere privind acordarea ajutorului de C. 2009 și 2010, ajutorul material de P. 2010 și 2011 și prima de Ziua Feroviarului 2010 și 2011, contravaloarea tichetelor de masă actualizate cu indicele de inflație, ca nefondate.
Totodată, având în vedere executarea hotărârii recurate, se solicită repunerea părților în situația anterioară și întoarcerea executării, în temeiul dispozițiilor art. 404 ind.2 alin.1 Cod procedură civilă, obligând intimatul pârât la plata tuturor drepturilor bănești acordate în temeiul titlului executoriu.
1. Recursul reclamantei nu este fondat și va fi respins având în vedere următoarele considerente atât în ceea ce privește salariul suplimentar pentru anul 2010 cât și pentru tichetele de masă aferente perioadei 01.01._11.
Criticile reclamantei se întemeiază pe dispozițiile art. 30(1) respectiv din art. 81 din CCM la nivel de grup de activități din transportul feroviar pe anii 2006-2010, prelungit prin actul adițional nr.370/20.06.2008 și prin actul adițional 629/04.01.2011 care prelungește valabilitatea până la data de 31 ianuarie 2011.
Două aspecte urmează a fi evidențiate în legătură cu temeiurile juridice invocate de către recurentă drept cauză a acțiunii și care ar fi îndreptățit-o la acordarea drepturilor astfel cum au fost solicitate.
În primul rând prin actul adițional 1713/2010 la contractul colectiv de muncă pe anul 2009/2010 al CFR Marfă S.A. înregistrat la Direcția de Muncă și Protecție Socială a Municipiului București cu nr.2584 din 04.06.2009 s-a prevăzut la art. 30 (1) următorul conținut: „Pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul societății poate primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv.
Salariul suplimentar menționat nu se acordă pentru anul 2010”.
În al doilea rând prin actul adițional înregistrat sub nr.8776/16.02.2011 la Inspectoratul Teritorial de Muncă al Municipiului București s-a prevăzut l art. 30 (1) că: „Pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul societăți poate primi un salariul suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv, cu condiția societatea să fie înregistrat profit pe anul respectiv”.
Trebuie menționat pe de o parte că ambele acte adiționale nu impun acordarea acestui salariu suplimentar având în vedere că verbul uzitat nu are un caracter imperativ în sensul că nu s-a prevăzut: „ personalul va primi un salariu suplimentar ci s-a prevăzut „personalul poate primi un salariu suplimentar”, iar pe de altă parte aceste clauze nu au fost anulate, astfel cum prevede art. 12 din Legea 62/2011 pentru că numai în această ipoteză ar fi posibilă aplicarea art.142(4) din același act normativ care prevede că „Până la renegocierea clauzelor a căror nulitate a fost constatată, acestea sunt înlocuite cu prevederile mai favorabile angajaților cuprinse în lege sau în contractul colectiv de muncă aplicabil încheiat la nivelul superior, după caz. Cum însă reclamanta recurentă nu a înțeles să investească tribunalul cu asemenea capete de cerere având ca obiect nulitatea unor clauze din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate nu este posibilă aplicarea directă a contractului colectiv de muncă la nivel de grup de unități, o asemenea posibilitate fiind permisă numai pentru ipoteza anulării prealabile a clauzelor neconvenabile și până la renegocierea clauzelor a căror nulitate a fost constatată, cu atât mai mult cu cât actele adiționale au fost semnate de către reprezentanții patronatului și sindicat, care și-au asumat interdicția acordării drepturilor stipulate la art. 30(1) și art. 64.
În cauză însă asemenea nulități nici nu au fost solicitate și evident nici nu au fost dispuse astfel că este imposibilă – în contextul legal mai sus redat – aplicarea directă a CCM G. chiar dacă ar conține clauze mai favorabile, toată teoria recurentei referitoare la obligativitatea aplicării contractului colectiv de muncă de la nivel superior putând fi eventual valorificată într-un litigiu având ca obiect nulitatea clauzelor din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate, dat fiind un eventual caracter contradictoriu prin raportare la clauzele contractului colectiv de muncă la nivel superior.
În ceea ce privește tichetele de masă și în acest caz recurenta își întemeiază pretenția tot pe dispozițiile contractului colectiv de muncă la nivel superior deși la nivelul unității beneficia de prevederile art. 74 din CCM 2009/2010, conform actului adițional nr. 1713, cu valabilitate până la 22.04.2010, astfel că ulterior acestui moment cererea de obligare la plata tichetelor de masă nu poate fi primită, acesta fiind și motivul pentru care în recursul pârâtei a fost admisă critica și respinse pretențiile ulterioare acestui moment.
2. Recursul pârâtei este fondat și va fi admis având în vedere următoarele considerente:
Toate criticile referitoare la inaplicabilitatea CCM la nivel de grup de unități, în lipsa constatării nulității clauzelor corespunzătoare la nivel de unitate, sunt lipsite de fundament, întrucât toate pretențiile acordate au în vedere contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, ele fiind reglementate la art. 30(1) și art. 46 din CCMU cu aplicabilitate până la 22.04.2010 când prin actul adițional nr. 1713/2010 s-a hotărât neacordarea acestor drepturi pentru anul 2010 și 2011, ulterior acestei date.
În referire la excepția prescripției dreptului la acțiune, Curtea reține că aceasta nu este întemeiată.
Pentru soluționarea judicioasă a acestui motiv de recurs se impune cu prioritate clarificarea teoretică a noțiunii de „salariu”.
Conform codului muncii, salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri(art. 155 Codul muncii).
Prin contractul colectiv de muncă la nivel de unitate la art. 30 (1) se prevede: „Pentru Munca desfășurată în cadrul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul societății poate primi 1 salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv”.
Rezultă fără putință de tăgadă, din modalitatea de redactare a acestui articol din contractul colectiv de muncă că dreptul suplimentar anual acordat este un drept de natură salarială.
Dispoziția cuprinsă în art. 283 lit.”e” Codul muncii reglementează dreptul material la acțiune în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă or a unor clauze ale acestuia, altele decât drepturi salariale, întrucât în privința acestora legiuitorul a dat o reglementare distinctă și anume aceea cuprinsă la lit.”c” a aceluiași art. 283 Codul muncii.
Nu trebuie omis faptul că tot în Codul Muncii legiuitorul a statuat că „dreptul la acțiune cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescriu în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate”, norma cuprinsă în art. 166 alin.1 Codul muncii.
Regulile care guvernează prescripția în materia drepturilor salariale sunt disp.art.283 alin.1 lit.”c” codul muncii, în conformitate cu care cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune.
În referire la Prima pentru Ziua Feroviarului aceasta este datorată integral pentru 2010 și 2011, având în vedere următoarea argumentație:
Texte de lege incidente în cauză.
Art.243 (1) din Codul Muncii dispune:
„ Executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți”.
Art.30 (1) din Legea nr.130/1996 republicată, dispune:
„Executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți”.
Art.64 din Contractul Colectiv de Muncă 2007 – 2008, dispune:
„Pentru Ziua Feroviarului se va acorda o premiere a cărei cuantum va fi stabilit de Consiliul de Administrație, cu consultarea delegațiilor aleși ai sindicatelor cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare”.
Art.969 din Codul Civil dispune:
„Convențiile legale făcute au putere de lege între părți”.
Din coroborarea dispozițiilor legale mai sus redate rezultă că izvorul pretenției reclamanților recurenți este în convenția dintre părți, respectiv contractul colectiv de muncă.
Norma cuprinsă în art.64 (1) din C.C.M. are un caracter imperativ și nu condiționează acordarea dreptului pretins de vreun acord sau de existența posibilităților financiare.
Apărările intimatei referitoare la incidența H.G.nr.142/2005 și H.G.nr.50/2006 prin care s-a prevăzut pentru agenții economici monitorizați, plafonarea fondului de salarii și numărului mediu de personal, fapt ce îi împiedică să efectueze alte plăți în afara celor aprobate, sunt lipsite de substanță întrucât la data adoptării contractelor colective de muncă incidente în cauză, aceste acte normative erau în vigoare și totuși contractele s-au negociat în sensul acordării primelor pentru Ziua Feroviarului.
Oricum din analiza succesivă a contractelor colective de muncă pentru perioada 2010-2011, se poate observa că textul care a configurat posibilitatea acordării dreptului a rămas neschimbat.
Relevanța acestei observații este hotărâtoare pentru dezlegarea judicioasă a pricinii întrucât contractul colectiv de muncă nu prevede posibilitatea acordării opționale a acestor prime, obiectul negocierii nereprezentându-l însuși dreptul la premiul de „Ziua Ceferistului” ci modalitatea concretă de acordare a acestui beneficiu.
Oricum din modalitatea de redactare a textului rezultă că și în lipsa unei negocieri acest premiu nu poate avea un cuantum mai mic decât nivelul clasei 1 de salarizare.
Toate alegațiile intimatei recurente referitoare la imposibilitatea constituirii fondului de premiere nu pot înfrânge voința comună a părților reliefată în contractul colectiv de muncă, dreptul salarial prevăzut nefiind condiționat de configurarea prestabilită a fondului de salariu.
Oricum inițiativa negocierii nu aparține sindicatului care are doar rol consultativ, obligația fiind constituită în mod imperativ în sarcina Consiliului de Administrație, concluzie ce se desprinde din folosirea verbului cu caracter imperativ „se va acorda”, o premiere stabilită de Consiliul de Administrație cu consultarea delegațiilor aleși ai sindicatelor.
Având în vedere însă actul adițional nr. 1713/22.04.2010, prima pentru Ziua CFR pentru anii 2010 și 2011, nu se mai acordă.
În referire la prima de Paști și C.:
Prin contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anul 2009 – 2010 s-a prevăzut că primele de Paști, C. și pentru Ziua Ceferiștilor nu se acordă cu 1.01.2010, însă acest contract produce efecte potrivit art. 25 din Legea nr. 130/1996 de la data înregistrării lor la Direcția de Muncă și Protecție Socială.
Cum înregistrarea contractului colectiv de muncă s-a efectuat abia la data de 04.06.2009, în mod corect prima instanță a obligat pârâta la plata primelor de Paști pentru anul 2010, în conformitate cu art. 64 din CCM, iar pentru Primă C. 2010, fiind aplicabil actul adițional nr. 1713/22.04.2010, la fel și Prima de Paști pe anul 2011 intră sub incidența acestui act adițional.
Pe perioada 01.03.2009 – 04.06.2009 a produs efecte CCM la nivel de grup de unități din Transportul Feroviar, potrivit art. 241 pct. b din Codul muncii, care prevedea în mod similar acordarea acestor drepturi.
Astfel, prin art. 71 din acest contract se prevede că :”în afara ajutoarelor la care au dreptul potrivit legii, salariații vor mai beneficia de următoarele: cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C., se va acorda salariaților un ajutor material stabilit cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare…”
În ceea ce privește tichetele de masă:
In conformitate cu art.1 ali.1 din legea 142/1998 salariații din cadrul societăților comerciale, regiilor autonome, din sectorul bugetar, din unitățile cooperatiste si a celorlalte persoane fizice si juridice care încadrează personal prin încheierea unui contract de munca, pot primi o alocație de masă care insă se acorda in limita prevederilor bugetului de stat sau bugetelor locale de venituri si cheltuieli aprobate conform legii.
In speță in perioada aprilie 2006 – aprilie 2010 erau aplicabile mai multe contracte colective de muncă la nivel de grup de unități.
Contractul colectiv de munca pentru anul 2007-2008 a fost înregistrat sub nr.2836/28.12.2006 cu termen de aplicabilitate prelungit prin Actul adițional nr.370/20.06.2008 cu valabilitate 48 luni conform art.4.
Pentru anul 2009-2010 a fost înregistrat la Direcția de Muncă si Protecție Sociala a Municipiului București Contractul colectiv de munca nr. 2591/06.06.2009 la nivel de unitate, insa in perioada respectiva era aplicabil si contractul colectiv de munca încheiat la nivel de grup de unități transport feroviar pe anii 2006-2008 prelungit prin Actul adițional nr.370/20.06.2008 (care modifică art.4) până in anul 2010.
Potrivit art. 236 alin 4 din Codul muncii, încheiate cu respectarea prevederilor legale constituie legea părților, tot astfel art. 241 alin. 1 lit. b din Codul muncii prevede că contractele colective de muncă încheiate la nivel de grup de unități produc efecte pentru toți salariații încadrați la angajatorii care fac parte din grupul de unități pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel.
Față de prevederile art. 31(2) din Legea 130/1996 modificările aduse contractului colectiv de muncă devin aplicabile de la data înregistrării sau de la o dată ulterioară convenită de părți, aceste prevederi ale actului adițional fiind aplicabile începând cu 22 aprilie 2010.
Ca urmare salariații sunt îndreptățiți la acordarea tichetelor de masă până la 21 aprilie 2010.
Inserarea mențiunii de neacordare a tichetelor de masă pentru anul 2010 prin actul adițional 1713/21 aprilie 2010 are și o altă semnificație și anume aceea că dacă până în acel moment a fost posibilă acordarea tichetelor de masă după data de 22 aprilie 2010 acest lucru nu mai este posibil potrivit voinței comune a partenerilor de dialog social exteriorizată prin actul adițional modificator la contract.
Angajatorul are obligația de a acorda tichetele de masă lunar și anticipat, iar eventualele neacordări ale acestora nu-l exonerează de la îndeplinirea obligației.
În practica instanței supreme s-a statuat ca aceste beneficii cu caracter social nu constituie un drept ci o vocație ce se poate realiza doar în condițiile în care angajatorii au prevăzute în bugetele de venituri și cheltuieli sume cu această destinație ; în cazul de speță ,pârâta fiind societate cu capital de stat, bugetul de venituri și cheltuieli se aprobă prin hotărâre de guvern inițiată de Ministerul Transporturilor și infrastructurii cu avizul Ministerul Finanțelor Publice și Ministerului Muncii Familiei și Protecției Sociale.
Se consideră că la încheierea unui contract colectiv de muncă trebuie să se ia in considerare aspectele economica-financiare care pot sa afecteze executarea acestui contract, aspecte pe care insa nici pârâta și nici autoritatea la care se subordonează și care a aprobat bugetul fără includerea acestor sume, nu le-au avut in vedere; nici nu s-a făcut dovada imposibilității achitării efective a acestor drepturi si nici a faptului ca schimbarea circumstanțelor nu a putut fi in mod rezonabil avută in vedere la data încheierii contractului, aceasta prin prisma teoriei impreviziunii, in virtutea căreia pârâta avea posibilitatea de a solicita renegocierea clauzei, încetarea sau suspendarea acestei clauze.
Ca urmare, CCM la nivel de unitate a fost legal încheiat si nici una din părți nu a dovedit contestarea acestuia, astfel încât angajatorul are obligația de a acorda drepturile bănești consemnate in CCM indiferent de dificultățile financiare existente, altfel dreptul prevăzut in CCM rămâne golit de conținut iar simpla afirmație conform căreia nu există disponibil bănesc și nu s-au prevăzut asemenea sume de bani în buget, este irelevantă și contrară prevederilor CCM căruia astfel nu i se dă eficiență.
În ceea ce privește cererea de întoarcere a executării pentru sumele deja executate aceasta este fondată din prisma art.4042alin.(1) Cod procedură civilă și va fi admisă pentru partea din titlu ce a fost desființată urmare admiterii prezentului recurs.
Pentru motivele mai sus expuse, Curtea va respinge recursul reclamantei ca nefondat și va admite recursul pârâtei modificând în parte sentința în sensul celor menționate în dispozitiv.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge recursul recurentei reclamante și intimate Ș. O. – domiciliată în municipiul C., . nr.89, ., împotriva sentinței civile nr.4069 din data de 20 august 2012, pronunțată de Tribunalul C. în dosarul civil nr._ în contradictoriu cu intimata pârâtă și recurentă S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ CFR MARFĂ S.A. – cu sediul procesual ales în municipiul C., . nr.2, județul C. împotriva sentinței civile nr.4069 din data de 20 august 2012, pronunțată de Tribunalul C. în dosarul civil nr._ .
Admite recursul civil formulat de recurenta pârâtă și intimată S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ – CFR Marfă S.A. – cu sediul procesual ales în municipiul C., . nr.2, județul C. împotriva sentinței civile nr.4069 din data de 20 august 2012, pronunțată de Tribunalul C. în dosarul civil nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă și recurentă Ș. O. – domiciliată în municipiul C., . nr.89, ., județul C.
Modifică în parte sentința în sensul că respinge ca nefondate primele pretinse: primei de Ziua Feroviarului 2010, 2011; P. 2011, C. 2010 și contravaloarea tichetelor de masă ulterioare datei de 21 aprilie 2010.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Dispune întoarcerea executării pentru sumele acordate cu acest titlu.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 08,ianuarie 2012.
Președinte, Judecător, Judecător,
R. A. M. A. J. Z.
Grefier,
G. I.
Jud.fond – F.M.
Rd.dec.Jud.M.A./21.01.2013
Tehnored.Gref.G.I./ 3 ex.
Data: 21.01.2013
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 147/2013. Curtea de Apel... | Contestaţie decizie de concediere. Încheierea nr. 275/2013.... → |
|---|
