Reorganizarea ANIF prin OG nr. 82/2011. Concediere colectivă. Dreptul la plăți compensatorii.
| Comentarii |
|
Reorganizarea Administrației Naționale şi Imbunătățiri Funciare. Înființarea Agenției Naționale de Îmbunătățiri Funciare.
Obligația achitării salariilor compensatorii revine Agenției la care reclamanții s-au angajat ulterior concedierii colective, prin concurs, chiar dacă deciziile de concediere au fost emise de Administrație deoarece reorganizarea a presupus preluarea întregului patrimoniu al acesteia.
Art. 3 din OUG nr. 82/2011
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța sub nr. 6191/118/2012 reclamanții A.N. s.a. au chemat în judecată ANIF şi ANIF - Filiala IF Constanța, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să oblige pârâtele la plata compensațiilor echivalente a 7 sau 3 salarii de bază, după caz, astfel cum au fost stabilite prin deciziile de concediere emise pentru fiecare reclamant în parte.
Prin sentința civilă nr. 3862/25.07.2012 pronunțată de Tribunalul Constanța, s-a respins acțiunea reclamanților ca nefondată.
Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Reclamanții au fost angajații ANIF până la data de 29.12.2011, când au fost concediați în temeiul art. 65-68 Codul muncii, în cadrul procedurii de concediere colectivă inițiată de unitatea angajatoare.
Desființarea posturilor reclamanților a coincis cu desființarea efectivă a ANIF, întrucât prin OUG 82/2011 s-a dispus înființarea ANIF, instituție publică cu personalitate juridică, finanțată din venituri proprii şi subvenții acordate de la bugetul de stat, în subordinea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, prin reorganizarea ANIF.
Întrucât instituția angajatoare a reclamanților şi-a încetat existența, iar agenția nou-înființată nu a preluat în mod automat întreg personalul unității reorganizate, au fost desființate toate locurile de muncă ale fostei ANIF, cu consecința concedierii tuturor salariaților.
Potrivit art. 12 alin.3 din contractul colectiv de muncă aplicabil la nivelul ANIF, la concedierea colectivă, fiecare salariat era îndreptățit la plata unei compensații echivalente, reprezentând 3 salarii de bază, pentru o vechime în sector mai mică de 3 ani, respectiv 7 salarii de bază, pentru o vechime în sector mai mare de 3 ani.
Prin deciziile de concediere emise pentru fiecare reclamant în parte, s-a recunoscut aplicabilitatea prevederilor contractuale menționate, fiind statuat la art.2 dreptul salariatului concediat la plata, după caz, a compensației echivalente a 3 sau 7 salarii de bază.
Chiar în ziua concedierii, reclamanții au participat la un interviu organizat de nou înființata ANIF, în vederea angajării de personal pentru ocuparea numărului maxim de posturi aprobat prin OUG 82/2011.
Fiecare dintre reclamanții din cererea de față a încheiat un nou contract individual de muncă, înregistrat în registrul de evidență al salariaților tot la data de 29.12.2011, unitatea angajatoare fiind în acest caz persoana juridică ce a luat ființă în baza actului normativ indicat.
Drepturile băneşti solicitate de reclamanți, se acordă numai angajaților concediați din motive independente de culpa lor, deci din cauze care îl privesc doar pe angajator, ceea ce înseamnă că o astfel de compensație este menită să asigure o reparare a prejudiciului cauzat salariatului prin lipsirea sa de venituri, pentru o perioadă apreciată ca suficientă în vederea încheierii unui nou raport de muncă.
În cazul de față, angajatorul este obligat practic să compenseze neîndeplinirea obligației de plată a salariului prin plata unei sume de bani, al cărei cuantum este prestabilit prin contractul colectiv de muncă, fiind apreciat chiar de către partenerii sociali ca având natura de a acoperi prejudiciul suferit de salariatul concediat.
Obligația de achitare a plății compensatorii s-a născut în patrimoniul ANIF, ca fiind persoana juridică angajatoare ce a procedat la concedierea colectivă.
În temeiul art. 3 din OUG 82/2011 acest patrimoniu a fost preluat de pârâta ANIF, care potrivit art.15 din acelaşi act normativ s-a substituit în toate drepturile şi obligațiile decurgând din toate actele normative, contractele, convențiile, înțelegerile, protocoalele, memorandumurile, acordurile şi altele asemenea, precum şi în toate litigiile în care ANIF era parte.
Această succesiune în drepturi şi obligații presupune însă coexistența în cadrul aceluiaşi patrimoniu atât a obligației de plată a salariului cuvenit fiecărui reclamant începând cu data de 30.12.2011, cât şi a celei de plată a celor 3 sau 7 salarii compensatorii, obligație preluată de la persoana juridică a cărei continuatoare este pârâta.
Însă, un angajator care plăteşte salariul stabilit prin contract individual de muncă, nu poate fi obligat şi la plata către acelaşi beneficiar a unei sume de bani menită să compenseze tocmai lipsa salariului, mai ales că între cele două contracte de muncă succesive nu a existat nici măcar o sigură zi în care salariatul inițial concediat să fi fost lipsit de venituri.
Instanța de fond a apreciat că prevederile din deciziile de concediere emise pentru fiecare reclamant, referitoare la plata unei compensații echivalente cu 3 sau 7 salarii de bază, au devenit caduce la momentul angajării reclamanților de către unitatea succesoare în drepturi şi obligații a emitentului deciziilor şi în patrimoniul căreia s-a născut obligația de plată a salariului, nefiind înregistrată nici o sincopă în derularea raporturilor de muncă dintre părți, astfel ca cererea reclamanților a fost respinsă ca nefondată.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs recurenții reclamanți care au criticato pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin sentința civilă nr.3862/2012, instanța de fond a reținut greşit faptul că au continuitate în muncă, precum şi faptul că în ziua încetării raportului de muncă cu ANIF RA Sucursala Teritorială Dobrogea, au susținut şi concursul şi au fost şi angajați.
Au precizat în mod expres că ultima zi de muncă a fost 28.12.2011, concursul a fost susținut în fata de 29.12.2011, iar candidații declarați admişi au încheiat contract de muncă cu noua entitate – instituție publică – ANIF Filiala IF Constanța în data de 30.12.2012.
Consideră că au fost concediați efectiv, că instituția şi-a asumat obligația de plată, iar ulterior între părți nu au intervenit nici o înțelegere prin care să se fi convenit în sens contrar şi nici că salariați nu au renunțat la dreptul conferit anterior.
De asemenea, aprecierea instanței de fond privind definirea salariilor compensatorii, în speța de față referitoare la natura juridică a plății compensatorii, în sensul că un angajator care plăteşte salariul stabilit prin contract individual de muncă, nu poate fi obligat şi la plata către acelaşi beneficiar a unei sume de bani menită să compenseze lipsa salariului este total eronată pentru situația lor.
Nici contractul colectiv de muncă şi nici Codul muncii nu condiționează dreptul de a beneficia de compensație de o eventuală reîncadrare a salariului. Singurul criteriu este cel referitor la existența concedierii, condiție care se verifică în mod cert în cazul lor.
S-ar ajunge, în sens contrar la o situație discriminatorie, unii salariați beneficiind de această compensație reîncadrați fiind (dar la o altă societate) într-un termen scurt de la data concedierii, iar alți salariați să nu beneficieze, deşi concediere a avut loc pentru toți salariați şi a fost efectivă.
Deciziile emise pe numele fiecăruia dintre noi şi-au produs efecte, nu au fost afectate de vreo condiție, concedierea fiind astfel consumată, iar dreptul reclamanților fiind recunoscut de pârâtă prin înscrierea sa în cuprinsul deciziilor de concediere.
Analizând sentința recurată în raport de criticile formulate, de probele administrate şi de dispozițiile legale incidente în cauza, Curtea constată ca recursul este întemeiat.
Prin OUG 82/2011 s-a dispus înființarea ANIF, prin reorganizarea ANIF, măsura având drept consecință concedierea colectivă a unui număr de 3.457 de salariați.
Prin notificarea nr. 108832/04.11.2011 s-a prevăzut acordarea drepturilor stabilite prin contractul colectiv de muncă, respectiv acordarea către fiecare salariat concediat a unei compensații echivalente cu 3 sau 7 salarii de bază, în funcție de vechimea în sector.
Ca urmare a desființării locurilor de muncă la data de 29.11.2011 reclamanții au primit preaviz pe o perioada de 20 de zile iar la 28.12.2011 au fost emise deciziile de concediere, decizii prin care li s-a recunoscut dreptul la compensațiile băneşti prevăzute de CCM.
Prin urmare, reclamanților le-au încetat contractele de muncă, cu toate dezavantajele pe care le implica aceasta măsura.
Potrivit art. 12 alin.3 din Contractual colectiv de muncă ANIF - RA prelungit până la 31.12.2011 “la concedierea colectiva, fiecare salariat, odată cu primirea deciziei de concediere, va primi o compensație echivalenta cu 3 salarii de baza pentru mai puțin de 3 ani vechime în sector sau 7 salarii de baza pentru vechime mai mare de 3 ani în sector.”
După înființarea ANIF, fiecare reclamant s-a prezentat însă la concurs pentru ocuparea unui loc de muncă la acest angajator, iar în urma promovării concursului au devenit salariații instituției nou-înființate, cu care au încheiat contracte individuale de muncă cu perioada de proba de 60 de zile.
La finele acestei perioade, contractul de muncă putea înceta printr-o simpla notificare şi fără preaviz ceea ce a creat o stare de incertitudine salariaților. Acest aspect nu a fost analizat de către instanța de fond.
Dacă instanța de fond a apreciat ca este vorba de acelaşi patrimoniu în cadrul căruia coexista atât obligația de plată a salariului cuvenit fiecărui reclamant începând cu data de 30.12.2011, cât şi cea de plată a salariilor compensatorii, prin preluarea obligației preluată de la persoana juridică a cărei continuatoare este pârâta, trebuia sa aibă în vedere şi împrejurarea că, în conformitate cu art. 74 din Codul muncii, reclamanții ar fi putut fi reangajați în termen de 45 de zile de la concediere, fără examen sau concurs ori perioada de proba, de către societatea nou înființată tocmai în considerarea acestei continuități.
Întrucât ANIF s-a substituit în toate drepturile şi obligațiile ANIF, acesteia îi revenea şi obligația de plată a salariilor compensatorii, neavând nicio relevanta faptul ca reclamanții au încheiat ulterior concedierii, contracte de muncă cu aceasta agenție deoarece nu a operat un transfer, ci o concediere urmata de un concurs şi o noua angajare însă numai a celor care au promovat concursul.
Nici în Contractual colectiv de muncă al pârâtei şi nici în Codul muncii nu găsim dispoziții care să interzică dreptul salariatului de a beneficia de compensații băneşti în caz de concediere, în cazul în care acesta se angajează ulterior concedierii sau termenul în care acesta se poate angaja.
Chiar dacă angajarea reclamanților pe noile posturi în cadrul ANIF a avut loc la un interval de câteva zile de la data concedierii, aceasta nu înseamnă că salariile compensatorii datorate de ANIF nu trebuie achitate deoarece acest drept s-a născut la data concedierii şi este în legătură strictă cu vechile contracte de muncă ce au încetat din inițiativa angajatorului.
Dacă se dorea menținerea în cadrul ANIF a structurii de personal a ANIF, trebuia ca personalul de la fostul angajator sa fie preluat printr-un protocol evitându- se astfel plata compensațiilor prevăzute de Contractual colectiv de muncă, însă o astfel de procedura nu s-a prevăzut ceea ce face ca cererea reclamanților să fie admisă deoarece încetarea contractelor lor de muncă ca urmare a concedierii colective atrage şi plata compensațiilor astfel cum s-a prevăzut chiar în deciziile de desfacere a contractelor de muncă.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 cod procedură civilă va fi admis recursul şi va fi modificata sentința în sensul admiterii acțiunii.
Decizia civilă nr. 35/CM/15.01.2013
Judecător redactor Mariana Bădulescu
| ← Concediere din motive care ţin de persoana salariatului.... | Programul POSDRU. Criterii de selecție a persoanelor ce urmau... → |
|---|
