Reorganizarea CFR. Concediere colectivă.
| Comentarii |
|
Persoanele disponibilizate prin concediere colectivă în cadrul programului de restructurare/reorganizare a CFR au dreptul la plăți compensatorii conform OG nr. 9/2010, neputând cumula aceste drepturi cu cele prevăzute de art. 80 din CCM/ramură transporturi 2008 – 2010..
OG nr. 9/2010
Art. 80 CCM/ramură transporturi 2008 - 2010
Prin cererea înregistrată sub nr. 2103/91/2011 pe rolul Tribunalului Vrancea, reclamanta A.D. a chemat în judecată pe pârâtele SNTFM - CFR MARFĂ SA şi SNTFM - CFR MARFĂ SA - Sucursala Galați, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună obligarea pârâtelor la plata sume compensatorii în valoare de minimum 6 salarii brute negociate, conform art. 80 din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010, ca urmare a concedierii reclamanților în temeiul art. 65 alin. 1) din Codul muncii, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentința civilă nr.4802/28.09.2012 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr. 2935/91/2011*, s-a admis acțiunea – formulată de reclamanta A.D., în contradictoriu cu pârâții SNTFM CFR MARFĂ SA şi SNTFM CFR MARFĂ SA - SUCURSALA GALAȚI.
A obligat parata S.N.T.F.M. CFR SA sa plateasca reclamantei drepturile salariale reprezentând plata compensatorie prevăzută de art.80 alin.1 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramura transporturi pe anii 2008-2010, respectiv 6 salarii de baza brute negociate.
Procedând la analizarea fondului cauzei, instanța investită cu rejudecarea prezentului litigiu, a constatat următoarele:
Reclamanta a fost angajată a societatii parate pana la data de 08.03.2010, când, prin decizia nr. 1023/05.03.2010 s-a dispus încetarea contractului individual de munca al acesteia, in temeiul art. 65 și alin 1 din Codul muncii.
Conform art. 67 din Codul muncii, salariații concediați pentru motive care nu țin de persoana lor beneficiază de masuri active de combatere a şomajului și pot beneficia de compensații in condițiile prevăzute de lege și de contractul colectiv de munca aplicabil.
Pe de alta parte, potrivit art. 80 alin. 1 din Contractul colectiv de munca nr. 722/03/24.01.2008 la nivel de ramura transporturi pentru anii 2008-2010, „partile convin ca la desfacerea contractului individual de munca, din inițiativa angajatorului, salariații sa primească pe lingă celelalte drepturi la zi cuvenite pentru activitatea prestata, și o plata compensatorie in valoare de minimum 6 salarii de baza brute negociate.”
In speța, parata a contestat tocmai împrejurarea ca reclamantei nu-i sunt aplicabile prevederile acestui contract, ci ale Contractului colectiv de munca încheiat la nivel de unitate și care nu prevăd acordarea de plați compensatorii, la concedierea salariaților din motive care nu țin de persoana lor.
Instanța a retinut ca interpretarea paratei este eronata întrucât nici o norma legala nu interzice aplicarea prevederilor Contractului colectiv de munca la nivel superior, daca in acelaşi timp exista in vigoare și un Contract colectiv de munca la nivel de unitate.
Astfel, prin contract colectiv de muncă se înțelege convenția încheiată în formă scrisă între angajator sau organizația patronală, de o parte, şi salariați, reprezentați prin sindicate ori în alt mod prevăzut de lege, de cealaltă parte, prin care se stabilesc clauze privind condițiile de muncă, salarizarea, precum şi alte drepturi şi obligații ce decurg din raporturile de muncă (art. 236 Codului Muncii).
Potrivit art. 238 alin. 1 și 3 Codul muncii, contractele colective de munca nu pot conține clauze care sa stabilească drepturi la nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de munca încheiate la nivel superior, iar la încheierea contractelor colective de munca prevederile legale referitoare la drepturile salariaților au un caracter minimal.
Aceeaşi este formularea și in legea speciala, respectiv art. 8 din Legea nr. 130/1996.
Executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți (art. 243 Codul muncii) neîndeplinirea obligațiilor asumate atrăgând răspunderea părților care se fac vinovate de aceasta.
Din interpretarea coroborata a acestor dispoziții legale, rezulta ca prin contractul colectiv de munca nu se poate înrăutăți situația salariaților, nici in raport cu prevederile legale, dar nici in raport cu cele ale contractelor încheiate la nivel superior, toate acestea având un caracter minimal.
Atâta vreme cat dreptul reclamantei la plați compensatorii este reglementat de Contractul colectiv de munca încheiat la nivel de ramura, parata este obligata la respectarea acestui drept al salariatului.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs SNTFM - CFR Marfa SA Bucureşti, care a formulat următoarele critici:
La 29.06.2012 societatea recurentă a formulat recurs atât împotriva sentinței civile nr.73 1 1/2008 - dosar 11143/3/2008 - Tribunalul Bucureşti cât şi împotriva sentinței civile nr. 4197/07.05.2012 - dosar 9820/3/3/2011* - Tribunalul Bucureşti, recurs înregistrat la 02.07.2012, Curtea de Apel Bucureşti, cu termen de judecată la data de 04.10.2012.
Solicită instanței să constate că față de SNTFM CFR MARFĂ SA problema aplicabilității CCM la nivel de Ramură Transporturi nu este irevocabil soluționată printr-o hotărâre judecătorească, astfel că, subzistă elementele care au dus la suspendarea prezentei cauze.
Pe fondul cauzei, solicităm respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind nefondată, pentru următoarele considerente:
Prin Decizia de concediere emisă de SNTFM CFR Marfa S.A. s-a dispus încetarea contractului individual de muncă al reclamantei conform art.55 lit.c şi art.65 alin.1 din Codul Muncii, urmare a concedierii colective.
Conform art. 7 din decizie de concediere, reclamanta a beneficiat de măsura de protecție socială cu ocazia concedierii şi a încasat cefe două salarii nete pe economie din luna ianuarie 2010 în conformitate cu prevederile O.G.9/2010.
Cum temeiul juridic care a stat la baza concedierii colective l-a constituit art.58, 65, 68 Codul Muncii coroborat cu OG 9/2010, în temeiul art.7 din acest act normativ s-a prevăzut la art.7 din decizie acordarea la data încetării contractului de muncă a unei sume egale de două ori salariul mediu net pe economie din luna ianuarie 2010, în afara drepturilor cuvenite la zi, indemnizația de şomaj stabilită conform reglementărilor în vigoare, venitul lunar de completare stabilit odată cu indemnizația de şomaj corespunzătoare vechimii în muncă calculate conform art.8 alin. şi 2 din OG 9/2010 şi un venit lunar de completare, acordat după expirarea perioadei de acordare a indemnizației de şomaj, calculat potrivit prevederilor art.8 alin.3 din OG9/20I0. Conform art.18 din OG 9/20I0 drepturile reglementate prin art.7 vor 11 suportate din bugetul de asigurări sociale.
Conform art.80 alin.1 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Ramură Transporturi pe anii 2008-2010, la desfacerea contractului de muncă din inițiativa angajatorului, salariații vor primi pe lîngă celelalte drepturi cuvenite pentru activitatea prestată şi o plată compensatorie în valoare de minim 6 salarii de bază brute negociate.
Este adevărat că dispozițiile contractului colectiv de muncă se impun părților, însă în speță, legiuitorul a instituit prin OG 9/2010 şi IIG 155/2010 norme speciale obligatorii în situația concedierilor colective, aplicabile inclusiv societății recurente.
Totodată arată că prin Decizia nr.223/2006 Curtea Constituțională a precizat că plata compensatorie nu constituie un drept constituțional şi că legiuitorul dispune de marja necesară pentru a stabili măsuri de protecție socială.
Oricum reclamanții nu pot beneficia concomitent atât de dispozițiile contractului colectiv de muncă cât și de cele ale OG 9/2010, cum nefondat solicită.
Cu privire la cererea reclamantei privind actualizarea acestor sume în raport cu rata inflației solicită instanței să respingă şi acest capăt de cerere pentru motivele
invocate mai sus, iar în cazul în care nu se va admite solicită ca instanța să pună în vedere reclamantei calculeze şi să precizeze cererea cu sumele actualizate.
În condițiile în care reclamanta nu precizează acțiunea, solicită respingerea cererii privind acest capăt de cerere.
Față de cele reținute de instanța de fond prin sentința civilă nr.4802/2()12 consideră nelegală soluția pronunțata de Tribunalul Constanța în cauza ce a format obiectul dosarului 2935/91/2011*, motiv pentru care solicita modificarea in totalitate a sentinței recurate iar pe fondul cauzei solicită respingerea cererii ca neîntemeiata .
Analizând sentința recurată în raport de criticile formulate, de probele administrate şi de dispozițiile legale incidente în cauza, Curtea constată ca recursul este întemeiat.
Potrivit art. 80 din CCM la nivel de ramura transporturi, pentru 2008-2010 “ părțile convin ca la desfacerea contractului individual de muncă din inițiativa angajatorului salariații sa primească pe langa celelalte drepturi la zi, cuvenite pentru activitatea prestata şi o plata compensatorie în valoare de minimum 6 salarii de baza brute negociate”.
La 29.01.2010 a intrat în vigoare OG nr. 9 care prevedea ca “persoanele disponibilizate prin concedieri colective ca urmare a restructurarii şi reorganizarii societății beneficiaza de o suma egala cu de doua ori salariul mediu net pe economie din luna ianuarie 2010, în afara drepturilor cuvenite la zi”.
Contractul individual de muncă al reclamantei a incetat prin decizia nr. 1023/05.03.2010 în temeiul art. 65 alin.1 din Codul muncii.
Critica recurentei se întemeiază pe aplicarea greşită a dispozițiilor din CCM la nivel de ramură (a carui nulitate absoluta se analizeaza în alt dosar aflat pe rolul Curtii de Apel Bucureşti) în raport de Ordonanța nr.9/29.01.2010 şi din acest punct de vedere recursul este intemeiat.
Tribunalul a reținut în mod greşit ca se aplica CCM la nivel de ramura transporturi cu toate ca Ordonanța nr. 9/29.01.2010 este o normă juridică specială al cărui scop de edictare l-a constituit reglementarea dreptului la plăți compensatorii, fiind înserat ca atare şi în cuprinsul deciziei de concediere.
O.G. nr. 9/2010, reglementează măsurile de protecție socială de care beneficiază persoanele disponibilizate prin concedieri colective efectuate ca urmare a restructurării şi reorganizării unor societăți naționale, companii naționale şi societăți comerciale cu capital majoritar de stat din domeniul feroviar şi a filialelor acestora.
Prin instituirea acestor măsuri de protecție socială ca urmare a O.G. nr.9/2010 s-au instituit deci, norme speciale cu caracter derogator de la prevederile generale ale CCM la nivel de ramură transporturi.
Întrucât ambele reglementari vizează aceeaşi categorie de drepturi sociale, instituind masuri de protecție a persoanelor disponibilizate prin concedieri colective, cumularea acestora este exclusa.
Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi îmbracă forma unui act normativ care exprima voința părților semnatare dar aceasta voința nu poate fi în afara legii astfel că este posibilă adoptarea unor acte normative ulterioare care sa instituie norme cu caracter derogator, în scopul reglementării unor drepturi cu caracter social.
Obiectivul principal al protecției îl constituie diminuarea consecințelor unor riscuri asupra mediului şi nivelului de trai al unor segmente ale populației, fiind un domeniu susținut material de stat, politicile de protecție socială fiind astfel fundamentate încât să se poată asigura realizarea unui echilibru între sectorul public şi cel privat, între nevoi şi resurse.
O.G. nr. 9/2010 ca instrument distinct al politicii statului, în domeniul protecției sociale, instituie măsuri speciale pentru diminuarea consecințelor restructurării şi reorganizării în domeniul feroviar, având deci caracter de normă juridică specială în raport cu toate celelalte prevederi.
Nu ar fi fost posibilă aplicarea normelor generale din CCM la nivel de ramură transporturi câtă vreme scopul concedierii colective a fost determinat de situația economico financiară a societății, care impunea măsuri de echilibrare a cheltuielilor în raport cu nivelul prestațiilor şi al veniturilor, măsuri concretizate prin Programe de Restructurare şi Reorganizare şi Proiectul de Concediere colectivă, a căror aplicare are drept consecință desființarea locurilor de muncă ocupate de reclamanții recurenți.
Aşadar, din moment ce reclamanta a primit cu ocazia concedierii, compensatia prevazuta de OG nr. 9/2010, aceasta nu mai este indreptatita sa primeasca şi o plata compensatorie în valoare de minimum 6 salarii de baza brute negociate, astfel cum era prevazuta în art. 80 din CCM la nivel de ramura.
Pentru aceste considerente în temeiul art. 312 cod procedură civilă va fi admis recursul, cu consecința modificării în tot a sentinței recurate, în sensul respingerii acțiunii ca nefondată.
Decizia civilă nr. 154/CM/25.02.2013
Judecător redactor Mariana Bădulescu
| ← Acordarea grupei I de muncă potrivit Ordinului nr. 50/1990 al... | Concediere din motive care ţin de persoana salariatului.... → |
|---|
