Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 124/2014. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 124/2014 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 01-04-2014 în dosarul nr. 2178/88/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 124/CM
Ședința publică din 01 Aprilie 2014
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE J. Z.
Judecător M. S. S.
Grefier M. G.
Pe rol judecarea apelului civil declarat de apelanta pârâtă ȘCOALA GIMNAZIALĂ SPECIALĂ NR.14 TULCEA, cu sediul în Tulcea, ., județul Tulcea, împotriva sentinței civile nr. 3359 din 04.09.2013 pronunțată de Tribunalului Tulcea în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă I. A., domiciliată în Tulcea, ., ., ., județul Tulcea, având ca obiect drepturi bănești reîncadrare.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită, cu respectarea dispozițiilor art. 153 și următoarele Cod de procedură civilă.
Apelul este declarat în termenul prevăzut de lege, motivat și scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
Grefierul expune referatul cauzei în cadrul căruia evidențiază părțile, stadiul dosarului, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare și faptul că apelanta pârâtă a solicitat judecata cauzei și în lipsă conform art. 223 Cod proc.civilă; după care:
Curtea, socotindu-se lămurită asupra cauzei, reținând și poziția procesuală a apelantei care au solicitat judecarea cauzei în lipsă, în temeiul art. 394 C.pr.civ declară închisă etapa cercetării judecătorești și reține cauza în pronunțare în baza înscrisurilor existente la dosar.
CURTEA
Asupra apelului civil de față:
Prin cererea adresată acestei instanțe la data de 31 iulie 2013, reclamanta I. A. a chemat în judecată pe pârâta Școala nr. 14 Tulcea, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea acesteia la calculul și plata diferențelor de drepturi salariale neacordate, rezultate din neaplicarea Legii nr. 221/2008, reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite în conformitate cu prevederile Legii nr. 221/2008 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2008, pentru perioada 01.10._09, actualizate în funcție de coeficientul de inflație, la data efectivă a plății; reîncadrarea sa, începând cu 01.01.2010, astfel încât, la stabilirea drepturilor salariale în conformitate cu dispozițiile Legii 330/2009 și O.U.G. nr. 1/2010 să se aibă în vedere, în plus față de drepturile salaríale acordate în luna decembrie 2009, drepturile salariale neacordate rezultate din neaplicarea Legii 221/2008; calculul și plata drepturile salariale reprezentând diferența dintre drepturile salariale acordate și drepturile salariale cuvenite prin încadrarea conform capătului de cerere precedent pe o perioadă cuprinsă între 01.01.2010 și 31.12.2010.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a ocupat funcție didactică auxiliară în cadrul Școlii nr. 14 Tulcea.
S-a mai arătat că, salarizarea personalului didactic în anul 2008 a fost reglementată printr-o succesiune de acte, emise atât de Guvern, cât și de Parlamentul României, respectiv Ordonanța Guvernului nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, potrivit căreia, începând cu data de 01.10.2008, valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 avea să fie de 400,00 lei. Ulterior publicării actului normativ menționat, a fost emisă Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 136/2008 pentru stabilirea unor măsuri pentru salarizarea personalului din învățământ în anul 2008, care, practic, anulează efectele Legii nr. 221/2008. Referitor la această ordonanță a fost admisă excepția ridicată de Avocatul Poporului și, prin Decizia nr. 1221/12.11.2008 dispozițiile acesteia au fost declarate neconstituționale.
S-a mai susținut de reclamantă că, la data de 10.11.2008, Guvernul a aprobat o nouă Ordonanță de Urgență (nr. 151/2008) pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2008 privind creșterile salaríale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, act normativ care, de asemenea face imposibilă aplicarea Legii nr. 221/2008. Și această ordonanță de urgența a fost declarată neconstituțională prin Deciziile nr. 984 și 989 din 30.06.2009 împreună cu Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2009.
Reclamanta a menționat că, asupra O.U.G. nr. 31/2009 și O.U.G. nr. 41/2009, nu s-a efectuat un control de constituționalitate deoarece între momentul sesizării Curții Constituționale și cel al pronunțării prin Legea 330/2009, a fost abrogată în mod expres Ordonanța Guvernului nr. 15/2008 și, pe cale de consecință și cele două ordonanțe de urgență, ca acte modificatoare.
A apreciat reclamanta că, acest aspect, însă nu poate avea nicio influență asupra poziției exprimata de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 1221/12.11.2008 și reluată în mod constant în toate celelalte decizii referitoare la ordonanțele de urgență menite să facă imposibilă aplicarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2008 așa cum a fost ea aprobată prin Legea 221/2008, poziție potrivit căreia în condițiile în care legiuitorul primar a stabilit deja prin Legea nr. 221/2008 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr.15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 730 din 28 octombrie 2008, condițiile și criteriile de acordare a acestor creșteri salariale. Guvernul, prin intervenția sa ulterioară, intră în conflict cu prevederile art.61 alin.(l) din Constituție, potrivit cărora "Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român și unica autoritate legiuitoare a țării".
În drept, reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 266-268 din Codul Muncii, și ale articolului unic din Legea nr. 221/2008.
Pârâta a depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a arătat că, legiuitorul a adoptat O.U.G. nr. 1/2010 în care, la art. 5 alin. 6 s-a prevăzut că reîncadrarea personalului didactic din învățământ se face luând în calcul salariile de bază la data de 31.12.2009, stabilite în conformitate cu O.U.G. nr. 41/2009, aprobată prin Legea nr. 300/2009.
S-a mai arătat că O.U.G. nr. 41/2009 prevede că valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 este de 299,33 lei și nu 400 lei.
A precizat pârâta că, din interpretarea dispozițiilor art. 3 lit. c și art. 7 alin. 2 din Legea nr. 284/2010, art. 1 și art. 7 alin. 2 din Legea nr. 285/2010, rezultă că, salariul de bază pentru anul 2011 nu putea fi mai mic decât cel cuvenit salariaților din sistemul public, în baza actelor normative constituționale și a hotărârilor judecătorești, în luna decembrie 2009, diminuat conform prevederilor Legii nr. 118/2010 și majorat cu 15 % potrivit dispozițiilor Legii nr. 285/2010
S-a solicitat de către pârâtă respingerea cererii reclamantei.
La data de 03 septembrie 2013 pârâta a depus la dosarul cauzei adresa nr. 2077 /2013.
Prin sentința civilă nr. 3359 din data de 4.09.2013, pronunțată în dosarul civil nr._, Tribunalul Tulcea a admis în parte cererea formulată de reclamanta I. A., în contradictoriu cu pârâta ȘCOALA NR. 14 TULCEA, având ca obiect calcul drepturi salariale – reîncadrare.
A obligat pârâta la reîncadrarea salarială a reclamantei începând cu data de 01.01.2010, potrivit dispozițiilor Lg. nr. 330/2009, luând în considerare salariile de bază aferente lunii decembrie 2009, rezultate din aplicarea Lg. 221/2008.
A obligat pârâta să calculeze și să plătească reclamantei diferența dintre drepturile salariale efectiv incasate și cele cuvenite potrivit reîncadrării conform Lg. nr. 330/2009 dispusă anterior, pentru perioada 01.06.2010 – 31.12.2010.
A admis excepția prescripției dreptului la acțiune.
A respins pretențiile reclamantei solicitate pentru perioada 1.10._09 aferente primului capăt de cerere, precum și cele solicitate pentru perioada 1.01._10, aferente celui de-al treilea capăt de cerere, pentru intervenția prescripției dreptului la acțiune.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
Cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune
Conform prevederilor art. 268 alin. 1 lit. c) din Codul muncii:
„Cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat...”
Având în vedere că prin cererea de chemare în judecată formulată la data de 31 iulie 2013, reclamanta a solicitat drepturile salariale aferente perioadei 01.10.2008 – 31.12.2010 și întrucât drepturile salariale aferente lunii iunie 2010 trebuiau să-i fie plătite în cursul lunii iulie 2010, instanța a admis excepția prescripției dreptului la acțiune și a respins pretențiile solicitate pentru perioada 01.10._09 aferente primului capăt de cerere, precum și cele solicitate pentru perioada 01.01.2010 – 31.05.2010, aferente celui de-al treilea capăt de cerere, pentru intervenția prescripției dreptului la acțiune.
Pe fondul cauzei:
Potrivit adresei nr. 2077/2013, începând cu data de 01.09.2008, reclamanta a îndeplinit funcția de învățător-educator titular în cadrul Școlii nr. 14 Tulcea.
Astfel, în perioada 01.06._10, reclamanta a fost încadrată ca învățător – educator în cadrul instituției pârâte și nu a beneficiat de drepturile salariale prevăzute de Legea nr. 221/2008.
Prin O.G. nr. 15/2008 au fost reglementate criteriile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ astfel încât prin art. 1 alin. (1) lit. c) a treia liniuță din acest act normativ s-a stipulat că pentru funcțiile didactice prevăzute în anexele 1.2, 2 și 3, valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 va fi de 291,678 lei pentru perioada 01 octombrie – 31 decembrie 2008, respectiv o creștere cu încă de 6% valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 pentru această perioadă poate deveni 299,933 lei în condițiile realizării principalilor indicatori economici pe care este constituit bugetul de stat pe anul 2008, respectiv creșterea produsului intern brut, ținta de inflație, precum și nivelul productivității muncii.
Prin Lg. nr. 221/2008, publicată în M. Of. din 28 octombrie 2008 a fost aprobată cu modificări O.G. nr. 15/2008, astfel încât textul de lege mai sus enunțat a suferit o . modificări, în sensul că, pentru perioada 01 octombrie – 31 decembrie 2008, s-a stabilit că, valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 este de 400,00 lei, această valoare reprezentând valoarea de referință pentru creșterile salariale ulterioare.
Ulterior, dispozițiile art. 1 alin.1 lit. c), ultima liniuță din O.G nr. 151/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008 au fost modificate succesiv prin O.U.G nr. 136/2008, prin O.U.G nr. 15/2008 și O.U.G nr. 1/2009.
Se reține însă că, toate aceste ordonanțe succesive, prin care au fost modificate prevederile OG nr. 15/2008, au fost declarate neconstituționale prin Decizia nr. 1221/12.11.2008; nr. 842/02.06.2009; nr. 989/30.06.2009 și nr. 984/30.06.2009, ale Curții Constituționale.
Conform dispozițiilor art. 147 alin.1 din Constituția României, deciziile Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial al României, iar de la data publicării, acestea sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor.
Trebuie însă subliniat faptul că, efectele produse de deciziile Curții Constituționale, în procesele în care s-au invocat excepțiile de neconstituționalitate, nu au semnificația unor efecte retroactive ale deciziei ci, reprezintă o aplicare firească a acesteia, având în vedere că, de dispoziția care a făcut obiectul excepției, depinde soluționarea cauzei respective.
În aceste condiții, instanța a apreciat că, admiterea unei excepții de neconstituționalitate, poate produce implicit efecte asupra unor raporturi juridice născute anterior.
Cum O.U.G nr. 136/2008, art. I pct. 2 și 3 din OUG nr. 151/2008 și art. 2 și 3 din OUG nr. 1/2009 au fost declarate neconstituționale, s-a constatat că, în prezent, sunt în vigoare și produc efecte dispozițiile art. 1 alin. 1 lit. c), ultima liniuță din O.G. nr. 15/2008, aprobate cu modificări prin Legea nr. 221/2008, dispoziții care stabilesc o valoare a coeficientului de multiplicare de 400,00 lei.
De asemenea, s-a constatat și că, prin ordonanțele declarate neconstituționale ( nr. 136/2008, nr. 151/2008 și nr. 1/2009 ), au fost modificate prevederile art. 1 alin.1 lit.c), ultima liniuță din O.G. nr. 15/2008, însă Legea nr. 221/2008, act juridic distinct de OG nr. 15/2008 și care stabilește valoarea coeficientului de multiplicare de 400,00 lei, nu a fost modificată sau abrogată prin alte acte normative, astfel încât aceasta produce efecte de la data intrării ei în vigoare.
În plus, prin Decizia nr. 3/04.04.2011 a Î.C.C.J. pronunțată în interesul legii ca efect al deciziilor Curții Constituționale prin care au fost declarate neconstituționale ordonanțele de urgență ale Guvernului nr. 136/2008, nr. 151/2008 și nr. 1/2009, s-a statuat că, dispozițiile O.U.G. 15/2008, astfel cum a fost modificată prin Lg. 221/2008, constituie temei legal pentru diferența dintre drepturile salariale cuvenite funcțiilor didactice, potrivit acestui act normativ și drepturile salariale efectiv încasate cu începere de la 01 octombrie 2008 și până la data de 31 decembrie 2009.
În ceea ce privește capătul de cerere vizând reîncadrarea salarială începând cu data de 01.01.2010 potrivit Lg. 330/2009, s-a reținuit că, potrivit art. 30 alin. (5) din acest act normativ, în anul 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își va păstra salariul avut fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009, iar conform alineatului 6 al aceluiași articol, pentru persoanele ale căror sporuri cu caracter permanent acordate în luna decembrie 2009 nu se mai regăsesc în anexele la lege și nu au fost incluse în salariile de bază, în soldele funcțiilor de bază sau, după caz, în indemnizațiile lunare de încadrare, sumele corespunzătoare acestor sporuri vor fi avute în vedere în legile anuale de salarizare, până la acoperirea integrală a acestora.
Totodată, conform art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 1/2010, începând cu luna ianuarie 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își păstrează salariul, solda sau, după caz, indemnizația lunară de încadrare brută avută la această dată (…), iar potrivit art. 6 alin. (1) din aceeași ordonanță în cazul în care drepturile salariale determinate în conformitate cu Legea-cadru nr. 330/2009 și cu prezenta ordonanță sunt mai mici decât cele stabilite prin legi sau hotărâri ale Guvernului pentru funcția respectivă pentru luna decembrie 2009 se acordă o sumă compensatorie cu caracter tranzitoriu care să acopere diferența, în măsura în care persoana își desfășoară activitatea în aceleași condiții. Această sumă se include în salariul de bază, solda/salariul funcției de bază sau indemnizația lunară de încadrare, după caz, dar nu este luată în calcul la determinarea altor drepturi de natură salarială care se stabilesc în funcție de acestea.
Întrucât salariul la nivelul lunii decembrie 2009 trebuia calculat conform coeficientului de multiplicare stabilit prin Lg. 221/2008, date fiind și prevederile legale mai sus enunțate, rezultă că, încadrarea salarială trebuie să se raporteze la salariul cuvenit în decembrie 2009 și nu la salariul încasat în aceeași lună, fiind necesar a se acorda inclusiv diferența dintre salariul cuvenit și cel încasat potrivit reîncadrării pentru perioada 01.06._10.
Față de toate aceste considerente, instanța a obligat pârâta la reîncadrarea salarială a reclamantei începând cu data de 01.01.2010, potrivit dispozițiilor Lg. nr. 330/2009, luând în considerare salariile de bază aferente lunii decembrie 2009, rezultate din aplicarea Lg. 221/2008; la calcularea și plata către reclamantă a diferenței dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite potrivit reîncadrării conform Lg. nr. 330/2009 dispusă anterior, pentru perioada 01.06.2010 – 31.12.2010.
Împotriva sus menționatei sentințe, în termen legal a declarat apel pârâta Școala Gimnazială Specială nr.14 Tulcea, carea criticat sentința pentru netemeinicie și nelegalitate, invocând în esență următoarele:
Soluția instanței de fond este netemeinică și nelegală întrucât prin apărările formulate în cuprinsul întâmpinării, s-a susținut că art. 34 din Legea nr.330/2009 stabilește faptul că:
"(1) Soluționarea contestațiilor în legătură cu stabilirea salariilor de bază individuale, a sporurilor, a premiilor și a altor drepturi care se acordă (...) este de competența ordonatorilor de credite.
(2) Contestația poate fi depusă în termen de 5 zile de la data luării la cunoștință a actului administrativ de stabilire a drepturilor salariate la sediul ordonatorului de credite.
(3) Ordonatorii de credite vor soluționa contestațiile în termen de 10 zile.
(4) Împotriva măsurilor dispuse potrivit prevederilor alin.l persoana nemulțumită se poate adresa instanței de contencios administrativ sau, după caz, instanței judecătorești competente potrivit legii, în termen de 30 de zile de la data comunicării soluționării contestației."
Prin urmare, pentru a putea contesta o eventuală incorectă aplicare a dispozițiilor art.30 alin.5 din Legea 330/2009, reclamanta intimată avea la îndemână procedura prevăzută de art.34, respectiv, să conteste modul de stabilire a salariului de bază efectuat în temeiul Legii 330/2009 la ordonatorul de credite și ulterior, în cazul în care era nemulțumită de soluția ordonatorului de credite să se adreseze instanței de contencios administrativ sau, după caz instanței judecătorești competente potrivit legii, utilizând această procedură imperativă a legii și nu calea dreptului comun. Prevederea legală invocată în motivarea excepției inadmisibilității este reluată în cuprinsul art.7 din Legea 285/2010, aplicabilă în anul 2011.
Prevederile Legii nr.221/2008, invocate de reclamantă, au fost abrogate, în mod expres, prin art.49 alin.l pct.15 din Legea nr.330/2009, act normativ care, deși a fost adoptat prin asumarea răspunderii Guvernului, conform art. 114 din Constituția României, are forță juridică identică actului normativ abrogat, astfel că motivele care au determinat Curtea Constituțională să constate neconstituționalitatea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.136/2008 și ale O.U.G. nr.151/2008, precum și lipsirea de efecte a actelor normative de același fel adoptate de Guvernul României în cursul anului 2009, nu mai subzistau după data de 01.01.2010.
Noul sistem de salarizare a cuprins pe de o parte salariile de bază (soldele funcțiilor de bază și îndemnizațiile lunare de încadrare) și pe de altă parte sporurile, premiile, stimulentele și alte drepturi, corespunzătoare fiecărei categorii de personal din sectorul bugetar, conform prevederilor art.11 alin.2 din Legea nr.330/2009, sporurile specifice pe categorii de personal și domenii de activitate fiind cele prevăzute în cap. III și în anexele la respectiva lege.
Legiuitorul a urmărit ca salariul de bază (soldele funcțiilor de bază și îndemnizațiile lunare de încadrare) să reprezinte principalul element al câștigului salarial, prin includerea acesta, după caz, a unor sporuri, majorări sau indemnizații cu caracter general așa cum prevede art.6 lit.(b) din Legea nr.330/2009, acestea regăsindu-se la un nivelul acceptat în salariul de bază așa cum prevede art. 3 lit.(c) din Legea nr.330/2009.
Potrivit art.30 alin.1 „începând cu 1 ianuarie 2010, sporurile, acordate prin legi sau hotărâri ale Guvernului, și, după caz, indemnizațiile de conducere, care potrivit legii făceau parte din salariul de bază, din soldele funcțiilor de bază, respectiv din indemnizațiile lunare de încadrare, prevăzute în notele din anexele la prezenta lege, se introduc în salariul de bază, în soldele funcțiilor de bază, respectiv în indemnizațiile lunare de încadrare corespunzătoare funcțiilor din luna decembrie 2009, atât pentru personalul de execuție, cât și pentru funcțiile de conducere.”
În vederea asigurării salarizării unitare prevăzută de Legea nr.330/2009 s-a procedat la reîncadrarea personalului și, implicit, la stabilirea salariilor acestora prin includerea sporurilor și a majorărilor anterioare în salariul de bază într-un nivel acceptat (conform art.1 și 3 din Legea nr.330/2009) și nu la nivelul anului 2009, cum susține reclamanta.
Pe de altă parte potrivit art. 13 ali.4 din Legea 330/2009 salariile de bază se determină prin înmulțirea coeficienților de ierarhizare prevăzuți pentru fiecare funcție cu valoarea coeficientului 1,00 – pentru anul 2010 la suma de 705 lei, (art.12 alin.2 din Legea nr.330/2009) superioară celei solicitate de reclamanta intimată și anume de 400 lei, eventuala reducere a cuantumului salariului acesteia nefiind determinată de valoarea coeficientului.
Conform art.30 alin. 5 „În anul 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își va păstra salariul avut, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009”.
Potrivit art.6 din O.U.G. nr.1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, în cazul în care drepturile salariale determinate în conformitate cu Legea-cadru nr. 330/2009 și cu prezenta ordonanță de urgență sunt mai mici decât cele stabilite prin legi sau hotărâri ale Guvernului pentru funcția respectivă pentru luna decembrie 2009 se acordă o sumă compensatorie cu caracter tranzitoriu care să acopere diferența, în măsura în care persoana își desfășoară activitatea în aceleași condiții. Această sumă se include în salariul de bază, solda/salariul funcției de bază sau indemnizația lunară de încadrare, după caz, dar nu este luată în calcul la determinarea altor drepturi de natură salarială care se stabilesc în funcție de acestea.
Potrivit art. 39 lit.(a) și (w) din Legea nr.284/2010, cu începere de la 1.01.2011, au fost abrogate dispozițiile art. 50 alin.1 și art.90 alin.1 din legea nr.128/1997 și ale Legii nr.330/2009.
Din interpretarea coroborată a dispozițiilor art.3 lit.(c) și art.7 alin.2 din Legea nr.284/2010 cu cele ale art.1 și art.7 alin.2 din Legea nr.285/2010 rezultă că, salariul de bază pentru anul 2011 nu poate fi mai mic decât cel cuvenit salariaților din sistemul public, în baza actelor normative constituționale și a hotărârilor judecătorești (dacă acestea există), în luna decembrie 2009, diminuat conform prevederilor Legii nr.118/2010 și majorat cu 15%potrivit dispozițiilor Legii nr.285/2010.
Astfel, cu privire la cuantumul drepturilor salariale, jurisprudența CEDO a realizat o distincție esențială între dreptul salariatului de a continua să primească, pentru viitor, salariul într-un cuantum prestabilit și dreptul de a primi salariul efectiv câștigat pentru o perioadă determinată, în care munca a fost prestată (cauza Lelas vs.Croația, hotărârea nr.20/20.05.2010). În acest context, Curtea nu a îmbrățișat conceptul existenței dreptului salariatului de a continua să primească un salariu într-un anumit cuantum (cauza Vilho Eskelinen vs. Finlanda) și recunoaște dreptul statelor membre de a determina ce sume sunt sau vor fi plătite angajaților săi din bugetul de stat (cauza Kehchko vs. Ucraina) prin măsuri legislative adecvate.
Pentru argumentele prezentate, se solicită admiterea apelului, modificarea în tot a hotărârii criticate – sentința civilă nr.3359/2013, în sensul respingerii acțiunii formulată de reclamanta intimată.
Analizând sentința apelată din prisma criticilor formulate, Curtea a respins apelul ca nefondat pentru următoarele considerente:
Cu privire la excepția inadmisibilității:
Potrivit art. 109 alin.2 Cod proc.civilă: sesizarea instanței se poate face numai după îndeplinirea unei procedurii prealabile, dacă legea prevede în mod expres aceasta.
Prin cererea formulată reclamanta a subliniat obligarea pârâtei la plata diferențelor de drepturi salariale neacordate rezultate din aplicarea Legii nr.221/2008, în temeiul dispozițiilor art.266-268 din Codul muncii și prevederile Legii nr.221/2008.
Prin dispozițiile Codului muncii nu este prevăzută nicio procedură prealabilă obligatorie pentru plata diferențelor salariale, astfel că în mod corect reclamanta s-a adresat în mod direct instanței de judecată.
Cu privire la fondul cauzei:
În mod corect prima instanță a obligat pârâta la stabilirea drepturilor salariale începând cu 01.01.2010 cu luarea în considerare a salariilor de bază aferente lunii decembrie 2009, rezultate din aplicarea Legii nr. 221/2008.
Prin cererea formulată reclamanții nu au solicitat plata diferențelor salariale rezultate din aplicarea Legii nr. 118/2010 și a legii nr. 285/2011, ci au solicitat doar ca la stabilirea drepturilor salariale începând cu 01.01.2010, să se ia în considerare salariile de bază aferente lunii decembrie, rezultate din aplicarea legii nr.221/2008.
Conform dispozițiilor art. 7 alin. (1) din legea nr. 330/2009, aplicarea prevederilor prezentei legi se realizează etapizat în perioada 2010 – 2015, prin modificarea succesivă, după caz, a salariilor de bază prevăzute în anexele din lege, stabilite anual prin legi speciale.
- alin.(2): Realizarea trecerii de la actualul sistem de salarizare la noul sistem de salarizare se efectuează în mod etapizat, astfel încât în perioada de implementare a prezentei legi nici o persoană să nu înregistreze o diminuare a salariului brut de care beneficiază potrivit actualelor reglementări.
Prin art. 30 alin.5 din același act normativ se stabilește în mod imperativ faptul că :”în anul 2010, personalul aflat în funcție la 31.12.2009, își va păstra salariul avut, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009, astfel:
a) noul salariu de bază, solda funcției de bază, după caz, indemnizația lunară de încadrare va fi cea corespunzătoare funcțiilor din luna decembrie 2009 la care se adaugă sporurile care se introduc în acesta/aceasta potrivit anexelor la prezenta lege:
b) sporurile prevăzute în anexele la prezenta lege rămase în afara salariului de bază, soldei funcției de bază sau după caz, indemnizației lunare de încadrare se vor acorda într-un cuantum care să conducă la o valoare egală cu suma calculată pentru luna decembrie 2009.
Având în vedere dispozițiile legale invocate mai sus, precum și faptul că ordonanțele de modificare a Legii nr. 221/2008 au fost declarate neconstituționale, iar prin OUG nr. 31/2009 și OUG nr. 41/2009 se reglementează modificări ale unor prevederi neconstituționale care nu mai pot produce efecte, este evident că salariul de bază aferent lunii decembrie 2009 este cel reglementat de Legea nr. 221/2008.
Prin art. 5 alin. 1 din OUG nr. 1/2010, privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, se reia principiul nediminuării salariilor în plată la data de 31.12.2009.
La alin.6 din același articol se prevede în mod expres: „reîncadrarea personalului didactic din învățământ la data de 01.01.2010 se face luând în calcul salariile de bază la data de 31.12.2009, stabilite în conformitate cu prevederile OUG nr.41/2009, aprobată prin Legea nr. 300/2009.
Legiuitorul s-a raportat în mod expres pentru situația cadrelor didactice, la salariul stabilit prin OUG nr.41/2009, act normativ de modificare a dispozițiilor art.1/1 alin. 1 lit. a/1 din OG nr. 15/2008, articol la rândul său introdus prin OUG nr. 136/2008.
Or, prin declararea neconstituționalității OUG nr. 136/2008, modificările aduse pe această cale O.U.G. nr. 15/2008, au rămas fără efect, astfel că și actele normative ulterioare (printre care și OUG nr. 41/2009), care s-au raportat la art.1/1 din forma modificată a OUG nr. 15/2008, sunt lipsite de eficiență.
Referirea expresă prin OUG nr.1/2010 la salariul din data de 31.12.2009 stabilit prin OUG nr. 41/2009, în condițiile în care acest act normativ nu mai putea produce efecte, determină o singură posibilă interpretare a reglementării drepturilor salariale ale personalului din învățământ ulterior datei de 01.01.2010, și anume, că reîncadrarea personalului didactic din învățământ la data de 01.01.2010 se face luând în calcul salariile de bază la data de 31.12.2009 stabilite în conformitate cu OUG nr. 15/2008 aprobată prin legea nr. 221/2008.
Prin decizia nr. 877/28.06.2001 a Curții Constituționale, deși s-a respins ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a art. 5 alin. 6 din OUG nr. 1/2010, ca urmare a abrogării textului criticat prin art. 39 lit. x) din legea cadru nr. 284/2010, s-a reținut că reîncadrarea personalului didactic din învățământ la data de 01.01.2010 se va face pe coeficienții și salariul avut în plată la 31 decembrie 2009, stabilit în conformitate cu Legea nr. 221/2008 și nu cu OUG nr.41/2009.
Curtea Constituțională a arătat că o atare interpretare nu constitui o ingerință în sfera de competență a puterii legiuitoare și reprezintă o aplicare corectă a deciziilor Curții Constituționale pronunțate în materia salarizării personalului din învățământ.
Prin decizia nr. 11/2012 Înalta Curte de casație și Justiție a admis recursul în interesul legii stabilind că: ” … în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5 alin. (6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar și ale art. 30 din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, personalul didactic din învățământ aflat în funcție la data de 31.12.2009 are dreptul, începând cu data de 1 ianuarie 2010, la un salariu lunar calculat în raport cu salariul de bază din luna decembrie 2009, stabilit în conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008.”
În practica CEDO s-a statuat că noțiunea de bunuri în sensul art.1 din Protocolul nr.1 la Convenție cuprinde atât bunurile actuale cât și valori patrimoniale, inclusiv în situații bine stabilite, creanțe al căror titular demonstrează că acestea au o bază suficientă în dreptul intern și în virtutea cărora reclamantul poate pretinde o speranță legitimă.
Pentru considerentele arătate mai sus, potrivit art. 480 Cod proc.civilă, Curtea a respins apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge apelul declarat de apelanta pârâtă ȘCOALA GIMNAZIALĂ SPECIALĂ NR. 14 TULCEA, cu sediul în Tulcea, ., județul Tulcea, împotriva sentinței civile nr. 3359 din 04.09.2013 pronunțată de Tribunalului Tulcea în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă I. A., domiciliată în Tulcea, ., ., ., județul Tulcea, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 1.04.2014.
Președinte, Judecător,
J. Z. M. S.-S.
Grefier,
M. G.
Jud. fond – L.D.P.
Red.dec.- jud. J.Z./23.04.2014
Dact. gref.G.M./28.04.2014/4ex.
Emis 2 .>
| ← Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 5/2014. Curtea de... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 128/2014.... → |
|---|
