Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 144/2014. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 144/2014 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 23-04-2014 în dosarul nr. 13034/118/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 144 CM
Ședința publică din 23 aprilie 2014
PREȘEDINTE – D. P.
JUDECĂTORI – I. B.
JUDECĂTOR- M. P.
GREFIER - C. I.
Pe rol, soluționarea recursului formulat de recurentul reclamant S. I., cu domiciliul în loc. Năvodari, ., ., . împotriva sentinței civile nr. 3756/04.10.2013 pronunțată de Tribunalul C., în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă .., cu sediul în loc. Sibiu, ., jud. C., având ca obiect drepturi bănești.
Dezbaterile asupra recursului au avut loc în ședința publică din 2 aprilie 2014, au fost consemnate în încheierea de la acea dată și face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Instanța, pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise și având nevoie de timp pentru a delibera, a dispus amânarea pronunțării la data de 09.04.2014, la data de 16.04.2014 și la data de 23.04.2014, pentru când a pronunțat următoarea hotărâre:
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Prin acțiunea înregistrată sub nr._ la 05.10.2011, reclamantul S. I. a solicitat instanței ca prin hotărâre judecătorească să oblige pârâta ., la plata contravalorii concediilor de odihna pentru anii 2008 – 2010 si pentru perioada lucrata din 2011, a orelor suplimentare pentru perioada octombrie 2008 – mai 2011, a orelor de noapte prestate in perioada septembrie 2008 – mai 2011, la restituirea sumei totale de 5.768 lei reprezentând rețineri nelegale din perioada oct. 2008 – mai 2011, respectiv: 1651,11 lei contravaloarea în lei a 358 euro reprezentând contravaloare reparație autocar; 428,86 lei contravaloarea a 100 euro reprezentând daune pentru dispariția unui bagaj din autocar; 836,28 lei contravaloarea în lei a 195 euro reprezentând cheltuieli de judecată; 1715,44 lei contravaloarea în lei a 400 euro reprezentând contravaloare amendă aplicată de poliția spaniolă; 493 lei contravaloare depășire consum motorină; 643,29 lei contravaloare depășire consum motorină în cadrul cursei efectuată în martie 2011; restituirea garanției reținută in perioada oct. 2008 – mai 2011 și actualizarea cu indicele de inflație si cu dobânda legala a sumelor menționate.
În motivare s-a arătat că reclamantul a avut calitatea de conducător auto în cadrul societății pârâte și a efectuat transporturi de persoane în Europa Occidentală.
Pe perioada derulării raporturilor de muncă pârâta și-a încălcat obligațiile contractuale asumate și a procedat la o . rețineri nelegale din drepturile de natură salarială și din diurna ce i se cuvenea reclamantului, fără a deține un titlu executor; astfel, pentru acoperirea unor pretinse pagube aceasta a reținut suma de 5.768 lei; totodată, i-a refuzat reclamantului efectuarea concediului legal de odihnă.
Prin sentința civilă nr.3756/04.10.2013 Tribunalul C. a admis în parte acțiunea și a obligat pârâta să îi plătească reclamantului următoarele sume actualizate cu indicele de inflație si dobânda legala aferenta la data plății: suma de 2.048 lei contravaloare ore suplimentare; suma de 1.004 lei contravaloare rețineri; contravaloarea in lei la data plății a sumei de 977,61 EUR reprezentând garanție.
A respins celelalte cereri ca nefondate și a obligat pârâta la 601,80 lei cheltuieli de judecată către reclamant.
Pentru a hotărî în acest sens prima instanță a reținut că la data de 22.10.2008 între părți s-a încheiat contractul individual de munca nr._/06.11.2008, pe o durata nedeterminata, reclamantul fiind încadrat in funcția de șofer microbuz la societatea pârâtă.
Accesoriu contractului individual de muncă, părțile au încheiat și contractul de garanție in numerar (fila 24 dosar), in vederea acoperirii eventualelor pagube ce se vor produce in gestiunea încredințată reclamantului. Potrivit acestuia valoarea garanției era de 500 lei și urma a se constitui prin rețineri lunare de 1/10 din retribuția tarifară; distinct de aceasta reclamantul s-a obligat să constituie la dispoziția pârâtei suma de 2000 EURO, prin rețineri lunare de 20% din diurna cuvenită pentru deplasarea in străinătate; potrivit contractului, sumele reținute cu acest titlu urmau a fi restituite reclamantului după 6 luni de la data lichidării, pe baza unei cereri scrise.
Prin decizia pârâtei nr.6._/10.05.2011, contractul individual de muncă al reclamantului s-a suspendat de la 15.05.2011, la cererea acestuia, pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani.
S-a apreciat că în cauză sunt incidente următoarele dispoziții din Codul muncii: art.120-123, art.146, art.51 alin.1 lit. a, art.55, art.252, art.254.
Referitor la cererea de obligare a pârâtei la plata concediului de odihnă s-a reținut incidența art.146 alin.4 din Codul muncii, care condiționează compensarea in bani a concediului de odihna neefectuat de încetarea contractului individual de munca și s-a apreciat că, în condițiile în care contractul individual de munca al reclamantului nu a încetat, ci a fost suspendat la cerere, în temeiul art.51 alin. 1 lit. a din Codul muncii, situație diferita de încetare, care este reglementata de art. 55 din cod, cererea de plată a indemnizației de concediu de odihnă nu este întemeiată.
În soluționarea cererii de acordare a contravalorii orelor suplimentare și a celor de noapte s-au avut în vedere concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză, potrivit căruia in perioada 22.10.2008 – 15.05.2011 reclamantul a efectuat un număr de 691 ore de muncă în afara duratei normale a timpului de lucru, a căror valoare este de 2.048 lei; pentru orele de noapte expertul a concluzionat că nu pot fi determinate întrucât nu au fost evidențiate distinct si nu exista alte documente în raport de care sa se poată calcula, iar în lipsa probelor, instanța a apreciat că cererea de plată a orelor de noapte nu este întemeiată.
In ceea ce privește reținerile, din raportul de expertiza s-a reținut că cele în lei sunt în valoare de 5.031 lei, iar cele în euro, cu titlu de garanție, în sumă de 3804 euro; s-a apreciat că din reținerile în lei se impun a fi scăzute mai multe sume, respectiv: 320 lei – garanție reținută in baza contractului de garanție, 1780 lei – popriri, 1927 lei – contravaloare pensie de întreținere și că rămâne un total de 1.004 lei, pentru care pârâta nu a justificat temeiul reținerii, respectiv:652 lei penalizări, 297 lei contravaloare motorină, 55 lei contravaloare mandat poștal, sancțiuni disciplinare și pagube aduse pârâtei, pentru care aceasta nu a probat existența unor decizii de sancționare emise conform art.252 din Codul muncii sau existența acordului reclamantului, exprimat conform art.254 din același cod; din reținerile în euro s-a apreciat că suma de 977,61 euro nu a fost justificată de pârâtă; s-a constatat că în lipsa unor titluri valabile, reținerile în lei și euro anterior menționate nu au fost legal efectuate, deci că se impune restituirea sumelor astfel reținute către reclamant.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul S. I. și a criticat-o pentru nelegalitate conform art.304 pct.7, 8 și 9 din codul de procedură civilă sub următoarele aspecte:
1.greșita soluționare a cererii de acordare a contravalorii concediilor de odihnă neefectuate în perioada 2008-2011 în condițiile în care măsura suspendării raporturilor de muncă dintre părți încetase ca urmare a comunicării de către recurent, în calitate de salariat, a solicitării de încetare unilaterală atât a suspendării, cât și a raporturilor de muncă, către angajatorul ..; s-a pretins, pe cale de consecință, acordarea cu acest titlu a sumei brute de 1349 lei, determinată prin expertiza contabilă efectuată în primul ciclu procesual.
2.neacordarea contravalorii orelor suplimentare prestate în beneficiul angajatorului în intervalul octombrie 2008 – mai 2011, deci a sporului pentru ore suplimentare de 75% din salariul de bază, potrivit art.120 alin.2 din Codul muncii, în sumă de 2048 lei, și a sporului pentru orele de noapte prestate în intervalul septembrie 2008 – mai 2011, în procent de 25% din salariul de bază, conform art.123 lit. b din Codul muncii, deși nu au fost identificate de expertul contabil.
3. greșita determinare a diferenței de restituit din garanția în euro constituită la dispoziția angajatorului pe perioada derulării raporturilor de muncă; s-a arătat că din totalul de 3804 euro reținuți de intimată cu titlu de garanție trebuia dedusă doar suma de 490,41 euro, stabilită prin sentința Tribunalului Sibiu ca fiind datorată angajatorului, și că obligația de restituire a intimatei trebuia să privească suma de 3313,59 euro, inclusiv dobânda practicată de CEC Bank, depozitarul garanției, din 2008 până în prezent.
A susținut recurentul că suma restituită prin hotărârea instanței de fond cu acest titlu infirmă chiar și concluziile expertizei contabile, care în mod greșit a dedus din valoarea totală a garanției constituite și o altă sumă de aproximativ 400 euro, nedatorată potrivit hotărârii Tribunalului Sibiu, și că această eroare s-a datorat aprecierii eronate a efectelor contractului de garanție constituit la debutul raporturilor de muncă pentru suma de 2000 euro; s-a pretins că încălcarea de către angajator a obligației de a sista constituirea garanției la momentul la care s-a acoperit valoarea determinată prin contractul de garanție nu poate justifica concluzia că obligația sa de restituire privește doar suma încasată în plus față de cea stabilită prin această convenție, astfel că suma de restituit privește întreaga garanție constituită și aflată la dispoziția angajatorului.
4.greșita soluționare a cererii de restituire a garanției în lei, în valoarea determinată prin expertiză, de 276,37 lei, precum și a dobânzii practicate de CEC Bank în intervalul 2008-2011, solicitare asupra căreia instanța de fond nu s-a pronunțat.
5.limitarea nejustificată a sumei pretinsă cu titlu de rețineri efectuate în temeiul unor pretinse sancțiuni disciplinare sau popriri, respectiv 1780 lei popriri nelegal instituite, 652 lei penalizări și 297 lei contravaloare motorină, în condițiile în care nu a existat cercetare disciplinară, iar recurentului nu i-au fost comunicate deciziile de sancționare pentru a le putea contesta, respectiv pentru a se putea verifica conformitatea lor cu art.252 alin.2 din Codul muncii. S-a susținut că aprecierea instanței de fond, care a stabilit că din totalul de 2729 lei trebuie restituită suma de 1004 lei, nu este justificată în considerentele hotărârii atacate.
6.necesitatea obligării intimatei la plata sumelor expuse în considerentele anterioare ale recursului actualizate cu rata inflației și cu dobânda legală aferentă, calculată conform art.3 din O.G. nr.9/2000.
Intimata .. a solicitat prin întâmpinare respingerea recursului ca nefondat.
Cu adresa nr._/06.03.2014 intimata a comunicat instanței că a achitat recurentului drepturile bănești stabilite prin hotărârea instanței de fond și a anexat copii ale dispozițiilor de plată întocmite în acest sens, inclusiv extras a fișei contului în valută a acestuia.
Analizând legalitatea hotărârii atacate în raport cu criticile formulate, Curtea a constatat că recursul este întemeiat pentru următoarele considerente:
Potrivit art.146 alin.4 din Codul muncii, compensarea în bani a concediului de odihnă este permisă numai în cazul încetării contractului individual de muncă.
Înlăturând incidența acestei norme legale, instanța de fond a apreciat că cerința încetării contractului individual de muncă al recurentului reclamant nu este îndeplinită în cauză pentru că raporturile de muncă dintre părți au fost suspendate conform art.51 alin.1 lit. a din Codul muncii.
Aprecierea tribunalului ignoră, însă, împrejurarea că, deși termenul de 2 ani stabilit de prevederile legale menționate se împlinise până la momentul soluționării în fond a cererii de acordare a contravalorii concediilor de odihnă neefectuate, pentru că potrivit deciziei de suspendare a contractului individual de muncă al reclamantului (fila 23 din primul dosar de fond) suspendarea a operat de la 15.05.2011, raporturile de muncă nu au fost reluate, în sensul că reclamantul salariat nu a mai prestat intimatei nicio activitate conformă cu natura și atribuțiile postului ocupat în cadrul acestei societăți.
Încetarea raporturilor de muncă dintre părți înainte de pronunțarea hotărârii recurate rezultă, de altfel, în mod neechivoc din înscrisurile atașate cererii de recurs, respectiv notificările comunicate societății intimate la 03.08.2011 și 20.01.2012 - astfel cum rezultă din confirmarea de primire anexată fiecărei notificări – care sunt conforme prevederilor art.81 din Codul muncii și prin care reclamantul a comunicat angajatorului actul său unilateral de voință în sensul încetării contractului individual de muncă.
Chiar dacă intimata nu și-a îndeplinit obligația de înregistrare a demisiei reclamantului, stabilită în sarcina sa de prevederile alin.2 al art.81 din Codul muncii – concluzie confirmată de faptul că pe întreaga durată a procesului a susținut că raporturile de muncă dintre părți sunt suspendate conform art.51 alin.1 lit. a din cod – comunicarea acestui act unilateral de voință al salariatului a fost dovedită în cauză în afara oricărui dubiu, astfel că el a produs efecte independent de voința angajatorului și a avut drept consecință încetarea contractului individual de muncă.
Fiind îndeplinită condiția încetării raporturilor de muncă dintre părți, incidența prevederilor art.146 alin.4 din Codul muncii nu poate fi, pe cale de consecință, negată și, prin urmare, nici îndreptățirea reclamantului la acordarea contravalorii concediilor de odihnă neefectuate în perioada 2008-2011, în cuantumul stabilit prin expertiza contabilă efectuată în fața instanței de fond, necontestat de intimata pârâtă, de 1349 lei.
Contravaloarea orelor suplimentare prestate în intervalul octombrie 2008-mai 2011 a fost acordată de instanța de fond la nivelul sumei stabilită prin aceeași expertiză contabilă, de 2048 lei, indicată și în cererea de recurs, critica formulată sub acest aspect de reclamant fiind în mod evident neîntemeiată.
În același sens se va pronunța Curtea și asupra solicitării de acordare a contravalorii orelor de noapte pentru că, raportat la mențiunile înscrisurilor existente în evidența societății intimate, prezentate expertului spre verificare (foi colective de prezență, fișe șofer și foi de parcurs aferente perioadei martie 2010-mai 2011) și la constatările expertizei contabile cu privire la orele prestate de reclamant în regim de muncă de noapte în perioada supusă controlului judiciar, tribunalul a apreciat corect că incidența prevederilor art.125 și a art.126 din Codul muncii nu poate fi reținută.
Cu respectarea art.272 din Codul muncii, potrivit căruia sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, care este obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare, intimata angajator a depus la dosar foile colective de prezență și celelalte înscrisuri referitoare la cursele interne/externe efectuate de recurent și a susținut că în actele de evidență a orelor de muncă prestate de acesta nu au fost evidențiate distinct orele de noapte pentru că ele nu depășesc 30% din timpul lunar lucrat, iar orele acordate au fost conforme timpilor de conducere și de odihnă stabiliți prin normele AETR.
În același sens au fost și aprecierile expertului, care a constatat că pontajele lunare și „fișele șoferului” nu conțin numărul orelor prestate zilnic de angajat și nici numărul de ore de noapte, iar foile de parcurs nu evidențiază timpul de muncă prestat individual de fiecare șofer din echipaj, și a concluzionat că în lipsa unor foi individuale de prezență, care să consemneze în mod clar aceste aspecte, nu există posibilitatea determinării numărului de ore de muncă de noapte prestate lunar și dacă acestea se încadrează sau nu în marja de cel puțin 30% din timpul lunar de lucru al salariatului.
Raportat la aceste constatări, este evident că îndeplinirea condițiilor impuse de art.125 din Codul muncii nu poate fi reținută și că beneficiul recunoscut de art.126 din cod pentru munca de noapte nu poate fi acordat, cererea reclamantului fiind corect respinsă.
În soluționarea criticii ce vizează sumele în lei și euro depuse de reclamant cu titlu de garanție vor fi avute în vedere prevederile art.16 alin.1 din Legea nr.22/1969, din a căror interpretare rezultă că, la încetarea contractului de muncă, garanția în numerar și dobânda aferentă pot fi ridicate de către gestionarul titular al carnetului de consemnare, dacă nu a cauzat o pagubă sau când paguba a fost acoperită în întregime.
Constituirea de către recurent a unor garanții în lei și euro a fost recunoscută de intimată și confirmată de contractul de garanție în numerar din 20.10.2008, accesoriu la contractul individual de muncă; intimata nu a contestat nici valoarea sumelor reținute cu titlu de garanție, respectiv aceea de 3804 euro și 320 lei, dar a pretins că doar parte din garanția în valută poate restituită, diferențele fiind reținute pentru acoperirea prejudiciilor aduse patrimoniului societății de salariat.
Din verificarea lucrărilor dosarului de fond, respectiv constatările expertului și statuările sentinței civile nr.770/07.06.2012 pronunțată de Tribunalul Sibiu, rezultă, însă, că răspunderea recurentului nu poate fi în mod legal reținută decât în limita sumei de 490,41 euro - la plata căreia acesta a fost obligat, în favoarea intimatei, prin hotărârea judecătorească anterior menționată - și a celei de 43,63 lei (20 lei contravaloarea a 5,02 euro reținuți în sarcina reclamantului prin aceeași hotărâre judecătorească și 23,63 lei reprezentând contravaloarea a 5,80 euro aferenți somației nr.5958/24.03.2010), sume avute în vedere de expert la determinarea soldului de 276,37 lei, a cărui restituire este solicitată în recurs.
Cum toate celelalte sume în euro invocate în apărările intimatei au fost apreciate ca nedatorate prin hotărârea Tribunalului Sibiu, care se impune în cauză cu autoritate de lucru judecat, iar alte pretenții de despăgubire nu au fost legal formulate și valorificate de intimată, reclamantul este îndreptățit, în baza art.15 alin. 2 din Legea nr.22/1969, la restituirea sumelor consemnate în conturile bancare cu titlu de sold, deci a sumei totale de 3313,49 euro (997,61 euro acordați de instanța de fond și diferența de 2335,88 euro recunoscuți în recurs) cu titlu de garanție în euro și 276,37 lei reprezentând garanția în lei, la care se adaugă dobânzile aferente.
Neîntemeiat a apreciat instanța de fond și asupra legalității reținerii sumei de 1780 lei, efectuată de intimată cu titlu de „popriri”, câtă vreme aceasta nu a fost justificată de acte emise în procedura reglementată de art.452 și urm. din Codul de procedură civilă.
Spre deosebire de suma de 1927 lei, a cărei deducere din veniturile recurentului cu titlu de pensie de întreținere a fost demonstrată cu înscrisurile aflate la filele 175-185 din al doilea dosar de fond, respectiv adresă de înființare a popririi, procese verbale ale executorului judecătoresc, hotărârea ce constituie titlu executor și încheierea prin care s-a încuviințat executarea silită a acesteia, legalitatea reținerii sumei de 1780 lei nu a fost justificată de intimata pârâtă – care nu a arătat în beneficiul cărui creditor a fost dispusă plata pretinsei sume poprite și care este titlul executor care a întemeiat-o sau actele de executare silită în îndeplinirea cărora a procedat la reținerea sumei menționate – și nici susținută de probatoriile administrate, astfel că angajatorul este obligat să o restituie reclamantului, conform prevederilor art.253 alin.1 din Codul muncii.
După cum s-a subliniat în considerentele anterioare, soluția instanței de fond va fi menținută în privința sumei de 1927 lei întrucât reținerea și virarea ei de către intimată, în calitate de terț poprit și în realizarea procedurii de executare silită a sentinței civile nr.3708/2004 a Judecătoriei C., a fost demonstrată prin probele administrate.
Neîntemeiată este și solicitarea de obligare a intimatei la plata valorii actualizate a drepturilor bănești acordate, inclusiv a dobânzii legale aferentă acestora pentru că, așa cum în mod evident se poate constata din lecturarea dispozitivului hotărârii recurate, cele două modalități de acoperire a prejudiciului cauzat reclamantului salariat din culpa angajatorului său au fost recunoscute cumulativ de instanța de fond.
Pentru motivele arătate, în temeiul art.312 alin.3 coroborat cu art.304 pct.9 din Codul de procedură civilă, Curtea va admite recursul și, urmare a modificării hotărârii atacate, va obliga pârâta și la plata sumei de 1349 lei reprezentând indemnizație de concediu, 2335,88 euro diferență garanție în euro, 1780 lei rețineri nelegale și 276,37 lei reprezentând garanție în lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurentul reclamant S. I., cu domiciliul în loc. Năvodari, ., ., ., jud. C. împotriva sentinței civile nr. 3756/04.10.2013 pronunțată de Tribunalul C., în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă .., cu sediul în loc. Sibiu, ., jud. C..
Modifică în parte sentința în sensul că obligă pârâta și la plata următoarelor sume:
-1.349 lei reprezentând indemnizație concediu aferentă perioadei 2008-2011;
-2.335,88 euro, în echivalent lei la data plății, reprezentând diferență garanție în euro;
-1.780 lei reprezentând diferențe rețineri nelegale și
-276,37 lei reprezentând garanție în lei.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23.04.2014.
PREȘEDINTE, D. P. | JUDECĂTORI I. B. Pt.judecător M. P., aflat în C.O., semnează cf.art. 261 al.2 C.p.c., VICEPREȘEDINTE INSTANȚĂ N. S. |
Pt.grefier C. I. aflat în C.O., semnează cf.art. 261 al.2 C.p.c. Grefier șef A. B. | |
Jud.fond:C.S.A.
Red.dec.jud.I.B./07.07.2014
Gr.G.C./2ex.
| ← Acţiune în suspendarea grevei. Decizia nr. 44/2014. Curtea de... | Conflict de muncă. Decizia nr. 159/2014. Curtea de Apel CONSTANŢA → |
|---|
