Completare/lămurire dispozitiv. Decizia nr. 295/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 295/2015 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 13-05-2015 în dosarul nr. 295/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.295/CM
Ședința publică din 13 mai 2015
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE M. B.
Judecător R. A.
Grefier D. R.
S-au luat în examinare apelurile formulate de apelanții reclamanți A. F., R. V., P. I., M. P., L. S., I. T., F. S. I., B. M., E. D., M. I., U. S., D. V.,V., C. G., V. G., T. D., J. F. S., D. S., N. M., S. M., P. A., A. V., T. L. G., F. E., F. F., G. V., C. E. L., D. I., D. V., S. D., U. I., A. N., N. I., C. M., G. I., C. L., S. M., D. M., C. I. M., G. G., G. C., D. T., D. L., T. C., T. M., R. C., P. V., B. C., B. F., N. D., C. I., C. A., P. V., S. C. L., S. D., R. I., M. G. L., F. D., D. F., B. C., B. G., T. F., P. I., M. G., M. R., I. N., D. T., T. I., P. S., M. A., I. M. C., I. I., G. F., D. E., R. E., C. E. V., B. A., B. P. S., R. N., L. A., N. M., N. E., H. C., G. F. L., D. V., C. I., C. I., R. V., C. P., C. M., A. G., C. I., V. F., T. M. M., S. V. V., M. M. S., M. S., N. I., A. A. I., B. A., M. S., C. G., I. G., M. E., M. N., R. V., V. C., T. I., E. V. și C. R. toți cu domiciliul procesual ales în B., ..13, la Cabinet avocat M. D., împotriva sentinței civile nr. 2078/17.09.2014 și a sentinței civile nr. 2974/26.11.2014 pronunțate de Tribunalul C. în dosarul nr._ , în contradictoriu cu intimata pârâtă S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ CFR MARFĂ SA, cu sediul în București, .. 38, sector 1, având ca obiect drepturi bănești.
Dezbaterile asupra apelurilor au avut loc în ședința de judecată din 28 aprilie și au fost consemnate în încheierea din acea dată ce face parte integrantă din prezenta decizie.
Curtea având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 13 mai 2015, când a dat următoarea soluție.
CURTEA :
Cu privire la apelurile civile de față, constată:
Reclamanții A. F., R. V., P. I., M. P., L. S., I. T., F. S. I., B. M., E. D., M. I., U. S., D. V.,V. C. G., V. G., T. D., J. F. S., D. S., N. M., S. M., P. A., A. V., T. L. G., F. E., F. F., G. V., C. E. L., D. I., D. V., S. D., U. I., A. N., N. I., C. M., G. I., C. Ludovi, S. M., D. M., C. I. M., G. G., G. C., D. T., D. L., T. C., T. M., R. C., P. V., B. C., B. F., N. D., C. I., C. A., P. V., S. C. L., S. D., R. I., M. G. L., F. D., D. F., B. C., B. G., T. F., P. I., M. G., M. R., I. N., D. T., T. I., P. S., M. A., I. M. C., I. I., G. F., D. E., R. E., C. E. V., B. A., B. P. S., R. N., L. A., N. M., N. E., H. C., G. F. L., D. V., C. I., C. I., R. V., C. P., C. M., A. G., C. I., V. F., T. M. M., S. V. V., M. M. S., M. S., N. I., A. A. I., B. A., M. S., C. G., I. G., M. E., M. N., R. V., V. C., T. I., E. V. Și C. R. au chemat în judecată pe pârâta SNTFM CFR Marfă S.A., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să oblige pârâta la stabilirea și plata diferențelor de drepturi salariale cuvenite în perioada martie 2011-decembrie 2012, rezultate din aplicarea coeficienților de ierarhizare a claselor de salarizare, cuprinși în Anexa 1 la CCM pe anii 2011-2012 și 2012-2014, în raport de valoarea salariului de bază minim brut de 700 lei prevăzut la clasa 1 de salarizare.
În subsidiar, reclamanții au solicitat obligarea pârâtei la plata diferențelor de drepturi salariale determinate de baza de calcul greșită a salariului brut de încadrare, prin nerespectarea dispozițiilor legale în perioada 2011-2013, diferențe actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
În motivarea cererii, reclamanții au arătat că au calitatea de salariați în cadrul SNTFM-Sucursala Muntenia Dobrogea, iar din martie 2011 au beneficiat de salarii calculate în conformitate cu contractele colective de muncă încheiate la nivel de unitate, pornind de la un salariu minim de bază la care s-a aplicat coeficientul de ierarhizare corespunzător funcției ocupate.
Reclamanții au precizat că pentru perioadele 16.02._12 și 20.04._13, nivelul de salarizare corespunzător clasei 1 a fost stabilit prin Anexa 1 la CCM la nivel de unitate pe anii 2011-2012 și 2012-2014, la nivelul sumei de 700 lei, însă doar în mod formal. În realitate, salariile au fost calculate prin luarea în considerare a unei valori de 600 lei, corespunzătoare clasei 1 de salarizare, întrucât pentru clasele 3-46 s-au menținut salariile din anul 2010.
În subsidiar, reclamanții au învederat că în perioada 2011-2013 coeficientul de ierarhizare a fost aplicat de pârâtă la un salariu minim de bază la nivel inferior celui minim stabilit la nivel național, de 670 lei pentru anul 2011, potrivit HG 1193/2010, de 700 lei pentru anul 2012, potrivit HG 1225/2011 și de 750 lei de la 01.02.2013, respectiv de 850 lei de la 01.07.2013, potrivit HG 23/2013.
Au apreciat reclamanții că prin folosirea eronată a bazei de calcul a salariului de încadrare, pârâtele au încălcat dispozițiile art. 164 Codul muncii, referitoare la salariul minim garantat în plată, precum și prevederile privind clauzele prohibitive și minimale, înscrise la art. 238 Codul muncii și art. 8 din Legea 130/1996, în vigoare la data încheierii contratului colectiv de muncă la nivel de unitate din perioada 2011-2013.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția prescrierii dreptului la acțiune, apreciind că termenul de prescripție aplicabil pentru drepturile bănești solicitate în cauză este termenul de 6 luni prevăzut de art. 268 alin.1 lit. e Codul muncii.
Pe fondul cauzei, pârâta a precizat că în perioada 2011-2013 la nivelul societății au existat contracte colective de muncă valabil încheiate, ale căror prevederi au fost obligatorii pentru părți, conform dispozițiilor Legii 130/1996 și ale Legii 62/2011.În baza acestor contracte colective de muncă, reclamanții nu au avut salariul de bază inferior salariului de bază minim brut pe țară, astfel că au fost respectate actele normative invocate prin acțiune.
A menționat pârâta că la nivelul societății nu există meserii și funcții cu încadrare în clasa I de salarizare, astfel că nici salariul de bază nu a fost sub nivelul stabilit prin hotărârile de guvern indicate de reclamanți.
În ce privește nivelurile salariilor stabilite prin Anexa 1 la CCM la nivel de unitate aplicabile în perioada 2011-2014, pârâta a susținut că fiecărei clase de salarizare i-a fost stabilită o valoare a salariului de bază, fără a exista coeficienți de ierarhizare sau formule de calcul aplicabile. Prin Capitolul XI al celor două contracte colective de muncă, părțile au convenit ca la următoarele discuții privind un nou CCM să negocieze coeficienții de ierarhizare, care au fost și indicați în concret.
Prin sentința civilă nr.2078/17.09.2014 Tribunalul C. a respins ca nefondată excepția prescrierii dreptului la acțiune invocată de pârâtă și a respins acțiunea reclamanților ca nefondată.
Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut următoarele aspecte:
- Cu privire la excepția prescrierii dreptului la acțiune, instanță de fond a reținut că, pretențiile ce formează obiectul litigiului se circumscriu sferei drepturilor salariale, întrucât salariul reprezintă potrivit art. 159 Codul muncii contraprestația muncii depuse de către salariat, aceasta cuprinzând - în raport de prevederile art. 160 Codul muncii - salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri.
În mod evident, excepția vizând incidența art. 268 alin. 1 lit e Codul muncii nu mai subzistă în acest caz, motiv pentru care a fost respinsă ca nefondată, drepturile putând fi pretinse în termenul de trei ani stabilit prin lit. c al aceluiași articol, termen ce a fost respectat de către reclamanți.
- Pe fondul cauzei, instanță a avut în vedere că în perioada 16.02._12, la nivelul societății a fost aplicabil contractul colectiv de muncă înregistrat la ITM București sub nr. 15/16.02.2011.Pe durata valabilității acestui contract colectiv de muncă, salariile de bază brute plătite de unitate au fost cele stabilite prin Anexa nr. 1 la contract, ce realizează o enumerare a valorii salariilor în funcție de clasa de salarizare.
Astfel, pornindu-se de la un salariu de bază brut de 700 lei, aferent casei 1 de salarizare, se ajungea până la salariul de 3.823 lei, pentru clasa de salarizare 46, fără aplicarea vreunui coeficient de ierarhizare.
Prin urmare, fiecare reclamant a beneficiat de salariul prevăzut în contractul colectiv de muncă, aferent clasei de salarizare în care era încadrat, aspect necontestat prin cererea de față. Ceea ce au susținut reclamanții, a fost calcularea greșită a salariului de bază aferent claselor de salarizare 3-46, pornind de la împrejurarea că din aplicarea formulei de calcul salariul de bază=salariul de bază pentru clasa 1 de salarizare x coeficientul de ierahizare, ar rezulta că pârâta nu a avut în vedere salariul de bază aferent clasei 1 de salarizare de 700 lei, ci de doar 600 lei.
În realitate, reclamanții au preluat această formulă de calcul din Capitolul XI al contractului colectiv de muncă, prin care se prevăd drepturile ce urmau a fi negociate la încheierea unui nou CCM și care nu se acordau pe durata valabilității CCM înregistrat sub nr. 15/16.02.2011 la ITM București. La art. 98 alin. 6 au fost indicați astfel și coeficienții de salarizare ai claselor de ierarhizare, inaplicabili însă pe durata valabilității CCM și care urmau să fie discutați la următoarele negocieri, după cum s-a prevăzut de altfel și la finalul Anexei nr. 1.
Situația anterior redată s-a menținut și pentru perioada 20.04._13, când a fost aplicabil contractul colectiv de muncă înregistrat sub nr. 108/20.04.2012 la ITM București, care la Anexa nr.1 a prevăzut nivelul salariilor aferente fiecărei clase de salarizare, fără să existe coeficienți de ierarhizare sau formule de calcul aplicabile.
Pentru toate aceste motive, instanța a reținut că în perioada martie 2011-decembrie 2013 reclamanții au beneficiat de salarii calculate potrivit contractelor colective de muncă aplicabile la nivel de unitate, ale căror dispoziții au fost respectate întocmai de societatea pârâtă.
Argumentația subsidiară a reclamanților a vizat stabilirea unor drepturi salariale calculate potrivit algoritmului de calcul stabilit prin contractele colective de muncă aplicabile la nivel de unitate, dar cu reținerea bazei de calcul ca fiind salariul de bază minim brut pe țară prevăzut de HG 1193/2010, HG 1225/2011 și HG 23/2013.
Din examinarea înscrisurilor depuse la dosar, instanța a constatat că prin Anexa 1 la contractele colective de muncă aplicabile la nivelul societății pârâte în perioada în discuție, au fost stabilite salariile de bază brute corespunzătoare claselor de salarizare, pornindu-se de la un salariu de bază minim brut de 700 lei, aplicabil în întreg intervalul 2011-2013.În schimb, prin aceste contracte colective de muncă au fost stabilite 46 clase de salarizare, ajungându-se la un nivel maxim al salariului de bază brut, corespunzător ultimei clase de salarizare, de 3.823 lei.
Prin art. 1 din H.G. 1193/2010, art. 1 din H.G. 1225/2011 și art. 1 din H.G. 23/2013 s-a reglementat salariul minim brut pe țară garantat în plată începând cu 01.01.2011, ca fiind de 670 lei, respectiv de 700 lei din data de 01.01.2012, 750 lei din data de 01.02.2013 și 850 lei de la 01.07.2013.
Prin cererea de chemare în judecată, reclamanții au pretins calcularea salariilor de bază cuvenite pentru perioada martie 2011-decembrie 2013, prin raportare la salariul minim de bază pe țară garantat de actele normative menționate. Totodată, reclamanții au solicitat introducerea bazei de calcul de 670, 700, 750 lei și 850 lei, în algoritmul de calcul întemeiat pe aplicarea coeficienților de ierarhizare stabiliți prin CCM la nivel de unitate, în condițiile în care acești coeficienți le erau în mod vădit favorabili.
O primă remarcă asupra susținerilor reclamanților privește inexistența în contractele colective de muncă aplicabile la nivel de unitate a unei formule de calcul a salariilor bazată pe coeficientul de ierarhizare.
Totodată, instanța a constatat că salariul de bază prevăzut în CCM la nivel de unitate în perioada 01.03._13 este egal cu cel stabilit prin actele normative indicate de reclamanți în acțiune.
În ce privește perioada ulterioară, până la data de 31.12.2013, interpretarea reclamanților referitoare la modalitatea de stabilire salariului de bază este contrară scopului urmărit prin instituirea pe cale legală a unui salariu minim brut pe țară, garantat în plată.
Astfel, prin chiar art. 2 din H.G. 1193/2010, H.G. 1225/2011 și H.G. 23/2013 s-a prevăzut că nivelul salariului de bază, potrivit încadrării, nu poate fi inferior nivelului salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată. Prin urmare, ceea ce s-a interzis a fost plata efectivă a unui salariu de bază inferior celui stabilit ca indicator de referință prin actele normative menționate, orice eventuală verificare a respectării acestui minim impus prin lege urmând a fi raportată la salariul concret de încadrare stabilit prin contract individual de muncă.
În cazul societății pârâte, prin Anexa 1 la contractele colective de muncă aplicabile la nivel de unitate în perioada 2011-2013, au fost stabilite salariile de bază pe categorii de salariați. Or, acest salariu de bază, privit ca element unitar, era cel ce trebuia să respecte minimul garantat în plată prin actele normative în vigoare.
Cum salariile rezultate din aplicarea Anexei 1 la contractele colective de muncă la nivel de unitate au fost plătite reclamanților de către societatea pârâtă, fiind într-un cuantum mai mare decât minimul garantat în plată la nivel național, instanța a reținut că în cauză nu se poate aprecia asupra încălcării salariului de bază minim brut pe țară.
Față de cele expuse, instanța a reținut că reclamanții au încasat salarii calculate în conformitate cu contractele colective de muncă încheiate la nivel de unitate, iar acestea din urmă au respectat la rândul lor condițiile de legalitate impuse de Codul muncii și Legea 62/2011.
Prin cererea formulată de reclamanți la 22.10.2014 s-a solicitat completarea dispozitivului sentinței în sensul de a se constata nulitatea Anexei 1 din CCM la nivel de unitate 2012-2014 și înregistrat sub nr. 108/20.04.2012.
Prin sentința civilă nr. 2974/26.11.2014 Tribunalul Constanta a respins cererea de completare dispozitiv reținând următoarele aspecte:
Reclamanții au formulat răspuns la întâmpinare, prin care au prezentat noi argumente în susținerea cererii de chemare în judecată, solicitând totodată ca instanța să constate nulitatea Anexei 1 la CCM pe anii 2012-2014 încheiat la nivelul societății pârâte, întrucât pârâta a negociat drepturile salariale sub nivelul minim de 700 lei stabilit prin art. 1 din HG 1225/2011, de 750 lei, stabilit prin art. 1 din HG 23/2013 și de 800 lei, stabilit prin art. 1 alin.2 din HG 23/2013.
Au apreciat reclamanții că cererea astfel formulată îndeplinește condițiile prevăzute de art. 204 alin.1 C.proc.civ., pentru a fi luată în considerare ca o modificare a cererii de chemare în judecată, cât și condițiile art. 246 alin.2 C.proc.civ., pentru a fi apreciată ca o excepție relativă.
Potrivit dovezilor de comunicare aflate la filele 148-150 din vol. I al dosarului, răspunsul la întâmpinare nu a fost adus la cunoștința societății pârâte, prin dispozițiile art. 201 alin. 3 C.proc.civ. nefiind de altfel instituită o asemenea obligație, anterior fixării primului termen de judecată.
În consecință, pârâta nu a formulat nici un fel de apărări față de cererea modificatoare a acțiunii, câtă vreme instanța nu a efectuat demersurile necesare comunicării acestei cereri, expediată prin poștă pe adresa pârâtei la data de 05.05.2014, dar în privința căreia nu a fost depusă la dosar și dovada de comunicare către reprezentanții societății.
Prin Sentința civilă nr. 2078/17.09.2014 pronunțată de Tribunalul C. în Dosar nr._, cererea reclamanților a fost respinsă ca nefondată. După cum rezultă din considerentele acestei sentințe, soluția instanței a vizat cererea de chemare în judecată astfel cum a fost înregistrată pe rolul tribunalului la data de 13._, fără a se face vreo referire la modificarea acestei cereri, intervenită prin răspunsul la întâmpinare. Chiar dacă a reținut că reclamanții au încasat salarii calculate în conformitate cu contractele colective de muncă încheiate la nivel de unitate, iar acestea au fost conforme cu legislația în materie, în ceea ce privește nivelul minim al salariilor de bază, instanța nu s-a pronunțat în mod expres asupra cererii de constatare a nulității Anexei nr. 1 la CCM la nivel de unitate pe anii 2012-2014, tocmai pentru că nu s-a constatat învestirea sa și cu judecata acestui capăt de cerere.
Împotriva sentințelor pronunțate de Tribunalul C. au declarat apel reclamanții.
I. Apelul formulat de reclamanți împotriva sentinței civile nr. 2078/17.09.2014 cuprinde următoarele critici:
Consideră hotărârea primei instanțe netemeinică și nelegală fiind dată cu aplicarea greșită a legii.
Prima instanță nu a înțeles obiectul acțiunii și a motivat sentința pe considerente ce nu au nici o legătură cu cauza. Reclamanții critică, cuantumul salariului cuvenit potrivit clasei de salarizare stabilită prin Anexa 1 la CCM pe anii 2011 – 2012 – 2012 – 2014 cu neluarea în considerare a pragului minim de 700 lei stabilit prin decizia civilă nr. 2015/25.10.2012 a Curții de Apel B. și prin Anexa 1 la CCM încheiat la nivel de unitate pe anii 2011 – 2012 și 2012 – 2014 și nu faptul că ar avea un salariu sub acest prag.
De fapt, s-a solicitat acordarea drepturilor pornind de la noua grilă de salarizare și care la nivelul clasei 1 se reflectă în dreptul stabilit prin decizia nr. 2015/25.10.2012 a Curții de Apel B. și prin Anexa 1 la CCM la nivel de unitate pe anii 2011 – 2012 și 2012 – 2014, iar următoarele clase de salarizare în mod evident au o altă valoare prin aplicarea coeficientului de ierarhizare. Ca atare, prima instanță trebuia să aplice cu prioritate legea, să stabilească faptul că în realitate clasele de salarizare pornesc de la un alt nivel, de 600 lei și nu 700 lei cum este prevăzut nivelul clasei 1 din CCM încheiate la nivelul societății.
În perioada 01.01.2011 – 31.12.2011, drepturile salariale ale reclamanților au fost stabilite prin Anexa 1 la actul adițional nr. 1713/21.04.2010 la CCM pe anii 2009 – 2010, prin Anexa 1 la CCM la nivel de unitate pe anii 2011 – 2012 înregistrat sub nr. 15/16.02.2011 și Anexa 1 la CCM la nivel de unitate pe anii 2011 – 2012 înregistrat sub nr. 108/20.04.2012.
Cu privire la valabilitatea CCM la nivel de unitate se arată că: actul adițional nr. 1713/21.04.2010 la CCM pe anii 2009 – 2010 s-a aplicat de la data înregistrării 21.04.2010 până la data de 31.01.2011, mențiune ce se regăsește în cuprinsul art. 2 alin. 2 din actul adițional; CCM la nivel de unitate pe anii 2011 – 2012 a fost înregistrat sub nr. 15/16.02.2011 și conf. art. 144 din Legea nr. 62/2011 s-a aplicat de la data înregistrării 16.02.2011, mențiune ce se regăsește în cuprinsul art. 2 alin. 1 din contract până la data de 16.02.2012; CCM la nivel de unitate pe anii 2012 – 2014 a fost înregistrat sub nr. 108/20.04.2012 și conf. art. 144 din legea nr. 62/2011 s-a aplicat de la data înregistrării 20.04.2012, mențiune ce se regăsește în cuprinsul art. 2 alin. 1 din contract; acest contract este valabil 2 ani de la data înregistrării – mențiune ce se regăsește în cuprinsul art. 2 alin. 2 din contract.
Pentru perioada 01.01.2011– 16.02.2011 nivelul de salarizare corespunzător clasei 1 a fost stabilit prin anexa 1 Actul adițional nr. 1713/21.04.2010 la CCM pe anii 2009 – 2010; pentru perioada 16.02.2011 – 16.02.2012 nivelul de salarizare corespunzător clasei 1 a fost stabilit prin Anexa 1 la CCM pe anii 2011 – 2012 înregistrat sub nr. 1516.02.200, în mod formal la 700 lei, însă fără aplicarea coeficienților de ierarhizare prevăzuți în grila de salarizare la salariul minim de 700 lei, ci la o valoare de 600 lei.
Pentru perioada 20.04.2012– 31.12.2013 nivelul de salarizare corespunzător clasei i a fost stabilit în mod formal la 700 lei prin Anexa 1 la CCM pe anii 2012 – 2014 înregistrat sub nr. 108/20.04.2012, însă fără aplicarea coeficienților de ierarhizare prevăzut în grila de salarizare la salariul minim de 700 lei, ci la o valoare de 600 lei.
Din analiza comparativă a salariilor corespunzătoare claselor de salarizare stabilite conform Anexei 1 din actul adițional nr. 1713/21.04.2010 la CCM pe anii 2009 – 2010 încheiat la nivelul pârâtei, cu salariile corespunzătoare claselor de salarizare stabilite conform anexei 1 la CCM pe anii 2011 – 2012, rezultă că pârâta a pus în mod formal nivelul de salarizare corespunzător clasei 1 la 700 lei, la clasa 2 de salarizare 701 lei, iar de la clasa 3 la clasa 46 salariile corespunzătoare claselor de salarizare sunt identice cu cele din 2010.
În realitate salariile angajaților pârâtei au fost calculate prin luarea în considerare a unei valori de 600 lei pentru clasa 1 de salarizare și nu 700 lei, așa cum rezultă din formula de calcul S- S casa 1x K.
În condițiile în care activitatea salariaților se diferențiază ierarhic ca și importanța pentru angajator este firesc ca și salarizarea să fie diferențiată prin aplicarea unor coeficienți de ierarhizare în salariul minim brut corespunzător clasei 1 de salarizare, de 700 lei, salarizare de care reclamanții au beneficiat prin prevederile convenționale ale CCM unic la nivel de ramură transporturi nr. 722 pe anii 2008 – 2011, iar după ieșirea acestuia din vigoare, prin prevederile hotărârilor de guvern.
Este evident că noțiunile de salariu de bază și salariu de bază minim sunt distincte și că valoarea salariului de bază minim pentru clasa 1 de salarizare este importantă la determinarea salariului de bază pentru fiecare clasă de salarizare din cele 46 existente în CCM încheiat la nivelul pârâtei.
În subsidiar, se arată că în mod greșit prima instanță a respins ca nefundat capătul de cerere subsidiar prin care s-a invocat aplicarea prev. art. 1 din HG nr. 1193/2010 și HG nr. 1225/2011, HG nr. 23/2013 care stabilesc salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată de 670 lei, 750 lei, respectiv 800 lei și care trebuia avut în vedere la calcularea drepturilor salariale ale reclamanților, reținând că reclamanții au încasat salarii calculate conform CCM încheiate la nivel de unitate, iar acestea din urmă au respectat la rândul lor condițiile de legalitate impuse de codul muncii și Legea nr. 62/2011.
Reclamanții critică cuantumul salariului cuvenit potrivit clasei de salarizare stabilită prin contract cu neluarea în considerare a pragului minim impus prin hotărâri de guvern și nu faptul că ar avea un salariu sub acest prag. Au solicitat acordarea drepturilor pornind de la noua grilă de salarizare și care la nivelul clasei I se reflectă în dreptul acordat de actul normativ, iar următoarele clase de salarizare în mod evident au o altă valoare prin aplicarea coeficientului de ierarhizare. Ca atare, instanța trebuie să aplice cu prioritate legea, să stabilească faptul că în realitate clasele de salarizare pornesc de la un alt nivel – 600 lei și nu de la 670 lei, 700 lei, 750 lei respectiv 800 lei, așa cum au fost stabilite prin hotărâri de guvern.
Toate aceste aspecte au fost arătate în mod detaliat prin cererea de chemare în judecată, răspunsul la întâmpinare, depuse la dosarul cauzei, însă prima instanță nu le-a luat în considerare pronunțând o hotărâre netemeinică și nelegală.
II. Apelul declarat de reclamanți împotriva sentinței civile nr. 2974/26.11.2014 se referă la următoarele aspecte:
În mod greșit instanța de fond a respins cererea de completare a sentinței civile nr. 2078/17.09.2014 pronunțată de Tribunalul C., hotărârea fiind netemeinică și nelegală, bazându-se pe interpretarea și aplicarea greșită a legii.
Cererea îndeplinește atât condițiile prev. de art. 204 alin. 1 cod pr.civilă pentru a fi luată în considerare ca o modificare a cererii introductive de instanță, fiind formulată în termen legal, cât și condițiile prev. de art. 246 alin. 2 cod pr.civilă, pentru a fi luată în considerare ca excepție relativă, fiind formulată în termen legal potrivit prev. art. 247 alin. 2 cod pr.civilă.
Deși acest nou capăt de cerere a fost formulat în cadrul actului de procedură intitulat „răspuns la întâmpinare”, în fapt el constituie o completare a cererii introductive, căruia îi sunt aplicabile regulile de procedură instituite de art. 204 alin.1 cod pr.civilă. Conform acestui text de lege, reclamantul poate să-și modifice cererea și să propună noi dovezi sub sancțiunea decăderii, numai până la primul termen la care este legal citat. Ori, completarea cererii de chemare în judecată a fost formulată înainte de termenul instituit de lege până la care se putea depune un astfel de act de procedură, fiind lipsită de relevanță denumirea dacă de autorul său. Ca urmare, instanța a fost legal sesizată cu soluționarea acestui capăt de cerere, fiind obligată să pronunțe o soluție și cu privire la acesta.
S-a solicitat instanței să se constate nulitatea Anexei 1 la CCM pe anii 2012 – 2014 încheiat la nivelul pârâtei și înregistrat sub nr.108/20.04.2012, fiind aplicabile prevederile art.142 alin.4 din Legea nr. 62/2011.După cum rezultă din motivarea hotărârii, prima instanță nu a analizat susținerile cu privire la nulitatea Anexei 1 la CCM pe anii 2012 – 2014.Din cele prezentate în motivele de apel rezultă în mod clar că prevederile CCM pe anii 2012 – 2014, încalcă disp. imperative privind salariul minim brut pe țară garantat în plată stabilit prin art. 1 din cele două HG, pentru anii 2012 – 2013, deoarece pârâta a negociat drepturile salariale sub nivelul minim de 700 lei stabilit prin art. 1 din HG nr. 1225/2011, sub nivelul minim de 750 lei respectiv 800 lei stabilit prin art. 1 alin. 1 și 2 din HG nr. 23/2013, nivelul minim salarial fiind stabilit sub nivelul salarial minim brut pe țară.
Prevederile art. 132 alin. 1 și 2 din legea nr. 62/2011 au valoare de principiu în dreptul muncii, raportat la perioada în care se datorau drepturile solicitate, astfel încât nu puteau fi eludate prin inserarea unor prevederi contractuale în CCM încheiate la nivel de unitate, ce tindeau a se interpune în aplicarea directă a acestui principiu ce reflectă ordinea publică în domeniul pe care îl reglementează.
Pârâta condiționează aplicarea prev. art.1 din HG nr. 1225/2011 prin care valoarea salariului minim brut pe țară a fost stabilită la 700 lei și ale art. 1 și 2 din HG nr. 23/2013 prin care valoarea salariului minim brut pe țară a fost stabilită la 750 lei respectiv 800 lei, de situația financiară a societății.
Potrivit art. 229 alin. 4 noua reglementare din codul muncii :”numai contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților”.
Se impune a se da eficiență prev. art. 132 alin. 1 din legea nr. 62/2011 potrivit cărora clauzele contractelor colective de muncă pot stabili drepturi și obligații numai în limitele și în condițiile prevăzute de lege.
Se solicită admiterea apelului, anularea hotărârii primei instanțe, rejudecarea cauzei și să se constate nulitatea Anexei 1 la CCM pe anii 2012 – 2014 încheiat la nivelul pârâtei și înregistrat sub nr. 108/20.04.2012 și obligarea pârâtei să plătească reclamanților diferența dintre drepturile salariale rezultate din aplicarea coeficienților de ierarhizare ai claselor de salarizare, cuprinse în Anexa nr. 1 din CCM încheiat la nivel de unitate, în raport de valoarea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată de 700 lei stabilit prin art.1 din HG nr. 1225/2011 pentru perioada 24.04.2012 – 31.01.2013, de 750 lei respectiv800 lei pentru perioada 1.02.2013 – 31.12.2013, stabilit prin art. 1 alin. 1 și 2 din HG nr. 23/2013 și drepturile salariale efectiv plătite în perioada respectivă, toate drepturile actualizate în raport cu rata inflației și dobânda legală până la data plății efective.
Analizând sentințele atacate în raport de criticile formulate, de probele administrate și de dispozițiile legale incidente în cauză, Curtea constată că apelurile formulate de reclamanți sunt nefondate.
1.Cu privire la apelul declarat împotriva sentinței civile nr. 2974/26.11.2014 pronunțată de Tribunalul C..
Referitor la cererea prin care se solicita stabilirea și plata diferențelor de drepturi salariale cuvenite în perioada martie 2011 - decembrie 2012, rezultate din aplicarea coeficienților de ierarhizare a claselor de salarizare, cuprinși în Anexa 1 la CCM pe anii 2011-2012 și 2012-2014,în raport de valoarea salariului de bază minim brut de 700 lei prevăzut la clasa 1 de salarizare,reclamanții nu au arătat în ce condiții s-ar putea aplica acești coeficienți de ierarhizare din moment ce ei nu au fost negociați prin CCM la nivel de unitate pe care tocmai reclamanții îl invocă.
În perioada 16.02._12, la nivelul societății a fost aplicabil contractul colectiv de muncă înregistrat la ITM București sub nr. 15/16.02.2011 potrivit cu care, salariile de bază brute plătite de unitate au fost cele stabilite prin Anexa nr. 1 la contract, ce realizează o enumerare a valorii salariilor în funcție de clasa de salarizare.
În bază acestui contract, fiecare reclamant a beneficiat de salariul aferent clasei sale de salarizare iar instanța nu poate interveni în convenția părților stabilind o altă formula de calcul a salariului de bază.
În perioada 20.04._13, s-a aplicat contractul colectiv de muncă înregistrat sub nr. 108/20.04.2012 la ITM București, care la Anexa nr.1 a prevăzut nivelul salariilor aferente fiecărei clase de salarizare, fără să existe coeficienți de ierarhizare sau formule de calcul aplicabile.
În aceste condiții, în mod corect instanța de fond a reținut că în perioada martie 2011-decembrie 2013 reclamanții au beneficiat de salarii calculate potrivit contractelor colective de muncă aplicabile la nivel de unitate, ale căror dispoziții au fost respectate întocmai de societatea pârâtă.
Prin motivele de apel se mai solicită ca instanța să aibă în vedere că, în CCM la nivel de unitate încheiat în anul 2011-2012, respectiv 2013-2014 părțile au negociat anumite clauze pe care societatea pârâtă nu le-a respectat.
Astfel, la art. 2 din CCM la nivel de unitate a fost prevăzut faptul că în situațiile în care, în privința drepturilor ce decurg din contractul colectiv de muncă, intervin reglementări legale favorabile, ele vor face parte de drept din contract, în condițiile prevăzute de acestea.
Arată apelanții, că între anii 2011 - 2014 au intrat în vigoare reglementări favorabile salariaților respectiv H.G. nr. 1193/2010, H.G. nr. 1125/2011, H.G. nr. 23/2013 care prevedeau că începând cu 01.01.2011, salariul de bază minim garantat în plată se stabilește la 670 lei, acesta fiind modificat la 700 lei, 750, respectiv 800 lei.
Consideră că aceste prevederi ar fi trebui să facă parte de drept din CCM încheiat la nivel de unitate și că pârâta intimată nu a actualizat clasa 1 de salarizare și nu a respectat aceste hotărârii de guvern, care au caracter obligatoriu, fiind trecut doar pe hârtie, în CCM, clasa 1 de salarizare 700 lei, doar pentru a putea fi înregistrat contractul la I.T.M. și a se crea aparența legalității (deși nimeni în CFR Marfă nu are clasa 1 de salarizare), stabilindu-se salariul începând de la clasa 2-46 la 600 lei contrar dispozițiilor legale anterior menționate.
Apelanții consideră că s-au încălcat atât dispozițiile din CCM încheiat la nivel de unitate, clauzele pe care și le-au asumat părțile, cât și dispozițiile art. 164 din Codul Muncii care prevăd că angajatorul nu poate negocia și stabili salariile prin contractul colectiv de muncă sub salariul minim garantat în plată.
Aceste critici nu sunt fondate având la bază un raționament greșit care excede voinței legiuitorului.
Astfel, prin hotărârile de guvern enunțate s-a stabilit salariul de bază minim garantat în plată și nicidecum nivelul clasei I de salarizare acestea fiind două noțiuni diferite care reglementează drepturi diferite ce nu se pot cumula.
Prin garantarea în plată a unui anumit salariu de bază minim, legiuitorul a urmărit ca nici un angajat să nu încaseze mai puțin decât e stabilit în lege iar societatea pârâtă a demonstrat în cauza de față că reclamanții au încasat mai mult decât era garantat în plată prin aceste hotărâri de guvern, formula de calcul a salariului nefiind una criticabilă atâta vreme cât a respectat clauzele CCM astfel cum ele au fost negociate.
Nu se pune problema corelării dispozițiilor din CCM cu cele din hotărârile de guvern enunțate deoarece așa cum am arătat mai sus, se referă la formule diferite de calcul al salariului.
Nu s-a demonstrat în cauza de față că reclamanții au fost plătiti cu mai puțin decât era stabilit prin hotărârile de guvern pentru a aprecia că le-au fost incalcate drepturile garantate de lege.
Mai mult decât atât, Curtea constată că nu există nici o prevedere în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate care să oblige pârâta să aplice pentru calculul salariilor anumiți coeficienți la salariul de bază minim brut, garantat în plată astfel că interpretarea clauzelor contractuale este una greșită și lipsită de temei legal.
2.În ceea ce privește apelul declarat împotriva sentinței civile nr. 2974/26.11.2014, Curtea constată că acesta este nefondat deoarece în cauză nu sunt incidente dispozițiile legale invocate de apelanții reclamanți.
Astfel art. 444 Cod procedură civilă prevede că numai „dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în același termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri”.
Se procedează la completarea hotărârii numai în caz de minus petita atunci când instanța a omis să se pronunțe asupra unei cereri principale, sau accesorii ori asupra unei cereri conexe sau incidentale cu care a fost sesizata, care a fost judecată în contradictoriu cu părțile și după ce s-au administrat probe pe toate aceste cereri.
Din acest text se desprinde ideea omisiunii de a analiza o cerere formulată în condițiile art. 194 Cod procedură civilă și care ar fi putut fi modificata în condițiile art. 204 alin.1 și 3 Cod procedură civilă până la primul termen de judecată dar în anumite condiții pentru respectarea dreptului la apărare al paratului.
Potrivit art. 205 Cod procedură civilă depunerea întâmpinării este obligatorie, fiind actul de procedură prin care pârâtul se apăra în fapt și în drept față de cerea de chemare în judecată iar pentru nedepunerea întâmpinării, art. 208 prevede decăderea paratului din dreptul de a mai propune probe și de a invocă excepții .
Dacă în cazul întâmpinării legiuitorul a prevăzut comunicarea ei către reclamant în art. 201 nu s-a prevăzut obligația comunicării răspunsului la întâmpinare ceea ce înseamnă că nu a prevăzut că printr-o astfel de cerere pârâtul ar putea fi surprins la primul termen de judecată cu noi pretenții și fără a fi în măsura să propună probe sau să invoce excepții.
În condițiile în care reclamanții nu au formulat o cerere de modificare a acțiunii inițiale, nici instanța nu era obligată să comunice răspunsul la întâmpinare și nici să pună în discuția părților cererile noi ale reclamanților cu atât mai mult cu cât aceștia nu s-au prezentat la termenele de judecată fixate și nu au susținut oral aceste noi capete de cerere cu respectarea principiului contradictorialității.
Prin urmare, în mod corect instanță de fond a respins ca nefondată cererea reclamanților de completare a dispozitivului sentinței.
Având în vedere aspectele mai sus reținute, în temeiul art. 480 Cod procedură civilă apelurile formulate de reclamanți vor fi respinse că nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge apelurile formulate de apelanții reclamanți A. F., R. V., P. I., M. P., L. S., I. T., F. S. I., B. M., E. D., M. I., U. S., D. V.,V., C. G., V. G., T. D., J. F. S., D. S., N. M., S. M., P. A., A. V., T. L. G., F. E., F. F., G. V., C. E. L., D. I., D. V., S. D., U. I., A. N., N. I., C. M., G. I., C. L., S. M., D. M., C. I. M., G. G., G. C., D. T., D. L., T. C., T. M., R. C., P. V., B. C., B. F., N. D., C. I., C. A., P. V., S. C. L., S. D., R. I., M. G. L., F. D., D. F., B. C., B. G., T. F., P. I., M. G., M. R., I. N., D. T., T. I., P. S., M. A., I. M. C., I. I., G. F., D. E., R. E., C. E. V., B. A., B. P. S., R. N., L. A., N. M., N. E., H. C., G. F. L., D. V., C. I., C. I., R. V., C. P., C. M., A. G., C. I., V. F., T. M. M., S. V. V., M. M. S., M. S., N. I., A. A. I., B. A., M. S., C. G., I. G., M. E., M. N., R. V., V. C., T. I., E. V. și C. R. toți cu domiciliul procesual ales în B., ..13, la Cabinet avocat M. D., împotriva sentinței civile nr. 2078/17.09.2014 și a sentinței civile nr. 2974/26.11.2014 pronunțate de Tribunalul C. în dosarul nr._ , în contradictoriu cu intimata pârâtă S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ CFR MARFĂ SA, cu sediul în București, .. 38, sector 1, ca nefondate.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 13 mai 2015.
Președinte, Judecător,
M. B. R. A.
Grefier,
D. R.
Jud.fond: A.C.
Red.dec.jud.M.B.
09.06.2015 - 5 ex.
Emis 3 .
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 291/2015.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 284/2015.... → |
|---|
