Contestaţie act. Decizia nr. 28/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 28/2015 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 07-04-2015 în dosarul nr. 13400/118/2012*
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 28/CM
Ședința publică din 07 aprilie 2015
Complet specializat pentru cauze privind
conflictele de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE - J. Z.
JUDECĂTORI - R. A.
- M. B.
GREFIER - M. D.
Pe rol soluționarea recursului civil declarat de recurenta pârâtă AGENȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU PLĂȚI ȘI INSPECȚIE SOCIALĂ C., cu sediul în C., ., împotriva sentinței civile nr. 2593 din 24 octombrie 2014 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._, având ca obiect contestație act, în contradictoriu cu intimata reclamantă M. V., cu domiciliul legal în C., ., ., . și cu sediul procesual ales în C., . bis, ., la Cabinet Avocat M. M..
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru recurenta pârâtă Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială C., consilier juridic C. Melen, în baza delegației de reprezentare nr. 9233 din 07 aprilie 2015 pe care o depune la dosar și pentru intimata reclamantă M. V., avocat Banioti C., în baza împuternicirii avocațiale nr._ din 06 aprilie 2015 pe care o depune la dosar.
Procedura este legal îndeplinită, cu respectarea dispozițiilor art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.
Recursul este declarat și motivat în termenul legal prevăzut de lege și scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul oral asupra cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Întrebate fiind părțile, prin reprezentanți, arată că nu mai au alte cereri de formulat, probe de propus sau excepții de invocat, solicitând cuvântul pe fond.
Curtea, luând act de declarația părților, prin reprezentanți, în sensul că nu mai sunt cereri de formulat, probe de propus sau excepții de invocat, în temeiul dispozițiilor art. 150 Cod procedură civilă, constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Reprezentantul recurentei pârâte Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială C., având cuvântul solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat prin cererea de recurs.
Apărătorul intimatei reclamante M. V., având cuvântul solicită respingerea recursului, ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii pronunțate de instanța de fond.
Consideră că părțile se află sub auspiciile legislației muncii și ca atare și raportul juridic de drept patrimonial, care eventual s-ar isca în temeiul raportului juridic de muncă, este guvernat exclusiv de legislația muncii iar nu de Legea nr. 188/1999, astfel cum se invocă prin prezentul recurs.
La acest moment nu s-ar putea discuta, deși într-adevăr în fața Tribunalului au solicitat efectuarea probei cu expertiză, despre întinderea prejudiciului ci doar despre modalitatea în care acesta a fost stabilit și urmărit de către recurenta pârâtă Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială C..
Instanța rămâne în pronunțare asupra recursului.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului C.-secția contencios administrativ și fiscal sub nr._, reclamanta M. V. în contradictoriu cu pârâta Agenția Județeaăa pentru Plăți și Inspecție Socială C. a formulat contestație împotriva deciziei de impunere nr.120/18.10.2012.
În motivare a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune și tardivitatea emiterii deciziei contestate.
În drept, cererea a fost întemeiată pe art.85 pct.2 din Leg.188/1999.
Prin întâmpinare pârâta a solicitat respingerea excepției nelegalității emiterii deciziei, întrucât reclamanta nu avea calitatea de funcționar public la momentul producerii pagubei, fiind numită prin Ordinul Ministrului muncii nr.828/25.05.2009 cu contract de management asimilat contractului individual de muncă.
Instanța a invocat din oficiu excepția necompetentei funcționale a secției de contencios administrativ și fiscal, iar prin încheierea pronunțată la data de 19.09.2013 a admis excepția și a trimis dosarul la Secția I civilă – litigii de muncă, pentru următoarele considerente:
Reclamanta a fost numită în funcția de director coordonator la Direcția de Muncă și Protecție Socială C. prin ordinul nr.828/25.05.2009, cu contract de management asimilat contractului individual de muncă. Întrucât reclamanta nu a fost funcționar public și emiterea deciziei de impunere s-a efectuat in baza dispozițiilor Codului muncii, s-a constatat natura civilă a cauzei.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul secției I civile sub nr._ .
Reclamanta a formulat precizări la acțiune, prin care a invocat nulitatea absolută a deciziei nr.120/18.10.2012 emisă de Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială, motivând că pârâta în mod unilateral a emis decizia contestată, prin care i-a fost imputată suma de_,96 lei, fără a avea competența legală de a o emite, angajatorul având posibilitatea să formuleze pretenții pe calea unei acțiuni în instanță.
De asemenea, reclamanta a precizat că înțelege să invoce și excepția prescripției dreptului material la acțiune, în temeiul disp.art.268 alin 1 lit.c din Codul muncii.
Soluționând cauza, Tribunalul C. a pronunțat sentința civilă nr. 2593/24.10.2014 prin care a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de reclamantă în temeiul art. 268 alin.1 lit.c) Codul muncii, a admis contestația formulată de reclamanta M. V. în contradictoriu cu pârâta Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială și a constatat nulitatea deciziei nr. 120/18.10.2012 emisă de pârâtă.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a avut în vedere următoarele:
Prin decizia nr.120/18.10.2012 emisă de Agenția județeană pentru plăți și inspecție socială, se impută reclamantei suma de 15.922,96 lei, reprezentând contravaloarea mijloacelor fixe lipsă din gestiune, constatată prin procesul verbal nr.9728/29.10.2009, respectiv: videoproiector – 11.351,96 lei și laptop – 4.571 lei. Angajatorul face mențiunea că suma va fi virată în termen de 15 zile de la comunicare în contul său, sau se va depune la casieria instituției, în caz contrar, după expirarea termenului decizia devine titlu executoriu și va fi pusă în executare silită.
Cu privire la excepția prescrierii dreptului la acțiune:
Conform art. 268 alin. 1 lit. c Codul muncii, se prescriu în termen de trei ani de la data nașterii dreptului la acțiune pretențiile reclamantului în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator.
Instanța a constatat că acțiunea a fost introdusă la 19.11.2012, iar termenul de prescripție începe să curgă de la data nașterii dreptului material la acțiune, respectiv 29.10.2009, dată la care reclamanta a întocmit procesul verbal nr.9728 prin care a constatat că există mijloace fixe lipsă din gestiune și valoarea acestora. Numai de la această dată angajatorul putea declanșa o acțiune în răspundere patrimonială față de salariatul său, întrucât anterior nu avea cunoștință de existența unui prejudiciu și nici nu stabilise identitatea salariatului pe care îl considera răspunzător.
În consecință, s-a constatat termenul de prescripție nu s-a împlinit, excepția invocată de reclamantă fiind respinsă.
Asupra fondului cauzei
Reclamanta a susținut că decizia contestată este lovită de nulitate absolută. Din motivele formulate în susținerea acestei nulități, instanța a calificat această excepție ca fiind o apărare ce vizează fondul cauzei.
Conform prevederilor din art.169 alin.(1) și (2) Codul muncii, „nici o reținere din salariu nu poate fi operată, în afara cazurilor și condițiilor prevăzute de lege” iar „reținerile cu titlu de daune cauzate angajatorului nu pot fi efectuate decât dacă datoria salariatului este scadentă, lichidă și exigibilă și a fost constatată ca atare printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă”.
În prezenta cauză, problema care se impune a fi analizată este cea a legalității modalității de recuperare a sumelor pe care pârâta angajatoare le consideră datorate de către reclamanta salariată.
În ceea ce privește legalitatea deciziei nr.120/18.10.2012 emisă de Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială, s-a constatat că o astfel de procedură de recuperare a prejudiciului de la angajat nu mai este posibilă după . noului Cod al Muncii – aprobat prin Legea nr. 53/2003, nemaifiind prevăzută de lege.
Aceste prevederi legale exclud posibilitatea recuperării pretinsului prejudiciu provocat angajatorului prin alte proceduri nereglementate de lege, cum ar fi procedura emiterii unei decizii de imputare, care își găsea reglementarea în vechiul Cod al muncii, în prezent abrogat. Față de această situație, instanța nu este ținută a verifica dacă sumele a căror recuperare se urmărește de pârât sunt sau nu datorate de către salariat, ci dacă trebuie sau nu să fie recuperate de la reclamantă în această modalitate.
Pentru acest motiv, decizia de imputare emisă de pârâtă este nulă, fiind lipsită de temei legal și contravenind dispozițiilor imperative ale art. 169 din Codul muncii.
În consecință, reținând această situație de fapt, instanța nu a mai procedat la analizarea altor motive, de netemeinicie ale deciziei contestate.
Raportat la aceste considerente, instanța de fond a admis contestația și a constatat nulitatea deciziei nr.120/18.10.2012.
În termen legal, împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială C., formulând următoarele critici:
Decizia nr. 120/18.10.2012 a fost emisă având în vedere prevederile legale ale actelor normative din preambulul deciziei precum și măsura nr. 12 dispusă prin procesul-verbal nr._/12.10.2012/_/15.10.2012 încheiat de Corpul de Control al Ministrului Muncii, pentru faptul că s-a constatat lipsa din gestiune a două mijloace fixe (videoproiector TLP 620 și laptop Amilo Pro V3205).
Prejudiciul cauzat îndeplinește condițiile potrivit cărora fosta salariată D.M.P.S. (actuala A.J.P.I.S.) poate răspunde patrimonial, fiind real, cert atât în ceea ce privește existența cât și evaluarea sa, material și cauzat direct angajatorului.
Potrivit art. 254 din Codul muncii, „Salariații răspund patrimonial în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina și în legătură cu munca lor”.
Conform art. 24 din Legea nr. 22/1969, „angajații răspund material, potrivit Codului muncii și prevederilor prezentei legi, pentru pagubele create în gestiune prin fapte ce nu constituie infracțiuni”.
Reclamanta M. V. a ocupat funcția de director coordonator al D.M.P.S., fiind numită prin Ordinul Ministerului Muncii nr. 828/25.05.2009, cu contract de management asimilat contractului individual de muncă până la data de 12.10.2009, când a revenit pe funcția publică de execuție de consilier, la momentul constatării lipsei din gestiune ( prin p-v nr. 9729/29.10.2009) fiind funcționar public.
Conform art. 85 alin.3 din Legea nr. 188/1999, „dreptul conducătorului autorității sau instituției publice de a emite ordinul sau dispoziția de imputare se prescrie în termen de 3 ani de la data producerii pagubei”.
Chiar și pentru un prejudiciu produs din culpă, cel care se face vinovat trebuie să răspundă și să fie obligat la repararea pagubei cauzate instituției.
Recurenta pârâtă solicită să se aibă în vedere concluziile expertului contabil potrivit căruia „în cazul în care minusurile identificate sunt imputabile, conform prevederilor pct. 40 alin.l2 din Ordinul 2861, se stabilește că acestea se impută persoanei vinovate la valoarea de înlocuire”.
Decizia de impunere emisă de A.J.I.P.I.S. C. nu este lipsită de temei legal, reclamanta făcându-se vinovată de paguba creată angajatorului și fiind răspunzătoare potrivit prevederilor menționate anterior.
Concluzionând, solicită admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței nr. 2593/24.10.2014, în sensul respingerii contestației ca nefondată și obligării reclamantei M. V. la plata valorii de înlocuire a celor două mijloace fixe, stabilită de expertul contabil, respectiv suma de 1.944,56 lei.
Analizând sentința recurată din prisma criticilor formulate Curtea a respins recursul ca nefondat pentru următoarele considerente:
Prin decizia nr. 120/18.10.2012 emisă de pârâtă s-a imputat reclamantei suma de 15.922,96 lei reprezentând contravaloarea mijloacelor fixe lipsă din gestiunea A.J.P.I.S. C., constatată prin procesul-verbal nr. 9728/29.10.2009 de predare-primite întocmit la predarea gestiunii.
În mod corect prima instanță a dispus anularea deciziei de imputație emisă pe numele reclamantei cu motivarea că recuperarea prejudiciului provocat angajatorului nu se poate face prin alte proceduri nereglementate de lege.
Conform prevederilor art. 169 alin.1 din Codul muncii :„ Nicio reținere din salariu nu poate fi operată în afara cazurilor și condițiilor prevăzute de lege”.
- alin.(2) :”Reținerile cu titlu de daune cauzate angajatorului nu pot fi efectuate decât dacă datoria salariatului este scadentă, lichidă și exigibilă și a fost constatată ca atare printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă”.
Recuperarea prejudiciului cauzat de salariat nu este posibilă pe calea deciziilor de imputație, ci doar pe calea unei acțiuni în răspundere patrimonială, conform prevederilor art. 254 alin.1 Codul muncii.
Prin dispozițiile legale menționate mai sus, legiuitorul face doar o aplicare a principiilor constituționale ale garantării dreptului de proprietate, precizând că nicio reținere din salariu nu poate fi operată decât în cazurile și condițiile prevăzute de lege.
De asemenea, legiuitorul face o aplicare a dispozițiilor de drept comun și în ceea ce privește garantarea dreptului de proprietate, precizând inclusiv, că debitele către angajator trebuie să fie constatate în condițiile dreptului comun, adică să fie constatate printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă.
Prin aceste dispoziții legale se instituie măsuri de protecție a salariatului în raporturile sale cu angajatorul, acesta din urmă neavând posibilitatea să stabilească răspunderea patrimonială a salariatului în mod unilateral.
În absența unei învoieli a părților pentru recuperarea prejudiciului, există doar posibilitatea angajatorului de a sesiza instanța cu o acțiune în răspundere patrimonială.
Numai după obținerea titlului executoriu, angajatorul poate proceda la executare potrivit dispozițiilor art. 257-259 din Codul muncii, care conțin norme derogatorii în raport cu dreptul procesual comun, privitoare la reținerile din salariu, plata despăgubirilor după încetarea raporturilor de muncă și achitarea despăgubirilor prin executare silită.
Pentru considerentele expuse mai sus, potrivit art. 312 Cod procedură civilă Curtea a respins apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurenta pârâtă AGENȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU PLĂȚI ȘI INSPECȚIE SOCIALĂ C., cu sediul în C., ., împotriva sentinței civile nr. 2593 din 24 octombrie 2014 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă M. V., cu domiciliul legal în C., ., ., . și cu sediul procesual ales în C., . bis, ., la Cabinet Avocat M. M., ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 07 aprilie 2015.
Președinte Judecător Pt. judecător
J. Z. R. A. M. B.
aflată în c.o. semnează
conf.art. 261 al.2 C.p.c.
Vicepreședinte instanță,
N. S.
Grefier
M. D.
Jud.fond R.I.S.
Red.dec.jud. J.Z. 06.05.2015
Tehnored.gref.M.C. 06.05.2015/2 ex.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 17/2015.... | Contestaţie decizie de sancţionare. Decizia nr. 92/2015.... → |
|---|
