Contestaţie decizie de sancţionare. Decizia nr. 92/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA

Decizia nr. 92/2015 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 17-02-2015 în dosarul nr. 2130/118/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL C.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR.92/CM

Ședința publică din data de 17 februarie 2015

Complet specializat pentru cauze privind

conflicte de muncă și asigurări sociale

Completul compus din:

Președinte - M. S. S.

Judecător – J. Z.

Grefier - G. I.

Pe rol, soluționarea apelului civil formulat de apelanta pârâtă COMPANIA NAȚIONALĂ „POȘTA ROMÂNĂ” S.A. – cu sediul în municipiul București, ., sector 2, împotriva sentinței civile nr. 2402 din data de 09 octombrie 2014, pronunțată de Tribunalul C. în dosarul civil nr._ în contradictoriu cu intimata reclamantă G. I. prin Sindicatul Poșta Română C. – cu sediul în municipiul C., ., ., având ca obiect – contestație decizie de sancționare.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru apelanta pârâtă – consilier juridic Letiția D., lipsind intimata reclamantă.

Procedura este legal îndeplinită cu respectarea dispozițiilor prevăzute de art.153 și următoarele Cod procedură civilă.

Apelul este declarat în termenul prevăzut de lege, motivat și scutit de plata taxei judiciare de timbru potrivit art. 157 din Legea nr.263/2010.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință prin care s–au evidențiat părțile, obiectul litigiului, mențiunile privitoare la îndeplinirea procedurii de citare și stadiul procesual.

Întrebat fiind, în conformitate cu art. 390 Cod procedură civilă, dacă mai sunt chestiuni prealabile dezbaterilor în fond de discutat sau excepții de invocat, reprezentantul apelantei pârâte arată că nu mai are excepții de invocat sau chestiuni prealabile de adus în discuție și solicită acordarea cuvântului pe fondul apelurilor pentru dezbateri.

Curtea, în conformitate cu art.392 Cod procedură civilă, reținând că nu mai sunt alte cererii de formulat, excepții de invocat sau probe de propus, acordă cuvântul reprezentantului apelantei pârâte pentru dezbateri pe fondul apelului.

Reprezentantul apelantei pârâte având cuvântul, solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat.

Curtea rămâne în pronunțare asupra apelului civil promovat în cauză.

CURTEA

Asupra apelului civil de față:

Cu nr._ din 19-03-2014 s-a înregistrat acțiunea formulată de reclamanta G. I. in contradictoriu cu pârâta CN P. R. SA, solicitând anularea deciziei de sancționare nr. 865/19-02-2014 prin care i s-a aplicat sancțiunea reducerii salariului cu 10% pe o luna, precum si obligarea paratei sa restituie reclamantei suma reținuta in baza deciziei de sancționare, suma actualizată si majorată cu rata inflației la data plății efective. In subsidiar, reclamanta a solicitat înlocuirea sancțiunii reducerii salariului cu 10% pe o luna cu sancțiunea avertismentului scris.

In motivarea acțiunii, reclamanta arata ca, urmare a verificărilor efectuate in perioada octombrie – noiembrie 2013 la Oficiul Poștal 83 București, unde ea își desfășoară activitatea, au fost identificate mai multe deficiente, respectiv neexercitarea atribuțiilor de verificare si coordonare, neurmărirea calculării si încasării taxelor. Apreciază reclamanta că faptele reținute pot fi încadrate cu dificultate in categoria celor de natura sa atragă răspunderea disciplinară. Se susține că cercetarea disciplinară s-a făcut cu încălcarea art. 251 CM, in regulamentul intern, reducerea salariului de baza este prevăzută limitativ doar la faptele descrise in acea secțiune, decizia este netemeinică, întrucât nici una dintre fapte nu este probata, decizia este emisa cu încălcarea art. 252 alin. 3 CM.

In drept, reclamanta a invocat art. 247 si urm. CM.

Prin întâmpinare, pârâta CN P. R. SA a solicitat respingerea acțiunii, întrucât reclamanta, angajata in funcția de oficiant superior in cadrul Oficiului Poștal București 83, nu si-a îndeplinit corespunzător atribuțiile de serviciu. Deși reclamanta a invocat volumul mare de lucru, apreciază pârâta că aceste apărări nu înlătură culpa salariatei. Apreciază pârâta ca enumerarea faptelor ce atrag răspunderea disciplinară din Regulamentul Intern nu este limitativa, faptele săvârșite de reclamanta au fost dovedite. In ceea ce privește termenul prevăzut de art. 252 alin. 3 CM, parata arata ca acesta este unul de recomandare, necomunicarea deciziei in acest termen nu atrage nulitatea sancțiunii.

Prin sentința civilă nr.2402 din data de 09 octombrie 2014, pronunțată în dosarul civil nr._, Tribunalul C. a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta G. I. prin Sindicatul Poșta Română C., în contradictoriu cu pârâta C.N. POȘTA ROMÂNĂ S.A.

A anulat decizia nr. 865/19-02-2014 emisă de pârâtă și înlocuiește sancțiunea reducerii salariului cu 10% pe o luna cu sancțiunea avertismentului scris.

A obligat pârâta să restituie reclamantei suma reținuta in baza deciziei de sancționare, suma actualizată și majorată cu rata inflației la data plății efective.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:

Prin decizia nr. 865/19-02-2014 emisa de CN P. R. SA s-a aplicat reclamantei G. I. sancțiunea reducerii salariului cu 10% pe o luna. S-a reținut în cuprinsul deciziei ca, in urma verificărilor efectuate in perioada 25 – 27 si 29 noiembrie 2013, s-a constatat ca, in cursul lunii octombrie si noiembrie 2013, reclamanta nu si-a exercitat atribuțiunile de verificare si coordonare pentru toate activitățile desfășurate la compartimentul de mesagerie, nu a urmărit respectarea instrucțiunilor poștale la predarea retur a coletelor, nu a urmărit încadrarea corectă a coletelor in sfera SPU si Non SPU, nu a urmărit calcularea si încasarea corecta a taxelor de magazinaj si a taxelor de predare retur a coletelor.

Se arată în cuprinsul deciziei ca apărările reclamantei au fost înlăturate, respectiv cele referitoare la volumul mare de lucru, apreciindu-se ca salariata si-a încălcat cu vinovatei obligațiile de serviciu, respectiv cele prevăzute în fișa postului, Regulamentul Intern, CCM, CIM.

Faptele au fost constatate prin nota înregistrata cu nr.280/6449/06-12-2013, reclamanta fiind convocata in vederea efectuării cercetării disciplinare la data de 23-01-2014. Cu aceasta ocazie s-a luat reclamantei o nota explicativa, in care aceasta arata ca datorita volumului mare de trimiteri sosite retur in vederea prelucrării in lunile octombrie si noiembrie 2013, din cauza numărului redus de salariați, exista posibilitatea sa nu se observe taxarea eronata. De asemenea, reclamanta a susținut ca intervalul de timp de 8 ore nu-i permite exercitarea tuturor atribuțiilor de serviciu si a tuturor operațiunilor care implica acest lucru.

Analizând regulamentul intern, respectiv art. 96, se constata ca sancțiunile disciplinare ce pot fi aplicate salariaților sunt: avertismentul scris, suspendarea CIM pentru o perioada ce nu poate depăși 10 zile lucrătoare, retrogradarea din funcție, reducerea salariului de baza cu 5 – 10 % pe o durata de 1 – 3 luni.

La art. 97 sunt enumerate faptele pentru care se aplica sancțiunea avertismentului scris, printre care si neanunțarea in scris a sefului ierarhic in cazul in care nu pot fi îndeplinite atribuțiile de serviciu.

Art. 100 prevede ca reducerea salariului de baza poate fi aplicata celui care repeta abaterea pentru care a fost sancționat cu avertisment scris sau încalcă obligațiile sale de muncă ori normele de comportare la locul de munca, influențând bunul mers al activității poștale prin săvârșirea abaterilor ce sunt enumerate in cuprinsul acestuia.

Art. 103 din Regulamentul Intern prevede ca enumerarea faptelor arătate nu este limitativa, sancțiunile disciplinare putându-se aplica si pentru nerespectarea oricăror alte obligații de serviciu prevăzute in lege, CIM, CCM, regulament sau în instrucțiuni de serviciu.

Instanța a apreciat că această prevedere nu are aplicabilitate in cauza, art. 103 având în vedere situația in care fapta săvârșită nu este reținută in regulamentul intern. Ori, in condițiile in care fapta constatata este individualizata ca si abatere disciplinara, angajatorul trebuie să facă o corectă încadrare si aplicare a dispozițiilor legale si a celor cuprinse in reglementari proprii.

Analizând abaterile reținute se constată că acestea au fost săvârșite, neexistând probe care sa conducă la exonerarea reclamantei. Se constata ca reclamanta invoca in apărarea sa existența unui volum mare de lucru, insa nu exista la dosarul cauzei dovada ca si-a anunțat in scris șefii ierarhici superiori cu privire la imposibilitatea exercitării sarcinilor de serviciu raportat la aceasta împrejurare.

Din cuprinsul art. 97 se retine ca avertismentul scris se aplica pentru neanunțarea in scris a sefului ierarhic in cazul in care nu pot fi îndeplinite atribuțiile de serviciu, abatere care nu se regăsește in cuprinsul art. 100, care reglementează reducerea salariului.

In plus, examinând art.100 se constată că reducerea salariului de bază poate fi aplicată in anumite condiții. Ori, salariatul repeta abaterea pentru care a fost sancționat cu avertisment scris, caz in care este necesar ca anterior sa mai fi fost sancționat si să se si facă dovada in acest sens, ori salariatul încalcă obligațiile sale de muncă ori normele de comportare la locul de munca, influențând bunul mers al activității poștale prin săvârșirea abaterilor ce sunt enumerate in cuprinsul art. 100, ceea ce ar presupune ca fapta reclamantei sa se încadreze in cele evidențiate.

In cazul de fata, nu s-a făcut dovada sancționării anterioare a reclamantei cu avertisment scris pentru aceeași abatere si nici nu s-a săvârșit o abatere dintre cele enumerate in art. 100.

Instanța a reținut din Decizia nr. 11/2013 pronunțata de Înalta Curte de Casație și Justiție in soluționarea unui recurs in interesul legii ca instanța competentă să soluționeze contestația salariatului împotriva sancțiunii disciplinare aplicate de către angajator, constatând că aceasta este greșit individualizată, o poate înlocui cu o altă sancțiune disciplinară.

Instanța, constatând că angajatorul nu a făcut o corectă individualizare a sancțiunii disciplinare raportat la abaterea reținută si prevederile Regulamentului Intern, a dispus anularea deciziei nr. 865/19-02-2014 emisă de pârâtă și a înlocuit sancțiunea reducerii salariului cu 10% pe o luna cu sancțiunea avertismentului scris.

Cererea reclamantei de anulare a deciziei nu este întemeiată raportat la materialul probator. Mai mult anularea deciziei pe motiv ca ar fi fost încălcat art. 252 alin. 3 CM este neîntemeiată, articolul în discuție având caracter de recomandare, nerespectarea termenului prevăzut neconducând la o astfel de sancțiune, ci produce efecte doar asupra termenului de contestare (respectiv data de la care curge termenul de contestare a sancțiunii aplicate).

Față de acestea, instanța a admis în parte acțiunea, a anulat decizia nr. 865/19-02-2014 emisa de pârâtă, și a înlocuit sancțiunea reducerii salariului cu 10% pe o luna cu sancțiunea avertismentului scris si a obligat pârâta să restituie reclamantei suma reținuta in baza deciziei de sancționare, suma actualizata si majorata cu rata inflației la data plății efective.

Împotriva acestei hotărâri în termen legal, a formulat apel pârâta Compania Națională Poșta Română S.A. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie sub următoarele aspecte:

În luna noiembrie 2013 (25-27.11.29.11.) o echipă de control din cadrul C.N. Poșta Română S.A. – Direcția Exploatare Poștală, Departament Organizare Procesuală, Dispersie Teritorială Ploiești, a desfășurat o acțiune de control operațional la nivelul Oficiului Poștal București 83, al cărei obiect a constat în verificarea modului în care au fost remediate neregulile constatate la un control anterior din luna iulie.

Având în vedere neregulile anterioare, salariații poștali au fost instruiți, pe bază de proces verbal, privind măsurile dispuse în Planul de Măsuri din luna iulie 2013.

Potrivit notei de constatare nr.280/6449/06.12.2013 (Anexa 1) încheiată ca urmare a controlului efectuat în luna noiembrie 2013 la Oficiul Poștal București 83, printre alte aspecte ale activității oficiului poștal, „s-au verificat prin sondaj – pentru luna octombrie sau noiembrie 2013 – buletinele de expediție pentru coletele poștale sosite retur, respectiv modul de predare, modul de calcul și de încasare a taxelor de retur și magazinaj”, ocazie cu care s-au constatat o . nereguli.

Urmare acestui control și a neregulilor consemnate în nota de constatare nr.280/6449/06.12.2013 (Anexa 1) au fost cercetați disciplinar salariații considerați vinovați, printre care și G. I..

Astfel, conform prevederilor Cap.II - Răspunderea disciplinară (art.247 – art.252 din Codul muncii, a început cercetarea disciplinară prealabilă pentru neregulile cuprinse în Nota de Constatare (Anexa 1), reclamanta G. I. fiind convocată, în temeiul art.251 din Codul muncii, cu adresa nr.280/148/10.01.2014 (Anexa 2), pentru data de 23.01.2014 ora 13,00, în vederea efectuării cercetării disciplinare.

În data de 23.01.2014, reclamantei i se ia o notă explicativă (Anexa 3) cu privire la modul în care aceasta și-a respectat și exercitat atribuțiile de serviciu prevăzute în fișa postului (Anexa 4).

La întrebarea nr.2 din nota explicativă: „Aveți atribuțiuni de serviciu, le cunoașteți și le respectați?” aceasta răspunde: “Da, am atribuțiuni de serviciu și le aplic pe cele care sunt prevăzute în fișa postului din data de 12.12.2012”. Prin răspunsurile date la următoarele întrebări din nota explicativă, salariata încearcă să demonstreze că, datorită volumului mare de trimiteri poștale nu a reușit să observe taxarea eonată. Însă acest lucru nu înlătură culpa sa în săvârșirea abaterii disciplinare reținute și nici gradul de vinovăție al acesteia.

Ulterior notei explicative, prin Referatul nr.280/704/31.01.2014 al Direcției Executive Operaționale (Anexa 5), avizat de Departamentul Juridic și Reglementări, s-a propus sancționarea reclamantei conform prevederilor art.248 lit.c) din Codul muncii, coroborate cu prevederile art.137 lit.d) din Contractul colectiv de muncă 2008/2018. Referatul a fost aprobat de către Directorul General al Companiei Naționale Poșta Română S.A. și, prin decizia nr.865/19.02.2014 (Anexa 6) a fost sancționată salariata G. I. cu „reducerea salariului de bază pe o durată de 1 lună cu 10%”.

În hotărârea pronunțată instanța apreciază, în pagina 3, faptul că prevederile art.103 din Regulamentul Intern „nu are aplicabilitate în cauză”.

Apreciază că instanța, în mod greșit a făcut această afirmație, întrucât art.103 se încadrează în Capitolul 8 al Regulamentului Intern – Răspunderea disciplinară, prevederile lui fiind aplicate oricărei cercetări disciplinare ce are loc în cadrul C.N. Poșta Română S.A., astfel că așa cum se stipulează în acest articol, faptele enumerate în articolele 97-101, nefiind limitate, sancțiunile disciplinare putându-se aplica și pentru nerespectarea altor obligații de serviciu, în afara celor strict prevăzute în cadrul articolelor 97-101.

Având în vedere motivele mai sus, ținând cont și de înscrisurile depuse în dosarul de fond, solicită admiterea apelului și schimbarea sentinței civile apelate în sensul respingerii cererii formulate de reclamanta G. I. prin Sindicatul Poșta Română C..

Analizând sentința apelată din prisma criticilor formulate Curtea a admis apelul ca fondat pentru următoarele considerente:

Prin decizia nr.865/19.02.2014 emisă de C.N. Poșta Română S.A. s-a aplicat reclamantei G. I. reducerea salariului cu 10% pe o lună.

S-a reținut în cuprinsul deciziei că, în urma verificărilor efectuate în perioada 25 – 27 și 29 noiembrie 2013, s-a constatat că în cursul lunii octombrie și noiembrie 2013, reclamanta nu și-a exercitat atribuțiile de verificare și coordonare pentru toate activitățile desfășurate la compartimentul mesagerie, nu a urmărit respectarea instrucțiunilor poștale la predarea retur a coletelor, nu a urmărit încadrarea corectă a coletelor în sfera SPU și Non SPU, nu a urmărit calcularea și încasarea corectă a taxelor de predare retur a coletelor.

Reclamanta este angajata companiei în funcția de oficiant superior.

Conform fișei postului, aceasta avea următoarele atribuții: „îndrumă și controlează întreaga activitate la locurile de muncă unde activează salariații Oficiului Poștal București 83, asigurând respectarea procesului tehnologic, stabilit, a fluxului tehnologic, planului de îndrumare, a graficului de primire, prelucrare și predare a expedițiilor poștale, reglementărilor poștale interne; execută controlul de exploatare în toate etapele procesului tehnologic; răspunde în mod deosebit de următoarele activități: vizarea tuturor borderourilor de prezentare, mesagerie prezentată, prioripost prezentat, mandate poștale prezentate, atât din punct de vedere al exploatării, a listelor de predare f 16 cât și verificarea taxelor, adiționarea borderourilor, verificarea documentelor în vederea distribuirii coletelor poștale și a coletelor anunțate în sistem factaj, a bilanțurilor, a soldurilor rămase în oficiu…”.

Potrivit notei de constatare nr.280/6449/06.12.2013 (Anexa 1) încheiată ca urmare a controlului efectuat în luna noiembrie 2013 la Oficiul Poștal București 83, printre alte aspecte ale activității oficiului poștal, s-au verificat prin sondaj pentru luna octombrie, noiembrie 2013, buletinele de expediție pentru coletele poștale sosite retur, respectiv modul predare, modul de calcul și de încasare a taxelor retur și de magazinaj, ocazie cu care s-au constatat o . nereguli:

- pe buletinele de expediție nu sunt înscrise corect datele de legitimare sau chiar lipsesc acele date sau semnătura primitorului;

- taxele de retur și magazinaj nu sunt calculate în mod corect;

- din verificarea mai multor colete poștale, s-a constatat că oficianții de la compartimentul mesagerie calculează pentru toate coletele taxa de magazinaj pentru 8 zile, deși acestea sunt returnate mai devreme sau mai târziu de 10 zile.

Abaterile reținute prin decizia contestată au fost săvârșite de către reclamantă, neexistând probe care să conducă la exonerarea de răspundere a acesteia.

Apărarea reclamantei că s-au strecurat nereguli ca urmare a volumului mare de lucru și a numărului mic de salariați nu poate fi reținută întrucât aceasta nu a făcut dovada că și-a anunțat în scris șefii ierarhici superiori cu privire la imposibilitatea îndeplinirii sarcinilor de serviciu raportat la această împrejurare.

În mod greșit prima instanță a interpretat prevederile Regulamentului Intern și a reținut că reducerea salariului de bază poate fi aplicată numai în cazul în care salariatul repetă abaterea pentru care a fost sancționat cu avertisment scris și numai pentru abaterile enumerate la art.100.

Potrivit art.100 din Regulamentul Intern reducerea salariului de bază poate fi aplicată celui care repetă abaterea pentru care a fost sancționat cu avertisment scris sau încalcă obligațiile sale de muncă ori normele de comportare la locul de muncă, influențând bunul mers al activității poștale pentru săvârșirea următoarelor abateri:….

Prin art.103 din Regulamentul Intern se prevede că enumerarea faptelor arătate în prezentul articol nu este limitativă, sancțiunile disciplinare putându-se aplica și pentru nerespectarea oricăror alte obligați de serviciu prevăzute în lege, contractul individual de muncă, contractul colectiv de muncă, prezentul regulament sau în instrucțiuni de serviciu.

Din interpretarea dispozițiilor Regulamentului Intern menționate mai sus, rezultă cu claritate că sancțiunea reducerii salariului de bază poate fi aplicată atât celor care repetă abaterea pentru care au fost sancționați cu avertisment scris, cât și celor care săvârșesc abateri enumerate la art.100, dar care nu au caracter limitativ potrivit art.103.

Pentru considerentele expuse mai sus, potrivit art.480 al.2 Cod procedură civilă Curtea a apelul formulat și a schimbat în tot sentința apelată în sensul respingerii contestației ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelul civil formulat de apelanta pârâtă COMPANIA NAȚIONALĂ „POȘTA ROMÂNĂ” S.A. – cu sediul în municipiul București, ., sector 2, împotriva sentinței civile nr. 2402 din data de 09 octombrie 2014, pronunțată de Tribunalul C. în dosarul civil nr._ în contradictoriu cu intimata reclamantă G. I. prin Sindicatul Poșta Română C. – cu sediul în municipiul C., ., ..

Schimbă în tot sentința apelată în sensul că respinge contestația ca nefondată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 17 februarie 2015.

Președinte, Judecător,

M. S. S. J. Z.

Grefier,

G. I.

Jud.fond – C.S.A.

Red.dexc.Jud.J.Z./18.03.2015

Tehnored.Gref.G.I./5 ex.

Data: 18.03.2015

Emis 2 comunicări/23.03.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie decizie de sancţionare. Decizia nr. 92/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA