Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 225/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 225/2015 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 07-04-2015 în dosarul nr. 1948/118/2014
Dosar nr._ /_
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 225/CM
Ședința publică din data de 7 Aprilie 2015
Complet specializat pentru cauze privind
conflictele de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE J. Z.
Judecător M. S. S.
Grefier M. G.
Pe rol, pronunțarea asupra apelului civil formulat de apelantul reclamant V. F., domiciliat în oraș Năvodari, ., ., apt.6, județul C., împotriva sentinței civile nr. 2980 din 27.11.2014 pronunțate de Tribunalul C.-Secția I civilă, în dosarul civil nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă S.C. OIL T. S.A., cu sediul în C., ., județul C., având ca obiect contestație decizie de concediere.
Dezbaterile asupra apelului au avut loc în ședința publică din 31.03.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Completul de judecată, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea asupra cauzei la data de 7.04.2015, când în aceeași compunere a pronunțat următoarea decizie:
CURTEA
Deliberând asupra apelului formulat de reclamantul V. F., constată următoarele:
I. Sentința apelată:
Prin sentința civilă nr. 2980/27.11.2014, Tribunalul C., secția I civilă, a respins ca nefondată contestația formulată la 11.03.2014 de reclamantul V. F. în contradictoriu cu pârâta ., formulată împotriva deciziei nr. 63/11.02.2014, prin care aceasta a solicitat anularea deciziei, reintegrarea în funcția deținută anterior, obligarea pârâtei la plata despăgubirilor civile echivalente salariilor nerealizate în perioada de la 11.02.2014 până la reintegrarea în muncă, obligarea pârâtei la plata daunelor morale de 50.000 lei și a cheltuielilor de judecată.
În motivarea sentinței, tribunalul a reținut următoarele:
Prin Decizia nr. 63/11.02.2014 emisă de pârâta S.C. Oil T. S.A., s-a dispus desfacerea contractului individual de muncă al reclamantului V. F. conform art. 248 al. 1 lit. e) din Codul muncii coroborat cu art. 62 al. 1 pct. 3 din Regulamentul intern, începând cu data comunicării deciziei.
În sarcina reclamantului s-a reținut părăsirea locului de muncă cu responsabilitate în siguranța circulației feroviare și nerespectarea reglementărilor specifice în acest domeniu.
Pentru a preveni abuzurile și a crea o modalitate de control a împrejurărilor în care angajatorul acționează în această materie, dar și pentru a contura un mijloc real de protecție a salariaților, legiuitorul a impus anumite condiții stricte de formă și de fond în care un asemenea act să poată fi emis.
Sub aspect formal, decizia trebuie să cuprindă în conținutul său, sub sancțiunea nulității absolute, descrierea faptei care constituie abatere disciplinară, precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil, care au fost încălcate de salariat, motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care nu a fost efectuată cercetarea, temeiul de drept în baza căruia sancțiunea disciplinară se aplică, termenul în care sancțiunea poate fi contestată si instanța competentă la care sancțiunea poate fi atacată.
Este imperativ ca prin decizie să se precizeze în mod concret care sunt faptele incriminate, care sunt normele încălcate prin conduita sancționată, din ce motiv au fost înlăturate apărările prezentate, respectiv termenul în care sancțiunea poate fi contestată și instanța competentă unde salariatul trebuie să-și îndrepte acțiunea în cazul în care înțelege să conteste măsura.
Omiterea oricăreia dintre mențiunile obligatorii prezentate anterior atrage nulitatea absolută a deciziei de sancționare disciplinară a salariatului, prevederile din legislația muncii oferind o protecție consistentă salariaților în fața unor posibile sancționări abuzive, obligând angajatorii să acționeze cu transparență și celeritate ori de câte ori aplică astfel de măsuri.
În atare împrejurare se poate observa că un prim criteriu de apărare în contextul soluționării cererii de anulare a unei decizii de sancționare disciplinară în instanță îl reprezintă verificarea îndeplinirii condițiilor arătate.
Reclamantul invocă lipsa mențiunii prin care să se realizeze individualizarea abaterii disciplinare, însă instanța reține că aceasta a fost indicată fără echivoc ca fiind părăsirea locului de muncă cu atribuții în siguranța circulației feroviare, fără respectarea reglementărilor specifice.
Sunt prezente și celelalte elemente prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute, motiv pentru care instanța va trece la verificarea temeiniciei deciziei contestate.
Sub aspectul temeiniciei deciziei contestate, instanța reține că probatoriul administrat în cauză nu confirmă versiunea reclamantului asupra împrejurărilor în care a părăsit locul de muncă.
Astfel, conform notei de relații aflată la fila nr. 146 a dosarului, reclamantul a declarat în fața comisiei de cercetare administrativă că la . acuzat dureri de mijloc și din acest motiv nu a participat la manevră. După terminarea manevrei, reclamantul a mai declarat că l-a rugat pe șeful de manevră M. A. să-l ducă până în cartierul Poarta 6 cu autoturismul pentru a-și cumpăra medicamente de la farmacie. Reclamantul susține că a strigat la impiegatul de mișcare, iar din gesturile făcute de acesta a înțeles că are încuviințarea pentru a pleca.
Aceste declarații sunt însă contrazise de șeful de tură IDM G. F., care a declarat în fața instanței că reclamantul s-a prezentat la serviciu și a participat la manevrele prevăzute până la miezul nopții. Reclamantul nu i-a adus la cunoștință vreo problemă de sănătate, iar după ora 1 noaptea a fost anunțat că doi angajați ai societății au fost prinși de poliție în Poarta 6 cu produs petrolier. Martorul a declarat că a făcut prezența pe baza condicii și în acest fel s-a stabilit că este vorba despre numiții M. A. și V. F..
Martorul a subliniat că părăsirea locului de muncă se poate face numai cu bilet de voie, iar la momentul când s-a făcut instructajul reclamantul nu i-a adus la cunoștință eventuale probleme de sănătate.
La rândul său, martorul T. I. D. a declarat că în lipsa șefului de manevră, atribuțiile acestuia erau preluate de IDM, în cazul de față fiind vorba despre G. F..
Martorul a mai declarat că instructajul s-a realizat verbal, iar condica de prezență nu a mai fost de găsit, declarație care se coroborează cu mențiunile din cuprinsul deciziei pârâtei nr. 250/29.08.2014, din care reiese imposibilitatea prezentării condicii în fața instanței de judecată.
În lipsa unor probe scrise care să probeze predarea-primirea serviciului, instanța a ținut seama de declarația martorului G. F., care a învederat instanței că "la . a semnat condica de prezență, însă M. nu a semnat, fiind învoit (...). În condica de prezență s-a făcut mențiunea că lipseau la ora 1 d-nul V. și d-nul M.", prin care se face dovada că reclamantul s-a prezentat la locul de muncă și, pe cale de consecință, era obligat să obțină bilet de voie pentru a putea părăsi locul efectuării manevrei între orele 12-1 din noaptea de 7/8.12.2013.
Această obligație subzistă în sarcina reclamantului câtă vreme s-a prezentat la locul de muncă, independent de evenimentele ulterioare care au stat la baza sustragerii sau pierderii condicii de prezență.
Chiar dacă s-ar admite că pârâta nu a făcut dovada efectuării instructajului la momentul intrării reclamantului în tură, acesta trebuia să cunoască faptul că o simplă aprobare verbală sau dedusă din gesturile impiegatului de mișcare nu-l îndreptățeau să părăsească locul de muncă.
La ora 1 din noaptea de 7/8.12.2013 reclamantul nu se mai afla la locul de muncă, aspect care reiese și din declarația martorului M. A., care a învederat că l-a văzut pe reclamant lângă sediul societății "Minmetal", aflată la un km de "Oil T.".
Din nota de relații dată de reclamant cu ocazia cercetării administrative reiese însă că după terminarea manevrei, reclamantul l-a rugat pe șeful de manevră M. A. să-l ducă până în cartierul Poarta 6 cu autoturismul pentru a-și cumpăra medicamente de la farmacie.
Coroborând cele două declarații, este probată plecarea reclamantului de la muncă în timpul programului de lucru și prezența sa în afara perimetrului în care trebuia să-și desfășoare activitatea, în jurul orei 1 din noaptea de 7/8.12.2013.
Or, reclamantul avea obligația să respecte întocmai programul de lucru și să nu părăsească locul de muncă fără bilet de voie în intervalul 07.12.2013, ora 19 și 08.12.2013, ora 7, pentru a desfășura activitățile care-i reveneau conform fișei postului.
Potrivit pct. 6.2 și 6.2.1 ale capitoului "Responsabilități" din fișa postului șefului de manevră/manevrantului de vagoane, reclamantul răspunde de respectarea programului de lucru și folosirea integrală a acestuia în interesul serviciului.
Răspunderea disciplinară este singura formă de răspundere reglementată de codul muncii specifică pentru această ramură de drept. Celelalte forme ale răspunderii de dreptul muncii (răspunderea patrimonială, răspunderea contravențională și cea penală) caracterizează alte ramuri ale dreptului (dreptul civil, dreptul administrativ și dreptul penal).
Disciplina muncii este o condiție obiectivă necesară și indispensabilă desfășurării activității în fiecare unitate. Atât timp cât salariații lucrează sub autoritatea angajatorilor, atunci este firesc ca salariații să respecte o anumită disciplină a muncii, așa cum este ea reglementată prin normele legale în vigoare, în conformitate și cu prevederile regulamentului de ordine interioară.
Obiectul abaterii disciplinare este reprezentat de valoarea socială lezată (încălcarea regulamentului intern având drept consecință apariția unei stări de pericol pentru siguranța circulației feroviare), ca urmare a încălcării disciplinei la locul de muncă, de unde rezultă caracterul ilicit al faptei salariatului, legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și rezultatul dăunător, precum și gradul de periculozitate socială a abaterii disciplinare.
Conform art. 247 din Codul muncii, angajatorul dispune de prerogativa disciplinară, având dreptul de a aplica, potrivit legii, sancțiuni disciplinare salariaților săi ori de câte ori constată că aceștia au săvârșit o abatere disciplinară.
Art. 59 al. 2 din Regulamentul intern al S.C. Oil T. S.A. prevede că sunt considerate abateri disciplinare părăsirea locului de muncă fără aprobarea scrisă a șefului ierarhic și, după caz, înainte de prezentarea schimbului următor pentru locurile de muncă unde activitatea se desfășoară în tură.
Art. 41 din Statutul Lucrătorului Feroviar prevede că pot fi sancționate cu desfacerea disciplinară a contractului de muncă fapte care au produs sau care puteau produce accidente, evenimente, deranjamente, avarii sau deteriorări cu consecințe grave privind siguranța transporturilor.
Angajatorul a încadrat fapta săvârșită de reclamant ca fiind incident feroviar încadrat la art. 8, grupa C, pct. 3.3 din Regulamentul de investigarea accidentelor și a incidentelor, de dezvoltare și îmbunătățire a siguranței feroviare pe căile ferate aprobat prin H.G. nr. 117/2010.
Raportul de cercetare administrativă întocmit de comisia constituită în acest scop la nivelul societății a concluzionat că manevrantul V. F. a fost prezent la serviciu în data de 07.12.2013, a efectuat manevra feroviară fără a purta tot echipamentul de protecție și fără a folosi rechizitele de semnalizare, după care a părăsit serviciul fără respectarea reglementărilor specifice.
Este irelevantă apărarea reclamantului în sensul că evenimentul nu a fost înregistrat de impiegatul de mișcare ca incident feroviar în registrul special de evidență din data de 07/08.12.2013, de vreme ce calificarea acestuia putea fi realizată numai ulterior, după ce societatea finaliza activitatea de cercetare a evenimentului pentru a stabili amploarea acestuia și urmările produse sau care s-ar fi putut produce.
Nu prezintă relevanță nici împrejurarea că martorul M. A. s-a prezentat la sediul societății și a achitat prin casierie suma de 665,9332 lei cu titlul de despăgubire în contul prejudiciului ce constituie obiectul acțiunii civile exercitate în procesul penal, de vreme ce în sarcina reclamantului nu s-a reținut prin decizia contestată fapta constând în sustragerea de produs petrolier din vagoanele societății.
Instanța este învestită numai în legătură cu fapta reținută în decizia de sancționare disciplinară, anume aceea de a părăsi locul de muncă cu responsabilitate în siguranța circulației feroviare și nerespectarea reglementărilor specifice în acest domeniu.
Ținând seama de importanța valorilor sociale ocrotite și natura atribuțiilor conferite de fișa postului, instanța a reținut că persoanelor cu răspunderi pe linia siguranța circulației pe calea ferată le incumbă o diligență sporită, pentru ca prin conduita lor în exercițiul funcției să nu creeze nici măcar posibilitatea apariției unor evenimente ce pot avea efecte periculoase pentru siguranța circulației pe calea ferată.
Nu există așadar nicio rațiune pentru care părăsirea locului de muncă cu încălcarea regulilor specifice să poată fi asimilată unui incident minor, care să permită instanței reindividualizarea sancțiunii disciplinare, cu atât mai mult cu cât pentru schimbul respectiv fusese învoit și șeful de manevră.
De altfel, circumstanțele în care reclamantul a părăsit locul de muncă, acționând sub impresia că a avut aprobarea tacită a impiegatului de mișcare probează o încălcare flagrantă a regulilor de conduită la locul de muncă, astfel că severitatea sancțiunii aplicate este pe deplin justificată.
Reținând că societatea pârâtă a individualizat în mod corect sancțiunea aplicată, instanța a respins ca nefondată acțiunea, inclusiv pe capătul de cerere având ca obiect reintegrarea reclamantului pe postul deținut anterior concedierii.
Cum reclamantul nu poate justifica producerea unui prejudiciu susceptibil de evaluare pecuniară ca efect al deciziei contestate, instanța a respins ca nefondate și toate capetele de cerere subsecvente, inclusiv sub aspectul obligării pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
II. Apelul:
1. Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamantul V. F., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea cererii de apel, apelantul reclamant a arătat că putea fi considerat din punct de vedere juridic la serviciu abia după ce IDM G. F. l-ar fi verificat, i-ar fi făcut instructajul și acesta ar fi semnat, inclusiv în condica de prezență. În condițiile în care intimata pretinde că a dispărut condica de prezență, instanța a reținut în mod nelegal că instructajul a fost făcut pe baza declarației unui singur martor, mai ales că intimatei îi revine culpa pentru neprezentarea înscrisului doveditor, peste conținutul căreia nu era admisă proba cu martori. Martorul este interesat în desfășurarea evenimentelor, căci a „realizat un instructaj verbal” și nu a verificat semnarea condicii.
În unitatea în care lucra reclamantul, regula era învoirea chiar verbală dată de IDM G. F., iar nu biletul de voie. Ca dovadă, martorul G. F. l-a învoit pe martorul M. A. să întârzie de la program 2-2,5 ore, fără ca vreunul dintre ei să fie sancționați pentru această învoire.
Fapta a fost încadrată în categoria incidentelor feroviare, însă această caracterizare nu era cunoscută ca atare la data producerii faptei. Nominalizarea personalului cu atribuții în siguranța circulației a fost realizată ulterior datei de 7/8.12.2013 și nu este semnată de reclamant în sensul că ar fi luat la cunoștință de această nominalizare. În lipsa unei caracterizări a faptei de a părăsi locul de muncă ca incident feroviar, la data de 7/8.12.2013, ea nu constituia decât o simplă abatere disciplinară, care nu era aptă să ducă la desfacerea disciplinară a contractului de muncă, ci eventual la aplicarea unei alte sancțiuni disciplinare.
Prin întâmpinare, intimata pârâtă a solicitat respingerea apelului ca nefondat.
2. În cadrul judecății în apel a fost atașat dosarul de fond și nu au fost administrate probe noi.
III. Analiza apelului:
1. Potrivit fișei postului apelantului, angajat la societatea intimată ca manevrant de vagoane, acesta este răspunzător de siguranța circulației și protecția muncii, împreună cu șeful de manevră, în a cărui subordine de află. Înscrisul la care se face referire prin cererea de apel referitor la aducerea la cunoștința salariaților a nominalizării persoanelor cu atribuții în siguranța circulației nu prezintă relevanță, câtă vreme implicarea apelantului în siguranța circulației rezultă explicit din fișa postului din 1.06.2011, semnată de acesta (filele 45-49). Tot în fișa postului a fost prevăzută obligația sa de a respecta programul de lucru și de a folosi integral cest program în interesul serviciului.
Prin decizia dedusă judecății, apelantul a fost concediat disciplinar cu desfacerea contractului individual de muncă, reținându-se că la data de 7/8.12.2013, a părăsit locul de muncă cu atribuții în siguranța circulației feroviare, fără respectarea reglementărilor specifice, fapt ce constituie incident feroviar potrivit pc. 8 grupa C, pc. 3.3 din Regulamentul de investigare a accidentelor și incidentelor, de dezvoltare și îmbunătățire a siguranței feroviare pe căile ferate și pe rețeaua de transport cu metroul din România, aprobat prin HG nr. 117/2010. S-a reținut că salariatul a încălcat art. 9 pc. 6 din Regulamentul pentru circulația trenurilor și manevra vehiculelor feroviare nr. 005, prin care se interzice personalului cu responsabilități în siguranța feroviară, aflat în serviciu, să părăsească postul fără aprobarea obținută conform reglementărilor specifice în vigoare, precum și pc. 6.2 și 6.2.1 din fișa postului, referitor la respectarea programului de lucru și folosirea lui integrală în interesul serviciului.
Angajatorul a reținut totodată încălcarea art. 59 alin. 2 pc. 2.44 din Regulamentul intern, potrivit căruia constituie abateri disciplinare părăsirea locului de muncă fără aprobarea scrisă a șefului ierarhic și, după caz, înainte de prezentarea schimbului următor pentru locurile de muncă unde activitatea se desfășoară în tură, precum și art. 30 lit. h), i), p) și r) din Statutul lucrătorului feroviar.
2. Faptul că apelantul s-a prezentat la serviciu pentru tura din 7/8.12.2013 este necontestat.
Prin cererea de chemare în judecată, apelantul a susținut că a rămas în vestiar, fiind afectat de o criză lombară, iar „auzind că M. A. venise la serviciu cu autoturismul și că urma să plece acasă”, l-a sunat și l-a rugat să îl transporte până la o farmacie în oraș, astfel încât au plecat împreună. Pe drum, a observat două bidoane, pe care le-a luat în autoturism cu intenția de a le preda la poartă, întrucât și-a format impresia că ar putea reprezenta un pericol. Apelantul a mai arătat că a „cerut voie șefului ierarhic” să se deplaseze la o farmacie, urmând să revină la serviciu.
3. Pentru lămurirea situației de fapt au fost administrate în fața primei instanțe probele cu înscrisuri, interogatoriu și martori.
În ceea ce privește martorii, art. 315 alin. 1 pc. 3 și alin. 2 C. proc. civ. prevede că nu pot fi martori cei aflați în dușmănie sau în legături de interese cu vreuna dintre părți, precum și că părțile pot conveni, expres sau tacit, să fie ascultate ca martori și aceste persoane.
Așadar, anterior încuviințării probei cu martori sau cel mai târziu anterior administrării ei, părțile sunt ținute să evalueze dacă martorii propuși sunt în dușmănie sau în legături de interese cu vreuna dintre ele, putând alege să se prevaleze de dreptul lor de a se opune audierii martorilor pentru aceste motive. Dacă legăturile de interese ori starea de dușmănie astfel invocate sunt dovedite, instanța nu poate audia martorii respectivi.
Dacă însă partea interesată nu se opune ascultării unui martor propus de partea adversă, rezultă că părțile au convenit tacit asupra ascultării lui, iar când martorul respectiv a fost propus de ambele părți înseamnă că a existat o convenție expresă a părților în această privință.
Atâta vreme cât părțile au convenit expres sau tacit să fie ascultate ca martori și persoane despre care s-ar putea spune că s-ar afla în dușmănie sau în legături de interese cu părțile, pe baza unor împrejurări de fapt cunoscute la data încuviințării sau a administrării probei, cum ar fi existența unor raporturi juridice sau interese comune între părți și martor, părțile nu mai pot, ulterior administrării probei, să ceară înlăturarea declarațiilor date de martori pe motiv că s-ar afla în dușmănie sau în legături de interese cu vreuna dintre părți, ci doar eventual să le conteste ca fiind nesincere pe baza altor argumente.
Din încheierea din 12.08.2014 a primei instanțe rezultă că proba cu martorul G. F. a fost solicitată de ambele părți, astfel încât, față de convenția expresă a părților asupra ascultării acestui martor, existența vreunui interes al acestuia nu poate fi invocată în vederea înlăturării declarației. Rămâne ca aceasta să fie analizată în cadrul ansamblului probator administrat în cauză.
4. În condițiile în care apelantul a susținut că, fiind prezent la serviciu, a rămas în vestiar, deci practic nu a intrat în serviciu, această ipoteză nu este susținută decât pe faptul lipsei condicii de prezență. Prin decizia nr. 250/29.08.2014, intimata a numit o comisie de cercetare a lipsei condicii de prezență.
Totuși, lipsa acestui document nu poate fi de natură să dovedească orice susținere a salariatului. Faptul că sarcina probei revine angajatorului, potrivit art. 272 C. Mc., presupune ca acesta să-și dovedească susținerile prin mijloacele de probă prevăzute de lege, astfel încât imposibilitatea prezentării unui înscris precum condica de prezență nu face imposibilă dovedirea unor situații de fapt pe baza cărora a dispus sancționarea disciplinară a salariatului.
În speță este vorba despre dovedirea unei situații de fapt, respectiv ., astfel că nu este aplicabil art. 309 alin. 2 C. proc. civ. care interzice dovedirea cu martori a actelor juridice având un obiect cu valoare mai mare de 250 lei.
Potrivit martorului G. F., impiegat de mișcare, acesta a lucrat la data de 7/8.12.2013 în aceeași tură cu reclamantul, care „s-a prezentat la tură, au fost efectuate manevrele prevăzute cam până la miezul nopții”. „La . a semnat condica de prezență și a luat cunoștință de instructaj”. „Reclamantul a fost prezent la manevră” și „a luat la cunoștință de instructaj semnând pe condică”.
În același sens, se constată că în cadrul cercetării disciplinare impiegatul de mișcare G. F. a fost întrebat în legătură cu motivul pentru care M. A. nu a figurat în condica de prezență, situație nereținută per a contrario și în cazul apelantului – filele 91-92 din dosarul de fond.
Ceilalți martori audiați în cauză nu au fost în măsură să infirme această situație de fapt, care este în schimb confirmată de declarațiile date în cadrul cercetării disciplinare.
Astfel, salariata R. M., acar, a declarat că „am stat la manevră împreună cu șeful de manevră M. A. și manevrant de vag[oane] V. F.” – filele 67-68 din dosarul de fond. Fiind întrebată dacă la manevrele efectuate, șeful de manevră și manevrantul au fost în permanență prezenți cu convoaiele, aceasta a răspuns afirmativ, „au fost prezenți la manevrarea vag[oanelor]”, „din momentul în care am început manevra până la ora 24.00”.
Salariatul P. P., mecanic de locomotivă, a declarat că „la manevră au participat pentru început impiegat, manevrant (V. F.), acar. În timpul manevrei s-a alăturat și șef manevră (M. A.) și a participat ca șef manevră la toate manevrele efectuate până la final” – fila 71 din dosarul de fond.
În același sens, impiegatul de mișcare G. F. a declarat că, „după efectuarea manevrei eu am urca sus la biroul de mișcare, iar șeful de manevră și manevrantul au intrat la ei în birou. Mai departe nu știu când au plecat de la locul de muncă”. „V. a participat la manevră” – filele 86-87 din dosarul de fond. Într-o altă notă, G. F. a arătat că „la . făcut condica de prezență și am instruit personalul de serviciu din acea tură, mai puțin d-nul M. A.”. „La manevre am participat eu, G. F., șeful de manevră M. A.”, iar de la ora 21.30 „a participat d-nul șef m[anevră] M. A. cu d-nul V. F. și acar R. M., iar mecan[ic] P. P.”. După finalizarea manevrelor șeful de manevră M. și manevrantul V. „nu ne-au comunicat nicio problemă” și „am luat la cunoștință că au părăsit locul de muncă când au venit lucrătorii de la pază când am făcut prezența” – filele 90-91 din dosarul de fond.
Câtă vreme din aceste probe concordante rezultă că apelantul a participat la manevra efectuată în timpul turei din 7/8.12.2013, nu poate fi primită apărarea acestuia că nu se afla în serviciu. Simpla dispariție a condicii de prezență nu este de natură să dovedească contrariul faptului că, participând la manevră, apelantul s-a aflat în serviciu, ocazie cu care a avut atribuții legate de siguranța circulației, potrivit fișei postului.
Probele reținute în acest sens de curte ca fiind concordante nu ar putea fi apreciate ca fiind nesincere, atât pentru că se coroborează între ele, cât și pentru că probele contrare nu sunt în măsură să le infirme. Astfel, M. A. a declarat în cadrul cercetării disciplinare că s-a prezentat la serviciu, l-a găsit pe impiegatul de mișcare în activitatea de manevră, s-a schimbat și l-a asistat pe teren, dar fără să intervină în procesul de manevră, așteptând să-i ceară să-l treacă lipsă pentru că nu dorea să rămână la serviciu – fila 80 din dosarul de fond. Totuși, susținerea acestui salariat, precum că s-a prezentat la serviciu și a așteptat terminarea manevrei la care nu a participat efectiv doar ca să ceară să fie trecut absent, nu are sens.
5. În legătură cu pretinsa învoire a apelantului de către impiegatul de mișcare, curtea admite că, în pofida prevederii din regulamentul intern potrivit căreia părăsirea locului de muncă este permisă numai cu aprobarea scrisă a șefului ierarhic (art. 59 alin. 2 pc. 2.44), la nivelul angajatorului s-a practicat și învoirea verbală, fiind pertinent exemplul invocat de apelant cu privire la învoirea în aceeași tură a salariatului M. A., anterior momentului la care acesta s-a prezentat la serviciu.
Cu toate acestea, în lipsa unor probe, nu se poate accepta apărarea unui salariat, ori de câte ori părăsește locul de muncă, în sensul că și el ar fi fost învoit verbal ori prin gesturi.
Urmând în acest sens regulile sarcinii probei, angajatorul a dovedit că salariatul se afla la locul de muncă și că ulterior a părăsit locul de muncă. Pentru a combate această situație de fapt, salariatul a făcut o afirmație a cărei dovedire îi incumbă, respectiv că a fost învoit verbal, respectiv prin gesturi. Odată ce angajatorul a satisfăcut cerința dovedirii situației de fapt, respectiv părăsirea locului de muncă, revine salariatului, în apărare, sarcina să facă proba contrară. În lipsă, susținerea acestuia că a fost învoit de către impiegatul de mișcare „prin gesturile făcute” (așa cum a declarat apelantul în cadrul cercetării disciplinare – fila 77 din dosarul de fond), fără ca nimeni să poată confirma aceasta, nu poate fi considerată dovedită.
6. În ceea ce privește modul în care apelantul a intrat în legătură cu colegul său M. A. pentru a pleca de la locul de muncă, susținerile făcute succesiv de către aceștia creează convingerea curții în legătură cu nesinceritatea susținerilor apelantului.
Astfel, prin cererea de chemare în judecată, acesta a afirmat că, aflându-se în vestiar, a auzit că M. A. urma să plece acasă, astfel că l-a sunat și l-a rugat să îl transporte până la o farmacie în oraș, iar pentru că acesta a acceptat, au plecat împreună.
Prin declarația dată în cursul cercetării disciplinare, apelantul a arătat că „după terminarea manevrei șef manevră M. A. mi-a spus că pleacă acasă, atunci eu l-am rugat să mă ducă până în cartierul Poarta 6 la o farmacie să-mi cumpăr ceva pentru mijloc, fiind de acord” – fila 77 din dosarul de fond.
Se constată că în primul caz apelantul l-a sunat pe colegul său, iar în cel de-al doilea au comunicat direct. În plus, prin declarația dată în cursul cercetării disciplinare, M. A. a declarat că „am fost sunat de Dl.V., dacă sunt la servici. Am confirmat că sunt în zona CFU, dar că plec din motive personale. Acesta mi-a cerut să-l duc și pe el la Poarta 6 că se întâlnește cu cineva” – fila 84 din dosarul de fond.
În primul rând, nu se confirmă discuția verbală (directă) între cei doi salariați, M. A. susținând că nici nu-l întâlnise pe apelant până atunci, de vreme ce acesta l-a sunat și l-a întrebat dacă este la serviciu. Apoi, motivul deplasării apelantului în afara locului de muncă diferă în relatările celor doi salariați, apelantul susținând că urma să meargă la o farmacie, în vreme ce colegul său a reținut că urma să se întâlnească cu cineva.
Fiind audiat ca martor în fața primei instanțe, M. A. a declarat că pe apelant „l-am văzut la ora 1.00 noaptea lângă sediul Minmetal aflat la un km de Oil T. și acesta m-a rugat să îl duc la Poarta 6 și să își ia ceva pentru mijloc, așa mi-a spus el”.
De această dată, martorul infirmă ipoteza unei discuții telefonice și susține că apelantul l-a rugat să îl ducă la Poarta 6 abia când l-a întâlnit lângă sediul Minmetal, într-un loc aflat la un kilometru de Oil T.. Cum locul acestei întâlniri nu se afla în incinta societății intimate, ar rezulta că apelantul părăsise deja locul de muncă în momentul în care s-a întâlnit prima oară în timpul acelei ture cu M. A..
Totuși, a rezultat din probele administrate, potrivit considerentelor de la punctul III.4 al acestei decizii civile, că cei doi salariați au participat împreună la efectuarea unei manevre, astfel că nu era posibil să se întâlnească pentru prima oară la ora 1.00 noaptea lângă sediul Minmetal, după ce apelantul părăsise deja locul de muncă.
Prezentarea în mod succesiv a mai multor variante ale situației de fapt creează convingerea curții că declarațiile celor doi salariați sunt nesincere sub aspectele relevate mai sus, în realitate aceștia participând împreună la o manevră feroviară, la care M. A. s-a alăturat pe parcurs întrucât fusese învoit în prima parte a programului, iar după terminarea manevrei apelantul a părăsit locul de muncă fără aprobarea șefului ierarhic, fiind transportat cu autoturismul de către colegul său M. A..
7. Calificarea faptei ca fiind incident feroviar a rezultat în urma cercetării ei, fiind fără relevanță cum a fost calificată preliminar la momentul săvârșirii ei. Sub aspectul individualizării sancțiunii, curtea reține că art. 61 lit. a) C. Mc. justifică aplicarea sancțiunii desfacerii disciplinare a contractului individual de muncă pentru săvârșirea unei abateri grave, gravitatea fiind apreciată în concret în funcție de criteriile prevăzute de art. 250 C. Mc., între care și împrejurările în care a fost săvârșită, gradul de vinovăție și consecințele abaterii disciplinare.
În speță, nu atât calificarea faptei ca incident feroviar conferă faptei de părăsire a locului de muncă un caracter grav, cât împrejurările în care a fost săvârșită și gradul de vinovăție. În acest sens, prima instanță a apreciat corect că fapta a constituit o încălcare flagrantă a regulilor de conduită la locul de muncă, astfel că severitatea sancțiunii aplicate este pe deplin justificată, mai ales că persoanelor cu răspunderi pe linia siguranța circulației pe calea ferată le incumbă o diligență sporită, pentru ca prin conduita lor în exercițiul funcției să nu creeze nici măcar posibilitatea apariției unor evenimente ce pot avea efecte periculoase pentru siguranța circulației pe calea ferată. Punerea altor salariați în situația de a efectua manevre cu un efectiv incomplet produce o stare de pericol pentru siguranța circulației, iar imposibilitatea efectuării unor manevre din cauza absenței personalului poate crea disfuncționalități importante la nivelul activității de transport feroviar.
Motivul subiectiv al părăsirii locului de muncă, respectiv procurarea unor medicamente, nu este relevant în ceea ce privește individualizarea faptei, întrucât la nivelul angajatorului este reglementat un mecanism pentru depășirea situațiilor de această natură, respectiv obținerea unei învoiri scrise, dar salariatul a ales în mod conștient să nu solicite o astfel de învoire.
Constatând în concluzie că prima instanță a făcut o corectă aplicare a legii, pronunțând o soluție legală și temeinică de respingere a cererii de chemare în judecată, în baza art. 480 alin. 1 C. proc. civ., curtea va respinge apelul formulat în cauză ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulat de apelantul reclamant V. F., domiciliat în oraș Năvodari, ., ., apt.6, județul C., împotriva sentinței civile nr. 2980 din 27.11.2014 pronunțate de Tribunalul C.-Secția I civilă, în dosarul civil nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă S.C. OIL T. S.A., cu sediul în C., ., județul C., ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi. 7.04.2015.
Președinte, Judecător,
J. Z. M. S.-S.
Grefier,
M. G.
Jud. fond – A.N.
Red.dec.- jud.M.S.S./
4ex./06.05.2015
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 302/2015.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 106/2015.... → |
|---|
