Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 20/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA

Decizia nr. 20/2015 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 20-01-2015 în dosarul nr. 10602/118/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL C.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 20/AS

Ședința publică din 20 ianuarie 2015

Complet specializat pentru cauze privind

conflictele de muncă și asigurări sociale

PREȘEDINTE - R. A.

JUDECĂTOR - M. B.

GREFIER - M. D.

Pe rol pronunțarea apelului civil declarat de apelantul reclamant F. D.-M., domiciliat în C., .. 6, împotriva sentinței civile nr. 1359 din 30 mai 2014 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._, având ca obiect recalculare pensie, în contradictoriu cu intimata pârâtă C. JUDEȚEANĂ DE PENSII C., cu sediul în C., ..

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 13 ianuarie 2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.

Completul de judecată, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la 20 ianuarie 2015, dată la care a pronunțat următoarea hotărâre.

CURTEA

Asupra apelului civil de față:

Cu nr._ din 20.12.2013 s-a înregistrat pe rolul Tribunalului C., acțiunea formulată de reclamantul F. D.-M., în contradictoriu cu pârâta C. Județeană de Pensii C., prin care s-a solicitat anularea deciziei de pensionare nr._/14.06.2013, obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii care să aibă în vedere contribuțiile reale datorate pentru perioada 01.04.1991 – 01.03.2001, precum și includerea în baza de calcul a venitului realizat în perioada 01.05.2013 – 11.05.2013.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a fost pensionat în baza deciziei de pensionare nr._/14.06.2013. A precizat reclamantul că a contestat decizia nr._/14.06.2013, contestația fiind înregistrată cu nr. 483C/04.07.2013. Reclamantul a criticat decizia de pensionare întrucât punctajul mediu anual este nejustificat de mic în raport cu veniturile, sporurile și adaosurile cu caracter permanent, atestate de adeverințele nr. 7526/13.05.2013 și nr. 7526/20.05.2013.

În drept, reclamantul a invocat Legea nr. 263/2010.

Acțiunea este scutită de la plata taxelor de timbru.

În dovedirea acțiunii, reclamantul a folosit proba cu înscrisuri.

Pârâta C. Județeană de Pensii C. a depus întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii.

Pârâta a depus înscrisuri.

Prin sentința civilă nr. 1359 din 30 mai 2014 Tribunalul C. a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamantul F. D. - M., în contradictoriu cu pârâta C. Județeană de Pensii C..

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut următoarele:

Prin decizia nr._/14.06.2013 emisă de C. Județeană de Pensii C. a fost admisă cererea de pensionare formulată de reclamantul F. D.-M., arătându-se în cuprinsul acesteia că pentru perioada aprilie 1990 – aprilie 2001 au fost valorificate elementele salariale din adeverința nr. 7526/2013, iar perioada iulie – octombrie 1968 nu a fost valorificată, întrucât lipsește numărul și data actului de angajare și încetare.

Împotriva deciziei nr._/14.06.2013, F. D.-M. a formulat contestația înregistrată cu nr. 483C/04.07.2013 la C. Județeană de Pensii C., apreciind-o ca fiind netemeinică și nelegală.

Cu adresa nr._/26.09.2013 emisă de C. Județeană de Pensii C. i s-a comunicat reclamantului că decizia nr._/14.06.2013 a fost revizuită.

Prin decizia nr._/26.09.2013 s-a dispus revizuirea deciziei nr._/14.06.2013, a fost corectat punctajul mediu anual prin adăugarea perioadei 01.05.2013 – 11.05.2013 și a fost corectat salariul tarifar pentru perioada 01.04.1991 – 01.05.1991, conform adeverinței nr. 7526/2013.

Instanța a constatat că susținerile reclamantului cu privire la nevalorificarea contribuțiilor reale în perioada aprilie 1991 – martie 2001, identificate în adeverințele nr. 7526/13.05.2013 și nr. 7526/20.05.2013, nu pot fi reținute. Analizând decizia nr._/14.06.2013 instanța a constatat că în cuprinsul acesteia se menționează expres că pentru perioada aprilie 1990 – aprilie 2001 au fost valorificate elementele salariale din adeverința nr. 7526/2013.

În ceea ce privește includerea în venitul realizat a perioadei 1 – 11 mai 2013 s-a reținut că prin decizia nr._/26.09.2013 a fost corectat punctajul mediu anual prin adăugarea perioadei 01.05.2013 – 11.05.2013.

Instanța a constatat că în speță sunt aplicabile următoarele dispozitii din Legea nr. 263/2010:

Art. 165 – (1) La determinarea punctajelor lunare, pentru perioadele anterioare datei de 1 aprilie 2001, se utilizează salariile brute sau nete, după caz, în conformitate cu modul de înscriere a acestora în carnetul de muncă, astfel:

a) salariile brute, până la data de 1 iulie 1977;

b) salariile nete, de la data de 1 iulie 1977 până la data de 1 ianuarie 1991;

c) salariile brute, de la data de 1 ianuarie 1991.

(2) La determinarea punctajelor lunare, pe lângă salariile prevăzute la alin. (1) se au în vedere și sporurile cu caracter permanent care, după data de 1 aprilie 1992, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înscrise în carnetul de muncă sau sunt dovedite cu adeverințe eliberate de unități, conform legislației în vigoare.

Instanța a constatat că, deși art. 165 prevede că la determinarea punctajelor lunare, pentru perioadele anterioare datei de 1 aprilie 2001, se utilizează salariile brute sau nete, după caz, în conformitate cu modul de înscriere a acestora în carnetul de muncă, C. Județeană de Pensii C. a valorificat adeverințele nr. 7526/13.05.2013 și nr. 7526/20.05.2013, astfel încât criticile reclamantului sunt nefondate.

Pentru aceste motive, instanța a respins acțiunea ca nefondată.

Împotriva acestei soluții a formulat apel reclamantul. În motivarea apelului său, acesta a arătat următoarele:

În fapt, a formulat contestație în instanță împotriva deciziei de pensie nr._ din 14 iunie 2013 emisă de C. Județeană de Pensii C. potrivit art. 149 alin. 1 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, întrucât:

1. punctajul mediu anual este nejustificat de mic în raport cu veniturile, sporurile și adaosurile cu caracter permanent realizate de-a lungul întregii perioade de activitate.

Din modul de calcul al pensiei (filele 1, 2 și 3), rezultă că datele din desfășurătorul Buletinului de calcul nu corespund cu datele din adeverințele cu nr. 7526/13.05.2013 și nr. 7526/20.05.2013, după cum urmează:

a) în buletinul de calcul al pensiei nu sunt trecute sumele reale contributive din perioada de cotizare 01.04._01. Punctajul mediu nu a fost determinat pe baza veniturilor - salariului de bază pentru care s-a cotizat la sistemul public de pensii, așa cum rezulta din Adeverințele cu nr. 7526/2013, coloana 9. Menționez că în conformitate cu legea salarizării din unitățile bugetare, indemnizația de conducere și salariul de merit fac parte din salariul de bază la care s-a aplicat sporul de vechime.

b) începând cu data de 01.07.1991 în adeverința mai sus-menționată este stipulat un spor de vechime de 15 %, tar in Buletinul de calcul este trecut 12 %, inclusiv luna septembrie 1991.

c) conform Deciziei nr. 226/24.04.2013, raportul de serviciu a încetat la data de 11.05.2013, iar pentru această perioadă reclamantul a primit un venit de 9887 lei, sumă ce nu se regăsește în buletinul de calcul (suma contributivă este menționată până la data de 01.05.2013).

A făcut mențiunea că a depus dosarul de pensionare înregistrat la nr._ în data de 15.05.2013, solicitând acordarea pensiei pentru limită de vârstă în condițiile art. 52 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice. A anexat următoarele documente, atât la C. de Pensii cât și în instanță: copie carte de identitate; copie cupon de pensie; copie decizie de pensie; copia plicului din care rezultă data poștei de primire a deciziei de pensionare și Adeverința cu nr._ din 04.07.2013.

Pârâta nu răspunde problemelor semnalate de reclamant.

În fapt, Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii, art. 170 alin. 1 prevede că „persoanele înscrise la pensie începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi (16 decembrie 2010), la punctajul mediu anual determinat în condițiile art. 95 se aplică un indice de corecție calculat ca raport între 43,3 % din câștigul salarial mediu brut realizat pe anul precedent și valoarea unui punct de pensie în vigoare la acea dată.” A.. 2 menționează că prevederile alin. 1 se aplică o singură dată, la înscrierea inițială la pensie”. Pentru edificare se depune „Calculul punctajului pentru determinarea cuantumului pensiei la data de 15.05.2013” efectuat de reclamant, pe baza datelor înscrise în actele prezentate și în conformitate cu legislația în vigoare.

În concluzie, consideră că este necesară efectuarea unei expertize contabile care să stabilească corectitudinea solicitărilor reclamantului, cât și a modului în care înțelege pârâta să recunoască și să aplice drepturile cuvenite reclamantului. Anexat la acțiune s-a depus și o expertiză contabilă efectuată pentru a demonstra temeinicia acțiunii, chiar dacă nu este judiciară.

În litigiile de acest gen, trebuie să se evidențieze și mai mult rolul activ al instanței de judecată, indiferent dacă reclamantul este asistat de un avocat sau nu, asta pentru a nu fii lezat în dreptul său legitim de a beneficia de drepturile financiare aferente anilor lucrați și cotizați, în mod constant, la stat.Așa cum prevede art. 22 alin. 2 din codul de procedură civilă – „Judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală în aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii.”

Pentru determinarea punctajelor lunare, utilizând salarii brute sau nete, după cum sunt înscrise în carnetul de muncă nu se fac din constatările de pe internet, ci printr-o expertiză contabilă abilitată și calificată de instanța de judecată, având la bază carnetul de muncă, adeverințele justificative în completarea cărții de muncă și calculul tehnic efectuat prin precizarea tuturor contribuțiilor înregistrate de C. de Pensii C..

Prin apărătorul ales, la termenul din 13.01.2015, apelantul a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul C..

Intimata pârâtă C. Județeană de Pensii C. nu a formulat întâmpinare.

În apel nu s-au administrat alte probe.

Analizând sentința apelată prin prisma criticilor formulate, a susținerilor părților, a prevederilor legale aplicabile și a probatoriului administrat în cauză, în conformitate cu art. 476 – 480 Cod procedură civilă, Curtea constată că apelul este fondat pentru următoarele considerente:

În cauză, reclamantul a contestat decizia de pensie sub aspectul valorificării anumitor venituri și a solicitat în mod concret să se țină cont de anumite adeverințe în calculul punctajului mediu anual.

Tribunalul a respins acțiunea reținând că în cuprinsul deciziei nr._/14.06.2013 se indică de către emitent (pârâta) în mod expres că pentru perioada aprilie 1990 – aprilie 2001 au fost valorificate elementele salariale din adeverința nr.7256/2013 iar în privința venitului realizat în perioada 01-11.05.2011, reținând că prin decizia din 26.09.2013 a fost corectat punctajul mediu anual prin adăugarea acestei perioade.

Dar, sesizat cu contestația reclamantului împotriva unei decizii de pensie, în condițiile în care contestația administrativă nu a fost soluționată în termen legal de către Comisia Centrală de Contestații, Tribunalul trebuia să procedeze la o analiză efectivă a susținerilor reclamantului.

Or, Tribunalul și-a însușit doar susținerile pârâtei în sensul că a valorificat anumite venituri fără să procedeze la un examen efectiv al modului în care aceste venituri au fost valorificate raportat la susținerile reclamantului.

Tribunalul nu explică în nici un mod cum a ajuns la această concluzie și nici pentru ce motiv și-a însușit aceste apărări ale pârâtei.

Astfel, faptul că pârâta a indicat valorificarea unei adeverințe în decizia de pensie nu înseamnă că aceasta a fost valorificată potrivit pretențiilor reclamantului sau că a fost valorificată în totalitate raportat la veniturile atestate.

De asemenea, creșterea punctajului mediu anual printr-o decizie de pensie ca urmare a valorificării unei adeverințe de venit nu înseamnă în mod necesar că toate veniturile atestate de aceasta au fost valorificate, o creștere a punctajului mediu anual putându-se produce și în cazul unei valorificări parțiale a conținutului adeverinței.

Or, în mod evident, reclamantul pretinde o valorificare integrală a conținutului adeverințelor indicate.

În cauză, se constată că reclamantul nu a solicitat numai obligarea pârâtei la a soluționa o cerere de recalculare a pensiei raportat la anumite adeverințe. Acesta a contestat o decizie de pensie și a solicitat obligarea pârâtei, în concret, la valorificarea unor venituri atestate de anumite adeverințe indicate în acțiune.

Ca urmare, simpla emitere a unor decizii de recalculare a pensiei nu atrage caracterul nefondat al acțiunii.

Față de obiectul cererii de chemare în judecată, Tribunalul era obligat să verifice dacă prin deciziile emise de pârâtă au fost valorificate veniturile atestate de adeverințele indicate de reclamant, numai în acest caz putându-se considera că acțiunea ar fi nefondată.

Or, Tribunalul nu a procedat la o asemenea verificare, reținând numai emiterea deciziilor de recalculare și susținerile pârâtei ca suficiente pentru a satisface pretențiile reclamantului.

Prima instanță trebuia să analizeze fondul pretențiilor reclamantului, respectiv să verifice dacă adeverințele prezentate și veniturile atestate de acestea îndeplinesc condițiile legale pentru a fi valorificate în determinarea punctajului mediu anual, pentru a stabili dacă pârâta avea sau nu obligația de a le lua în considerare în emiterea deciziei contestate și, apoi, să verifice în concret dacă respectivele venituri au fost sau nu valorificate.

Trebuie avut în vedere că prin art.149 din Legea nr. 263/2010 s-a instituit o procedură administrativă prealabilă obligatorie pentru contestarea deciziilor de pensie emise de casele teritoriale de pensii și de casele de pensii sectoriale, acestea putând fi contestate, în termen de 30 de zile de la comunicare, la Comisia Centrală de Contestații, respectiv la comisiile de contestații care funcționează în cadrul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Administrației și Internelor și Serviciului Român de Informații.

La rândul lor, hotărârile Comisiei Centrale de Contestații, respectiv ale comisiilor de contestații care funcționează în cadrul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Administrației și Internelor și Serviciului Român de Informații pot fi atacate la instanța judecătorească competentă, în termen de 30 de zile de la comunicare în conformitate cu art.151 din Legea nr. 263/2010.

În această privință, Curtea Constituțională a stabilit din decizia nr.956/2012 că nu se poate reține neconstituționalitatea acestei reglementări ci doar a unei anumite interpretări.

Prin Decizia nr.956/2012 pronunțată de Curtea Constituțională s-a stabilit că „dispozițiile art. 151 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 sunt constituționale în măsura in care se interpretează ca nesoluționarea contestațiilor si necomunicarea in termenul legal a hotărârilor Comisiei Centrale de Contestatii, respectiv ale comisiilor de contestații care funcționează in cadrul Ministerului Apararii Naționale, Ministerului Administrației si Internelor si Serviciului R. de Informații nu împiedica accesul la justiție”.

Curtea a reținut, între altele, că „prevederea dreptului de acces la justiție, în condițiile în care acesta poate fi obstrucționat sau amânat fără termen din motive imputabile unui organ administrativ, poate pune în discuție afectarea acestui drept ori chiar lipsirea sa de substanța; astfel, împrejurările care pot aduce atingere dreptului de acces liber la justiție trebuie căutate nu doar în modul de reglementare a acestui drept, ci si in modalitatea prin care, in practica, acesta se poate realiza în funcție de condițiile existente; făcând trimitere la raționamentul Curții Europene a Drepturilor Omului statuat încă din anul 1979 în Hotărârea pronunțata in Cauza Airey contra Irlandei, instanța de contencios constituțional retine ca, asemenea Convenției pentru apărarea drepturilor omului si a libertăților fundamentale, Constituția României nu are ca scop sa apere drepturi teoretice sau iluzorii, ci concrete și efective; or, interpretarea data dispozițiilor art.151 alin.(2) din Legea nr.263/2010, în sensul ca acestea ar putea amâna fără limita de timp realizarea drepturilor titularilor dreptului de pensie, poate fi privita, fără îndoiala, ca o atingere a dreptului de care aceștia trebuie sa se bucure potrivit art.21 din Constituție”.

Ca urmare, în cazul în care Comisia Centrală de Contestații nu respectă termenul de soluționare al contestației, situația creată poate fi asimilată cu tăcerea administrativă și dă dreptul persoanei care se consideră vătămată să se adrese direct instanței pentru soluționarea contestației sale împotriva deciziei de pensii.

În același sens, Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat prin decizia nr. 20 din 2007 în recurs în interesul legii cu privire la o procedură administrativă prealabilă, reținând că lipsa răspunsului entității învestite cu soluționarea cererii echivalează cu un refuz care trebuie cenzurat întrucât Constituția prevede în art. 21 al. 2 că nici o lege nu poate îngrădi dreptul unei persoane de a se adresa justiției pentru apărarea intereselor sale legitime. Argumentele expuse în această decizie sunt aplicabile în mod asemănător și în cazul procedurii administrative prealabile prevăzute de Legea nr. 263/2010.

Așadar, întrucât cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la Tribunalul C. la data de 20.12.2013, așadar după ce termenul de 45 de zile prescris de lege pentru soluționarea contestației expirase raportat la data de 04.07.2013 când s-a formulat contestația administrativă, față de nesoluționarea contestației de către Comisia Centrală de Contestații în termen legal, reclamantul era în drept să se adreseze direct instanței pentru a soluționa contestația sa împotriva decizie de pensionare.

În acest caz instanța trebuie însă să procedeze la un examen efectiv al cauzei potrivit art.22 al.6 Cod.pr.civ.

Obligația instanțelor de judecată de a soluționa cererile deduse judecății, trebuie interpretată în concordanță cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care este obligatorie.

Astfel, trebuie avute în vedere principiile desprinse din Hotărârea în cauza R. contra României, dar și cele desprinse din hotărârile pronunțate în cauzele B. contra României și Albina contra României, în sensul că soluționarea unei cereri adresate instanței, presupune nu doar pronunțarea unei soluții, ci și analiza efectivă, reală, a susținerilor, a argumentelor părților și a mijloacelor de apărare, în măsura în care sunt pertinente, chiar dacă aceasta nu impune în mod necesar analiza distinctă și detaliată a tuturor argumentelor subsumate aceluiași motiv.

Se constată astfel că prima instanță nu a analizat și nu a soluționat fondul cauzei.

Apelantul a solicitat anularea sentinței cu trimitere spre rejudecare.

Față de toate aceste considerente, în temeiul at.480 al.3 Cod procedură civilă se va admite apelul și se va anula sentința apelată, urmând a se trimite cauza spre rejudecare la prima instanță spre soluționarea fondului acesteia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite apelul declarat de apelantul reclamant F. D.-M., domiciliat în C., ., împotriva sentinței civile nr. 1359 din 30 mai 2014 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă C. JUDEȚEANĂ DE PENSII C., cu sediul în C., ..

Anulează sentința apelată și trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul C..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 20 ianuarie 2015.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR

R. A. M. B.

GREFIER

M. D.

Red.hot.jud.fond C.S.A.

Tehnored.dec.jud.apel R.A./20.02.2015/4 exp.

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL C.

SECȚIA I CIVILĂ

C., ., județ C., cod poștal -_,

Tel.0241-_ sau 0241-_; fax: 0241-_

Dosar nr._

Emisă la data de .

C ă t r e

TRIBUNALUL C.

Vă înaintăm alăturat dosarul civil nr._ privind apelul civil declarat de apelantul reclamant F. D.-M., domiciliat în C., .. 6, împotriva sentinței civile nr. 1359 din 30 mai 2014 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._, având ca obiect recalculare pensie, în contradictoriu cu intimata pârâtă C. JUDEȚEANĂ DE PENSII C., cu sediul în C., ., întrucât prin decizia civilă nr. 20/AS din 20 ianuarie 2015, s-a admis apelul, s-a anulat sentința apelată și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța dumneavoastră.

Dosarul are . file.

Dosar atașat nr._ al Tribunalului C. (155 file).

PREȘEDINTE DE COMPLET R. A.

GREFIER

M. D.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 20/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA