Recalculare pensie. Decizia nr. 149/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 149/2015 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 09-06-2015 în dosarul nr. 2890/118/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 149/AS
Ședința publică din data de 9 Iunie 2015
Complet specializat pentru cauze privind
conflictele de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE J. Z.
Judecător M. S. S.
Grefier M. G.
Pe rol, soluționarea apelului civil formulat de apelantul reclamant G. G., cu domiciliul în municipiul C., .. 29, județul C. și domiciliul procesual ales la C. de avocat „R. N.” situat în comuna T., . nr.35, județul C., împotriva sentinței civile nr. 2004 din 15.09.2014, pronunțate de Tribunalul C., secția I civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă C. TERITORIALĂ DE PENSII C., cu sediul în municipiul C., ., județul C., având ca obiect „recalculare pensie”.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă apelantul reclamant Ghrigoruță G., personal, lipsind intimata pârâtă C. Județeană de Pensii C..
Procedura de citare este legal îndeplinită, cu respectarea dispozițiilor art. 155 și urm. Cod proc. civilă.
Grefierul de ședință expune referatul cauzei în cadrul căruia evidențiază părțile, stadiul dosarului, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, după care;
La solicitarea instanței, apelantul reclamant G. G. precizează că nu a formulat contestație împotriva deciziei de pensionare la Comisia Centrală de Contestații ci a formulat acțiune direct la Tribunalul C. împotriva deciziei emise de casa de pensii.
Întrebat fiind, apelantul reclamant arată că nu mai are alte cereri de formulat, probe de propus sau excepții de invocat.
Curtea, reținând că nu mai sunt alte chestiuni prealabile dezbaterilor în fond de discutat sau excepții de invocat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Având cuvântul, apelantul reclamant G. G. solicită admiterea apelului și schimbarea în tot a sentinței apelate în sensul admiterii cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.
Învederează că pârâta intimată C. Județeană de Pensii C. la recalcularea drepturilor sale de pensie nu a luat în considerare și sporurile cuprinse în adeverința nr. F1/82/59/4.02.2013, sume acordate pentru orele de muncă prestate în zilele de sâmbătă, duminică și sărbători legale. Mai arată că a lucrat la CFR Marfă iar contribuția la sistemul asigurărilor sociale a fost plătită la suma globală.
Curtea, în considerarea art.394 Cod de procedură civilă, constatând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, încheie dezbaterile și rămâne în pronunțare asupra apelului
CURTEA
Asupra apelului civil de față:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalul C., secția I civilă sub nr._, reclamantul G. G. a solicitat în contradictoriu cu pârâta C. Teritorială de Pensii C., ca instanța să dispună obligarea pârâtei la emiterea unei decizii de recalculare a pensiei prin luarea în considerare a adeverinței nr. F/82/59/04.02.2013 emisă de Societatea Națională de Transport Feroviar Marfă-CFR Marfă S.A. cu privire la sumele acordate pentru orele de muncă prestate în zilele de sâmbătă, duminică și sărbători legale.
Reclamantul a solicitat instanței să se dispună obligarea pârâtei la plata diferențelor de drepturi de pensie dintre pensia recalculată și cea efectiv plătită, începând cu data de 08.03.2013, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, reclamantul a susținut că este pensionar pentru limită de vârstă în baza deciziei nr._/1994.
A mai învederat reclamantul că a depus la sediul pârâtei adeverința nr. F/82/59/04.02.2013 emisă de Societatea Națională de Transport Feroviar Marfă-CFR Marfă S.A. printr-o cerere înregistrată sub nr._/08.02.2013.
Prin această cerere reclamantul a solicitat să fie luate în considerare sumele acordate pentru orele de muncă prestate în zilele de sâmbătă, duminică și sărbători legale, însă prin decizia nr._/01.04.2014 pârâta a respins cererea de recalculare a drepturilor de pensie prin valorificarea sporului pentru orele prestate în zilele de sâmbătă, duminică și sărbători legale, cu motivarea că acestea nu fac parte din Anexa 15 a Normelor de aplicare a Legii nr. 263/2010, aprobate prin H.G. nr. 257/2011.
Reclamantul a arătat că în adeverința la care face referire s-a menționat expres că a fost plătit CAS la total fond de salarii.
Angajatorul răspunde pentru exactitatea datelor înscrise în adeverință până la înscrierea în fals, iar contribuția la sistemul asigurărilor sociale să naștere în patrimoniul reclamantului la un drept de proprietate, conform practicii C.E.D.O.
Reclamantul a invocat și decizia nr. 19/2012 pronunțată de instanța supremă, care consacră principiul contributivității. Faptul că pentru perioada aprilie 1990-ianuarie 1994 la veniturile realizate de reclamant a fost achitat CAS numai la total fond de salarii, reprezintă o mențiune suficientă, deoarece obligația de plată a CAS era instituită doar în sarcina angajatorului.
În apărare, pârâta C. Județeană de Pensii C. a depus la dosar note scrise, prin care a invocat în prealabil două excepții și anume:
- excepția inadmisibilității acțiunii, raportat la prevederile art. 149 al. 1 și 2 din Legea nr. 263/2010, care prevăd că deciziile emise de casele teritoriale de pensii pot fi contestate în termen de 30 de zile de la comunicare, la Comisia Centrală de Contestații, iar procedura administrativă prealabilă are caracter obligatoriu, fără caracter jurisdicțional;
- excepția tardivității acțiunii, având în vedere că decizia nr._ a fost emisă la data de 01.04.2014, cu termen de contestare 30 de zile, conform art. 149 al. 1 din Legea nr. 263/2010. Pârâta a arătat că în cuprinsul acestei decizii se face vorbire despre adeverința nr. F/82/59/04.02.2013, iar conform art. 149 al. 4 din Legea nr. 263/2010 decizia de pensionare necontestată în termen este definitivă.
Pe fond, pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
La termenul de judecată din data de 01.09.2014 instanța a respins ca nefondate excepțiile invocate de pârâtă, față de obiectul cauzei - obligație de a face.
Prin sentința civilă nr. 2004 din 15 septembrie 2014, Tribunalul C. a respins acțiunea formulată de reclamantul G. G., în contradictoriu cu pârâta C. Teritorială de Pensii C., ca nefondată.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
Reclamantul a fost înscris la pensie pentru muncă depusă și limită de vârstă prin decizia nr._/18.04.1994, în baza Legii nr. 3/1977.
Drepturile sale de pensie au fost ulterior recalculate, în baza deciziei nr._/31.08.2005.
Prin sentința civilă nr. 2742/23.05.2012 pronunțată de Tribunalul C., secția civilă în dosarul nr._, a fost obligată pârâta C. Județeană de Pensii C. să emită reclamantului o nouă decizie de recalculare a pensiei pentru limită de vârstă, în care, la stabilirea punctajului mediu anul să se aibă în vedere un stagiu complet de cotizare de 20 de ani.
Pârâta a emis în consecință decizia nr._/23.08.2012, în vederea aducerii la îndeplinire a sentinței mai sus menționate.
Prin cererea înregistrată la pârâtă sub nr._/08.02.2013, reclamantul a solicitat recalcularea drepturilor sale de pensie în baza mențiunilor din adeverința nr. F/82/59/04.02.2013.
Pârâta a emis în consecință decizia de recalculare nr._/01.04.2013, prin care s-a respins cererea de recalculare a drepturilor de pensie prin valorificarea sporului pentru ore prestate în zile de sâmbătă, duminică și sărbători legale din adeverința nr. F1/82/59/04.02.2013, cu motivarea că acestea nu fac parte din anexa 15 a normelor de aplicare a Legii nr. 263/2010, aprobate prin H.G. nr. 257/2011.
În partea finală a deciziei menționate se stipulează expres că în conformitate cu art. 149 al. 1 din Legea nr. 263/2010, decizia de pensie poate fi contestată în termen de 30 de zile de la comunicare, la Comisia Centrală de Contestații din cadrul Casei Naționale de Pensii Publice, iar conform art. 149 al. 4 din Legea nr. 263/2010 decizia de pensionare necontestată în termen este definitivă.
Reclamantul nu contestă împrejurarea că nu a atacat decizia de recalculare nr._/01.04.2013, împrejurare în care instanța este ținută să constate incidența art. 149 al. 4 din Legea nr. 263/2010, conform cu care decizia de pensionare necontestată în termen este definitivă.
Este adevărat că obiectul acțiunii îl constituie obligația de a face, respectiv recalcularea pensiei în baza adeverinței anexate, însă instanța nu poate obliga pârâta la valorificarea adeverinței în litigiu, câtă vreme decizia administrativă care contestă dreptul reclamantului la recalculare rămâne în ființă și dobândește caracter definitiv.
Instanța a reținut totodată că nu sunt întrunite nici exigențele prevăzute de art. 107 din Legea nr. 263/2010, care stabilește condițiile în care se poate solicita recalcularea.
În acest sens, art. 107 al. 3 din Legea nr. 263/2010 dispune: "Pensia poate fi recalculată prin adăugarea veniturilor și/sau a stagiilor de cotizare, prevăzute de lege, nevalorificate la stabilirea acesteia".
Obiectul fiind stabilit în mod neechivoc de contestator, instanța reține că acțiunea tinde la valorificarea unei adeverințe care a fost deja avută în vedere la stabilirea drepturilor de pensie anterior recalculării, astfel că aceasta nu poate justifica admiterea unei cereri de recalculare.
Dacă s-ar accepta soluția contrară, prezumția de legalitate de care se bucură deciziile administrative emise de casele teritoriale de pensii ar deveni iluzorie, întrucât s-ar crea condițiile contestării acestora în orice moment și în orice condiții, cu consecința diminuării încrederii publice în veridicitatea acestora.
Instanța subliniază că legea reglementează o procedură administrativă prealabilă, obligatorie, fără caracter jurisdicțional. Legiuitorul a urmărit degrevarea instanțelor de judecată de o mare parte a cauzelor privind drepturile de asigurări sociale prin interpunerea comisiilor de contestații în procedura de soluționare a acestora. Astfel, pensionarii pot supune deciziile de pensii controlului comisiei de contestații fără a mai parcurge procedura, în principiu de mai lungă durată, din fața instanțelor de judecată și, numai în situația când nu sunt mulțumiți de hotărârile acestei comisii, pot să le supună analizei instanței de judecată.
În cauză, intimata a demonstrat, iar contestatorul nu a negat faptul că adeverința invocată în acțiune a fost avută deja în vedere la momentul emiterii deciziei nr._/01.04.2013.
Exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât cu respectarea cadrului legal stabilit de legiuitor, care, potrivit art.126 alin. (2) din Constituție, are legitimarea constituțională de a stabili procedura de judecată. Aceasta implică și reglementarea unor termene, după a căror expirare valorificarea dreptului nu mai este posibilă.
În același sens s-a pronunțat Curtea Constituțională și prin Decizia nr. 121 din 9 februarie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.149 din 8 martie 2010, în care a statuat că instituirea unei proceduri administrative prealabile, obligatorii, fără caracter jurisdicțional nu este contrară principiului liberului acces la justiție, cât timp decizia organului administrativ poate fi atacată în fața unei instanțe judecătorești.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut că statelor le este recunoscută, din perspectiva Convenției, o largă marjă de apreciere în materie de legislație socială (cauza K. împotriva Ucrainei, Hotărârea din 8 noiembrie 2005, par.23; cauza K.A. împotriva Islandei, Hotărârea din 12 octombrie 2004, par. 45).
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut prin Hotărârea din 23 iunie 1981 pronunțată în cauza Le Compte, V. Leuven și De Meyere contra Belgiei, paragraful 51 și prin Hotărârea din 26 aprilie 1995, pronunțată în cauza F. contra Austriei, paragraful 28, că imperative de suplețe și eficacitate, pe deplin compatibile cu protecția drepturilor protejate de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale pot justifica intervenția prealabilă a unor organe administrative care nu îndeplinesc condițiile cerute de art. 6 paragraful 1 din Convenție, cu condiția ca legiuitorul să asigure posibilitatea ca o atare decizie să poată fi supusă controlului ulterior exercitat de un organ de plină jurisdicție, adică de un "tribunal" în sensul Convenției.
Faptul că, prin neparcurgerea acestei proceduri ori prin nerespectarea termenelor legale, cel interesat ar putea pierde dreptul de acces la justiție nu este nici el de natură să demonstreze neconstituționalitatea procedurii administrative prealabile analizate.
Astfel, așa cum Curtea a statuat în mod constant în jurisprudența sa, "liberul acces la justiție semnifică faptul că orice persoană se poate adresa instanțelor judecătorești pentru apărarea drepturilor, a libertăților sau a intereselor sale legitime, iar nu faptul că acest drept nu poate fi supus niciunei condiționări”.
Prin Decizia nr. 551 din 24 mai 2012 publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 10 iulie 2012, Curtea Constituțională a României a reținut că" și Curtea Europeană a Drepturilor Omului, spre exemplu în Hotărârea din 8 decembrie 2009, pronunțată în cauza Munoz Diaz împotriva Spaniei, paragraful 44, a reiterat jurisprudența sa cu privire la faptul că drepturile decurgând din sistemul de asigurări sociale sunt drepturi patrimoniale protejate de art. 1 din Protocolul adițional la Convenție, dar acest lucru nu înseamnă că implică un drept la dobândirea proprietății sau la o pensie de un anumit cuantum".
Nefiind întrunite condițiile recalculării drepturilor de pensie în baza art. 107 al. 3 din Legea nr. 263/2010, instanța a respins ca nefondată acțiunea pe acest capăt de cerere.
Contestatorul nu poate justifica nici existența unui prejudiciu ce i-ar fi fost cauzat prin stabilirea eronată a drepturilor de pensie cuvenite, motiv pentru care instanța va respinge ca nefondată acțiunea pe capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata drepturilor recalculate, începând cu data de 08.03.2013.
Nu este fondat nici capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, întrucât temeiul acordării acestora îl constituie reținerea culpei procesuale a părții adverse, împrejurare care nu poate fi reținută în cauza de față.
Împotriva sentinței civile nr. 2004 din 15 septembrie 2014, pronunțate de Tribunalul C. în dosarul nr._, a declarat apel reclamantul Ghirgoruță Ghiorgi care a criticat sentința pentru netemeinicie.
Pârâta nu poate înlătura sporurile pentru munca prestată în zilele de sâmbătă, duminică sau sărbători legale atâta timp cât acestea au fost recunoscute de unitatea angajatoare și au fost înscrise ca atare în adeverința nr. F1/82/59/4.02.2013.
Este inadmisibil să fie contestată adeverința în cauză întrucât angajatorul care a emis-o răspunde, până la înscrierea în fals, de exactitatea datelor din cuprinsul acesteia.
Contribuția la sistemul asigurărilor sociale dă naștere în patrimoniul apelantului a unui drept de proprietate, iar modul de soluționare a cererii, fără luarea în calcul a sporului arătat în adeverință, constituie o încălcare a prevederilor art. 1 din Protocolul nr. 1 CEDO.
Conform art. 165 alin.2 din Legea nr. 19/2000, „la determinarea punctajelor lunare, pe lângă salariile prevăzute la alin. (1) se au în vedere și sporurile cu caracter permanent cum ar fi cele din zilele de sâmbătă, duminică și sărbători legale, care, după data de 01.04.1992, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înregistrate în carnetul de muncă sau sunt dovedite cu adeverințe eliberate de unități, conform legislației în vigoare”.
De altfel, întreaga motivare pentru care a fost respinsă cererea se sprijină pe faptul că reclamantul nu a contestat în termen decizia de recalculare a pensiei prin care i-a fost respinsă recalcularea pensiei prin neluarea în calcul a adeverinței cu nr. de mai sus.
În cuprinsul cererii de chemare în judecată s-a făcut trimitere la practica Curții de Apel C. și a Tribunalului C., sens în care s-au anexat și două sentințe civile având același obiect cu cererea dedusă judecății.
Consideră ca fiind neîntemeiată soluția Tribunalului C. și, pe cale de consecință solicită admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței apelate în sensul admiterii cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.
Analizând sentința apelată din prisma criticilor formulate, Curtea a respins apelul ca nefondat pentru următoarele considerente:
Prin cererea înregistrată sub nr._/08.02.2013 reclamantul G. G. a solicitat recalcularea drepturilor sale de pensie în baza mențiunilor din adeverința nr. F/82/59/04.02.2013.
Prin decizia nr._/01.04.2013 s-a respins cererea de recalculare a drepturilor de pensie prin valorificare sporului pentru orele prestate în zilele de sâmbătă, duminică și sărbători legale din adeverința nr. F/82/59/04.02.2013, cu motivarea că acestea nu fac parte din Anexa 15 a Normelor de aplicare a Legii nr. 263/2010 aprobate prin H.G. nr. 257/2011.
Deși în partea finală a deciziei s-a menționat că în conformitate cu art. 149 alin.1 din Legea nr. 263/2010 decizia de pensie poate fi contestată în termen de 30 de zile de la comunicare, la Comisia Centrală de Contestații din cadrul casei Naționale de Pensii Publice, reclamantul nu a contestat decizia de recalculare, astfel încât aceasta a rămas definitivă.
Prin dispozițiile art. 149 alin.4 din Legea nr. 263/2010, legiuitorul a reglementat o procedură administrativă prealabilă, obligatorie fără caracter jurisdicțional.
Pensionarii pot supune deciziile de pensionare sau recalculare a pensiei, controlului comisiei de contestații și numai în situația în care sunt nemulțumiți de hotărârile acestei comisii, pot să le supună analizei instanței de judecată.
Curtea Constituțională prin Decizia nr. 121/09.02.2010 a statuat că instituirea unei procedurii administrative prealabile, obligatorii, fără caracter jurisdicțional nu este contrară principiului liberului acces la justiție, cât timp decizia organului administrativ poate fi atacată în fața unei instanțe judecătorești.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat prin Hotărârea din 23 iunie 1981 pronunțată în cauza de Compte, van Leuven și de Meyere contra Belgiei, ori Hotărârea din 26 aprilie 1995, pronunțată în cauza F. contra Austriei, paragraful 28, că imperative de suplețe și eficacitate, pe deplin compatibile cu protecția drepturilor protejate de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale pot justifica intervenția prealabilă a unor organe administrative care nu îndeplinesc condițiile cerute de art. 6 paragraful 1 din Convenție. Ceea ce impun însă dispozițiile acestui articol convențional este ca decizia unei asemenea autorități să fie supusă controlului ulterior exercitat de un organ de plină jurisdicție, adică de un "tribunal" în sensul Convenției.
Faptul că, prin neparcurgerea acestei proceduri ori prin nerespectarea termenelor legale, cel interesat ar putea pierde dreptul de acces la justiție nu este nici el de natură să demonstreze neconstituționalitatea procedurii administrative prealabile analizate.
Curtea a statuat în mod constant în jurisprudența sa, că liberul acces la justiție semnifică faptul că orice persoană se poate adresa instanțelor judecătorești pentru apărarea drepturilor, a libertăților sau a intereselor sale legitime, iar nu faptul că acest drept nu poate fi supus niciunei condiționări.
Cum în cauză reclamantul nu a contestat decizia nr._/01.04.2013, și nici nu a formulat ulterior cerere de revizuire sau de recalculare a pensiei în mod corect prima instanță a respins cererea ca nefondată.
Pentru considerentele expuse mai sus, potrivit art. 480 alin. 1 C.pr.civ., Curtea a respins apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulat de apelantul reclamant G. G., cu domiciliul în municipiul C., .. 29, județul C. și domiciliul procesual ales la C. de avocat „R. N.” situat în comuna T., . nr.35, județul C., împotriva sentinței civile nr. 2004 din 15.09.2014, pronunțate de Tribunalul C., secția I civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă C. TERITORIALĂ DE PENSII C., cu sediul în municipiul C., ., județul C., ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 9.06.2015.
Președinte, Judecător,
J. Z. ptr. M. S.-S.
aflat în concediu, semnează,
potrivit art. 426 al.4 NCPC
președintele completului,
J. Z.
Grefier,
M. G.
Jud. fond – A.N.
Red.dec.- jud. J.Z./29.09.2015
Dact.gref.G.M./4ex./29.09.2015
Emis 2 comunicări/01.07.2015
| ← Recalculare pensie. Decizia nr. 121/2015. Curtea de Apel... | Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 21/2015. Curtea... → |
|---|
