Contestaţie decizie de sancţionare. Decizia nr. 93/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 93/2015 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 17-02-2015 în dosarul nr. 2929/118/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.93/CM
Ședința publică din data de 17 februarie 2015
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale
Completul compus din:
Președinte - M. S. S.
Judecător – J. Z.
Grefier - G. I.
Pe rol, soluționarea apelului civil formulat de apelanta pârâtă R. A. DE DISTRIBUIRE A ENERGIEI TERMICE C. – cu sediul în municipiul C., ..14A, județul C. împotriva sentinței civile nr.2367 din data de 08 octombrie 2014 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul civil nr._ în contradictoriu cu intimatul reclamant M. P. – cu domiciliul procesual ales la cabinet avocat B. I. – C. – cu sediul în municipiul C., . nr.2, ., ., având ca obiect – contestație decizie de concediere.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru apelanta pârâtă – consilier juridic G. N. – în baza delegației nr.75/16.02.2015 depusă la dosar iar pentru intimatul reclamant – avocat B. C. I. – în baza împuternicirii avocațiale nr._/10.04.2014 emisă de Baroul C. și depusă la fila 4 dosar fond.
Procedura este legal îndeplinită cu respectarea dispozițiilor prevăzute de art.153 și următoarele Cod procedură civilă.
Apelul este declarat în termenul prevăzut de lege, motivat și scutit de plata taxei judiciare de timbru potrivit art. 157 din Legea nr.263/2010.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință prin care s–au evidențiat părțile, obiectul litigiului, mențiunile privitoare la îndeplinirea procedurii de citare și stadiul procesual.
Întrebați fiind, în conformitate cu art. 390 Cod procedură civilă, dacă mai sunt chestiuni prealabile dezbaterilor în fond de discutat sau excepții de invocat, reprezentanții prezenți ai părților arată că nu mai au excepții de invocat sau chestiuni prealabile de adus în discuție și solicită acordarea cuvântului pe fondul apelurilor pentru dezbateri.
Curtea, socotindu-se lămurită în conformitate cu prevederile art.392 Cod procedură civilă, constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reprezentantul apelantei pârâte având cuvântul, solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat și motivat.
Solicită de asemenea a se avea în vedere că deși instanța de fond a reținut că faptele nu îi sunt imputabile intimatului reclamant, neputând fi calificate drept abateri disciplinare pentru care angajatorul să fi îndrituit a-i aplica o sancțiune disciplinară, societatea pârâtă a subliniat că fapta salariatului este o abatere disciplinară deoarece este în legătură cu munca sa și a fost săvârșită cu vinovăție, acesta încălcând normele legale și regulamentul intern.
Prin fapta săvârșită de către intimatul reclamant s-a creat un prejudiciu de imagine societății apelante, mai ales în fața organelor judiciare respective, prin furnizarea de informații eronate, preluate de la acesta care având calitatea de șef secție avea atribuții de organizare, control și cunoștințe cât mai reale despre situația din cadrului sectorului pe care-l conduce.
Solicită amânarea pronunțării pentru a depune concluzii scrise.
Apărătorul intimatului reclamant având cuvântul, solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii apelate.
Solicită a se reține de instanța de apel faptul că la data de 14 februarie 2014, clientul său a fost convocat pentru cercetare fără a i se indica obiectul concret al cercetării, cercetare la care acesta s-a prezentat, ocazie cu care i s-a solicitat ca în prealabil să i se prezinte acuzațiile, pentru a putea să-și formuleze apărările.
De asemenea, solicită a se reține că intimatul reclamant nu avea la dispoziție o mașină pentru a putea verifica informația ci, doar a realizat o intermediere a acesteia, pe care nu a prelucrat-o, ci doar a transmis-o și neexistând o participație personală la obținerea datelor concrete care să atragă vreo răspundere personală a acestuia, instanța în mod corect a apreciat că reclamantul nu a încălcat nicio prevedere legală sau convențională și nu se face vinovat de vreo abatere.
Solicită a se avea în vedere că nu s-a făcut dovada existenței vreunui prejudiciu, intimatul reclamant nu are antecedente sancționatorii iar fapta nu există raportat la sarcinile de serviciu.
Reprezentantul apelantei pârâte având cuvântul în replică, solicită a se avea în vedere că intimatul reclamant a mai avut două litigii cu societatea pârâtă, în două dintre acestea chiar a pierdut.
Curtea rămâne în pronunțare asupra apelului civil promovat în cauză.
CURTEA
Deliberând asupra apelului formulat de pârâta RADET C., constată următoarele:
I. Sentința apelată:
Prin sentința civilă nr. 2367/8.10.2014, Tribunalul C., secția I civilă, a admis cererea formulată la 17.04.2014 de reclamantul M. P. în contradictoriu cu pârâta RADET C., dispunând anularea deciziei nr. 58/11.03.2014 emisă de pârâta RADET C. și obligarea pârâtei la plata către reclamant a drepturilor salariale reținute în baza deciziei nr.58/11.03.2014 și a sumei de 1.240 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
În motivarea sentinței, tribunalul a reținut următoarele:
Reclamantul este angajat al societății pârâte.
La data de 11.03.2014, urmare a Referatului nr.B 2700/12.02.2014 întocmit de Șef Secție Exploatare Sud, pârâta a emis decizia nr. 58/11.03.2014 de sancționare disciplinară (fila 9) prin care s-a dispus reducerea salariului de bază pe o perioadă de 3 luni cu 10% pentru dl. M. P..
Faptele reținute au fost neîndeplinirea/refuzul îndeplinirii de către salariat a atribuțiilor ce îi revin conform fișei postului, ori a ordinelor sau dispozițiilor date de către șefii ierarhici, conform art.66 pct.3 ROI .
Procedând la analiza legalității actului decizional contestat, prin prisma criticilor formulate de reclamant și raportat la disp. art. 251 din Codul muncii, care reglementează caracterul obligatoriu al cercetării disciplinare prealabil aplicării unei sancțiuni disciplinare cu excepția avertismentului.
Art. 251 C. Mc. prevede în mod imperativ care este procedura cercetării disciplinare prealabile desfacerii contractului individual de muncă.
Din interpretarea gramaticală a aalin.2 rezultă că în convocare se precizează obiectul întrevederii și nu al cercetării. Sub acest aspect cerința legii este îndeplinită în cauză în situația în care obiectul întrevederii așa cum rezultă din convocarea angajatorului este reprezentat de „cercetarea disciplinară prealabilă ce se va efectua ca urmare a referatului nr.B_/12.02.2014 întocmit de Demirel Suleiman”.
Astfel, în ceea ce privește convocarea scrisă (fila 32) aceasta respectă cerințele imperative prevăzute de alin.2 al art.251 respectiv în aceasta se prevede atât obiectul întrevederii cât și locul și ora.
Sub aspect formal, decizia trebuie să cuprindă în conținutul său, sub sancțiunea nulității absolute, descrierea faptei care constituie abatere disciplinară, precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil, care au fost încălcate de salariat, motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care nu a fost efectuată cercetarea, temeiul de drept în baza căruia sancțiunea disciplinară se aplică, termenul în care sancțiunea poate fi contestată si instanța competentă la care sancțiunea poate fi atacată.
În decizia de sancționare a fost expusă situația de fapt reținută de comisia de cercetare disciplinară, dar și apărările formulate de salariat, care a învederat comisiei că a folosit alcool sanitar pentru dantură.
Instanța a reținut că, sub aspect formal, și celelalte exigențe legale au fost respectate, împrejurare în care a trecut la analiza temeiniciei sancțiunii aplicate.
Conform disp. art.247 din Codul muncii angajatorul dispune de prerogativa disciplinară, având dreptul de a aplica, potrivit legii, sancțiuni disciplinare salariaților săi ori de câte constată că aceștia au săvârșit o abatere disciplinară. Abaterea disciplinară este o faptă în legătura cu munca și care constă într-o acțiune sau inacțiune săvârșită cu vinovăție de către salariat, prin care a cesta a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil, ordinele și dispozițiile legale ale conducătorilor ierarhici.
În cauză, față de faptele ce au fost reținute în sarcina contestatorului, s-a constatat că acestea nu sunt imputabile reclamantului, neputând fi calificate drept abateri disciplinare pentru care angajatorul să fie îndrituit a aplica o sancțiune disciplinară.
Astfel că, în referire la aspectele menționate în referatul de sesizare al comisiei de disciplină nr. B2700/12.02.2014 se aduce la cunoștință că în data de 10.02.2014 în jurul orei 10:20 șeful secției Exploatare Sud aducea la cunoștință că în data de 10.02.2014 a primit dispoziție de la Directorul de Producție să verifice dacă la blocul 22 scara C din . are sau nu branșament la gaze naturale. Întrucât dispoziția dată a fost să comunice în cel mai scurt timp această informație acesta l-a sunat pe reclamantul M. P. care răspunde de zonă să facă această verificare .În jurul orei 11 reclamantul l-a sunat comunicându-i că există instalație interioară de gaz dar și o conductă de gaz care iese din pământ în dreptul scării unde lipsește doar cutia de racordare, informații pe care Demirel Suleiman le-a transmis mai departe constatând ulterior însă că informația nu a fost corectă, iar verificarea nu a fost făcută de reclamant ci acesta a trimis la rândul său un instalator care s-a dovedit că a dat informații inexacte.
La verificarea ulterioară făcută în prezența șefului Biroului Tehnic Investiții ing. Filoftia R. s-a constatat că nu există o conductă între . gaz fiind executate dor săpături în scopul verificării existenței unor utilități pe traseul unde urmează să se monteze conducta.
Se mai susține că informația dată de Sing Demirel Suleiman directorului de producție a fost utilizată de acesta în confruntarea avută cu reprezentantul . sediul Poliției Locale al Municipiului C. unde RADET C. sesizase realizarea unor lucrări făcute la rețeaua de gaz fără existența avizului dat de către RADET C..
La dosar reclamantul a depus notele explicative (filele 12-13) ale salariaților Panozza D. și Vișănoaie I. care confirmă că au fost sunați de reclamantul M. P. pentru a verifica existența racordului la gaze la Blocul 22 scara C și că i-au transmis reclamantului că scara C nu este racordata. Se mai arată că la circa o oră a venit și reclamantul și a constatat același lucru.
Susținerile din referatul întocmit de Suleiman Demirel și care a stat la baza emiterii deciziei de sancționare sunt astfel contrazise atât de afirmațiile reclamantului din cererea de chemare în judecată cât și aceste note explicative, astfel încât instanța a constatat caracterul nefondat și neveridic al faptelor reținute de către angajator.
În consecință, aspectele învederate de către pârâtă, potrivit cărora reclamantul a săvârșit abateri disciplinare încălcând prevederile Regulamentului de Ordine Interioara al RADET, art.66 pct.3, nu se bazează decât pe referatului nr. B 2700/11.03.2014, întocmit de Șef Secție Exploatare Sud (fila 26), șeful reclamantului, fără însă a fi susținute de fapte pertinente și probate.
Astfel, constatând caracterul nefondat al faptei reținute în sarcina reclamantului instanța a dispus anularea deciziei nr. 58 din 11.03.2014 de sancționare disciplinara cu reducerea salariului de bază pe o perioadă de 3 luni cu 10%, fiind netemeinică și nelegală, în conformitate cu disp. art.252 din Codul muncii.
Corespunzător soluției de anulare a deciziei contestate, instanța a dispus, cu titlu de restabilire a situației anterioare ca efect al nulității, obligarea pârâtei să plătească reclamantului sumele reprezentând drepturi salariale reținute în baza acestor decizii.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, în conformitate cu dispozițiile art. 453 NCPC, cererea reclamantului de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată este întemeiată, având în vedere faptul că aceasta din urmă se află în ipoteza prevăzută de textul de lege, aceea de a fi pierdut procesul.
D. urmare, pârâta urmează a fost obligată la plata către reclamant a sumei de 1240 lei reprezentând cheltuieli de judecată-onorariu avocat (factura nr.558/22.09.2014).
II. Apelul:
1. Împotriva acestei sentințe a formulat apel pârâta RADET C., solicitând „casarea” acesteia în sensul respingerii cererii de chemare în judecată.
În motivarea cererii de apel, apelanta pârâtă a arătat că intimatul, convocat la cercetarea disciplinară, nu a dorit să lămurească faptele care îi sunt imputate prin referat. Dacă ceasta ar fi dat explicațiile solicitate, comisia putea să analizeze toate aspectele cauzei și să ia o hotărâre bazată atât pe acuzațiile din referat, cât și pe baza apărărilor și lămuririlor făcute de reclamant. Refuzul reclamantului de a da explicații și de a se apăra a condus la concluzia logică că acesta recunoaște cele arătate în referat. Reclamantul, conștient că cele arătate în referat sunt adevărate, a solicitat în subsidiar înlocuirea sancțiunii aplicate cu avertisment, solicitare care nu a fost menționată de instanță în sentința apelată.
Apelanta a mai arătat că, în situația în care reclamantul a solicitat proba cu înscrisuri și cu interogatoriu, instanța a aprobat și proba cu martori, despre care pârâta nu a avut cunoștință și nu a putut formula întrebări. Reclamantul putea să îi prezinte pe cei doi martori în procedura cercetării disciplinare, astfel încât pe baza declarațiilor celor doi martori comisia să poată analiza în mod corect întreaga situație.
Prin întâmpinare, intimatul reclamant a solicitat respingerea apelului ca nefondat.
2. În cadrul judecății în apel a fost atașat dosarul de fond și nu au fost administrate probe noi.
III. Analiza apelului:
1. Prin decizia dedusă judecății, intimatul a fost sancționat disciplinar întrucât ar fi comunicat salariatului Suleiman Demirel, la solicitarea acestuia, că la scara C a blocului 22 din C., . este montată o conductă de gaze care iese din pământ, că instalația de gaze interioară a blocului este realizată și lipsește doar cutia de branșament, informații care s-au dovedit ulterior a fi neadevărate, ceea ce ar fi afectat credibilitatea angajatorului în fața Poliției Locale a Municipiului C., unde acesta sesizase realizarea unor lucrări făcute la rețeaua de gaze fără avizul său.
Singura susținere în sensul celor arătate provine din referatul întocmit de salariatul Suleiman Demirel, care s-a referit la conținutul unei convorbiri telefonice purtate cu intimatul, în cuprinsul căreia i-ar fi fost comunicate informațiile mai sus menționate.
Faptul că reclamantul nu s-a apărat în fața comisiei de cercetare disciplinară nu constituie o recunoaștere a faptei care i se impută.
2. Este adevărat că, în condițiile art. 251 alin. 3 C. Mc., neprezentarea salariatului la convocarea făcută în vederea cercetării disciplinare fără un motiv obiectiv dă dreptul angajatorului să dispună sancționarea, fără efectuarea cercetării disciplinare prealabile, însă nici într-un asemenea caz sancționarea nu poate fi dispusă în mod netemeinic. Textul legal citat permite doar, din punctul de vedere al legalității sub aspect procedural, ca răspunderea disciplinară să fie angajată, în condițiile neprezentării salariatului la convocare, și în lipsa cercetării disciplinare prealabile, dar nu și în condițiile în care nu există probe privind săvârșirea abaterii disciplinare, cerința temeiniciei pe care o decizie de sancționare trebuie să o îndeplinească nefiind cu nimic atenuată.
Așadar, un angajator care alege să se prevaleze de neefectuarea cercetării disciplinare în condițiile art. 251 alin. 3 C. Mc. își asumă riscul anulării deciziei de sancționare în condițiile dovedirii netemeiniciei acesteia ca urmare a formulării de către salariat a contestației prevăzute de art. 252 alin. 5 C. Mc.
În speță, art. 251 alin. 3 C. Mc. nu este aplicabil, atât pentru că intimatul, chiar dacă nu s-a apărat în fața comisiei de cercetare disciplinară, s-a prezentat la convocarea făcută de aceasta, cât și pentru că apelanta nu s-a prevalat de acest articol, efectuând o cercetare disciplinară.
Chiar dacă art. 251 alin. 3 C. Mc. nu este aplicabil speței, considerentele de mai sus referitoare la modul său de aplicare sunt aplicabile pentru identitate de rațiune, în condițiile în care cercetarea disciplinară desfășurată de apelantă a fost incompletă.
În acest sens, curtea constată că prin chiar cererea de apel i se reproșează intimatului să nu s-a apărat în fața comisiei de cercetare disciplinară și nu a furnizat probele de care s-a prevalat ulterior în fața primei instanțe.
Totuși, atunci când un salariat este convocat pentru desfășurarea unei cercetări disciplinare prealabile, acesta are doar dreptul de a se apăra și de a aduce probe, nu și această obligație. Indiferent de conduita salariatului sub acest aspect, angajatorul își poate fundamenta decizia de sancționare disciplinară doar pe probe pe care este dator el însuși să le administreze, în lipsa acestora sau în prezența unor probe insuficiente ori neconcludente angajatorul neputând reproșa salariatului că și-a dovedit nevinovăția în fața instanței de judecată, neexistând niciun temei pentru înlăturarea acestor din urmă dovezi.
În concluzie, așa cum angajatorul care alege să se prevaleze de art. 251 alin. 3 C. Mc. își asumă posibilitatea ca salariatul să obțină în instanță anularea deciziei de sancționare datorită lipsei dovezilor de săvârșire a abaterii disciplinare, la fel și angajatorul care desfășoară o cercetare prealabilă formală sau insuficientă nu poate împiedica salariatul să-și dovedească nevinovăția în fața unei instanțe de judecată, chiar dacă același salariat a refuzat să se apere în fața comisiei de cercetare disciplinară.
Această concluzie este firească nu numai din perspectiva principiului aflării adevărului, ci și pentru că nimic nu-l împiedică pe angajator să administreze în cursul cercetării disciplinare prealabile toate probele necesare, deci inclusiv să solicite declarații de la toți salariații care ar putea avea cunoștință despre săvârșirea faptei de care salariatul este acuzat.
3. În speță, singura probă administrată de comisia de cercetare disciplinară, astfel cum rezultă din procesul-verbal nr. B4707/11.03.2014, a fost referatul întocmit de salariatul Suleiman Demirel, la care s-a făcut referire mai sus. Se menționează în același proces-verbal că, având în vedere că salariatul M. P. nu a dorit să se pronunțe în scris cu privire la cele sesizate, „pentru stabilirea veridicității afirmațiilor și elucidarea aspectelor legate de prezentarea faptelor s-a luat hotărârea de a se solicita inițierea demersurilor legale pentru obținerea de la operatorul de telefonie RCS-RDS a înregistrărilor/transcrierilor convorbirilor telefonice purtate în data de 10.02.2014, interval orar 8.30 – 11.30 între Suleiman Demirel și M. P.”. Operatorul de telefonie a răspuns că nu este îndrituit să procedeze la înregistrarea și reținerea conținutului convorbirilor telefonice.
Altfel spus, comisia de cercetare a sesizat că se confruntă cu susținerea nedovedită în niciun fel a salariatului Suleiman Demirel în legătură cu conținutul unei convorbiri telefonice purtate cu intimatul, caz în care a considerat necesară „stabilirea veridicității afirmațiilor și elucidarea aspectelor legate de prezentarea faptelor”.
Cu toate acestea, comisia a adoptat o inițiativă absurdă, din start lipsită de orice finalitate, solicitând operatorului de telefonie înregistrarea și transcrierea convorbirilor telefonice purtate de cei doi salariați, în condițiile în care este de notorietate că niciun operator de telefonie mobilă nu înregistrează și nu transcrie conținutul unor convorbiri telefonice, asemenea operațiuni neputând fi desfășurate decât în condiții restrictive, în baza unei autorizări prealabile, de către autorități având atribuții de cercetare penală, respectiv în domeniul siguranței naționale.
Așa fiind, apelanta a angajat răspunderea disciplinară a intimatului bazându-se exclusiv pe referatul unui alt salariat în legătură cu conținutul unei convorbiri telefonice purtate de cei doi salariați, fără să existe nicio dovadă cu privire la acest conținut.
În condițiile în care acest conținut al convorbirii nu a fost confirmat de apelant în cadrul cercetării disciplinare prealabile, iar dubiul în acest sens a fost confirmat în fața instanței de fond, în mod corect prima instanță a reținut caracterul netemeinic al deciziei de sancționare contestate, a dispus anularea acesteia și restituirea sumelor reținute în baza ei.
4. Susținerea apelantei că prima instanță ar fi încuviințat și administrat proba cu 2 martori propusă de intimat nu este reală. La dosarul de fond au fost depuse, în cadrul probei cu înscrisuri, două note explicative date de Panozza D. și Vișănoaie I., la care este adevărat că instanța s-a referit în considerentele sentinței apelate, dar cu privire la care curtea reține că nu sunt în sine de natură nici să înlăture dubiul cu privire la convorbirea telefonică dintre intimat și salariatul Suleiman Demirel, nici să sporească acest dubiu, întrucât cele două persoane nu au declarat nimic referitor la conținutul acelei convorbiri telefonice.
Dubiul rezultă însă din susținerile contradictorii ale protagoniștilor acelei convorbiri, precum și din chiar cuprinsul deciziei de sancționare contestate și al procesului-verbal de cercetare disciplinară, în care s-a consemnat că era necesară „stabilirea veridicității afirmațiilor și elucidarea aspectelor legate de prezentarea faptelor”, dar nu s-a făcut nimic, cu excepția demersului absurd, lipsit din start de finalitate, de a solicita operatorului de telefonie înregistrarea și transcrierea convorbirilor telefonice.
Nu în ultimul rând, dubiul rezultă și din conținutul cererii de apel, în cuprinsul căruia apelanta critică fapta intimatului de a nu se fi apărat în cursul cercetării disciplinare prealabile, lăsând să se înțeleagă în mod logic că, în condițiile unei apărări precum cea formulată în fața instanței, comisia și ulterior angajatorul ar fi putut acționa altfel decât a făcut prin decizia de sancționare.
În consecință, această decizie se dovedește netemeinică, întrucât nu există dovezi certe ale săvârșirii de către intimat a abaterii disciplinare pentru care a fost sancționat.
5. Faptul că intimatul a solicitat în subsidiar înlocuirea sancțiunii aplicate cu avertisment nu înseamnă că acesta ar fi recunoscut săvârșirea abaterii pentru care a fost sancționat. Cu titlu de principiu, părțile pot formula în procesul civil cereri subsidiare, pentru cazul în care cererea principală ar fi respinsă, ceea ce nu poate conduce la concluzia că formularea unor cereri subsidiare ar echivala cu recunoașterea caracterului neîntemeiat al celei principale. Cererile subsidiare reprezintă un mijloc procedural aflat la îndemâna părților pentru valorificarea drepturilor și intereselor lor legitime, în condițiile în care un proces civil trebuie să ofere, în măsura învestirii instanței, o rezolvare completă a situației litigioase, iar părțile nu sunt întotdeauna în măsură să anticipeze raționamentul care va fi urmat de către instanță. Astfel, partea poate susține în principal o anumită situație de fapt și/sau modalitate de aplicare a legii, precum și în subsidiar o alta, fără ca prin aceasta să își compromită șansele ca situația de fapt și/sau modalitatea de aplicare a legii susținute în principal să fie confirmate de către instanță.
Constatând astfel că prima instanță a făcut o corectă aplicare a legii, pronunțând o hotărâre legală și temeinică, astfel cum a rezultat din considerentele de mai sus, în baza art. 480 alin. 1 C. proc. civ., curtea va respinge apelul formulat în cauză ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul civil formulat de apelanta pârâtă R. A. DE DISTRIBUIRE A ENERGIEI TERMICE C. – cu sediul în municipiul C., ..14A, județul C. împotriva sentinței civile nr.2367 din data de 08 octombrie 2014 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul civil nr._ în contradictoriu cu intimatul reclamant M. P. – cu domiciliul procesual ales la cabinet avocat B. I. – C. – cu sediul în municipiul C., . nr.2, ., ., ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 17 februarie 2015.
Președinte, Judecător,
M. S. S. J. Z.
Grefier,
G. I.
Jud.fond – D.I.F.
Red.dec.Jud.M.S.S./4 ex.
Data: 24.02.2015
Emis 2 comunicări/26.02.2015
| ← Pretentii. Decizia nr. 315/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA | Contestaţie decizie de sancţionare. Decizia nr. 260/2015.... → |
|---|
