Pretentii. Decizia nr. 315/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 315/2015 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 26-05-2015 în dosarul nr. 812/88/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.315/CM
Ședința publică din 26 Mai 2015
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE M. B.
Judecător R. A.
Grefier D. R.
S-a luat în examinare apelul civil formulat de apelantul reclamant P. C. NALBANT, cu sediul în Nalbant, județul Tulcea, împotriva sentinței civile nr. 1917/21.10.2014 pronunțate de Tribunalul Tulcea în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâțiA. D., domiciliat în Nalbant, județul Tulcea, I. I., domiciliat în Lalbant, județul Tulcea, L. P., domiciliat în N. B. ., județul Tulcea, O. N., domiciliat în lalbant, județul Tulcea, P. I. G., domiciliată în Nalbant, județul Tulcea, S. LUXIȚA, domiciliată în Nalbant, județul Tulcea, T. V., domiciliat în Nalbant, județul Tulcea, V. A., domiciliată în Nalbant, județul Tulcea, C. M., domiciliat în Nalbant, județul Tulcea, K. I., domiciliat în Nalbant, județul Tulcea, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru intimații pârâți A. D., I. I., L. petru, O. N., P. I. G., S. Luxița, T. V. și V. A., lipsă, avocat Fargo N. în baza împuternicirii avocațiale nr.062/2015 depusă la dosar (fila 33), lipsind apelantul reclamant și intimații pârâți C. M. și K. I..
Procedura este legal îndeplinită conform art. 155 și urm. cod pr.civilă.
Apelul este declarat în termen, motivat și scutit de plata taxei judiciare de timbru.
După referatul grefierului de ședință:
Apărătorul intimaților pârâți arată că nu mai are alte cereri de formulat sau înscrisuri noi de depus, motiv pentru care, instanța luând act de susținerile acestuia, declară dezbaterile încheiate, constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra apelului de față.
Având cuvântul apărătorul intimaților pârâți solicită respingerea apelului formulat de apelantul reclamant P. C. Nalbant și menținerea hotărârii pronunțate de instanța de fond, pentru motivele expuse pe larg în întâmpinarea depusă la dosar. Arată apărătorul că în mod corect a apreciat Tribunalul Tulcea că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 2 din Legea nr. 214/2014 privind amnistia fiscală și cât timp drepturile au fost stabilite prin contract colectiv de muncă încheiat înainte de . legii nr. 284/2010, rezultă că sumele solicitate de reclamant nu mai pot fi imputate intimaților pârâți. Totodată, precizează că nu solicită cheltuieli de judecată.
Instanța rămâne în pronunțare asupra apelului de față.
CURTEA :
Asupra apelului de față;
Prin cererea adresată Tribunalului Tulcea și înregistrată la data de 04.04.2014, sub nr._, reclamantul P. C. Nalbant a chemat în judecată A. D., C. M., I. I., L. P., O. N., P. I. G., S. L., T. V., V. A., K. I., M. L., C. R. F., pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâților la restituirea sumelor acordate necuvenit pentru perioada 2011 - 2012 și luna aprilie a anului 2013, reprezentând drepturi speciale acordate fără temei legal acestora, precum obligarea la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de prezentul litigiu.
În motivarea cererii, s-a arătat, în esență, că parații au calitatea de personal contractual angajat in cadrul Primăriei C. Nalbant, exceptând pârâții K. lohan, M. L. si C. R. - F., care au detinut calitatea de funcționar public, în prezent nemaiavând aceasta calitate.
S-a precizat că, în perioada 2011 - 2013, s-au efectuat plați către pârâți, constând in norma de hrana, echipament, protectia muncii, înregistrate la Titlul II „Bunuri si servicii", „Protectia muncii", in valoare totala de 231.689 lei, reprezentând drepturi speciale si premii cu ocazia zilelor de Paști si de 8 martie, acordate salariaților in baza Contractului colectiv de munca nr. 20/03.01.2011, plați pentru care nu a existat nicio baza legala.
Desi aceste sume au fost bugetate si plătite la si de la titlul II „Bunuri si servicii", aceste au caracter vădit salarial si pentru a putea fi plătite ar fi trebuit să fie prevăzute expres de Legea nr. 284/2010 prin care s-a reglementat stabilirea unui sistem unitar de salarizare pentru personalul din sectorul bugetar plătit din bugetul general consolidat al statului, or legea nu prevede aceasta categorie de drepturi. Mai mult, se arată că aceste sume încasate nu pot avea decât caracter salarial, având în vedere că nu au fost destinate achiziționării de echipamente de protectie, hrana de protectie, cuvenite unui regim special de lucru.
A menționat reclamanta că, în urma controlului efectuat de Curtea de Conturi, s-a constatat faptul ca aceste sume de bani au fost achitate si încasate necuvenit de către angajați, astfel de drepturi speciale neputând fi acordate decât in temeiul Legii nr. 646/2006 a securitatii si sanatatii in munca si numai dupa efectuarea măsurătorilor efectuate de instituțiile abilitate in acest sens, care să constate și să cuantifice indicatorii ce atesta existenta condițiilor vatamatoare și locurile de munca unde se manifestă aceste condiții. Curtea de conturi a dispus astfel stabilirea intinderii prejudiciului creat prin plata fara temei legal a unor drepturi speciale către salariați, precum si recuperarea prejudiciului in condițiile legii.
A apreciat reclamanta că, in speță, sunt aplicabile prevederile art. 256 al. 1 din Codul muncii, potrivit cărora salariatul care a încasat de la angajator o suma nedatorată, este obligat sa o restituie. Astfel, pentru a interveni raspunderea speciala a salariatului, singurele condiții ce trebuiesc îndeplinite sunt existenta unei plați către salariat si caracterul nedatorat al acesteia, fiind irelevanta vinovatia sau nevinovatia salariatului in încasarea sumei.
Se mai arată că este de observat și faptul ca angajatorul poate pretinde unui salariat restituirea sumelor de bani ce i-au fost remise fără a fi datorate, indiferent daca exista sau nu vreun control anterior si vreo constatare făcuta de o instituție abilitata în controlul financiar al institutiilor publice. În cauză, nelegalitatea plaților drepturilor salariate speciale a fost relevata de Camera de Conturi a județului Tulcea, iar instanta de judecata este abilitata a verifica daca subzista motivul de nelegalitate constatat in urma auditului financiar, respectiv daca au fost depășite limitele prevăzute de lege in ceea ce privește salarizarea personalului contractual.
S-a învederat în cele din urmă, că existenta unei decizii a angajatorului prin care s-a dispus acordarea efectiva a indemnizației nu poate împiedica analiza temeiului juridic al acordarii acestor drepturi, întrucât actul angajatorului are cel mult o valoare probatorie, respectiv de instrumentum probationis, in ceea ce privește faptul plații si nu poate valida legalitatea acestei plați, supusa controlului jurisdictional.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 256,din Codul Muncii și art. 194 si urm. din Codul de procedură civilă.
În probațiune, reclamanta a atașat la dosarul cauzei, în copie, următoarele înscrisuri: Decizia nr. 74/2013 a Curții de Conturi a României, dispozițiile de imputare pentru fiecare pârât, și contractul colectiv de muncă
La data de 22.04.2014, pârâții A. D., I. I., L. P., O. N., P. I. G., S. L., T. V., V. A., M. L., C. R. F. au formulat întâmpinare prin care s-a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
S-a arătat prin întâmpinare că drepturile speciale le-au fost acordate pârâților in baza unui contract colectiv de muncă, valabil încheiat în perioada 2010-2011, valabil si ulterior prin prelungirea acestui contract și că, prin art. 7 alin 2 din Legea nr. 130/ 1996, s-a reglementat că au valoare de lege a părților contractele colective de munca, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, iar potrivit art. 12 alin. 1 din acela si act normativ, contractele colective de munca se pot încheia si pentru salariații instituțiilor bugetare, prin aceste contracte neputând fi negociate clauze referitoare la drepturile ale căror acordare si cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale.
S-a apreciat că în prezenta cauza sunt aplicabile prevederile art. 2 din Legea nr. 84/2011 privind unele masuri referitoare la veniturile de natură salariala ale personalului plătit din fonduri publice, potrivit cărora se aproba exonerarea de la plata pentru sumele reprezentând venituri de natura salariala stabilite in condițiile art. 1 pe care personalul din sectorul bugetar trebuie să le restituie ca urmare a deciziilor de impunere emise de angajatori drept consecință a constatării de către Curtea de Conturi a unor prejudicii, art. 1 reglementând că, prezenta lege se aplica personalului din sectorul bugetar plătit din bugetul consolidate al statului ale cărui venituri de natura salariala au fost stabilite pana la . legii cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitara a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare.
S-a mai învederat că, in temeiul acestor dispoziții de amnistie fiscala si cât timp drepturile acordate au fost stabilite prin contract colectiv încheiat înainte de . Legii cadru nr. 284/2010, rezulta ca sumele solicitate de reclamantul din prezenta cauza nu mai pot fi imputate pârâților.
In drept, s-au invocat dispozițiile art. 205 din Noul Cod de procedura civilă.
În apărare, pârâții au depus la dosarul cauzei adeverințele emise de Primăria C. M. B. și Primăria C. Somova, privind calitatea de funcționari publici a numiților M. L. și C. R. F..
Pârâții K. I. și C. M. nu au depus întâmpinare la dosarul cauzei.
Instituția reclamantă nu a formulat un răspuns la întâmpinarea ce i-a fost comunicată.
La termenul de judecată din data de 18.09.2014, instanța, având în vedere înscrisurile aflate la dosarul cauzei privind calitatea de funcționari publici a numiților M. L. și C. R. F., a disjuns cauza cu privire la acești pârâți.
Prin sentința civilă nr. 1917/21.10.2014 pronunțată de Tribunalul Tulcea s-a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul P. C. Nalbant în contradictoriu cu pârâții A. D., I. I., L. P., oaleru N., P. I. G., S. Luxița, T. V., V. A., C. M., K. I..
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele:
Conform pct. 9 din Decizia Nr. 74/2013 emisă de Curtea de Conturi a României-Camera de Conturi Tulcea, s-a reținut că, în perioada 2011-2013, UAT Nalbant, în baza Contractului colectiv de muncă Nr. 20/03.01.2011 și contrar Legii nr. 284/2010, a acordat personalului angajat drepturi speciale și premii de Paști și 8 Martie.
Ca atare, ordonatorul de credite al UAT Nalbant a fost obligat să stabilească întinderea prejudiciului și să întreprindă măsuri necesare recuperării.
Potrivit clauzelor inserate la art. 30 din Contractul colectiv Nr. 20/03.01.2011, salariaților li se cuvin drepturi speciale pentru refacerea capacității de muncă în cuantum de 800lei/ lunar, dar și suma de 500 lei/ semestru pentru o achiziționarea unei ținute corespunzătoare.
Prin art. 2 s-a stabilit că acest contract colectiv se aplică începând cu data de 1 ianuarie 2011 și se încheie pe o durată de 1 an cu posibilitatea prelungirii sale tacite în situația neexprimării unui denunț înainte de expirare.
Instanța reține că dispozițiile art. 7 alin. (2) din Legea nr. 130/1996, privind contractul colectiv de muncă, reglementează ,,contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, constituie legea părților”, iar art. 30 din același act normativ stabilește că ,,Executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți. Neîndeplinirea obligațiilor asumate prin contractul colectiv de muncă atrage răspunderea părților care se fac vinovate de aceasta.” Mai mult, potrivit art. 41 din Constituția României, caracterul obligatoriu al convențiilor colective este garantat.
Ceea ce este determinant în stabilirea obligației de executare și de garantare a executării contractelor colective este faptul ca acestea să fie încheiate cu respectarea legii.
În privința normelor legale aplicabile la momentul încheierii contractului de muncă în temeiul căruia au fost acordate drepturile a căror restituire este solicitată de instituția reclamantă, instanța reține că dispozițiile art. 12 alin. 1 din Legea 130/1996, abrogată prin Legea dialogului social Nr. 62 din 10 mai 2011, publicată prin Monitorul Oficial Nr. 322 din 10 mai 2011, stabileau că ,,nu pot fi negociate clauze referitoare la drepturi ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale”.
Din interpretarea per a contrario a acestui text rezultă că drepturile prevăzute de lege sunt imperative și nu pot fi negociate, fiind admisibilă negocierea pentru alte categorii de drepturi. Mai exact, ceea ce nu este interzis de lege este permis.
Se reține însă că, în conformitate cu prevederile art. 1 din Legea - Cadru Nr. 284 din 28 decembrie 2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, începând cu data intrării în vigoare, 01.01.2011, drepturile salariale sunt și rămân în mod exclusiv cele prevăzute în lege, art. 37 stabilind că, prin contractele colective de muncă sau acordurile colective de muncă și contractele individuale de muncă nu pot fi negociate salarii sau alte drepturi în bani sau în natură care excedează prevederilor legii.
D. urmare, începând cu data de 01.01.2011, contractul colectiv menționat nu poate fi prelungit, acest fapt fiind prohibit conform normei menționate.
Tribunalul constată că în cauză devin incidente prevederile art. 2 din Legea Nr. 124 din 23 septembrie 2014 privind unele măsuri referitoare la veniturile de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, potrivit cu care ,,Se aprobă exonerarea de la plată pentru sumele reprezentând venituri de natură salarială, pe care personalul prevăzut la art. 1 trebuie să le restituie drept consecință a constatării de către Curtea de Conturi sau alte instituții cu atribuții de control a unor prejudicii.”
În considerarea argumentelor de fapt și de drept menționate, instanța a respins acțiunea promovată ca neîntemeiată.
Instanța nu a luat act de cererea precizatoare formulată în privința pârâtului K. I., despre care se afirmă că a fost chemat în judecată din eroare. Aceasta, deoarece respectiva cerere a fost semnată de către avocat G. C., care nu a făcut dovada reprezentării reclamantei, iar aceasta din urmă nu a răspuns interpelării instanței.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamantul, invocând următoarele : în perioada 2011 - 2013, au efectuat plați către parați, constând in norma de hrana, echipament, protecția muncii, înregistrate la Titlul II „Bunuri si servicii", „Protecția muncii", in valoare totala de 231.689 lei, reprezentând drepturi speciale si premii cu ocazia zilelor de Paști si de 8 martie, acordate salariaților in baza Contractului colectiv de munca nr. 20/03.01.2011, plați pentru care nu a existat nicio baza legala; desi aceste sume au fost bugetate si plătite la si de la titlul II „Bunuri si servicii", aceste au caracter vădit salarial si pentru a putea fi plătite ar fi trebuit sa fie prevăzute expres de Legea nr. 284/2010 prin care s-a reglementat stabilirea unui sistem unitar de salarizare pentru personalul din sectorul bugetar plătit din bugetul general consolidat al statului, or legea nu prevede aceasta categorie de drepturi; mai mult, aceste sume încasate nu pot avea decât caracter salarial, având in vedere ca nu au fost destinate achiziționării de echipamente de protecție, hrana de protecție, cuvenite unui regim special de lucru; în urma controlului efectuat de Curtea de Conturi la instituțiile noastre, s-a constatat faptul ca aceste sume de bani au fost achitate si încasate necuvenit de către angajați, astfel de drepturi speciale neputând fi acordate decât in temeiul Legii nr. 646/2006 a securității st sanitații in munca si numai după efectuarea măsurătorilor efectuate de instituțiile abilitate in acest sens, care sa constate si sa cuantifice indicatorii ce atesta existenta condițiilor vătămătoare si locurile de munca unde se manifesta aceste condiții; Curtea de conturi a dispus astfel stabilirea întinderii prejudiciului creat prin plata fara temei legal a unor drepturi speciale către salariați, precum si recuperarea prejudiciului in condițiile legii; considera ca, in speța, sunt aplicabile prevederile art. 256 al. 1 din C.muncii, potrivit cărora salariatul care a încasat de la angajator o suma nedatorata este obligat sa o restituie; astfel, pentru a interveni răspunderea speciala a salariatului, singurele condiții ce trebuiesc îndeplinite sunt existenta unei plați către salariat si caracterul nedatorat al acesteia, fiind irelevanta vinovăția sau nevinovăția salariatului in încasarea sumei; este de observat si faptul ca angajatorul poate pretinde unui salariat restituirea sumelor de bani ce i-au fost remise fara a fi datorate, indiferent daca exista sau nu vreun control anterior si vreo constatare făcuta de o instituție abilitata in control financiar al instituțiilor publice; în cauza, nelegalitatea plaților drepturilor salariate speciale a fost relevata de Camera de Conturi a județului Tulcea, Iar instanța de judecata este abilitata a verifica daca subzista motivul de nelegalitate constatat in urma auditului financiar, respectiv daca au fost depășite limitele prevăzute de lege în ceea ce privește salarizarea personalului contractual; existenta unei decizii a angajatorului prin care s-a dispus acordarea efectiva a indemnizației nu poate împiedica analiza temeiului juridic al acordării acestor drepturi, întrucât actul angajatorului are cel mult o valoare probatorie, respectiv de instrumentum probationes, in ceea ce privește faptul plații si nu poate valida legalitatea acestei plăți, supusa controlului jurisdicțional.
Raportat la aspectele anterior menționate, solicită admiterea apelului, modificarea în tot a hotărârii apelate cu consecința admiterii acțiunii, astfel cum a fost formulata.
În drept se invocată dispozițiile art. 466 si urm. NCPC.
Intimații au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea apelului formulat de reclamant și menținerea sentinței pronunțate de instanța de fond ca temeinică și legală.
În apel nu s-au administrat alte probe.
Analizând sentința apelată prin prisma criticilor formulate, a susținerilor părților, a prevederilor legale aplicabile și a probatoriului administrat în cauză, în conformitate cu art. 476 – 480 Cod.pr.civ., Curtea constată că apelul este nefondat pentru următoarele considerente:
În cauză, se pune problema legalității modalității de recuperare a sumelor pe care pârâtul le consideră încasate necuvenit de către reclamantă iar nu problema legalității acordării drepturilor salariale a căror recuperare se urmărește.
În ceea ce privește legalitatea deciziilor de imputare, se constată că o astfel de procedură de recuperare a prejudiciului de la angajat nu mai este posibilă după . noului Cod al Muncii – aprobat prin Legea nr. 53/2003, nemaifiind prevăzută de lege.
În acest sens, trebuie avute în vedere prevederile exprese cuprinse în art.169 alin.(1) și (2) potrivit cu care „nici o reținere din salariu nu poate fi operată, în afara cazurilor și condițiilor prevăzute de lege” iar „reținerile cu titlu de daune cauzate angajatorului nu pot fi efectuate decât dacă datoria salariatului este scadentă, lichidă și exigibilă și a fost constatată ca atare printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă”.
Aceste prevederi legale exclud posibilitatea recuperării pretinsului prejudiciu provocat angajatorului prin alte proceduri nereglementate de lege, cum ar fi procedura emiterii unei decizii de imputare, care își găsea reglementarea în vechiul Cod al Muncii, în prezent abrogat.
Pentru acest motiv, deciziile de imputare emise de pârât sunt nule, fiind lipsite de temei legal și contravenind dispozițiilor imperative ale art. 169 din Codul Muncii.
Față de această situație, instanța nu are a verifica dacă sumele a căror recuperare se urmărește de pârât au fost sau nu acordate în mod legal, implicit dacă au fost încasate în mod corect sau în mod necuvenit de salariat și, în consecință, dacă trebuie sau nu trebuie recuperate de la reclamanți.
De aceea, motivele invocate de apelant cu privire la motivația pentru care a emis deciziile de imputare nu au relevanță în cauză și nu trebuie analizate. Indiferent de motivația apelantului, astfel de decizii de imputare a unor pretinse prejudicii de la personalul contractual nu pot fi emise, contravenind art. 169 din Codul Muncii.
Faptul că în legătură cu reclamanta, Curtea de Conturi a constatat acordarea unor sume necuvenite în opinia acesteia iar pârâta are obligația de a recupera respectivele sume nu înseamnă că aceasta nu trebuie să respecte prevederile legale privind modalitatea de recuperare a sumelor respective.
Față de aceste considerente, în temeiul art.480 Cod.pr.civ. se va respinge apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge apelul civil formulat de apelantul reclamant P. C. NALBANT, cu sediul în Nalbant, județul Tulcea, împotriva sentinței civile nr. 1917/21.10.2014 pronunțate de Tribunalul Tulcea în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți A. D., domiciliat în Nalbant, județul Tulcea, I. I., domiciliat în Lalbant, județul Tulcea, L. P., domiciliat în N. B. ., județul Tulcea, O. N., domiciliat în Nalbant, județul Tulcea, P. I. G., domiciliată în Nalbant, județul Tulcea, S. LUXIȚA, domiciliată în Nalbant, județul Tulcea, T. V., domiciliat în Nalbant, județul Tulcea, V. A., domiciliată în Nalbant, județul Tulcea, C. M., domiciliat în Nalbant, județul Tulcea, K. I., domiciliat în Nalbant, județul Tulcea, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 26 mai 2015.
Președinte, Judecător,
M. B. R. A.
Grefier,
D. R.
Jud.fond: L.N.
Tehnored.dec.jud.A. R.
26.06.2015 – 13 ex.
Emis 11 .
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 276/2015.... | Contestaţie decizie de sancţionare. Decizia nr. 93/2015.... → |
|---|
