Anulare act. Decizia nr. 136/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 136/2015 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 03-03-2015 în dosarul nr. 8945/118/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 136/CM
Ședința publică din data de 3 Martie 2015
Complet specializat pentru cauze privind
conflictele de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE - J. Z.
Judecător – M. S.-S.
Grefier - M. G.
Pe rol soluționarea apelului civil formulat de apelanta pârâtă A. NAVALĂ ROMÂNĂ (ANAR), cu sediul în C., Incinta Port, nr.1, Clădire ANR, județ C., împotriva încheierii interlocutorii din data de 4.02.2014 și a sentinței civile nr.1127 din 9.05.2014, pronunțate de Tribunalul C.-Secția I civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatele reclamante A. L.-E., C. L.-M., P. R.- O., P. V., S. S., V. M.-S. - toți cu domiciliul ales în C., ., .>J. C. (la cabinet de avocat V. L.), având ca obiect anulare act.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă consilier juridic M. M. pentru apelanta pârâtă A. Națională Română, în baza delegației de reprezentare nr._/1/03.09.2014 depusă la dosar la fila 11 și avocat V. L. pentru intimatele reclamante A. L.-E., C. L.-M., P. R.-O., P. V., S. S., V. M.-S., în baza împuternicirii avocațiale nr._(31)/10.11.2014 depusă la dosar la fila 41.
Procedura este legal îndeplinită, cu respectarea dispozițiilor art.155 și următoarele Cod procedură civilă.
Apelul este declarat în termenul prevăzut de lege, motivat și scutit de taxă judiciară de timbru conform art. 270 din Codul Muncii.
Grefierul expune referatul cauzei în cadrul căruia evidențiază părțile, stadiul dosarului și modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, după care:
Reprezentantul apelantei pârâte A.N.R. depune note de ședință și, de asemenea, apărătorul ales al intimatelor reclamante depune concluzii scrise și dovada cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat (chitanțele nr.223, 222, 221, 219 din 2.03.2015 și nr. 207 și 2016 din 2.02.2015).
La solicitarea instanței, în sensul dacă părțile sunt în măsură să depună la dosar decizia pronunțată de Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel C. în dosarul nr._, cu privire la contestația împotriva decizie Curții de Conturi, reprezentantul apelantei pârâte A.N.R. precizează că acțiunea formulată de A.N.R. cât și recursul au fost respinse, constatându-se existența prejudiciului identificat de Curtea de Conturi ca fiind înregistrat de A.N.R.
Având pe rând cuvântul, reprezentanții părților aflate în conflictul judiciar precizează că nu mai are alte cererii de formulat sau probe de propus apreciind cauza în stare de judecată.
Curtea reținând că nu mai sunt alte cererii de formulat, excepții de invocat sau probe de propus, în conformitate cu art.392 C.pr.civ. constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra apelului.
Reprezentantul apelantei pârâte A. Națională Română, având cuvântul solicită admiterea apelului, cu consecința schimbării în tot a hotărârii apelate, în sensul respingerii acțiunii reclamanților pentru motivele expuse pe larg în întâmpinare și în toate notele de ședință depuse la dosar în fond și menținerea deciziilor contestate de reclamanți ca fiind temeinice și legale.
Având cuvântul, apărătorul ales al intimatelor reclamante pune concluzii de respingere a apelului ca nefondat și menținerea sentinței civile pronunțate de tribunal, ca legală și temeinică, cu obligarea apelantei pârâte la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea apelului, constând în onorariu de avocat pentru următoarele considerente:
În cauză, urmează a se constata faptul că în conținutul deciziilor emise de angajator nu se stabilește un prejudiciu puternic și real în sarcina salariaților; nu se precizează de către angajator perioada pentru care au fost încasate salariile necuvenite de către reclamante, rezumându-se doar la a indica o dată minimă până la care s-au încasat, fără însă a se preciza de la ce perioadă au fost încasate efectiv aceste drepturi salariale. De asemenea, se solicită a se avea în vedere faptul că în stabilirea prejudiciului s-au fost avute în vedere salariile brute acordate angajaților. Și nu în ultimul rând, se solicită a se avea în vedere faptul că deși s-a indicat raportul Curții de Conturi ca temei al stabilirii și al reținerii, al imputării acestor sume de bani, acest raport nu a fost respectat de către apelantă, în sensul că prin conținutul raportului Curții de Conturi se constată că ar fi fost majorate nejustificat anumite salarii aplicându-se dispozițiile contractului colectiv de muncă doar pentru anul 2012. Pentru anul 2013 nu s-a stabilit vreo neregularitate în acest sens. Cu toate acestea în apărările formulate apelanta pârâtă a arătat că sumele au fost stabilite atât pentru anul 2012, cât și pentru anul 2013.
Față de aceste împrejurări, precum și față de faptul că pentru unii dintre salariați contractul colectiv de muncă a continuat să-și producă efectele, iar pentru alții salariați contractul colectiv de muncă s-a considerat de către angajator că nu trebuia aplicat, s-a ajuns la situația în care în baza aceleași salarizări unii angajați au rămas în continuare cu salariile pe care le-au avut înainte ca și reclamantele înainte de diminuare, iar ceilalți salariați s-au confruntat cu situația în care se află intimatele în sensul că le-au fost diminuate salariile în baza raportului Curții de Conturi, se solicită a se constata că aceste decizii au fost netemeinic și nelegal emise de A. navală Română. Desigur urmează a se da valoare și dispozițiilor art. 169 din Codul Muncii urmând a se aprecia că această decizie are și valoarea unei decizii de debit.
În replică, reprezentantul apelantei pârâte arată că în situația salariilor anexate la dosar este precizată clar perioada pentru care s-a identificat crearea prejudiciului Autorității Navale Române, în sensul celor constatate de Curtea de Conturi. Curtea de Conturi a constatat prejudiciul luând pe un eșantion această majorare nelegală a salariilor însă în decizia pe care a emis-o, care este executorie, se spunea foarte clar că ”ANR trebuie să procedeze la stabilirea întinderii și mărimii prejudiciului”, astfel încât nu are relevanță că s-ar fi constatat și în 2012 și în 2013 întinderea acestui prejudiciu. Era normal să se constate prejudiciul și în anul 2012 și în anul 2013 dacă aceea ar fi fost perioada pe care s-ar fi întins. Pe de altă parte deciziile fiind executorii A.N.R. a trebuit să ia niște măsuri în acest sens, iar măsurile sunt atipice pentru că deciziile nu obligă salariații la restituirea unui prejudiciu, nici măcar nu s-a procedat la reținerea acestui prejudiciu. Aceste decizii atipice nu au făcut decât să pună în vedere unora dintre salariați faptul că salariile au fost majorate în mod nelegal, așa cum s-a constatat de către Curtea de Conturi..
Fiind lămurită cu privire la cauza dedusă judecății, în conformitate cu dispozițiile art. 394 alin.1 Cod procedură civilă, instanța declară dezbaterile închise și rămâne în pronunțare asupra apelului.
CURTEA
Asupra apelului civil de față;
Prin cererea înregistrată sub nr._ pe rolul Tribunalului C., reclamanții A. L. E., C. L. M., P. R. O., P. V., S. S., V. M. S., în contradictoriu cu pârâta A. Navală Română, au solicitat anularea Deciziilor nr.1067/29.08.2013, nr.1070/29.08.2013, nr.1073/29.08.2013, nr.1040/29.08.2013, nr.1039/29.08.2013 și nr.1054/29.08.2013 emise de pârâtă, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii se arată că prin deciziile contestate, prin art.l - se stabilește, în sarcina reclamanților, un prejudiciu creat prin plăți nelegale, reprezentând drepturi salariale brute necuvenite calculate până la data de 31.08.2013, și prin art.2 - începând cu data de 01.09.2013, se dispune recuperarea prin rețineri lunare din salariu..
Se învederează că deciziile emise de pârâtă sunt veritabile decizii de imputare, iar o astfel de procedură de recuperare a prejudiciului de la angajat nu mai este posibilă după . noului Cod al Muncii - aprobat prin Legea nr. 53/2003, nemaifiind prevăzuta de lege. Din această perspectivă se susține că nu are nicio relevanță dacă sumele a căror recuperare se urmărește, au fost sau nu acordate în mod legal, respectiv dacă au fost încasate în mod corect sau în mod necuvenit de reclamantă și, în consecință, dacă trebuie sau nu trebuie recuperate, important este dacă decizia a fost emisă în concordanță cu procedura instituită de art. 169 din Legea nr.53/2003 - Codul Muncii.
Reclamanții mai arată că, în ceea ce privește legalitatea modalității de modificarea a contractului individual de muncă, privind drepturile salariale (reducere), pârâta nu a indicat în decizie un temei de drept care să îi justifice modalitatea unilaterală de modificare a drepturilor salariale, motiv care este suficient pentru a conduce la anularea acestor decizii.
Se arată că art.41 și art.17 alin.5 din Codul Muncii reglementează faptul că atunci când drepturile salariale se modifică ca efect al unui raport juridic guvernat de un contract colectiv de muncă, respectiv un contract individual de muncă, se poate realiza numai prin acordul părților, concretizat printr-un act adițional, iar atunci când modificarea este prevăzută expres prin lege, contractul individual de muncă se modifică unilateral, deci printr-o decizie.
Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, motivând că deciziile contestate au fost emise ca urmare a constatărilor făcute de Curtea de Conturi, prin procesul verbal nr.2629/14.02.2013, Raportul de audit financiar nr.2645/14.02.2013, Decizia nr. 29/07.03.2013 emisă de Curtea de Conturi-Camera de Conturi C. și încheierea nr.111/38 din 10.05.2013 pronunțată de Comisia de soluționare a contestațiilor.
Se arată că deciziile sunt legale și temeinice, motivat de faptul că au fost emise cu respectarea legislației în vigoare și anume a Codului muncii, a Legii 62/2011 a dialogului social, precum și a legilor de salarizare și conține toate temeiurile de fapt și de drept pe care se fundamentează, scopul urmărit de pârâtă fiind acela de a pune în executare dispozițiile Curții de Conturi, în urma acțiunii de auditare efectuate la A.N.R.
Pârâta a arătat că a intrat în grila bugetară potrivit art. 4 din OUG. nr.84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, fiind salarizată conform Anexei VIII la Legea nr. 284/2010, iar la data intrării în vigoare a actului normativ evocat, și anume, 13.12.2012, CCM al ANR își înceta valabilitatea cu ianuarie 2013, așa după cum atestă adresa ITM nr. 1/04.01.2012 și adresa înregistrată la ANR cu nr.6463/11.04.2013, emisă de Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice-Direcția Salarizare. Se precizează că ANR a intrat în grila bugetară la data de 01.04.2013 prin Decizia nr. 386/2013, motivat de faptul că bugetul ANR /2013 a fost aprobat prin Ordinul nr. 255/28.03.2013, iar art. 6 alin. 4 din Legea nr.284/2010 prevede că ordonatorii principali de credite stabilesc drepturile salariale astfel încât să se încadreze în sumele aprobate în buget. In ceea ce privește prelungirea CCM 2012, se menționează că această prelungire nu vine în contradicție cu dispozițiile art.4 din OUG. nr.84/2012, ci este în acord cu reglementările din Codul muncii și din Legea 62/2011 referitoare la contractele colective de muncă, întrucât personalul ANR este contractual. Având în vedere faptul că personalul ANR este contractual, este clar că pârâta a prelungit CCM 2012 pentru a se conforma legilor invocate, ce nu exclud salarizarea potrivit legii speciale, așa după cum prevede art. 138 alin.l din Legea 62/2011.
Se precizează că Actul adițional la CCM 2012, înregistrat la ANR sub nr._/19.12.2012 a fost înregistrat la ITM sub nr. 412/21._, conform adresei ITM nr._/21.12.2012, așadar, ulterior datei de 13.12.2013, la care a intrat în vigoare O.U.G. nr. 84/2012.
De asemenea, pârâta a solicitat suspendarea cauzei în baza disp.art.413 alin 1 pct.1 C.pr.civ. până la soluționarea definitivă a dosarului nr._ aflat pe rolul Tribunalului C. - Secția CA, având ca obiect contestare act administrativ.
În susținerea cererii de suspendare s-a arătat că ANR a contestat Decizia Curții de Conturi nr.29/07.03.2013, prin care această instituție a constatat acordarea nelegală a unor majorări salariale în cursul anului 2012 pentru salariații pârâtei, decizie care a stat la baza stabilirii prejudiciului creat de reclamantă și contestat prin prezenta acțiune.
Conform art.413 alin 1 pct.1 C.pr.civ., „instanța poate suspenda judecata, când dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existența ori inexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți.”
Analizând înscrisurile depuse la dosarul cauzei, instanța a constatat că nu sunt îndeplinite dispozițiile legale invocate și întrucât art.413 alin 1 pct.1 C.pr.civ. prevede posibilitatea instanței de a dispune suspendarea cauzei apreciind asupra situației concrete, prin Încheierea pronunțată în ședință publică la data de 04.02.2014 s-a dispus respingerea cererii de suspendare a judecății.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.
Prin sentința civilă nr. 1127 din data de 9 mai 2014 pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul C. a admis acțiunea formulată de reclamanții A. L. E., C. L. M., P. R. O., P. V., S. S., V. M. S., în contradictoriu cu pârâta A. Navală Romană (ANR).
A dispus anularea deciziilor nr.1067 din 29.08.2013, nr. 1070 din 29.08.2013, nr. 1073 din 29.08.2013, nr. 1040 din 29.08.2013, nr. 1039 din 29.08.2013 și nr. 1054 din 29.08.2013 emise de ANR.
A obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1.800 lei (câte 300 lei către fiecare reclamantă).
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a avut în vedere următoarele:
Prin deciziile nr.1067 din 29.08.2013, nr.1070 din 29.08.2013, nr.1073 din 29.08.2013, nr.1040 din 29.08.2013, nr.1039 din 29.08.2013 și nr.1054 nr. 29.08.2013, A. Navală Română a stabilit că reclamantele au creat prejudicii instituției pârâte, prin plăți nelegale, reprezentând drepturi salariale brute necuvenite, calculate până la data de 31.08.2013 și a dispus recuperarea acestor prejudicii, create de plata unor drepturi bănești pentru personalul cu funcții de execuție și de conducere din cadrul instituției pârâte.
Conform acestor decizii, recuperarea prejudiciului se va realiza prin rețineri din salariu în rate lunare, începând cu data de 01.09.2013.
Conform prevederilor din art.169 alin.(1) și (2) Codul muncii, „nici o reținere din salariu nu poate fi operată, în afara cazurilor și condițiilor prevăzute de lege” iar „reținerile cu titlu de daune cauzate angajatorului nu pot fi efectuate decât dacă datoria salariatului este scadentă, lichidă și exigibilă și a fost constatată ca atare printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă”.
În prezenta cauză, problema care se impune a fi analizată este cea a legalității modalității de recuperare a sumelor pe care pârâta angajatoare le consideră încasate necuvenit de către reclamantele salariate, iar nu problema legalității drepturilor salariale a căror recuperare se urmărește.
În ceea ce privește legalitatea deciziilor contestate, s-a constatat că o astfel de procedură de recuperare a prejudiciului de la angajat nu mai este posibilă după . noului Cod al Muncii – aprobat prin Legea nr. 53/2003, nemaifiind prevăzută de lege.
Aceste prevederi legale exclud posibilitatea recuperării pretinsului prejudiciu provocat angajatorului prin alte proceduri nereglementate de lege, cum ar fi procedura emiterii unei decizii de imputare, care își găsea reglementarea în vechiul Cod al Muncii, în prezent abrogat. Față de această situație, instanța nu este ținută a verifica dacă sumele a căror recuperare se urmărește de pârât au fost sau nu acordate în mod legal, implicit dacă au fost încasate în mod corect sau în mod necuvenit de salariați, ci dacă trebuie sau nu să fie recuperate de la salariați în această modalitate.
S-a constatat că mențiunea făcută de către instituția pârâtă în cuprinsul deciziei contestate - referitoare la posibilitatea angajatorului de a proceda la obținerea unui titlu executoriu în vederea recuperării integrale a drepturilor salariale necuvenite, în situația în care salariatul nu este de acord cu restituirea sumei încasate – se constată nu are nici o relevanță din perspectiva nerespectării unor dispoziții legale imperative (art. 169 din Codul Muncii). Având în vedere situația de fapt concretă, instanța a înlăturat apărările pârâtei.
Pentru acest motiv, deciziile de imputare emise de pârâtă sunt nule, fiind lipsite de temei legal și contravenind dispozițiilor imperative ale art. 169 din Codul Muncii. În consecință, instanța a mai procedat la analizarea celorlalte motive de nulitate invocate de către reclamante.
Raportat la aceste considerente, instanța a admis și a dispus anularea deciziilor nr.1067/29.08.2013, nr.1070/29.08.2013, nr.1073/29.08.2013, nr.1040/29.08.2013, nr.1039/29.08.2013 și nr.1054/29.08.2013 emise de ANR.
Potrivit art. 453 alin 2 Cod procedură civilă, partea care pierde procesul va fi obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Constatând că pârâta este cea care a căzut în pretenții și existând și o cerere în acest sens, instanța a obligat-o la plata sumei de 1800 lei, reprezentând onorariu avocat.
Împotriva încheierii interlocutorii pronunțate la data de 4 februarie 2014 și a sentinței civile nr. 1127 din data de 9 mai 2014, în termen legal a declarat apel pârâta A. Navală Română criticându-le pentru netemeinicie și nelegalitate.
În ceea ce privește încheierea interlocutorie din data de 4.02.2015 se arată că instanța de fond, în mod eronat, a respins cererea de suspendare a cursului judecății formulată de pârâta, reținând că nu sunt îndeplinite dispozițiile legale invocate pe considerentul că Decizia nr. 29/07.03.2013 emisă de Curtea de Conturi a României-Camera de Conturi C. era executorie, iar în acest caz unica modalitate de recuperare a prejudiciului înregistrat de către ANR consta în promovarea de acțiuni în răspundere patrimonială.
Instanța de fond în mod eronat a admis cererea de chemare de judecată formulată de intimatele reclamante, motivat de faptul că Deciziile contestate reprezintă decizii de imputare, fără suport legal în momentul de față. Instanța a arătat că această procedură de recuperare a prejudiciului de la angajat era prevăzută de vechiul Cod al Muncii, în prezent abrogat. În opinia instanței de fond, unica modalitate de recuperare a prejudiciului o putea constitui promovarea unei acțiuni în răspundere patrimonială.
Critică această soluție a instanței motivat de faptul că, într-adevăr, în condițiile statului de drept, răspunderea patrimonială pentru daune se impune să se stabilească de către instanțele de judecată și că orice executare silită trebuie să aibă la bază un titlu executoriu valabil, însă, aceasta nu lezează libertatea contractuală, deoarece părțile contractante pot conveni de comun acord asupra modalităților de executare sau de stingere a obligațiilor reciproce. Astfel, în speță, apelanta pârâtă, prin Deciziile emise, a urmărit să afle dacă intimatele reclamantele sunt de acord în mod expres cu restituirea sumelor încasate cu titlu nedatorat potrivit constatărilor făcute de către CCR.
Deciziile contestate nu sunt decizii de imputare, întrucât acestea nu-i obligă pe salariați la restituirea sumelor plătite de angajator cu titlu nedatorat, ei fiind liberi să consimtă sau nu cu privire la recuperarea prejudiciului înregistrat de către ANR.
În condițiile în care pe cale judecătorească se va pronunța o hotărâre definitivă prin care se va constata legalitatea acordării drepturilor salariale achitate până la momentul emiterii prezentei Decizii, salariații vor beneficia retroactiv de cuantumul acestor drepturi salariale
Cuantumul salariilor intimatelor trebuia să se raporteze la nivelul celui avut în plată la momentul decembrie 2011, la care să se adauge creșterile salariale prevăzute de OUG 19/2012 în lunile iunie și decembrie 2012, orice altă mărire de salariu negociată excedând cadrului legal, așa după cum s-a arătat.
Precizează că prin art. 2 alin.1 lit. c) din Legea 284/2010 se stabilește incidența respectivei legi și în situația instituțiilor finanțate integral din venituri proprii, acesta fiind și cazul ANR – art. 8 alin. 1 din OG._ privind transportul maritim și pe căile navigabile interioare coroborat cu art. 1 alin, 2 din HG 1133/2002 privind organizarea și funcționarea ANR. Mai mult, principiile care guvernează salarizarea, prevăzute în art. 3 din Legea cadru 284/2010, trebuie să se aplice întregului personal în scopul evitării comiterii discriminărilor. În aceste condiții, auditorii publici externi ai CCR au constatat o încălcare flagrantă a legii.
Pentru toate considerentele arătate, apreciază că deciziile contestate sunt temeinice și legale.
Analizând sentința apelată din prisma criticilor formulate, Curtea a respins apelul ca nefondat pentru următoarele considerente:
Referitor la încheierea interlocutorie din data de 04.02.2014, în mod corect prima instanță a respins cererea pârâtei de suspendare a judecății prezentei cauze până la soluționarea definitivă a dosarului civil nr._ având ca obiect contestație împotriva deciziei nr. 29/07.03.2013 emisă de Curtea de Conturi a României.
Câtă vreme pârâta nu a promovat acțiuni în răspundere patrimonială împotriva reclamanților, erau îndeplinite condițiile art. 413 alin.1 C.pr.civ., în sensul că dezlegarea prezentei cauze nu depindea de existența ori inexistența dreptului ce face obiectul dosarului nr._ .
În plus dosarul nr._ aflat pe rolul Curții de Apel C.-Secția a II civilă, de contencios administrativ și fiscal a fost soluționat prin decizia civilă nr. 1386/CA/10.11.2014 în sensul respingerii recursului.
Prin deciziile de imputație emise pe numele reclamanților pârâta a stabilit că reclamanții au creat prejudicii instituției pârâte, prin plăți nelegale, reprezentând drepturi salariale brute necuvenite, calculate până la data de 31,08,2013 și a dispus recuperarea acestor prejudicii create de plata unor drepturi bănești pentru personalul cu funcții de execuție și de conducere din cadrul instituției pârâte.
Prin aceste decizii s-a dispus ca recuperarea prejudiciului să se realizeze prin rețineri din salariu în rate lunare, începând cu data de 01.09.2013.
În mod corect prima instanță a dispus anularea deciziilor de imputație emise pe numele reclamanților cu motivarea că recuperarea prejudiciului provocat angajatorului nu se poate face prin alte proceduri nereglementate de lege.
Prin art. 169 Codul muncii se prevede:
- alin. (1): „ Nicio reținere din salariu nu poate fi operată, în afara cazurilor și condițiilor prevăzute de lege.
- alin. (2): „ Reținerile cu titlu de daune cauzate angajatorului nu pot fi efectuate decât dacă datoria salariatului este scadentă, lichidă și exigibilă și a fost constatată ca atare printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă”.
Recuperarea prejudiciului cauzat de salariați nu este posibilă pe calea deciziilor de imputație, ci doar pe calea unei acțiuni în răspundere patrimonială conform prevederilor art. 254 alin.1 Codul Muncii.
Prin dispozițiile legale menționate mai sus, legiuitorul face doar o aplicare a principiilor constituționale ale garantării dreptului de proprietate, precizând că nicio reținere din salariu nu poate fi operată, decât în cazurile și condițiile prevăzute de lege.
De asemenea, legiuitorul face o aplicare a dispozițiilor de drept comun și în ceea ce privește garantarea dreptului de proprietate, precizând inclusiv, că debitele către angajator trebuie să fie constatate și plătite în condițiile dreptului comun, adică să fie constatate printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă.
Prin aceste dispoziții legale se instituie măsuri de protecție a salariatului în raporturile sale cu angajatorul, acesta din urmă, neavând posibilitatea să stabilească răspunderea patrimonială a salariatului în mod unilateral.
În absența unei învoieli a părților pentru recuperarea prejudiciului, există doar posibilitatea angajatorului de a sesiza instanța cu o acțiune în răspundere patrimonială.
Numai după obținerea titlului executoriu, angajatorului putea proceda la rețineri din salariu cu respectarea art. 257 Codul muncii.
Pentru considerentele expuse mai sus, potrivit art.480 al.1 Cod procedură civilă Curtea a respins apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulat de apelanta pârâtă A. NAVALĂ ROMÂNĂ (ANAR), cu sediul în Incinta Port C., nr.1, Clădire ANR, județ C., împotriva încheierii interlocutorii din data de 4.02.2014 și a sentinței civile nr.1127 din 9.05.2014, pronunțate de Tribunalul C.-Secția I civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatele reclamante A. L.-E., C. L.-M., P. R.-O., P. V., S. S., V. M.-S. - toți cu domiciliul ales în C., ., .>J. C. (la cabinet de avocat V. L.), ca nefondat.
Obligă apelanta să plătească intimatelor suma de 1800 lei, reprezentând cheltuieli de judecată (câte 300 lei către fiecare intimată).
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 3.03.2015.
Președinte, Judecător,
J. Z. M. S.-S.
Grefier,
M. G.
Jud. fond –R.I.S.
Red.dec.- jud. J.Z./20.03.2015
Dact.gref.G.M./9 ex./27.03.2015
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 146/2015.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 145/2015.... → |
|---|
