Drepturi salariale ale personalului din justiţie. Decizia nr. 597/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 597/2015 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 18-11-2015 în dosarul nr. 597/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă
DECIZIA CIVILĂ NR. 597/CM
Ședința publică de la 18 Noiembrie 2015
Completul de judecată constituit din:
PREȘEDINTE - I. B.
JUDECĂTOR - M. P.
Grefier - A. B.
Pe rol soluționarea apelului civil formulat de apelanții pârâți:
I.M. P. - P. DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, cu sediul în București, ., Sector 5;
II.M. P. - P. DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL C., cu sediul în C., ., județ C., în nume propriu și pentruP. DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL TULCEA, cu sediul în Tulcea, ., județ Tulcea;
împotriva sentinței civile nr. 807/2015, pronunțată de Tribunalul Tulcea – Secția Civilă de C. Administrativ și Fiscal la data de 19.05.2015, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant V. P., cu domiciliul în Tulcea, .. 75, județ Tulcea, având ca obiect drepturi salariale ale personalului din justiție.
La apelul nominal efectuat în cauză se constată lipsa părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință prin care s-au evidențiat părțile, obiectul litigiului și stadiul procesual, precum și faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, conform art. 155 și urm. Cod procedură civilă. S-a învederat, totodată, că ambele apeluri au fost declarate și motivate în termen legal; motivele de apel au fost comunicate; s-a formulat în cauză întâmpinare de către intimatul reclamant; toate părțile din prezenta cauză au solicitat judecata în lipsă.
După referatul grefierului de ședință;
Instanța, constatând că nu sunt motive de amânare a cauzei, apreciază dosarul în stare de judecată și rămâne în pronunțare, luând act că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art. 411 alin.(1) pct.2 teza a II-a Cod procedură civilă.
CURTEA
Asupra apelurilor civile de față;
Din examinarea lucrărilor dosarului Curtea reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Tulcea sub nr._ reclamantul V. P. a solicitat în contradictoriu cu pârâții M. P. – P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, P. de pe lângă Curtea de Apel C. și P. de pe lângă Tribunalul C., obligarea în solidar a pârâților la plata de daune interese moratorii, respectiv dobânzi legale, reprezentând echivalentul prejudiciului suferit prin executarea de către debitori, cu întârziere, a obligației de plată stabilită irevocabil în sarcina acestora prin titluri executorii, de la data pronunțării hotărârilor și în continuare, pentru viitor, până la achitarea integrală a sumelor pe care i le datorează cu titlu de drepturi salariale, conform sentințelor și deciziilor pronunțate în favoarea sa, după cum urmează: sentința civilă nr. 2279/07.12.2007 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr._, rămasă definitivă prin decizia nr. 210/CM din 01.04.2008 a Curții de Apel C.; sentința civilă nr. 520/05.03.2008, pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr._ rămasă definitivă prin decizia nr. 5722/10.10.2008, pronunțată în dosarul nr._ al ICCJ - Secția civilă,precum și obligarea pârâților M. P. - P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Curtea de Apel C. să aloce fondurile necesare, acoperitoare, efectuării plății sumelor cu titlu de dobândă astfel calculate.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că se află în posesia titlurilor executorii menționate mai sus și deși se află în posesia unor titluri executorii încă din anul 2008, nici până la această dată pârâții nu au înțeles să își execute obligația și să îi achite în întregime sumele datorate.
S-a susținut că prin sentințele civile menționate au fost acordate doar sumele actualizate cu indicele de inflație, fără dobânzi, însă, solicitarea acestor dobânzi pe cale separată nu este împiedicată de vreo dispoziție legală, atâta timp cât obligația legală subzistă.
A menționat reclamantul că potrivit hotărârilor judecătorești menționate, pârâții au fost obligați să-i plătească drepturile salariale menționate anterior, însă doar o parte din aceste drepturi, au fost achitate benevol, pârâții prevalându-se de dispozițiile OUG nr. 75/2008 și ale OUG nr. 71/2009, pentru a amâna sine die plata diferențelor.
S-a mai menționat că prin adoptarea Legii nr. 113/2010 de aprobare a OUG nr. 71/2009 și reeșalonarea plății titlurilor executorii până în anul 2016, s-a ajuns la o situație prejudiciabilă pentru el întrucât hotărârile judecătorești irevocabile vor fi puse în executare după mai mult de 8 ani, ceea ce depășește cu mult exigențele de rezonabilitate pe care le reclamă garanțiile instituite prin art. 6 din CEDO și art. 1 din Primul Protocol adițional.
Prin întâmpinările formulate în cauză pârâții au invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului Tulcea, excepția lipsei calității procesuale pasive a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C. și excepția prescrierii acțiunii reclamantului.
Prin sentința civilă nr. 807/19.05.2015 Tribunalul Tulcea a respins ca nefondate excepția necompetenței materiale a Tribunalului Tulcea și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților P. de pe lângă Tribunalul Tulcea și P. de pe lângă Curtea de Apel C..
S-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune cu privire la pretențiile aferente perioadei 07.12.2007 – 17.02.2012, aceste pretenții fiind respinse ca prescrise.
S-a admis în parte acțiunea reclamantului în raport cu cei trei pârâți și au fost obligați pârâții la plata către reclamant a unor daune interese moratorii sub forma dobânzilor legale aferente sumelor datorate conform următoarelor hotărâri judecătorești: sentința civilă nr. 2279/07.12.2007 a Tribunalului Tulcea, irevocabilă prin decizia civilă nr. 210/CM/01.04.2008 a Curții de Apel C. și sentința civilă nr. 520/05.03.2008 a Tribunalului Tulcea, irevocabilă prin decizia nr. 5722/10.10.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a României, începând cu data de 18.02.2012 și până la achitarea integrală a sumelor datorate cu titlu de drepturi salariale.
Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul Tulcea a reținut în esență următoarele:
În ceea ce privește necompetenței teritoriale, instanța a reținut următoarele:
Potrivit art. 127 alin. 1 din NCPC „Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea.”
Alineatul 2 al aceluiași articol prevede că dispozițiile alin. 1 se aplică în mod corespunzător și în cazul procurorilor.
Reclamantul a fost procuror, în prezent fiind pensionar.
Or, având în vedere că dispozițiile art. 127 alin. 1 sunt aplicabile procurorilor în activitate și, întrucât reclamantul este pensionar instanța a respins ca nefondată excepția necompetenței teritoriale.
Excepția lipsei calității procesuale pasive a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C. și a Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea, a fost respinsă ca nefondată, având în vedere că P. de pe lângă Curtea de Apel C. are calitatea de ordonator secundar de credite,iar P. de pe lângă Tribunalul Tulcea are calitatea de ordonator terțiar de credite.
De asemenea, instanța de fond a mai reținut că P. de pe lângă Curtea de Apel C. nu poate să invoce decât excepția lipsei calității procesuale pasive în ceea ce-l privește, nu și pentru pârâtul P. de pe lângă Tribunalul Tulcea.
Prin sentințele civile nr. 2279/07.12.2007 și nr. 520/05.03.2008, pronunțate de Tribunalul Tulcea în dosarele nr._ și nr._, depuse în copie la dosar (filele 6-17), reclamantul a obținut, în contradictoriu cu pârâții Pachetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, P. de pe lângă Curtea de Apel C. și P. de pe lângă Tribunalul Tulcea o . drepturi salariale
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtul P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție prin întâmpinarea depusă la dosar, tribunalul a reținut că, relativ la executarea sentințelor civile definitive și irevocabile legiuitorul a stabilit termene suspensive de executare, prin reglementarea unei proceduri speciale de executare, prevăzută de art. I din O.U.G. nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 18/2010.
Conform art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, „termenul prescripției este de 3 ani”.
În prezenta cauză au fost solicitate drepturi pentru o perioadă mai mare de 3 ani anteriori formulării acțiunii.
Prin decizia nr. 7/27 aprilie 2015, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Pitești prin încheierea din 6 noiembrie 2014, pronunțată în dosarul nr._ și a stabilit că plățile voluntare eșalonate în temeiul O.U.G. nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011, efectuate în baza unui titlu executoriu nu întrerup termenul de prescripție a dreptului material la acțiune pentru daunele-interese moratorii sub forma dobânzii penalizatoare.
Ca urmare, s-a apreciat că excepția prescripției este fondată, iar instanța a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune în ceea ce privește plata dobânzilor legale anterioare datei de 18 februarie 2012 și a respins pretențiile aferentei perioadei 7.12._12, ca fiind prescrise.
Relativ la fondul cauzei, s-a reținut că, în cauză sunt incidente dispozițiile legale sub imperiul cărora au fost pronunțate hotărârile irevocabile, respectiv art. 1082 și art. 1088 cod civil anterior conform cărora, art. 1082 „debitorul este osândit, de se cuvine, la plata de daune-interese sau pentru neexecutarea obligației, sau pentru întârzierea executării, cu toate că nu este rea-credință din parte-i, afara numai dacă nu va justifica că neexecutarea provine din o cauză străină, care nu-i poate fi imputată”, art. 1088 alin. 1 „la obligațiile care au de obiect o sumă oarecare, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, afară de regulile speciale în materie de comerț, de fidejusiune și societate”.
În prezent aceste dispoziții legale sunt reluate prin art. 1535 alin.1 Noul Cod Civil conform căruia „în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. În acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plății ar fi mai mic”.
Este evident faptul că prin executarea eșalonată a obligației de plată creditorul a suferit un prejudiciu a cărui existență este confirmată chiar de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009, care, în cuprinsul art. 1 alin. (3), prevede că sumele plătite eșalonat se actualizează cu indicele prețurilor de consum comunicat de Institutul Național de S.. Or, prin instituirea obligației de actualizare a sumei cu indicele prețurilor de consum, legiuitorul recunoaște implicit existența prejudiciului cauzat prin executarea eșalonată și, în consecință, instituie o reparație parțială, prin acordarea de daune-interese compensatorii (damnum emergens).
Pierderea efectiv suferită de creditor, ca prim element de reparare integrală a prejudiciului, este remediată prin măsura prevăzută de art. 1 alin. (3) din O.U.G. nr. 71/2009, constând în actualizarea sumelor stabilite prin titlul executoriu cu indicele prețurilor de consum.
Însă principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, ca efect al executării eșalonate a titlurilor executorii, impune și remedierea celui de-al doilea element constitutiv al prejudiciului, prin acordarea beneficiului de care a fost lipsit (lucrum cessans), respectiv daune-interese moratorii, sub forma dobânzii legale.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal au declarat apel pârâții M. P. – P. de pe lângă Curtea de Apel C. în nume propriu și pentru P. de pe lângă Tribunalul Tulcea și M. P. – P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și justiție, care au criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
I.Apelantul M. P. – P. de pe lângă Curtea de Apel C. în nume propriu și pentru P. de pe lângă Tribunalul Tulcea a criticat legalitatea hotărârii Tribunalului Tulcea sub următoarele aspecte:
1. Hotărârea instanței de fond este nelegală, întrucât a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii, respectiv a disp.art. 1531-1537 din noul Cod civil.
Noțiunea de prejudiciul la care se referă art. 1531-1537 din noul Cod civil este legată de cea de culpă care trebuie dovedită și nu presupusă, așa cum sunt cerințele art. 1531, art. 1532 și ale art. 1537 din noul Cod civil.
Astfel, chiar dacă instanța de fond a cosntatat producerea unei devalorizări a creanței intimatului reclamant între cele două momente precizate (data acordării dreptului și data achitării integrale a debitului – decembrie 2016), avea obligația să argumenteze temeinic și legal că devalorizarea s-a produs din culpa apelanților pârâți Parchetele de pe lângă Curtea de Apel C. și Tribunalul Tulcea, fapt nerezultat din dovezile administrate în cauză.
Existența culpei debitorului față de cadrul legal incident în materia executării titlurilor care au ca obiect drepturi salariale ale salariaților din instituțiile publice, nu a putut fi probată nici de intimatul reclamant și nici de către instanța de fond.
Raportând dispozițiile Codului civil la obiectul cererii de chemare în judecată rezultă netemeinicia susținerilor instanței de fond, întrucât actele normative și directiva 2011/7/EU a Parlamentului European și a consiliului din 16.02.2011 invocate se referă la obligații comerciale, or în speță ne aflăm într-un litigiu de dreptul muncii unde devin aplicabile regulile Codului muncii și ale Codului civil privitoare la repararea prejudiciului.
2. Hotărârea Tribunalului Tulcea este nelegală, fiind pronunțată cu aplicarea greșită a O.U.G. nr. 71/2009.
Legiuitorul a reglementat o procedură specială derogatorie de executare a plăților titlurilor care au ca obiect drepturi salariale ale salariaților din instituțiile publice, prevăzută de disp. O.U.G. nr. 71/2009 așa cum a fost aprobată prin Legea nr.230/2011, respectiv de Legea nr. 293/2011.
Legalitatea acestor măsuri de eșalonare a fost supusă atât controlului intern prin Decizia nr. 1533/28.11.2011 a Curții Constituționale, cât și controlului extern prin Decizia pronunțată de CEDO în cauza „ D. și alții contra României” din 04.09.2012. Concluzia controlului de legalitate a acestor măsuri a fost aceea că legiuitorul stabilește cerințele interesului public și menține astfel echilibrul între interesele creditorilor și interesul general al societății. Astfel, procedura specială derogatorie de executare, stabilită de legiuitor prin legi speciale (O.G. nr. 22/2002, O.U.G. nr. 75 și O.U.G. nr. 71/2009) este un atribut exclusiv al acestuia, exercitat în scopul menținerii echilibrului bugetar și apărării interesului general al societății.
3. Data scadenței obligației de plată – criteriu important în studiul și aplicarea noțiunii de „dobândă legală”. Creanța nu este exigibilă. Reglementări.
Văzând pretențiile intimatului reclamant – acordarea de dobânzi legale pentru acoperirea prejudiciul, instanța de fond avea obligația să determine data la care apelanții pârâți trebuiau să îndeplinească plata creanței, prin prisma actelor normative care reglementează situația juridică a „datei scadenței obligației de plată”.
Noul cod civil ( în vigoare la data formulării acțiunii) prevede dreptul la daune moratorii, doar în situația în care suma nu este plătită la scadență. Potrivit prevederilor art. 1535 „Daunele moratorii în cazul obligațiilor bănești. 1) În cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până la momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege…”.
În concluziile, termenele stabilite prin O.U.G. nr. 71/2009 și Legea nr.230/2011 eșalonează procedura de achitare a creanței până la sfârșitul anului 2016, motiv pentru care nu putem vorbi de exigibilitatea creanței decât după împlinirea scadenței.
Pe cale de consecință, solicitarea intimatului reclamant privind plata dobânzilor legale pentru neexecutarea creanței, vine înaintea împlinirii termenului de scadență, stabilit de legiuitor pentru procedura de executare prevăzută de O.U.G. nr. 71/2009, aprobată prin Legea nr. 230/2011.
Din aceste motive creanța intimatului reclamant nu este certă, lichidă și exigibilă, fiind afectată de un termen suspensiv, lipsindu-i astfel instrumentele fundamentale pentru executarea silită, și orice examinare a cererii fără stabilirea exactă a situației juridice a creanței devine lipsită de temei legal.
II.La rândul său pârâtul M. P. – P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a criticat legalitatea și temeinicia hotărârii Tribunalului Tulcea sub următoarele aspecte:
Prin Decizia nr. 2 pronunțată în ședința publică din data de 17.02.2014 de către Înalta Curte de Casație și Justiție a fost admis recursul în interesul legii formulat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și în consecință s-a stabilit:
În aplicarea disp.art. 1082 și art. 1088 Codul civil, respectiv alin.1, alin.2 teza I și art. 1535 alin.(1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art. 1 și art. 2 din O.U.G. nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011, cu modificările și completările ulterioare.
Sintagma „pot fi acordate” exclude din start imperativul categoric, nu exprimă obligația, ci lasă la aprecierea instanțelor latitudinea, posibilitatea de a aprecia dacă sunt întrunite toate condițiile legale privind acordarea dobânzilor.
„În ceea ce privește posibilitatea cumulului dintre actualizarea dintre actualizarea creanței și daunele-interese moratorii, deși, de principiu, nu este exclusă, pornindu-se de la principiul reparării integrale a prejudiciului, dată fiind natura juridică a dobânzii (lucrum cessans) diferită de cea a actualizării obligației cu indicele de inflație (damnum emergens), în privința creanțelor ce intră sub incidența O.U.G. nr. 71/2009, în circumstanțele date cumulul nu poate fi admis întrucât, pe de o parte, nu sunt întrunite condițiile prevăzute de legea pentru acordarea daunelor-interese moratorii, iar pe de altă parte, nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru angajarea răspunderii civile a debitorilor”.
Totodată, prin Decizia nr. 838/2009 publicată în Monitorul Oficial nr. 631/03.07.2009 Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra conflictului juridic de natură constituțională dintre autoritatea judecătorească, reprezentată de Înalta Curte de Casație și Justiție, pe de o parte, Parlamentul și Guvernul României, pe de altă parte, cerere formulată de Președintele României în temeiul art. 146 lit.e din Constituție.
Astfel, Curtea Constituțională a constatat existența unui conflict juridic între autoritatea judecătorească, pe de o parte, și Guvernul și Parlamentul României, pe de altă parte, în sensul că „în exercitarea atribuțiilor prevăzute de art. 126 alin.3 din Constituție, Înalta Curte de Casație și Justiție are competența de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către toate instanțele judecătorești, cu respectarea principiului fundamental al separației și echilibrului puterilor, consacrat de art. 1 alin.4 din Constituția României. Înalta Curte de Casație și Justiție nu poate să instituie, să modifice sau să abroge norme juridice cu putere de lege ori să efectueze controlul de constituționalitate al acestora”.
Decizia Curții Constituționale fundamentează dreptul de a analiza cauzele prin prisma elementelor de legalitate fără a atribuit dispozițiilor legale o interpretare extinsă.
Prin Decizia Curții Constituționale s-a statuat definitiv și obligatoriu că Înalta Curte de Casație și Justiție a încălcat atribuțiile constituționale, modificând norme juridice cu putere de lege. Așa fiind, instanța are obligația să dispună soluționarea prezentei cauze în considerarea respectării dispozițiilor legale în materie.
Constatând că în ambele recursuri este criticată hotărârea Tribunalului Tulcea sub aspectul modalității de soluționarea pretențiilor reclamantului reprezentând daune moratorii sub forma dobânzii legale aferente drepturilor salariale cuvenite acordate în temeiul unor titluri executorii și eșalonate la plată în temeiul O.U.G. nr. 71/2009, Curtea va analiza împreună aceste recursuri, urmând a le soluționa printr-un considerent comun.
Recursurile se rețin a fi nefondate și urmează respinse pentru următoarele considerente:
Reclamantul a dedus judecății o acțiune având ca obiect obligarea pârâților M. de Justiție – P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, P. de pe lângă Curtea de Apel C. și P. de pe lângă Tribunalul Tulcea la plata unor daune interese moratorii egale cu dobânda remuneratorie, ca urmare a executării cu întârziere, în mod eșalonat a creanțelor de natură salarială stabilite prin titlurile executorii exibate în cerere, titluri prin care s-a stabilit în mod irevocabil calitatea de debitor a tuturor celor trei pârâți.
Dobânzile pretinse de reclamant reprezintă o corecție a drepturilor salariale stabilite prin hotărâre judecătorească și au o legătură directă cu stabilirea drepturilor salariale, acțiunea promovată pentru obținerea acestor daune având tot o natură salarială, un accesoriu celui principal, sens în care s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție într-o decizie de speță (Decizia civilă nr. 954/20.03.2014 pronunțată în dosarul nr._ ).
Prin urmare, cum cauza de față are un caracter accesoriu față de acțiunile finalizate prin titlurile executorii enumerate în acțiune, și care au vizat obligarea tuturor pârâților la plata către reclamant a unor drepturi de natură salarială, Curtea constată că în prezenta cauză prima instanță a stabilit în mod judicios și asupra obligației ce incumbă celor trei pârâți de a-i plăti reclamantului accesoriile creanței principale, respectiv daune interese moratorii pentru executarea eșalonată a drepturilor salariale arătate în titlurile executorii, conform OUG nr.71/2009, modificată.
În acord cu dezlegările date de Înalta Curte de Casație și Justiție într-un recurs în interesul Legii (Decizia civilă nr.21/22 iunie 2015) ce a avut ca obiect interpretarea și aplicarea prevederilor art. 1079 alin.(2) pct.3 din Codul civil de la 1864 și art.1523 al.(2) lit.(d) din Codul civil, raportat la art. 166 al.(1) și (4) din Codul Muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare și art.1088 C.civil de la 1864, art.2 din OG nr.9/2000 aprobată prin Legea nr.43/2012, cu modificările ulterioare și art.1535 din Codul civil, Tribunalul Tulcea a reținut că dobânzile penalizatoare datorate de stat (prin instituțiile publice debitoare) pentru executarea cu întârziere a obligațiilor de plată pot fi solicitate pentru termenul de 3 ani anterior datei introducerii acțiunii.
În consecință, prin sentința civilă nr. 807/19.05.2015 Tribunalul Tulcea a admis excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtul P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justițșie în ceea ce privește pretențiile anterioare datei de 17.02.2012 și a respins aceste pretenții ca fiind prescrise. Au fost acordate daune cu titlu de dobânzi numai pentru o perioadă de 3 ani, anterioară înregistrării cererii la instanță (18.02.2015), respectiv începând cu data de 18.02.2012 până la efectuarea plății.
Se rețin a fi nefondate și celelalte critici ale apelanților pârâți pentru următoarele considerente:
Prin Decizia nr. 7/27.04.2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, conform disp. art.519 NCPC, hotărâre obligatorie pentru instanțele judecătorești conform art.521 al.(3) NCPC s-a statuat că „Plățile voluntare eșalonate în termenul Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 74/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificările prin Legea nr.20/2011, efectuate în baza unui titlu executoriu nu întrerup termenul de prescripție a dreptului material la acțiune pentru daunele-interese moratorii sub forma dobânzii penalizatoare.
Prin această hotărâre s-au tranșat însă și o . probleme de drept adiacente și care nu rămân nevalorizate de către instanță în prezenta cale de atac și anume:
-litigiile având ca obiect plata daunelor interese moratorii sunt litigii de dreptul muncii;
-titlurile pentru care s-a solicitat plata dobânzii penalizatoare sunt executorii de drept, iar dreptul la acțiune cu privire la daunele rezultate din neexecutare se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile erau datorate;
-aplicarea O.U.G. nr.71/2009, aprobată cu modificările prin Legea nr.230/2011 a suspendat de drept executarea silită, însă, pe durata suspendării dobânda curge, creanța fiind certă, lichidă și exigibilă;
-prin eșalonarea la plată a fost fixat un alt termen pentru executarea obligațiilor de plată, dar prin aceasta, creditorul nu pierde dreptul la daune pentru neexecutarea la scadență;
-daunele interese moratorii sub forma dobânzii legale au caracterul unor prestații succesive și sunt datorate pentru întreaga perioadă de executare cu întârziere și calculate pentru fiecare zi de întârziere, cu începere de la data scadenței acestor creanțe;
-plata parțială de către debitor a unor sume stabilite prin titluri executorii, în aplicarea unui act normativ cu putere de lege, prin care, în favoarea debitorului se instituie termene de plată eșalonată a debitului, nu întrerup prescripția extinctivă .
Referitor la dreptul reclamantei de a obține despăgubiri cu titlu de daune moratorii sub formă de dobândă pentru perioada 18.02.2012 și până la efectuarea plății creanței principale, Curtea constată că în mod judicios Tribunalul Tulcea a admis acțiunea reclamantului.
Prin decizia nr.2 din 17.02.2014 pronunțată de Înalta de Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 411 din 3 iunie 2014) s-a stabilit că „în aplicarea dispozițiilor art. 1082 și 1088 din Codul civil din 1864, respectiv art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza I și art. 1.535 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art. 1 și 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011”.
Această decizie este obligatorie, potrivit art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă.
Ca urmare, motivele invocate de apelanți cu privire la imposibilitatea acordării dobânzii legale pentru sumele datorate ce intră sub incidența OUG nr.71/2009 nu pot fi primite întrucât contravin celor stabilite de Înalta Curte de Casație și Justiție.
De altfel, argumentele privind neîntrunirea condițiilor prevăzute de lege pentru acordarea daunelor-interese moratorii și condițiilor prevăzute de lege pentru angajarea răspunderii civile a debitorilor, în special inexistența unui fapt ilicit și a culpei respectiv lipsa caracterului exigibil al creanței au fost invocate și în opinia Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu ocazia soluționării recursului în interesul legii, aceste argumente fiind înlăturate de Înalta Curte de Casație și Justiție în considerentele deciziei nr. 2/2014.
Astfel, s-au reținut următoarele:
„Este evident faptul că prin executarea eșalonată a obligației de plată creditorul a suferit un prejudiciu a cărui existență este confirmată chiar de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009, care, în cuprinsul art. 1 alin. (3), prevede că sumele plătite eșalonat se actualizează cu indicele prețurilor de consum comunicat de Institutul Național de S.. Or, prin instituirea obligației de actualizare a sumei cu indicele prețurilor de consum, legiuitorul recunoaște implicit existenta prejudiciului cauzat prin executarea eșalonată și, în consecință, instituie o reparație parțială, prin acordarea de daune-interese compensatorii (damnum emergens). În aceste condiții sunt incidente dispozițiile invocate ale art. 1082 si 1088 din Codul civil din 1864, respectiv ale art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza întâi și art. 1.535 alin. (1) din Codul civil din 2009, care consacră principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor ca urmare a neexecutării de către debitor a obligației, conform căruia prejudiciul cuprinde atât pierderea efectiv suferită de creditor (damnum emergens), cât și beneficiul de care acesta este lipsit (lucrum cessans).
Potrivit acelorași dispoziții, în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. În cazul dat, pierderea efectiv suferită de creditor, ca prim element de reparare integrală a prejudiciului, este remediată prin măsura prevăzuta de art. 1 alin. (3) din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 71/2009, constând în actualizarea sumelor stabilite prin titlul executoriu cu indicele prețurilor de consum. Insă principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, ca efect al executării eșalonate a titlurilor executorii, impune și remedierea celui de-al doilea element constitutiv al prejudiciului, prin acordarea beneficiului de care a fost lipsit (lucrum cessans), respectiv daune-interese moratorii, sub forma dobânzii legale. Debitorul poate fi exonerat de obligația de a repara integral prejudiciul cauzat prin executarea cu întârziere a creanței stabilite prin titlu executoriu dacă face dovada intervenției unui caz fortuit sau a unui caz de forță majoră, împrejurări care se circumscriu sintagmei „cauza străină, care nu-i poate fi imputată”.
În înțelesul art. 1082 din Codul civil din 1864. În ipoteza dată, însă, deși nu se contestă împrejurările care au justificat măsurile promovate prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009, în scopul menținerii echilibrului bugetar, măsuri care nu au afectat substanța dreptului creditorilor, acestea nu înlătură de plano aplicarea principiului reparării integrale a prejudiciului, sub aspectul acordării daunelor-interese moratorii, sub forma dobânzii legale. Atât timp cât repararea integrala a prejudiciului presupune, cu valoare de principiu, atât acoperirea pierderii efective suferite de creditor (damnum emergens), cat si beneficiul de care acesta este lipsit (lucrum cessans), a accepta faptul că, în ipoteza dată, poate fi acoperită doar pierderea efectivă [in temeiul art. 1 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009], iar nu și beneficiul nerealizat, echivalează cu nesocotirea principiului reparării integrale a prejudiciului.
Cât privește existența unei fapte ilicite, săvârșite cu vinovăție, în sensul dispozițiilor legale ce instituie răspunderea civilă, aceasta constă în executarea cu întârziere de către debitori a sumelor de bani stabilite prin titluri executorii în favoarea persoanelor din sectorul bugetar. Fapta îmbrăca forma ilicitului civil, deoarece, în analiza îndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale în circumstanțele date, în sensul opiniei exprimate de specialiști recunoscuți, depusă la dosarul cauzei, nu se poate reține ca Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 71/2009 reprezintă un caz fortuit care sa răstoarne prezumția relativă de culpă a debitorului în executarea obligației, întrucât acestui element îi lipsesc două caracteristici esențiale, și anume: natura imprevizibilă a evenimentelor care au fundamentat adoptarea actului [care nu poate fi acceptată prin raportare la conduita așteptată a debitorului care trebuia sa se comporte ca un bun proprietar, cu atât mai mult cu cât debitor este chiar statul, prin instituțiile sale, iar, conform art. 44 alin. (1) din Constituție, „creanțele asupra statului sunt garantate”] și faptul ca măsura de eșalonare a procedurii de executare provine chiar de la debitor, iar nu de la un terț”.
În ceea ce privește forța obligatorie a Deciziei civile nr. 2/17.02.2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în procedura recursului în interesul legii, Curtea reține următoarele:
Conform art. 514 Cod proc.civ., scopul recursului în interesul legii este acela de a se asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către toate instanțele judecătorești.
Interpretarea unitară este posibilă tocmai prin pronunțarea instanței supreme asupra recursului în interesul legii, iar aplicarea unitară prin caracterul obligatoriu al deciziilor date în interesul legii, prevăzut de art. 517 alin.(4) Cod proc.civ.
Data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României este cea de la care hotărârea dată în interesul legii deevine obligatorie pentru instanțe, ceea ce înseamnă că, de la acest moment, în soluționarea cauzelor care ridică problema de drept rezolvată prin decizia în interesul legii, instanțele vor trebui să țină seama de dezlegarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție. Nerespectarea deciziilor pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursurilor în interesul legii este prevăzută ca abatere disciplinară în cadrul art. 99 lit.s) din Legea nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor și procurorilor.
Decizia este aplicabilă atât cauzelor pendinte, cât și celor care se introduc ulterior pe rolul instanțelor – cum e cazul în speță.
Conform art. 518 Cod proc.civ., decizia în interesul legii își încetează aplicabilitatea la data modificării abrogării sau constatării neconstituționalității dispozițiilor legale care au făcut obiectul interpretării.
Decizia civilă nr. 2/17.02.2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost pronunțată în aplicarea și interpretarea disp.art. 1082, 1088 Cod civil din 1864, respectiv a art. 1531 alin.(1), alin.(2) teza I și art. 1535 alin.(1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, iar cum în referire la aceste dispoziții legale nu a intervenit declararea neconstituționalității acestora, nefiind împlinite condițiile art. 518 Cod proc.civ., Curtea constată că Decizia nr. 2/17.02.2014 se impune cu forță juridică obligatorie și în prezenta cauză, promovată de reclamant după data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, conform art. 517 alin.(4) Cod proc.civ.
Cumulul reactualizării sumelor datorate potrivit indicelui de inflație cu dobânda legală nu conduce la o dublă reparație a prejudiciului cauzat prin neplata la timp a drepturilor salariale datorate de pârâtă, fiecare dintre cele două modalități de acoperire a prejudiciului având o finalitate distinctă.
Reactualizarea cu indicele de inflație nu urmărește dobândirea unor
sume în plus de către salariat, ci aceeași valoare, calculată la momentul plății
efective.
Caracterul compensatoriu al actualizării rezidă în faptul că, prin aceasta se repară partea din beneficiul nerealizat care nu este acoperit de dobânda legală. In realitate, este vorba despre aceeași valoare, față de faptul că salariul se raportează mai ales la puterea de cumpărare a salariatului și mai puțin la valoarea nominală a sumelor primite cu acest titlu.
Pe de altă parte, dobânda legală reprezintă o sancțiune pentru întârzierea la plată a unor obligații bănești, iar nu o sancțiune împotriva fenomenului de devalorizare a puterii de cumpărare în perioada în care este plătit salariul.
Prin urmare, în timp ce dobânda reprezintă prețul lipsei de folosință, actualizarea cu inflația urmărește păstrarea valorii reale a obligațiilor bănești.
Având în vedere că natura juridică a dobânzii legale este diferită de natura juridică a reactualizării obligației cu rata inflației, prima reprezentând o sancțiune (daune moratorii pentru neexecutarea obligației de plată), iar a doua reprezintă valoarea reală a obligației bănești la data efectuării plății (daune compensatorii), instanța de apel constată că în mod corect instanța de fond a admis ca fondate pretențiile reclamantului.
Pentru considerentele expuse, în baza art. 480 Cod proc.civ. se vor respinge toate apelurile ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, apelurile civile formulate de apelanții pârâți:
I.M. P. - P. DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, cu sediul în București, ., Sector 5;
II.M. P. - P. DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL C., cu sediul în C., ., județ C., în nume propriu și pentruP. DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL TULCEA, cu sediul în Tulcea, ., județ Tulcea;
împotriva sentinței civile nr. 807/2015, pronunțată de Tribunalul Tulcea – Secția Civilă de C. Administrativ și Fiscal la data de 19.05.2015, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant V. P., cu domiciliul în Tulcea, .. 75, județ Tulcea.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 noiembrie 2015.
Președinte, Judecător,
I. B. M. P.
Grefier,
A. B.
Jud.fond M.L.S.
Red.dec.jud. M.P. 20.11.2015
Tehnored.gref.M.C. 23.11.2015/6 ex.
Emis 4 .>
azi, 23.11.2015
| ← Drepturi salariale ale personalului din justiţie. Decizia nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 533/2015.... → |
|---|
