Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 533/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 533/2015 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 27-10-2015 în dosarul nr. 533/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
C. DE A. C.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 533/CM
Ședința publică din 27 octombrie 2015
Complet specializat pentru cauze privind
conflictele de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE - R. A.
JUDECĂTOR - M. B.
GREFIER - M. D.
Pe rol soluționarea apelurilor civile declarate de apelantul pârât STATUL ROMÂN PRIN M. FINANȚELOR PUBLICE PRIN DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G. – ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE C., cu sediul în C., . nr. 18 și de apelantul pârât M. JUSTIȚIEI, cu sediul în București, ., sector 5, împotriva sentinței civile nr. 1176 din 03 iunie 2015 pronunțată de T. C. în dosarul nr._, având ca obiect drepturi bănești și a apelului incident declarat de apelanții reclamanți A. C., C. E. C., C. C., C. A., D. I. R., F. L. I., I. C. C., I. M., I. C. L., L. M. I., M. S., N. D. G., P. S. E., R. E., S. C., T. D. I., TÂRȚĂU I., ȚAMBULEA A. G. și V. (V.) A. M., toți cu domiciliul procesual ales în București, ., sector 3, la T. București, împotriva aceleași sentințe civile, în contradictoriu cu intimații pârâți C. DE A. BUCUREȘTI, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr. 5, sector 4 și T. BUCUREȘTI, cu sediul în București, ., sector 3 și intimații reclamanți D. G., cu domiciliul procesual ales în București, Calea 13 Septembrie nr. 224, .. 1, ., sector 5 și C. M., cu domiciliul procesual ales în București, ., sector 3, la T. București.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită, cu respectarea dispozițiilor art. 155 și următoarele Cod procedură civilă.
Apelurile apelanților pârâți și apelul incident al apelanților reclamanți sunt declarate și motivate în termenul legal prevăzut de lege și scutite de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul oral asupra cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Fiind lămurită cu privire la cauza dedusă judecății, în conformitate cu dispozițiile art. 394 alin.1 Cod procedură civilă, instanța declară dezbaterile închise și rămâne în pronunțare asupra apelurilor, luând act că apelanții pârâți au solicitat judecata și în lipsă.
CURTEA
Asupra apelurilor civile de față:
Prin cererea înregistrată sub nr._, reclamanții A. C., C. E. C., C. M., C. C., C. A., D. I. R., F. L. I., I. C. C., I. M., I. C. L., L. M. I., M. S., N. D. G., P. S. E., R. E., S. C., T. D. I., Târțău I., Țambulea A. G., V. (V.) A. M. și D. G., în contradictoriu cu pârâții Statul Român reprezentat de M. Economie și Finanțelor, M. Justiției, C. de A. București, T. București, T. Tulcea, C. de A. C. și M. Justiției, au solicitat obligarea pârâților la plata către reclamanți a dobânzilor legale aferente sumelor acordate cu titlu de drepturi salariale restante prin sentința civilă nr. 407/05.12.2008 pronunțată de C. de A. București, secția a VII a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr._, sentința civilă nr. 4081/05.05.2010 a Tribunalului București, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 1773/21.03.2011 a Curții de apel București, secția a VII a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, sentința civilă nr. 6519/23.09.2010 pronunțată de T. București - secția a VII a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul civil nr._/3/3009, irevocabilă prin decizia nr. 3466/27 mai 2011 a Curții de A. București - secția a VII a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și sentința civilă nr. 2356/05.12.2007 pronunțată de T. București - secția a VII a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr._/3/2007 irevocabilă prin decizia civilă nr. 1377R/06.05.2008 a Curții de A. București - secția a VII a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.
S-a precizat că hotărârile de la punctul 1 îi vizează pe toți reclamanții, hotărârea de la pct. 2 pe reclamanții: A. C., C. C., C. E. C., D. I. R., D. G., F. L. I., I. C. C., I. M., I. C. L., L. M. I., M. S., N. D. G., P. S. E., R. E., S. C., T. D. I., Târțău I., Țambulea A. G., V. (V.) A. M., cea de la pct. 3 îi vizează pe toți reclamanții, cu excepția reclamantei C. M..
Reclamanții au solicitat ca dobânzile aferente hotărârilor să fie calculate în conformitate cu prevederile O.G. nr. 9/2000, respectiv O.G. nr. 13/2011, începând cu data formulării cererilor de chemare în judecată admise prin hotărârile ce constituie titluri executorii și, în continuare, până la data plății efective a drepturilor salariale restante, iar în ceea ce privește hotărârea de la punctul 1, începând cu data formulării cererii de chemare în judecată admisă prin hotărârea nr. 407/2008 și, în continuare până la data plății efective a drepturilor salariale restante, cu mențiunea că, la data de 11.04.2013, această hotărâre a fost executată silit, parțial, fiind achitate sumele menționate în hotărârea de validare poprire anexată la dosar, sume care însă nu au fost actualizate până la data executării, așa cum sunt îndreptățiți conform art. 1 din O.U.G. nr. 79/2009 și Legii nr. 230/2011.
Au susținut reclamanții că, prin hotărârile judecătorești arătate, s-a dispus obligarea pârâților la plata unor sume de bani, cu titlu de drepturi salariale către reclamanți.
S-a arătat că, aceste titluri executorii au ca obiect drepturi salariale ale personalului din justiție, astfel că, executarea acestora a fost eșalonată pe o perioadă cuprinsă până la nivelul anului 2016, conform O.U.G. nr. 79/2009 și Legii nr. 230/2011. Astfel, s-a apreciat că, apare ca firească și necesară acordarea unei despăgubiri pentru acordarea beneficiului nerealizat, respectiv pentru lipsa de folosință a sumelor reprezentând drepturi salariale, până la data când pârâții vor proceda la plata efectivă și integrală a acestor sume.
Au considerat reclamanții că, această despăgubire, în conformitate cu prevederile art. 1088 cod civil (până la data de 01.10.2011) respectiv art. din Noul Cod civil (de la data de 01.10.2011 și prin care a fost expres prevăzută posibilitatea cumulului dintre dobânda legală cu actualizarea în raport de indicele de inflație) trebuie să cuprindă dobânda legală, calculată potrivit O.G. nr. 9/2000 (până la data de 01.09.2011), respectiv O.G. nr. 13/2011 (de la data de 01.09.2011).
S-a apreciat că, întrucât prin acțiunile principale, reclamanții au solicitat doar actualizarea sumelor cu indicele de inflație, nu și plata dobânzilor legale aferente, se impunea introducerea prezentei cereri, pe cale separată, ca o cerere accesorie la acțiunile prin care s-a solicitat plata drepturilor principale.
Cu privire la posibilitatea cumulării dobânzii legale cu actualizarea creanței, s-a precizat că, așa cum s-a statuat în practica relevată a instanței supreme, natura juridică a celor două dispoziții este diferită (actualizarea în raport cu indicele de inflație și dobânda legală) – decizia civilă nr. 722/23.02.2010 pronunțată de Î.C.C.J. Astfel, în timp ce dobânda reprezintă prețul lipsei de folosință, actualizarea cu indicele de inflație urmărește păstrarea valorii reale a obligațiilor bănești. Acordarea dobânzii nu exclude actualizarea debitului, deoarece acestea au temeiuri de drept și scopuri diferite. S-a arătat că, aceste considerente se regăsesc și în considerentele Deciziei nr. 2/17.02.2014 a Î.C.C.J. prin care a fost admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Î.C.C.J.
În ceea ce privește momentul de la care se impune plata dobânzilor legale, s-a precizat că acesta este cel al formulării cererilor de judecată admise, ce constituie titluri executorii, deoarece potrivit prevederilor art. 1088 alin. 2 Cod civil (în vigoare la data formulării cererilor și în baza căruia se judecă prezenta cauză), promovarea cererii de chemare în judecată valorează punerea în întârziere.
Astfel, s-a arătat că, pentru sumele solicitate în baza hotărârilor judecătorești menționate, a operat întreruperea prescripției extinctive conform art. 16 lit. a, c din Decretul nr. 167/1958, pârâții efectuând plăți parțiale în baza titlurilor executorii menționate conform O.U.G. nr. 71/2009, cu modificările ulterioare, reclamanții realizând, totodată și acte de executare silită.
Mai mult, s-a arătat că, prin Decizia nr. 1 din 17 februarie 2014, Î.C.C.J. a admis recursurile în interesul legii, prin care s-a stabilit că, prescripțiile extinctive începute anterior datei de 1 octombrie 2011, împlinite ori neîmplinite la aceeași dată, rămân supuse dispozițiilor art. 18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, republicat.
S-a considerat că, în raport de această interpretare, dacă se aplică aceste prevederi care permit ca instanțele de judecată, din oficiu, cât și părțile interesate să poată invoca excepția prescripției extinctive, indiferent de stadiul procesual, chiar în litigii începute după 1 octombrie 2011, este cert că se aplică și dispozițiile art. 16 lit. a, c din Decretul nr. 167/1958, care reglementează întreruperea termenului de prescripție, în același sens fiind și prevederile înscrise în art. 201 și art. 204 din Legea nr. 71/2011.
În drept s-au invocat prevederile art. 1084, 1856 ale Codului civil în vigoare la momentul nașterii obligației, art. 1535 Noul Cod civil, O.G. nr. 9/2000 și O.G. nr. 13/2013, art. 16 lit. a, c din Decretul nr. 167/1958, Deciziile nr. 1 și 2/17.02.2014 ale Î.C.C.J.
În dovedirea cererii, reclamanții au depus la dosar înscrisuri.
La data de 30.12.2014, reclamantul D. G. a formulat cerere modificatoare, solicitând obligarea pârâților la plata de daune – interese moratorii, sub forma dobânzii legale penalizatoare pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titlul executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 402/CM/30.08.2008 pronunțată de T. Argeș – secția civilă în dosarul nr._, irevocabilă prin respingerea recursului, respectiv decizia civilă nr. 2730R/27.07.2009 pronunțată de C. de A. București, secția a VII a civilă și pentru cauze privind conflictele de muncă și asigurări sociale în dosarul nr._ irevocabilă prin decizia civilă nr.868/R – CM/04.05.2009 pronunțată de C. de A. Pitești, secția civilă, pentru cauze privind conflictele de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie, calculate de la data pronunțării titlurilor executorii menționate și până la executarea efectivă, precum și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
Pârâții T. București și C. de A. C. nu au formulat întâmpinare.
Pârâtul M. Justiției a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune, apreciind că, ignorând prescripția extinctivă, reclamanții solicită în mod absolut neîntemeiat dobânda legală pentru sumele stabilite prin titlurile executorii menționate mai sus începând cu data formulării acțiunilor și până la plata debitului.
În ceea ce privește momentul de început al curgerii termenului de prescripție pârâtul a învederat aplicabilitatea dispozițiilor art. 8 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă în conformitate cu care „prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea.”
S-a mai arătat că pentru a produce efecte recunoașterea dreptului trebuie să fie neîndoielnică, să rezulte din împrejurări neechivoce și să se refere la pretențiile afirmate, în speță dobânda legală. În cazul de față însă Guvernul s-a prevalat de o procedură specială de executare, angajându-se să plătească eșalonat aceste drepturi, din motive economice.
A mai învederat că prin Decizia nr. 304/04.02.2009, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a statuat în sensul celor de mai sus, astfel: „a respins ca nefondat recursul pârâtului, și a menținut decizia recurată cu motivarea că termenul de prescripție pentru acțiunea privind plata dobânzii legale se va socoti pe ultimii 3 ani anteriori introducerii acțiunii, ........”.
Tot prin întâmpinare, pârâtul M. Justiției a invocat excepția autorității de lucru judecat în raport de sentința civilă nr. 6519/23.09.2010 pronunțată de T. București în dosarul nr._/3/2009, modificată, în parte, prin Decizia civilă nr. 3466/27.05.2011 pronunțată de C. de A. București în dosarul nr._/3/2009, prin care instanța s-a pronunțat cu privire la dobânda legală, în sensul acordării acesteia de la data formulării cererii de chemare în judecată, 26.06.2008 și până la data plății efective.
Pe fondul cauzei, pârâtul M. Justiției a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând în esență că, obligarea și la plata dobânzii legale nu se impune față de faptul că, natura juridică a dobânzii este diferită de natura juridică a actualizării obligației cu rata inflației, prima reprezentând o sancțiune (daune moratorii pentru neexecutarea obligației de plată), astfel cum rezultă din minuta Comisiei de unificare a practicii judiciare în materie civilă, dreptul familiei și conflicte de muncă și asigurări sociale din martie 2010.
S-a mai susținut că, plata sumelor datorate conform titlurilor executorii s-a realizat cu respectarea termenelor prevăzute în mod expres în O.G. nr. 71/2009, în acest sens adoptându-se H.G. nr. 422/2010, H.G. nr. 257/2011, H.G. nr. 598/2012, H.G. nr. 954/2012, H.G. nr. 1169/2012, H.G. nr. 149/2013, H.G. nr. 355/2013, H.G. nr. 697/2013, H.G. nr. 977/2013, H.G. nr. 248/2014, H.G. nr. 551/2014, H.G. nr. 870/2014 și H.G. nr. 1105/2014.
S-a apreciat că, singura situație în care s-ar pune problema acordării de dobânzi este aceea în care debitorul (instituția publică) nu ar executa creanța în cuantumul și la termenul stabilit de O.U.G. nr. 71/2009.
A considerat pârâtul că trebuie înlăturată aplicarea dispozițiilor O.G. nr. 13/2011 privind dobânda remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar – fiscale în domeniul bancar, prin care s-a asigurat transpunerea dispozițiilor cuprinse în directiva 2011/7/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 februarie 2011 privind combaterea întârzierii în efectuarea plăților în tranzacțiile comerciale, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, ., nr. 48 din data de 23 februarie 2011, deoarece obiectul și domeniul de aplicare al actelor normative sus menționate îl reprezintă efectuarea plăților în tranzacțiile comerciale, iar nu plata unor sume prevăzute în titluri executorii. S-a invocat decizia nr. 117/10.12.2013 pronunțată de C. de A. Timișoara în dosarul nr._ și Decizia nr._/7.12.2012 pronunțată de C. de A. C. în dosarul nr._ ca și practică judiciară.
Pârâtul M. Finanțelor Publice a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesual pasive, motivat de lipsa unor raporturi juridice de muncă între reclamanți și M. Finanțelor Publice, dar și de faptul că, titlurile executorii invocate nu obligă autoritatea fiscală la plata drepturilor salariale recunoscute reclamanților.
Prin sentința civilă nr. 1176 din 03 iunie 2015 T. C. a admis excepția prescrierii dreptului la acțiune, invocată de pârâtul M. Justiției, în ce privește pretențiile anterioare datei de 18.11.2011. A respins pretențiile anterioare datei de 27.05.2011ca prescrise. A admis excepția autorității de lucru judecat în ceea ce privește dobânda legală aferentă sentinței civile nr. 6519/23.09.2010 pronunțată de T. București în dosarul civil nr._/3/2009 și a respins aceste pretenții pentru autoritate de lucru judecat. A respins excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtului M. Finanțelor Publice ca nefondată. A admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanții A. C., C. E. C., C. M., C. C., C. A., D. I. R., F. L. I., I. C. C., I. M., I. C. L., L. M. I., M. S., N. D. G., P. S. E., R. E., S. C., T. D. I., Târțău I., Țambulea A. G., V. (V.) A. M., toți prin A. C. și D. G., în contradictoriu cu pârâții Statul Român reprezentat de M. Economiei și Finanțelor, M. Justiției, C. de A. București sector 4 și T. București. A obligat pârâții, în solidar, la plata către reclamanții A. C., C. E. C., C. M., C. C., C. A., D. I. R., F. L. I., I. C. C., I. M., I. C. L., L. M. I., M. S., N. D. G., P. S. E., R. E., S. C., T. D. I., Târțău I. și Țambulea A. G., a dobânzii legale aferente sumelor acordate cu titlu de drepturi salariale prin sentința civilă nr. 407/05.12.2008 pronunțată de C. de A. București în dosarul civil nr._ (7419/2008), modificată prin decizia civilă nr. 4269/10.06.2009 pronunțată de C. de A. București în dosarul civil nr._ (2760/2009) (spor de risc și suprasolicitare neuropsihică). A obligat pârâții, în solidar, la plata către reclamanții A. C., C. E. C., C. M., C. C., C. A., D. I. R., D. G., F. L. I., I. C. C., I. M., I. C. L., L. M. I., M. S., N. D. G., P. S. E., R. E., S. C., T. D. I., Târțău I., Țambulea A. G. și V. (V.) A. M., a dobânzii legale aferente sumelor acordate cu titlu de drepturi salariale prin sentința civilă nr. 4081/05.05.2010 pronunțată de T. București în dosarul civil nr._/3/2009, irevocabilă prin decizia civilă nr. 1773/21.03.2011 pronunțată de C. de A. București în dosarul civil nr._/3/2009 (spor de confidențialitate 15%). A obligat pârâții, în solidar, la plata către reclamanții A. C., C. E. C., C. M., C. C., C. A., D. I. R., F. L. I., I. C. C., I. M., I. C. L., L. M. I., M. S., N. D. G., P. S. E., R. E., S. C., T. D. I., Târțău I. și V. (V.) A. M., a dobânzii legale aferente sumelor acordate cu titlu de drepturi salariale prin sentința civilă nr. 2356/05.12.2007 pronunțată de T. București în dosarul civil nr._/3/LM/2007, irevocabilă prin decizia civilă nr. 1377R/06.05.2008 pronunțată de C. de A. București în dosarul civil nr._/3/_(1330/2008) (stimulente). A obligat pârâții, în solidar, la plata către reclamantul D. G. a dobânzii legale aferente sumelor acordate cu titlu de drepturi salariale prin sentința civilă nr. 401/CM//30.04.2008 pronunțată de T. Argeș în dosarul civil nr._/3/LM/2007, irevocabilă prin decizia civilă nr. 868/R-CM/04.05.2009 pronunțată de C. de A. Pitești în dosarul civil nr._ (spor de risc și suprasolicitare de 50%) și prin decizia civilă nr. 2730/R//27.04.2008 pronunțată de C. de A. București în dosarul civil nr._ (1795/2009/)(spor de confidențialitate 15%).
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
În temeiul art. 248 alin. 1 Cod procedură civilă, au fost analizate cu prioritate excepțiile invocate de către pârâți.
Cu privire la excepția prescrierii dreptului la acțiune:
Prin decizia nr. 7/27.04.2015 pronunțată de Î.C.C.J. în dosarul nr._ /HP/C, s-a statuat că „Plățile voluntare eșalonate în temeiul O.U.G. nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011, efectuate în baza unui titlu executoriu nu întrerup termenul de prescripție a dreptului material la acțiune pentru daunele interese-moratorii sub forma dobânzii penalizatoare”.
În speță, prin cererea de față, reclamanții au solicitat obligarea pârâților la plata despăgubirilor moratorii cuvenite pentru executarea cu întârziere a obligației de plată stabilită prin hotărâri judecătorești executorii. În considerarea dispozițiilor art. 1088 Cod civil, sub imperiul cărora a fost stabilită obligația pârâților, reclamanții au cuantificat aceste despăgubiri ca fiind egale cu dobânda legală, calculată de la data emiterii titlurilor executorii și până la efectuarea plății.
În conformitate cu dispozițiile art. 268 alin. 1 lit. c din Codul muncii cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat.
De asemenea, prin art. 278 alin. 1 din Codul muncii, se prevede că dispozițiile prezentului cod se întregesc cu celelalte dispoziții cuprinse în legislația muncii și, în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de muncă prevăzute de prezentul cod, cu dispozițiile legislației civile.
Prin urmare, termenelor de prescripție reglementate de art. 268 din Codul muncii le sunt aplicabile dispozițiile Decretului nr. 167/1958 privind începutul, suspendarea sau întreruperea curgerii lor.
Instanța a constatat că, în speță, nu s-au dovedit cauze de întrerupere sau suspendare a cursului termenului de prescripție de 3 ani, în condițiile în care hotărârile judecătorești executate parțial voluntar și cu privire la executarea cărora au fost emise O.U.G. nr. 71/2009, O.U.G. nr. 45/2010 și Legea nr. 230/2011, nu cuprind dispoziții privind plata dobânzii legale (cu excepția hotărârii în privința căreia s-a menționat că operează autoritatea de lucru judecat), care a fost solicitată pentru prima dată de reclamanți prin acțiunea înregistrată la data de 18.11.2014.
Prin urmare, prin plata parțială a drepturilor salariale stabilite prin hotărârile judecătorești irevocabile și prin emiterea actelor normative menționate privind eșalonarea plății, debitorii nu au recunoscut îndreptățirea reclamanților și la plata dobânzii legale, având în vedere că aceasta nu a fost solicitată și nu a făcut obiectul proceselor anterioare, în care au fost pronunțate titlurile executorii.
Potrivit art. 7 și art. 12 din Decretul nr. 167/1958, prescripția începe să curgă de la data nașterii dreptului la acțiune, iar, în cazul în care un debitor este obligat la prestații succesive, dreptul la acțiune cu privire la fiecare din aceste prestații se stinge printr-o prescripție deosebită.
În acest context, raportat la momentul introducerii acțiunii, respectiv 18.11.2014, instanța a reținut că, în speță, este justificată admiterea excepției prescripției dreptului material la acțiune, pentru pretențiile solicitate care vizează perioada anterioară datei de 18.11.2014, pretențiile ulterioare acestei date fiind fondate.
Cu privire la excepția autorității de lucru judecat:
Prin sentința civilă nr. 6519/23.09.2010 pronunțată de T. București - secția a VII a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul civil nr._/3/3009, irevocabilă prin decizia nr. 3466/27 mai 2011 a Curții de A. București - secția a VII a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, instanța s-a pronunțat cu privire la dobânda legală, în sensul că a fost acordată de la data cererii de chemare în judecată, 26.06.2008 și până la plata efectivă.
Este lucru judecat atunci când a doua cerere de chemare în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcută de ele și în contra lor în aceeași calitate.
Prin urmare, pentru a stabili în ce măsură există autoritate de lucru judecat este necesar a se verifica tripla identitate cu privire la părți, obiect și cauză.
Sub aspectul identității de părți, s-a constatat că reclamanții care au formulat prezenta acțiune, se regăsesc în aceeași calitate și în acțiunea ce a format obiectul dosarului nr._/3/3009 al T. București - secția a VII a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale soluționată prin sentința civilă nr. 6519/23.09.2010.
Cu privire la identitatea de obiect și cauză, s-a reținut că în dosarul de față, reclamanții au solicitat plata dobânzilor legale aferente sumelor acordate cu titlu de drepturi salariale restante.
În cauza înregistrată sub nr._/3/3009 la T. București - secția a VII a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, plata dobânzilor legale aferente sumelor acordate cu titlu de drepturi salariale restante a fost unul din capetele cererii de chemare în judecată.
S-a constatat astfel identitatea de cauză, precum și de obiect, avându-se în vedere că sub aspectul puterii de lucru judecat în noțiunea de obiect se cuprinde nu numai pretenția concretă a reclamantului, ci și dreptul subiectiv dedus judecății.
Tot în acest sens, instanța a reținut că autoritatea lucrului judecat are la bază regula potrivit căreia o acțiune nu poate fi judecată irevocabil decât o singură dată și nu poate fi combătută printr-o altă hotărâre judecătorească, astfel încât drepturile recunoscute printr-o hotărâre irevocabilă să nu fie contrazise printr-o hotărâre ulterioară, dată într-un alt proces.
Respectarea principiului autorității de lucru judecat presupune, în ideea asigurării stabilității raporturilor juridice, că o chestiune litigioasă odată tranșată de instanță să nu mai poată fi adusă înaintea judecății, autoritatea de lucru judecat nemanifestându-se doar sub forma excepției procesuale (non bis in idem), ci și sub forma prezumției de lucru judecat, altfel spus, a efectului pozitiv al lucrului judecat care presupune că ceea ce a stabilit o instanță să nu fie contrazis de cea ulterioară.
Astfel, reținându-se îndeplinirea în cauză a triplei identități, instanța a apreciat drept întemeiată excepția autorității de lucru judecat, invocată de către pârât și a admis-o ca atare, în consecință, respingând cererea, ca existând autoritate de lucru judecat.
Cu privire la excepția lipsei calității procesual pasive a Ministerului Finanțelor Publice, instanța a reținut următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată nu se solicită obligarea acestui pârât la plata efectivă către reclamanți a dobânzii legale, ci numai obligarea acestui pârât la alocarea fondurilor necesare plății.
Sub acest aspect potrivit art. 28 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, M. Finanțelor Publice are atribuții în elaborarea legilor bugetare pe baza propunerilor ordonatorilor principali de credite și rolul de administrator al bugetului statului prin repartizarea sumelor către ordonatorii principali de credite.
În consecință și M. Finanțelor are atribuții în ceea ce privește alocarea acestor sume, urmând ca obligațiile sale să fie exercitate ulterior efectuării demersurilor privind alocarea acestor sume de către ordonatorii principali de credite.
Pe fondul cauzei, instanța a reținut următoarele:
Prin sentințele menționate în petitul cererii de chemare în judecată, pârâții au fost obligați să plătească reclamanților drepturi salariale aferente de care beneficiază personalul din justiție, sentințe care au rămas definitive și irevocabile.
Aceste drepturi salariale, conform O.U.G. nr. 71/2009, modificată prin O.U.G. nr. 18/2010, O.U.G. nr. 45/2010 și Legea nr. 230/2011 se plătesc în mod eșalonat până în anul 2016, actualizat cu indicele prețurilor de consum comunicat de Institutul Național de S. respectiv:
- 2012 – 5% din valoarea titlului executoriu;
- 2013 – 10% din valoarea titlului executoriu;
- 2014 – 25% din valoarea titlului executoriu;
- 2015 – 25% din valoarea titlului executoriu;
- 2016 – 35% din valoarea titlului executoriu.
În legătură cu problema de drept dedusă judecății, respectiv dreptul la plata dobânzii legale aferente drepturilor salariale stabilite prin hotărâri judecătorești, Î.C.C.J. s-a pronunțat prin Decizia în recurs în interesul legii nr. 2/2014, statuând următoarele:
„Fiind vorba despre hotărâri judecătorești prin care au fost soluționate litigii referitoare la drepturi salariale ce decurg din derularea raportului de muncă, sunt aplicabile dispozițiile art. 278 pct. 1 din codul de procedură civilă din 1865, respectiv art. 448 alin. (1) pct. 2 din Codul de procedură civilă din 2010, care statuează că hotărârile primei instanțe sunt executorii de drept când au ca obiect plata salariilor sau alte drepturi izvorâte din raporturile juridice de muncă.
În condițiile în care, de principiu, orice executare a unei hotărâri judecătorești se aduce la împlinire de bunăvoie, la data de 18 iunie 2009, a fost publicată Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 416, potrivit căreia plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2009, se va realiza în mod eșalonat.
Natura juridică a măsurilor dispuse prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 este aceea de suspendare legală a executării silite a titlurilor executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale, calificare care decurge din însuși conținutul art. 1 alin. (2) din ordonanța de urgență, potrivit căruia, în cursul termenului în care are loc plata eșalonată, orice procedură de executare silită se suspendă de drept.
Prin urmare, trebuie analizat în ce măsură suspendarea legală a executării silite este de natură a împiedica dreptul persoanelor vizate de a solicita repararea integrală a prejudiciului prin acordarea de daune-interese.
Cererile adresate instanțelor de judecată, prin care au fost solicitate daune-interese sub formă de dobânzi au fost întemeiate pe dispozițiile art. 1082 și 1088 din Codul civil din 1864 ce se regăsește în cuprinsul cap. VII, intitulat „Despre efectele obligațiilor”.
Această poziționare în cuprinsul codului face ca dispozițiile legale invocate să își găsească aplicarea doar în materia răspunderii contractuale sau delictuale.
Întrucât, pentru a se angaja răspunderea civilă contractuală se impune preexistența unui contract, ori de câte ori nu sunt întrunite condițiile răspunderii contractuale, sunt aplicabile regulile privind răspunderea civilă delictuală, care reprezintă dreptul comun în materia răspunderii civile.
Cum . unui act normativ ce are ca efecte suspendarea executării silite nu poate fi analizată din punctul de vedere al răspunderii contractuale, urmează a se analiza în ce măsură acest fapt reprezintă un delict civil, de natură a atrage sancțiunea civilă a daunelor-interese.
Executarea sau executarea cu întârziere a obligației de plată stabilite printr-o hotărâre judecătorească poate antrena răspunderea civilă delictuală, chiar dacă izvorul obligației a cărei încălcare a fost sancționată prin hotărârea judecătorească ce reprezintă titlu executoriu este un contract.
Chiar dacă, în literatura de specialitate, aplicarea prevederilor din Codul civil din 1864 referitoare la efectele obligațiilor și în materia răspunderii civile delictuale a fost disputată, practica judiciară a fost constantă în acest sens. Acest fapt este demonstrat chiar de hotărârile judecătorești ce au generat soluțiile contrare în speță, incidența art. 1082 și 1088 din Codul civil din 1864 reprezentând premisa analizei pretențiilor, atât în cazul soluțiilor favorabile reclamanților, cât și în cazul celor defavorabile.
Disputa doctrinară a fost însă tranșată prin art. 1.381 alin. (3) din Codul civil din 2009, în sensul că dreptului la repararea prejudiciului în cazul răspunderii delictuale îi sunt aplicabile, de la data nașterii sale, toate dispozițiile legale privind executarea, transmisiunea, transformarea și stingerea obligațiilor.
Prin urmare, în cazul executării cu întârziere a obligației de plată a unei sume de bani, indiferent de izvorul contractual ori delictual al obligației, daunele-interese sub forma dobânzii legale se datorează, fără a se face dovada unui prejudiciu și fără ca principiul reparării integrale a prejudiciului să poată fi nesocotit.
În ceea ce privește condițiile de angajare a răspunderii civile, acelea sunt cele ale răspunderii civile delictuale, respectiv: existența unei fapte ilicite, vinovăția, existența unui prejudiciu, legătura de cauzalitate, ținându-se cont de particularitățile executării unei obligații de plată a unei sume de bani, precum și de efectele Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2009.
Aceste condiții trebuie îndeplinite în mod cumulativ, astfel încât neîndeplinirea uneia este suficientă pentru respingerea pretențiilor.
În ceea ce privește condiția existenței unui prejudiciu s-a constatat că nici autorul sesizării și nici instanțele de judecată, care au respins pretențiile reclamanților, nu l-au exclus de plano, invocând principiul reparației integrale în materia răspunderii civile, prevăzut de art. 1084 din Codul civil din 1864, respectiv art. 1.531 din Codul civil din 2009.
Este evident faptul că prin executarea eșalonată a obligației de plată creditorul a suferit un prejudiciu a cărui existență este confirmată chiar de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009, care, în cuprinsul art. 1 alin. (3), prevede că sumele plătite eșalonat se actualizează cu indicele prețurilor de consum comunicat de Institutul Național de S.. Or, prin instituirea obligației de actualizare a sumei cu indicele prețurilor de consum, legiuitorul recunoaște implicit existența prejudiciului cauzat prin executarea eșalonată și, în consecință, instituie o reparație parțială, prin acordarea de daune-interese compensatorii (damnum emergens).
În aceste condiții, sunt incidente dispozițiile invocate ale art. 1082 și 1088 din Codul civil din 1864, respectiv ale art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza întâi și art. 1.535 alin. (1) din Codul civil din 2009, care consacră principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor ca urmare a neexecutării de către debitor a obligației, conform căruia prejudiciul cuprinde atât pierderea efectiv suferită de creditor (damnum emergens), cât și beneficiul de care acesta este lipsit (lucrum cessans). Potrivit acelorași dispoziții, în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu.
În cazul dat, pierderea efectiv suferită de creditor, ca prim element de reparare integrală a prejudiciului, este remediată prin măsura prevăzută de art. 1 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009, constând în actualizarea sumelor stabilite prin titlul executoriu cu indicele prețurilor de consum.
Însă principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, ca efect al executării eșalonate a titlurilor executorii, impune și remedierea celui de-al doilea element constitutiv al prejudiciului, prin acordarea beneficiului de care a fost lipsit (lucrum cessans), respectiv daune-interese moratorii, sub forma dobânzii legale.
Debitorul poate fi exonerat de obligația de a repara integral prejudiciul cauzat prin executarea cu întârziere a creanței stabilite prin titlu executoriu dacă face dovada intervenției unui caz fortuit sau a unui caz de forță majoră, împrejurări care se circumscriu sintagmei „cauză străină, care nu-i poate fi imputată” în înțelesul art. 1082 din Codul civil din 1864.
În ipoteza dată, însă, deși nu se contestă împrejurările care au justificat măsurile promovate prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009, în scopul menținerii echilibrului bugetar, măsuri care nu au afectat substanța dreptului creditorilor, acestea nu înlătură de plano aplicarea principiului reparării integrale a prejudiciului, sub aspectul acordării daunelor-interese moratorii, sub forma dobânzii legale. Atât timp cât repararea integrală a prejudiciului presupune, cu valoare de principiu, atât acoperirea pierderii efective suferite de creditor (damnum emergens), cât și beneficiul de care acesta este lipsit (lucrum cessans), a accepta faptul că, în ipoteza dată, poate fi acoperită doar pierderea efectivă [în temeiul art. 1 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009], iar nu și beneficiul nerealizat, echivalează cu nesocotirea principiului reparării integrale a prejudiciului.
Cât privește existența unei fapte ilicite, săvârșite cu vinovăție, în sensul dispozițiilor legale ce instituie răspunderea civilă, aceasta constă în executarea cu întârziere de către debitori a sumelor de bani stabilite prin titluri executorii în favoarea persoanelor din sectorul bugetar.
Fapta îmbracă forma ilicitului civil, deoarece, în analiza îndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale în circumstanțele date, nu se poate reține că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 reprezintă un caz fortuit care să răstoarne prezumția relativă de culpă a debitorului în executarea obligației, întrucât acestui element îi lipsesc două caracteristici esențiale, și anume: natura imprevizibilă a evenimentelor care au fundamentat adoptarea actului [care nu poate fi acceptată prin raportare la conduita așteptată a debitorului care trebuia să se comporte ca un bun proprietar, cu atât mai mult cu cât debitor este chiar statul, prin instituțiile sale, iar, conform art. 44 alin. (1) din Constituție, „creanțele asupra statului sunt garantate și faptul că măsura de eșalonare a procedurii de executare provine chiar de la debitor, iar nu de la un terț”.
În raport de dezlegarea dată de către instanța supremă, T. a reținut că reclamanții sunt îndreptățiți la dobânda legală aferentă drepturilor bănești cuvenite conform sentințelor civile definitive și irevocabile din petitul acțiunii, împrejurare față de care acțiunea a fost admisă așa cum a fost formulată.
Împotriva acestei soluții au formulat apel atât pârâtul Statul Român prin M. Finanțelor Publice prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice G. – Administrația Finanțelor Publice C. cât și pârâtul M. Justiției și apel incident reclamanții.
În motivarea apelului său, pârâtul Statul Român prin M. Finanțelor Publice prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice G. – Administrația Finanțelor Publice C., a arătat următoarele:
I. Statul Român prin M. Finanțelor Publice nu are calitate procesuală pasivă față de obiectul acțiunii deduse judecății.
Potrivit art. 3 alin. 1 pct. 81 din H.G. nr. 34/2009, M. Finanțelor Publice „reprezintă Statul, ca subiect de drepturi și obligații, în fața instanțelor, precum și în orice alte situații în care acesta participă nemijlocit, în nume propriu, în raporturi juridice, dacă legea nu stabilește în acest scop alt organ”.
Calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între persoana pârâtului și cel obligat în același raport juridic. Reclamantul, fiind cel care pornește acțiunea, trebuie să justifice atât calitatea procesuală activă, cât și calitatea procesuală pasivă a pârâtului. Instanța este obligată să verifice atât calitatea procesuală activă cât și calitatea procesuală a pârâtului, deoarece raportul de drept procesual nu se poate lega valabil decât între titularii dreptului ce rezultă din raportul de drept material dedus judecății.
Astfel, cauza dedusă judecății se referă la un litigiu de muncă între angajator și angajat – reclamanții în cauză.
Potrivit art. 231 Codul Muncii:
„Prin conflicte de muncă se înțelege conflictele dintre salariați și angajatori privind interesele cu caracter economic, profesional sau social ori drepturile rezultate din desfășurarea raporturilor de muncă”.
Statul Român prin M. Finanțelor Publice a fost chemat în judecată pentru a fi obligat, împreună cu M. Justiției, C. de A. București și T. București să plătească dobânzi legale aferente sumelor acordate cu titlu de drepturi salariale prin hotărârile judecătorești irevocabile menționate în cadrul cererii de chemare în judecată, devenite astfel titluri executorii.
Din analiza cadrului procesual reținut în litigiile de muncă derulate de către intimații reclamanți, soluționate irevocabil, rezultă cu ușurință faptul că:
- intimații reclamanți au înțeles să nu cheme în judecată în dosarele civile nr._/3/2009 și nr._ Statul Român prin M. Finanțelor Publice astfel încât sentințele civile nr. 407/05.12.2008 și nr. 6519/23.09.2010 - titluri executorii în cauză - nu privesc M. Finanțelor Publice;
- în soluționarea dosarului civil nr._/3/2007, instanța de judecată a respins irevocabil acțiunea reclamanților ca neîntemeiată față de M. Finanțelor Publice, iar în ceea ce privește dosarul civil nr._/3/2009 acțiunea reclamanților a fost respinsă irevocabil ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesual pasivă, în referire la Statul Român prin M. Finanțelor Publice.
Astfel rezultă indubitabil faptul că, având în vedere, pe de o parte, lipsa unor raporturi juridice de muncă între reclamanți și Statul Român prin M. Finanțelor Publice iar pe de altă parte, titlurile executorii invocate în speță care nu obligă autoritatea fiscală la plata drepturilor salariale recunoscute reclamanților, Statul Român prin M. Finanțelor Publice nu are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză.
Calitatea procesuală pasivă reprezintă identitatea dintre persoana chemată în judecată și persoana care este obligată în raportul juridic.
Concluzionând, pentru considerentele arătate, solicită admiterea apelului, cu consecința admiterii excepției lipsei calității procesual pasive a Statului Român prin M. Finanțelor Publice și respingerii cererii de chemare în judecată ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesual pasivă.
În motivarea apelului său, pârâtul M. Justiției a arătat următoarele:
În fapt, prin cererea formulată în contradictoriu cu M. Justiției, T. București și C. de A. București, reclamanții solicită obligarea pârâților la plata dobânzii legale, începând cu data emiterii acestora și până la data plății efective.
Prin sentința civilă nr. 1176/03.06.2015 pronunțată de T. C. - Secția I Civilă în dosarul nr._, instanța a admis acțiunea, dispunând obligarea pârâților în solidar la plata dobânzii legale.
Sentința primei instanțe a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor legale și pe cale de consecință, solicită admiterea apelului și modificarea în tot a sentinței civile nr. 1176/03.06.2015 pronunțată de T. C. - Secția I Civilă în dosarul nr._, în sensul respingerii pretențiilor reclamanților.
I. În ceea ce privește obligarea pârâtului M. Justiției la plata în solidar a dobânzilor legale, solicită admiterea apelului formulat, cu respingerea cererii reclamanților, pentru următoarele motive:
Potrivit art. 1382 din Codul civil, „cei care răspund pentru o faptă prejudiciabilă sunt ținuți solidar la reparație față de cel prejudiciat”.
Însă, în ceea ce privește raporturile dintre debitori, art. 1383 Cod civil prevede că „între cei care răspund solidar, sarcina reparației se împarte proporțional în măsura în care fiecare a participat la cauzarea prejudiciului ori potrivit cu intenția sau cu gravitatea culpei fiecăruia, dacă această participare nu poate fi stabilită. În cazul în care nu se poate împărți sarcina reparației, fiecare va contribui în mod egal la repararea prejudiciului”.
M. Justiției nu plătește sume de bani reprezentând dobânzi legale aferente sumelor stabilite prin titluri executorii, ci doar alocă sumele de bani necesare.
Potrivit H.G. nr. 652/27.05.2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Justiției, art. 6 din pct. VII-(3) în domeniul gestionării resurselor, „asigură fondurile necesare, fundamentează și elaborează proiectul bugetului pentru activitatea proprie, a instituțiile publice din sistemul justiției pentru care ministerul justiției are calitatea de ordonator principal de credite și a unităților subordonate Ministerului; repartizează creditele bugetare ordonatorilor secundari de credite și urmărește modul de utilizare a acestora”. De asemenea, potrivit art. 20 alin. 3 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, „Conducătorii instituțiilor publice cu personalitate juridică din subordinea ordonatorilor principali de credite sunt ordonatori secundari sau terțiari de credite, după caz”.
În susținerea acestei idei invocă și prevederile art. 21 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, referitoare la rolul ordonatorilor de credite în care se precizează:
„(1) Ordonatorii principali de credite repartizează creditele de angajament și credite bugetare aprobate pentru bugetul propriu și pentru bugetele instituțiile publice din subordine sau coordonare ai căror conducători sunt ordonatori secundari sau terțiari de credite, după caz, în raport cu sarcinile acestora, potrivit legii.
(2) Ordonatorii principali de credite transmit bugetele instituțiilor publice din subordine sau coordonare, ai căror conducători sunt ordonatori secundari sau terțiari de credite, după caz, în termen de 15 zile de la . legii bugetare anuale”.
Or, din datele cauzei, reclamanții sunt angajați ai Tribunalului București, care, potrivit art. 36 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, are calitatea de ordonator terțiar de credite.
Așadar, M. Justiției nu are obligația de a plăti dobânda legală pentru sumele stabilite prin titlurile executorii menționate în cuprinsul sentinței atacate și a cererii de chemare în judecată, deoarece acesta doar alocă sumele de bani solicitate de reclamanți. Mai mult, nici măcar reclamanții nu au solicitat obligarea în solidar a pârâților.
II. În al doilea rând, așa cum a reținut Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 954/20.03.2014 pronunțată în dosarul nr._, prin care a fost soluționat conflictul negativ de competență ivit între T. A. și Judecătoria Oradea într-o cauză în care s-a solicitat obligarea pârâților la plata dobânzilor legale aferente unor titluri executorii, acțiunea vizează în mod evident tot un drept de natură salarială, un accesoriu celui principal, adică dobânda legală aplicată unor drepturi salariale.
Înalta Curte de Casație și Justiție a concluzionat că dobânzile pretinse reprezintă o corecție a drepturilor salariale stabilite prin hotărâre judecătorească și au o legătură directă cu stabilirea drepturilor salariale, aceste sume nefiind daune produse datorită imposibilității executării unei hotărâri judecătorești.
Prin urmare și în cauza de față solicitarea intimaților reclamanți are un caracter accesoriu dreptului principal, fiind supusă acelorași dispoziții legale privitoare la termenul de prescripție ca și în cazul drepturilor bănești a căror actualizare se dorește, fiind incidente astfel prevederile art. 1 alin. 2 din Decretul nr. 167/1958 potrivit cărora „odată cu stingerea dreptului la acțiune privind un drept principal se stinge și dreptul la acțiune privind drepturile accesorii”. Atât literatura de specialitate cât și practica judecătorească sunt unanime în a considera că recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, pentru a produce efecte întreruptive, trebuie să fie făcută de cel în folosul căruia curge prescripția extinctivă și să fie neîndoielnică, să rezulte din împrejurări neechivoce și să se refere la pretențiile afirmate, în speță dobânda legală.
În acest sens, prin Minuta Deciziei nr. 7/27.04.2015 pronunțată în dosarul nr._ /HP/C de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis sesizarea formulată de C. de A. Pitești - Secția I civilă, prin încheierea din 6 noiembrie 2014, pronunțată în dosarul nr._, și, în consecință, a stabilit următoarele: „Plățile voluntare eșalonate în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011, efectuate în baza unui titlu executoriu nu întrerup termenul de prescripție a dreptului material la acțiune pentru daunele interese moratorii sub forma dobânzii penalizatoare.”
Or, prin actele normative care au stabilit mai multe tranșe pentru plata unor drepturi bănești prevăzute în titluri executorii, personalului din sectorul bugetar, Guvernul s-a angajat să plătească eșalonat aceste drepturi, din motive economice, prevăzându-se, astfel o procedură specială de executare.
O.U.G. nr. 71/2009 nu recunoaște drepturile pe care reclamanții le-au solicitat și cu privire la care instanțele judecătorești s-au pronunțat prin admiterea acțiunilor, ci statuează o modalitate de executare a unor sume care urmează a se plăti din bugetul de stat. Așadar, instanța de fond a lipsit de sens dispozițiile art. 8 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă, în conformitate cu care „Prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea”.
Totodată, conform art. 171 alin. 1 din Codul muncii, „(1) Dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale, precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate”.
Daunele interese constând în dobânda legală nu pot fi datorate pentru întârziere în executare decât de la data solicitării, întrucât debitorul nu este de drept în întârziere cu privire la acordarea daunelor interese, însă, singura situație în care s-ar pune problema acordării de dobânzi este aceea în care debitorul (instituția publică) nu ar executa creanța în cuantumul și la termenul stabilit de O.U.G. nr. 71/2009.
În speță creanțele nu sunt exigibile, nefiind ajunse la scadență. În cazul obligațiilor afectate de un termen suspensiv, creanța devine exigibilă numai în momentul împlinirii acelui termen. De asemenea, termenul este suspensiv când privește exigibilitatea creanței, adică suspendă sau amână executarea creanței. Obligația debitorului ia naștere în momentul încheierii contractului, dar executarea ei nu se va putea cere decât după împlinirea termenului.
Așadar, în ceea ce privește titlurile executorii neachitate până în prezent, legiuitorul a stabilit termene suspensive de executare, prin reglementarea unei proceduri speciale de executare, prevăzută de art. I din O.U.G nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, astfel cum a fost modificată prin O.UG. nr. 18/2010, prin O.U.G. nr. 45/2010 și prin Legea nr. 230/2011.
Prin urmare, atât timp cât creanțele nu sunt ajunse la scadență, nu se pot acorda dobânzi pentru neexecutare.
De asemenea, daunele se acordă atunci când se află întrunite elementele răspunderii civile, ceea ce în speță nu poate fi reținut.
Prin Decizia nr. 190/02.03.2010 C. Constituțională a statuat următoarele: „Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 are în vedere rezolvarea unei situații extraordinare, prin reglementarea unor măsuri cu caracter temporar și derogatorii de la dreptul comun în materia executării hotărârilor judecătorești. Măsurile instituite urmăresc un scop legitim - asigurarea stabilității economice a țării - și păstrează un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și obiectivul avut în vedere - executarea eșalonată a hotărârilor judecătorești în cauză. Totodată, măsurile reglementate au un caracter pozitiv, în sensul că Guvernul recunoaște obligația de plată a autorității statale și se obligă la plata eșalonată a titlurilor executorii, modalitate de executare impusă de situația de excepție pe care o reprezintă, pe de o parte, proporția deosebit de semnificativă a creanțelor astfel acumulate împotriva statului, și, pe de altă parte, stabilitatea economică a statului român în actualul context de acută criză economică națională și internațională.
Pentru a evita devalorizarea sumelor ce fac obiectul titlurilor executorii, ordonanța de urgență prevede că acestea se actualizează cu indicele prețurilor de consum, ceea ce garantează o executare în totalitate a creanței. Acest mecanism asigură executarea integrală a titlului, acordând totodată statului posibilitatea să identifice resursele financiare necesare achitării acestor sume.
În aceste împrejurări, plata sumelor datorate de M. Justiției conform titlurilor executorii s-a realizat cu respectarea termenelor prevăzute în mod expres în O.U.G. nr. 71/2009, în acest sens adoptându-se H.G. nr. 422/2010, H.G. nr. 257/2010, H.G. nr. 598/2012, H.G. nr. 954/2012, H.G. nr. 1169/2012, H.G. nr. 149/2013, H.G. nr. 355/2013, H.G. nr. 697/2013, H.G. nr. 977/2013, H.G. nr. 248/2014, H.G. nr. 870/2014, H.G. nr. 1105/2014 și H.G. nr. 195/2015.
Pentru aceste motive, în temeiul dispozițiilor art. 480 alin. 2 din Codul de procedură civilă solicită admiterea apelului și schimbarea în tot a sentinței civile nr. 1178/03.06.2015 pronunțată de T. C. - Secția I Civilă în dosarul nr._, în sensul respingerii acțiunii ca prescrisă.
În motivarea apelului lor, reclamanții A. C., C. C., C. E. C., D. I. R., F. L. I., I. C. C., I. M., I. C. L., L. M. I., M. S., N. D. G., P. S. E., R. E., S. C., T. D. I., Târțău I., Țambulea A. G., C. A. și V. A. M. au arătat următoarele:
Solicită schimbarea în parte a sentinței apelate și respingerea excepției prescripției dreptului material la acțiune în ceea ce privește pretențiile constând în dobânda legală aferentă sumelor acordate cu titlu de drepturi salariale restante anterioare datei de 18.11.2011, derivând din titlul executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 407/05.12.2008, pronunțată de C. de A. București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă si asigurări sociale, și respectiv din titlul executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 4081/05.05.2010, pronunțată de T. București, cu consecința admiterii acțiunii în integralitate, în ceea ce privește pretențiile deduse judecății aferente acestor două titluri executorii și obligării pârâților în solidar la plata dobânzilor legale aferente sumelor acordate cu titlu de drepturi salariate restante prin aceste hotărâri judecătorești, pentru următoarele motivele:
T. C. a considerat în ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune, cu privire la pretențiile deduse judecății reprezentate de dobânzile legale aferente sumelor acordate cu titlu de drepturi salariale restante anterioare datei de 18.11.2011, aferente acestor titluri executorii că acesta este fondată, reținând incidența deciziei date în interesul legii de către Înalta Curte de Casație și Justiție nr. 7/2015.
Apelanții au declanșat executarea silită atât în privința titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 407/05.12.2008, pronunțată de C. de A. București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale - executare silită care a făcut obiectul dosarului de executare nr. 1386/2009 al B.E.J.A. C. și D. și care a și fost finalizată la data de 11.04.2013 - cât și în privința titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 4081/05.05.2010, pronunțată de T. București - în cazul acestuia, fiind constituit dosarul de executare silită nr. 1015/2011 al B.E.J.A. D. și D., aflat pe rolul acestui executor, cererea de executare silită fiind încuviințată, în cursul anului 2011, iar contestația la executare prin poprire formulată de pârâtul M. Justiției fiind respinsă, apelanții obținând o hotărâre judecătorească de validare a popririi - sentința civilă nr. 5423/ 25.06.2012, pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București, irevocabilă prin decizia civilă nr. 1981/R/03.09.2013, pronunțată de T. București - Secția a III-a civilă.
Apreciază că soluția adoptată prin sentința apelată nu este legală, întrucât ea nu ține cont de toate argumentele aduse de reclamanți în susținerea cererii de chemare în judecată, dovedite prin probatoriul administrat.
Aceasta întrucât decizia în interesul legii nr. 7/2015, pe care s-a întemeiat statuarea instanței de fond, a avut în vedere exclusiv efectele produse de O.U.G. nr. 71/2009, de a suspenda de drept executarea silită a titlurilor executorii de natura celor obținute de reclamanți și menționate în acțiunea introductivă, dar nu și cazul particular al reclamanților.
Reclamanții nu au rămas în pasivitate ci, au formulat cereri de executare silită a titlurilor executorii, au continuat executarea silită a acestora, demersul judiciar fiind concretizat prin obținerea unor hotărâri judecătorești irevocabile prin care atât contestațiile la executare formulate de pârâți cât și căile de atac exercitate de aceștia din urmă împotriva hotărârilor judecătorești de validare a popririi au fost respinse, statuându-se irevocabil că în privința reclamanților nu operează suspendarea legală a executării prevăzută de O.U.G. nr. 71/2009, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011.
Or, T. C., soluționând cererea de chemare în judecată a apelanților, a ignorat cu desăvârșire susținerile din cererea de chemare în judecată referitor la întreruperea prescripției extinctive în privința acestor pretenții, în cuprinsul considerentelor sentinței apelate neregăsindu-se nicio referire la acest argument esențial al reclamanților în susținerea cererii de chemare în judecată, instanța de fond raportându-se exclusiv la plățile voluntare realizate de pârâți și la prevederile O.U.G. nr. 71/2009.
În privința celor două titluri executorii anterior menționate nu se poate reține intervenția unor cauze de suspendare legală a executării silite, pe timpul cărora prescripția să continue să curgă, întrucât ar echivala cu încălcarea puterii de lucru judecat a hotărârilor judecătorești care au consacrat expres și neechivoc dreptul reclamanților de a cere și de a realiza executarea silită a acestora.
În plus, în conformitate cu art. 12 din Decretul nr. 167/1958, fiind vorba despre prestații succesive ale pârâților debitori, dreptul la acțiune cu privire la fiecare din aceste prestații se stinge printr-o prescripție deosebită.
Dreptul material la acțiune pentru plata unei sume și a dobânzilor legale aferente se naște la data scadenței, de când începe să curgă termenul general de prescripție care sancționează acest drept cu stingerea sa, potrivit art. 1 din Decretul nr. 167/1958, privind prescripția extinctivă. Termenul de prescripție având ca obiect dreptul material la acțiunea privind dobânzile legale este supus aceluiași regim juridic aplicabil prescripției extinctive pentru creanța principală.
Ca atare, întreruperea cursului prescripției privind plata creanței principale pentru unul din motivele prevăzute de art. 16 din Decretul nr. 167/1958 are ca efect și întreruperea cursului prescripției dreptului material la acțiunea pentru plata dobânzilor, ca accesoriu al creanței principale (accesorium sequitur principalae), chiar dacă acest drept a fost invocat printr-o acțiune separată.
Potrivit art. 16 lit. c din Decretul nr. 167/1958, prescripția se întrerupe printr-un act începător de executare.
Așa fiind, cum în cauză, pentru aceste pretenții sunt aplicabile prevederile Decretului nr. 167/1958 (reglementare referitoare la prescripția extinctivă anterioară intrării în vigoare a Codului civil din 2009, fiind vorba de prescripții începute a fi curs mai înainte de data de 1 octombrie 2011, potrivit dispozițiilor art. 3 și 201 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil), apreciază că au dovedit întreruperea cursului prescripției, conform art. 16 din Decretul nr. 167/1958.
Ca atare, momentul de la care se impune plata dobânzilor legale, este cel al formulării cererilor de chemare în judecată admise prin hotărârile ce constituie titluri executorii, deoarece, potrivit prevederilor art. 1088 al. 2 Cod civil (în vigoare la data formulării cererilor și în baza căruia se judecă prezenta cauză), promovarea cererii de chemare în judecată valorează punerea în întârziere, iar în subsidiar, pentru cazul în care nu va fi împărtășită această opinie, cel mai târziu al datei la care au formulat cererile de încuviințare a executării silite la care au făcut referire.
În drept, s-au invocat prevederile art. 16 lit. c din Decretul nr. 167/1958, art. 1084, 1865 ale Codului civil în vigoare la momentul nașterii obligației cu privire la care se solicită actualizarea, precum și Deciziile nr. 1 și 2 din 17 februarie 2014 respectiv nr. 7/2015 ale Înaltei Curți de Casație și
Justiție - obligatorii pentru instanțe, potrivit dispozițiilor art. 517 alin. (4)
din Codul de procedură civilă.
Apelantul pârât M. Justiției a formulat întâmpinare la apelul incident formulat de apelanții reclamanți.
În sens contrar celor afirmate de intimații reclamanți, potrivit art. 3 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă „termenul prescripției este de 3 ani” dacă nu există alte prevederi legale derogatorii, iar conform art. 268 alin. 1 lit. c din Legea nr. 53/2003 cererile formulate în materia conflictelor de muncă pot fi formulate „în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat”, astfel încât pretențiile afirmate pot fi examinate numai pentru perioada de 3 ani, durata termenului general de prescripție, anterioară momentului introducerii acțiunii.
Totodată, potrivit art. 171 alin. 1 din Codul muncii, „(1) Dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale, precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate”.
În ceea ce privește momentul de început al curgerii termenului de prescripție, urmează a se avea în vedere aplicabilitatea dispozițiilor art. 8 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă, în conformitate cu care „Prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea”.
Față de cele mai sus arătate, apreciază că în mod corect instanța de fond a admis excepția prescripției, constatând prescrise pretențiile solicitate anterior datei de 18.11.2011.
În consecință, față de argumentele invocate solicită respingerea apelului incident formulat de apelanții reclamanți, admiterea apelului promovat de M. Justiției și modificarea în parte a sentinței civile nr. 1176/03.06.2015, în sensul respingerii în totalitate a pretențiilor reclamanților.
În apel nu s-au administrat alte probe.
Analizând sentința apelată prin prisma criticilor formulate, a susținerilor părților, a prevederilor legale aplicabile și a probatoriului administrat în cauză, în conformitate cu art. 476 – 480 Cod.pr.civ., C. constată că apelul este fondat pentru următoarele considerente:
Având în vedere unele aspecte comune ale motivelor de apel invocate, toate apelurile vor fi analizate împreună.
Cu privire la prescripția dreptului la acțiune:
Prin decizia nr.7 din 27 aprilie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr._ /HP/C s-a stabilit că „plățile voluntare eșalonate în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr.71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr.230/2011, efectuate în baza unui titlu executoriu nu întrerup termenul de prescripție a dreptului material la acțiune pentru daunele interese-moratorii sub forma dobânzii penalizatoare”.
Ulterior, prin decizia nr.21 din 22 iunie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr._ s-a stabilit că „în interpretarea și aplicarea prevederilor art. 1079 alin. 2 pct. 3 din Codul civil de la 1864 și art. 1523 alin. 2 lit. d din Codul civil raportat la art. 166 alin. 1 și 4 din Codul Muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare (art. 161 alin. 1 și 4 din Codul Muncii în forma anterioară republicării) și art. 1088 Cod civil de la 1864, art. 2 din O.G. nr. 9/2000, aprobată prin Legea nr. 356/2002, cu modificările și completările ulterioare, art. 2 din O.G. nr. 13/2011, aprobată prin Legea nr. 43/2012, cu modificările și completările ulterioare și art. 1535 din Codul civil, dobânzile penalizatoare datorate de stat pentru executarea cu întârziere a obligațiilor de plată pot fi solicitate pentru termenul de 3 ani anterior datei introducerii acțiunii”.
Aceste decizii sunt obligatorii potrivit dispozițiilor art.521 alin.(3) din Codul de procedură civilă.
Ca urmare, dobânda pretinsă de reclamanți nu se poate acorda de la data cererilor de chemare în judecată formulate în cauzele în care s-au pronunțat hotărârile care constituie titlurile executorii invocate în prezenta cauză.
Cu privire la calitatea procesual pasivă a apelantului pârât Statul Român prin M. Finanțelor Publice:
Mai întâi, trebuie reținut că eșalonarea plății drepturilor salariale ce au fost stabilite prin titlurile executorii invocate în cauză s-a făcut în baza Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar.
Mai trebuie avut în vedere că, pentru a reține constituționalitatea OUG nr.71/2009, în considerentele deciziei nr.746 din 2 iunie 2011 și ale deciziei nr.384 din 1 octombrie 2013, C. Constituțională a reținut că a existat „o stare de fapt obiectivă, cuantificabilă și independentă de voința Guvernului care punea în pericol un interes public, respectiv stabilitatea economică a statului român” iar OUG nr.71/2009 a fost adoptată „pentru conservarea stabilității economice a statului”; totodată, pentru a susține concluzia că Statul Român, în calitate de debitor, nu și-a creat singur o situație favorabilă în mod discriminatoriu, prin adoptarea OUG nr.71/2009, C. Constituțională a arătat că „situația particulară ivită și motivată prin existența unei situații extraordinare este una care reclamă o diferență evidentă de tratament juridic”, referindu-se la situația economică și dificultatea Statului de a executa un număr mare de titluri executorii însumând drepturi salariale într-un cuantum foarte mare.
Așadar, având în vedere și cele reținute de C. Constituțională, concluzia este că OUG nr.71/2009 a fost un act al Statului Român prin care s-a eșalonat plata unor drepturi salariale și s-a amânat executarea obligațiilor acestuia, pentru a asigura stabilitatea sa economică.
Trebuie avut în vedere că prin Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1/17.01.1995 s-a stabilit că „puterea de lucru judecat ce însoțește actele jurisdicționale, deci și deciziile Curții Constituționale, se atașează nu numai dispozitivului, ci și considerentelor pe care se sprijină acesta. Soluția este aceeași și pentru efectul general obligatoriu al deciziilor Curții Constituționale”.
Rezultă astfel cu evidență că Statul Român este responsabil de consecințele aplicării OUG nr. 71/2009.
Or, în considerentele Deciziei nr. 2 din 17 februarie 2014 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, s-a reținut că executarea cu întârziere de către debitori a sumelor de bani stabilite prin titluri executorii in favoarea persoanelor din sectorul bugetar, în conformitate cu OUG nr. 71/2009, îmbrăca forma ilicitului civil, fiind vorba de o răspundere civilă delictuală.
În plus, trebuie avut în vedere că în cauză nu este vorba despre stabilirea unor drepturi salariale ci de stabilirea prejudiciului determinat de neexecutarea unor hotărâri judecătorești executorii prin care se stabiliseră deja drepturi salariale, nefiind deci relevant că între Statul român și reclamanți nu există raporturi de muncă.
Mai trebuie avut în vedere că aceste creanțe, cum sunt cele ale reclamanților asupra pârâților, sunt creanțe asupra statului în sensul jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului astfel încât, ca părți ale statului, toate autoritățile acestuia implicate, sunt ținute să acționeze pentru a executa hotărârea judecătorească. Refuzul instituțiilor statului de a plăti despăgubiri stabilite prin hotărâri judecătorești irevocabile constituie în sine o încălcare a dreptului de acces la o instanță deci a prevederilor art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (hotărârea în cauza D. ș.a. contra României). C. Europeană a Drepturilor Omului a mai stabilit că pentru executarea de către stat a unor obligații stabilite prin hotărâri judecătorești în sarcina unor instituții ale sale, nu este necesară realizarea unor noi demersuri, repetitive, ale creditorului, în acest scop (hotărârile pronunțate în cauzele S. P. contra României și D. ș.a. contra României). C. a avut în vedere că autoritățile administrației constituie un element al statului de drept și interesul lor se identifică cu cel al bunei administrări a justiției, iar când acestea refuză, omit sau întârzie să execute o hotărâre judecătorească, garanțiile instituite de art. 6§1 din Convenție, de care a beneficiat justițiabilul în faza de judecată, își pierd rațiunea de a exista (hotărârile pronunțată în cauzele D. ș.a. contra României, Durdan contra României, Miclici contra României și M. contra României) .
Potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului și obligațiile stabilite în sarcina unor instituții ale statului sunt tot obligații ale statului iar în cazul în care aceste instituții nu execută obligațiile de plată potrivit procedurii prevăzute de OG nr. 22/2002, în final, autoritățile publice locale în cazul de față, ca parte a statului, sunt răspunzătoare pentru această neexecutare astfel încât trebuie să ia măsurile necesare efectuării plăților fie direct fie prin alocarea fondurilor în bugetul unei anumite instituții.
Statul este titular al obligației instituite de art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale de a asigura executarea hotărârilor judecătorești și în acest mod accesul efectiv la o instanță de judecată .
Ca titular al acestei obligații, al cărei creditor este persoana care a obținut o hotărâre judecătorească prin care i s-a admis cel puțin în parte acțiunea formulată împotriva statului sau a unei instituții a acestuia, statul, prin instituțiile sale (în cazul de față M. Finanțelor Publice care potrivit legii asigură finanțarea celorlalți pârâți) trebuie să asigure realizarea efectivă a drepturilor consacrate de instanța de judecată.
Această răspundere delictuală civilă subzistă și în cazul în care nu există un refuz de executare ci doar o eșalonare a plăților în executarea hotărârilor judecătorești.
Statul Român are deci calitate procesual activă în cauză pentru motivele expuse anterior iar nu în relație cu raporturile de muncă în care sunt parte reclamanții.
Cu privire la calitatea procesual pasivă a M. Justiției:
Se constată că prin hotărârile judecătorești invocate de reclamanți ca titluri executorii pârâtul M. Justiției a fost obligat la plata unor drepturi salariale către reclamanți în calitatea sa de ordonator principal de credite.
Această soluție a intrat în puterea de lucru judecat și nu mai poate fi repusă în discuție.
Cum pârâtul era direct obligat la plata drepturilor salariale și, totodată, responsabil și de alocarea fondurilor necesare plății, pe cale de consecință, este răspunzător de prejudiciul determinat de plata cu întârziere a acestor sume și deci, suportă alături de ceilalți debitori contravaloarea dobânzii legale.
În acest sens sunt și argumentele deja expuse cu privire la Statul Român.
Cu privire la fondul cauzei:
Prin Decizia nr. 2 din 17 februarie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 411 din 3 iunie 2014) s-a stabilit că „în aplicarea dispozițiilor art. 1082 și 1088 din Codul civil din 1864, respectiv art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza I și art. 1.535 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art. 1 și 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011”.
Această decizie este obligatorie, potrivit art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă.
Ca urmare, motivele invocate de apelant cu privire la imposibilitatea acordării dobânzii legale pentru sumele datorate ce intră sub incidența OUG nr.71/2009 nu pot fi primite întrucât contravin celor stabilite de Înalta Curte de Casație și Justiție.
De altfel, argumentele privind neîntrunirea condițiilor prevăzute de lege pentru acordarea daunelor-interese moratorii și condițiilor prevăzute de lege pentru angajarea răspunderii civile a debitorilor, în special inexistența unui fapt ilicit și a culpei respectiv lipsa caracterului exigibil al creanței au fost invocate și în opinia Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu ocazia soluționării recursului în interesul legii, aceste argumente fiind înlăturate de Înalta Curte de Casație și Justiție în considerentele deciziei nr. 2/2014.
Astfel, s-au reținut următoarele:
„Este evident faptul ca prin executarea eșalonata a obligației de plata creditorul a suferit un prejudiciu a cărui existenta este confirmata chiar de Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 71/2009, care, in cuprinsul art. 1 alin. (3), prevede ca sumele plătite eșalonat se actualizează cu indicele preturilor de consum comunicat de Institutul Național de S.. Or, prin instituirea obligației de actualizare a sumei cu indicele preturilor de consum, legiuitorul recunoaște implicit existenta prejudiciului cauzat prin executarea eșalonata si, in consecința, instituie o reparație parțiala, prin acordarea de daune-interese compensatorii (damnum emergens). In aceste condiții sunt incidente dispozițiile invocate ale art. 1082 si 1088 din Codul civil din 1864, respectiv ale art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza intai si art. 1.535 alin. (1) din Codul civil din 2009, care consacra principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor ca urmare a neexecutării de către debitor a obligației, conform căruia prejudiciul cuprinde atât pierderea efectiv suferita de creditor (damnum emergens), cat si beneficiul de care acesta este lipsit (lucrum cessans).
Potrivit acelorași dispoziții, in cazul in care o suma de bani nu este plătita la scadenta, creditorul are dreptul la daune moratorii fara a trebui sa dovedească vreun prejudiciu. In cazul dat, pierderea efectiv suferita de creditor, ca prim element de reparare integrala a prejudiciului, este remediata prin măsura prevăzuta de art. 1 alin. (3) din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 71/2009, constând in actualizarea sumelor stabilite prin titlul executoriu cu indicele preturilor de consum. Insa principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, ca efect al executării eșalonate a titlurilor executorii, impune si remedierea celui de-al doilea element constitutiv al prejudiciului, prin acordarea beneficiului de care a fost lipsit (lucrum cessans), respectiv daune-interese moratorii, sub forma dobânzii legale. Debitorul poate fi exonerat de obligația de a repara integral prejudiciul cauzat prin executarea cu întârziere a creanței stabilite prin titlu executoriu daca face dovada intervenției unui caz fortuit sau a unui caz de forța majora, împrejurări care se circumscriu sintagmei „cauza străina, care nu-i poate fi imputata”
În înțelesul art. 1082 din Codul civil din 1864. In ipoteza data, insa, deși nu se contesta împrejurările care au justificat masurile promovate prin Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 71/2009, in scopul menținerii echilibrului bugetar, masuri care nu au afectat substanța dreptului creditorilor, acestea nu înlătura de plano aplicarea principiului reparării integrale a prejudiciului, sub aspectul acordării daunelor-interese moratorii, sub forma dobânzii legale. Atât timp cat repararea integrala a prejudiciului presupune, cu valoare de principiu, atât acoperirea pierderii efective suferite de creditor (damnum emergens), cat si beneficiul de care acesta este lipsit (lucrum cessans), a accepta faptul ca, in ipoteza data, poate fi acoperita doar pierderea efectiva [in temeiul art. 1 alin. (3) din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 71/2009], iar nu si beneficiul nerealizat, echivalează cu nesocotirea principiului reparării integrale a prejudiciului.
Cat privește existenta unei fapte ilicite, săvârșite cu vinovatei, in sensul dispozițiilor legale ce instituie răspunderea civila, aceasta consta in executarea cu întârziere de către debitori a sumelor de bani stabilite prin titluri executorii in favoarea persoanelor din sectorul bugetar. Fapta îmbrăca forma ilicitului civil, deoarece, in analiza îndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale in circumstanțele date, in sensul opiniei exprimate de specialiști recunoscuți, depusa la dosarul cauzei, nu se poate retine ca Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 71/2009 reprezintă un caz fortuit care sa răstoarne prezumția relativa de culpa a debitorului in executarea obligației, întrucât acestui element ii lipsesc doua caracteristici esențiale, si anume: natura imprevizibila a evenimentelor care au fundamentat adoptarea actului [care nu poate fi acceptata prin raportare la conduita așteptata a debitorului care trebuia sa se comporte ca un bun proprietar, cu atât mai mult cu cat debitor este chiar statul, prin instituțiile sale, iar, conform art. 44 alin. (1) din Constituție, „creanțele asupra statului sunt garantate”] si faptul ca măsura de eșalonare a procedurii de executare provine chiar de la debitor, iar nu de la un terț”.
Față de aceste considerente, în temeiul art. 480 Cod.pr.civ. se vor respinge apelurile principale și cel incident ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate apelurile declarate de apelantul pârât STATUL ROMÂN PRIN M. FINANȚELOR PUBLICE PRIN DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G. – ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE C., cu sediul în C., . nr. 18, de apelantul pârât M. JUSTIȚIEI, cu sediul în București, ., sector 5 și de apelanții reclamanți A. C., C. E. C., C. C., C. A., D. I. R., F. L. I., I. C. C., I. M., I. C. L., L. M. I., M. S., N. D. G., P. S. E., R. E., S. C., T. D. I., TÂRȚĂU I., ȚAMBULEA A. G. și V. (V.) A. M., toți cu domiciliul procesual ales în București, ., sector 3, la T. București, împotriva sentinței civile nr. 1176 din 03 iunie 2015 pronunțată de T. C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți C. DE A. BUCUREȘTI, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr. 5, sector 4 și T. BUCUREȘTI, cu sediul în București, ., sector 3 și intimații reclamanți D. G., cu domiciliul procesual ales în București, Calea 13 Septembrie nr. 224, .. 1, ., sector 5 și C. M., cu domiciliul procesual ales în București, ., sector 3, la T. București.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi 27 octombrie 2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
R. A. M. B.
GREFIER
M. D.
Red.hot.jud.fond D.I.F.
Tehnored.dec.jud.apel R.A./09.12.2015/27 exp.
| ← Drepturi salariale ale personalului din justiţie. Decizia nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 603/2015.... → |
|---|
