Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 220/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 220/2015 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 31-03-2015 în dosarul nr. 220/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.220/CM
Ședința publică din 31 Martie 2015
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE M. B.
Judecător R. A.
Grefier D. R.
S-a luat în examinare apelul formulat de apelanta pârâtă S.C. C. S.A. cu sediul în C., ..144, județul C., împotriva sentinței civile nr. 2123/22.09.2014 pronunțate de Tribunalul C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă D. M., domiciliată în C., ., ., ., județul C., având ca obiect contestație decizie de concediere.
Dezbaterile asupra apelului au avut loc în ședința de judecată din data de 24 martie 2015 și au fost consemnate în încheierea din acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, iar instanța pentru a da posibilitate apelantei pârâte să depună la dosar concluzii scrise a amânat pronunțarea la data de 31 martie 2015, când a dat următoarea soluție.
CURTEA
Cu privire la apelul civil de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului C. sub nr._, reclamanta D. M. a solicitat în contradictoriu cu pârâta S.C. C. S.A. anularea deciziei nr. 218/03.12.2013, repunerea părților în situația anterioară emiterii deciziei contestate și obligarea pârâtei la plata cu cheltuielilor de judecată.
Prin sentința civilă nr. 2123/22.09.2014 Tribunalul C. a admis cererea formulată de reclamanta D. M., a anulat decizia emisă de pârâtă sub nr. 218/03.12.2013 și a obligat-o pe aceasta la reintegrarea reclamantei pe funcția deținută anterior emiterii deciziei atacate, la plata drepturilor salariale de care reclamanta a fost lipsită de la data aplicării dispoziției contestate și până la efectiva reintegrare în funcția deținută anterior emiterii dispoziției atacate și la plata sumei de 1.500 lei cu titlul de cheltuieli de judecată.
Pentru a dispune astfel, instanța de fond a avut în vedere următoarele aspecte:
Prin decizia nr. 218/03.12.2013 emisă de pârâtă în baza art. 61 lit. a) coroborat cu art. 247, art. 248 al. 1 lit. e) din Codul muncii, reclamanta D. M., având funcția de economist în cadrul departamentului financiar -contabilitate al societății, a fost sancționată cu desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă înregistrat sub nr. 817/22.03.2011.
Pârâta a reținut în decizie că salariata D. M. nu s-a prezentat la locul de muncă și nici la comisia de disciplină, fiind astfel încălcate dispozițiile prevăzute la art. 23 lit. a), d), l), art. 33 lit. a) și art. 46 lit. f) din Regulamentul intern al societății, conform cu care nejustificarea în termen de 24 de ore a absentării de la serviciu fără un motiv temeinic constituie abatere disciplinară și se sancționează.
Verificând decizia contestată, instanța a constatat că exigențele formale sunt îndeplinite, fiind menționate toate elementele obligatorii prevăzute de lege.
La dosar există și procesul-verbal privind desfășurarea procedurii cercetării disciplinare prealabile, care menționează motivul pentru care nu a fost posibilă ascultarea salariatului.
În ceea ce privește apărarea reclamantei în legătură cu preconstituirea unor înscrisuri anterioare emiterii deciziei de sancționare, instanța de fond a reținut că aceasta avea posibilitatea denunțării înscrisurilor în legătură cu care a semnalat o neconcordanță între data emiterii și numărul înregistrării în registrul unic de evidență.
În lipsa unei atare contestări, se prezumă validitatea acestor înscrisuri, până la proba contrară.
Reținând că sub aspect formal exigențele legale au fost respectate, instanța a analizat temeinicia sancțiunii aplicate.
Obiectul abaterii disciplinare este reprezentat de valoarea socială lezată (încălcarea regulamentului intern având drept consecință cauzarea unui prejudiciu angajatorului), ca urmare a încălcării disciplinei la locul de muncă, iar angajatorul trebuie să dovedească caracterul ilicit al faptei salariatului, legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și rezultatul dăunător, precum și gradul de periculozitate socială a abaterii disciplinare.
La dosar a fost anexată decizia nr. 184/25.11.2013 emisă de S.C. C. S.A. C., din care rezultă că începând cu data de 25.11.2013 reclamanta își va desfășura activitatea în funcția de economist, cu același salariu de încadrare în cadrul compartimentului financiar-contabilitate, la punctul de lucru „Stația de betoane 23 August”.
Astfel cum rezultă din răspunsurile pârâtei la interogatoriu decizia nr. 184/25.11.2013 a fost emisă în temeiul sentinței civile nr. 3992/25.10.2013 a Tribunalului C., prin care s-a dispus anularea deciziei de încetare a contractului individual de muncă al reclamantei și reintegrarea în situația anterioară. Pârâta a învederat că prin sintagma "repunerea în situația anterioară" nu se înțelege că reclamanta va ocupa același loc de muncă, respectiv la sediul din C., ci numai că drepturile și obligațiile din contractul individual de muncă vor fi reluate.
În răspunsul la întâmpinare anexat la dosar, reclamanta susține că punctul de lucru 23 August nu a existat niciodată în fapt, iar în cei 20 de ani cât a lucrat ca angajata societății, la acest punct de lucru nu au existat birouri, ci numai 5 angajați, respectiv: un responsabil punct de lucru, doi șoferi și doi mecanici, iar toate contractele și actele contabile se încheiau și erau ținute la sediul central al societății, unde reclamanta și-a desfășurat activitatea.
Martorul audiat în cauză a declarat sub jurământ că nu are cunoștință ca la stația de betoane 23 August să fi lucrat cineva efectiv și nici nu cunoaște ca de la acest punct de lucru să fi ajuns la sediu vreun act. Martorul a mai arătat că acest punct de lucru avea renumele unui batalion disciplinar.
Angajatorul nu a produs probe prin care să demonstreze că în cadrul punctului de lucru funcționa permanent un departament financiar-contabil, care să corespundă unei activități economice efective.
Angajatorul este singurul îndreptățit să decidă orice măsură de ordin organizatoric vizând creșterea performanțelor în activitate, fiind liber să gestioneze politica de personal în direcțiile pe care le consideră oportune pentru eficientizarea activității sale.
Acest interes legitim este însă subordonat imperativului respectării unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, care a dispus repunerea părților în situația anterioară emiterii deciziei de încetare a contractului individual de muncă al reclamantei, cu consecința reactivării tuturor elementelor acestui contract.
Or, martorul audiat în cauză a învederat că punctul de lucru "stația de betoane 23 August" nu avea amenajat un birou de contabilite în perioada cât această persoană a avut calitatea de angajat al societății și nici nu exista un circuit al documentelor către sediul central.
Abaterea disciplinară este o faptă în legătură cu munca și care constă într-o acțiune sau inacțiune săvârșită cu vinovăție de către salariat, prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil, ordinele și dispozițiile legale ale conducătorilor ierarhici.
În ceea ce privește latura obiectivă – fapta imputată, obiectul abaterii disciplinare - aceasta nu a fost dovedită în mod indubitabil de către angajator, căruia, în temeiul dispozițiilor art. 272 din Codul muncii, îi revine sarcina probei în prezentul conflict de muncă.
Astfel, angajatorul nu a probat că la noul loc de muncă reclamanta și-ar fi putut exercita efectiv atribuțiile stabilite prin fișa postului, de vreme ce nu s-a făcut nici măcar dovada unui departament financiar la punctul de lucru "stația de betoane 23 August", cu dotările corespunzătoare.
Pentru aceste motive, în baza art. 80 din Codul muncii, instanța a admis acțiunea și a anulat decizia atacată, cu consecința restabilirii situației anterioare emiterii acesteia.
Tribunalul a apreciat că nu se mai impune să se verifice dacă abaterea disciplinară prevăzută la art. 46 lit. f) din Regulamentul intern al societății constituie o “abatere gravă” în sensul art. 43 din același Regulament și a dispus reintegrarea reclamantei în funcția deținută anterior emiterii deciziei atacate precum și obligarea angajatorul la plata drepturilor salariale și a celorlalte drepturi de care reclamanta a fost lipsită de la data aplicării deciziei contestate și până la efectiva reintegrare în funcția deținută anterior emiterii deciziei atacate.
Cu privire la cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată s-a reținut că în accepțiunea art. 453 Cod pr. civilă, cheltuielile de judecată reprezintă ansamblul sumelor de bani, pe care trebuie sa le suporte părțile în legătură cu activitatea procesuală.
Reținând culpa procesuală a pârâtei, aceasta din urmă a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă, constând în onorariu de avocat în sumă de 1.500 lei, conform art. 453 Cod procedură civilă, ținând seama de chitanța aflată la dosar.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta C. SA care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin decizia nr.184/25.11.2013 a Directorului General, decizie internă a societății, care nu modifică Contractul individual de muncă al reclamantei, fapt pentru care nu este necesar acordul salariatei și/sau întocmirea unui act adițional la contractul individual, decizie care nu se încadrează în dispozițiile art. 17 Codul muncii, reclamanta urma să-și desfășoare activitatea la compartimentul financiar-contabil de la punctul de lucru al societății, Stația de betoane 23 August, județul C..
Așa cum rezultă din înscrisurile existente la dosar, reclamanta deși avea obligația să se prezinte la locul de muncă indicat în decizia de reintegrare, aceasta a înțeles să conteste decizia în instanță și a ales să nu se mai prezinte la locul de muncă, deși avea obligația de a presta activitate în cadrul societății, conform contractului individual de muncă și a deciziei atacate până la soluționarea contestației.
Apreciază că prin atitudinea de a nesocoti dispozițiile prevăzute în decizia nr. 184/25.11.2013 a Directorului General, salariata a ales să-și facă singură dreptate.
Față de lipsa reclamantei de la locul de muncă s-a întocmit de către directorul economic referatul cu nr._/28.11.2013 prin care s-a constatat că salariata D. M. nu s-a prezentat la serviciu, absentând nemotivat.
Fapta intimatei, constituind o abatere disciplinară, împotriva acesteia a fost declanșată procedura desfacerii contractului individual de muncă din motive disciplinare.
Deși din înscrisurile anexate întâmpinării rezultă fătă echivoc faptul că a fost parcursă procedura prealabilă a cercetării disciplinare, iar că reclamanta nu s-a arătat interesată, refuzând să participe la ședința de cercetare disciplinară ce a avut loc în acest sens, a fost emisă decizia prin care s-a dispus desfacerea contractului de muncă în temeiul art. 61 lit. a codul muncii.
Deși reclamanta a lipsit nemotivat ulterior reintegrării acesteia, așa cum rezultă din înscrisurile existente la dosar și din răspunsul acesteia la interogatoriu (răspunsul la întrebarea 6,7,8,9 prin care aceasta recunoaște că și-a însușit prin semnătură prevederile Regulamentului intern al societății, că după data de 25.11.2013 nu s-a mai prezentat la locul de muncă, a încălcat prevederile contractului individual de muncă și a Regulamentului Intern cu privire la programul de lucru și disciplina muncii, iar de la data de 25.11.2013 și până la data emiterii deciziei de desfacere a C.I.M. ) instanța a reținut în mod eronat că subscrisa nu a dovedit obiectul abaterii disciplinare imputată reclamantei.
Mai mult, instanței de fond i s-a părut suficient pentru soluționarea speței dedusă judecății să rețină din declarația martorului G. I., care deși era în litigiu cu subscrisa și care la data reintegrării reclamantei nu mai era angajata subscrisei că „stația de betoane 23 August avea renumele de un batalion disciplinar”. Astfel nu se pot reține chiar și sub jurământ afirmațiile martorei care declara că avea cunoștință despre această stare de fapt” – din discuțiile cu reclamanta.
Totodată se precizează că în perioada 2006 – 2011 reclamanta a îndeplinit funcția de director economic al societății, pe cale de consecință, aceasta avea cunoștință despre documentele care se întocmeau la punctul de lucru de la stația de betoane 23 August, respectiv facturi, documente de încasare, documente de plată, registru de casă, etc. Toate aceste documente se întocmeau la punctul de lucru, numai introducerea în balanța de verificare a societății se făcea la sediul social al subscrisei. Mai mult decât atât, colaborarea cu clienții se realiza în baza contractelor de vânzare-cumpărare care ulterior erau urmărite în ceea ce privea respectarea termenelor de plată.
Chiar dacă reclamanta a considerat că încadrarea nu este corectă și s-a adresat instanței de judecată, avea obligația până la soluționarea contestației să se prezinte la locul de muncă, conform deciziei de reintegrare date, conform contractului individual de muncă nr. 817/22.03.2011, ori instanța nu poate să rețină ca fiind firească o astfel de atitudine, de a ne face dreptate singuri într-un stat de drept.
Concluzionând, apreciază că decizia de concediere este legală și temeinică, motiv pentru care solicită admiterea apelului și rejudecând, să se respingă cererea reclamantei ca neîntemeiată.
Analizând sentința apelată în raport de criticile formulate, de probele administrate și de dispozițiile legale incidente în cauză, Curtea constată că apelul este nefondat.
Reclamanta D. M. a fost angajata societății în funcția de economist în cadrul departamentului financiar-contabilitate al societății și o perioada a îndeplinit chiar funcția de director economic, după cum recunoaște și apelanta pârâtă.
Prin decizia nr. 93/29.04.2013 se stabilea că potrivit noii organigrame era nevoie de ocuparea funcției de economist la Centrul de profit CP-01 Sectorul prefabricate și ulterior, prin decizia nr. 114/24.05.2013 s-a decis “desființarea postului de economist pe care d-na D. M. îl ocupa”.
Prin sentința civilă nr. 3992/25.10.2013 pronunțată de Tribunalul C. (definitivă prin decizia civilă nr. 111/2014 pronunțată de Curtea de Apel C.) s-a anulat decizia nr. 114/24.05.2013 emisă de C. SA de desfacere a contractului de muncă al reclamantei și s-a dispus reintegrarea reclamantei în postul detinut anterior concedierii, cu obligarea pârâtei la plata despăgubirilor prevăzute de art. 80 din Codul muncii.
Asadar, postul în care s-a dispus reintegrarea trebuia să fie cel ocupat anterior de către reclamantă, respectiv de economist în cadrul departamentului financiar-contabilitate al societății și nicidecum la un anumit punct de lucru, iar punerea în executare a hotărârii judecătorești este obligatorie sub toate aspectele analizate.
Prin adresa nr._/18.11.2013 i s-a adus la cunoștința reclamantei, că prin decizia nr. 178/18.11.2013 emisă de directorul unității, a fost reintegrată în funcția deținută anterior conform contractului individual de muncă nr. 817/22.03.2011 completat cu actul aditional nr. 2308/21.03.2012, ca urmare a punerii în executare a sentinței civile nr. 3992/25.10.2013 pronunțată de Tribunalul C..
La data de 25.11.2013 i-a fost comunicată decizia nr. 184/25.11.2013, prin care era înștiințată că urma să-și desfășoare activitatea la Stația de betoane 23 August.
Prin urmare, ulterior reintegrarii reclamantei pe postul deținut anterior, conducerea unității decide în mod unilateral schimbarea locului de muncă fără a o consulta în prealabil și fără a se încheia un act adițional la contractual individual de muncă.
La 03.12.2013 societatea emite decizia nr. 218 prin care dispune desfacerea disciplinară a contractului de muncă al reclamantei pentru absențe nemotivate.
Desigur că, în conformitate cu dispozițiile art.247 din Codul muncii, angajatorul dispune de prerogativa disciplinară și are dreptul de a aplica, sancțiuni disciplinare salariaților săi ori de câte ori constată că aceștia au săvârșit o abatere disciplinară însă, în cauză de față se pune problema dacă reclamanta a săvârșit său nu, o batere disciplinare gravă care să constituie motiv al desfacerii contractului de muncă.
Potrivit art. 17 din Codul muncii, orice modificare a unuia dintre elementele contractului individual de muncă, în timpul executării acestuia, impune încheierea unui act adițional la contract, într-un termen de 20 de zile lucrătoare de la data apariției modificării, cu excepția situațiilor în care o asemenea modificare este prevăzută în mod expres de lege.
C. SA nu a prezentat un astfel de act adițional, semnat de către reclamanta astfel că, în mod firesc se punea problema de la care loc de muncă a absentat reclamanta, pentru a justifica luarea măsurii disciplinare a desfacerii contractului de muncă.
În raport de probele administrate în cauză, în mod corect instanța de fond a stabilit că o astfel de măsura nu este justificata, iar reclamanta nu avea posibilitatea să-și îndeplinească sarcinile de serviciu din fișa postului, la sediul punctului de lucru „Stația de betoane 23 August” unde nu existau condiții pentru prestarea unei activități de economist.
Față de aspectele reținute, în conformitate cu dispozițiile art. 480 Cod procedură civilă, va fi respins ca nefondat apelul declarat împotriva sentinței civile nr. 2123/22.09.2014 pronunțată de Tribunalul C..
Făcând aplicarea dispozițiilor art. 453 Cod procedură civilă, va obliga apelanta pârâtă la plată cheltuielilor de judecată justificate de intimata reclamanta, în valoare de 2000 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge apelul formulat de apelanta pârâtă S.C. C. S.A. cu sediul în C., ..144, județul C., împotriva sentinței civile nr. 2123/22.09.2014 pronunțate de Tribunalul C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă D. M., domiciliată în C., ., ., ., județul C., ca nefondat.
Obligă apelanta către intimată la 2000 lei cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 31 martie 2015.
Președinte, Judecător,
M. B. R. A.
Grefier,
D. R.
Jud.fond: A.N.
Red.dec.jud.M.B.
14.04.2015 – 4 ex.
Emis 2 .
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 603/2015.... | Obligaţie de a face. Decizia nr. 602/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
