Recalculare pensie. Decizia nr. 120/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA
Comentarii |
|
Decizia nr. 120/2015 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 12-05-2015 în dosarul nr. 2520/118/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 120/AS
Ședința publică din 12 mai 2015
Complet specializat pentru cauze privind
conflictele de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE - R. A.
JUDECĂTOR - M. B.
GREFIER - M. D.
Pe rol soluționarea apelului civil declarat de apelantul reclamant A. D., domiciliat în C., .. 6, împotriva sentinței civile nr. 2193 din 25 septembrie 2014 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._, având ca obiect recalculare pensie, în contradictoriu cu intimata pârâtă C. JUDEȚEANĂ DE PENSII C., cu sediul în C., . C.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru apelantul reclamant A. D., avocat Carpăn M., în baza împuternicirii avocațiale nr. 39 din 09 aprilie 2015 pe care o depune la dosar, lipsind intimata pârâtă C. Județeană de Pensii C..
Procedura este legal îndeplinită, cu respectarea dispozițiilor art. 155 și următoarele Cod procedură civilă.
Apelul este declarat și motivat în termenul legal prevăzut de lege și scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul oral asupra cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Întrebat fiind, apărătorul apelantului reclamant A. Dadiv arată că nu mai au alte cereri de formulat, probe de propus sau excepții de invocat, solicitând cuvântul pe fond.
Curtea, luând act de declarația apărătorului apelantului reclamant A. D., în sensul că nu mai sunt cereri de formulat, probe de propus sau excepții de invocat, în temeiul dispozițiilor art. 392 Cod procedură civilă declară deschise dezbaterile și acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Apărătorul apelantului reclamant A. D., având cuvântul solicită admiterea apelului și schimbarea în tot a sentinței pronunțate de instanța de fond, în sensul admiterii cererii de recalculare a pensiei, prin valorificarea adeverinței nr. 892 din 15.11.2013 emisă de S.C. Confort U. S.R.L., comunicată pârâtei C. Județeană de Pensii C. în noiembrie 2013, în care sunt desfășurate, pe perioada la care se face referire în prezenta cauză, toate veniturile obținute în acord global de către apelantul reclamant, fără cheltuieli de judecată.
Instanța de fond a reproșat părții reclamante că n-ar fi atacat decizia care a fost emisă în martie 2014 de către C. Județeană de Pensii C. și prin care i s-a stabilit pensia. Urmează a se observa că în petitul acțiunii s-a solicitat recalcularea pensiei astfel cum a fost ea stabilită în martie 2014, fiind evident astfel că s-a făcut vorbire despre respectiva decizie. Instanța avea obligația să pună în discuția părților această problemă, în condițiile în care ar fi făcut obiect al apărării formulate de pârâta C. Județeană de Pensii C. prin întâmpinare.
La solicitarea instanței, precizează că într-adevăr în adeverința nr. 892 din 15 noiembrie 2013, angajatorul a menționat că nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual formele de retribuire în acord, dar unitatea avea obligativitatea ca pentru sporurile permanente să vireze contribuțiile și inclusiv și pentru veniturile în acord global, potrivit actelor normative incidente în perioada respectivă, Decretul nr. 389/1972 și Legea nr. 49/1992. Salariatul nu avea obligația să vireze contribuțiile, iar culpa unității în ceea ce privește nevirarea acestora nu poate să influențeze dreptul salariatului de a beneficia de plata unei pensii prin luarea în considerare a respectivelor venituri. Prin urmare, consideră că este o chestiune care trebuie reglementată între C. Județeană de Pensii C. și angajator, dacă acesta nu și-a respectat obligațiile de a vira cota de contribuție. Solicită a se avea în vedere această opinie întrucât obligația este una prevăzută de lege. Nu i se poate imputa angajatului faptul că angajatorul nu și-a îndeplinit obligațiile, fiind o chestiune de reglementare ulterioară.
Prin urmare, dreptul s-a născut din obligația de virare inclusiv cu privire la acordul global. Acordul global reprezintă o sursă de venit ce trebuie luată în seamă astfel cum a stabilit și Înalta Curte de Casație și Justiție în condițiile achitării contribuției către C. Județeană de Pensii.
Apreciază că decizia pronunțată în recurs în interesul legii este aplicabilă în continuare, dar dincolo de această decizie, ceea ce trebuie luat în seamă este orice este supus contributivității. Dacă a fost sau nu executată obligația de virare a contribuției nu este o chestiune care să îl afecteze pe salariat.
Fiind lămurită cu privire la cauza dedusă judecății, în conformitate cu dispozițiile art. 394 alin.1 Cod procedură civilă, instanța declară dezbaterile închise și rămâne în pronunțare asupra apelului.
CURTEA
Cu privire la apelul civil de față, constată:
Cu nr._ din 01.04.2014 s-a înregistrat pe rolul Tribunalului C. acțiunea formulată de reclamantul A. Dadiv în contradictoriu cu pârâta C. Județeană de Pensii C., prin care s-a solicitat obligarea pârâtei la recalcularea pensiei cu luarea în calcul a veniturilor realizate în acord global, potrivit adeverinței nr. 892/15.11.2013, precum și obligarea pârâtei la plata diferențelor de pensie rezultate din recalculare, începând cu data înregistrării cererii de recalculare. A solicitat reclamantul și cheltuieli de judecată.
Prin sentința civilă nr. 2193 din 25 septembrie 2014, Tribunalul C. a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamantul A. D., în contradictoriu cu pârâta C. Județeană de Pensii C..
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut următoarele:
Reclamantul A. D. a fost pensionat prin decizia privind acordarea pensiei pentru limită de vârstă și munca depusă nr._/27.02.1998, începând cu data de 01.10.1997.
Cu nr._/19.11.2013 a fost înregistrată cererea formulată de A. D. la C. Județeană de Pensii C., prin care s-a solicitat recalcularea pensiei conform veniturilor din adeverința nr. 892/15.11.2013 emisă de S.C. Confort U. S.R.L.
Cu adresa nr._/18.03.2014 emisă de C. Județeană de Pensii C. i s-a comunicat reclamantului că cererea lui nu are temei legal.
Instanța de fond a constatat că prin decizia nr._/11.03.2014 emisă de pârâtă s-a acordat reclamantului o pensie pentru limită de vârstă, începând cu data de 01.02.2013, stabilindu-se un punctaj mediu anual de 2._.
Din actele dosarului nu rezultă că reclamantul ar fi contestat decizia nr._/11.03.2014, prin care i s-au stabilit drepturile de pensie ulterior formulării cererii de recalculare.
Potrivit art. 149 din Legea nr. 263/2010, deciziile de pensionare pot fi contestate în termen de 30 de zile la Comisia Centrală de Contestații. În cazul în care decizia nu este contestată, aceasta are caracter definitiv.
Instanța a apreciat că reclamantul trebuia să conteste decizia nr._/11.03.2014 (al cărei conținut îl cunoștea, fiind depusă de reclamant la dosarul cauzei împreună cu acțiunea sa), sub aspectul nevalorificării adeverinței nr. 892/15.11.2013. Ori, în condițiile în care decizia nr._/11.03.2014 nu a fost contestată, instanța a reținut că aceasta are caracter definitiv, fiind nefondată cererea de recalculare formulată de reclamant.
Mai mult, analizând adeverința nr. 892/15.11.2013 instanța a constatat că în cuprinsul acesteia se atestă veniturile brute realizate de reclamant în perioada ianuarie 1975 – martie 2001. Instanța a apreciat că în mod corect C. Județeană de Pensii C. nu a luat în considerare veniturile brute atestate de adeverința nr. 892/15.11.2013, întrucât la determinarea punctajelor lunare, pârâta nu a făcut decât să respecte dispozițiile art. 165 alin. 1 din Legea nr. 263/2010 și să ia în considerare salariile brute sau nete, după caz, în funcție de mențiunile înscrise în carnetul de muncă.
F. de acestea, instanța a apreciat ca fiind corectă soluția cuprinsă în adresa nr._/18.03.2014 emisă de pârâtă, nefiind fondată cererea de recalculare a pensiei. În aceste condiții, instanța a apreciat că și celelalte capete de cerere sunt nefondate.
Pentru aceste motive, instanța a respins acțiunea ca nefondată.
Împotriva acestei soluții a formulat apel reclamantul A. D.. În motivarea apelului său, acesta a arătat următoarele:
La data de 15 noiembrie 2013 societatea la care a lucrat, Confort U. S.R.L., i-a emis o adeverință din care rezulta veniturile brute realizate de acesta pe perioada 1975 - 2001, venituri care exprimă retribuirea în acord a reclamantului, care a fost încadrat în funcția de cioplitor piatră.
Reclamantul a depus la C. Județeană de Pensii C. această adeverință, care atesta cuantumul sumelor realizate cu titlu de venit brut, în perioada în care a fost încadrat la S.C. Confort U. S.R.L., solicitând recalcularea pensiei în funcție de aceste venituri pentru care au fost achitate contribuții la sistemul de asigurări sociale.
Prin adresa nr._ din 18 martie 2014 C. Județeană de Pensii C. a respins cererea de recalculare a pensiei, potrivit adeverinței depuse, cu motivarea că pentru perioadele anterioare datei de 1 aprilie 2001 se utilizează la calculul punctajului anual și respectiv lunar, numai salariile brute sau nete înscrise în carnetul de muncă.
Împrejurarea că la 11 martie 2014, s-a emis o decizie de pensie care nu are în vedere adeverința de venituri obținute în acord global, a făcut obiect al cererii formulate de reclamant, care a solicitat prin acțiunea formulată, tocmai recalcularea drepturilor de pensie cuvenite și stabilite prin această decizie.
Prin cererea adresată la 19 noiembrie 2013 Directorului Casei Județene de Pensii, înregistrată sub nr._, s-a solicitat recalcularea pensiei avându-se în vedere și aceste venituri.
La această cerere s-a răspuns printr-o adresă fără dată, arătându-se că la determinarea punctajelor anuale se au în vedere numai salariile brute sau nete, iar veniturile din adeverința depusă nu ar putea fi valorificate pentru că nu au caracter permanent.
Reclamantul apelant a contestat acest răspuns, dar în mod evident și pensia stabilită prin ultima decizie din martie 2014.
În mod greșit instanța a apreciat că nu s-ar fi atacat ultima decizie de pensie emisă în luna martie 2014, când în termen legal, în raport de data comunicării acestei decizii, reclamantul a solicitat instanței recalcularea pensiei stabilite prin decizia emisă în martie 2014, prin luarea în considerare și a adeverinței, care este depusă încă din luna noiembrie 2013, în dosarul de pensie.
Se poate observa că pârâta intimată C. Județeană de Pensii, nu a invocat o astfel de apărare reținută de instanță, respectiv că nu ar fi fost atacată decizia de pensie.
Instanța de fond nu a pus în discuția părților acest aspect legat de obiectul contestației formulate, respectiv dacă reclamantul, solicitând recalcularea pensiei, solicită și anularea deciziei de pensie.
Cu privire la greșita interpretare a Legii nr. 263/2010, respectiv a dispozițiilor art. 165.
Refuzul pârâtei este nejustificat și nelegal.
Unul dintre principiile de bază care guvernează organizarea și funcționarea sistemului public este cel al contributivității în conformitate cu care fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuțiilor datorate de persoanele fizice și juridice, participante la sistemul public, drepturile de asigurări sociale cuvenindu-se în temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite, așa cum se statua în art. 2 lit. „e” din Legea nr. 19/2000.
Prin Decizia nr. 19/17.10.2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a statuat cu caracter obligatoriu, conform art. 3307 alin. 4 Cod procedură civilă că: „Formele de retribuire obținute în acord global, prevăzute de art. 12 alin. 1 lit. a) din Legea retribuirii după cantitatea și calitatea muncii nr. 57/1974, vor fi luate în considerare la stabilirea și recalcularea pensiilor din sistemul public, dacă au fost incluse în salariul brut și, pentru acestea, s-a plătit contribuția de asigurări sociale la sistemul public de pensii.”
În cauză nu s-ar putea invoca încălcarea principiului neretroactivității legii, deoarece situația veniturilor realizate în acord trebuie analizată în raport de legislația în conformitate cu care au fost plătite, ceea ce reprezintă în mod evident o interpretare ce lipsește de orice efect O.U.G. nr. 4/2005 și Legea nr. 19/2000.
Astfel, principiile edictate de actele normative menționate nu pot fi aplicate doar asupra veniturilor realizate după . deoarece acestea, ca toate normele legale ce reglementează acordarea drepturilor de pensie reglementează situații născute înainte de ..
Recalcularea și plata pensiei trebuie să se facă cel puțin de la data formulării cererii de recalculare, urmând ca pârâta să fie obligată la plata diferențelor de pensie calculate începând cu data formulării cererii și depunerea adeverinței de venituri la C. Județeană de Pensii la zi.
Analizând sentința apelată în raport de criticile formulate, de probele administrate și de dispozițiile legale incidente în cauză, Curtea constată că apelul este nefondat.
Reclamantul a fost pensionat în anul 1997 însă la data de 15.11.2013 a obținut adeverința nr. 892/2013 prin care angajatorul S.C. Confort U. S.R.L. menționează salariile brute pe care le-a achitat angajatului său în perioada 1975-2001.
În baza acestei adeverințe, reclamantul s-a adresat Casei Județene de Pensii cu o cerere de recalculare a pensiei însă, în loc să primească o decizie de recalculare, reclamantul a primit numai o adresă emisă în 18.03.2014 de către pârâtă în care se menționează că veniturile brute realizate nu pot fi valorificate întrucât nu reprezintă sporuri cu caracter permanent.
Așadar, această adresă nu reprezintă o decizie care ar fi putut fi contestată la Comisia Centrală de Contestații potrivit procedurii instituită de art. 149 din Legea nr. 263/2010.
Împrejurarea că, anterior acestei adrese, pârâta a emis și decizia nr._/11.03.2014 nu înseamnă că ea completează adresa mai sus menționată deoarece din lecturarea ei se desprinde ideea că această decizie a fost emisă „ca urmare a examinării actelor din dosarul de pensionare” ceea ce înseamnă că din oficiu s-a făcut această examinare și nu în baza cererii reclamantului pentru fructificarea adeverinței depusă din moment ce nu se face nicio referire la acea adeverință.
Prin urmare, în mod greșit instanța de fond a reținut că reclamantul a eludat dispozițiile din lege care impuneau parcurgerea unei etape prealabile sesizării instanței.
În legătură cu cererea reclamantului Curtea reține următoarele:
Principiul contributivității prevăzut și în Legea nr. 263/2010 impune ca la calculul pensiei să fie luate în considerare toate sporurile/veniturile pentru care s-a calculat și s-a plătit contribuția de asigurări sociale, indiferent dacă acestea au făcut parte sau nu din baza de calcul a pensiilor, atât timp cât dovada încasării lor, a plății contribuției individuale de asigurări sociale este atestată prin adeverință emisă de angajator.
Prin adeverința nr. 892/15.11.2013 emisă de S.C. Confort U. S.R.L. se menționează veniturile brute realizate de reclamant în perioada 1975-2001 însă, angajatorul nu a făcut nicio mențiune cu privire la calculul și virarea contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale.
Or, pentru a beneficia de o recalculare a pensiei în baza acestei adeverințe, reclamantul trebuia să obțină de la angajator și confirmarea reținerilor CAS deoarece tocmai această contribuție justifică valorificarea veniturilor brute la care se face referire.
Nu se poate reține apărarea apelantului potrivit cu care chiar și în lipsa unei astfel de mențiuni trebuiesc valorificate aceste venituri în considerarea obligației ce revenea angajatorului de a calcula și vira la bugetul de stat contribuțiile datorate deoarece, nu suntem într-un litigiu în care se discută culpa angajatorului pentru neîndeplinirea unor obligații legale ci, suntem în prezența unei cereri de fructificare a unor venituri pentru care nu există certitudinea că s-au plătit aceste contribuții deși se invocă încălcarea principiului contributivității iar sarcina probei îi incumbă reclamantului potrivit art. 249 Cod procedură civilă.
În lipsa unor astfel de dovezi, instanța nu poate admite cererea astfel că în temeiul art. 480 Cod procedură civilă apelul declarat împotriva sentinței civile nr. 2193/25.09.2014 va fi respins că nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de apelantul reclamant A. D., domiciliat în C., .. 6, împotriva sentinței civile nr. 2193 din 25 septembrie 2014 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă C. JUDEȚEANĂ DE PENSII C., cu sediul în C., . C, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 12 mai 2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
R. A. M. B.
GREFIER
M. D.
Red.hot.jud.fond C.S.A.
Tehnored.dec.jud.apel M.B./08.06.2015/4 exp.
Emis 2 comunicări – 18.06.2015
← Recalculare pensie. Decizia nr. 189/2015. Curtea de Apel... | Pretentii. Decizia nr. 184/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA → |
---|