Recalculare pensie. Decizia nr. 205/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 205/2015 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 15-09-2015 în dosarul nr. 4024/118/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 205/AS
Ședința publică din data de 15 Septembrie 2015
Complet specializat pentru cauze privind
conflictele de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE J. Z.
Judecător M. S. S.
Grefier M. G.
Pe rol judecarea apelului civil formulat de apelanta pârâtă C. DE P. SECTORIALĂ A MINISTERULUI AFACERILOR INTERNE, cu sediul în municipiul București, .. 3, sector 4, împotriva sentinței civile nr. 2365 din 8.10.2014, pronunțată de Tribunalul C., secția I civilă, în dosarul nr._ /_, în contradictoriu cu intimatul reclamant A. I. G., domiciliat în municipiul C., . nr. 96, județul C., având ca obiect - „recalculare pensie”.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă intimatul reclamant A. I.G., personal, lipsind intimata pârâtă C. de P. Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne.
Procedura de citare este legal îndeplinită, cu respectarea dispozițiilor art. 155 și urm. Cod proc. civilă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat că apelul este declarat în termenul prevăzut de lege, motivat și scutit de plata taxei judiciare de timbru conform Legii nr. 263/2010, iar apelantul pârât a solicitat judecata cauzei și în lipsă, conform art. 223 alin.3 C.pr.civ., după care:
Întrebat fiind, intimatul reclamant A. G. arată că nu mai are alte cereri de formulat sau probe, depune concluzii scrise și solicită cuvântul asupra apelului.
Curtea, reținând că nu mai sunt chestiuni prealabile dezbaterilor în fond de discutat sau excepții de invocat, în conformitate cu art.392 C.pr.civ. constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților pentru dezbateri.
Intimatul reclamant A. G., având cuvântul solicită respingerea apelului formulat de C. de P. Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne, ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii instanței de fond pentru motivele expuse în concluziile scrise pe care le-a depus la dosar.
Curtea, în considerarea art.394 Cod de procedură civilă, constatând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, încheie dezbaterile și rămâne în pronunțare asupra apelului.
CURTEA
Deliberând asupra apelului formulat de pârâta C. de P. Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne, constată următoarele:
I. Sentința apelată:
Prin sentința civilă nr. 2365/8.10.2014, Tribunalul C., secția I civilă, a admis cererea formulată la 21.05.2014 de reclamantul A. G. în contradictoriu cu pârâta C. de P. Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne și a obligat pârâta să emită o decizie de revizuire a pensiei reclamantului, cu luarea în considerare a recompenselor menționate în adeverința nr. A/260/DC/17.12.2013, emisă de I.P.J C., începând cu data de 01.01.2011.
În motivarea sentinței, tribunalul a reținut următoarele:
Reclamantul este beneficiarul unei foste pensii speciale, recalculate în temeiul Legii 119/2010 și ulterior revizuite în temeiul OUG 1/2011.În vederea stabilirii punctajului mediu anual pe baza tuturor veniturilor realizate în timpul activității profesionale, reclamantul a depus la dosarul administrativ adresa nr. A/260/DC/17.12.2013 emisă de IPJ C., solicitând valorificarea veniturilor încasate cu titlu de recompense în perioada 1962-1983.
Fără a emite o decizie prin care să soluționeze cererea reclamantului, casa de pensii a răspuns acestuia prin adresa nr._/17.04.2014, prin care a precizat că adeverința emisă de IPJ nu poate fi avută în vedere la revizuirea pensiei în temeiul art. 2 din OUG 1/2011, întrucât nu atestă faptul că respectivele recompense au fost achitate. În acest sens, pârâta a apreciat că singurele documente care fac dovada plății acestor venituri o constituie statele de plată, iar în cazul reclamantului, recompensele înscrise în adeverința emisă de IPJ C. au rezultat din documente de evidență existente în arhiva Serviciului Resurse Umane.
Prin cererea de față, reclamantul a criticat tocmai acest refuz al pârâtei de valorificare la pensie a sumelor de bani încasate cu titlu de recompense și rezultate din adresa nr. A/260/DC/17.12.2013 emisă de IPJ C.. În condițiile în care pârâta nu și-a exprimat poziția procesuală pe calea întâmpinării, urmează ca la analiza conduitei sale să fie avută în vedere argumentația expusă în cuprinsul adresei comunicate reclamantului.
Astfel, din examinarea adresei depuse de reclamant la dosarul de pensionare, rezultă că pe această cale, fostul angajator a comunicat sumele de bani cu care a fost recompensat reclamantul, menționând în mod expres că relațiile au rezultat din dosarul de personal existent în arhiva unității. Cu toate acestea, IPJ C. a învederat că nu poate emite o adeverință de venituri propriu-zisă, întrucât cu privire la recompensele de care a beneficiat reclamantul nu există state de plată, iar documentele justificative care făceau dovada încasării sumelor au avut un termen de păstrare de doar 10 ani.
În concluzie, fostul angajator a identificat în propria arhivă documente pe baza cărora a stabilit încasarea de către reclamant a unor recompense, al căror cuantum a și fost determinat în concret, dar a apreciat că în lipsa statelor de plată nu poate include aceste recompense în categoria veniturilor lunare individuale, avute în vedere la recalcularea pensiei. Acest punct de vedere a fost însușit și de casa de pensii, care la rândul său a invocat lipsa statelor de plată, apreciate ca fiind singurele documente cu valoare probatorie în privința veniturilor realizate.
Potrivit art. 1 din OUG 1/2011, revizuirea fostelor pensii militare de stat, precum și a celor ale polițiștilor și ale funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciarelor s-a realizat pe baza actelor doveditoare ale veniturilor realizate lunar de beneficiari, acte identificate și transmise la casele de pensii sectoriale de către instituțiile din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională în cadrul cărora beneficiarul pensiei și-a desfășurat activitatea.
Art. 2 alin.1 din același act normativ, a permis totodată și pensionarilor din categoriile anterior menționate, să solicite revizuirea pensiei, pe baza actelor doveditoare din care să rezulte alte date și elemente decât cele avute în vedere la recalculare/revizuire.
Trebuie observat că în cuprinsul OUG 1/2011 nu există o definiție a noțiunii de acte doveditoare ale veniturilor lunare și nici măcar o exemplificare a categoriilor de înscrisuri care se pot încadra în sfera celor avute în vedere de legiuitor. Ceea ce se enumeră exemplificativ, la art. 8 din Anexa nr. 3 al OUG 1/2011, privind Metodologia de calcul aplicabilă la revizuirea pensiei, sunt categoriile de venituri brute sau nete, realizate lunar și care se utilizează la calculul punctajului lunar.
Or, față de exprimarea generică a textelor anterior enunțate, singura concluzie care se impune este aceea a recunoașterii forței probante, din perspectiva dovedirii veniturilor avute în vedere la stabilirea pensiei, pentru orice înscris care atestă încasarea unor venituri din categoria celor enumerate de art. 8 din Anexa nr. 3 la OUG 1/2011.
Pe de altă parte, în ceea ce privește documentația pe baza căreia angajatorul însuși poate confirma încasarea unor venituri de care se ține seama la calcularea pensiei, dispozițiile OUG 1/2011, care se completează cu cele ale Legii 263/2010-dreptul comun în materia pensiilor din sistemul public de pensii, nu cuprind nici o referire la o anumită categorie de documente și în nici un caz nu restrâng sfera acestor înscrisuri doar la statele de plată. Singura condiție, ce rezultă din interpretarea art. 125 și art. 126 din HG 257/2011 privind Normele metodologice de aplicare a Legii 263/2010, este aceea a înscrierii în adeverințe a unor informații stabilite pe baza documentelor verificabile aflate în evidențele angajatorului sau ale deținătorilor legali de arhive.
În lipsa unei distincții exprese a legii cu privire la posibilitatea valorificării, ca bază de date, doar a statelor de plată, concluzia care se desprinde este aceea a atribuirii de către legiuitor a unei forțe probante egale pentru toate înscrisurile deținute de angajator, pe baza cărora se poate stabili cu certitudine încasarea de către fostul salariat a unor venituri din categoria celor avute în vedere la stabilirea pensiei.
De altfel, o asemenea concluzie este în deplină concordanță cu dispozițiile actuale ale Codului muncii, care la art. 168 alin.1 prevăd că plata salariului se dovedește prin semnarea statelor de plată, precum și prin orice alte documente justificative care demonstrează efectuarea plății către salariatul îndreptățit. Prin urmare, contrar celor susținute de pârâtă, (în baza unui act normativ care este de asemenea ulterior datei la care reclamantul a încasat recompensele bănești), în raporturile dintre angajator și angajat, dovada plății salariului, care include atât salariul de bază, cât și sporuri și alte adaosuri, nu se realizează în mod exclusiv pe baza statelor de plată, ci prin orice alte documente care demonstrează efectuarea plății.
În speță, documentele existente în dosarul de personal al reclamantului, aflat la IPJ C., constituie astfel de acte justificative ale plății, din moment ce însuși angajatorul a confirmat recompensarea reclamantului cu sumele de bani expres indicate. Simpla împrejurare că aceste sume nu au fost înscrise în statele de plată, nu poate atrage excluderea lor din categoria veniturilor efectiv achitate reclamantului, câtă vreme există dovada certă a plății, reprezentată de înscrisuri cu aceeași putere doveditoare ca a statelor de plată, aflate în arhiva verificabilă a angajatorului.
Prin urmare, adresa nr. A/260/DC/17.12.2013 emisă de IPJ C. are natura juridică a unei adeverințe ce atestă plata unor sume de bani către reclamant, cu titlu de recompense acordate periodic, mențiunile fostului angajator având la bază documente aflate în dosarul de personal al reclamantului. Considerațiile IPJ C. legate de neindicarea acestor sume în statele de plată aferente perioadelor în discuție, sunt lipsite de relevanță sub aspectul puterii doveditoare a acestei adeverințe, fiind oricum în contradicție cu cele menționate în partea introductivă a adeverinței, care se constituie într-o confirmare a recompensării reclamantului cu sume de bani indicate în concret, fiind totodată individualizat și momentul plății.
Odată stabilit caracterul acestei adrese depuse de reclamant la dosarul administrativ, trebuie subliniat și faptul că veniturile confirmate de IPJ C. se înscriu în categoria celor care trebuie luate în calcul la revizuirea pensiei, potrivit art. 8 alin.1 lit.c din Anexa nr. 3 la OUG 1/2011.
Pentru toate aceste motive, instanța a apreciat că reclamantul este îndreptățit la revizuirea pensiei cu luarea în considerare a recompenselor menționate în adeverința nr. A/260/DC/17.12.2013, emisă de I.P.J C., astfel că a admis acțiunea și a obligat pârâta să emită o decizie de revizuire a pensiei în sensul celor menționate.
În temeiul art. 2 alin.2 pct.1 din OUG 1/2011, față de împrejurarea că actele doveditoare au fost depuse la casa de pensii până la data de 1 ianuarie 2014, drepturile de pensie revizuite urmează a fi stabilite de pârâtă cu începere din data de 01.01.2011-data inițierii procesului de revizuire a pensiei.
II. Apelul:
1. Împotriva acestei sentințe a formulat apel pârâta C. de P. Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne, solicitând schimbarea acesteia în sensul respingerii acțiunii ca nefondată.
În motivarea cererii de apel, pârâta a arătat că statele de plată se păstrează timp de 50 de ani, potrivit art. 25 din legea nr. 82/1991, iar Ordinul Ministerului Economiei și Finanțelor nr. 3512/2008 prevede că documentul justificativ de înregistrare în contabilitate și pentru calculul drepturilor bănești cuvenite salariaților, precum și al contribuțiilor și al altor sume datorate, precum și efectuarea plății sumelor cuvenite îl reprezintă statul de plată și adeverințele eliberate potrivit statului de plată. Potrivit art. 127 alin. 5 din HG nr. 257/2011, veniturile brute/nete realizate lunar, ce se utilizează la calculul punctajului lunar, cuprind drepturile salariale și cele asimilate acestora, încasate de beneficiari potrivit legislației în vigoare la data acordării lor.
Câtă vreme unitatea angajatoare nu poate certifica prin state de plată sau alte documente rezultate ca urmare a aplicării statului de plată sumele primite de reclamant, care sunt singurele documente care pot atesta sumele încasate de un angajat, obligația instituită în sarcina apelantei este nejustificată.
Prin întâmpinare, intimatul reclamant a solicitat respingerea apelului ca nefondat.
2. În cadrul judecății în apel a fost atașat dosarul de fond și nu au fost administrate probe noi.
III. Analiza apelului:
1. Potrivit adresei nr. A/260/DC/17.12.2013 emisă de IPJ C. în baza dosarului de personal, reclamantul a obținut venituri cu titlu de recompense în perioada 1962-1972. S-a precizat că nu există state de plată care să ateste plata acestor recompense. Întrucât recompensele nu aveau caracter permanent sau de regularitate, documentele justificative de plată aveau un alt regim de arhivare și păstrare (10 ani), ulterior fiind date la topit, conform Ordinului Ministrului Finanțelor Publice nr. 1917/2005.
P. instanță a calificat corect ceastă adresă ca fiind o adeverință privind veniturile salariale realizate de intimat, în contextul în care, potrivit art. 127 alin. 5 din HG nr. 257/2011, în cadrul veniturilor realizate lunar care se includ în calculul punctajului lunar se află și „primele/premiile din cursul anului și cele anuale, acordate potrivit legislației în vigoare la acea dată”.
De asemenea, în mod corect s-a apreciat de către prima instanță că nu există o cerință legală ca plata acestor „prime/premii”, deci inclusiv sumele de bani acordate cu titlu de recompense, să rezulte din statele de plată, nu și din alte documente, cum ar fi dosarele de personal.
2. În acest sens, art. 1 și 2 din OUG nr. 1/2011 au prevăzut că revizuirea pensiilor se face în baza unor „acte doveditoare”, prevederile legale trebuind a fi interpretate în sensul aplicării, iar nu al neaplicării lor. În contextul în care, datorită termenului limitat de păstrare despre care legiuitorul nu poate fi suspectat că nu ar fi avut cunoștință la adoptarea OUG nr. 1/2011, statele de plată nu mai există, veniturile obținute de salariați rămâne să fie atestate pe baza altor documente din arhiva angajatorului. Dacă prin absurd s-ar admite că dovada veniturilor s-ar face numai cu statele de plată ar însemna că legiuitorul ar fi prevăzut în favoarea pensionarilor drepturi cu caracter iluzoriu, iar nu efectiv, întrucât este evident că statele de plată au fost distruse după expirarea termenului de păstrare. Or un asemenea mod de interpretare a legii, în sensul de a nu fi aplicată în fapt, în contra prevederilor sale privind valorificarea inclusiv a „primelor/premiilor”, nu poate fi acceptat.
3. Adeverința care face obiectul cauzei constituie „act doveditor” în sensul art. 1 și 2 din OUG nr. 1/2011, întrucât atestă primirea unor sume de bani de către fostul salariat. Faptul că această împrejurare a fost constatată în urma examinării dosarului de personal, iar nu a statelor de plată, nu este relevantă, întrucât nu s-a relevat nici un dubiu cu privire la realitatea datelor înscrise în dosarul de personal, întocmit chiar de fostul angajator.
De altfel, referirea apelantei la Ordinul Ministerului Economiei și Finanțelor nr. 3512/2008 nu este pertinentă, întrucât acesta prevede care este documentul justificativ pentru efectuarea înregistrării în contabilitate și pentru calculul drepturilor salariale, anume statul de plată. Se reglementează astfel regimul înregistrărilor în contabilitate, nu însă și forța probantă a unor înscrisuri constituite anterior intrării în vigoare a ordinului, în cadrul dosarelor de personal, cu privire la care nu există dubii privind exactitatea lor și despre care nu se mai pune problema să mai fie înregistrate în contabilitate la momentul actual.
Așadar, atâta timp cât fostul angajator a reușit să identifice în arhiva sa înscrisuri privind plata către intimat a unor sume de bani cu titlu de recompense, acesta din urmă este îndreptățit la valorificarea lor în procesul de revizuire a pensiei.
Constatând astfel că prima instanță a stabilit corect situația de fapt și a făcut o corectă aplicare a legii, pronunțând o hotărâre legală și temeinică, astfel cum a rezultat din considerentele de mai sus, în baza art. 480 alin. 1 C. proc. civ., curtea va respinge apelul formulat în cauză ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulat de apelanta pârâtă C. DE P. SECTORIALĂ A MINISTERULUI AFACERILOR INTERNE, cu sediul în municipiul București, .. 3, sector 4, împotriva sentinței civile nr. 2365 din 8.10.2014, pronunțată de Tribunalul C., secția I civilă, în dosarul nr._ /_, în contradictoriu cu intimatul reclamant A. I. G., domiciliat în municipiul C., . nr. 96, județul C., ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 15.09.2015.
Președinte, Judecător,
J. Z. M. S.-S.
Grefier,
M. G.
Jud. fond – A.C.
Red.dec.- jud. M.S.S./02.10.2015
| ← Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 141/2015. Curtea... | Recalculare pensie. Decizia nr. 15/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA → |
|---|
