Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 490/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 490/2015 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 13-10-2015 în dosarul nr. 490/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.490/CM
Ședința publică din 13 octombrie 2015
Complet specializat pentru cauze privind
conflictele de muncă și asigurări sociale
Președinte – M. B.
Judecător – R. A.
Grefier – D. R.
S-a luat în examinare apelul civil formulat de apelanta reclamantă V. A., cu domiciliul procesual ales în C. ., județul C., împotriva sentinței civile nr. 2232 din 29 septembrie 2014 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți L. T. „N. D.” C., cu sediul în C., .. 136, județul C. și C. ȘCOLAR PENTRU EDUCAȚIE INCLUZIVĂ ALBATROS, cu sediul în C., . nr. 55, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită conform art. 155 și urm. cod pr.civilă.
Apelul este declarat în termen, motivat, scutit de plata taxei judiciare de timbru, iar apelanta a solicitat judecata cauzei și în lipsă.
După referatul grefierului de ședință:
În referatul oral asupra cauzei grefierul de ședință învederează că prin încheierea din 7 aprilie 2015, Curtea de Apel C. a dispus suspendarea judecății cauzei conform art. 520 alin. 4 cod pr. civilă până la soluționarea sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ce fac obiectul dosarului nr._ al Înaltei Curți de Casație și Justiție. Urmare soluționării dosarului nr._ de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 20 din 22 iunie 2015, la dosar s-a atașat o copie de pe minută și s-a fixat termen la data de 13.10.2015 în vederea repunerii pe rol a cauzei.
După referatul grefierului de ședință;
În conformitate cu dispozițiile art. 415 alin. 1 cod pr.civilă, instanța dispune repunerea pe rol a cauzei și având în vedere că nu sunt motive de amânare, declară dezbaterile încheiate, constată dosarul în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra apelului de față.
CURTEA :
Cu privire la apelul de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanta sub nr._ reclamanta V. A. a solicitat ca în contradictoriu cu pârâții L. T. N. D. C. și C. Școlar pentru Educație Incluzivă Albatros să se dispună obligarea pârâților la stabilirea drepturilor salariale astfel cum au rezultat din aplicarea Legii nr.330/2009, a Legii 285/2010 si a Legii 63/2011, prin raportare la Legea nr.221/2008, precum și la plata diferențelor dintre drepturile salariale cuvenite ai cele efectiv încasate, începând cu data de 13.05.2011 și până la data pronunțării hotărârii, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, corespunzător perioadei efectiv lucrate in unitatea de învățământ.
În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că prin O.G. nr.15/2008 au fost reglementate creșteri salariale ale personalului din învățământ pentru anul 2008, iar actul normativ menționat a fost aprobat, cu modificări, prin Legea nr.221/27.10.2008. A mai arătat reclamanta că principala modificare a vizat majorarea coeficientului de multiplicare de 1.000 lei pentru personalul didactic si didactic auxiliar la 400,00 lei, pentru perioada 1 octombrie -31 decembrie 2008, și care reprezintă valoarea de referință pentru creșterile salariale ulterioare.
Aplicabilitatea Legii 221/2008 pentru perioada 01.10._09 a fost confirmata prin Decizia in interesul legii nr. 3/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație si Justiție, împotriva unității pârâte fiind obținută și o hotărâre judecătorească de obligare la aplicarea dispozițiilor Legii 221/2008 pentru perioada menționată.
Cu privire la perioada 01.10._10, reclamanta a precizat că în baza Legii 330/2009, pârâta ar fi trebuit să mențină salariul din luna decembrie 2009, potrivit dispozițiilor exprese ale art. 30 alin.5 din lege. In plus, prin art. 5 alin.1 din OUG 1/2010, s-a prevăzut ca începând cu luna ianuarie 2010, personalul aflat in funcție la 31 decembrie 2009 păstrează salariul avut la aceasta data.
Aceasta modalitate de calcul a salariilor, ulterior datei de 01.01.2010, a fost confirmată și prin considerentele Deciziei nr. 877/28.06.2011 a Curții Constituționale, potrivit cu care reîncadrarea personalului didactic din învățământ la data de 01.01.2010 se va face pe coeficienții și salariul avut în plată la 31 decembrie 2009, stabilit în conformitate cu Legea 221/2009 și nu cu OUG 41/2009.
A mai arătat reclamanta că în perioada 01.01._11, Legea 285/2010 stabilește la art. 1 că salarizarea în anul 2011 pornește de la salariile stabilite în luna octombrie 2010, în conformitate cu prevederile Legii 330/2009 și, implicit, cu luarea în considerare a prevederilor Legii 221/2008.
A precizat reclamanta că ulterior datei de 13.05.2014, Legea 63/2011 a diminuat salariile personalului didactic la nivelul salariilor din lunile ianuarie-martie 2008, cu încălcarea Legii 221/2008 si a principiului stabilit de Legea 330/2009 si Legea 285/2010, privind menținerea salariilor la nivelul cuvenit anterior intrării lor in vigoare.
A arătat reclamanta ca prin reducerea intempestiva si discriminatorie a salariilor, numai in sistemul de învățământ, au fost încălcate prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, întrucât dreptul de a primi un salariu deja stabilit constituie un drept de proprietate in sensul Convenției. Totodată, prin adoptarea Legii 63/2011, a fost încălcată și speranța legitima a reclamantei, dreptul lor la o coerenta și siguranța legislativa, în baza căreia să-și poată valorifica și apără drepturile patrimoniale, devenind iluzoriu.
Prin sentința civilă nr.2232 din 29 septembrie 2014, Tribunalul C. a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantă, reținând următoarele aspecte:
Potrivit art.1 alin.(1) lit.”b” si „c” din OG.15/2008 coeficientul de multiplicare 1,000, s-a evaluat astfel încât, în anumite intervale de timp, era asigurata o creștere a drepturilor salariale ale personalului didactic si didactic auxiliar pentru anul 2008 cu 16% mai mult fata de nivelul din 31 decembrie 2007.
Prin Legea nr.221/2008 s-a modificat OG nr. 15/2008, stabilindu-se o majorare a coeficientului de multiplicare de 1,000 la 400,00 lei pentru perioada 1 octombrie-31 decembrie 2008 reprezentând valoarea de referință pentru creșterile salariale ulterioare.
OG 15/2008 a mai fost modificat si prin OUG 136/2008 si OUG 151/2008, reducându-se majorările salariale stabilite, prin lege.
Curtea Constituționale a constatat neconstituționalitatea modificărilor aduse de Guvern la OG.15/2008, astfel cum fusese aprobata prin Legea nr.221/2008, recunoscându-se astfel, dreptul personalului din învățământ la plata drepturilor salariale prevăzute de OG.15/2008.
Reclamanta din prezenta cauza a obținut prin hotărâri judecătorești irevocabile, drepturile salariale rezultate din aplicarea Legii nr. 221/2008, a Legii 330/2009 si a Legii 285/2010 precum si dreptul la plata diferențelor dintre drepturile salariale efectiv încasate si cele cuvenite pentru perioada 01.10.2008 –13.05.2011, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
Concluzia a fost aceea ca, la determinarea salariului plătit personalului bugetar cu începere din luna ianuarie 2011 criteriul de referința îl reprezenta salariul din luna octombrie 2010, majorat cu 15%. Astfel, reclamanții fiind îndreptățiți la calcularea salariului cu luarea in considerare a prevederilor Legii 221/2008, aceeași baza de calcul a fost avuta in vedere și după 01.01.2011, cu aplicarea totodată a majorării de 15%.
Prin Legea 63/2011, ce a intrat în vigoare la data de 13.05.2011, s-au stabilit atât cuantumul brut al salariilor de încadrare pentru cadrele didactice si personalul didactic auxiliar, cit si sporurile, indemnizațiile, compensațiile si celelalte elemente ale sistemului de salarizare,.
Astfel, începând cu data de 13.05.2011, a fost instituit un mod de calcul al salariului cuvenit personalului didactic si didactic auxiliar care nu mai avea ca reper salariul de baza aflat in plata la momentul intrării în vigoare a Legii 63/2011, majorările salariale reglementate de Legea 221/2008 nemaiavând aplicare sub noua reglementare.
Instanța a apreciat susținerile reclamantei nefondate întrucât Legea nr. 63/2011 a fost declarată constituționala prin mai multe decizii (nr. 575/04.05.2011, nr. 130/16.02.2012, nr. 31/05.02.2013 si nr. 291/22.05.2014 ) ale Curții Constituționale, criticile de neconstituționalitate vizând tocmai încălcarea normelor constituționale și convenționale privind proprietatea privata, formulate din perspectiva unei restrângeri a dreptului la salariu, considerat un bun.
Curtea Constituțională a reținut că, în materia drepturilor salariale, CEDO face o distincție esențială între dreptul de a continua să primești în viitor un salariu într-un anumit cuantum și dreptul de a primi efectiv salariul câștigat pentru o perioadă în care munca a fost prestată (cauza Vilho Eskelinen împotriva Finlandei, paragraful 94). Astfel, Curtea a constatat că este dreptul autoritații legiuitoare de a elabora măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării în concordanță cu condițiile economice și sociale existente la un moment dat, statul fiind cel în măsura să stabilească ce sume trebuie plătite angajatilor săi din bugetul de stat. Statul poate dispune introducerea, suspendarea sau încetarea plății unor astfel de sume prin modificari legislative corespunzătoare (cauza Kechko impotriva Ucrainei, paragraful 23).
Curtea Constituțională a constatat că acestea nu sunt încălcate, câte vreme Legea nr. 63/2011 a fost adoptată pentru a realiza unificarea salarizării unei categorii profesionale, respectiv pentru reglementarea unitara a domeniului vizat. Totodată, drepturile câștigate nu au fost cu nimic afectate prin reglementarea dedusă controlului de constituționalitate.
Instanța a reținut susținerea reclamantei potrivit căreia aceasta a fost supusă unei discriminări fața de ceilalți salariați.
Curtea Constituționala a constatat ca, în materia salarizării personalului didactic si didactic auxiliar, a existat o situație juridica specifică, determinată de succesiunea a numeroase acte normative cu acest obiect de reglementare si de practica judiciara neunitara, care a condus la un sistem de salarizare neunitar.
Or, în acest context, Legea 63/2011 a dat expresie unei masuri de politică bugetară, determinată de impactul financiar major asupra cheltuielilor de personal aprobate pentru anul 2011, având în vedere consecințele modificărilor legislative si ale soluțiilor pronunțate de instanțele judecătorești, urmărind să elimine inechitatea în stabilirea salariilor din sistemul național de învățământ.
Curtea Constituțională a reținut că situația obiectiv diferită a personalului didactic și didactic auxiliar a justificat instituirea unui tratament juridic distinct în ceea ce privește salarizarea acestei categorii profesionale, fără ca aceasta să aibă semnificația încălcării principiului egalității în drepturi.
Prin urmare, așa cum rezultă din considerentele deciziei CCR și cum arată și Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în anumite situații, și pentru anumite categorii, grupuri de persoane, se poate aplica un tratament diferențiat fără ca aceasta să ducă la discriminarea interzisă de art 14 din CEDO.
Față de cele expuse, instanța a apreciat că, ulterior datei de 13.05.2011, reclamanta a primit drepturi salariale calculate potrivit actului normativ aplicabil în materia salarizării personalului didactic si didactic auxiliar, conform legislației în vigoare, Constituției și jurisprudenței CEDO, astfel că a respins acțiunea ca nefondată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta, formulând următoarele critici:
Consideră că, în mod greșit a fost respinsă acțiunea deoarece și după data de 13.05.2011, salarizarea personalului didactic si didactic auxiliar, trebuie sa se raporteze la Legea nr. 221/2008, pentru aprobarea O.G. nr. 15/2008.
Instanța de fond nu a avut în vedere că reducerea salariilor s-a realizat intempestiv și în mod discriminatoriu - numai în sistemul de învățământ, că sunt încălcate dispozițiile art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului, întrucât noțiunea de „bun" îmbracă, în situația de față natura unui drept patrimonial, iar dreptul de a primi un salariu deja stabilit constituie un „drept de proprietate" în sensul Convenției și a Protocoalelor adiționale.
Reducerea cuantumului acestuia, prin diminuarea operată intempestiv de lege, echivalează cu o expropriere care contravine măsurilor de acordare a asistenței financiare convenite cu Comisia Europeană fiind încălcată și „speranța legitimă" a reclamanților întrucât prin măsura dispusă, dreptul lor la o coerență și siguranță legislativă în baza căreia să-și poată valorifica, păstra și apăra drepturile patrimoniale, devine iluzoriu.
În susținerea apelului se invocă atât practica judiciară a instanțelor din România (prin care s-a stabilit că, drepturile salariale astfel determinate nu pot fi inferioare celor de care reclamanții beneficiau până la . noii legi) cât și jurisprudența Curții Europene (prin care s-a arătat că noțiunea de bun se referă la orice valoare patrimonială, ca ansamblu de interese care decurg din raporturile cu conținut economic, pe care o persoană ar fi putut în mod efectiv si licit să le dobândească).
Consideră că refuzul Statului de a acorda sumele de bani aferente unor drepturi prevăzute într-o lege se constituie în încălcarea art.l din Protocolul 1 si art.6 din Convenție, dacă nu poate fi justificată printr-una din excepțiile prevăzute în acest articol.
Astfel, partea a doua a articolului 1 din Protocolul 1 prevede trei condiții în care privarea de un bun nu reprezintă o încălcare a dreptului titularului asupra acelui bun: privarea să fie prevăzută de lege, adică de normele interne aplicabile în materie, să fie impusă de o cauză de utilitate publică, să fie conformă cu principiile generate ale dreptului internațional.
În aceste condiții, apreciază că prin neacordarea efectivă după data de 13.05.2011 a drepturilor conferite de Legea nr. 221/2008, a avut loc o încălcare a art. 1 din Primul protocol adițional, motiv pentru care, în baza art. 11 si art. 20 din Constituția României și a art. 4 din Noul cod civil trebuie să se acorde prioritate reglementării internaționale la care România a devenit parte prin ratificarea Convenției.
Pentru aceste motive se solicită ca, reanalizând probele administrate la dosarul cauzei, să se dispună admiterea apelului, schimbarea în tot a hotărârii atacate și admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.
Analizând sentința apelată prin prisma criticilor formulate, a probelor administrate și a dispozițiilor legale incidente în cauză, Curtea constată că apelul este nefondat pentru următoarele considerente:
Reclamanta a solicitat instanței obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale începând cu data de 13.05.2011, astfel cum au fost stabilite prin O.G. nr.15/2008 care a reglementat creșterile salariale ale personalului din învățământ pentru anul 2008, acest act normativ fiind aprobat cu modificări, prin Legea nr.221/27.10.2008.
În drept, reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile O.G. nr. 15/2008, art. I din articolul unic din Legea nr. 221/2008, art. 3 alin. 1 lit. c), art. 7 alin.2, art. 12 alin, 3, și art. 30 alin. 5 din Legea 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, art. 5(1), art. 6 (1) din OUG 1/2010, și art. 1 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice.
Prin Decizia nr. 877/28.06.2011, Curtea Constituțională a stabilit că: „prin decizia nr. 3 din 4 aprilie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii care viza aplicarea dispozițiilor legii nr. 221/2008, stabilind că acestea se aplică pe toată perioada cuprinsă între 1 octombrie 2008 și 31 decembrie 2009,astfel încât reîncadrarea personalului didactic din învățământ la data de 1 ianuarie 2010 se va face pe coeficienții si salariul avut în plată la 31 decembrie 2009, stabilit în conformitate cu legea nr. 221/2008, si nu cu ordonanța de urgentă a guvernului nr. 41/2009 ".
Instanțele de judecată au ținut cont de aceste decizii în pronunțarea soluțiilor vizând încadrarea personalului didactic de la data de 1 ianuarie 2010 și au obligat unitățile școlare la plata drepturilor salariale cuvenite personalului din învățământ, calculate potrivit dispozițiilor O.G. nr. 15/2008 și Legii nr. 221/2008 astfel că toate motivele invocate de reclamanți cu privire la salarizarea acestei categorii de salariați, până la data de 13.05.2011 sunt lipsite de interes.
Ceea ce interesează în cauza de față este, dacă reclamanta putea beneficia de prevederile O.G.nr.15/2008 și ale Legii nr. 221/2008, după data de 13.05.2011 când a intrat în vigoare Legea nr. 63/2011 privind încadrarea și salarizarea personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, prin care s-a stabilit atât cuantumul brut al salariilor de încadrare cât și sporurile, indemnizațiile, compensațiile și celelalte elemente ale sistemului de salarizare, precum și metodologia de calcul al acestora.
Începând cu data de 13.05.2011 s-a instituit un mod de calcul al salariului cuvenit personalului didactic și didactic auxiliar care nu mai depinde de salariul de baza aflat în plată la momentul intrării în vigoare a Legii 63/2011, astfel că majorările salariale reglementate de Legea 221/2008 nu mai puteau fi aplicate.
Ulterior, în conformitate cu art.II – art.1 al.3 din OUG nr.80/2010 aprobată cu modificări prin Legea nr. 283/2011, în anul 2012 cuantumul brut al drepturilor salariale pentru personalul didactic și nedidactic stabilit în conformitate cu Legea nr. 63/2011 s-au menținut și pentru anul 2012.
Potrivit art.1 al.3 din OUG nr.19/2012, acest cuantum al veniturilor a fost majorat în anul 2012 potrivit procentelor stabilite la alineatul 1.
De asemenea, conform art.1 din OUG nr. 84/2012, acest cuantum majorat raportat la venitul stabilit în baza Legii nr. 63/2011 a fost menținut în plată în anul 2013.
În anul 2014, același cuantum al veniturilor stabilite pentru personalul didactic și nedidactic din învățământ în baza Legii nr. 63/2011, cu majorările prevăzute de OUG nr.19/2012, a fost menținut potrivit art.1 al.3.
Așadar, din 13.05.2011 a intervenit o reglementare nouă în ceea ce privește stabilirea drepturilor salariale ale personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ ceea ce înseamnă că vechile reglementari nu mai pot constitui temei legal al cererii de față.
Curtea Constituțională în Decizia nr.553 din 15 octombrie 2014 a stabilit că „dispozițiile art.1 alin.(1) și (2), art.2 alin.(1) și art.6 din Legea nr.63/2011 privind încadrarea și salarizarea în anul 2011 a personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, art. II art.1 alin.(3) și (4) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.80/2010 pentru completarea art.11 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum și pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, art.1 alin.(1), (2) și (3) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.19/2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale, art.1 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum și unele măsuri fiscal-bugetare și art.1 alin.( 3) și (4) și art.2 alin.(1) lit.a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice sunt constituționale”.
În legătură cu această decizie a Curții Constituționale, nu s-a formulat nicio apărare deși era relevantă pentru drepturile în litigiu.
Astfel, Curtea Constituțională a constatat că, „în materia salarizării personalului didactic și didactic auxiliar, a existat o situație juridică specifică, determinată de succesiunea a numeroase acte normative cu acest obiect de reglementare și de practica judiciară neunitară, care a condus la un sistem de salarizare neunitar. În acest context specific salarizării personalului didactic și didactic auxiliar, reglementarea criticată dă expresie unei măsuri de politică bugetară, determinată de impactul financiar major asupra cheltuielilor de personal aprobate pentru anul 2011, având în vedere consecințele modificărilor legislative și ale soluțiilor pronunțate de instanțele judecătorești, urmărind să elimine inechitatea în stabilirea salariilor din sistemul național de învățământ.
În referire la cele statuate prin Decizia nr.877 din 28 iunie 2011, și Decizia nr.872 din 25 iunie 2010, (la care reclamanții fac referire în motivarea cererii) Curtea a constatat că nu au incidență în cauză, deoarece situațiile avute în vedere cu prilejul pronunțării acestor decizii sunt diferite.
Aceasta deoarece, în Decizia nr.877 din 28 iunie 2011, Curtea s-a referit la neconstituționalitatea dispozițiilor unei ordonanțe de urgență ale cărei reglementări urmăreau să contracareze măsurile de politică legislativă în domeniul salarizării personalului din învățământ adoptate de Parlament prin Legea nr.221/2008 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr.15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, situație ce nu poate fi confundată cu cea a adoptării unor noi măsuri în domeniul salarizării printr-o nouă lege adoptată de Parlament, așa cum este cazul Legii nr.63/2011. De asemenea, prin Decizia nr.872 din 25 iunie 2010, Curtea Constituțională, analizând pe calea controlului de constituționalitate a priori dispozițiile Legii nr.118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, a arătat că măsurile privind diminuarea salariilor cu 25% erau constituționale atât timp cât îndeplineau condițiile art.53 din Constituție, între altele referindu-se și la caracterul temporar al acestor măsuri. Curtea a arătat, într-adevăr, că începând cu data de 1 ianuarie 2011 se revine la cuantumul salariilor/indemnizațiilor și soldelor de dinainte de adoptarea acestor măsuri de diminuare, dar cele statuate de Curte nu pot fi interpretate ca reprezentând un obstacol pentru Parlament ca, în viitor, în funcție de condițiile economice și sociale avute în vedere, să adopte o nouă politică de salarizare, așa cum a procedat prin dispozițiile Legii nr.63/2011.
Cât privește critica de neconstituționalitate adusă dispozițiilor art.II art.1 alin.(3) și (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.80/2010, art.1 alin.(1), (2) și (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.19/2012, art.1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.84/2012 și art.1 alin.(3) și (4) și art.2 alin.(1) lit.a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.103/2013, Curtea a constatat că aceasta este identică celei formulate cu privire la dispozițiile Legii nr.63/2011, astfel că sunt aplicabile considerentele reținute deja.”
În legătură cu jurisprudența Curții Europene, este de observat de asemenea, că reclamanta nu analizează decizii care au legătură cu speța cum ar fi decizia din 6 decembrie 2011 în cauzele conexe Mihăieși contra României și S. contra României,în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit prevederile Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale nu garantează dreptul unei persoane de a continua să primească un salariu într-un anumit cuantum, că statul are dreptul de a stabili remunerația din buget pentru angajații săi și poate suspenda sau înceta plata anumitor drepturi prin modificări legislative și că o creanță nu poate fi considerată ca o valoare patrimonială în sensul art.1 din Protocolul 1 la Convenție decât dacă are o bază suficientă în dreptul intern inclusiv dacă a fost recunoscută printr-o jurisprudență constantă a instanțelor ceea ce nu este cazul. Curtea a mai reținut că autoritățile naționale sunt mai bine poziționate decât judecătorul internațional pentru a determina ceea ce este de utilitate publică, iar o intervenție legislativă care urmărește reformarea sectorului economic pentru motive de justiție socială sau pentru corectarea deficiențelor unei legi anterioare în interes public respectă justul echilibru între interesele existente din perspectiva sensul art.1 din Protocolul 1 la Convenție.
Ca urmare, drepturile pretinse nu intră sub incidența art.1 din Protocolul 1 la Convenție.
În raport de toate aceste considerente, în temeiul art. 480 Cod procedură civilă, apelul va fi respins apelul declarat împotriva sentinței civile nr. 2232/29.09.2014, că nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul civil formulat de apelanta reclamantă V. A., cu domiciliul procesual ales în C. ., județul C., împotriva sentinței civile nr. 2232 din 29 septembrie 2014 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți L. T. „N. D.” C., cu sediul în C., .. 136, județul C. și C. ȘCOLAR PENTRU EDUCAȚIE INCLUZIVĂ ALBATROS, cu sediul în C., . nr. 55, județul C..
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 13 octombrie 2015.
Președinte, Judecător,
M. B. R. A.
Grefier,
D. R.
Jud.fond: C.B.
Red.dec.Jud.M.B.
20.10.2015 – 5 ex.
Emis 3 .
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 491/2015.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 505/2015.... → |
|---|
