Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 505/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 505/2015 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 13-10-2015 în dosarul nr. 505/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.505/CM
Ședința publică din 13 octombrie 2015
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale
Președinte – M. B.
Judecător – R. A.
Grefier – D. R.
S-a luat în examinare apelul formulat de apelantul reclamant M. N. R. reprezentat de S. L. INDEPENDENT AL G. ȘCOLAR G. D., cu sediul în C., ..34, județul C. și sediul procesual ales în C., ., împotriva sentinței civile nr. 2135 din 22 septembrie 2014 pronunțate de Tribunalul C. în dosarul nr._ 2014, în contradictoriu cu intimata pârâtă ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 29 M. V., cu sediul în C., .,județul C., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită conform art. 155 și urm. cod pr.civilă.
Apelul este declarat în termen, motivat, scutit de plata taxei judiciare de timbru, apelantele solicitând judecata cauzei și în lipsă.
În referatul oral asupra cauzei grefierul de ședință învederează că prin încheierea din 28 aprilie 2015, Curtea de Apel C. a dispus suspendarea judecății cauzei conform art. 520 alin. 4 cod pr. civilă până la soluționarea sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ce fac obiectul dosarului nr. 1188/_ al Înaltei Curți de Casație și Justiție. Urmare soluționării dosarului nr._ de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 20/22.06.2015, la dosar s-a atașat o copie de pe minută și s-a fixat termen la data de 13.10.2015 în vederea repunerii pe rol.
După referatul grefierului de ședință;
În conformitate cu dispozițiile art. 415 alin. 1 cod pr.civilă, instanța dispune repunerea pe rol a cauzei și având în vedere că nu sunt motive de amânare, declară dezbaterile încheiate, constată dosarul în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra apelului de față.
CURTEA :
Asupra apelului de față;
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului C. la data de 1.07.2014 sub nr._, reclamantul M. N. R. prin S. L. INDEPENDENT AL G. ȘCOLAR G. D. C. a solicitat în contradictoriu cu pârâta ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR.29 M. V. obligarea acesteia la stabilirea drepturilor salariale astfel cum au rezultat din aplicarea Legii nr.330/2009, a Legii 285/2010 și a Legii 63/2011, prin raportare la Legea nr.221/2008, precum și la plata diferențelor dintre drepturile salariale cuvenite și cele efectiv încasate, pentru perioada 1.07.2011 – 31.08.2011 și până la data pronunțării hotărârii, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, corespunzător perioadei efectiv lucrate în unitatea de învățământ.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că prin O.G. nr.15/2008 au fost reglementate creșteri salariale ale personalului din învățământ pentru anul 2008, iar actul normativ menționat a fost aprobat, cu modificări, prin Legea nr.221/27.10.2008. Principala modificare a vizat majorarea coeficientului de multiplicare de 1.000 lei pentru personalul didactic și didactic auxiliar la 400,00 lei, pentru perioada 1 octombrie -31 decembrie 2008, și care reprezintă valoarea de referință pentru creșterile salariale ulterioare.
Deși ulterior Guvernul României a încercat în repetate rânduri modificarea OG 15/2008, aceasta a rămas aplicabilă în forma aprobată prin Legea 221/2008, ca urmare a constatării prin decizii succesive pronunțate de Curtea Constituțională, a neconstituționalității modificărilor aduse. Totodată, aplicabilitatea Legii 221/2008 pentru perioada 01.10._09 a fost confirmată prin Decizia în interesul legii nr. 3/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, împotriva unităților de învățământ preuniversitar fiind obținute și hotărâri judecătorești de obligare la aplicarea dispozițiilor Legii 221/2008 pentru perioada menționată.
Cu privire la perioada 01.10._10, reclamantul a precizat că în baza Legii 330/2009, pârâta ar fi trebuit să mențină salariul din luna decembrie 2009, potrivit dispozițiilor exprese ale art. 30 alin.5 din lege. În plus, prin art. 5 alin.1 din OUG 1/2010, s-a prevăzut că începând cu luna ianuarie 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 păstrează salariul avut la această dată.
Această modalitate de calcul a salariilor, ulterior datei de 01.01.2010, a fost confirmată și prin considerentele Deciziei nr. 877/28.06.2011 a Curții Constituționale, potrivit cu care reîncadrarea personalului didactic din învățământ la data de 01.01.2010 se va face pe coeficienții și salariul avut în plată la 31 decembrie 2009, stabilit în conformitate cu Legea 221/2009 și nu cu OUG 41/2009.
Cu privire la perioada 01.01._11, reclamantul a învederat că Legea 285/2010 stabilește la art. 1 că salarizarea în anul 2011 pornește de la salariile stabilite în luna octombrie 2010, în conformitate cu prevederile Legii 330/2009 și, implicit, cu luarea în considerare a prevederilor Legii 221/2008.
Referitor la perioada ulterioară datei de 13.05.2014, reclamantul a susținut că Legea 63/2011 a diminuat salariile personalului didactic la nivelul salariilor din lunile ianuarie-martie 2008, cu încălcarea Legii 221/2008 și a principiului stabilit de Legea 330/2009 și Legea 285/2010, privind menținerea salariilor la nivelul cuvenit anterior intrării lor în vigoare.
Prin reducerea intempestivă și discriminatorie a salariilor, numai în sistemul de învățământ, au fost încălcate prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, întrucât dreptul de a primi un salariu deja stabilit constituie un drept de proprietate în sensul Convenției. Totodată, prin adoptarea Legii 63/2011, a fost încălcată și speranța legitimă a reclamanților, dreptul lor la o coerență și siguranță legislativă, în baza căreia să-și poată valorifica și apăra drepturile patrimoniale, devenind iluzoriu.
În drept, cererea a fost întemeiată pe disp. Legii nr.330/2009, Legii nr.285/2010, OG nr.15/2008, Legii nr.221/2008.
In dovedirea cererii, reclamantul a depus la dosar adeverința emisa de unitatea școlară pârâtă.
Pârâta nu a formulat întâmpinare.
Pentru soluționarea cauzei, instanța a încuviințat și administrat la solicitarea reclamantului proba cu înscrisuri.
Prin sentința civilă nr.2135 din 22 septembrie 2014, Tribunalul Constanțaa respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamant.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele:
Reclamantul a fost angajatul unității de învățământ pârâte in funcția de profesor, potrivit adeverinței depusă la dosar (fila 11), în perioada care face obiectul cererii.
Art.1 alin. 1 lit. b) și c) din OG nr. 15/2008 privind creșterile salariale ale personalului din învățământ pe anul 2008 prevedea o evaluare a coeficientului de multiplicare 1,000 in raport de care era asigurata o creștere a drepturilor salariale ale personalului didactic si didactic auxiliar pentru anul 2008 cu 16% mai mult fata de nivelul din 31 decembrie 2007.
OG nr. 15/2008 a fost aprobata cu modificări prin Legea nr.221/2008, majorându-se coeficientul de multiplicare de 1,000 la 400,00 lei pentru perioada 1 octombrie-31 decembrie 2008 acesta reprezentând valoarea de referința pentru creșterile salariale ulterioare.
Prin OUG nr.136/2008 si OUG nr. 151/2008 au fost modificate unele prevederi ale OG nr.15/2008, in sensul reducerii majorărilor salariale stabilite de puterea legislativa, prin lege. Prin decizii succesive ale Curții Constituționale a fost constatata insa neconstituționalitatea modificărilor aduse de Guvern la OG nr.15/2008, astfel cum fusese aprobata prin Legea nr.221/2008, consecința fiind aceea a recunoașterii îndreptățirii personalului din învățământ la plata drepturilor salariale, astfel cum au fost consacrate prin OG nr.15/2008.
Prin hotărâri judecătorești irevocabile, unitățile de învățământ preuniversitar au fost obligate la calcularea drepturilor salariale rezultate din aplicarea Legii nr. 221/2008, a Legii 330/2009 și a Legii 285/2010 și la plata diferențelor dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite pentru perioada 01.10.2008 –13.05.2011, actualizate cu indicele de inflația la data plății efective.
În acest sens, s-a reținut că Legea nr.330/2009 a garantat menținerea în cursul anului 2010 a salariului brut de care personalul în funcție a beneficiat la data de 31.12.2009.
Astfel, pentru punerea în aplicare a legii unice de salarizare a fost adoptată OUG nr. 1/2010, care la art. 5 alin.1 relua principiul nediminuării salariilor în plată la data de 31.12.2009, pentru ca la alin.6 să prevadă în mod expres că reîncadrarea personalului didactic din învățământ la data de 1 ianuarie 2010 se face luând în calcul salariile de bază la data de 31 decembrie 2009, stabilite în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 41/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar pentru perioada mai-decembrie 2009, aprobată prin Legea nr. 300/2009.
Cu privire la anul 2011, instanța a reținut ca salarizarea personalului plătit din fonduri publice a fost reglementata prin Legea 285/2010, care la art.1 prevede că începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%. Începând cu 1.01.2011, cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizația brută de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții. Cuantumul brut al drepturilor prevăzute la alin. 1 și 2 se va stabili în anul 2011 ținându-se seama de gradul sau treapta profesională, vechimea în muncă, vechimea în funcție sau, după caz, în specialitate, dobândite în condițiile legii până la 31 decembrie 2010.
Prin urmare, criteriul de referință in determinarea salariului plătit personalului bugetar, cu începere din luna ianuarie 2011, îl reprezintă salariul din luna octombrie 2010, majorat cu 15%. Cum pentru considerentele anterior expuse, s-a reținut că în anul 2010 reclamanții erau îndreptățiți la calcularea salariului cu luarea în considerare a prevederilor Legii 221/2008, aceeași bază de calcul a fost avută în vedere și după 01.01.2011, cu aplicarea totodată a majorării de 15%.
La data de 13.05.2011, a intrat în vigoare Legea nr.63/2011 privind încadrarea si salarizarea personalului didactic si didactic auxiliar din învățământ, prin care s-au stabilit atât cuantumul brut al salariilor de încadrare cât si sporurile, indemnizațiile, compensațiile si celelalte elemente ale sistemului de salarizare, precum si metodologia de calcul al acestora. În consecință, începând cu data de 13.05.2011 s-a instituit un mod de calcul al salariului cuvenit personalului didactic si didactic auxiliar care nu mai depinde de salariul de baza aflat in plata la momentul intrării în vigoare a Legii 63/2011, astfel încât majorările salariale reglementate de Legea 221/2008 nu au mai subzistat noii reglementari.
Prin cererea de față, reclamantul a susținut că drepturile salariale cuvenite în baza Legii 63/2011 trebuie calculate tot prin raportare la algoritmul de calcul stabilit prin Legea 221/2008, Legea 330/2009 și Legea 285/2010, cu înlăturarea diminuării ce rezulta din aplicarea noului act normativ și care contravin art. 1 din Protocolul nr.1 la CEDO.
Față de aceste susțineri se impune a fi reținut faptul că Legea nr. 63/2011 a fost declarată constituțională prin Deciziile nr. 575/04.05.2011, nr. 130/16.02.2012, nr. 31/05.02.2013 și nr. 291/22.05.2014 ale Curții Constituționale, iar criticile de neconstituționalitate au vizat tocmai încălcarea normelor constituționale și convenționale privind proprietatea privată, formulate din perspectiva unei restrângeri a dreptului la salariu, considerat un bun .
Pe această cale, instanța de contencios constituțional a reținut că în materia drepturilor salariale, CEDO face o distincție esențială între dreptul de a continua să primești în viitor un salariu într-un anumit cuantum și dreptul de a primi efectiv salariul câștigat pentru o perioadă în care munca a fost prestată (cauza Vilho Eskelinen împotriva Finlandei, paragraful 94). Astfel, Curtea a constatat că este dreptul autorității legiuitoare de a elabora măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării în concordanță cu condițiile economice și sociale existente la un moment dat, statul fiind cel în măsură să stabilească ce sume trebuie plătite angajaților săi din bugetul de stat. Statul poate dispune introducerea, suspendarea sau încetarea plății unor astfel de sume prin modificări legislative corespunzătoare (cauza Kechko împotriva Ucrainei, paragraful 23).
Totodată, printr-o jurisprudență constantă, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că statele se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea și intensitatea politicilor lor în acest domeniu (spre exemplu, Hotărârea din 8 decembrie 2009, pronunțată în Cauza Wieczorek împotriva Poloniei, paragraful 59, și Hotărârea din 2 februarie 2010, pronunțată în Cauza Aizpurua Ortiz împotriva Spaniei, paragraful 57).
Curtea Constituțională a examinat de asemenea și criticile referitoare la previzibilitatea normelor juridice și protecția așteptărilor legitime ale cetățenilor, constatând că acestea nu sunt încălcate, câtă vreme Legea nr. 63/2011 a fost adoptată pentru a realiza unificarea salarizării unei categorii profesionale, respectiv pentru reglementarea unitară a domeniului vizat. În plus, drepturile câștigate nu au fost cu nimic afectate prin reglementarea dedusă controlului de constituționalitate.
În ce privește instituirea unei pretinse discriminări în cazul personalului didactic și didactic auxiliar, față de restul salariaților plătiți din fondurile publice, prin aceleași decizii anterior menționate s-a statuat că instituirea de regimuri juridice diferite în situații care impun rezolvări diferite nu poate fi apreciată drept o încălcare a principiului egalității.
Curtea Constituțională a constatat astfel că, în materia salarizării personalului didactic și didactic auxiliar, a existat o situație juridică specifică, determinată de succesiunea a numeroase acte normative cu acest obiect de reglementare și de practica judiciară neunitară, care a condus la un sistem de salarizare neunitar.
Or, în acest context specific salarizării personalului didactic și didactic auxiliar, Legea nr. 63/2011 a dat expresie unei măsuri de politică bugetară, determinată de impactul financiar major asupra cheltuielilor de personal aprobate pentru anul 2011, având în vedere consecințele modificărilor legislative și ale soluțiilor pronunțate de instanțele judecătorești, urmărind să elimine inechitatea în stabilirea salariilor din sistemul național de învățământ.
În aceste condiții, Curtea Constituțională a reținut că situația obiectiv diferită a personalului didactic și didactic auxiliar a justificat instituirea unui tratament juridic distinct în ceea ce privește salarizarea acestei categorii profesionale, fără ca aceasta să aibă semnificația încălcării principiului egalității în drepturi.
În consecință, se constată că toate criticile reclamantului referitoare la neconformitatea Legii nr.63/2011 cu jurisprudența CEDO au constituit obiect de analiză al Curții Constituționale, cu prilejul verificării constituționalității actului normativ menționat. Cum puterea de lucru judecat care însoțește deciziile Curții Constituționale se atașează nu numai dispozitivului, ci și considerentelor pe care se sprijină acesta, instanțele de judecată sunt obligate să respecte întru totul aceste decizii, potrivit dispozițiilor art.147 alin.4 din Constituție, astfel că, pe calea unei analize proprii nu ar putea stabili că Legea nr.63/2011 este contrară Convenției Europene a Drepturilor Omului (în acest sens sunt Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1/1995, Decizia nr.1415/2009, Decizia nr.414/2010, Decizia nr.415/2010).
Față de cele expuse, s-a reținut că, ulterior datei de 13.05.2011, reclamantul a primit drepturi salariale calculate potrivit actului normativ aplicabil în materia salarizării personalului didactic și didactic auxiliar, conform Constituției și jurisprudenței CEDO, astfel încât cererea de chemare în judecată a fost respinsă ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul, invocând în esență următoarele: salarizarea reclamantului și a întregului personal bugetar s-a realizat prin raportare la cuantumul salariului din decembrie 2009, menținut în anul 2010 prin legea nr.330/2009, diminuat în luna iulie 2010 cu un procent de 25 % prin Legea nr. 118/2010 și majorat în luna ianuarie 2011 prin legea nr. 285/2010 cu un procent de 15%; prin urmare și pentru perioada 01.01._11, în aplicarea prevederilor legilor de salarizare și a Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr.11/2012, instanțele de judecată au recunoscut prin hotărâri judecătorești irevocabile, dreptul cadrelor didactice și al personalului didactic auxiliar de a beneficia de salariul în cuantumul reglementat prin Legea nr. 221/2008; la data de 13.05.2011 a intrat în vigoare Legea nr. 63/2011, act normativ care a stabilit un nou sistem de salarizare de salarizare pentru personalul didactic și didactic auxiliar din învățământ; acest act normativ a diminuat salariile personalului didactic la nivelul anterior intrării în vigoare a prevederilor Legii nr.221/2008; astfel, prin acest act normativ au fost practic anulate salariile în cuantumul reglementat de prevederile Legii nr.221/2008, recunoscute prin hotărâri judecătorești irevocabile; însă, potrivit prevederilor art.1 alin.1 din Legea nr. 285/_, coroborate cu prevederile art.3 și art.30 din Legea nr.330/2009 pe tot parcursul anului 2011 salariile personalului didactic și didactic auxiliar trebuiau calculate prin aplicarea majorării de 15% la cuantumul salariilor din luna octombrie 2010; în luna octombrie 2010 prin Decizia RIL nr. 11/2012 salariul cadrelor didactice și didactice auxiliare este în cuantumul reglementat prin Legea nr.221/2008; art.3 lit.c) din Legea nr.284/2010 instituie ca principiu al salarizării personalului plătit din fonduri publice, echitatea și coerența, inclusiv prin remunerație egală pentru muncă de valoare egală; în egală măsură în speță sunt incidente și dispozițiile art.20 alin.1 din Constituția României și implicit documentele internaționale ratificate de România sau la care România este parte - în speță art.1 al Protocolului nr.1 al Convenției Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului, care consacră dreptul persoanelor fizice la respectarea bunurilor sale; se impune a fi subliniat că drepturile salariale fac parte din conținutul complex al dreptului la muncă, iar aceste drepturi intră în sfera dreptului de proprietate reglementat de art.1 al Protocolului nr.1 al Convenției Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului, astfel așa cum rezultă din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului; stabilirea drepturilor salariale ale personalului din învățământ prin raportare la o valoare de referință redusă, în contextul în care demersurile legislative anterioare de reducere a acestei valori au fost apreciate ca fiind contrare Constituției României prin decizii ale Curții Constituționale, iar Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia de recurs în interesul legii, a adoptat o modalitate de interpretare și aplicare unitară a prevederilor legale, poate reprezenta o ingerință a autorităților publice în exercitarea dreptului la respectarea bunului care nu păstrează echilibrul just între cerințele interesului general și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale omului, în sensul celei de-a doua fraze a primului paragraf al articolului 1 din Protocolul nr.1; prin urmare, având în vedere succesiunea cronologică a reglementărilor legale evocate, deciziile Curții Constituționale și Deciziile Înaltei Curți de Casație și Justiție, reclamanții trebuie să beneficieze de drepturi lunare calculate prin includerea majorărilor stabilite prin OG 15/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr.221/2008, fiind în caz contrar încălcată „ speranța legitimă" a reclamanților; în ceea ce privește anul 2012, în materia salarizării personalului din sectorul bugetar și implicit a reclamanților, este aplicabilă Legea nr.283/2011 privind aprobarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.80/2010 pentru completarea art.11 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, care la articolul unic, punctul 2 II; or, în această situație raportat la prevederile Deciziei RIL nr. 11/2012, la prevederile din Legea nr.283/2011, precum/și la menținerea calității de cadru didactic/personal didactic auxiliar, apreciază că și în perioada 01.01._12, reclamanții trebuie să beneficieze de salariul în cuantumul reglementat de Legea nr.221/2008; în ceea ce privește anul 2013, în materia salarizării personalului din sectorul bugetar sunt aplicabile prevederile Ordonanței de Urgență nr.84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative precum și unele măsuri fiscal-bugetare, care face însă trimitere expresă la actul normativ citat la punctul 2; în anul 2014, salarizarea reclamanților s-a realizat prin prevederile OUG nr. 103/2013, care prin art. I alin.4 prevede: „în anul 2014 în ceea ce privește salarizarea personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ se aplică prevederile Legii nr. 63/2011"; în consecință, este evident că, având în vedere argumentele prezentate anterior și raportat la menținerea calității de cadru didactic/personal didactic auxiliar, reclamanta trebuia să beneficieze de drepturile salariale în cuantumul stabilit de Legea 221/2008 și recunoscut de instanțele de judecată; instanța de fond a respins acțiunea apreciind că Legea 63/2011 a stabilit astfel un algoritm propriu de calcul a drepturilor detaliat în anexele legii fără a se mai face nicio raportare la cuantumul brut al salariilor de bază / soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază / indemnizațiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătii din fonduri publice pentru anul precedent astfel cum prevedea legislația anterioară; raportat la faptul că Legea nr. 63/2011 a diminuat salariile personalului didactic la nivelul lunilor ianuarie-martie 2008, cu ignorarea prevederilor Legii nr.221/2008, care începând cu luna octombrie 2008 stabiliseră o majorare salarială de aproximativ 34%, apreciază că se află în prezența încălcării principiului stabilit de Legea nr.330/2009 si Legea nr. 285/2010 care stabileau menținerea salariilor la nivelul cuvenit anterior intrării lor în vigoare; astfel, prin adoptarea Legii nr. 62/2011 a fost încălcată și “speranța legitimă" întrucât prin măsura dispusă, dreptul la o coerentă și siguranță legislativă în baza căruia să valorifice, păstra si apăra drepturile patrimoniale, devine iluzoriu.
Pentru aceste considerente solicită admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței atacate și pe cale de consecință admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
In drept, s-au invocat dispozițiile art. 466-482 Codul de Procedură Civilă, art. 28 din Legea sindicatelor nr. 62/2011, ale art. unic din Legea nr. 221/2008 și ale O.G. nr. 15/2008, Legea nr.330/2009, OUG 1/2010, Deciziei nr.3/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Deciziei 877/ din 28 iunie 2011 a Curții Constituționale, Legii 284/2010, Legii 285/2010, OUG 103/2013, OUG.84/2012.
Intimata nu a formulat întâmpinare.
În apel nu s-au administrate alte probe.
Analizând sentința apelată prin prisma criticilor formulate, a susținerilor părților, a prevederilor legale aplicabile și a probatoriului administrat în cauză, în conformitate cu art. 476-480 Cod pr.civilă, Curtea constată că apelul este nefondat pentru următoarele considerente:
În cauză, se are în vedere că prin Legea 63/2011 privind încadrarea și salarizarea personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ s-au stabilit atât cuantumul brut al salariilor de încadrare cât și sporurile, indemnizațiile, compensațiile și celelalte elemente ale sistemului de salarizare, precum și metodologia de calcul al acestora.
Astfel, începând cu data de 13.05.2011 s-a instituit un mod de calcul al salariului cuvenit personalului didactic și didactic auxiliar care nu mai depinde de salariul de baza aflat în plata la momentul intrării în vigoare a Legii 63/2011, majorările salariale reglementate de Legea 221/2008 nemaisubzistând noii reglementari.
Apoi, în conformitate cu art.II – art.1 al.3 din OUG nr.80/2010 aprobată cu modificări prin Legea nr. 283/2011, în anul 2012 cuantumul brut al drepturilor salariale pentru personalul didactic și nedidactic stabilit în conformitate cu Legea nr. 63/2011 s-au menținut și pentru anul 2012.
În conformitate cu art.1 al.3 din OUG nr.19/2012, cest cuantum al veniturilor a fost majorat în anul 2012 potrivit procentelor stabilite la alineatul 1.
În conformitate cu art.1 din OUG nr. 84/2012 acest cuantum majorat raportat la venitul stabilit în baza Legii nr. 63/2011 a fost menținut în plată în anul 2013.
În anul 2014, același cuantum al veniturilor stabilite pentru personalul didactic și nedidactic din învățământ în baza Legii nr. 63/2011, cu majorările prevăzute de OUG nr.19/2012, a fost menținut potrivit art.1 al.3 din OUG nr.103/2013.
În cauză, este esențial a stabili natura drepturilor salariale pentru a stabili regimul protecției acestui drept.
Astfel, este de reținut că în unele decizii, Curtea Constituțională a stabilit în legătură cu dreptul la muncă și la protecția socială a muncii și dreptul la un nivelul de trai decent, așa cum sunt consfințite în prevederile constituționale ale art.41 și art.47 alin.(1) că „prin conținutul lor […] sunt drepturi complexe care includ și dreptul la salariu și dreptul la condiții rezonabile de viață, care să asigure un trai civilizat și decent cetățenilor” (de exemplu decizia nr. 1221/12.11.2008).
Privind dreptul la salariu ca făcând parte din conținutul dreptului la muncă, se înțelege că dreptul al salariu se bucură de aceeași protecție ca și dreptul al muncă.
În legătură cu aceste acte normative, și în special în legătură cu Legea nr. 63/2011 trebuie avute în vedere cele stabilite de Curtea Constituțională în Decizia nr.553 din 15 octombrie 2014 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.1 alin.(1) și (2), art.2 alin.(1) și art.6 din Legea nr.63/2011 privind încadrarea și salarizarea în anul 2011 a personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, art.II art.1 alin.(3) și (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.80/2010 pentru completarea art.11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum și pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, art.1 alin.(1), (2) și (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.19/2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale, art.1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum și unele măsuri fiscal-bugetare și art.1 alin.(3) și (4) și art.2 alin.(1) lit.a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice (publicată în Monitorul Oficial nr.9 din 07.01.2015).
Astfel, Curtea Constituțională a constatat că, în materia salarizării personalului didactic și didactic auxiliar, a existat o situație juridică specifică, determinată de succesiunea a numeroase acte normative cu acest obiect de reglementare și de practica judiciară neunitară, care a condus la un sistem de salarizare neunitar. În acest context specific salarizării personalului didactic și didactic auxiliar, reglementarea criticată dă expresie unei măsuri de politică bugetară, determinată de impactul financiar major asupra cheltuielilor de personal aprobate pentru anul 2011, având în vedere consecințele modificărilor legislative și ale soluțiilor pronunțate de instanțele judecătorești, urmărind să elimine inechitatea în stabilirea salariilor din sistemul național de învățământ.
Curtea constată că cele statuate prin Decizia nr.877 din 28 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.706 din 6 octombrie 2011, și Decizia nr.872 din 25 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.433 din 28 iunie 2010, nu au incidență în cauză, situațiile avute în vedere cu prilejul pronunțării acestor decizii fiind diferite. Astfel, în Decizia nr.877 din 28 iunie 2011, Curtea s-a referit la neconstituționalitatea dispozițiilor unei ordonanțe de urgență ale cărei reglementări urmăreau să contracareze măsurile de politică legislativă în domeniul salarizării personalului din învățământ adoptate de Parlament prin Legea nr.221/2008 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr.15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.730 din 28 octombrie 2008, situație ce nu poate fi confundată cu cea a adoptării unor noi măsuri în domeniul salarizării printr-o nouă lege adoptată de Parlament, așa cum este cazul Legii nr.63/2011. De asemenea, prin Decizia nr.872 din 25 iunie 2010, Curtea Constituțională, analizând pe calea controlului de constituționalitate a priori dispozițiile Legii nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.441 din 30 iunie 2010, a arătat că măsurile privind diminuarea salariilor cu 25% erau constituționale atât timp cât îndeplineau condițiile art.53 din Constituție, între altele referindu-se și la caracterul temporar al acestor măsuri. Curtea a arătat, într-adevăr, că începând cu data de 1 ianuarie 2011 se revine la cuantumul salariilor/indemnizațiilor și soldelor de dinainte de adoptarea acestor măsuri de diminuare, dar cele statuate de Curte nu pot fi interpretate ca reprezentând un obstacol pentru Parlament ca, în viitor, în funcție de condițiile economice și sociale avute în vedere, să adopte o nouă politică de salarizare, așa cum a procedat prin dispozițiile Legii nr.63/2011.
Cât privește critica de neconstituționalitate adusă dispozițiilor art.II art.1 alin.(3) și (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.80/2010, art.1 alin.(1), (2) și (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.19/2012, art.1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.84/2012 și art.1 alin.(3) și (4) și art.2 alin.(1) lit.a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 103/2013, Curtea constată că aceasta este identică celei formulate cu privire la dispozițiile Legii nr.63/2011, astfel că sunt aplicabile considerentele reținute deja.
În același sens, recent Curtea Constituțională s-a pronunțat și prin decizia nr. 510/30.06.2015.
Forța obligatorie ce însoțește actele jurisdicționale, deci si deciziile Curții Constituționale, se atașează nu numai dispozitivului, ci si considerentelor pe care se sprijină acesta. Astfel, Curtea a reținut că atât considerentele, cât si dispozitivul deciziilor sale sunt general obligatorii si se impun cu aceeași forță tuturor subiectelor de drept (a se vedea, spre exemplu, Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1/1995 privind obligativitatea deciziilor sale pronunțate în cadrul controlului de constituționalitate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 16 din 26 ianuarie 1995, Decizia nr. 1.415 din 4 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 796 din 23 noiembrie 2009, sau Decizia nr. 414 din 14 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 291 din 4 mai 2010).
Apoi, mai trebuie avut în vedere că, în considerentele Deciziei nr. 838/27.05.2009 pronunțată de Curtea Constituțională (publicată în Monitorul Oficial nr.461 din 03.07.2009),s-a stabilit că „potrivit Legii fundamentale, singura autoritate abilitată să exercite controlul constituționalității legilor sau ordonanțelor este instanța constituțională. Prin urmare, nici Înalta Curte de Casație și Justiție și nici instanțele judecătorești sau alte autorități publice ale statului nu au competența de a controla constituționalitatea legilor sau ordonanțelor, indiferent dacă acestea sunt sau nu în vigoare”.
Ca urmare, instanța de judecată este în imposibilitate să analizeze aspecte care vizează constituționalitatea Legii nr.63/2011 întrucât ar proceda astfel la un control de constituționalitate al acestui act normativ, control care intră în competența exclusivă a Curții Constituționale.
Mai mult, prin deciziile nr. 818/3.07.2008, nr.819/3.07.2008 și nr. 820/3.07.2008 pronunțate de Curtea Constituțională, s-a statuat că prevederile art. 1, art.2 al.3 și art. 27 al.1 din O.G. nr. 37/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești, au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit în jurisprudența sa că dreptul la muncă nu este garantat de Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale (cauza T. contra României – paragraful nr.88).
Aceasta s-a pronunțat însă în legătură cu drepturile salariale și în referire la noțiunea de „bun” sau aceea de „speranță legitimă”.
Astfel, în hotărârea pronunțată în cauza Vilho Eskelinen și alții împotriva Finlandei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că nu există potrivit Convenției un drept al individului de a continua să fie plătit cu un salariu într-un anumit cuantum (paragraful 94). S-a mai reținut că pretențiile reclamanților pot fi considerate un bun în sensul art. 1 din Primul Protocol la Convenție doar dacă există o bază suficientă în legislația națională.
De asemenea, în hotărârea pronunțată în cauza Kechko împotriva Ucrainei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut că intră în marja de apreciere a statelor să stabilească ce drepturi sunt plătite salariaților săi din bugetul de stat și că statul poate introduce, suspenda sau elimina plata unor astfel de beneficii prin realizarea modificărilor legislative corespunzătoare (paragraful 23).
În aceeași hotărâre, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a mai reținut, însă, că în situația în care, totuși, o prevedere legală prevede plata anumitor beneficii și condițiile prevăzute au fost îndeplinite, autoritățile nu pot în mod deliberat să refuze plata lor atâta timp cât prevederile legale respective rămân în vigoare (paragraful 23).
În sfârșit, mai trebuie avut în vedere că prin Decizia din 6 decembrie 2011 în cauzele conexe Mihăieși contra României și S. contra României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit, în același sens, că prevederile Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale nu garantează dreptul unei persoane de a continua să primească un salariu într-un anumit cuantum (paragraful 14), că statul are dreptul de a stabili remunerația din buget pentru angajații săi și poate suspenda sau înceta plata anumitor drepturi prin modificări legislative (paragraful 15) și că o creanță nu poate fi considerată ca o valoare patrimonială în sensul art.1 din Protocolul 1 la Convenție decât dacă are o bază suficientă în dreptul intern inclusiv dacă a fost recunoscută printr-o jurisprudență constantă a instanțelor ceea ce nu este cazul (paragraful 14 și 16). Curtea a mai reținut că autoritățile naționale sunt mai bine poziționate decât judecătorul internațional pentru a determina ceea ce este de utilitate publică (paragraful 19), iar o intervenție legislativă care urmărește reformarea sectorului economic pentru motive de justiție socială sau pentru corectarea deficiențelor unei legi anterioare în interes public respectă justul echilibru între interesele existente din perspectiva sensul art.1 din Protocolul 1 la Convenție (paragraful 20).
Ca urmare, drepturile pretinse de reclamant nu intră sub incidența art.1 din Protocolul 1 la Convenție.
În cauză nu au relevanță cele statuate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, nefiind indicate norme adoptate în cadrul Uniunii Europene care să aibă incidență în cauză.
Prin decizia nr. 20 din 22 iunie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr._ s-a respins ca inadmisibilă sesizarea privind pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea modului de interpretare și aplicare a dispozițiilor Legii nr. 63/2011 referitoare la încadrarea și salarizarea în anul 2011 a personalului didactic și auxiliar din învățământ, cu modificările ulterioare, în sensul de a se stabili dacă au fost puse într-o situație de discriminare cadrele didactice, raportat la alte categorii socio-profesionale și dacă se poate consideră că prin dispozițiile legii nr. 63/2001, cu modificările ulterioare, au fost încălcate din perspectiva discriminării dispozițiile art. 1 din Protocolul nr.1 și art. 1 din protocolul nr. 12 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în sensul lipsirii destinatarilor de dreptul la încasarea unui salariu nediminuat prin raportate la celelalte categorii de salariați bugetari.
Aceste considerente sunt suficiente pentru a stabili caracterul nefondat al acțiunii reclamantului și pe cale de consecință și a apelului, nefiind necesar a mai analiza alte aspecte invocate de aceștia.
Față de împrejurările expuse, în temeiul art. 480 Cod.pr.civ., se va respinge apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge ca nefondat apelul formulat de apelantul reclamant M. N. R. reprezentat de S. L. INDEPENDENT AL G. ȘCOLAR G. D., cu sediul în C., ..34, județul C. și sediul procesual ales în C., ., împotriva sentinței civile nr. 2135 din 22 septembrie 2014 pronunțate de Tribunalul C. în dosarul nr._ 2014, în contradictoriu cu intimata pârâtă ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 29 M. V., cu sediul în C., .,județul C..
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 13 octombrie 2015.
Președinte, Judecător,
M. B. R. A.
Grefier,
D. R.
Jud.fond :F.M.I.
Red.dec.Jud.A. R./05.11.2015
4 ex./Emis 2 .
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 490/2015.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 506/2015.... → |
|---|
