Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 506/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 506/2015 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 13-10-2015 în dosarul nr. 506/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.506/CM
Ședința publică din 13 octombrie 2015
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale
Președinte – M. B.
Judecător – R. A.
Grefier – D. R.
S-a luat în examinare apelul civil declarat de apelanta reclamantă L. M. reprezentată de SINDICATUL LIBER INDEPENDENT AL G. ȘCOLAR G. D., cu sediul în C., .. 34 și cu sediul procesual ales în C., ., împotriva sentinței civile nr. 2501 din 17 octombrie 2014 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât L. T. „C.A. ROSETTI” C., cu sediul în C., .. 44, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită, cu respectarea dispozițiilor art. 155 și următoarele din Codul de procedură civilă.
Apelul este declarat și motivat în termenul legal prevăzut de lege și scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
În referatul oral asupra cauzei grefierul de ședință învederează că prin încheierea din 12 mai 2015, Curtea de Apel C. a dispus suspendarea judecății cauzei conform art. 520 alin. 4 cod pr. civilă până la soluționarea sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ce fac obiectul dosarului nr. 1188/_ al Înaltei Curți de Casație și Justiție. Urmare soluționării dosarului nr._ de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 20/22.06.2015, la dosar s-a atașat o copie de pe minută și s-a fixat termen la data de 13.10.2015 în vederea repunerii pe rol.
După referatul grefierului de ședință;
În conformitate cu dispozițiile art. 415 alin. 1 cod pr.civilă, instanța dispune repunerea pe rol a cauzei și având în vedere că nu sunt motive de amânare, declară dezbaterile încheiate, constată dosarul în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra apelului de față.
CURTEA :
Asupra apelului de față;
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului C. sub nr._, reclamanta Livadaru M. prin Sindicatul Liber Independent al Grupului Școlar G. D. Constanta, a chemat în judecată pe pârâtul L. T. C.A.Rosetti C., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să oblige pârâtul la stabilirea drepturilor salariate cuvenite, așa cum acestea au rezultat din aplicarea Legii nr. 330/2009, a Legii nr. 285/2010, respectiv a Legii nr. 63/2011, prin raportare la Legea nr. 221/2008 pentru aprobarea O.G. nr. 15/2008, și plata diferențelor dintre drepturile salariate cuvenite și cele efectiv încasate, aferente perioadei 1.07._11, actualizate în funcție de coeficientul de inflație până la data efectivă a plății, corespunzător perioadei lucrate în unitatea de învățământ.
În motivarea cererii, s-a arătat că prin O.G. nr.15/2008 au fost reglementate creșteri salariale ale personalului din învățământ pentru anul 2008, iar actul normativ menționat a fost aprobat, cu modificări, prin Legea nr.221/27.10.2008. Principala modificare a vizat majorarea coeficientului de multiplicare de 1.000 lei pentru personalul didactic și didactic auxiliar la 400,00 lei, pentru perioada 1 octombrie - 31 decembrie 2008, și care reprezintă valoarea de referință pentru creșterile salariale ulterioare.
Deși, ulterior, Guvernul României a încercat în repetate rânduri modificarea O.G. nr. 15/2008, ca urmare a constatării prin decizii succesive de către Curtea Constituțională a neconstituționalității modificărilor aduse, O.G. nr. 15/2008 a rămas aplicabilă în condițiile în care a fost aprobată prin Legea nr. 221/2008.
Mai mult decât atât, aplicabilitatea Legii nr. 221/2008 pentru perioada 01.10._09 a fost confirmată și de înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 3/2011 (publicată în Monitorul Oficial cu numărul 350 din data de 19 mai 2011): ca efect al deciziilor Curții Constituționale prin care au fost declarate neconstituționale ordonanțele de urgență ale Guvernului nr. 136/2008, nr. 151/2008 și nr. 1/2009, dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 15/2008, astfel cum a fost aprobată și modificată prin Legea nr. 221/2008, constituie temei legal pentru diferența dintre drepturile salariale cuvenite funcțiilor didactice potrivit acestui act normativ și drepturile salariale efectiv încasate, cu începere de la 1 octombrie 2008 și până la data de 31 decembrie 2009.
Prin acțiune s-a mai susținut că, împotriva unităților de învățământ preuniversitar din Județul C. au fost obținute și hotărâri judecătorești irevocabile, prin care acestea au fost obligate să aplice dispozițiile Legii nr. 221/2008.Ca urmare, este de necontestat faptul că, începând cu luna octombrie 2008 și până în luna decembrie 2009 inclusiv, salarizarea personalului didactic și didactic auxiliar s-a realizat în conformitate cu prevederile Legii 221/2008 - prin utilizarea coeficientului 1,000 în valoare de 400,00 lei
Cu privire la perioada 01.01._10, s-a arătat că în luna ianuarie 2010 a intrat în vigoare a Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice,iar pârâta ar fi trebuit să stabilească salariile personalului didactic în conformitate cu prevederile acestei noi legi de salarizare unitară. Potrivit dispozițiilor Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, salarizarea membrilor de sindicat pe care îi reprezentă sindicatul trebuia să se mențină, ulterior datei de 1 ianuarie 2010, la nivelul stabilit conform dispozițiilor legale în vigoare în luna decembrie a anului 2009 (aplicabilitatea prevederilor Legii nr. 221/2008 la 31 decembrie 2009 este confirmată tocmai de existența Deciziei I.C.C.J. nr. 3/2011). În plus, la data de 25.01.2010 Guvernul României a emis Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, ordonanță ce dispune:
S-a apreciat că sintagma „salariul avut”, utilizată în cele două acte normative trebuie înțeleasă prin prisma prevederilor legale care reglementau modul de calcul și valoarea coeficienților de calcul ai salariilor la momentul decembrie 2009, ca punct de referință de Ia care pornește stabilirea salarizării pentru personalul salarizat din fonduri publice în anul 2010. Acest mod de calcul a fost confirmat prin hotărâri judecătorești irevocabile și, așa cum am mai arătat, prin Decizia nr. 3/2011 a înaltei Curți de Casație si Justiție. Așadar, legiuitorul a obligat angajatorii din sistemul bugetar, cu titlu de principiu al sistemului de salarizare, să asigure la stabilirea noii salarizări luarea în considerare a majorărilor stabilite prin lege în luna decembrie 2009. Astfel, în considerentele Deciziei nr. 877/28.06.2011, publicată în M.O. 706/06.10.2011, Curtea Constituțională statuează că: „prin decizia nr. 3 din 4 aprilie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii care viza aplicarea dispozițiilor legii nr. 221/2008, stabilind că acestea se aplică pe toată perioada cuprinsă între 1 octombrie 2008 și 31 decembrie 2009, astfel încât reîncadrarea personalului didactic din învățământ la data de 1 ianuarie 2010 se va face pe coeficienții si salariul avut în plată la 31 decembrie 2009, stabilit în conformitate cu legea nr. 221/2008, si nu cu ordonanța de urgentă a guvernului nr. 41/2009 ", iar instanțele de judecate au fost ținute de aceste considerente în pronunțarea soluțiilor vizând încadrarea personalului didactic de la data de 1 ianuarie 2010.
Pentru personalul didactic și didactic auxiliar din învățământ acest cadru legal este reprezentat de prevederile Legii 221/2008, în vigoare la acea dată, așa cum am demonstrat în cele argumentate mai sus. În consecință, în măsura în care în luna decembrie 2009 salariile personalului didactic și didactic auxiliar trebuiau calculate, conform legii, prin utilizarea coeficientului 1,000 în valoare de 400,00 Iei, acest coeficient trebuie utilizat și în anul 2010, în temeiul prevederilor Legii 330/2009, care stabilește în mod expres și imperativ obligativitatea menținerii salarizării avute la nivelul lunii decembrie 2009. Utilizarea valorii de 400,00 a coeficientului 1,000 se perpetuează așadar în anul 2010.
Cu privire la perioada 01.01._11, s-a susținut că situația este identică pentru anul 2011, art.1 din Legea nr.285/2010, stabilind că salarizarea în anul 201 pornește de la salariile de referință stabilite în luna octombrie 2010, în conformitate cu prevederile Legii 330/2009 și, implicit cu luarea în considerare și a prevederilor Legii nr.221/2008. Ori salariul în luna octombrie 2010 era stabilit în conformitate cu prevederile Legii nr. 330/200, context in care, pentru personalul didactic si didactic auxiliar pe care îl reprezentăm, acesta trebuia stabilit prin raportarea la valoarea coeficientului 1,000 de 400.00 lei, conform Legii 221/2009.
Rezultă că diminuările și majorările produse cu privire Ia salariile reclamanților (diminuarea de 25% prevăzută de Legea 118/2010 și majorarea ulterioară de 15%) trebuia a fi aplicate unei baze de calcul consacrate prin lege la finalul anului 2009 și perpetuată apoi, în baza unor dispoziții legale, atât în anul 2010, cât și în anul 2011. Evident, acest calcul implica utilizarea coeficientului 1,000 în cuantum de 400,00 lei.
Referitor la perioada ulterioară datei de 13.05.2011, s-a arătat că, la data de 13.05.2011 a intrat în vigoare Legea nr. 63/2011, care a diminuat salariile personalului didactic la nivelul salariilor din lunile ianuarie-martie 2008, cu ignorarea prevederile Legii. 221/2008, prin care, de la 01 octombrie 2008, se stabilise o majorare salariată de aprox. 34% și cu încălcarea principiului stabilit de Legea nr. 330/2009 și Legea nr. 285/2010 care stabileau menținerea salariilor Ia nivelul cuvenit anterior intrării lor în vigoare.
Reducerea salariilor s-a realizat intempestiv și în mod discriminatoriu - numai în sistemul de învățământ.
S-a învederat că sunt încălcate dispozițiile art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului, întrucât noțiunea de „bun" îmbracă, în situația de față, natura unui drept patrimonial, respectiv „orice interes al unei persoane de drept privat ce are valoare economică " (cauza Buchen contra Cehiei). Întrucât dreptul de a primi un salariu deja stabilit constituie un „drept de proprietate" în sensul Convenției și a Protocoalelor adiționale, reducerea cuantumului acestuia, prin diminuarea operată intempestiv de lege, echivalează cu o expropriere. Practica exproprierii sau a anulării parțiale a dreptului la salariu, cu efect definitiv, reprezintă violarea principiilor fundamentale și contravine măsurilor de acordare a asistenței financiare convenite cu Comisia Europeană.
Mai mult decât atât, prin adoptarea Legii nr. 63/2011, a fost încălcată și „speranța legitimă" a salariaților, întrucât, prin măsura dispusă, dreptul lor la o coerență și siguranță legislativă, în baza căreia să-și poată valorifica, păstra și apăra drepturile patrimoniale, devine iluzoriu.
În drept, acțiunea este întemeiată pe dispozițiile art. 3 alin. 1 lit c), art. 7 alin.2, art. 12 alin, 3, și art. 30 alin. 5 din Legea 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, art. 5(1), art. 6 (1) din OUG 1/2010, art. 1 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice art. I din articolul unic din Legea nr. 221/2008 și ale O.G. nr. 15/2008, art. 28 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, Legea nr. 63/2011, art. 268 alin. 1 lit. c) din Codul Muncii, republicat.
Pârâtul nu a formulat întâmpinare.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.
Prin sentința civilă nr. 2501 din 17 octombrie 2014, Tribunalul C. a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamantă.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele:
Reclamanta este salariată a unității de învățământ pârâte, așa cum rezultă din adeverința anexată cererii de chemare în judecată.
Prin prezenta acțiune s-a solicitat obligarea instituției pârâte la stabilirea drepturilor salariale, așa cum au rezultat din aplicarea legii nr.330/2009, a legii nr.285/2010, respectiv a legii nr.63/2011 prin raportare la legea nr.221/2008 pentru aprobarea OG nr.15/2008 și plata diferențelor salariale cuvenite și cele efectiv încasate pentru perioada 1.07._11.
Instanța a constatat că acțiunea este nefondată.
Salarizarea personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ a fost reglementată de dispozițiile Ordonanței de Guvern nr.15/2008, ale legii nr.221/2008, ale legii nr.330/2009, legea nr.285/2010, Legea nr.63/2011 reglementează încadrarea și salarizarea în anul 2011 a personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, Legea nr. 283 din 14 decembrie 2011, Ordonanță De Urgență nr. 84 din 12 decembrie 2012, Ordonanță De Urgență nr. 103 din 14 noiembrie 2013 .
Prin art.1 alin.(1) lit.”b” și „c” din OG.15/2008 privind creșterile salariale ale personalului din învățământ pe anul 2008 se stabilea o evaluare a coeficientului de multiplicare 1,000, în raport de care în anumite intervale de timp era asigurată o creștere a drepturilor salariale ale personalului didactic și didactic auxiliar pentru anul 2008 cu 16% mai mult față de nivelul din 31 decembrie 2007.
Acest act normativ a fost aprobat - cu modificări - prin Legea nr.221/2008, fiind consacrată o majorare a coeficientului de multiplicare de 1,000 la 400,00 lei pentru perioada 1 octombrie-31 decembrie 2008 și care reprezenta valoarea de referință pentru creșterile salariale ulterioare.
Prin OUG 136/2008 au fost modificate unele prevederi ale OG.15/2008, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr.221/2008, fiind reduse majorările salariale stabilite de puterea legislativă, prin lege.
Prin Decizia nr. 1221/12 noiembrie 2008, publicată în M.Of.nr.804/2 decembrie 2008, instanța de contencios constituțional a statuat asupra neconcordanței OUG 136/2008 cu dispozițiile legii fundamentale.
În considerentele deciziei prin care s-a declarat neconstituționalitatea acestui act normativ s-a reținut că nu poate fi acceptată adoptarea unei ordonanțe de urgență numai în scopul de a contracara o măsură de politică legislativă în domeniul salarizării personalului din învățământ.
Curtea Constituțională a reținut că ordonanța de urgență adoptată de executiv încalcă flagrant dispozițiile art.1 alin.(4), art.61 alin.(1), art. art.41, art.47 alin.(1), art.115 alin.(4) și(6) din Legea fundamentală.
Ulterior, Guvernul a emis o nouă ordonanță - OUG 151/2008, care are aceeași finalitate cu cea a ordonanței de urgență ce fusese declarată neconstituțională - OUG 136/2008, consacrând prin art. I pct.2 și 3, o reducere substanțială a majorărilor salariale la care ar fi avut dreptul personalul din învățământ, în temeiul Legii nr.221/2008 de aprobare a OG.15/2008.
Pentru identitate de rațiune și în considerarea argumentației cu soluția dispusă prin Decizia nr.1221/12 noiembrie 2008, Curtea Constituțională, prin Decizia nr.842/ 2 iunie 2009, publicată în M.Of.464/6 iulie 2009, a constatat neconstituționalitatea art.I pct.2 și 3 din OUG 151/2008.
Cum modificările aduse OG 15/2008, prin dispozițiile art.I pct.2 și 3 din OUG 151/2008 nu-și mai produc efectele, fiind suspendate de drept, conform art.31 alin.3, teza a II-a din Legea nr.47/1992, nici modificările aduse prin acte normative ulterioare (OUG 1/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării în sectorul bugetar, OUG 31/2009 și art.2 din OUG 41/2009), nu pot produce efecte.
Constatarea prin decizii succesive a neconstituționalității modificărilor aduse de Guvern la OG.15/2008, astfel cum fusese aprobată prin Legea nr.221/2008, nu poate avea decât o singură finalitate - recunoașterea îndreptățirii personalului din învățământ la plata drepturilor salariale, astfel cum au fost consacrate prin OG.15/2008, în condițiile în care această ordonanță a fost aprobată prin lege.
O asemenea abordare este în acord cu prevederile constituționale consacrate de art.1 alin.(5), potrivit cu care „În România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie”
Ulterior, în anul 2010, salarizarea personalului din învățământ - ca și a întregului personal plătit din fonduri publice - a fost cea prevăzută de Legea nr. 330/2009 și O.U.G. nr. 1/2009.
Potrivit art.30 alin.5 din Legea nr. 330/2009, „(5) În anul 2010, personalul aflat în funcție la 31.12.2009 își va păstra salariul avut, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009, astfel:
a) noul salariu de bază, solda funcției de bază sau, după caz, indemnizația lunară de încadrare va fi cel/cea corespunzătoare funcțiilor din luna decembrie 2009, la care de adaugă sporurile care se introduc în acesta/aceasta potrivit anexelor la prezenta lege;
b) sporurile prevăzute în anexele la prezenta lege rămase în afara salariului de bază, soldei funcției de bază sau, după caz, indemnizației lunare de încadrare se vor acorda într-un cuantum care să conducă la o valoare egală cu suma calculată pentru luna decembrie 2009”.
Conform art.5 alin.6 din O.U.G. nr. 1/2009, ,,Reîncadrarea personalului didactic din învățământ la data de 1 ianuarie 2010 se face luând în calcul salariile de bază la data de 31.12.2009 stabilite în conformitate cu prevederile4 Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 41/2009…”
Potrivit art.1 alin. 1 din Legea nr. 285/2010, „Începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%.”
Față de cele menționate mai sus, rezultă că în anul 2010 și subsecvent, începând cu 01.01.2011, salariile personalului didactic din învățământ trebuiau stabilite tot în raport de valoarea de 400 lei a coeficientului de multiplicare 1,000.
Astfel valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 de 400 lei trebuia avută în vedere până la data de 13.05.2011, dată la care a intrat în vigoare Legea nr. 63/2011 privind salarizarea în anul 2011 a personalului didactic și didactic auxiliar.
Având în vedere evoluția actelor normative incidente în materia salarizării personalului didactic sau auxiliar din învățământ, instanța a constatat că până la apariția legii nr.63/2011 salariile acestuia au fost stabilite prin raportare la algoritmul de calcul stabilit prin legea nr.221/2008 preluat ulterior prin legea nr.330/2009 ,OUG 1/2009, legea nr.285/2010 .
Odată cu . legii nr.63/2011, respectiv 13 mai 2011, salarizarea personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ se făcea conform art. 1, potrivit căruia „Începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la 31 decembrie 2011, personalul didactic și didactic auxiliar din învățământ beneficiază de drepturile de natură salarială stabilite în conformitate cu anexele la prezenta lege.
2) Cuantumul brut al salariilor de încadrare pentru personalul didactic și didactic auxiliar din învățământ este cel prevăzut în anexele nr. 1, 2, 3a și 3b, după caz.
3) Indemnizațiile de conducere specifice sunt prevăzute în anexa nr. 4.
4) Sporurile, indemnizațiile, compensațiile și celelalte elemente ale sistemului de salarizare de care beneficiază personalul prevăzut la alin. (1), precum și metodologia de calcul al acestora sunt prevăzute în anexa nr. 5.
5) Cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare prevăzute de prezenta lege se calculează în funcție de salariile de încadrare prevăzute în anexele nr. 1, 2, 3a sau 3b, după caz, în conformitate cu metodologia prevăzută în anexa nr. 5, cu luarea în considerare a indemnizației de conducere prevăzută în anexa nr. 4, dacă este cazul.”
Instanța a constatat că Legea nr.63/2011 a stabilit astfel un algoritm propriu de calcul a drepturilor detaliat în anexele legii, fără a se mai face nicio raportare la cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru anul precedent, astfel cum se prevedea în legislația anterioară.
Prin urmare, reclamanta nu este îndreptățită la stabilirea drepturilor salariale astfel cum au rezultat din aplicarea legii nr.330/2009, a legii nr.285/2010, dispoziții care prin apariția legii nr.63/2011 au fost abrogate astfel cum se prevede în art.6: „Orice alte dispoziții contrare cu privire la stabilirea salariilor și a celorlalte drepturi de natură salarială, în anul 2011, pentru personalul prevăzut la art. 1 alin. (1), se abrogă.”
Raportat la considerentele expuse, instanța a respins acțiunea ca nefondată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta, invocând în esență următoarele: salarizarea reclamantei și a întregului personal bugetar s-a realizat prin raportare la cuantumul salariului din decembrie 2009, menținut în anul 2010 prin legea nr.330/2009, diminuat în luna iulie 2010 cu un procent de 25 % prin Legea nr. 118/2010 și majorat în luna ianuarie 2011 prin legea nr. 285/2010 cu un procent de 15%; prin urmare și pentru perioada 01.01._11, în aplicarea prevederilor legilor de salarizare și a Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr.11/2012, instanțele de judecată au recunoscut prin hotărâri judecătorești irevocabile, dreptul cadrelor didactice și al personalului didactic auxiliar de a beneficia de salariul în cuantumul reglementat prin Legea nr. 221/2008; la data de 13.05.2011 a intrat în vigoare Legea nr. 63/2011, act normativ care a stabilit un nou sistem de salarizare de salarizare pentru personalul didactic și didactic auxiliar din învățământ; acest act normativ a diminuat salariile personalului didactic la nivelul anterior intrării în vigoare a prevederilor Legii nr.221/2008; astfel, prin acest act normativ au fost practic anulate salariile în cuantumul reglementat de prevederile Legii nr.221/2008, recunoscute prin hotărâri judecătorești irevocabile; însă, potrivit prevederilor art.1 alin.1 din Legea nr. 285/_, coroborate cu prevederile art.3 și art.30 din Legea nr.330/2009 pe tot parcursul anului 2011 salariile personalului didactic și didactic auxiliar trebuiau calculate prin aplicarea majorării de 15% la cuantumul salariilor din luna octombrie 2010; în luna octombrie 2010 prin Decizia RIL nr. 11/2012 salariul cadrelor didactice și didactice auxiliare este în cuantumul reglementat prin Legea nr.221/2008; art.3 lit.c) din Legea nr.284/2010 instituie ca principiu al salarizării personalului plătit din fonduri publice, echitatea și coerența, inclusiv prin remunerație egală pentru muncă de valoare egală; în egală măsură în speță sunt incidente și dispozițiile art.20 alin.1 din Constituția României și implicit documentele internaționale ratificate de România sau la care România este parte - în speță art.1 al Protocolului nr.1 al Convenției Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului, care consacră dreptul persoanelor fizice la respectarea bunurilor sale; se impune a fi subliniat că drepturile salariale fac parte din conținutul complex al dreptului la muncă, iar aceste drepturi intră în sfera dreptului de proprietate reglementat de art.1 al Protocolului nr.1 al Convenției Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului, astfel așa cum rezultă din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului; stabilirea drepturilor salariale ale personalului din învățământ prin raportare la o valoare de referință redusă, în contextul în care demersurile legislative anterioare de reducere a acestei valori au fost apreciate ca fiind contrare Constituției României prin decizii ale Curții Constituționale, iar Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia de recurs în interesul legii, a adoptat o modalitate de interpretare și aplicare unitară a prevederilor legale, poate reprezenta o ingerință a autorităților publice în exercitarea dreptului la respectarea bunului care nu păstrează echilibrul just între cerințele interesului general și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale omului, în sensul celei de-a doua fraze a primului paragraf al articolului 1 din Protocolul nr.1; prin urmare, având în vedere succesiunea cronologică a reglementărilor legale evocate, deciziile Curții Constituționale și Deciziile Înaltei Curți de Casație și Justiție, reclamanții trebuie să beneficieze de drepturi lunare calculate prin includerea majorărilor stabilite prin OG 15/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr.221/2008, fiind în caz contrar încălcată „ speranța legitimă" a reclamanților; în ceea ce privește anul 2012, în materia salarizării personalului din sectorul bugetar și implicit a reclamanților, este aplicabilă Legea nr.283/2011 privind aprobarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.80/2010 pentru completarea art.11 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, care la articolul unic, punctul 2 II; or, în această situație raportat la prevederile Deciziei RIL nr. 11/2012, la prevederile din Legea nr.283/2011, precum/și la menținerea calității de cadru didactic/personal didactic auxiliar, apreciază că și în perioada 01.01._12, reclamanții trebuie să beneficieze de salariul în cuantumul reglementat de Legea nr.221/2008; în ceea ce privește anul 2013, în materia salarizării personalului din sectorul bugetar sunt aplicabile prevederile Ordonanței de Urgență nr.84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative precum și unele măsuri fiscal-bugetare, care face însă trimitere expresă la actul normativ citat la punctul 2; în anul 2014, salarizarea reclamanților s-a realizat prin prevederile OUG nr. 103/2013, care prin art. I alin.4 prevede: „în anul 2014 în ceea ce privește salarizarea personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ se aplică prevederile Legii nr. 63/2011"; în consecință, este evident că, având în vedere argumentele prezentate anterior și raportat la menținerea calității de cadru didactic/personal didactic auxiliar, reclamanta trebuia să beneficieze de drepturile salariale în cuantumul stabilit de Legea 221/2008 și recunoscut de instanțele de judecată; instanța de fond a respins acțiunea apreciind că Legea 63/2011 a stabilit astfel un algoritm propriu de calcul a drepturilor detaliat în anexele legii fără a se mai face nicio raportare la cuantumul brut al salariilor de bază / soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază / indemnizațiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătii din fonduri publice pentru anul precedent astfel cum prevedea legislația anterioară; raportat la faptul că Legea nr. 63/2011 a diminuat salariile personalului didactic la nivelul lunilor ianuarie-martie 2008, cu ignorarea prevederilor Legii nr.221/2008, care începând cu luna octombrie 2008 stabiliseră o majorare salarială de aproximativ 34%, apreciază că se află în prezența încălcării principiului stabilit de Legea nr.330/2009 si Legea nr. 285/2010 care stabileau menținerea salariilor la nivelul cuvenit anterior intrării lor în vigoare; astfel, prin adoptarea Legii nr. 62/2011 a fost încălcată și “speranța legitimă" întrucât prin măsura dispusă, dreptul la o coerentă și siguranță legislativă în baza căruia să valorifice, păstra si apăra drepturile patrimoniale, devine iluzoriu.
Pentru aceste considerente solicită admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței atacate și pe cale de consecință admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
In drept, s-au invocat dispozițiile art. 466-482 Codul de Procedură Civilă, art. 28 din Legea sindicatelor nr. 62/2011, ale art. unic din Legea nr. 221/2008 și ale O.G. nr. 15/2008, Legea nr.330/2009, OUG 1/2010, Deciziei nr.3/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Deciziei 877/ din 28 iunie 2011 a Curții Constituționale, Legii 284/2010, Legii 285/2010, OUG 103/2013, OUG.84/2012.
Intimatul nu a formulat întâmpinare.
În apel nu s-au administrate alte probe.
Analizând sentința apelată prin prisma criticilor formulate, a susținerilor părților, a prevederilor legale aplicabile și a probatoriului administrat în cauză, în conformitate cu art. 476-480 Cod pr.civilă, Curtea constată că apelul este nefondat pentru următoarele considerente:
În cauză, se are în vedere că prin Legea 63/2011 privind încadrarea și salarizarea personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ s-au stabilit atât cuantumul brut al salariilor de încadrare cât și sporurile, indemnizațiile, compensațiile și celelalte elemente ale sistemului de salarizare, precum și metodologia de calcul al acestora.
Astfel, începând cu data de 13.05.2011 s-a instituit un mod de calcul al salariului cuvenit personalului didactic și didactic auxiliar care nu mai depinde de salariul de baza aflat în plata la momentul intrării în vigoare a Legii 63/2011, majorările salariale reglementate de Legea 221/2008 nemaisubzistând noii reglementari.
Apoi, în conformitate cu art.II – art.1 al.3 din OUG nr.80/2010 aprobată cu modificări prin Legea nr. 283/2011, în anul 2012 cuantumul brut al drepturilor salariale pentru personalul didactic și nedidactic stabilit în conformitate cu Legea nr. 63/2011 s-au menținut și pentru anul 2012.
În conformitate cu art.1 al.3 din OUG nr.19/2012, cest cuantum al veniturilor a fost majorat în anul 2012 potrivit procentelor stabilite la alineatul 1.
În conformitate cu art.1 din OUG nr. 84/2012 acest cuantum majorat raportat la venitul stabilit în baza Legii nr. 63/2011 a fost menținut în plată în anul 2013.
În anul 2014, același cuantum al veniturilor stabilite pentru personalul didactic și nedidactic din învățământ în baza Legii nr. 63/2011, cu majorările prevăzute de OUG nr.19/2012, a fost menținut potrivit art.1 al.3 din OUG nr.103/2013.
În cauză, este esențial a stabili natura drepturilor salariale pentru a stabili regimul protecției acestui drept.
Astfel, este de reținut că în unele decizii, Curtea Constituțională a stabilit în legătură cu dreptul la muncă și la protecția socială a muncii și dreptul la un nivelul de trai decent, așa cum sunt consfințite în prevederile constituționale ale art.41 și art.47 alin.(1) că „prin conținutul lor […] sunt drepturi complexe care includ și dreptul la salariu și dreptul la condiții rezonabile de viață, care să asigure un trai civilizat și decent cetățenilor” (de exemplu decizia nr. 1221/12.11.2008).
Privind dreptul la salariu ca făcând parte din conținutul dreptului la muncă, se înțelege că dreptul al salariu se bucură de aceeași protecție ca și dreptul al muncă.
În legătură cu aceste acte normative, și în special în legătură cu Legea nr. 63/2011 trebuie avute în vedere cele stabilite de Curtea Constituțională în Decizia nr.553 din 15 octombrie 2014 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.1 alin.(1) și (2), art.2 alin.(1) și art.6 din Legea nr.63/2011 privind încadrarea și salarizarea în anul 2011 a personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, art.II art.1 alin.(3) și (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.80/2010 pentru completarea art.11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum și pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, art.1 alin.(1), (2) și (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.19/2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale, art.1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum și unele măsuri fiscal-bugetare și art.1 alin.(3) și (4) și art.2 alin.(1) lit.a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice (publicată în Monitorul Oficial nr.9 din 07.01.2015).
Astfel, Curtea Constituțională a constatat că, în materia salarizării personalului didactic și didactic auxiliar, a existat o situație juridică specifică, determinată de succesiunea a numeroase acte normative cu acest obiect de reglementare și de practica judiciară neunitară, care a condus la un sistem de salarizare neunitar. În acest context specific salarizării personalului didactic și didactic auxiliar, reglementarea criticată dă expresie unei măsuri de politică bugetară, determinată de impactul financiar major asupra cheltuielilor de personal aprobate pentru anul 2011, având în vedere consecințele modificărilor legislative și ale soluțiilor pronunțate de instanțele judecătorești, urmărind să elimine inechitatea în stabilirea salariilor din sistemul național de învățământ.
Curtea constată că cele statuate prin Decizia nr.877 din 28 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.706 din 6 octombrie 2011, și Decizia nr.872 din 25 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.433 din 28 iunie 2010, nu au incidență în cauză, situațiile avute în vedere cu prilejul pronunțării acestor decizii fiind diferite. Astfel, în Decizia nr.877 din 28 iunie 2011, Curtea s-a referit la neconstituționalitatea dispozițiilor unei ordonanțe de urgență ale cărei reglementări urmăreau să contracareze măsurile de politică legislativă în domeniul salarizării personalului din învățământ adoptate de Parlament prin Legea nr.221/2008 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr.15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.730 din 28 octombrie 2008, situație ce nu poate fi confundată cu cea a adoptării unor noi măsuri în domeniul salarizării printr-o nouă lege adoptată de Parlament, așa cum este cazul Legii nr.63/2011. De asemenea, prin Decizia nr.872 din 25 iunie 2010, Curtea Constituțională, analizând pe calea controlului de constituționalitate a priori dispozițiile Legii nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.441 din 30 iunie 2010, a arătat că măsurile privind diminuarea salariilor cu 25% erau constituționale atât timp cât îndeplineau condițiile art.53 din Constituție, între altele referindu-se și la caracterul temporar al acestor măsuri. Curtea a arătat, într-adevăr, că începând cu data de 1 ianuarie 2011 se revine la cuantumul salariilor/indemnizațiilor și soldelor de dinainte de adoptarea acestor măsuri de diminuare, dar cele statuate de Curte nu pot fi interpretate ca reprezentând un obstacol pentru Parlament ca, în viitor, în funcție de condițiile economice și sociale avute în vedere, să adopte o nouă politică de salarizare, așa cum a procedat prin dispozițiile Legii nr.63/2011.
Cât privește critica de neconstituționalitate adusă dispozițiilor art.II art.1 alin.(3) și (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.80/2010, art.1 alin.(1), (2) și (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.19/2012, art.1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.84/2012 și art.1 alin.(3) și (4) și art.2 alin.(1) lit.a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 103/2013, Curtea constată că aceasta este identică celei formulate cu privire la dispozițiile Legii nr.63/2011, astfel că sunt aplicabile considerentele reținute deja.
În același sens, recent Curtea Constituțională s-a pronunțat și prin decizia nr. 510/30.06.2015.
Forța obligatorie ce însoțește actele jurisdicționale, deci si deciziile Curții Constituționale, se atașează nu numai dispozitivului, ci si considerentelor pe care se sprijină acesta. Astfel, Curtea a reținut că atât considerentele, cât si dispozitivul deciziilor sale sunt general obligatorii si se impun cu aceeași forță tuturor subiectelor de drept (a se vedea, spre exemplu, Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1/1995 privind obligativitatea deciziilor sale pronunțate în cadrul controlului de constituționalitate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 16 din 26 ianuarie 1995, Decizia nr. 1.415 din 4 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 796 din 23 noiembrie 2009, sau Decizia nr. 414 din 14 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 291 din 4 mai 2010).
Apoi, mai trebuie avut în vedere că, în considerentele Deciziei nr. 838/27.05.2009 pronunțată de Curtea Constituțională (publicată în Monitorul Oficial nr.461 din 03.07.2009),s-a stabilit că „potrivit Legii fundamentale, singura autoritate abilitată să exercite controlul constituționalității legilor sau ordonanțelor este instanța constituțională. Prin urmare, nici Înalta Curte de Casație și Justiție și nici instanțele judecătorești sau alte autorități publice ale statului nu au competența de a controla constituționalitatea legilor sau ordonanțelor, indiferent dacă acestea sunt sau nu în vigoare”.
Ca urmare, instanța de judecată este în imposibilitate să analizeze aspecte care vizează constituționalitatea Legii nr.63/2011 întrucât ar proceda astfel la un control de constituționalitate al acestui act normativ, control care intră în competența exclusivă a Curții Constituționale.
Mai mult, prin deciziile nr. 818/3.07.2008, nr.819/3.07.2008 și nr. 820/3.07.2008 pronunțate de Curtea Constituțională, s-a statuat că prevederile art. 1, art.2 al.3 și art. 27 al.1 din O.G. nr. 37/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești, au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit în jurisprudența sa că dreptul la muncă nu este garantat de Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale (cauza T. contra României – paragraful nr.88).
Aceasta s-a pronunțat însă în legătură cu drepturile salariale și în referire la noțiunea de „bun” sau aceea de „speranță legitimă”.
Astfel, în hotărârea pronunțată în cauza Vilho Eskelinen și alții împotriva Finlandei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că nu există potrivit Convenției un drept al individului de a continua să fie plătit cu un salariu într-un anumit cuantum (paragraful 94). S-a mai reținut că pretențiile reclamanților pot fi considerate un bun în sensul art. 1 din Primul Protocol la Convenție doar dacă există o bază suficientă în legislația națională.
De asemenea, în hotărârea pronunțată în cauza Kechko împotriva Ucrainei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut că intră în marja de apreciere a statelor să stabilească ce drepturi sunt plătite salariaților săi din bugetul de stat și că statul poate introduce, suspenda sau elimina plata unor astfel de beneficii prin realizarea modificărilor legislative corespunzătoare (paragraful 23).
În aceeași hotărâre, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a mai reținut, însă, că în situația în care, totuși, o prevedere legală prevede plata anumitor beneficii și condițiile prevăzute au fost îndeplinite, autoritățile nu pot în mod deliberat să refuze plata lor atâta timp cât prevederile legale respective rămân în vigoare (paragraful 23).
În sfârșit, mai trebuie avut în vedere că prin Decizia din 6 decembrie 2011 în cauzele conexe Mihăieși contra României și S. contra României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit, în același sens, că prevederile Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale nu garantează dreptul unei persoane de a continua să primească un salariu într-un anumit cuantum (paragraful 14), că statul are dreptul de a stabili remunerația din buget pentru angajații săi și poate suspenda sau înceta plata anumitor drepturi prin modificări legislative (paragraful 15) și că o creanță nu poate fi considerată ca o valoare patrimonială în sensul art.1 din Protocolul 1 la Convenție decât dacă are o bază suficientă în dreptul intern inclusiv dacă a fost recunoscută printr-o jurisprudență constantă a instanțelor ceea ce nu este cazul (paragraful 14 și 16). Curtea a mai reținut că autoritățile naționale sunt mai bine poziționate decât judecătorul internațional pentru a determina ceea ce este de utilitate publică (paragraful 19), iar o intervenție legislativă care urmărește reformarea sectorului economic pentru motive de justiție socială sau pentru corectarea deficiențelor unei legi anterioare în interes public respectă justul echilibru între interesele existente din perspectiva sensul art.1 din Protocolul 1 la Convenție (paragraful 20).
Ca urmare, drepturile pretinse de reclamantă nu intră sub incidența art.1 din Protocolul 1 la Convenție.
În cauză nu au relevanță cele statuate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, nefiind indicate norme adoptate în cadrul Uniunii Europene care să aibă incidență în cauză.
Prin decizia nr. 20 din 22 iunie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr._ s-a respins ca inadmisibilă sesizarea privind pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea modului de interpretare și aplicare a dispozițiilor Legii nr. 63/2011 referitoare la încadrarea și salarizarea în anul 2011 a personalului didactic și auxiliar din învățământ, cu modificările ulterioare, în sensul de a se stabili dacă au fost puse într-o situație de discriminare cadrele didactice, raportat la alte categorii socio-profesionale și dacă se poate consideră că prin dispozițiile legii nr. 63/2001, cu modificările ulterioare, au fost încălcate din perspectiva discriminării dispozițiile art. 1 din Protocolul nr.1 și art. 1 din protocolul nr. 12 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în sensul lipsirii destinatarilor de dreptul la încasarea unui salariu nediminuat prin raportate la celelalte categorii de salariați bugetari.
Aceste considerente sunt suficiente pentru a stabili caracterul nefondat al acțiunii reclamantei și pe cale de consecință și a apelului, nefiind necesar a mai analiza alte aspecte invocate de aceștia.
Față de împrejurările expuse, în temeiul art. 480 Cod.pr.civ., se va respinge apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge ca nefondat apelul civil declarat de apelanta reclamantă L. M. reprezentată de SINDICATUL LIBER INDEPENDENT AL G. ȘCOLAR G. D., cu sediul în C., .. 34 și cu sediul procesual ales în C., ., împotriva sentinței civile nr. 2501 din 17 octombrie 2014 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât L. T. „C.A. ROSETTI” C., cu sediul în C., .. 44, județul C..
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 13 octombrie 2015.
Președinte, Judecător,
M. B. R. A.
Grefier,
D. R.
Jud.fond: R.I.S.
Red.dec.jud.A. R./05.11.2015
4ex./Emis 2 .
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 505/2015.... | Acţiune în răspundere patrimonială. Decizia nr. 635/2015.... → |
|---|
