Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 406/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 406/2015 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 15-09-2015 în dosarul nr. 406/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
C. DE A. C.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 406/CM
Ședința publică din data de 15 Septembrie 2015
Complet specializat pentru cauze privind
conflictele de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE J. Z.
Judecător M. S. S.
Grefier M. G.
Pe rol judecarea apelului civil formulat de apelantul pârât M. JUSTIȚIEI cu sediul în București, ., sector 5, împotriva sentinței civile nr.2682 din 03 noiembrie 2014, pronunțate de Tribunalul C., în dosarul civil nr._, în contradictoriu cu intimații reclamanți G. I. și G. C.-R., ambii cu domiciliul procesual ales în localitatea Eforie Nord, oraș Eforie, ., județul C. și intimatul pârât C. DE A. C., cu sediul în municipiul C., ., având ca obiect - „drepturi bănești”.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită, cu respectarea dispozițiilor art. 155 și urm. Cod proc. civilă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat că apelul este declarat în termenul prevăzut de lege, motivat și scutit de plata taxei judiciare de timbru potrivit art. 270 din Codul Muncii, iar apelantul pârât a solicitat judecata cauzei și în lipsă, conform art. 223 și art. 411 al. 1 pct.2 C.pr.civ.
C., în considerarea art.394 Cod de procedură civilă, constatând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, încheie dezbaterile și rămâne în pronunțare asupra apelului, având în vedere și faptul că apelantul pârât a solicitat judecarea cauzei chiar și în lipsă.
CURTEA
Deliberând asupra apelului formulat de pârâtul M. Justiției, constată următoarele:
I. Sentința apelată:
Prin sentința civilă nr. 2682/3.11.2014, Tribunalul C., secția I civilă, a respins ca nefondată excepția prescripției dreptului material la acțiune, a admis cererea formulată la 6.06.2014 de reclamanții G. I. și G. C.-R. în contradictoriu cu pârâții M. Justiției și C. de A. C. și a dispus obligarea acestora în solidar să calculeze și să plătească reclamanților în calitate de moștenitori ai defunctei G. C. dobânda legală aferentă drepturilor bănești reprezentând: sporul de confidențialitate de 15% stabilit prin decizia civilă nr. 508/CM/03.09.2009 pronunțată de C. de A. C. secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale în dosarul nr._, începând cu data pronunțării titlului executoriu (03.09.2009) și până la executarea efectivă a obligației de plată; sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% stabilit prin decizia civilă nr. 345/CM/24.04.2008 pronunțată de C. de A. C. secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale în dosarul nr._, începând cu data pronunțării titlului executoriu (24.04.2008) și până la executarea efectivă a obligației de plată; sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% stabilit prin sentința civilă nr. 638/23.05.2008 pronunțată de Tribunalul C., secția civilă în dosarul nr._/118/2007, începând cu data pronunțării titlului executoriu (23.05.2008) și până la executarea efectivă a obligației de plată.
În motivarea sentinței, tribunalul a reținut următoarele:
1. În acord cu opinia majoritară din doctrină și jurisprudență, instanța a reținut că este incident cazul de întrerupere menționat în art. 16 lit. a) din Decretul nr. 167/1958 (actul normativ în vigoare la momentul începerii prescripției dreptului de a cere executarea silită a creanței principale), în sensul că plățile eșalonate a debitului în baza prevederilor O.U.G. nr. 71/2009 nu reprezintă altceva decât acte voluntare de recunoaștere a dreptului a cărui acțiune se prescrie.
Potrivit art. 16 lit. a) din Decretul nr. 167/1958: "Prescripția se întrerupe: 1. printr-un act voluntar de executare sau prin recunoașterea, in orice alt mod a dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcută de către cel în folosul căruia curge prescripția”.
Or, odată cu întreruperea curgerii termenului de prescripție privind un drept principal, se întrerupe și prescripția privind drepturile accesorii.
Este adevărat că eșalonarea plăților a fost reglementată ca un beneficiu legal acordat debitorului, pentru a împiedica pe creditori să ceară executarea silită a întregii datorii, însă nu înseamnă că prin aceasta creditorul este prezumat a nu fi prejudiciat prin lipsirea de folosința sumelor de bani care i se cuvin și că nu le poate pretinde în justiție.
Din punct de vedere al evaluării legale a daunelor interese moratorii, însăși legea echivalează aceste daune cu dobânda legală, atâta timp cât prin titlul executoriu nu s-a acordat debitorului termen pentru plată.
Creanțele exhibate de reclamanți au dobândit caracter cert, lichid și exigibil încă din momentul pronunțării hotărârilor de primă instanță, fără ca un act normativ ulterior să mai poată schimba o realitate juridică intrată în puterea lucrului judecat.
Pentru motivele anterior expuse, instanța a respins ca nefondată excepția prescripției dreptului material la acțiune.
2. Pe fond, instanța a reținut că reclamanții sunt soț supraviețuitor și, respectiv, fiu al defunctei G. C., conform actelor de stare civilă depuse la dosarul cauzei.
De altfel, calitatea reclamanților de creditori ai obligației de plată a drepturilor salariale menționate în titlurile executorii anexate acțiunii nici nu a fost contestată de pârâți.
Instanța a mai reținut că reclamanții se prevalează de creanțe stabilite prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, constând în următoarele: spor de confidențialitate de 15%, stabilit prin decizia civilă nr. 508/CM/03.09.2009 pronunțată de C. de A. C. secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale în dosarul nr._ ; sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% stabilit prin decizia civilă nr. 345/CM/24.04.2008 pronunțată de C. de A. C. secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale în dosarul nr._ ; sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% stabilit prin sentința civilă nr. 638/23.05.2008 pronunțată de Tribunalul C., secția civilă în dosarul nr._/118/2007.
Prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 s-a prevăzut că plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești, având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială, stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2009, să se realizeze după o procedură de executare eșalonată pe o perioadă inițial cuprinsă între 2010-2012. Prin acte normative ulterioare (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 45/2010, Legea nr. 230/2011) au fost aduse modificări sub aspectul perioadei și procentelor de plată, urmând ca executarea obligațiilor să fie finalizată în anul 2016.
Actualizarea creanței nu asigură repararea integrală a prejudiciului produs, având o natură juridică diferită de aceea a dobânzii solicitate de reclamanți, una reprezentând o sancțiune (daune moratorii pentru neexecutarea obligației de plată), iar cealaltă valoarea reală a obligației bănești la data efectuării plății (daune compensatorii). Pentru aceasta, este admisibil cumulul acestora și, deci, nu se ajunge la o dublă reparație. Prin acordarea dobânzii se urmărește sancționarea debitorului pentru executarea cu întârziere a obligației care îi incumbă, pe când prin actualizarea debitului se urmărește acoperirea unui prejudiciu efectiv cauzat de fluctuațiile monetare în intervalul de timp scurs de la data scadenței și cea a plății efective a sumei datorate. Actualizarea se constituie într-o modalitate de reparare a pierderii suferite de creditor, în timp ce dobânda legală urmărește acoperirea beneficiului nerealizat. Așadar, natura juridică a celor două instituții este diferită. În timp ce dobânda legală reprezintă prețul lipsei de folosință, actualizarea cu rata inflației urmărește păstrarea valorii reale a obligațiilor bănești. Acordarea dobânzii legale nu exclude actualizarea debitului, deoarece acestea au temeiuri de drept și scopuri diferite.
Scopul actualizării este acela de a menține valoarea reală a obligației monetare la data efectuării plății, aceasta se acordă cu titlu compensatoriu (damnum emergens). În schimb, dobânda legală penalizatoare, reprezentând câștigul pe care creditorul l-ar fi obținut din investirea banilor, dacă aceștia ar fi fost plătiți la scadență, se acordă cu titlu de reparare a prejudiciului cauzat prin întârziere și acoperă beneficiul nerealizat (lucrum cessans).
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 nu are semnificația exonerării debitorilor de la plata daunelor-interese moratorii, întrucât art. 1082 din Codul civil din anul 1864, respectiv art. 1530 din Codul civil din anul 2009 consacră principiul răspunderii debitorului pentru executarea cu întârziere, acesta putând fi obligat la despăgubiri ori de câte ori nu se dovedește existența unei cauze străine, exoneratoare de răspundere.
În aceste condiții, temeiul acordării daunelor moratorii îl constituie art.1073, art. 1082, art. 1088 din Codul civil din anul 1864, respectiv art. 1531, art. 1535 din Codul civil din anul 2009.
În Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 411 din 3 iunie 2014 a fost publicată Decizia ÎCCJ nr. 2 din 17 februarie 2014 (Decizia nr. 2/2014) privind examinarea recursului în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție privind interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1082 și art. 1088 din Codul civil din 1864, respectiv art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza I și art. 1.535 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare (Codul civil din 2009), cu referire la acordarea daunelor-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art. 1 și 2 din O.U.G. nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011.
Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că . unui act normativ ce are ca efecte suspendarea executarii silite nu poate fi analizată din punctul de vedere al răspunderii contractuale, motiv pentru care urmează a se analiza în ce masură acest fapt reprezintă un delict civil, de natură a atrage sancțiunea civilă a daunelor-interese. Executarea sau executarea cu întârziere a obligației de plată stabilite printr-o hotărâre judecătorească poate antrena răspunderea civilă delictuală, chiar dacă izvorul obligației a cărei încălcare a fost sancționată prin hotarârea judecatorească ce reprezintă titlu executoriu este un contract.
Instanța supremă a statuat că este evident faptul că prin executarea eșalonată a obligației de plată creditorul a suferit un prejudiciu a cărui existență este confirmată chiar de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009, care, în cuprinsul art. 1 alin. (3), prevede că sumele platite eșalonat se actualizează cu indicele prețurilor de consum comunicat de Institutul Național de S.. Or, prin instituirea obligației de actualizare a sumei cu indicele prețurilor de consum, legiuitorul recunoaște implicit existența prejudiciului cauzat prin executarea eșalonată și, în consecință, instituie o reparație parțială, prin acordarea de daune-interese compensatorii (damnum emergens). În aceste condiții, sunt incidente dispozițiile invocate ale art. 1082 si 1088 din Codul civil din 1864, respectiv ale art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza întâi și art. 1.535 alin. (1) din Codul civil din 2009, care consacră principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor ca urmare a neexecutării de catre debitor a obligației, conform căruia prejudiciul cuprinde atât pierderea efectiv suferită de creditor (damnum emergens), cât și beneficiul de care acesta este lipsit (lucrum cessans). În cazul dat, pierderea efectiv suferită de creditor, ca prim element de reparare integrală a prejudiciului, este remediată prin măsura prevazută de art. 1 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009, constând în actualizarea sumelor stabilite prin titlul executoriu cu indicele prețurilor de consum. Însă principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, ca efect al executării eșalonate a titlurilor executorii impune și remedierea celui de-al doilea element constitutiv al prejudiciului, prin acordarea beneficiului de care a fost lipsit (lucrum cessans), respectiv daune-interese moratorii, sub forma dobânzii legale. Debitorul poate fi exonerat de obligația de a repara integral prejudiciul cauzat prin executarea cu întârziere a creanței stabilite prin titlu executoriu dacă face dovada intervenției unui caz fortuit sau a unui caz de forță majoră, împrejurări care se circumscriu sintagmei „cauza straină, care nu-i poate fi imputată”.
Instanța supremă a argumentat că, atât timp cât repararea integrală a prejudiciului presupune, cu valoare de principiu, atât acoperirea pierderii efective suferite de creditor (damnum emergens), cât și beneficiul de care acesta este lipsit (lucrum cessans), a accepta faptul că, în ipoteza dată, poate fi acoperită doar pierderea efectivă [în temeiul art. 1 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009], iar nu și beneficiul nerealizat, echivalează cu nesocotirea principiului reparării integrale a prejudiciului.
Cât privește existența unei fapte ilicite, săvârșite cu vinovăție, în sensul dispozițiilor legale ce instituie răspunderea civilă, aceasta constă în executarea cu întârziere de catre debitori a sumelor de bani stabilite prin titluri executorii în favoarea persoanelor din sectorul bugetar. Fapta îmbracă forma ilicitului civil, deoarece nu se poate reține că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 reprezintă un caz fortuit care sa răstoarne prezumția relativă de culpă a debitorului în executarea obligației, întrucât acestui element îi lipsesc două caracteristici esențiale, și anume: natura imprevizibilă a evenimentelor care au fundamentat adoptarea actului [care nu poate fi acceptată prin raportare la conduita așteptată a debitorului care trebuia să se comporte ca un bun proprietar, cu atât mai mult cu cât debitor este chiar statul, prin instituțiile sale, iar, conform art. 44 alin. (1) din Constituție, „creanțele asupra statului sunt garantate”] și faptul că măsura de eșalonare a procedurii de executare provine chiar de la debitor, iar nu de la un terț.
II. Apelul:
1. Împotriva acestei sentințe a formulat apel pârâtul M. Justiției, solicitând schimbarea acesteia în sensul respingerii acțiunii ca prescrisă, iar pe fond ca neîntemeiată.
În motivarea cererii de apel, apelantul pârât a arătat că dreptul la acțiune privind acordarea dobânzii este prescris în totalitate, acesta fiind un drept accesoriu. Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit, prin decizia civilă nr. 954/2014 prin care a soluționat un conflict de competență, că acțiunea având ca obiect dobânda legală vizează tot un drept de natură salarială, un accesoriu celui principal. Dobânzile pretinse reprezintă o corecție a drepturilor salariale stabilite prin hotărâre judecătorească, aceste sume nefiind daune produse datorită imposibilității executării unei hotărâri judecătorești.
Prin acte normative care au stabilit mai multe tranșe pentru plata unor drepturi bănești prevăzute în titluri executorii personalului din sectorul bugetar, guvernul s-a angajat să le plătească eșalonat, din motive economice, prevăzându-se și o procedură specială de executare. OUG nr. 71/2009 nu recunoaște drepturile solicitate de către reclamante, ci statuează o modalitate de executare a unor sume din bugetul de stat. Creanțele nu sunt exigibile, fiind afectate de termenele suspensive prevăzute de art. I din OUG nr. 71/2009.
Daunele se acordă atunci când sunt întrunite elementele răspunderii civile, ceea ce în speță nu poate fi reținut.
2. Intimații reclamanți nu a formulat apărări față de cererea de apel.
3. În cadrul judecății în apel a fost atașat dosarul de fond și nu au fost administrate probe noi.
III. Analiza apelului:
1. Reclamanții sunt succesorii lui G. C., decedată la 19.03.2013 (soț și fiu), care a avut calitatea de creditor al unor drepturi salariale potrivit titlurilor executorii reținute de prima instanță.
Plata acestor drepturi salariale a făcut obiectul eșalonări prin OUG nr. 71/2009, fiind făcute până în prezent o . plăți parțiale.
2. Prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 2/2014, pronunțată în procedura recursului în interesul legii și astfel obligatorie pentru instanțe potrivit art. 517 alin. 4 C. proc. civ., s-a stabilit că, în aplicarea dispozițiilor art. 1082 și art. 1088 din Codul civil din anul 1864, respectiv art. 1531 alin. 1, alin. 2 teza I și art. 1535 alin. 1 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, pot fi acordate daune – interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art. 1 și art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011, cu modificările și completările ulterioare.
Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că, în condițiile în care hotărârile judecătorești care constituie titluri executorii au caracter executoriu de drept, deci de la data pronunțării, natura juridică a măsurilor dispuse prin OUG nr. 71/2009 este aceea de suspendare legală a executării silite a acestora.
Instanța supremă a arătat în continuare că, „în cazul executării cu întârziere a obligației de plată a unei sume de bani, indiferent de izvorul contractual ori delictual al obligației, daunele-interese sub forma dobânzii legale se datorează, fără a se face dovada unui prejudiciu și fără ca principiul reparării integrale a prejudiciului să poată fi nesocotit.
În ceea ce privește condițiile de angajare a răspunderii civile, acelea sunt cele ale răspunderii civile delictuale, respectiv: existența unei fapte ilicite, vinovăția, existența unui prejudiciu, legătura de cauzalitate, ținându-se cont de particularitățile executării unei obligații de plată a unei sume de bani, precum și de efectele OUG nr. 71/2009”.
„Cât privește existența unei fapte ilicite, săvârșite cu vinovăție, în sensul dispozițiilor legale ce instituie răspunderea civilă, aceasta constă în executarea cu întârziere de către debitori a sumelor de bani stabilite prin titluri executorii în favoarea persoanelor din sectorul bugetar.
Fapta îmbracă forma ilicitului civil, deoarece, în analiza îndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale în circumstanțele date, în sensul opiniei exprimate de specialiști recunoscuți, depusă la dosarul cauzei, nu se poate reține că OUG nr. 71/2009 reprezintă un caz fortuit care să răstoarne prezumția relativă de culpă a debitorului în executarea obligației, întrucât acestui element îi lipsesc două caracteristici esențiale, și anume: natura imprevizibilă a evenimentelor care au fundamentat adoptarea actului [care nu poate fi acceptată prin raportare la conduita așteptată a debitorului care trebuia să se comporte ca un bun proprietar, cu atât mai mult cu cât debitor este chiar statul, prin instituțiile sale, iar, conform art. 44 alin. 1 din Constituție, "creanțele asupra statului sunt garantate"] și faptul că măsura de eșalonare a procedurii de executare provine chiar de la debitor, iar nu de la un terț.”
Reținând caracterul obligatoriu al deciziei nr. 2/17.02.2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în procedura recursului în interesul legii, potrivit art. 517 alin. 4 C. proc. civ., rezultă din interpretarea art. 1082 și art. 1088 din Codul civil din anul 1864, respectiv art. 1531 alin. 1, alin. 2 teza I și art. 1535 alin. 1 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil că executarea cu întârziere de către pârâți a obligațiilor decurgând din titlurile executorii constituie o faptă ilicită care atrage răspunderea lor delictuală sub forma dobânzilor legale, fără a fi necesar să se facă dovada producerii unui prejudiciu.
În cauză este îndeplinită premisa faptică a soluției pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 2/2014 în vederea unificării practicii judiciare, respectiv reclamanții au calitatea de creditori în baza unor titluri executorii vizând creanțe salariale ale personalului din sectorul bugetar, iar aceste creanțe au făcut obiectul eșalonării potrivit art. 1 și 2 din OUG nr. 71/2009.
3. Prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 7/2015 s-a reținut că „prin eșalonarea la plată a fost fixat un alt termen pentru executarea obligației de plată, dar, prin aceasta, creditorul nu pierde dreptul de a pretinde și daune pentru neexecutarea obligației la scadență”, ceea ce confirmă soluția pronunțată anterior în procedura recursului în interesul legii prin decizia nr. 2/2014.
Așa fiind, reclamanții sunt îndreptățiți la dobânda legală aferentă sumelor stabilite prin hotărârile judecătorești mai sus menționate, în baza art. art. 1082 și art. 1088 din Codul civil din anul 1864, respectiv art. 1531 alin. 1, alin. 2 teza I și art. 1535 alin. 1 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, astfel cum au fost interpretate de Înalta Curte de Casație și Justiție în interesul legii.
Nu s-ar putea reține caracterul neexigibil al creanței principale datorită eșalonării acesteia prin OUG nr. 71/2009, întrucât natura juridică a măsurilor dispuse prin OUG nr. 71/2009 este aceea de suspendare legală a executării silite a acestora, fără a fi afectată scadența, astfel cum a reținut instanța supremă în decizia nr. 2/2014. Însăși soluția dată recursului în interesul legii, respectiv în sensul că pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale, are la bază faptul că eșalonarea nu a afectat scadența obligației principale, întrucât dobânda legală nu este datorată decât după scadență.
În cauză nu este vorba despre procedura de executare a titlurilor care au ca obiect drepturi salariale și nici despre constituționalitatea sau conformitatea cu CEDO a OUG nr. 71/2009, ci doar despre dobânda legală care este datorată inclusiv în condițiile eșalonării obligațiilor principale de plată a drepturilor salariale dispusă prin acest act normativ, deci de la un moment anterior celor la care plata eșalonată a fost făcută.
Actualizarea sumelor datorate de debitori în funcție de rata inflației urmărește menținerea puterii de cumpărare a monedei în care se face plata, în condițiile în care aceasta este supusă deprecierii de la data scadenței până la data plății. Dobânda legală, care se datorează cu titlu de despăgubire pentru neexecutarea la scadență a obligației, nu are nicio legătură cu actualizarea creanței în funcție de rata inflației, prin care se urmărește doar ca plata în viitor a unei sume datorate în trecut să se facă astfel încât banii să valoreze la data plății tot atât cât valorau și la data scadenței. În aceste condiții, nu se pune problema unei duble plăți sau duble despăgubiri, așa cum s-a invocat de către apelantul pârât.
4. Incidența prescripției extinctive, invocată prin apel, trebuie analizată în funcție de natura juridică a drepturilor deduse judecății.
Caracterul accesoriu al dobânzii legale se manifestă în raport cu obligația principală, care, în cazul sumelor de bani rezultând din hotărâri judecătorești, constă în plata acelor sume de bani.
Natura juridică a obligațiilor pe baza cărora au fost pronunțate acele hotărâri judecătorești nu mai prezintă relevanță cu ocazia executării lor, cu excepția aplicării prevederilor legale referitoare la caracterul executoriu al hotărârilor. Fiind vorba despre obligații decurgând din raporturi de muncă, hotărârile judecătorești pronunțate în primă instanță sunt executorii de la data pronunțării potrivit art. 274 C. Mc. (art. 289 anterior republicării) și art. 278 pc. 1 C. proc. civ. vechi, sub imperiul cărora au fost pronunțate.
În ceea ce privește însă executarea, de bună voie sau silită, natura juridică a obligațiilor pe baza cărora au fost pronunțate hotărârile judecătorești care constituie titluri executorii devine irelevantă, întrucât neexecutarea oricărei hotărâri judecătorești îmbracă forma ilicitului civil, angajând răspunderea civilă delictuală a debitorului sub forma dobânzilor legale. Acest aspect rezultă de altfel cu evidență din considerentele sus-citate ale deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 2/2014, pronunțată în procedura recursului în interesul legii. Soluția instanței supreme într-o decizie de speță, invocată de apelantul pârât, privind un conflict de competență, nu poate fi extinsă dincolo de limitele acelui litigiu și de problema în sine a competenței și în orice caz nu poate justifica încălcarea obligației de respectare a deciziilor pronunțate în interesul legii, precum și a legii înseși.
În același sens, în cuprinsul deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 7/2015, pronunțată în procedura dezlegării unor chestiuni de drept, s-a reținut că „neexecutarea sau executarea cu întârziere a obligațiilor de plată stabilite prin hotărâri judecătorești irevocabile constituie o faptă distinctă de cea constatată prin respectivul titlu executoriu, întrucât rezidă în încălcarea obligației de a se conforma dispozițiilor titlului executoriu și care nu trebuie confundată cu încălcarea obligației născute dintr-un act sau fapt juridic, deja sancționată prin hotărârea judecătorească irevocabilă care reprezintă titlu executoriu”.
În această situație, termenul general de prescripție extinctivă de 3 ani curge potrivit art. 8 din Decretul nr. 167/1958, de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea, adică, raportat la datele speței, de la data pronunțării sentințelor în primă instanță, când acestea au devenit executorii, iar în privința drepturilor recunoscute exclusiv prin decizii pronunțate în recurs, de la data pronunțării acestora. Reclamanții, respectiv autoarea lor în timpul vieții, nu ar fi putut pretinde că au cunoscut sau trebuia să cunoască identitatea debitorilor și conținutul obligațiilor acestora abia la o dată ulterioară.
Toate aceste hotărâri judecătorești au devenit executorii anterior datei de 6.06.2011 (3 ani înaintea formulării cererii de chemare în judecată), astfel încât nu există niciun temei pentru a considera că dreptul la acțiune s-ar fi prescris în privința dobânzii legale aferente perioadei începând cu 6.06.2011, așa cum a susținut apelantul M. Justiției.
Astfel, fiind vorba despre dobânzi legale, acestea se cuvin creditorului zi cu zi, caz în care este aplicabil art. 12 din Decretul nr. 167/1958, potrivit căruia dreptul la acțiune cu privire la prestațiile succesive se stinge printr-o prescripție deosebită. Dobânda legală curge în fiecare zi, iar aferent fiecărei zile curge o prescripție diferită, corespunzătoare dobânzii pentru acea zi. În aceste condiții, cererea având ca obiect dobânda legală pentru fiecare zi din intervalul ultimilor 3 ani înaintea formulării cererii de chemare în judecată nu ar putea fi considerată ca fiind prescrisă.
5. În ceea ce privește dobânda legală aferentă perioadei anterioare datei de 6.06.2011, deci cu mai mult de 3 ani înaintea formulării cererii de chemare în judecată (începând de la datele la care fiecare hotărâre a devenit executorie), s-a pus problema întreruperii termenului de prescripție extinctivă, atât ca urmare a eșalonării plății prin OUG nr. 71/2009, cât și ca urmare a plăților voluntare parțiale făcute în temeiul acestui act normativ.
Prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 7/2015, pronunțată în procedura dezlegării unor chestiuni de drept și obligatorie pentru instanțe potrivit art. 521 alin. 3 C. proc. civ., s-a stabilit că „plățile voluntare eșalonate în temeiul OUG nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011, efectuate în baza unui titlu executoriu nu întrerup termenul de prescripție a dreptului material la acțiune pentru daunele-interese moratorii sub forma dobânzii penalizatoare.”
În acest sens, instanța supremă a reținut că „natura juridică a măsurilor dispuse prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 este aceea de suspendare legală a executării silite a titlurilor executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale, calificare ce decurge din chiar conținutul art. 1 alin. 2 al actului normativ, potrivit căruia, în cursul termenului în care are loc plata eșalonată, orice procedură de executare silită se suspendă de drept. Pe durata suspendării executării silite, indiferent cum operează aceasta (voluntar, judiciar sau legal), dobânda (legală sau convențională) curge, creanța fiind ab initio certă, lichidă și exigibilă”. „Nu există (…) o cauză de întrerupere a cursului termenului general de prescripție de 3 ani, în condițiile în care actele normative cu privire la plata eșalonată a sumelor de bani prevăzute în titlurile executorii nu cuprind dispoziții referitoare la plata dobânzii penalizatoare pentru neexecutarea titlurilor respective la scadență. Prin urmare, prin plata parțială a drepturilor salariale stabilite prin hotărâri judecătorești irevocabile și prin emiterea actelor normative privind eșalonarea plății, debitorii nu au recunoscut și îndreptățirea creditorilor la plata daunelor-interese moratorii sub forma dobânzii legale”.
Prin aceeași decizie, Înalta Curte de Casație de Justiție a reținut și că „recunoașterea expresă sau tacită de către debitori a dreptului creditorilor la plata daunelor-interese moratorii sub forma dobânzii penalizatoare pentru neexecutarea titlurilor executorii prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 nu s-a realizat prin adoptarea acestui act normativ și, în atare situație, nu a operat prin reglementarea respectivă o întrerupere a dreptului de a cere plata acestor daune”.
În același sens s-a pronunțat Înalta Curte de Casație și Justiție în procedura dezlegării unor chestiuni de drept prin decizia nr. 21/2015, stabilind că „dobânzile penalizatoare datorate de stat pentru executarea cu întârziere a obligațiilor de plată pot fi solicitate pentru termenul de 3 ani anterior datei introducerii acțiunii”.
Față de caracterul obligatoriu al deciziilor pronunțate în procedura dezlegării unor chestiuni de drept, potrivit art. 521 alin. 3 C. proc. civ., precum și față de argumentele expuse în motivarea acestora, cele esențiale fiind redate mai sus, curtea reține că nici eșalonarea plății, nici plățile parțiale efectuate conform eșalonării, nu au constituit acte de recunoaștere a obligației de a plăti dobânzi legale și astfel nu au întrerupt termenul de prescripție extinctivă în care se putea solicita dobânda legală.
Așa fiind, termenul de prescripție extinctivă de 3 ani nu s-a întrerupt pentru dobânda legală aferentă perioadei anterioare datei de 6.06.2011, în condițiile în care acțiunea având ca obiect dobânda legală a fost formulată la 6.06.2014.
În consecință, pentru pretențiile având ca obiect dobânda legală aferentă perioadei anterioare datei mai sus menționate, dreptul la acțiune s-a prescris ca urmare a împlinirii termenului de prescripție extinctivă de 3 ani, aspect sub care, în baza art. 480 alin. 2 C. proc. civ., hotărârea primei instanțe va fi schimbată în parte în sensul acordării dobânzii legale începând de la 6.06.2011, până la achitarea integrală a sumelor datorate în baza titlurilor executorii, iar nu începând de la data pronunțării acestora. Totodată, vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul formulat de apelantul pârât M. JUSTIȚIEI cu sediul în București, ., sector 5, împotriva sentinței civile nr.2682 din 03 noiembrie 2014, pronunțate de Tribunalul C., în dosarul civil nr._, în contradictoriu cu intimații reclamanți G. I. și G. C.-R., ambii cu domiciliul procesual ales în localitatea Eforie Nord, oraș Eforie, ., județul C. și intimatul pârât C. DE A. C., cu sediul în municipiul C., ..
Schimbă în parte sentința apelată în sensul acordării dobânzii legale începând de la 6.06.2011 până la achitarea integrală a sumelor datorate în baza titlurilor executorii.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 15.09.2015.
Președinte, Judecător,
J. Z. M. S.-S.
Grefier,
M. G.
Jud. fond – A.N.
Red.dec.- jud. M.S.S./02.10.2015
Emis 4 .
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 515/2015.... | Obligaţie de a face. Decizia nr. 476/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
