Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 87/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 87/2015 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 10-02-2015 în dosarul nr. 10397/118/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.87/CM
Ședința publică din 10 februarie 2015
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE M. B.
Judecător R. A.
Grefier D. R.
S-a luat în examinare apelul declarat de apelantul reclamant L. E., domiciliat în C., ., .. 1, . civile nr. 1422 din 06 iunie 2014 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă B. G. SOCIETE GENERALE S.A., cu sediul central în București, .. 1-7, sector 1, Turn B. și sucursală în C., .. având ca obiect contestație decizie de concediere.
Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședința publică din 27.01.2015 și au fost consemnate în încheierea din acea acea dată ce face parte integrantă din prezenta decizie, iar instanța pentru a da posibilitate intimatei pârâte să depună la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 03.02.2015, 10.02.2015, când a dat următoarea soluție,
CURTEA
Asupra apelului de față;
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului C. sub nr._, reclamantul L. E. a chemat în judecată pe pârâta B.-GSG SA, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea deciziei nr. 622/14.11.2013 și să oblige pârâta la reintegrarea în functia detinuta anterior, plata drepturilor salariale la care ar fi fost îndreptățit, precum plata cheltuielilor de judecata. De asemenea, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata daunelor morale în sumă de 15.000 lei.
În motivare se arată că la data de 21.10.2013 reclamantul a fost convocat pentru cercetarea disciplinară și i s-a adus la cunoștință faptul că de mai multe ori au lipsit valori din casetele ATM aflate pe traseul său. Se invocă nelegalitatea și netemeinicia deciziei contestate arătându-se că în calitate de conducător de autoblindat, reclamantul nu avea atribuții legate de integritatea numerarului din casete, motiv pentru care acesta nu avea acces direct la bani. Se susține că i-a fost atribuită calitatea de hoț, fapt ce i-a afectat reputația și imaginea în societate.
În drept au fost invocate art.252 alin 5 C.muncii.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată. Se învederează că reclamantul nu a contestat săvârșirea abaterilor disciplinare ce au constat în: devierea blindatei de la traseu de alimentare aprobat prin planul de pază, părăsirea acesteia și lăsarea casetelor cu numerar nesupravegheate pe durata efectuării unor cumpărături în interes personal, părăsirea locului de muncă și încredințarea conducerii blindatei cu valori unei alte persoane, precum și neînsușirea normelor și procedurilor interne care reglementează activitatea de alimentare cu numerar – fapte grave ce denotă o atitudine iresponsabilă și pentru care s-a dispus concedierea sa.
În cauză au fost administrate: proba cu înscrisuri și testimonială.
Prin sentința civilă nr. 1422/06.06.2014, Tribunalul C. a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamantul L. E. în contradictoriu cu pârâta B. G. Societe Generale SA.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele:
La 14.11.2013, B.-GSG SA emite decizia nr. 622, prin care se dispune sancționarea reclamantului, ce avea funcția de administrator cumpărături, cu desfacerea disciplinară a CIM, conform art.248 alin 1 lit.e C.muncii și art.40lit.f din Regulamentul intern. Angajatul a luat la cunoștință de decizie, confirmând prin semnătură, la data emiterii. (filele 8-11).
Faptele reținute de angajator sunt: în perioada 11.06.2013 – 03.09.2013, angajatul a deviat traseul mașinii blindate de la itinerarul de alimentare aprobat prin planul de pază, a părăsit mașina și a lăsat casetelor cu numerar nesupravegheate (ca membru al echipajului) pe durata efectuării unor cumpărături în interes personal, a părăsit locul de muncă și a încredințat conducerea mașinii blindate cu valori, unei alte persoane, pentru a-și ridica propriul autoturism de la un service auto.
În cuprinsul deciziei de sancționare sunt indicate prevederile încălcate de către salariatul L. E., respectiv: instrucțiunile din planul de pază al transporturilor intrajudețene de valori B. Sucursala C.; codul deontologic referitor la obligațiile salariaților; art.3,4,13 alin 2 și art.15 din Regulamentul intern; CIM și CCM 2013.
Raportând conținutul deciziei nr. 622 din 14.11.2013 de sancționare a reclamantului, la dispozițiile art.252 alin 2 din Codul muncii, instanța constată că aceasta cuprinde toate elementele prevăzute sub sancțiunea nulității absolute. De asemenea, se constata ca nu sunt nesocotite nici disp.art.251 din C.muncii referitoare la cercetarea disciplinară prealabilă. În consecință, se reține că decizia de sancționare contestată de reclamant a fost legal emisă. De altfel, prin acțiunea sa reclamantul nu a invocat motive de nelegalitate a deciziei angajatorului, susținând doar netemeinicia acestei măsuri.
Prin contestație, reclamantul susține că nu avea atribuții legate de integritatea numerarului din casete, motiv pentru care acesta nu avea acces direct la bani, concluzionând că nu se face vinovat de dispariția sumelor de bani pretinse de angajator.
Conform deciziei de sancționare, faptele reținute în sarcina reclamantului sunt: în perioada 11.06.2013 – 03.09.2013, angajatul a deviat traseul mașinii blindate de la itinerarul de alimentare aprobat prin planul de pază, a părăsit mașina și a lăsat casetelor cu numerar nesupravegheate (ca membru al echipajului) pe durata efectuării unor cumpărături în interes personal, a părăsit locul de muncă și a încredințat conducerea mașinii blindate cu valori, unei alte persoane, pentru a-și ridica propriul autoturism de la un service auto. Angajatorul nu a dispus sancționarea salariatului său pentru dispariția unor sume de bani.
Din analiza probelor administrate în cursul cercetării disciplinare, dar și în cursul judecății, rezultă că reclamantul recunoaște faptele constatate de către pârâtă și pentru care a fost sancționat. Prin contestația sa reclamantul nu combate constatările angajatorului din decizia atacată, motivele expuse neavând, de altfel, nici o legătură cu faptele ce constituie abateri disciplinare.
În concluziile susținute oral în fața instanței, reclamantul a invocat și alte apărări, care nu constituie veritabile modificări aduse obiectului acțiunii, dar pe care instanța le nu le va analiza, întrucât nu au făcut obiectul cercetării judecătorești.
Pe cale de consecință, din analiza coroborată a probelor administrate, instanța constată că s-a făcut dovada faptului că reclamantul este vinovat de săvârșirea abaterilor disciplinare constatate de către instituția angajatoare.
Raportând circumstanțele săvârșirii faptei la sancțiunea aplicată de angajator, instanța constată că la emiterea acestei decizii au fost avute în vedere criteriile legale de stabilire a sancțiuni disciplinare, încadrarea acesteia fiind făcuta in mod corect prin decizia contestata, în conformitate cu dispozițiile art.250 C.muncii.
Pentru considerentele expuse, instanța apreciază decizia de desfacere disciplinară a CIM ca fiind legală si temeinică, astfel încât măsura luată de angajator este justificata si urmează a respinge contestația ca fiind nefondata.
Referitor la plata daunelor morale, instanța constată că cererea nu este fondată, având în vedere, pe de o parte, soluția de respingere a contestației formulată împotriva deciziei de sancționare, iar, pe de altă parte, faptul că reclamantul nu a dovedit – prin înscrisuri ori prin declarația martorului - în ce anume a constat atingerea adusa valorilor care definesc personalitatea umana, valori care se refera la cinste, demnitate, onoare, prestigiu profesional si alte valori similare.
Instanța a luat în considerare și dispozițiile Deciziei nr. 40/2007, dată de ÎCCJ în recurs în interesul legii, potrivit cărora „în cadrul litigiilor de muncă privind atragerea răspunderii patrimoniale a angajatorilor, potrivit art. 269 alin. (1) din Codul muncii, daunele morale pot fi acordate salariaților numai în cazul în care legea, contractul colectiv de muncă sau contractul individual de muncă cuprinde clauze exprese în acest sens.”
Conform disp.art.253 din Codul muncii rep., pentru a fi antrenată răspunderea angajatorului trebuie dovedite condițiile răspunderii contractuale.
Având în vedere considerentele expuse, se constată că aceste condiții nu sunt întrunite, întrucât în contractul individual de muncă al reclamantului nu sunt cuprinse clauze referitoare la daunele morale.În consecință și această cerere cerere a reclamantului va fi respinsă.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul L. E., invocând în esență următoarele: din analiza contractului de munca desfăcut unilateral de către parata ca decizie sancționatorie, reiese ca a fost angajat pe postul de administrator logistica, post în care atribuțiile nu au nicio legătura cu ceea ce făcea in fapt (conducător auto blindata); niciodată nu i-a fost adusa la cunoștința o fisa a postului care sa presupună activitatea despre care se face vorbire in litigiu; mai mult, niciodată nu i-a fost adus la cunoștința planul de paza care a fost depus la dosar in scop probatoriu; un contract de munca este, sub sancțiunea nulității absolute, un contract scris; clauzele sau atribuțiile ce i se imputa ca fiind încălcate nici măcar nu au fost convenite de către parți în scris; ocupația cu cod C._ nu presupune conducerea unei autoblindate; în ceea ce privește activitatea sa din ultima perioada, respectiv conducător auto blindata, menționează ca . probleme, si anume: banii nu erau niciodată pusi in saci sigilați (iar persoanele responsabile acceptau acest lucru); compartimentul tezaur al blindatei era stricat, in sensul ca era blocat, iar sacii de bani in loc sa fie depozitați numai in acest tezaur, adică exact cum prevede planul de paza, erau transportați pe bancheta din spate a mașinii, ocupata de cei doi agenți de paza; în aceste condiții, era clar că tentația era mare și personal a adus la cunoștința responsabililor B. acest fapt, însă pur și simplu l-au ignorat pentru că, apreciază că probabil era mai scump de reparat tezaurul, decât transportul banilor in condiții de-a dreptul hilare; în toata perioada de activitate nu s-a întocmit fisa zilnica a transportului, asa cum prevede planul de paza; dupa data de 03.09.2013, s-a inteles in sfârșit ca această fisa trebuie întocmita si ca are un rol de baza in urmărirea desfășurării activității; conform planului de paza depus la dosarul cauzei, echipajul blindatei era compus din patru persoane: conducător auto, casier, doi agenți de paza, dintre care casierul era șeful echipajului (pag. 4 din plan); conform acestui plan, personalul care asigură paza transportului (si nu întregul personal care efectuează transportul) avea ca atribuție paza banilor; prin urmare, lipsa banilor este prioritar a fi imputata celor doi agenți de paza; potrivit acestui plan, conducătorul auto doar contribuie la asigurarea si protejarea valorilor prin verificarea autovehiculului, cunoașterea traseului, blocarea ușilor etc. (pag 7 din plan); în referatul de sesizare a comisiei de disciplina (fila 53 dosar) se
menționează aspecte care îi sunt imputate și anume: faptul ca ar fi rămas singur în auto-blindată; menționează ca era de datoria sa, să nu părăsească blindata, dar mai ales trebuia să menționeze ca nu avea nicio atribuție si nicio autoritate sa le ordone celorlalți membri ai echipajului sa nu părăsească autovehiculul; este absurd sa i se impute un asemenea fapt, cand nu a făcut altceva decât sa-și îndeplinească datoria; însa, in mod cu totul surprinzător, nu se menționează daca atunci cand a rămas singur, autovehiculul conținea sau nu valori; însa concluzia nesusținuta de nicio proba, in sensul ca ar fi sustras bani, s-a retras imediat; referitor la faptul ca ar fi deviat traseul sau ar fi permis unui alt membru al echipajului sa conducă autovehiculul, el nu era șeful echipajului, iar orice deviere, interschimbare, etc. se făcea la cererea sau cu acordul șefului de echipaj si atât; niciodată nu s-a făcut vreo sesizare din partea șefului de echipaj in sensul ca ar fi făcut ceva „de capul său”; este absurd ca o persoana sa fie responsabila de toata operațiunea, iar imputările să le suporte o alta persoana ce nu are decât atribuții limitate; aspectul cel mai relevant este acela ca șeful de echipaj a fost sancționat cu 10 % din salariu pe trei luni; se observa aceeași atitudine în care subalternul primește cea mai mare sancțiune, iar șeful doar un soi de „mustrare"; este inacceptabil ca persoana care nu are atribuții nici de paza efectiva si nici de coordonare să fie sancționată prin concediere in caz de furt, iar celelalte persoane sa fie doar mustrate cel mult; nici unul din aspectele ce i se imputa (faptul ca a rămas singur si toate celelalte aspecte nu sunt de natura a fi sancționate in condițiile in care nu exista sesizări din partea șefului direct) nu sunt de natura a conduce la desfacerea contractului de munca; desfacerea contractului de munca se dispune daca sunt sesizări de indisciplina, lipsa nejustificata de la locul de munca, neîndeplinirea atribuțiilor etc.; este total inacceptabil ca in lipsa unor sesizări din partea șefului sa fie găsit responsabil pentru niște fapte ce nu se aflau in responsabilitatea sa; intimata se bazează pe propria turpitudine (nerespectarea condițiilor de paza arate mai-sus, neurmărirea activității de transport valori in sine) pentru a justifica o asemenea sancțiune; faptul ca întreaga operațiune reprezintă pur si simplu o hărțuire este dovedita de modalitatea de formulare a plângerii penale; din punctul de vedere al paratei, fapta nu putea fi săvârșita decât de către el, or este de la sine inteles ca personalul care mânuia banii si avea paza efectiva a acestora este cap de lista in ceea ce privește săvârșirea acestei infracțiuni; acesta este si motivul pentru care organul de cercetare penala a pornit urmărirea penala in rem; în ceea ce privește daunele morale, solicită a se avea în vedere următoarele aspecte: a fost timp de peste 20 de ani salariatul paratei B., fara sa fie vreodată sancționat disciplinar; calitatea „de hoț" ce i-a fost atribuita i-a afectat puternic reputația si imaginea in societate; pana la acel moment, am fost un angajat model, cu vechime de peste 20 de ani, si deodată a devenit un hoț; este cunoscut in societate ca fiind un om cinstit, muncitor si la locul lui; la auzul vestii ca B. îl acuza de furt a fost profund dezamăgit, parca i s-a dat de inteles ca a fi corect si la locul tau este o pedeapsa in societatea de azi in care nu mai primează nici un principiu, ci doar direcția intereselor; din cauza acestui eveniment, s-a simțit total inutil familiei sale, nemaiproducând venituri, a devenit complexat si a refuzat sa socializeze, întrerupându-și viata normala pe care a dus-o înaintea acestui eveniment; cel mai puternic soc a fost sa realizeze că plângerea penala a fost pur si simplu formulata împotriva sa, ca si cum nu ar exista posibilitatea in mintea fostului său angajator ca banii ar fi putut fi furați de personalul care se ocupa de mânuirea banilor si de paza efectiva a acestora.
Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat, cu consecința menținerii ca legală și temeinică a sentinței pronunțate de instanța de fond. În esență, aceasta a reiterat apărările formulate în fața primei instanțe.
În apel nu s-au administrat alte probe.
Analizând sentința apelată prin prisma criticilor formulate, a susținerilor părților, a prevederilor legale aplicabile și a probatoriului administrat în cauză, în conformitate cu art. 476 – 480 Cod.pr.civ., Curtea constată că apelul este nefondat pentru următoarele considerente:
Potrivit art.247 al.2 din Codul Muncii, abaterea disciplinară constă într-o acțiune sau inacțiune săvârșită cu vinovăție de salariat, prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil, ordinele și dispozițiile legale ale conducătorilor ierarhici.
În fișa postului de „administrator logistică”, ocupat de apelantul reclamant, se arată în mod expres că acesta „asigură transportul de numerar pt. alimentarea bancomatelor, agențiilor, sucursalei Județene C.”, aceasta fiind una dintre atribuțiile sale de serviciu.
Reclamantul a fost sancționat pentru neîndeplinirea acestor atribuții iar nu a celor de șofer cum pretinde acesta.
Se are în vedere că din decizia de sancționare nu rezultă că reclamantul ar fi fost sancționat pentru lipsa unor sume astfel încât aceste aspecte nu se impun a fi analizate.
În decizia de sancționare se impută reclamantului numai faptul că a deviat traseul mașinii blindate de la itinerariul aprobat de deplasare pentru a efectua cumpărături în interes personal, a părăsit autovehiculul de transport valori în traseu, permițând ca acesta să fie condus de o altă persoană, pentru a-și ridica propriul autoturism de la un service auto și nu a asigurat pe toată durata deplasărilor protejarea valorilor încredințate, ca membru al echipajului.
Ca urmare, orice referiri ale apelantului la alte fapte decât acestea exced limitelor învestirii instanței, care este chemată să analizeze legalitatea și temeinicia deciziei de concediere în limitele conținutului acesteia, ținând cont că nici angajatorul nu poate invoca alte fapte decât cele reținute în decizie (art.79 din Codul Muncii).
Pe de altă parte, faptul că reclamantul conducea autovehiculul de transport al valorilor nu înseamnă că acesta avea doar atribuții de conducător auto sau că ocupa acest pot.
Totodată, însă, reclamantul a acceptat desfășurarea acestei activități, ceea ce presupune și asumarea realizării ei.
Reclamantul avea obligația să asigure transportul de numerar ceea ce constituie o obligație cu un anumit grad de generalitate, implicând luarea tuturor măsurilor necesare transportului de numerar și, totodată, realizarea acestui transport în condițiile speciale prevăzute de normele legale și normele interne de siguranță ale băncii.
Această activitate implica totodată și diligența minimă necesară pentru desfășurarea unui astfel de transport, astfel încât să se evite situațiile care prezentau un potențial pericol pentru siguranța activității (siguranța persoanelor și a valorilor transportate).
Faptul că ar fi existat anumite deficiențe ale organizării activității sau mai erau și alte persoane responsabile pentru diferite operațiuni sau chiar pentru operațiunea de transport în totalitatea ei nu înseamnă că reclamantul este exonerat de răspunderea personală pentru faptele proprii sau că ar fi putut la rândul său să încalce regulile desfășurării transportului de numerar ci, dimpotrivă, ar fi trebuit să acționeze cu și mai mare responsabilitate și precauție.
În realitate, reclamantul nu contestă faptele imputate însă consideră că nu ar trebui să i se angajeze răspunderea disciplinară pentru motivul că responsabilitatea activității era partajată, ceea ce, așa cum s-a arătat, nu îl poate exonera însă de răspundere.
Este de asemenea lipsit de relevanță faptul că alți angajați au fost sancționați cu sancțiuni mai ușoare întrucât angajatorul individualizează sancțiunea în raport de criteriile prevăzute de art.250 Cod.pr.civ., în prezenta cauză nefiind în discuție sancțiunile aplicate altor angajați.
Instanța este chemată să analizeze individualizarea sancțiunii raportat la criteriile prevăzute de art.250 Cod.pr.civ. numai în ceea ce îl privește pe reclamant.
Or, în cauză se are în vedere că faptele imputate reclamantului sunt suficient de grave prin ele însele, indiferent de contribuția altor angajați la încălcarea normelor privind desfășurarea transporturilor de numerar, pentru a atrage sancțiunea desfacerii disciplinare a contractului individual de muncă întrucât faptele reclamantului, singure, erau apte de a pune într-un pericol semnificativ siguranța transportului (al persoanelor implicate și al valorilor transportate).
În condițiile în care decizia de concediere este legală, nu se poate pune problema acordării unor despăgubiri pentru daune morale întrucât lipsește fapta ilicită.
Și în această privință trebuie avut în vedere că din decizia de sancționare nu rezultă că reclamantul ar fi fost sancționat sau acuzat pentru sustragerea unor sume de bani.
Din chiar motivarea apelului, rezultă că reclamantul pretinde acordarea unor despăgubiri pentru daune morale determinate de formularea unei plângeri penale, ceea ce nu face obiectul prezentei cauze. Desigur, în măsura în care plângerea penală nu este găsită întemeiată, nimic nu împiedică reclamantul să formuleze o acțiune pentru obținerea unor despăgubiri pentru un prejudiciu moral dacă acesta consideră că un astfel de prejudiciu i-a fost provocat prin formularea unei astfel de plângeri, urmând a se analiza cu acea ocazie, dacă va fi cazul, întrunirea condițiilor răspunderii pârâtei.
Față de aceste considerente, în temeiul art. 480 Cod.pr.civ. se va respinge ca nefondat apelul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de apelantul reclamant L. E., domiciliat în C., ., .. 1, . civile nr. 1422 din 06 iunie 2014 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă B. G. SOCIETE GENERALE S.A., cu sediul central în București, .. 1-7, sector 1, Turn B. și sucursală în C., .. ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 10.02.2015.
Președinte, Judecător,
M. B. R. A.
Grefier,
D. R.
Jud.fond: R.I.S.
redactat jud. A. R. 10.03.2015
Emis 2 comunicări/19.03.2015
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 140/2015.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 125/2015.... → |
|---|
