Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 212/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 212/2015 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 31-03-2015 în dosarul nr. 3287/118/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.212 /CM
Ședința publică din data de 31 Martie 2015
Complet specializat pentru cauze privind
conflictele de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE J. Z.
Judecător M. S. S.
Grefier M. G.
Pe rol, soluționarea apelului civil formulat de apelantele reclamante P. N.-I., domiciliată în C., ., ., ., M. C.-N., domiciliată în C., . nr.14, ., ., M. E., domiciliată în C., ..57, ., etaj 3,., F. P.-L. domiciliată în C., ., ., ., P. C., domiciliată în C., . F. C. domiciliată în C., ., ., etaj 2, . și C.-P. A. domiciliată în C., ., ., ., împotriva sentinței civile nr. 1924 din data de 8.09.2014, pronunțată de Tribunalul C.-Secția I civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR.8, cu sediul în C., . nr.68, județ C., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită, cu respectarea dispozițiilor art. 155 și următoarele Cod proc. civilă.
Apelul este declarat în termenul prevăzut de lege, motivat și scutit de plata taxei judiciare de timbru potrivit art. 270 Codul Muncii.
Grefierul expune referatul cauzei în cadrul căruia evidențiază părțile, stadiul dosarului și modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare. Totodată învederează că apelantele reclamante au solicitat judecata cauzei și în lipsă, conform prevederilor art. 223 C.pr.civ., după care;
Curtea, în considerarea art.394 Cod proc. civilă, constatând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și de drept ale cauzei, încheie dezbaterile și rămâne în pronunțare asupra apelului, luând act că s-a solicitat judecata cauzei și în lipsă.
CURTEA
Asupra apelului civil de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului C. sub nr._ 5/2014, reclamanții P. N.-I., M. C.-N., M. E., F. P.- L., P. C., S. F. C. și C.-P. A. au solicitat în contradictoriu cu pârâta Școala Gimnazială nr.8 C. obligarea acesteia la stabilirea drepturilor salariale astfel cum au rezultat din aplicarea Legii nr.330/2009, a Legii 285/2010 și a Legii 63/2011, prin raportare la Legea nr.221/2008, precum și la plata diferențelor dintre drepturile salariale cuvenite și cele efectiv încasate, începând cu data de 13.05.3011 și până la data pronunțării hotărârii, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, corespunzător perioadei efectiv lucrate în unitatea de învățământ.
În motivarea cererii, reclamanții au arătat că prin O.G. nr.15/2008 au fost reglementate creșteri salariale ale personalului din învățământ pentru anul 2008, iar actul normativ menționat a fost aprobat, cu modificări, prin Legea nr.221/27.10.2008. Principala modificare a vizat majorarea coeficientului de multiplicare de 1.000 lei pentru personalul didactic și didactic auxiliar la 400,00 lei, pentru perioada 1 octombrie -31 decembrie 2008, și care reprezintă valoarea de referință pentru creșterile salariale ulterioare.
Deși ulterior Guvernul României a încercat în repetate rânduri modificarea OG 15/2008, aceasta a rămas aplicabilă în forma aprobată prin Legea 221/2008, ca urmare a constatării prin decizii succesive pronunțate de Curtea Constituțională, a neconstituționalității modificărilor aduse. Totodată, aplicabilitatea Legii 221/2008 pentru perioada 01.10._09 a fost confirmată prin Decizia în interesul legii nr. 3/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, împotriva unităților de învățământ preuniversitar fiind obținute și hotărâri judecătorești de obligare la aplicarea dispozițiilor Legii 221/2008 pentru perioada menționată.
Cu privire la perioada 01.10._10, reclamanții au precizat că în baza Legii 330/2009, pârâta ar fi trebuit să mențină salariul din luna decembrie 2009, potrivit dispozițiilor exprese ale art. 30 alin.5 din lege. În plus, prin art. 5 alin.1 din OUG 1/2010, s-a prevăzut că începând cu luna ianuarie 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 păstrează salariul avut la această dată.
Această modalitate de calcul a salariilor, ulterior datei de 01.01.2010, a fost confirmată și prin considerentele Deciziei nr. 877/28.06.2011 a Curții Constituționale, potrivit cu care reîncadrarea personalului didactic din învățământ la data de 01.01.2010 se va face pe coeficienții și salariul avut în plată la 31 decembrie 2009, stabilit în conformitate cu Legea 221/2009 și nu cu OUG 41/2009.
Cu privire la perioada 01.01._11, reclamanții au învederat că Legea 285/2010 stabilește la art. 1 că salarizarea în anul 2011 pornește de la salariile stabilite în luna octombrie 2010, în conformitate cu prevederile Legii 330/2009 și, implicit, cu luarea în considerare a prevederilor Legii 221/2008.
Referitor la perioada ulterioară datei de 13.05.2014, reclamanții au susținut că Legea 63/2011 a diminuat salariile personalului didactic la nivelul salariilor din lunile ianuarie-martie 2008, cu încălcarea Legii 221/2008 și a principiului stabilit de Legea 330/2009 și Legea 285/2010, privind menținerea salariilor la nivelul cuvenit anterior intrării lor în vigoare.
Prin reducerea intempestivă și discriminatorie a salariilor, numai în sistemul de învățământ, au fost încălcate prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, întrucât dreptul de a primi un salariu deja stabilit constituie un drept de proprietate în sensul Convenției. Totodată, prin adoptarea Legii 63/2011, a fost încălcată și speranța legitimă a reclamanților, dreptul lor la o coerență și siguranță legislativă, în baza căreia să-și poată valorifica și apăra drepturile patrimoniale, devenind iluzoriu.
Pârâta nu a formulat întâmpinare.
Prin sentința civilă nr. 1924 din 8 septembrie 2014, pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul C. a respins acțiunea formulată de reclamanții P. N.-I., M. C.-N., M. E., F. P.- L., P. C., S. F. C. și C.-P. A. în contradictoriu cu pârâta Școala Gimnazială nr.8 C., ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
Reclamanții sunt angajați ai unității de învățământ pârâte in funcția de profesor, potrivit adeverinței depusă la dosar (fila 10), în perioada care face obiectul cererii.
Art.1 alin. 1 lit. b) și c) din OG nr. 15/2008 privind creșterile salariale ale personalului din învățământ pe anul 2008 prevedea o evaluare a coeficientului de multiplicare 1,000 in raport de care era asigurata o creștere a drepturilor salariale ale personalului didactic si didactic auxiliar pentru anul 2008 cu 16% mai mult fata de nivelul din 31 decembrie 2007.
OG nr.15/2008 a fost aprobata cu modificări prin Legea nr.221/2008, majorându-se coeficientul de multiplicare de 1,000 la 400,00 lei pentru perioada 1 octombrie-31 decembrie 2008 acesta reprezentând valoarea de referința pentru creșterile salariale ulterioare.
Prin OUG nr.136/2008 si OUG nr. 151/2008 au fost modificate unele prevederi ale OG nr.15/2008, in sensul reducerii majorărilor salariale stabilite de puterea legislativa, prin lege. Prin decizii succesive ale Curții Constituționale a fost constatata insa neconstituționalitatea modificărilor aduse de Guvern la OG nr.15/2008, astfel cum fusese aprobata prin Legea nr.221/2008, consecința fiind aceea a recunoașterii îndreptățirii personalului din învățământ la plata drepturilor salariale, astfel cum au fost consacrate prin OG nr.15/2008.
Prin hotărâri judecătorești irevocabile, unitățile de învățământ preuniversitar au fost obligate la calcularea drepturilor salariale rezultate din aplicarea Legii nr. 221/2008, a Legii 330/2009 și a Legii 285/2010 și la plata diferențelor dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite pentru perioada 01.10.2008 –13.05.2011, actualizate cu indicele de inflația la data plății efective.
În acest sens, s-a reținut că Legea nr.330/2009 a garantat menținerea în cursul anului 2010 a salariului brut de care personalul în funcție a beneficiat la data de 31.12.2009.
Astfel, pentru punerea în aplicare a legii unice de salarizare a fost adoptată OUG nr. 1/2010, care la art. 5 alin.1 relua principiul nediminuării salariilor în plată la data de 31.12.2009, pentru ca la alin.6 să prevadă în mod expres că reîncadrarea personalului didactic din învățământ la data de 1 ianuarie 2010 se face luând în calcul salariile de bază la data de 31 decembrie 2009, stabilite în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 41/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar pentru perioada mai-decembrie 2009, aprobată prin Legea nr. 300/2009.
Cu privire la anul 2011, instanța retine ca salarizarea personalului plătit din fonduri publice a fost reglementata prin Legea 285/2010, care la art.1 prevede că începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%. Începând cu 1.01.2011, cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizația brută de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții. Cuantumul brut al drepturilor prevăzute la alin. 1 și 2 se va stabili în anul 2011 ținându-se seama de gradul sau treapta profesională, vechimea în muncă, vechimea în funcție sau, după caz, în specialitate, dobândite în condițiile legii până la 31 decembrie 2010.
Prin urmare, criteriul de referință in determinarea salariului plătit personalului bugetar, cu începere din luna ianuarie 2011, îl reprezintă salariul din luna octombrie 2010, majorat cu 15%. Cum pentru considerentele anterior expuse, s-a reținut că în anul 2010 reclamanții erau îndreptățiți la calcularea salariului cu luarea în considerare a prevederilor Legii 221/2008, aceeași bază de calcul a fost avută în vedere și după 01.01.2011, cu aplicarea totodată a majorării de 15%.
La data de 13.05.2011, a intrat în vigoare Legea nr.63/2011 privind încadrarea si salarizarea personalului didactic si didactic auxiliar din învățământ, prin care s-au stabilit atât cuantumul brut al salariilor de încadrare cât si sporurile, indemnizațiile, compensațiile si celelalte elemente ale sistemului de salarizare, precum si metodologia de calcul al acestora. În consecință, începând cu data de 13.05.2011 s-a instituit un mod de calcul al salariului cuvenit personalului didactic si didactic auxiliar care nu mai depinde de salariul de baza aflat in plata la momentul intrării în vigoare a Legii 63/2011, astfel încât majorările salariale reglementate de Legea 221/2008 nu au mai subzistat noii reglementari.
Prin cererea de față, reclamanții au susținut că drepturile salariale cuvenite în baza Legii 63/2011 trebuie calculate tot prin raportare la algoritmul de calcul stabilit prin Legea 221/2008, Legea 330/2009 și Legea 285/2010, cu înlăturarea diminuării ce rezulta din aplicarea noului act normativ și care contravin art. 1 din Protocolul nr.1 la CEDO.
Față de aceste susțineri s-a reținut faptul că Legea nr. 63/2011 a fost declarată constituțională prin Deciziile nr. 575/04.05.2011, nr. 130/16.02.2012, nr. 31/05.02.2013 și nr. 291/22.05.2014 ale Curții Constituționale, iar criticile de neconstituționalitate au vizat tocmai încălcarea normelor constituționale și convenționale privind proprietatea privată, formulate din perspectiva unei restrângeri a dreptului la salariu, considerat un bun .
Pe această cale, instanța de contencios constituțional a reținut că în materia drepturilor salariale, CEDO face o distincție esențială între dreptul de a continua să primești în viitor un salariu într-un anumit cuantum și dreptul de a primi efectiv salariul câștigat pentru o perioadă în care munca a fost prestată (cauza Vilho Eskelinen împotriva Finlandei, paragraful 94). Astfel, Curtea a constatat că este dreptul autorității legiuitoare de a elabora măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării în concordanță cu condițiile economice și sociale existente la un moment dat, statul fiind cel în măsură să stabilească ce sume trebuie plătite angajaților săi din bugetul de stat. Statul poate dispune introducerea, suspendarea sau încetarea plății unor astfel de sume prin modificări legislative corespunzătoare (cauza Kechko împotriva Ucrainei, paragraful 23).
Totodată, printr-o jurisprudență constantă, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că statele se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea și intensitatea politicilor lor în acest domeniu (spre exemplu, Hotărârea din 8 decembrie 2009, pronunțată în Cauza Wieczorek împotriva Poloniei, paragraful 59, și Hotărârea din 2 februarie 2010, pronunțată în Cauza Aizpurua Ortiz împotriva Spaniei, paragraful 57).
Curtea Constituțională a examinat de asemenea și criticile referitoare la previzibilitatea normelor juridice și protecția așteptărilor legitime ale cetățenilor, constatând că acestea nu sunt încălcate, câtă vreme Legea nr. 63/2011 a fost adoptată pentru a realiza unificarea salarizării unei categorii profesionale, respectiv pentru reglementarea unitară a domeniului vizat. În plus, drepturile câștigate nu au fost cu nimic afectate prin reglementarea dedusă controlului de constituționalitate.
În ce privește instituirea unei pretinse discriminări în cazul personalului didactic și didactic auxiliar, față de restul salariaților plătiți din fondurile publice, prin aceleași decizii anterior menționate s-a statuat că instituirea de regimuri juridice diferite în situații care impun rezolvări diferite nu poate fi apreciată drept o încălcare a principiului egalității.
Curtea Constituțională a constatat astfel că, în materia salarizării personalului didactic și didactic auxiliar, a existat o situație juridică specifică, determinată de succesiunea a numeroase acte normative cu acest obiect de reglementare și de practica judiciară neunitară, care a condus la un sistem de salarizare neunitar.
Or, în acest context specific salarizării personalului didactic și didactic auxiliar, Legea nr. 63/2011 a dat expresie unei măsuri de politică bugetară, determinată de impactul financiar major asupra cheltuielilor de personal aprobate pentru anul 2011, având în vedere consecințele modificărilor legislative și ale soluțiilor pronunțate de instanțele judecătorești, urmărind să elimine inechitatea în stabilirea salariilor din sistemul național de învățământ.
În aceste condiții, Curtea Constituțională a reținut că situația obiectiv diferită a personalului didactic și didactic auxiliar a justificat instituirea unui tratament juridic distinct în ceea ce privește salarizarea acestei categorii profesionale, fără ca aceasta să aibă semnificația încălcării principiului egalității în drepturi.
În consecință, se constată că toate criticile reclamanților referitoare la neconformitatea Legii nr.63/2011 cu jurisprudența CEDO au constituit obiect de analiză al Curții Constituționale, cu prilejul verificării constituționalității actului normativ menționat. Cum puterea de lucru judecat care însoțește deciziile Curții Constituționale se atașează nu numai dispozitivului, ci și considerentelor pe care se sprijină acesta, instanțele de judecată sunt obligate să respecte întru totul aceste decizii, potrivit dispozițiilor art.147 alin.4 din Constituție, astfel că, pe calea unei analize proprii nu ar putea stabili că Legea nr.63/2011 este contrară Convenției Europene a Drepturilor Omului (în acest sens sunt Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1/1995, Decizia nr.1415/2009, Decizia nr.414/2010, Decizia nr.415/2010).
Față de cele expuse, instanța a reținut că, ulterior datei de 13.05.2011, reclamanții au primit drepturi salariale calculate potrivit actului normativ aplicabil în materia salarizării personalului didactic și didactic auxiliar, conform Constituției și jurisprudenței CEDO, astfel încât cererea de chemare în judecată a fost respinsă ca neîntemeiată.
Împotriva acestei hotărâri în termen legal, au formulat apel reclamanții criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie:
În motivarea cererii de apel, reclamanții arată că prin acțiunea formulată au solicitat ca pârâta să fie obligată la stabilirea drepturilor salariate cuvenite reclamanților, așa cum acestea au rezultat din aplicarea Legii nr. 330/2009, a Legii nr. 285/2010, respectiv a Legii nr. 63/2011, prin raportare la Legea nr. 221/2008 pentru aprobarea O.G. nr. 15/2008, și plata diferențelor dintre drepturile salariate cuvenite și cele efectiv încasate, începând cu data de 13.05.2011 și până la data pronunțării hotărârii, actualizate în funcție de coeficientul de inflație până la data efectivă a plății, corespunzător perioadei lucrate în unitatea de învățământ de fiecare reclamant.
În esență, instanța de fond a reținut că Legea nr. 63/2011 (care a diminuat salariile personalului didactic la nivelul salariilor din lunile ianuarie-martie 2008) a fost declarată constituțională prin decizia nr. 575/2011 a Curții Constituționale, iar criticile de neconstituționalitate au vizat tocmai încălcarea normelor constituționale și convenționale privind proprietatea privată, formulate din perspectiva unei restrângeri a dreptului la salariu, considerat un bun.
Consideră că, și după data de 13.05.2011, salarizarea personalului didactic și didactic auxiliar, trebuie să fie raportate la prevederile Legii nr. 221/2008, pentru aprobarea O.G. nr. 15/2008.
Reducerea salariilor s-a realizat intempestiv și în mod discriminatoriu - numai în sistemul de învățământ.
Apreciază că, astfel, sunt încălcate dispozițiile art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului, întrucât noțiunea de „bun" îmbracă, în situația de față, natura unui drept patrimonial, respectiv „orice interes al unei persoane de drept privat ce are valoare economică" (cauza B. contra Cehiei).
Mai mult decât atât, prin adoptarea Legii nr. 63/2011, a fost încălcată și „speranța legitimă" a reclamanților, întrucât, prin măsura dispusă, dreptul lor la o coerență și siguranță legislativă, în baza căreia să-și poată valorifica, păstra și apăra drepturile patrimoniale, devine iluzoriu.
De altfel, după cum s-a reținut în practica judecătorească, „începând cu data de 13.05.2011 au intrat în vigoare dispozițiile Legii nr. 63/2011, care au stabilit un nou sistem de salarizare pentru personalul didactic și didactic auxiliar din învățământ. Potrivit art. 2(1) al anexei 5 a Legii nr. 63/2011, salariul brut al personalului didactic este compus din salariul de bază, la care se adaugă sporurile, indemnizațiile, precum șl alte drepturi salariate prevăzute de lege. Cum este și firesc, drepturile salariate astfel determinate nu pot fi inferioare celor de care reclamanții beneficiau până ta . noii legi”.
În fața instanțelor naționale, norma de drept comunitar poate fi invocată pentru a produce efecte prin interpretare sau prin acțiunea principiului afectului direct".
În consecință, primul judecător ai Convenției este judecătorul național, care urmează să aplice direct prevederile convenționale.
Art.l din Protocolul adițional 1 la Convenției stabilește că orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale și că nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generate ale dreptului internațional. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a creat in jurisprudența sa o noțiune autonomă, specifică sistemului Convenției, pe care a dezvoltat-o din noțiunea inițială a textului "orice persoană are dreptul la respectarea bunurilor sale".
În hotărârea Gasus - împotriva Olandei din 23 februarie 1995, Curtea a explicat că noțiunea de bun reglementată de art.l al Protocolului are o semnificație autonomă și în mod evident nu se limitează numai la proprietatea unor bunuri corporale, anumite alte drepturi și interese care constituie active pot fi considerate drepturi de proprietate și deci bunuri în sensul acestei dispoziții. CEDO a arătat că noțiunea de bun se referă la orice valoare patrimonială, ca ansamblu de interese care decurg din raporturile cu conținut economic, pe care o persoană ar fi putut în mod efectiv și licit să le dobândească.
Astfel, partea a doua a articolului l din Protocolul 1 prevede trei condiții în care privarea de un bun nu reprezintă o încălcare a dreptului titularului asupra acelui bun: privarea să fie prevăzută de lege, adică de normele interne aplicabile în materie, să fie impusă de o cauză de utilitate publică, să fie conformă cu principiile generate ale dreptului internațional.
Prin neacordarea efectivă, după data de 13.05.2011, a drepturilor conferite de Legea nr. 221/2008 a avut loc încălcarea art. 1 din Primul protocol adițional, motiv pentru care, în baza art. 11 și art. 20 din Constituția României și a art. 4 din Noul cod civil trebuie să se acorde prioritate reglementării internaționale la care România a devenit parte prin ratificarea Convenției.
Pentru toate aceste considerente, precum și pentru cele expuse pe larg în cererea de chemare în judecată, reanalizând probele administrate la dosarul cauzei, solicită admiterea apelului, schimbarea în tot a hotărârii atacate cu consecința admiterii acțiunii reclamanților astfel cum a fost formulată.
Analizând sentința apelată din prisma criticilor formulate, Curtea a respins apelul ca nefondat pentru următoarele considerente:
Începând cu 13.05.2011 salarizarea personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ a fost reglementată prin Legea nr. 63/2011.
Prin art. 1 al.(1) și (2) și Legea nr. 63/2011 se prevede:
-(1) „începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la 31 decembrie 2011, personalul didactic și didactic auxiliar din învățământ beneficiază de drepturile de natură salarială stabilite în conformitate cu anexele la prezenta lege.
- (2) „Cuantumul brut al salariilor de încadrare pentru personalul didactic și didactic auxiliar din învățământ este cel prevăzut în anexele nr. 1, 2, 3a și 3b, după caz”.
- Art. 2 al.(1): „Încadrarea personalului prevăzut la art. 1 se face potrivit prevederilor prezentei legi.”
- Art.6: „Orice alte dispoziții contrare cu privire la stabilirea salariilor și a celorlalte drepturi de natură salarială, în anul 2011, pentru personalul prevăzut la art. 1 alin. (1), se abrogă”.
În consecință, prin Legea nr.62/2011 privind încadrarea și salarizarea personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ s-au stabilit atât cuantumul brut al salariilor de încadrare cât și sporurile, indemnizațiile, compensațiile și celelalte elemente ale sistemului de salarizare, precum și metodologia de calcul al acestora.
Legea nr.63/2011 a făcut obiectul controlului de constituționalitate, astfel prin deciziile nr. 575/2011, nr.31/2013, nr. 291/2014 Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile art. 1 alin.(1) și (2), art. 2 alin.(1) și art. 6 din Legea privind încadrarea și salarizarea în anul 2011 a personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ sunt constituționale.
Curtea Constituțională a reținut, în esență, că legea supusă controlului de constituționalitate stabilește drepturile salariale ale cadrelor didactice de la data intrării în vigoare, așadar pentru viitor, fără a afecta în nici un mod drepturile salariale dobândite pentru perioada anterioară intrării sale în vigoare. Ca urmare, prevederile sale nu stabilesc o ingerință de tipul privării de proprietate.
Curtea a constatat că este dreptul autorității legiuitoare de a elabora măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării în concordanță cu criticile economice și sociale extinse la un moment dat.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut că statul este cel măsură să stabilească valoarea sumelor care urmează a fi plătite angajaților săi din bugetul de stat.
Statul poate dispune introducerea, suspendarea sau încetarea plății unor astfel de sume prin modificări legislative corespunzătoare (a se vedea, de exemplu, Hotărârea din 8 noiembrie 2005, pronunțată în Cauza Kechko împotriva Ucrainei, paragraful 23).
De altfel, printr-o jurisprudență constantă, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că statele se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea și intensitatea politicilor lor în acest domeniu (spre exemplu, Hotărârea din 8 decembrie 2009, pronunțată în Cauza Wieczorek împotriva Poloniei, paragraful 59).
Totodată, examinând legea criticată prin prisma exigențelor referitoare la previzibilitatea normelor juridice și protecția așteptărilor legitime ale cetățenilor, Curtea a constatat că acestea nu sunt încălcate, câtă vreme Legea nr. 63/2011 a fost adoptată pentru a realiza unificarea salarizării unei categorii profesionale, respectiv pentru reglementarea unitară a domeniului vizat.
Curtea a constatat că este lipsită de temei critica privind încălcarea prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituție, susținută de autorii excepției din perspectiva instituirii, prin prevederile legale criticate, a unei discriminări în cazul personalului didactic și didactic auxiliar, față de restul salariaților plătiți din fondurile publice.
Astfel, în jurisprudența sa, Curtea a statuat că instituirea de regimuri juridice diferite în situații care impun rezolvări diferite nu poate fi apreciată drept o încălcare a principiului egalității (Decizia nr. 17 din 12 ianuarie 2010).
Curtea a reținut că art. 16 din Constituție vizează egalitatea în drepturi între cetățeni în ceea ce privește recunoașterea în favoarea acestora a unor drepturi și libertăți fundamentale, nu și identitatea de tratament juridic asupra aplicării unor măsuri, indiferent de natura lor. În felul acesta se justifică nu numai admisibilitatea unui regim juridic diferit față de anumite categorii de persoane, dar și necesitatea lui (Decizia nr. 53 din 19 februarie 2002).
Curtea a constatat că, în materia salarizării personalului didactic și didactic auxiliar, a existat o situație juridică specifică, determinată de succesiunea a numeroase acte normative cu acest obiect de reglementare și de practica judiciară neunitară, care a condus la un sistem de salarizare neunitar.
În aceste condiții, Curtea a reținut că situația obiectiv diferită a personalului didactic și didactic auxiliar justifică instituirea unui tratament juridic distinct în ceea ce privește salarizarea acestei categorii profesionale, fără ca aceasta să aibă semnificația încălcării principiului egalității în drepturi.”
Prin decizia din 06 decembrie 2011 în cauzele conexe Mihăieși contra României și S. contra României Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că prevederile Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale nu garantează dreptul unei persoane de a continua să primească un salariu într-un anumit cuantum, că statul are dreptul de a stabili remunerația din buget pentru angajații săi și poate suspenda sau înceta plata anumitor drepturi prin modificări legislative și că o valoare patrimonială în sensul art.1 din Protocolul 1 la Convenție decât dacă are o bază suficientă în dreptul intern.
Curtea Europeană a mai reținut că autoritățile naționale sunt mai bine poziționate decât judecătorul internațional pentru a determina ceea ce este de utilitate publică, iar o intervenție legislativă care urmărește reformarea sectorului economic pentru motive de justiție socială sau pentru corectarea deficiențelor unei legi anterioare în interes public respectă justul echilibru între interesele existente din perspectiva art.1 din Protocolul 1 la Convenție.
În consecință, începând cu data de 13.05.2011 a fost instituit un nou mod de calcul al salariului cuvenit personalului didactic și didactic auxiliar care nu mai depindea de salariul de bază aflat în plată la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 63/2011, astfel că majorările salariale reglementate de Legea nr. 221/2008 nu mai subzistă noii reglementări.
Atât timp cât art.6 din Legea nr. 63/2011 a abrogat orice alte dispoziții contrare cu privire la stabilirea salariilor personalului didactic auxiliar, cererea reclamanților ca drepturile salariale să fie calculate tot prin raportare la algoritmul de calcul stabilit prin Legea nr. 221/2008, apare ca nefondată.
Pentru considerentele expuse mai sus, potrivit art. 480 al.1 C.pr.civ., Curtea a respins apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulat de apelantele reclamante P. N. I., domiciliată în C., ., ., M. C. N., domiciliată în C., . nr.14, ., ., M. E. domiciliată în C., ..57, ., ., F. P. L. domiciliată în C., ., ., ., P. C., domiciliată în C., . F. C. domiciliată în C., ., ., . și C. P. A. domiciliată în C., ., ., ., împotriva sentinței civile nr. 1924 din data de 8.09.2014, pronunțată de Tribunalul C.-Secția I civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR.8, cu sediul în C., . nr.68, județ C., ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 31.03.2015.
Președinte, Judecător,
J. Z. M. S.-S.
Grefier,
M. G.
Jud. fond – F.M.I.
Red.dec.-jud. J.Z./23.04.2015
Thred.gref.G.M./10 ex./23.04.2015
| ← Contestaţie decizie de sancţionare. Decizia nr. 388/2015.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 57/2015.... → |
|---|
