Anulare act. Decizia nr. 12/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 12/2015 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 13-01-2015 în dosarul nr. 2561/118/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 12/CM
Ședința publică din 13 ianuarie 2015
Complet specializat pentru cauze privind
conflictele de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE - R. A.
JUDECĂTOR - M. B.
GREFIER - M. D.
Pe rol soluționarea apelului civil declarat de apelanta pârâtă C. DE A. DE SĂNĂTATE C., cu sediul în C., ., împotriva sentinței civile nr. 1368 din 02 iunie 2014 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._, având ca obiect anulare act, în contradictoriu cu intimatul reclamant S. F., domiciliat în C., ., . și cu domiciliul procesual ales în C., ., . de Avocat L. V. și intimatele chemate în garanție AGENȚIA NAȚIONALĂ A FUNCȚIONARILOR PUBLICI, cu sediul în București, .. 44, ., . și C. NAȚIONALĂ DE A. DE SĂNĂTATE, cu sediul în București, Calea Călărașilor nr. 248, ..
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru apelanta pârâtă C. de A. de Sănătate C., consilier juridic C. L. M., în baza delegației de reprezentare nr. PDG2751 din 27 iunie 2014 depuse la dosar și pentru intimatul reclamant S. F., avocat V. L., în baza împuternicirii avocațiale nr. 28 din 24 octombrie 2014 pe care o depune la dosar, lipsind intimatele chemate în garanție Agenția Națională a Funcționarilor Publici și C. Națională de A. de Sănătate.
Procedura este legal îndeplinită, cu respectarea dispozițiilor art. 155 și următoarele Cod procedură civilă.
Apelul este declarat și motivat în termenul legal prevăzut de lege și scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul oral asupra cauzei de către grefierul de ședință prin care s-a evidențiat faptul că la dosar s-au depus de intimata chemată în garanție C. Națională de A. de Sănătate, note de ședință și concluzii scrise.
Apărătorul intimatului reclamant S. F., ca și o chestiune prealabilă consideră că ar trebui rectificat citativul, întrucât Agenția Națională a Funcționarilor Publici nu este parte, în motivele de apel apelanta pârâtă C. de A. de Sănătate C. necontestând și soluția de respingere a cererii de chemare în garanție. În această situație, din eroare, chemata în garanție a fost citată.
Instanța verificând actele și lucrările dosarului constată că Agenția Națională a Funcționarilor Publici a fost citată în calitate de intimată chemată în garanție și urmează să rămână în continuare în proces în această calitate.
Întrebate fiind, părțile, prin reprezentanți, arată că nu mai au alte cereri de formulat, probe de propus sau excepții de invocat, solicitând cuvântul pe fond.
Curtea, luând act de declarația părților, prin reprezentanți, în sensul că nu mai sunt cereri de formulat, probe de propus sau excepții de invocat, în temeiul dispozițiilor art. 392 Cod procedură civilă declară deschise dezbaterile și acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Reprezentantul apelantei pârâte C. de A. de Sănătate C., având cuvântul solicită admiterea apelului și schimbarea în tot a sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii, întrucât Ordonanța de Urgență nr. 77/2013 nu era singurul act care a stat la bază și nu era definitoriu.
De asemenea, având în vedere toate motivele prezentate pe larg în apel, solicită să se țină cont mai ales de faptul că este totuși prerogativa managerului de sistem să își organizeze activitatea. În cadrul serviciului logistică erau 9 posturi, din care unul vacant astfel: 4 posturi plus biroul tehnic care conținea 5 posturi din care unul vacant. În această situație, intimatul reclamant S. F. ar fi avut în subordine numai 3 persoane, motiv pentru care președintele a considerat că la 8 persoane efective este suficient un singur post de conducere.
Apărătorul intimatului reclamant S. F., având cuvântul solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței de la fond ca temeinică și legală, fără cheltuieli de judecată, urmând a se avea în vedere că la momentul la care a fost dispusă măsura contestată în prezenta cauză, Ordonanța de Urgență nr. 77/2013, care a constituit temeiul aplicării acestei măsuri de disponibilizare, era declarată neconstituțională.
De asemenea, solicită a se avea în vedere că această prerogativă a angajatorului de a aprecia asupra persoanelor ce urmează să fie disponibilizate trebuie să se întemeieze pe niște norme legale în vigoare.
Reprezentantul apelantei pârâte C. de A. de Sănătate C., având cuvântul - în replică - precizează că mai sunt și alte acte normative care au fost avute în vedere.
Fiind lămurită cu privire la cauza dedusă judecății, în conformitate cu dispozițiile art. 394 alin.1 Cod procedură civilă, instanța declară dezbaterile închise și rămâne în pronunțare asupra apelului.
CURTEA
Asupra apelului civil de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului C. sub nr._ reclamantul S. F. a solicitat ca în contradictoriu cu pârâta C. de A. de Sănătate C. să se dispună anularea deciziei nr. 1463/10.03.2014, anularea actului adițional la contractul individual de muncă întocmit în baza deciziei contestate și obligarea pârâtei la repunerea reclamantului în situația anterioară emiterii deciziei nr. 1463/2014 și la plata diferențelor de salariu cuvenite.
În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că până la data de 1.03.2014 a ocupat funcția de șef birou tehnic, iar prin decizia nr. 1463/2014 pârâta a dispus, începând cu data de 10.03.2014 modificarea funcției sale din șef birou tehnic în cea de inspector de specialitate gr. I gradația 5 clasa 47, înființată în cadrul serviciului logistică.
Desființarea funcției de conducere de șef de birou și înființarea funcției de execuție a fost determinată de aplicarea dispozitiilor O.U.G. nr. 77/2013. A arătat reclamantul că la momentul aplicării măsurii de reorganizare a activității CAS C. și a transformării funcției sale, O.U.G nr. 77/2013 își încetase efectele juridice ca urmare a declarării neconstituționale a legii de aprobare a O.U.G. nr. 77/2013 dispusă de Curtea Constitutională prin decizia nr. 55/2014.
A menționat reclamantul că atât considerentele cât și dispozitivul deciziilor CCR sunt general obligatorii astfel că desființarea funcției de conducere și încadrarea într-una de execuție a fost făcută de pârâtă cu încălcarea deciziei de neconstituționalitate nr. 55/2014.
Reclamantul a precizat că atâta timp cât decizia a fost emisă în condiții de nelegalitate, și actul adițional întocmit în baza acestei decizii a fost încheiat în aceleași condiții de nelegalitate.
În drept, au fost invocate dispozițiile Deciziei nr. 55/2014 a CCR, art. 147 din Constituție și art. 41, 17, 82 Codul muncii.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
În baza art. 72 Cod procedură civilă pârâta a formulat cerere de chemare în garanție a Casei Naționale de A. de Sănătate și a Agenției Naționale a Funcționarilor Publici motivat de faptul că prima este ordonatorul principal de credite și a doua a acordat avizul pentru funcțiile publice din cadrul CAS la data de 5.03.2014.
A susținut pârâta că Decizia nr. 55/2014 a CCR a fost publicată la data de 25.02.2014, iar avizul ANFP a fost emis către CNAS în data de 5.03.2014, iar CNAS l-a transmis către CAS în data de 7.03.2014, deci ulterior datei de 25.02.2014.
Prin încheierea din data de 2.06.2014 instanta a respins ca inadmisibilă cererea de chemare în garanție a celor două entități C. Națională de A. de Sănătate și a Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, apreciind că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 72 și următoarele Cod procedură civilă.
Astfel, una din condițiile de admisibiliate, în principiu, a cererii de chemare în garanție este aceea că pârâta, în măsura în care ar putea să cadă în pretenții, să poată să se îndrepte cu o cerere separată în garanție sau despăgubiri împotriva chematului în garanție.
Or, în cadrul unui litigiu de muncă, singurul în măsură să răspundă este angajatorul care a emis actele contestate. Pentru ca o persoană să poată fi chemată în garanție, trebuie ca între el și persoana care îl cheamă în garanție să existe un raport juridic în baza căruia el este obligat să răspundă.
În speță, atâta timp cât C. Națională de A. de Sănătate și Agenția Națională a Funcționarilor Publici nu sunt în raporturi de muncă cu reclamantul și cât timp ei nu sunt emitenții actelor contestate, nu pot să răspundă față de pârâtă pentru actele pe care aceasta le-a emis.
Părțile au administat proba cu înscrisuri.
Prin sentința civilă nr. 1368 din 02 iunie 2014 Tribunalul C. a admis acțiunea formulată de reclamantul S. F., în contradictoriu cu pârâta C. de A. de Sănătate C.; a anulat Decizia nr. 1463/10.03.2014 și actul adițional nr. 1/10.03.2014 la contractul individual de muncă nr. 23/29.03.1999; a obligat pârâta să repună reclamantul în situația anterioară emiterii deciziei nr. 1463/10.03.2014 în sensul repunerii acestuia în funcția de Șef Birou Tehnic; a obligat pârâta să plătească reclamantului diferențele de salariu dintre salariu cuvenit și cel primit efectiv, de la data de 10.03.2014 până la data pronunțării hotărârii, actualizate cu indicele de inflație; a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 1500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța a avut în vedere următoarele:
Reclamantul este angajatul pârâtei în baza contractului individual de muncă nr. 23/1999.
La data de 5.02.2014 Curtea Constituțională a României a declarat neconstituțională Legea de aprobare a O.U.G. nr. 77/2013 pentru stabilirea unor măsuri privind asigurarea funcționalității administrației publice locale, a numărului de posturi și reducerea cheltuielilor la instituțiile și autoritățile publice din subordinea, sub autoritatea sau în coordonarea Guvernului ori a ministerelor. S-a reținut că măsurile prevăzute la art. 2 și art. 3 alin. (1) din ordonanța de urgență sunt de natură a afecta regimul autorităților administrației publice centrale și locale.
Decizia CCR a fost publicată în Monitorul Oficial la data de 25.02.214, de la acea dată fiind general obligatorie.
Cu toate că dispozițiile O.U.G. nr. 77/2013 erau suspendate de drept prin declararea neconstituțională a legii de aprobare a acesteia, pârâta, a emis la data de 10.03.2014 decizia nr. 1464 prin care a dispus că începând cu data de 10.03.2014, potrivit organigramei aprobate, funcția de șef birou tehnic ocupată de către reclamant se transformă în funcție de execuție, anume cea de inspector de specilitate gr I.
Ca urmare a emiterii deciziei arătate, la data de 13.03.2013 părțile au încheiat actul aditional nr. 1 prin care se modifica locul și felul muncii reclamantului.
Or, atâta timp cât actul normativ care reglementa reorganizarea instituției pârâte era declarat neconstituțional și implicit, neaplicabil, pârâta nu mai avea nici un temei legal în baza căruia să emită decizia nr. 1464/2014 prin care transforma postul reclamantului.
Instanta nu a reținut apărarea pârâtei potrivit căreia a emis decizia ca urmare a avizării de către ANFP a funcțiilor publice din cadrul CAS C., avizare ulterioară deciziei nr. 55/2014 a CCR, aceasta neavând nici o relevanță.
Nu interesează faptul că alte instituții au avizat reorganizarea și au emis acte în acest sens, pârâta fiind obligată, în calitate de angajator, să emită decizii și să incheie acte numai în baza unor dispoziții legale și în vigoare.
Potrivit art. 147 alin. 1 și 4 din Constituție „Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept…. (4)Deciziile Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor.”
Față de motivele de fapt și de drept expuse, instanța a apreciat că decizia nr. 1463/2014 este nelegală astfel că a dispus anularea acesteia.
Fiind un act subsecvent deciziei nr. 1463/2014, actul adițional nr. 1/2014 este de asemenea nelegal, schimbarea locului și felului muncii reclamantului facându-se în baza unei reorganizări ce nu mai era legală, astfel că instanța a anulat și acest act adițional.
Totodată, instanța a obligat pârâta să repună reclamantul în situația anterioară emiterii deciziei nr. 1463/2014 în sensul repunerii reclamantului în funcția de șef birou tehnic și a obligat pârâta să plătească reclamantului diferențele de salariu dintre salariul cuvenit și cel primit efectiv, de la data de 10.03.2014 până la data pronunțării hotărârii, actualizate cu indicele de inflație.
Având în vedere că în urma demersului judiciar al reclamantului pârâta a căzut în pretenții, fiind în culpă procesuală, instanța, în baza art. 453 Cod procedură civilă a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 1500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat.
Împotriva acestei soluții a formulat apel pârâta. În motivarea apelului său, aceasta a arătat următoarele:
În fapt, prin cererea formulată reclamantul S. F. a contestat Decizia Președintelui - Director general al CAS Constanta nr. 1463/10.03.2014, solicitând totodată anularea Deciziei nr. 1463/10.03.2014, anularea actului adițional la contractul individual de muncă, obligarea CAS C. la repunerea reclamantului în situația anterioară emiterii deciziei.
Prin Ordinul Președintelui CNAS nr. 443/29.07.2013 s-a aprobat structura funcțională a Casei de A. de Sănătate C..
C. Națională de A. de Sănătate, prin adresa Președintelui CNAS nr. CB 6865/29.07.2013 a solicitat Agenției Naționale a Funcționalilor Publici avizarea următoarelor documente:
- organigrama CAS C. aprobată în baza Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății și a Ordinului Președintelui CNAS nr. 443/29.07.2013;
- structura funcțiilor publice și contractuale conform ștatului de funcții;
- nota de fundamentare.
Având în vedere:
- prevederile art. XVI alin. (2) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției;
- Ordinul Președintelui CNAS nr. 443/29.07.2013 privind aprobarea organigramei CAS C.;
- adresa CNAS nr. CB 6865/29.07.2013 de solicitare a avizului pentru stabilirea funcțiilor publice din cadrul CAS C., înregistrată la ANFP cu nr. 6593/2014,
Agenția Națională a Funcționarilor Publici a acordat avizul pentru funcțiile publice din cadrul CAS C. nr. 6593/2014 transmis și înregistrat la CNAS sub nr. P6855/05.03.2014, transmis de CNAS către CAS C. și înregistrat la instituția apelantă sub nr. PDG 647/07.03.2014.
Decizia nr. 55/05.02.2014 referitoare la obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor legii privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 77/2013 pentru stabilirea unor măsuri privind asigurarea funcționalității administrații publice locale, a numărului de posturi și reducerea cheltuielilor la instituțiile și autoritățile publice din subordinea, sub autoritatea sau coordonarea Guvernului ori a ministerelor, a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 136/25.02.2014.
Având în vedere faptul că avizul ANFP a fost emis și transmis către CNAS în data de 05.03.2014, iar CNAS l-a transmis către CAS C. în data de 07.03.2014 împreună cu Ordinul Președintelui CNAS nr. 443/29.07.2013 privind aprobarea organigramei CAS C., deci ulterior datei de 25.02.2014 când a fost publicată Decizia nr. 55/2014 a Curții Constituționale, CAS C. a pus în aplicare Ordinul Președintelui CNAS nr. 443/29.07.2013 privind aprobarea organigramei CAS C., în speță prin Decizia Președintelui - Director general al CAS C. nr. 1463/10.03.2014 și actul adițional nr. 1/10.03.2014 de modificare și completare a contractului individual de muncă nr. 23/29.03.1999 al domnului S. F..
De asemenea, solicită să se țină cont și de faptul că în conformitate cu art. 288 alin. (5) lit. a), b) și e) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 2 alin. (1), art. 4 lit. B pct. 6, 8, 11, 23 și 24 din contractul de management, aprobat prin Ordinul Președintelui CNAS nr. 15/2008, cu modificările și completările ulterioare, președintele - director general al casei de asigurări de sănătate are prerogative de manager al sistemului de asigurări sociale de sănătate la nivel local, astfel încât are obligația să angajeze și să utilizeze fondurile în limita creditelor bugetare aprobate.
Conform art. 29 alin. (2) și (3) din H.G. nr. 972/2006 pentru aprobarea Statutului Casei Naționale de A. de Sănătate cu modificările și completările ulterioare, „(2) Președintele – director general al casei de asigurări, în calitate de manager al sistemului la nivel local, realizează planul de management urmărind execuția obiectivelor și indicatorilor de performanță cuprinși în contractul de management. (3) Atribuțiile principale ale președintelui - director general, manager al sistemului la nivel local, sunt: a) aplică normele de gestiune, regulamentele de organizare și funcționare și procedurile administrative unitare; b) organizează și coordonează activitatea de control al execuției contractelor de furnizare de servicii medicale; c) organizează și coordonează activitatea de urmărire și control al colectării contribuțiilor la Fond; d) propune programe de acțiuni de îmbunătățire a disciplinei financiare, inclusiv executarea silită, potrivit legii; e) stabilește modalitatea de contractare de servicii medicale, cu respectata contractului-cadru; f) organizează împreună cu alte structuri abilitate controale privind respectarea drepturilor asiguraților și propune măsuri în caz de nerespectare a acestora; g) supraveghează și controlează organizarea și funcționarea sistemului de asigurări sociale de sănătate la nivel teritorial și prezintă anual rapoarte, pe care le dă publicității; h) numește, sancționează și eliberează din funcție personalul casei de asigurări”.
Prin urmare, președintele - director general are prerogative de a emite decizii referitoare la numirea într-o funcție publică sau contractuală a personalului casei de asigurări de sănătate, de a emite decizii de modificare a contractului individual de muncă, în virtutea atribuțiilor prevăzute de Legea nr. 95/2006, H.G. nr. 972/2006, ordinul președintelui CNAS nr. 15/_, precum și de legislația muncii.
În drept se invocă dispozițiile art. 466 și următoarele Cod procedură civilă.
În concluzie, solicită ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună admiterea apelului și rejudecând cauza să se respingă acțiunea formulată de reclamantul S. F. ca nefondată.
Intimatul reclamant S. F. a formulat întâmpinare solicitând respingerea ca nefondat a apelului și pe cale de consecință, menținerea ca legală și temeinică a hotărârii nr. 1368/02.06.2014 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._, cu obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu de avocat, pentru următoarele motive:
Prin decizia nr. 1463/10.03.2014 pârâta a dispus, începând cu data de 10.03.2014 modificarea funcției de Șef Birou Tehnic în cea de Inspector de Specialitate gr. 1, gradația 5 clasa 47, înființată în cadrul Serviciului Logistică.
Desființarea funcției de conducere de Șef Birou Tehnic și înființarea funcției de execuție, a fost determinată de aplicarea dispozițiilor O.U.G. nr. 77/2013 pentru aplicarea unor măsuri privind asigurarea funcționalității administrației publice locale, a numărului de posturi și reducerea cheltuielilor la instituțiile și autoritățile publice din subordinea, sub autoritatea sau în coordonarea Guvernului ori a Ministerelor.
Însă la momentul aplicării măsurii de reorganizare a activității CAS C. și implicit a transformării funcției de conducere pe care intimatul o ocupa, într-o funcție de execuție, O.U.G. nr. 77/2013 își încetase efectele juridice, ca urmare a declarării neconstituționalității legii de aprobare a O.U.G. nr. 77/2013, dispusă de Curtea Constituțională prin decizia nr. 55/05.02.2014.
Decizia CCR a fost publicată în Monitorul Oficial la data de 25.02.2014, de la acest moment fiind general obligatorie.
În aceste condiții, în mod corect instanța de fond, a reținut că atât decizia nr. 463/10.03.2014 cât și actul adițional de modificare a felului și locului muncii, au fost emise în perioada în care dispozițiile O.U.G. nr. 77/2013 erau suspendate de drept prin declararea ca neconstituțională a legii de aprobare a acesteia.
Or, atâta timp cât actul normativ care reglementează reorganizarea instituției pârâte, era declarat neconstituțional și implicit neaplicabil, apelanta - pârâtă nu mai avea nici un temei legal în baza căruia să dispună transformarea postului din funcția de conducere de șef birou tehnic în cea de execuție (inspector specialitate gr. I), aspecte față de care în mod corect instanța de fond a reținut că decizia nr. 1463/2014, este nelegal emisă.
Având în vedere că actul adițional de modificare a locului și felului muncii reclamantului este un act subsecvent deciziei nr. 1463/2014, în mod corect instanța de fond a constatat, că modificările au fost dispuse în baza unei reorganizări ce nu mai era legală, împrejurare față de care se impune și anularea actului adițional nr. 1/2014, cu consecința obligării pârâtei la repunerea reclamantului în funcția de șef birou tehnic și la plata diferențelor dintre salariul cuvenit și cel efectiv plătit.
În ceea ce privește motivele de apel referitoare la competența directorului general al instituției apelante de a emite decizii de încetarea sau modificare a contractelor de muncă, urmează a se observa că aceste prerogative trebuie exercitate în baza unor dispoziții legale, aflate în vigoare la momentul aplicării măsurii de către angajator.
Or, în cauza dedusă judecății angajatorul, respectiv pârâta a procedat la emiterea deciziei și încheierea actului adițional în baza unor norme legale inaplicabile la acel moment.
Față de cele arătate, solicită respingerea apelului ca nefondat și pe cale de consecință, menținerea sentinței civile nr. 1368/02.06.2014 pronunțată de Tribunalul C., ca legală și temeinică.
În drept, invocă art. 205 Cod procedură civilă.
În probațiune solicită proba cu înscrisuri.
Intimata chemată în garanție Agenția Națională a Funcționarilor Publici a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului declarat de C. de A. de Sănătate C. (CA.S. C.) împotriva sentinței civile nr. 1368/02.06.2014 pronunțată de Tribunalul C. - Secția I Civilă în dosarul nr._ și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii instanței de fond de respingere a cererii de chemare în garanție a Agenției Naționale a Funcționarilor Publici (A.N.F.P.), pentru următoarele motive:
Potrivit dispozițiilor art. 72 Cod procedură civilă CAS C. putea chema în garanție numai „o terță persoană, împotriva căreia ar putea să se îndrepte cu o cerere separată în garanție sau despăgubiri”.
Prin motivarea în fapt și în drept a apelului, C.A.S. C. nu a dovedit că între raportul juridic dedus judecății și A.N.F.P. ar exista vreo legătură care ar putea justifica reținerea răspunderii Agenției Naționale a Funcționarilor Publici pentru modul în care conducătorul C.A.S. C. și-a îndeplinit atribuțiile prevăzute de art. 29 alin. 3) lit. h) din Statutul C.N.A.S. aprobat prin H.G. nr. 972/2006 cu modificările și completările ulterioare (potrivit nomei juridice invocate „numirea, sancționarea și eliberarea din funcție a personalului casei de asigurări se face de către președinte - director general al casei de asigurări de sănătate, manager al sistemului la nivel local”), în situația propriului angajat, prin emiterea Deciziei nr. 1463/10.03.1014 și încheierea actului adițional la contractul individual de muncă al reclamantului S. F..
A.N.F.P. nu este o instituție ierarhic superioară a C.A.S. C., în legislația privind funcția publică și funcționarii publici nu există nicio dispoziție legală care să oblige A.N.F.P. să garanteze alte autorități sau instituții publice privind actele emise de conducătorii lor, privind proprii angajați (funcționari publici sau contractuali).
Se evocă prevederile art.107 din Legea nr. 188/1999 și art. 4 alin. (k) din H.G. nr. 1000/2006.
În raport de dispozițiile legale sus menționate solicită să se rețină că A.N.F.P. avizează numai structura funcțiilor publice din cadrul instituțiilor publice, astfel cum sunt stabilite de conducătorii acestora și nu modificările apărute în situația juridică a funcționarilor publici.
Motivarea apelantei-pârâte, potrivit căreia „avizul A.N.F.P. a fost emis și transmis către C.N.A.S. în data de 05.03.2014, iar C.N.A.S. l-a transmis către C.A.S. C. în data de 07.03.2014 … ulterior datei de 25.02.2014 când a fost publicată Decizia nr. 55/2014”, nu prezintă nicio relevanță în speță, în condițiile în care A.N.F.P. a avizat numai structura de funcții publice a C.A.S. C. (astfel cum a fost aprobată de către instituția publică ierarhic superioară C.N.A.S. prin Ordinul nr. 4433/29.07.2013) și nu modificările apărute în situația reclamantului, personal contractual în cadrul C.A.S. C., ca urmare a actelor emise și semnate de conducătorul acestei instituții publice.
Potrivit legislației specifice în materie (Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici și H.G. nr. 1000/2006 privind organizarea și funcționarea A.N.F.P. cu modificările și completările ulterioare), A.N.F.P. nu monitorizează funcțiile contractuale din cadrul altor instituții publice.
În consecință solicită să se rețină că:
- Agenția Națională a Funcționarilor Publici nu acordă aviz pentru funcțiile contractuale (care exced atribuțiilor A.N.F.P. astfel cum sunt prevăzute de art. 22 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici și H.G. nr. 1000/2006 privind organizarea și funcționarea A.N.F.P. cu modificările și completările ulterioare);
- decizia contestată (care se referă la modificarea contractului individual de muncă al reclamantului S. F.) nu putea să fie emisă în baza avizului A.N.F.P. nr. 6593/2014, eliberat de instituția chemată în garanție numai pentru funcțiile publice din cadrul C.A.S. C. (așa cum rezultă din mențiunile cuprinse în conținutul său);
- avizul nr. 6593/2014 (a fost emis numai pentru funcțiile publice din cadrul acestei autorități publice, astfel cum au fost stabilite de către conducătorul acestei instituții, în urma reorganizării, potrivit art. 107 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor Publici (r2) cu modificările și completările ulterioare) îmbracă trăsăturile unui act preparator ce nu constituie act administrativ, ci numai o operațiune materială, tehnică, care prin ea însăși nu este de natură a da naștere, a modifica sau a stinge un raport juridic precum actul administrativ propriu-zis. (Î_ acest sens s-a pronunțat Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de C. Administrativ și Fiscal într-o speță similară, referitoare la Avizul nr. 18/2004, prin Decizia nr. 1633/18.11.2005);
- potrivit art. 18 pct. 23 din Statutul C.N.A.S. (aprobat prin H.G. nr. 972/2005 cu modificările și completările ulterioare) ștatul de funcții al C.A.S. C. a fost aprobat de președintele C.N.A.S. și nu de către A.N.F.P.
Deci, reclamantului S. F., personal contractual în cadrul C.A.S. C. i-a fost modificat contactul individual de muncă potrivit Deciziei nr. 1463/10.03.2014, emisă de conducătorul C.A.S. C. în 10.03.2014 și nu potrivit avizului A.N.F.P. nr. 6593/2014.
Față de cele precizate și dovedite prin înscrisurile aflate la dosarul cauzei, solicită respingerea apelului formulat împotriva hotărârii instanței de fond de respingere a cererii de chemare în garanție a A.N.F.P. și menținerea acestei hotărâri ca fiind temeinică și legală.
În drept, s-a invocat art. 72 -74, art. 480 alin. (1) Cod procedură civilă, art. 107 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici (r2), cu modificările și completările ulterioare, H.G. nr. 1000/2006 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, Statutul C.N.A.S. (aprobat prin H.G. nr. 972/2005 cu modificările și completările ulterioare).
În probațiune, s-a solicitat a se avea în vedere înscrisurile aflate la dosarul cauzei.
În apel nu s-au administrat alte probe.
Analizând sentința apelată prin prisma criticilor formulate, a susținerilor părților, a prevederilor legale aplicabile și a probatoriului administrat în cauză, în conformitate cu art. 476 – 480 Cod procedură civilă, Curtea constată că apelul este fondat pentru următoarele considerente:
În cauză, se constată că declararea neconstituționalității legii de aprobare a OUG nr.77/2013 prin decizia nr.55/2014 pronunțată de Curtea Constituțională este lipsită de relevanță, contrar susținerilor reclamantului, deoarece, în cauză este vorba de o modificare a contractului individual de muncă care a avut loc prin acordul părților potrivit art.41 din Codul Muncii.
Reclamantul și angajatorul (pârâta) au semnat actul adițional nr.1/10.03.2014 la contractul individual de muncă nr.23/29.03.1999, stabilind ca reclamantul să ocupe funcția de inspector de specialitate gr.1 gradația 5 clasa 47 în cadrul Serviciului logistică.
Așadar, indiferent de motivația părților pentru încheierea acestui act adițional, cum ar fi în cauză o reorganizare a activității rezultată din adoptarea unui act normativ, ceea ce este esențial este că reclamantul a fost de acord cu această modificare a contractului individual de muncă și, în consecință, situația OUG nr.77/2013 nu afectează în nici un mod acest acord de voință. De aceea, argumentele reclamantului în această privință sunt lipsite de relevanță și nu se impune a fi analizate.
Reclamantul nu a invocat nici un motiv pentru anularea acestui act juridic din perspectiva condițiilor sale de validitate. Acesta nu a susținut și nu a probat că ar exista vreun viciu de consimțământ care să atragă anularea actului și nici nu a contestat semnarea acestuia, ci dimpotrivă, l-a depus la dosar recunoscându-i existența tocmai prin conținutul cererii de chemare în judecată.
Decizia nr.1463/10.03.2014 a reprezentat manifestarea unilaterală de voință a angajatorului în sensul modificării contractului individual de muncă care a întâlnit însă voința concordantă a angajatului, rezultând actul adițional încheiat de părți.
Ca urmare, decizia contestată nu constituie o decizie de modificare unilaterală a contractului individual de muncă contrară art.41 din contractul colectiv de muncă față de acceptul ulterior al reclamantului.
Față de aceste considerente, în temeiul art. 480 Cod procedură civilă se va admite apelul și se va schimba în tot sentința apelată în sensul respingerii acțiunii ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de apelanta pârâtă C. DE A. DE SĂNĂTATE C., cu sediul în C., ., împotriva sentinței civile nr. 1368 din 02 iunie 2014 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant S. F., domiciliat în C., ., . și cu domiciliul procesual ales în C., ., . de Avocat L. V. și intimatele chemate în garanție AGENȚIA NAȚIONALĂ A FUNCȚIONARILOR PUBLICI, cu sediul în București, .. 44, ., . și C. NAȚIONALĂ DE A. DE SĂNĂTATE, cu sediul în București, Calea Călărașilor nr. 248, ..
Schimbă în tot sentința apelată în sensul că respinge acțiunea ca nefondată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 13 ianuarie 2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
R. A. M. B.
GREFIER
M. D.
Red.hot.jud.fond F.M.
Tehnored.dec.jud.apel R.A./13.02.2015/7 exp.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 145/2015.... | Contestaţie decizie de sancţionare. Decizia nr. 388/2015.... → |
|---|
