Acţiune în constatare. Decizia nr. 332/2014. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 332/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 07-02-2014 în dosarul nr. 5948/63/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 332
Ședința publică de la 07 Februarie 2014
Completul constituit din:
Președinte: M. M.
Judecător: S. A. C.
Grefier: A. Golașu
Pe rol, judecarea apelului declarat de apelanta-pârâtă . sediul în C., Calea București, nr. 80, jud. D., împotriva sentinței civile nr. 6486/15.10.2013, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant G. D., domiciliat în C., .. 4, ., ., jud. D., având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimatul-reclamant G. D., asistat de avocat ales P. G., cu împuternicire la dosar, lipsă fiind apelanta-pârâtă.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că apelul este declarat și motivat în termen legal, în cadrul procedurii prealabile fiind formulată întâmpinare.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, Curtea apreciază că nu se impune pronunțarea cu privire la estimarea duratei procesului, motiv pentru care constată, potrivit art. 482 raportat la art. 244 Noul Cod proc. civ., încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra apelului.
Avocat G. P. pentru intimatul-reclamant pune concluzii de respingere ca nefondat a apelului promovat de unitatea pârâtă și menținerea drept temeinică și legală a hotărârii atacate, fără cheltuieli de judecată. Arată că tribunalul a dat o corectă interpretare probelor administrate în cauză, atât din depoziția martorului, cât și din înscrisuri rezultând că activitatea efectiv desfășurată de clientul său se regăsește în cele prevăzute la pct. 34 și 69 din Ordinul 50/1991. Apreciază că s-a creat o inechitate între foștii salariați ce se necesită a fi reparată, întrucât unitatea a eliberat adeverințe cu grupa a II-a de muncă altor colegi de-ai reclamantului care și-au desfășurat activitatea în aceleași condiții.
CURTEA,
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința apelată, Tribunalul D. a admis cererea formulată de reclamantul G. D. în contradictoriu cu pârâta ..
A constatat că activitatea desfășurată de reclamant în perioada 14.07._74, 26.02._01 se încadrează în grupa a II-a de muncă conform Ordinului 50/1990 anexa II pct 34, pct.69 în procent de 100 %.
A obligat pârâta să elibereze reclamantului adeverință în acest sens.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamantul a fost angajatul societății pârâte ., Divizia Mașini Electrice Rotative în meseria de strungar, așa cum rezultă din carnetul de muncă.
Activitatea reclamantului s-a desfășurat în acest atelier pe toată durata raportului de muncă așa cum arată și pârâta în întâmpinare.
Așa cum rezultă din declarația martorului audiat în cauză, activitatea reclamantului consta în executarea de lucrări de finisare a motoarelor, în condiții de zgomot și praf rezultat în urma operațiunilor de finisare. În timpul operațiunii de strunjire se degaja praf din piesa strunjită, se producea zgomot. După strunjire, piesa se răcea cu emulsie care degaja vapori toxici. În urma operațiunilor de așchiere se degaja și căldură, zgomot și praf, săreau șpane care erau periculoase, întrucât puteau răni mâinile, ochii, dacă nu purta ochelari, producând arsuri și înțepături. În afara noxelor rezultate din propria activitate suporta și noxele din activitatea celorlalte ateliere: impregnare, bobinaj, sudură și atelierul de presă.
Pârâta nu a încadrat activitatea reclamantului în grupa a II a de muncă în mod nejustificat.
Având în vedere activitățile desfășurate de reclamant, condițiile de la locul său de muncă, instanța a apreciat că activitatea acestuia se încadrează deci în grupa a II-a de muncă potrivit Anexei II pct. 34 și 69 din Ordinul 50/1990.
Principiul de bază al încadrării în grupele de muncă este cel al analizei condițiilor de muncă, care trebuie să aibă în vedere condițiile concrete de muncă.
Ordinul nr. 50/1990 a suferit numeroase modificări și completări, iar pentru unele categorii de personal, angajatorii au acordat pe cale administrativă grupe superioare de muncă, chiar în absența unei enunțări exprese în ordin.
În acest sens, al principiului caracterului nelimitativ este și decizia nr. 258/20.09.2004 a ÎCCJ conform căreia nu se poate restrânge aplicarea Ord. 50/1990 numai la activitățile și funcțiile prevăzute în forma inițială a actului, în lipsa unei dispoziții expres a însuși organului de autoritate emitent sau a unui act normativ de ordin superior.
Tot un principiu, cel al nediscriminării a fost avut în vedere și prin decizia nr. 87/1999 a Curții Constituționale conform căreia nu există nici o rațiune să se mențină un regim discriminatoriu în materia grupelor superioare de muncă pentru persoanele care au activat în aceleași funcții indiferent de perioadă.
Cu privire la timpul efectiv lucrat de reclamant în condițiile de grupa II de muncă, din proba testimonială reiese că activitățile respective s-au desfășurat pe tot parcursul programului de lucru, iar aceste aspecte nu au fost combătute de către angajator, căruia îi revine sarcina probei, potrivit disp. art. 272 din C. muncii.
Instanța a avut în vedere si faptul că alți colegii ai reclamantului, care lucrau în aceleași condiții ca și aceasta, au obținut recunoașterea grupei de muncă, prin intermediul unor hotărâri judecătorești irevocabile, pronunțate în contradictoriu cu pârâta din speța de față.
Tribunalul a facut și aplicarea în acest sens a jurisprudenței CEDO, care in cauza B. a decis că jurisprudența contradictorie a unei instanțe poate fi asimilată unui diferentieri de tratament care nu se bazează pe nici o justificare obiectiva si rezonabila. Prin urmare, s-a decis că o astfel de diferențiere constituie o încălcare a articolului 14 din Conventia Europeană a Drepturilor Omului, combinat cu articolul 1 din Protocolul nr. 1.
Instanța nu a putut reține că acțiunea promovată de reclamant neîntemeiata, întrucât Ordinul nr. 50/1990 a fost emis tocmai pentru înlăturarea unor inechități în salarizarea personalului și reglementarea pensiilor de asigurări sociale de stat, scopul urmărit de reclamant fiind înlăturarea inechității produse prin neacordarea grupei de muncă de către angajatorul său, iar posibilitatea reclamantei de a se adresa instanței de judecată este în deplină concordanță cu prevederile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Susținerea pârâtei că reclamantul nu poate fi încadrată în grupa a II a de muncă deoarece nu a fost nominalizată de comisia mixtă patronat – sindicate constituită conform art 6 din ordinul 50/1990 nu a putut fi reținută de instanță, deoarece încadrarea in grupele de muncă se face in funcție de condițiile nocive concrete existente la locul de muncă, de gradul de pericol pe care îl presupune activitatea desfășurată de o persoană și nu poate fi limitată de comisia de nominalizare. Lipsa nominalizării nu poate priva salariatul de un drept al său.
Având în vedere considerentele expuse, instanța a admis acțiunea, a constatat că activitatea desfășurată de reclamant pentru pârâtă în perioada 14.07._74, 26.02._01 se încadrează în grupa a II-a de muncă conform Ordinului 50/1990 anexa II pct 34, pct.69 în procent de 100 %.și a obligat pârâta să elibereze reclamantului adeverință în acest sens.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel pârâta .>, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Apelanta a arătat că hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal, deoarece a fost dată cu aplicarea unei norme legale abrogate (Ordinul 50/1990 a fost abrogat în 2001 și instanța a acordat grupa de muncă pentru perioada 14.07._74 și 26.02._01).
Susține că deși instanța face aplicarea jurisprudenței CEDO, trimițând la cauza B., fără să observe că CEDO își întemeiază hotărârea pe legi existente și nu abrogate, așa cum este Ordinul 50/1990, cu toate acestea încadrează greșit la poziții din anexa ce au în vedere activități executate de alte categorii de muncitori, nicidecum de frezori.
Arată că reclamantul a lucrat ca frezor și controlor la Secția Autoutilare și la Fabrica ECU, iar din activitatea ce a prestat și locul de muncă în care a lucrat se deduce de oricine că acesta nu a polizat, șlefuit, sablat sau degresat, ci pur și simplu a frezat anumite piese pe o mașină specială numită mașină de frezat.
Mai arată apelanta că au fost și sunt locuri de muncă unde anumiți salariați ce practică meseria de frezor sau strungar sunt încadrați în grupa de muncă, iar aceștia sunt prevăzuți în anexele la CCM EP ce se găsesc la dosarul de fond, dar reclamantul nu a lucrat în aceste locuri de muncă și instanța de fond nu a ținut cont de această anexă.
Solicită admiterea apelului, casarea hotărârii atacate și rejudecarea pricinii în fond.
În drept, își întemeiază apelul pe dispozițiile art. 488 pct. 8 Noul Cod proc. civ.
La data 13 12 2013 intimatul a depus întâmpinare în cauză prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat.
Apelul este fondat.
Reclamantul prin actiunea formulata a solicitat instantei sa se constate ca a desfasurat activitate in grupa a II de munca, în procent de 100%, invocand in acest sens prevederile pct. 34, 69 și 160 din Ordinul Nr. 50/1990.
Curtea apreciază că în mod greșit prima instanță a constat că, în perioada menționată în cuprinsul cererii de chemare în judecată, 14 07_74,26 02_01 petentul a îndeplinit funcția de frezor și controlor la Secția Autoutilare și la Fabrica ECU, activitate care se încadrează în grupa a II a de muncă potrivit anexei II, pct.34, 69 din Ordinul nr.50/1990.
Potrivit alin. 2 din Ordinul nr. 50/1990, in grupa II de muncă se încadrează locurile de muncă, activitățile și categoriile profesionale cuprinse în anexa nr. II.
Potrivit alin. 3, beneficiază de încadrarea în grupele I și II de muncă, potrivit celor menționate, fără limitarea numărului, personalul care este în activitate: muncitori, ingineri, subingineri, maiștri, tehnicieni, personal de întreținere și reparații, controlori tehnici de calitate, precum și alte categorii de personal care lucrează efectiv la locurile de muncă și activitățile prevăzute în anexele nr. 1 și 2. Așa cum se observa din dispozițiile ordinului, acesta instituie principiul legalității grupelor de munca, in sensul ca activitățile, locurile de munca si categoriile profesionale sunt stabilite numai prin acte normative, ele trebuind sa fie cuprinse expres in norme specifice domeniului. In acest sens, ordinul a stabilit prin alin. 1, 2 si 3 modalitatea de stabilire si încadrare in grupele de munca. In consecința, daca prin alineatele 1 si 2 s-au prevăzut in mod expres locurile de munca, activitățile si categoriile profesionale, beneficiare de grupe de munca, încadrarea salariaților realizându-se ca urmare a regăsirii acestora in una din situațiile cuprinse in anexe, prin alineatul 3 s-a prevăzut posibilitatea ca alți salariați care nu se regăsesc expres in una din situațiile din anexe, sa fie beneficiare a unei grupe de munca, prin asimilare, ca urmare a prestării efective a muncii in una din situațiile cuprinse in anexe.
Aceasta asimilare se realizează indiferent de numărul salariaților si din categoria profesionala din care face parte.
In concluzie, încadrarea in grupele de munca se face fie direct ca urmare a regăsirii in una din situațiile cuprinse in anexe, fie prin asimilare ca urmare a desfășurării efective a muncii in situații din cele prevăzute in anexe.
Potrivit pct. 6. din Ordin, nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I și II de muncă se face de către conducerea unităților împreună cu sindicatele libere din unități, ținându-se seama de condițiile deosebite de muncă concrete în care își desfășoară activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, condiții nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică sau nervoasă, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare etc.).
Prin probele administrate în cauză nu s-a făcut dovada că intimatul îndeplinește condițiile de încadrare în grupa a II a de muncă fie direct ca urmare a regăsirii in una din situațiile cuprinse in anexe, fie prin asimilare ca urmare a desfășurării efective a muncii in situații din cele prevăzute in anexe.
Stabilirea încadrării unei persoane in grupa de munca se realizează in concret, prin raportare la atribuțiile efective ale meseriei și la condițiile de munca in care fiecare salariat iși desfășoară activitatea.
Beneficiul grupei de munca nu se acorda dincolo de condițiile actului normativ cadru, doar prin raportare la eventuale condiții dificile sau grele de munca, indiferent de profesia, locul de munca sau activitățile desfășurate, ci prin analiza îndeplinirii condițiilor impuse de actul normativ.
In raport de prevederile mai sus menționate se constata ca pentru stabilirea încadrării unui salariat in grupa de munca, unitatea sau instanța de judecata chemata sa soluționeze conflictul de munca are obligația sa verifice îndeplinirea condițiilor legale de către salariat prin raportare la situația concreta in care acesta si-a desfășurat activitatea sub aspectul operațiilor efectuate, condițiilor specifice, locului de munca, timpului efectiv lucrat la locurile de munca incluse in grupe, pentru întreaga perioada in care se solicita beneficiul grupei de munca.
Instanța de fond, admițând acțiunea, nu a făcut o analiza in fapt si drept a situației concrete a salariatului reclamant, prin raportare la modul in care acesta îndeplinea condițiile legale mai sus menționate, realizând o analiza generala, prin raportare mai mult la faptul că alți colegi de ai reclamantului au fost încadrați în grupa de muncă fără să arate în concret care au fost operațiile executate de reclamant în toată perioada în litigiu, ce fac parte din cele arătate în anexa II, pct. 34, 69 din Ordinul nr. 50/1990 și justifică încadrarea în grupa a II-a de muncă.
Declarația martorului audiat în cauză, nu poate fi considerată a fi relevantă, întrucât au avut meserii diferite unul lăcătuș,celălalt frezor și controlor iar descrierea condițiilor de muncă este mult prea generală pentru a fi valorificată ca o probă pertinentă.
Curtea constată că la unitatea angajatoare s-a urmat procedura de încadrare în grupa a II a de muncă, iar comisia mixtă patronat-sindicat, la Divizia Mașini Electrice Rotative ,nu a nominalizat și meseriile de frezor și controlor ocupate de intimatul-reclamant în perioada în litigiu..
Instanța de fond greșit a reținut că nu are importanță acest fapt, atâta timp cât art. 6 din Ordinul nr. 50/1990 prevede că nominalizarea persoanelor în grupe de muncă se face de către aceștia, proporțional cu timpul efectiv lucrat în aceste condiții.
Greșită este și reținerea instanței că prin acordarea grupei de muncă unui alt strungar s-a creat o discriminare, deoarece din înscrisul depus la dosar reiese că s-a procedat la nominalizarea strungarilor dar de la altă divizie, astfel că este vorba de locuri de muncă diferite și nu se poate spune că cei doi salariați sunt în situații comparabile. Chiar de-ar fi vorba și de aceeași divizie nu se pot supune comparației condițiile de muncă concrete în care și-ar fi desfășurat activitatea două persoane diferite, după cum probatoriul administrat în cele două spețe poate fi distinct.
Pentru toate considerentele mai sus expuse, în baza dispozițiilor art. 480 Noul Cod proc. civ., apelul va fi admis.
Va fi schimbată sentința, în sensul că se va respinge acțiunea.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de apelanta-pârâtă . sediul în C., Calea București, nr. 80, jud. D., împotriva sentinței civile nr. 6486/15.10.2013, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant G. D., domiciliat în C., .. 4, ., ., jud. D., având ca obiect acțiune în constatare.
Schimbă sentința în sensul că respinge acțiunea.
Decizie definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 07 Februarie 2014.
Președinte, M. M. | Judecător, S. A. C. | |
Grefier, A. Golașu |
Red. MM
Tehnored. A.G. 17 februarie 2014
Jud. fond: M. F.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 844/2014.... | Conflict de competenţă. Sentința nr. 83/2014. Curtea de Apel... → |
|---|








