Acţiune în constatare. Sentința nr. 1/2014. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 10-09-2014 în dosarul nr. 14690/63/2013
DOSAR Nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 3205
Ședința publică din data de 10 Septembrie 2014
Completul compus din:
Președinte: Judecător L. E.
Judecător C. T.
Grefier I. B.
*******
Pe rol, soluționarea apelului declarat de pârâta ., împotriva sentinței civile nr.1398/14.03.2014, pronunțată de Tribunalul D. – Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul_, în contradictoriu cu intimatul reclamant P. I., având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în ședința publică, părțile au lipsit.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, în cadrul căruia a învederat că apelul a fost declarat și motivat în termen, după care,
Instanța, dat fiind dispozițiile art. 131 alin.1 C.pr.civ., a constatat că acestei instanțe îi aparține competența generală de soluționare a prezentei cauze iar temeiul de drept pentru care se constată competența instanței este art.269 alin.2 Codul muncii coroborat cu art.208 din Legea nr. 62/2011 și art.96 pct.2 C.pr.civ.
Instanța constatând cauza în stare de soluționare la acest termen, a apreciat că nu se mai impune estimarea duratei cercetării procesului potrivit art.238 alin.1 C.pr.civ. și a trecut la deliberare.
CURTEA
Asupra apelului de față.
Prin sentința nr.1398/14.03.2014, pronunțată de Tribunalul D. – Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul_ s-a admis în parte acțiunea reclamant P. I.,CNP_5,domiciliat în C., . 4,jud D., cu domiciliul ales la avocat D. C. cu sediul în mun. C., .. 5 B, .. 1, . în contradictoriu cu pârâtul S.C. A. S.A. cu sediul în com. Ghercești, ., jud. D..
S-a constatat că activitatea desfășurată de reclamant în perioada 25.02._79 și 01.01._92, se încadrează în grupa a II-a de muncă conform Ord. 50/1990 anexa II, pct. 34, în procent de 100%.
S-a dispus obligarea pârâtei să elibereze reclamantului o adeverință în acest sens.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut:
Reclamantul a fost angajatul societății pârâte ..A. cu contract individual de muncă pe durată nedeterminată în funcția de frezor, în perioada 25.02._79 și 01.01._92, așa cum rezultă din carnetul de muncă.
Din actele dosarului și din depoziția martorului a rezultat că activitatea reclamantului s-a desfășurat în condiții grele și de toxicitate. Activitatea sa concretă a constat în polizare, șlefuire și lustruire a pieselor din materiale feroase și neferoase, în spații în care nu au funcționat instalații speciale de eliminare sau diminuare a cantităților de pulberi emanate în procesul de producție.
Din declarația martorului s-a reținut că acesta a lucrat în cadrul Atelierului mecanic-șef, în aceeași hală cu petentul, perioada 1974-1975,iar ulterior reclamantul s-a mutat la atelierul de sculărie având aceeași meserie de frezor. A mai arătat că mașina pe care lucra reclamantul era de mare precizie, o mașină de frezat și găurit cu ax orizontal în coordonate, cu polișuri de prelucrare tridimensională, praful care se degaja în atmosferă fiind inhalat de către cei care erau în încăpere.
Martorul a îndeplinit funcția de frezor și a executat aceleași operațiuni ca reclamantul.
Din declarația martorului, care a fost coleg de muncă cu reclamantul, a rezultat faptul că activitatea desfășurată în condițiile descrise se exercita pe tot parcursul programului de lucru în perioada în care a lucrat ca frezor, însă acesta nu poate preciza timpul de lucru în care reclamantul se afla în secție în perioada în care a lucrat ca tehnolog.
Tot din declarația martorului a rezultat că reclamantul a lucrat o perioadă ca tehnolog, activitate pe care o desfășura în birou, stabilind normarea pieselor, a operațiilor ce trebuiau desfășurate, reclamantul mai venind și prin secții pentru a verifica dacă aceasta era normată bine .
Din probele administrate a rezultat că încadrarea în grupe de muncă s-a făcut într-un mod inechitabil, de vreme ce doar unii dintre salariații care desfășurau aceeași muncă au beneficiat de această încadrare pentru perioada 25.02._79 și 01.01._92.
Principiul de bază al încadrării în grupele de muncă este cel al analizei condițiilor de muncă, care trebuie să aibă în vedere condițiile concrete de muncă.
Ordinul nr. 50/1990 a suferit numeroase modificări și completări, iar pentru unele categorii de personal, angajatorii au acordat pe cale administrativă grupe superioare de muncă, chiar în absența unei enunțări exprese în ordin.
În acest sens, al principiului caracterului nelimitativ este și decizia nr. 258/20.09.2004 a ÎCCJ conform căreia nu se poate restrânge aplicarea Ord. 50/1990 numai la activitățile și funcțiile prevăzute în forma inițială a actului, în lipsa unei dispoziții expres a însuși organului de autoritate emitent sau a unui act normativ de ordin superior.
Tot un principiu, cel al nediscriminării a fost avut în vedere și prin decizia nr. 87/1999 a Curții Constituționale conform căreia nu există nicio rațiune să se mențină un regim discriminatoriu în materia grupelor superioare de muncă pentru persoanele care au activat în aceleași funcții indiferent de perioadă.
Activitatea desfășurată de reclamant se încadrează deci în grupa a II-a de muncă potrivit Anexei II pct. 34 din Ordinul 50/1990 pentru perioada 25.02._79 și 01.01._92.
Cu privire la timpul efectiv lucrat de reclamant în condițiile de grupa II de muncă, din proba testimonială reiese că activitățile respective s-au desfășurat pe tot parcursul programului de lucru pentru perioada 25.02._79 și 01.01._92, iar aceste aspecte nu au fost combătute de către angajator, căruia îi revine sarcina probei, potrivit disp. art. 272 din C. muncii.
În ceea ce privește perioada 01.12._87 în care reclamantul a lucrat ca tehnician principal, instanța a constatat că pe de o parte din probele administrate nu a rezultat că activitatea desfășurată în aceste condiții s-a încadrat în grupa a II a de muncă, iar pe de altă parte că martorul nu poate preciza timpul de lucru în care reclamantul s-a aflat în secție, ceea ce contravine disp art 7 din Ordinul 50/1990 care prevăd că pentru a fi încadrat în grupa a II a de muncă personalul trebuie să lucreze cel puțin 70% din timpul efectiv de lucru.
Prin urmare, instanța a respins cererea reclamantului privind încadrarea activității în care a lucrat ca tehnician principal în perioada 01.12._87 în grupa a II a de muncă.
Față de cele arătate mai sus, instanța a admis acțiunea pentru perioada 25.02._79 și 01.01._92 și a constatat că activitatea desfășurată de reclamant în această perioadă se încadrează în grupa II-a de muncă conform Ordinului 50/1990, Anexa II pct. 34 în procent de 100% și va obliga pârâta să elibereze reclamantului adeverință în acest sens, în conformitate cu disp. art. 40 alin 2 litera h din codul muncii.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta . criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea apelului, s-a arătat că a fost chemată în judecată de către reclamant pentru acordarea grupei a II-a de muncă pentru că a ocupat funcția de frezor și de tehnician principal în perioada 25.02._92 în cadrul Secției Prelucrări Mecanice.
Apelanta a susținut că în mod eronat instanța a constatat că activitatea desfășurată de către reclamant în perioada 25.02._92 se încadrează în grupa a II-a de muncă, în procent de 100% din programul de lucru, în temeiul dispozițiilor Ordinului nr.50/1990, Anexa 2, pct.34.
In meseria de frezor intimatul și-a desfășurat activitatea pe mașini de frezat universale utilizate la executarea operațiilor de frezare simple și de precizie mărită, putându-se prelucra suprafețe plane sau profilate, dotate cu instalație de absorbție și apărătoare de protecție, iar condițiile concrete în care și-a desfășurat acesta activitatea au fost normale așa cum se specifică în Procesul verbal nr.70/28.06.1999 conform căruia pentru Secția Prelucrări Mecanice Sculărie (pct.3 Diviziunea avionabile ) determinările s-au făcut în condiții normale de muncă.
Intimatul nu a efectuat operații de polizare, șlefuire și lustruire a pieselor din metale feroase și neferoase. In cadrul A. C. SA numai lăcătușii au realizat aceste operații în ateliere separate de strungari, frezori, rabotori etc.
In ceea ce privește materialele, respectiv aliajele din care erau efectuate piesele de lucru, în cadrul societății pârâte, aliajul de bază este aluminiul conform normelor specifice aviației din întreaga lume și nu oțelul așa cum invocă martorii audiați.
A. C. SA era una din cele mai moderne fabrici de la acea vreme fiind dotată cu utilaje performante, angajații erau protejați de factorul nociv beneficiind de condiții propice pentru desfășurarea activității.
Deșeul rezultat în urma prelucrării pieselor era șpan de mărimi mari și nu pulberi așa cum au declarat martorii în mod eronat.
Reclamantul nu a efectuat operații de polizare, șlefuire și lustruire a pieselor din materiale feroase și neferoase.
Singurul loc de muncă în care se făceau operațiile de polizare și șlefuire era Atelierul de Ajustaj unde erau angajați lăcătuși ce executau operații de polizare și șlefuire piese.
Se folosește ca exemplu adeverința lui C., care deși avea aceeași funcție și-a desfășurat activitatea în cadrul atelierului Tratamente Termice (așa cum reiese și din cererea înregistrată în data de 04.10.2000 atașată la dosar) separat de secția Prelucrări Mecanice prin pereți din zidărie despărțitori fără comunicare prin uși, iar noxa specifică se regăsește la pct.42 Anexa 2 ....și nu polizare și șlefuire
Conform precizărilor Casei de Pensii actele normative care reglementau încadrarea în fostele grupe I și a II a de muncă au fost abrogate la data intrării în vigoare a Legii nr.19/2000 art. 198 din lege, respectiv după data de 01.04.2001, în acest sens arătându-se că până la această dată încadrarea activității în grupele de muncă s-a făcut potrivit Ord.50/1990, completat și modificat.
De asemenea se folosește ca și probă cu înscrisuri și adeverința lui M. I., maistru la Atelierul Ajustaj, unde erau angajați lăcătuși (vezi cerere -"atelier de lăcătuși " nu frezori, strungari, rectificatori) ce efectuau operații de polizare și șlefuire.
Conform precizărilor Casei de Pensii actele normative care reglementau încadrarea în fostele grupe I și a II a de muncă au fost abrogate la data intrării în vigoare a Legii nr.19/2000 art. 198 din lege, respectiv după data de 01.04.2001.
După această dată nu mai există bază legală pentru încadrarea locurilor de muncă, activităților și categoriilor profesionale cu condiții deosebite în grupe superioare de muncă.
În drept, și-a întemeiat apelul pe dispozițiile art.470 Cod procedură civilă.
La data de 17.06. 2014 intimatul reclamant a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat.
Curtea, analizând sentința prin prisma criticilor invocate în apel, a apărărilor formulate, a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, constată că apelul este fondat și îl va admite pentru următoarele considerente:
Din analiza motivelor de apel formulate de pârâtă, Curtea constată că aceasta a solicitat schimbarea în tot a sentinței, în sensul respingerii acțiunii ce vizează perioadele 25.02._79 și 01.01._92 pentru care instanța de fond a constatat că activitatea se încadrează în grupa a II-a de muncă, motivele de apel vizând aplicarea greșită a dispozițiilor Ordinului nr.50/1990, Anexa 2, pct.34, cu referire la activitatea de desfășurată de către reclamant.
Până la data de 01.04.2001 încadrarea activității în grupele de muncă s-a făcut potrivit Ordinului nr. 50/1990, completat și modificat.
Potrivit art.2 din Ordinul nr. 50/1990, în grupa a II-a de muncă se încadrează locurile de muncă, activitățile și categoriile profesionale cuprinse în Anexa nr. 2.
Art. 3 din Ordinul 50/1990 prevede că beneficiază de încadrarea în grupele I și II de muncă, potrivit celor menționate, fără limitarea numărului, personalul care este în activitate: muncitori, ingineri, subingineri, maiștri, tehnicieni, personal de întreținere și reparații, controlori tehnici de calitate, precum și alte categorii de personal care lucrează efectiv la locurile de muncă și activitățile prevăzute în Anexele nr. 1 și 2
Potrivit art. 5 din același ordin, existența condițiilor deosebite la locurile de muncă cu noxe trebuie să rezulte din determinările de noxe, efectuate de către organele Ministerului Sănătății sau de laboratoarele de specialitate proprii ale unităților. Aceste determinări trebuie confirmate de către inspectorii de stat teritoriali pentru protecția muncii care, la data efectuării analizei, constată că s-au aplicat toate măsurile posibile de normalizare a condițiilor și că toate instalațiile de protecție a muncii funcționau normal.
De asemenea potrivit art. 6, nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I și II de muncă se face de către conducerea unităților împreună cu sindicatele libere din unități, ținându-se seama de condițiile deosebite de muncă concrete în care își desfășoară activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, condiții nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică sau nervoasă, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare etc.).
Mai mult, potrivit art. 7 din același ordin, încadrarea în grupele I și II de muncă se face proporțional cu timpul efectiv lucrat la locurile de muncă incluse în aceste grupe, cu condiția ca, pentru grupa I, personalul să lucreze în aceste locuri cel puțin 50%, iar pentru grupa II, cel puțin 70% din programul de lucru.
La art. 14, se menționează că pentru perioada de activitate desfășurată între 18.03.1969 și 31.12.1975 încadrarea în grupele I și II de muncă se face proporțional cu timpul lucrat, așa cum a fost stabilit prin precizările Ministerului Muncii și Ministerului Sănătății nr. 11.860/1969, fără a se condiționa de existența buletinelor de determinare a noxelor. Pentru perioada lucrată între 01.01.1976 și 31.12.1989 încadrarea în grupele I și II de muncă, de asemenea, nu este condiționată de existența buletinelor de determinare a noxelor.
Reiese din economia acestor prevederi legale că, încadrarea unei activități desfășurate de o persoană într-o grupă sau alta de muncă, presupune un proces de analiză a condițiilor concrete în care se desfășoară această activitate, raportat la o anumită perioadă din programul de lucru, în care trebuie să se desfășoare această activitate, fără a fi necesară existența buletinelor de determinare a noxelor pentru perioadele menționate expres, însă angajatorul împreună cu sindicatele erau singurii în măsură să nominalizeze persoanele care se încadrează în grupa I sau II de muncă iar pentru perioadele ulterioare aceste determinări erau necesare, dar la rândul lor trebuiau confirmate de inspectorii de stat teritoriali pentru protecția muncii.
În speță, se reține că angajatorul a făcut demersurile necesare și a stabilit locurile de muncă ce se încadrează în grupele I și II de muncă, însă nici locul de muncă nici activitatea prestată de reclamant, nu au fost încadrate în grupa II de muncă.
Nu s-a dovedit că neacordarea beneficiului gr. a II a de muncă reclamantei ar avea la bază convenția abuzivă dintre Sindicat și reprezentantul societății pentru eludarea principiul legalității încadrării în grupă.
Declarația martorului audiat în cauză I. C. –fila 35 dosar fond - nu poate fi valorificată ca si probă pertinentă deoarece descrierea condițiilor de muncă este mult prea generală. Mai mult, simpla existență a condițiilor deosebite de muncă într-un sector de activitate nu este un motiv pentru acordarea automată a grupei a II-a de muncă, pentru aceasta fiind necesar ca activitatea prestată să fie menționată de Ordinul 50/1990, îndeplinirea procedurii prevăzută de același Ordin, nominalizarea pentru acordarea grupei, un anumit nivel al noxelor, etc.
Hotărârile judecătorești date în favoarea altor salariați nu impun acordarea grupei de muncă II în mod automat, deoarece pe de-o parte, precedentul judiciar nu constituie izvor de drept, iar pe de altă parte, nu se pot supune comparației condițiile de muncă concrete în care și-au desfășurat activitatea persoane diferite, având în vedere că probatoriul administrat și situația supusă analizei în fiecare dosar sunt distincte.
Decizia 258/2004 pronunțată de ICCJ și decizia 87/1999 a Curții Constituționale, reținute în considerentele sentinței atacate,nu au statuat în nici un caz faptul că angajatorul sau instanța ar putea extinde aplicarea dispozițiilor legale privind încadrarea în grupe de muncă și la alte situații decât cele prevăzute de lege. Dimpotrivă, aceste decizii se referă la situația persoanelor care au fost pensionate sau al căror raport de muncă a încetat înainte de adoptarea sau modificarea Ordinului 50/1990 prin adăugarea unor noi categorii legale de meserii care se încadrau în grupe de muncă.
În raport de aceste considerente, Curtea constată neîntemeiată solicitarea reclamantului privind încadrarea în condiții de grupa a II a de muncă și obligarea pârâtei la eliberarea adeverinței care să ateste această situație pentru perioada anterior enunțată, cât a lucrat ca frezor, astfel încât în baza art.480 al.2 cod procedură civilă va fi admis apelul și va fi schimbată sentința în sensul respingerii acțiunii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de pârâta ., împotriva sentinței civile nr.1398/14.03.2014, pronunțată de Tribunalul D. – Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul_, în contradictoriu cu intimatul reclamant P. I..
Schimbă sentința civilă în sensul că respinge acțiunea în totalitate.
Decizie definitivă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 10.09.2014.
Președinte,Judecător,
L. E. C. T. Grefier,
I. B.
Red.Jud.C. T.
Tehn.I.C./Ex.2
Jud.Fond/E. V.
Data /29.09.2014
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... → |
|---|
