Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 844/2014. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 844/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 19-03-2014 în dosarul nr. 9219/101/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr.844/2014
Ședința publică de la 19 martie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE- T. Ț.
Judecător- M. P.
Grefier- F. I.
Pe rol, judecarea apelului declarat de pârâtul I. ȘCOLAR JUDEȚEAN M., cu sediul în Drobeta Turnu Severin, ., județul M., împotriva sentinței civile nr.5542 din 29 noiembrie 2013, pronunțată de Tribunalul M., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă U. S. LIBERE DIN ÎNVĂȚĂMÂNT M., cu sediul în Drobeta Turnu Severin, ., pentru membrul de sindicat P. L. și cu pârâta ȘCOALA G. NR.6 Drobeta Turnu Severin, ., județul M..
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefier, care a învederat că apelul a fost declarat și motivat în termenul legal, iar prin conținutul motivelor de apel, apelantul a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu dispozițiile art. 411 pct.2 teza 2 NCPC, după care:
Curtea, luând act de solicitarea apelantului pârât, a apreciat cauza în stare de judecată și a trecut la soluționarea apelului:
CURTEA:
Asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 23.09.2013 pe rolul Tribunalului M. – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, U. S. Libere din Învățământ M., în numele reclamantei membră de sindicat P. L. a chemat în judecată pe pârâții Școala G. Nr. 6 Tr.S. și I. Școlar Județean M., solicitând ca prin hotărâre judecătorească să se dispună obligarea acestora la plata sumei reprezentând contravaloarea stimulentului de 100 euro aferent anului 2010, prevăzută de lege pentru achiziționarea de cărți și programe educaționale pe suport electronic necesare îmbunătățirii calității didactice, drepturi actualizate cu rata inflației de la data scadenței și până la data plății efective.
În fapt, s-a arătat că membra de sindicat are calitatea de angajată a pârâtei conform carnetului de muncă, iar potrivit art.1 din Legea nr.315/2006, începând cu data de 01.01.2007, cadrele didactice calificate din învățământul preuniversitar beneficiază de un ajutor financiar în vederea achiziționării de cărți și programe educaționale pe suport electronic necesare îmbunătățirii calității didactice.
A mai arătat că art.2 din Norme prevede expres că ajutorul financiar se acordă de către unitatea de învățământ la care cadrul didactic își desfășoară activitatea, respectiv de către unitatea de învățământ la care se păstrează și se completează carnetul de muncă în cazul în care cadrul didactic își desfășoară activitatea în mai multe unități de învățământ.
Prin acțiune s-a susținut că, cadrele didactice calificate beneficiază de un ajutor financiar, echivalentul în lei a 100 euro, în vederea achiziționării de cărți și programe educaționale pe suport electronic necesare îmbunătățirii calității didactice, acordat anual la solicitarea persoanei îndreptățite.
De asemenea, s-au invocat și dispozițiile art. 38 din Codul muncii conform căruia „Salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege” și disp. art.40 alin.2 lit.c Codul muncii care prevede că angajatorul are obligația să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă.
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art.28 din Legea nr.54/2003, art.40 alin.2 lit.c, art.161, art.166 din Legea nr.53/2003, Legea nr.315/2006.
În susținerea acțiunii s-au depus următoarele acte: împuternicirea prin care reclamanta- membră de sindicat a delegat U. Sindicală să formuleze acțiune în justiție în numele său, adeverința nr. 1068/04.06.2013 emisă de pârâtă, cererea formulată de reclamantă pentru acordarea stimulentului de 100 euro înregistrată sub nr. 1650/2009, carnetul de muncă și cartea de identitate ale reclamantei - membră de sindicat.
În apărare, pârâtul I. Școlar Județean M. a formulat și a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată arătându-se că unitatea școlară nu a solicitat ISJ M. sumele aferente ajutorului financiar la sfârșitul anului 2009 pentru anul 2010, ISJ neputând solicita MECTS deschiderea de finanțare pentru aceste ajutoare. Astfel, reclamanta nu a dovedit reaua credință sau refuzul nejustificat al ISJ în acordarea ajutorului financiar de 100 de euro prevăzut de Legea 315/2006 aferent anului 2010 atât timp cât unitățile școlare nu au solicitat ISJ M. sumele aferente ajutorului financiar la sfârșitul anului 2009 pentru anul 2010.
În apărare și pârâta Școala G. Nr. 6 Drobeta Tr.S. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată și nelegală arătându-se că ajutorul financiar se acordă în limita creditelor bugetare alocate.
Prin sentința civilă nr. 5542 din 29 noiembrie 2013, Tribunalul M. a admis acțiunea în parte, formulată de U. S. Libere din Învățământ M. – CUI_, cu sediul în Drobeta Tr.S., ., jud. M., în numele reclamantei membră de sindicat P. L. – CNP_ în contradictoriu cu pârâții Școala G. Nr.6 - CUI_, cont bancar RO 47 TREZ__ deschis la Trezoreria Drobeta Tr.S., cu sediul în Dr. Tr. S., ., jud. M. și I. Școlar Județean M. cu sediul în Dr. Tr. S., ., jud. M., CUI_, cont bancar RO 64 TREZ__ .
A obligat pârâții să plătească reclamantei c/val. stimulentului de 100 euro aferent anului 2010 calculat la cursul de schimb valutar la data plății reprezentând ajutorul financiar prevăzut de Legea nr. 315/2006.
Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul a constatat următoarele:
Reclamanta membră de sindicat P. L. este cadru didactic, iar în anul 2010 și-a desfășurat activitatea la pârâta Școala G. Nr. 6 Drobeta Tr.S. (conform mențiunilor din carnetul de muncă ).
Prin acțiunea de față formulată în numele reclamantei membră de sindicat L. I. de U. S. Libere din Învățământ M. în baza art.28 al.2 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, se solicită obligarea pârâților la plata actualizată a sumei reprezentând contravaloarea în lei a stimulentului de 100 euro aferent anului 2010.
Față de solicitarea reclamantei, Tribunalul a reținut că prin art.1 din Legea nr. 315/2006 (în vigoare pentru perioada în litigiu) s-a prevăzut acordarea unui ajutor financiar cadrelor didactice titulare și/sau suplinitoare calificate din învățământul preuniversitar, în vederea achiziționării de cărți sau de programe educaționale pe suport electronic, necesare îmbunătății calității activității didactice. De asemenea, art.2 din aceeași lege prevedea că ajutorul financiar prevăzut la art.1 se acordă anual la solicitarea cadrelor didactice și reprezintă echivalentul în lei a 100 euro, calculat la cursul de schimb valutar comunicat de Banca Națională a României la data plății.
Prin HG nr. 453/2007 s-au aprobat Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 315/2006. Potrivit art.2, 3 din HG nr. 453/2007, ajutorul financiar se acordă anual de către unitatea de învățământ preuniversitar la care cadrul didactic își desfășoară activitatea pe bază de cerere formulată de beneficiar.
De asemenea, art. 5 al.6 din aceeași hotărâre, dispune că plata ajutorului financiar se face de către unitățile de învățământ, inspectoratele școlare fiind obligate a aloca lunar către unitățile de învățământ sumele necesare efectuării plății ajutoarelor. Potrivit art.4 din HG 453/2007, scopul acordării acestui ajutor financiar constă în asigurarea perfecționării activității cadrelor didactice, a creșterii calității pregătirii de specialitate și îmbunătățirii calității activității educative a personalului didactic din învățământul preuniversitar, beneficiarii ajutorului achiziționând programe educaționale sau cărți pe suport electronic, precum și cărți pe suport de hârtie.
Raportând dispozițiile legale anterior enunțate la situația de fapt din speță, se constată că reclamanta – membră de sindicat a solicitat în termenul legal acordarea ajutorului financiar aferent anului 2010, ajutor prevăzut de Legea nr. 315/2006, iar la cererea formulată a anexat acte doveditoare, însă pârâta nu a achitat suma cuvenită (așa cum rezultă din adeverința nr. 1068/2013).
Având în vedere dispozițiile Legii nr. 315/2006 potrivit cărora reclamanta – membră de sindicat beneficiază de contravaloarea în lei a ajutorului financiar de 100 euro aferent anului 2010, precum și faptul că aceasta nu a beneficiat de acest ajutor, se apreciază că reclamantei i se cuvine acest ajutor.
Prin neacordarea ajutorului financiar prevăzut de Legea nr. 315/2006, pârâții au încălcat și dispozițiile art.40 al.2 lit.c Codul muncii republicat, care prevede că angajatorul are obligația să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă.
Așa fiind, au fost obligați pârâții să plătească reclamantei membră de sindicat P. L. echivalentul în lei a 100 euro calculat la cursul valutar comunicat de Banca Națională a României la data plății reprezentând ajutor financiar aferent anului 2010 acordat conform Legii nr. 315/2006.
Referitor la solicitarea privind actualizarea cu rata inflației a drepturilor bănești datorate s-a apreciază că este nefondată, deoarece prin calcularea diferenței neplătite în raport de cursul de schimb valutar la data plății, se realizează acoperirea în întregime a prejudiciului produs reclamantei.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul I. Școlar Județean M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Motivând apelul, a arătat că în conformitate cu prevederile art. 5 din Normele Metodologice ale HG 453/2007, unitățile școlare solicită lunar, până la data de 10 a fiecărei luni, sumele necesare pentru plata ajutorului financiar aferent lunii următoare, iar ISJ solicită de la MECTS până la data de 20 a fiecărei luni, necesarul de deschideri de credite bugetare pentru luna următoare.
A mai precizat că potrivit art.5 alin 4 din aceeași metodologie, Direcția Generală Buget Finanțe din cadrul MECTS trebuie să aloce lunar inspectoratelor școlare sumele aferente ajutorului financiar, în limita creditelor bugetare deschise.
Mai mult, în conformitate cu prevederile art.15 alin.1 lit.k din Legea 118/2010 nu se mai acordă ajutorul financiar prevăzut de Legea 315/2006, prevederile legale în cauză fiind abrogate.
Examinând sentința apelată prin prisma motivelor de apel invocate, Curtea apreciază apelul ca fiind nefondat și urmează să îl respingă, pentru următoarele considerente:
Art.1 și 2 din Legea nr.315/2006 prevăd acordarea ajutorului financiar cadrelor didactice din învățământul preuniversitar, în vederea achiziționării de cărți sau programe educaționale pe suport electronic, necesare îmbunătățirii calității activității didactice, sub forma unei sume reprezentând echivalentul în lei a 100 euro, calculat la cursul de schimb valutar comunicat de Banca Națională a României la data plății. Ajutorul financiar se acordă anual, la solicitarea cadrelor didactice, sumele necesare asigurându-se de la bugetul de stat prin MECTS.
Procedura de acordare a ajutorului financiar, a fost reglementată prin Normele Metodologice de Aplicare a Legii nr.315/2006, aprobate prin HG nr.453/2007, care prevăd în art.2 și 3 că plata sumelor se face de unitățile de învățământ preuniversitar la care cadrul didactic își desfășoară activitatea, pe baza cererii formulată de beneficiar și înregistrată până la data de 1 noiembrie, pentru anul următor.
Natura sumelor prevăzute de Legea nr.315/2006 este, așa cum rezultă din dispozițiile actului normativ, aceea a unui „ajutor financiar” ceea ce presupune acordarea anticipată procurării materialelor didactice, creând o imposibilitate obiectivă de depunere a documentelor justificative, anterior efectuării plății.
S-ar impune o atare condiționare, numai dacă legea ar reglementa plata acestor sume sub forma despăgubirilor prin decontarea cheltuielilor efectuate în scopul prevăzut de lege.
Chiar dacă în art.5 alin.(7) din HG nr.453/2007 se prevede că beneficiarii ajutorului financiar prevăzut la art.1 alin.(2) au obligația de a prezenta documente justificative, conform reglementărilor financiar-contabile în vigoare, această dispoziție nu poate fi interpretată în sensul condiționării acordării ajutorului de depunerea anticipată a documentelor justificative.
O altfel de cerință nu ar fi conformă naturii dreptului recunoscut de lege, și finalității urmărită prin adoptarea acestei norme, așa cum este definită în art.1 din Legea nr.315/2006 și în art.1 din HG nr.453/2007, respectiv de a îmbunătăți calitatea activității didactice.
Totodată, condițiile și termenele stabilite de Normele Metodologice pentru acordarea ajutorului financiar, sunt relevante în susținerea soluției expusă, adoptată prin sentința recurată.
Având în vedere parcurgerea procedurii stipulată în art.3 din HG nr.453/2007, conform căreia beneficiarul este obligat să formuleze cererea până la data de 1 noiembrie pentru anul următor, iar plata se face începând din luna ianuarie a anului următor, este evident că depunerea documentelor justificative nu poate fi făcută anterior acordării ajutorului.
De altfel, din formularea textului art.3 din HG 453/2007, rezultă numai obligația de depunere a documentelor justificative, fără a se stabili termenul pentru îndeplinirea acestei cerințe, ceea ce naște prezumția că justificarea sumelor poate fi efectuată ulterior plății.
Nu este justificată nici critica referitoare la incidența Legii nr.118/2010 asupra cuantumului ajutorului financiar, având în vedere metodologia de acordare, care impune formularea anticipată a cererii până la odată ce se plasează la un moment anterior anului pentru care se acordă ajutorul. Din obligația beneficiarului, de a formula și depune cererea în anul anterior celui pentru care se solicită ajutorul financiar, rezultă că dreptul se naște la momentul îndeplinirii acestei obligații, nu la o dată ulterioară.
Cererea fiind formulată în anul 2009, pentru anul următor, dreptul reclamantei era legal, fiind prevăzut de o lege în vigoare la data valorificării lui, așa încât abrogarea Legii nr.315/2006 la data de 3 iulie 2010, nu produce efecte.
Având în vedere aceste considerente, în baza art. 480 alin. 1 din Codul de procedură civilă, apelul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de pârâtul I. ȘCOLAR JUDEȚEAN M., cu sediul în Drobeta Turnu Severin, ., județul M., împotriva sentinței civile nr.5542 din 29 noiembrie 2013, pronunțată de Tribunalul M., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă U. S. LIBERE DIN ÎNVĂȚĂMÂNT M., cu sediul în Drobeta Turnu Severin, ., pentru membrul de sindicat P. L. și cu pârâta ȘCOALA G. NR.6 Drobeta Turnu Severin, ., județul M..
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 19 martie 2014.
PREȘEDINTE,JUDECĂTOR,
T. Ț. M. P.
Grefier,
F. I.
Red.jud. M. P. /26.03.2014
Tehn. CC/3ex. Jud.fond. C. B.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... | Acţiune în constatare. Decizia nr. 332/2014. Curtea de Apel... → |
|---|








