Acţiune în constatare. Decizia nr. 2083/2014. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2083/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 22-05-2014 în dosarul nr. 9626/63/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA Nr. 2083
Ședința publică de la 22 Mai 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE E. B.
Judecător G. I.
Grefier E. O.
Pe rol, judecarea apelului declarat de apelanta-pârâtă S.C. A. S.A. C., cu sediul în comuna Ghercești, ., jud. D., împotriva sentinței civile nr.622 din 11.02.2014, pronunțată de Tribunalul D., Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr. _, în contradictoriu cu intimatul-reclamant V. G., cu domiciliul în mun. C., . C., nr.14, ., ., jud. D., având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns intimatul-reclamant V. G., asistat de avocat S. F., lipsind apelanta-pârâtă S.C. A. S.A. C..
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefier, care învederează instanței că apelul a fost declarat și motivat în termen, apelanta-pârâtă a solicitat judecarea în lipsă, conform art.411 Cod pr. civ., intimatul-reclamant nu a depus întâmpinare după care;
Avocat S. F., pentru intimatul-reclamant V. G., depune la dosar împuternicirea avocațială nr._, chitanța nr.56/20.05.2014, reprezentând onorariu avocat și planșe foto privind locul de muncă al reclamantului și solicită să se aprecieze utilitatea lor.
Instanța, potrivit dispozițiilor art.479 Cod pr. civ., încuviințează proba cu înscrisuri, asupra pertinenței și concludenței acestora urmând să se pronunțe cu ocazia deliberărilor.
Nemaifiind cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța, constatând cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul asupra apelului.
Avocat S. F., pentru intimatul-reclamant V. G., solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind legală și temeinică. Susține că a făcut dovada cu actele depuse atât la instanța de fond cât și în apel că activitatea desfășurată de reclamant se încadrează în grupa a doua de muncă. Solicită plata cheltuielilor de judecată.
CURTEA
Asupra apelului de față:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului D. – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, reclamantul V. G. a chemat în judecată pe pârâta ..A., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună încadrarea sa în grupa a II-a de muncă pentru perioada 08.03._01, în procent de 100%, conform Ordinului 50/1990, Anexa II pct. 34 și 83, precum și obligarea pârâtei să-i elibereze o adeverință în acest sens.
În fapt, a arătat că a fost angajatul pârâtei în perioada menționată ca frezor în cadrul Atelierului Prelucrări Mecanice prin Așchiere.
Reclamantul a mai arătat că a desfășurat activitate de frezare prin așchiere, de polizare, șlefuire și lustruire a pieselor din materiale feroase și neferoase.
În drept, au fost invocate prevederile Ordinului 50/1990, în Anexa II, poz. 34 și 83.
În scop probator a depus la dosarul cauzei în copie, cartea de identitate, carnetul de muncă.
Pârâta . a formulat întâmpinare, prin care a învederat instanței faptul că reclamantul a ocupat funcția de frezor în perioada 08.03._01, în cadrul Secției de Prelucrări Mecanice. Pârâta a învederat faptul că reclamantul nu poate justifica încadrarea în grupa a II-a de muncă, ținând cont de condițiile lipsei acute de comenzi și a întreruperilor frecvente de activitate, gradul de încărcare al salariaților fiind în permanență sub 50%.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 205 Cod pr. civilă, ale art. 272 Codul Muncii.
La termenul de judecată din 11.02.2013, instanța a încuviințat pentru reclamant proba testimonială cu un martor, în cauză fiind audiat martorul Dinăchescu Menelau L., a cărui declarație a fost consemnată și atașată la dosarul cauzei.
Prin sentința civilă nr. 622 din 11.02.2014, pronunțată de Tribunalul D., Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr. _, s-a admis cererea formulată de reclamantul V. G., în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.A.
S-a constatat că activitatea desfășurată de reclamant în cadrul unității pârâte în perioada 08.03._01 se încadrează în grupa a II-a de muncă în procent de 100 %, conform Ordinului 50/1990 anexa II pct. 34.
A fost obligată pârâta să elibereze reclamantului adeverință în acest sens.
Pentru a pronunța astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Reclamantul a fost angajatul societății pârâte ..A. cu contract individual de muncă pe durată nedeterminată în funcția de frezor, desfășurând activitate în cadrul Atelierului Prelucrări Mecanice, în perioada menționată în acțiune, așa cum a rezultat din carnetul de muncă și din întâmpinarea pârâtei.
Din actele dosarului și din depoziția martorilor a rezultat că activitatea reclamantului s-a desfășurat în condiții grele și de toxicitate. Activitatea sa concretă a constat în operații de prelucrare prin așchiere, polizare și șlefuire a pieselor din materiale feroase și neferoase, folosind emulsii toxice, iar la prelucrările fine rezulta un praf fin, care era inhalat.
Din declarația martorului, coleg de muncă cu reclamantul, a rezultat faptul că activitatea desfășurată în condițiile descrise se exercită pe tot parcursul programului de lucru pentru perioada menționată în acțiune.
Din probele administrate a rezultat că încadrarea în grupe de muncă s-a făcut într-un mod inechitabil, de vreme ce doar unii dintre salariații care desfășurau aceeași muncă au beneficiat de această încadrare pentru această perioadă.
Principiul de bază al încadrării în grupele de muncă este cel al analizei condițiilor de muncă, care trebuie să aibă în vedere condițiile concrete de muncă.
Ordinul nr.50/1990 a suferit numeroase modificări și completări, iar pentru unele categorii de personal, angajatorii au acordat pe cale administrativă grupe superioare de muncă, chiar în absența unei enunțări exprese în ordin.
În acest sens, al principiului caracterului nelimitativ este și decizia nr. 258/20.09.2004 a ÎCCJ conform căreia nu se poate restrânge aplicarea Ord. 50/1990 numai la activitățile și funcțiile prevăzute în forma inițială a actului, în lipsa unei dispoziții expres a însuși organului de autoritate emitent sau a unui act normativ de ordin superior.
Tot un principiu, cel al nediscriminării a fost avut în vedere și prin decizia nr. 87/1999 a Curții Constituționale, conform căreia nu există nicio rațiune să se mențină un regim discriminatoriu în materia grupelor superioare de muncă pentru persoanele care au activat în aceleași funcții indiferent de perioadă.
Activitatea desfășurată de reclamant se încadrează deci în grupa a II-a de muncă potrivit Anexei II pct.34 din Ordinul 50/1990 pentru perioada 08.03._01.
Cu privire la timpul efectiv lucrat de reclamant în condițiile de grupa II de muncă, din proba testimonială a reieșit că activitățile respective s-au desfășurat pe tot parcursul programului de lucru pentru această perioadă, iar aceste aspecte nu au fost combătute de către angajator, căruia îi revine sarcina probei, potrivit dispoz. art. 272 din Codul muncii.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel apelanta-pârâtă S.C. A. S.A. C., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivare a arătat că în mod eronat instanța a constatat că activitatea desfășurată de către intimat se încadrează în grupa a ll-a de muncă, în procent de 100% din programul de lucru, în temeiul dispozițiilor Ordinului nr.50/1990, Anexa 2, pct.34.
Conform Ordinului 50/1990, acordarea grupei a-II a de muncă se va face ținându-se cont de încadrarea activității desfășurate în procent de cel puțin 70% la locul efectiv de muncă efectuat și a noxei care a afectat activitatea nu a funcției îndeplinite de către intimat.
În meseria de frezor intimatul și-a desfășurat activitatea pe mașini de frezat universale utilizate la executarea operațiilor de frezare simple și de precizie mărită, putându-se prelucra suprafețe plane sau profilate, dotate cu instalație de absorbție și apărătoare de protecție, iar condițiile concrete în care și-a desfășurat acesta activitatea au fost normale așa cum se specifică în Procesul verbal nr.70/28.06.1999 conform căruia pentru Secția Prelucrări Mecanice Sculărie ( pct.3 Diviziunea avionabile ) determinările s-au făcut în condiții normale de muncă.
Intimatul nu a efectuat operații de polizare, șlefuire și lustruire a pieselor din metale feroase și neferoase. În cadrul A. C. SA numai lăcătușii au realizat aceste operații în ateliere separate de strungari, frezori, rabotori etc.
În ceea ce privește materialele, respectiv aliajele din care erau efectuate piesele de lucru în cadrul societății, aliajul de bază este aluminiul conform normelor specifice aviației din întreaga lume și nu oțelul, așa cum invocă martorii audiați.
A. S.A. C. era una din cele mai moderne fabrici de la acea vreme, fiind dotată cu utilaje performante, angajații erau protejați de factorul nociv, beneficiind de condiții propice pentru desfășurarea activității.
Deșeul rezultat în urma prelucrării pieselor era șpan de mărimi mari și nu pulberi, așa cum au declarat martorii în mod eronat.
Nu a efectuat operații de polizare, șlefuire și lustruire a pieselor din materiale feroase și neferoase, singurul loc de muncă în care se făceau operațiile de polizare și șlefuire era Atelierul de Ajustaj unde erau angajați lăcătuși ce executau operații de polizare și șlefuire piese.
Se folosește ca exemplu adeverința lui C., care, deși avea aceeași funcție, și-a desfășurat activitatea în cadrul atelierului Tratamente Termice (așa cum reiese și din cererea înregistrată în data de 04.10.2000 atașată la dosar) separat de secția Prelucrări Mecanice prin pereți din zidărie despărțitori fără comunicare prin uși, iar noxa specifică se regăsește la pct.42 Anexa 2 ....și nu polizare și șlefuire.
De asemenea, se folosește ca și probă cu înscrisuri și adeverința lui M. I., maistru la Atelierul Ajustaj, unde erau angajați lăcătuși (vezi cerere -"atelier de lăcătuși " nu frezori, strungari, rectificatori) ce efectuau operații de polizare și șlefuire.
Conform precizărilor Casei de Pensii, actele normative care reglementau încadrarea în fostele grupe I și a II a de muncă au fost abrogate la data intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000, art. 198 din lege, respectiv după data de 01.04.2001.
După această dată nu mai exista bază legală pentru încadrarea locurilor de muncă, activităților și categoriilor profesionale cu condiții deosebite în grupe superioare de muncă.
A arătat instanței faptul că în anul 1992 . poate justifica în mod cert că unitatea nu mai avea activitate continuă, din cauza lipsei de comenzi, iar salariații primeau numai o parte din salariu conform Legii nr.37/1992, Legii nr.78/1995 și OUG nr.170/2001, astfel că, potrivit ARTICOLULUI UNIC din Legea 37/1992 se prevedea că" pentru anul 1992, pe durata întreruperii activității din cauza lipsei de comenzi, în uzinele, fabricile și secțiile ce produc tehnica militară, personalului civil încadrat i se plătește o indemnizație egală cu 60% din ultimul salariu de bază net lunar avut, indexat fără să se ia măsura desfacerii contractului de muncă."
De asemenea, art.6 din Legea 78/1995, precum și art.1 din OUG nr.170/2001 au reglementari asemănătoare, astfel că începând cu 1 aprilie 1992 fabrica a plătit contribuțiile sociale pentru toți salariații în procent corespunzător grupei a III-a de muncă.
Toate aceste dispoziții legale converg faptul că intimatul nu poate justifica încadrarea în grupa a II-a de muncă, ținându-se cont deci de condițiile lipsei acute de comenzi și a întreruperilor frecvente de activitate, gradul de încărcare al salariaților fiind în permanentă sub 50%.
Pe cale de consecință, solicită să se admită apelul, să se schimbe în tot sentința civilă pronunțată de Tribunalul D..
În drept, își întemeiază acțiunea pe dispozițiile art. 470 Cod pr. civ.
Intimatul-reclamant nu a depus întâmpinare.
Apelul este fondat, pentru următoarele considerente:
Din analiza motivelor de apel formulate de pârâtă, Curtea constată că până la data de 01.04.2001 încadrarea activității în grupele de muncă s-a făcut potrivit Ordinului nr. 50/1990, completat și modificat.
Potrivit art.2 din Ordinul nr. 50/1990, în grupa a II-a de muncă se încadrează locurile de muncă, activitățile și categoriile profesionale cuprinse în Anexa nr. 2.
Art. 3 din Ordinul 50/1990 prevede că beneficiază de încadrarea în grupele I și II de muncă, potrivit celor menționate, fără limitarea numărului, personalul care este în activitate: muncitori, ingineri, subingineri, maiștri, tehnicieni, personal de întreținere și reparații, controlori tehnici de calitate, precum și alte categorii de personal care lucrează efectiv la locurile de muncă și activitățile prevăzute în Anexele nr. 1 și 2.
Potrivit art. 5 din același ordin, existența condițiilor deosebite la locurile de muncă cu noxe trebuie să rezulte din determinările de noxe, efectuate de către organele Ministerului Sănătății sau de laboratoarele de specialitate proprii ale unităților. Aceste determinări trebuie confirmate de către inspectorii de stat teritoriali pentru protecția muncii care, la data efectuării analizei, constată că s-au aplicat toate măsurile posibile de normalizare a condițiilor și că toate instalațiile de protecție a muncii funcționau normal.
De asemenea potrivit art. 6, nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I și II de muncă se face de către conducerea unităților împreună cu sindicatele libere din unități, ținându-se seama de condițiile deosebite de muncă concrete în care își desfășoară activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, condiții nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică sau nervoasă, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare etc.).
Mai mult, potrivit art. 7 din același ordin, încadrarea în grupele I și II de muncă se face proporțional cu timpul efectiv lucrat la locurile de muncă incluse în aceste grupe, cu condiția ca, pentru grupa I, personalul să lucreze în aceste locuri cel puțin 50%, iar pentru grupa II, cel puțin 70% din programul de lucru.
La art. 14, se menționează că pentru perioada de activitate desfășurată între 18.03.1969 și 31.12.1975 încadrarea în grupele I și II de muncă se face proporțional cu timpul lucrat, așa cum a fost stabilit prin precizările Ministerului Muncii și Ministerului Sănătății nr. 11.860/1969, fără a se condiționa de existența buletinelor de determinare a noxelor. Pentru perioada lucrată între 01.01.1976 și 31.12.1989 încadrarea în grupele I și II de muncă, de asemenea, nu este condiționată de existența buletinelor de determinare a noxelor.
Reiese din economia acestor prevederi legale că, încadrarea unei activități desfășurate de o persoană într-o grupă sau alta de muncă, presupune un proces de analiză a condițiilor concrete în care se desfășoară această activitate, raportat la o anumită perioadă din programul de lucru, în care trebuie să se desfășoare această activitate, fără a fi necesară existența buletinelor de determinare a noxelor pentru perioadele menționate expres, însă angajatorul împreună cu sindicatele erau singurii în măsură să nominalizeze persoanele care se încadrează în grupa I sau II de muncă, iar pentru perioadele ulterioare aceste determinări erau necesare, dar la rândul lor trebuiau confirmate de inspectorii de stat teritoriali pentru protecția muncii.
În speță, se reține că angajatorul a făcut demersurile necesare și a stabilit locurile de muncă ce se încadrează în grupele I și II de muncă, însă nici locul de muncă nici activitatea prestată de reclamant, nu au fost încadrate în grupa II de muncă.
Nu s-a dovedit că neacordarea beneficiului gupei a II a de muncă reclamantului ar avea la bază convenția abuzivă dintre Sindicat și reprezentantul societății pentru eludarea principiul legalității încadrării în grupă. Declarația martorului audiat în cauză nu poate fi valorificată ca și probă pertinentă deoarece descrierea condițiilor de muncă este mult prea generală. Mai mult, simpla existență a condițiilor deosebite de muncă într-un sector de activitate nu este un motiv pentru acordarea automată a grupei a II-a de muncă, pentru aceasta fiind necesar ca activitatea prestată să fie menționată de Ordinul 50/1990, îndeplinirea procedurii prevăzută de același Ordin, nominalizarea pentru acordarea grupei, un anumit nivel al noxelor, etc.
Hotărârile judecătorești date în favoarea altor salariați nu impun acordarea grupei a II a de muncă în mod automat, cum greșit a procedat instanța fondului, deoarece nu se pot supune comparației condițiile de muncă concrete în care și-au desfășurat activitatea persoane diferite, având în vedere că probatoriul administrat poate fi distinct. Rolul jurisprudenței este de a interpreta și a aplica legea la cazuri concrete deduse judecății instanței, judecătorul soluționând cauza pe care o judecă în limitele legii, corespunzător probatoriului acelei cauze, neavând dreptul să stabilească dispoziții generale în afara speței particulare ce se deduce în fața sa.
Decizia nr. 258/2004, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție și decizia nr.87/1999, pronunțată de Curtea Constituțională, reținute în considerentele sentinței, nu au statuat în nici un caz faptul că angajatorii sau instanțele de judecată ar putea extinde aplicarea dispozițiilor legale privind încadrarea în grupe de muncă și la alte situații decât cele expres prevăzute de lege. O atare interpretare ar lipsi de conținut actul normativ anterior evocat. Dimpotrivă, aceste decizii se referă la situația persoanelor care au fost pensionate sau al căror raport de muncă a încetat înainte de adoptarea sau de modificarea Ordinului nr. 50/1990 prin adăugarea unor noi categorii legale de meserii care se încadrau în grupe de muncă.
În raport de aceste considerente, Curtea constată neîntemeiată solicitarea reclamantului privind încadrarea în condiții de grupa a II-a de muncă și obligarea pârâtei S.C. A. C. S.A. la eliberarea adeverinței care să ateste această situație pentru perioadele anterior enunțate, cât a lucrat ca frezor, astfel că în baza art.480 alin.2 cod procedură civilă, va fi admis apelul, va fi schimbată sentința, în sensul că va fi respinsă acțiunea.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de apelanta-pârâtă S.C. A. S.A. C., cu sediul în comuna Ghercești, ., jud. D., împotriva sentinței civile nr.622 din 11.02.2014, pronunțată de Tribunalul D., Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr. _, în contradictoriu cu intimatul-reclamant V. G., cu domiciliul în mun. C., . C., nr.14, ., ., jud. D., având ca obiect acțiune în constatare.
Schimbă sentința civilă nr.622 din 11.02.2014, pronunțată de Tribunalul D., Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr. _, respinge acțiunea formulată de reclamantul V. G..
Decizie definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 22 Mai 2014.
Președinte, E. B. | Judecător, G. I. | |
Grefier, E. O. |
Red. jud. G. I.
Tehn. E.O.
4 ex./23.05.2014
Jud. fond C. Uncheașu
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 482/2014.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 258/2014.... → |
|---|
