Acţiune în constatare. Decizia nr. 191/2014. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 191/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 29-01-2014 în dosarul nr. 6483/63/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 191
Ședința publică de la 29 Ianuarie 2014
Completul compus din:
Președinte: - P. B.
Judecător: - T. R.
Grefier: - S. C.
x.x.x.
Pe rol, judecarea apelului declarat de pârâta S A. SA, cu sediul în localitatea Ghercești, ., județul D., împotriva sentinței numărul 5939 din data de 25 septembrie 2013, pronunțată de Tribunalul D. – Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul numărul_, în contradictoriu cu reclamanta D. I., cu domiciliul în C., ., 1A, ..1, ., având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns consilier juridic D. M. O. reprezentând apelanta pârâtă S A. SA și avocat C. F. reprezentând intimata reclamantă D. I..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care a învederat următoarele: apelul apare declarat și motivat în termenul prevăzut de dispozițiile art. 215 din Legea nr. 62/2011; din eroare au fost conceptați și citați în cauză martorii C. M. și G. I..
Consilier juridic D. M. O. a depus la dosarul cauzei împuternicre.
Avocat C. F. a depus la dosarul cauzei împuternicirea avocațială nr._ . O.
Consilier juridic D. M. O. pentru apelanta pârâtă a solicitat proba cu înscrisuri, depunând în aces sens, în xerocopie, adresa nr. I/2112/141/25.10.2013, proces verbal nr. 70/99 din 28.06.99 întocmit de Inspectoratul de Sănătate Publică D., buletin de determinări de toxicologie sanitară în mediul de muncă nr. 68/97/2 din 05 martie 1997 emis de Centrul Sanitar Antiepidemic D., prin care justifică faptul că unitatea nu deține un temei legal pentru a emite adeverințe de grupă anterior perioadei 2001, nu există acte prin care sunt nominalizate activitățile desfășurate care se încadrează în grupe de muncă, înscrisuri din care rezultă care dintre angajați și-au desfășurat activitatea în condiții normale și care în condiții de grupa I și II de muncă. A învederat că le-a comunicat intimatei reclamante.
Avocat C. F. a solicitat la rândul său proba cu înscrisuri depunând două adeverințe emise de apelantă în alte dosare, astfel că aceasta a avut bază legală pentru a emite aceste adeverințe în 2000, decizia nr._ din 30.04.2001 emisă de Direcția de Muncă și Protecție Socială a Jud.D., extras din carnetul de muncă, înscris cuprinzând locurile de muncă încadrate în grupele I și II de muncă, conform Ordinului 50/1990 și Ordinului 125/1990, înscris cuprinzând definiții din dicționare specializate prinvind activitatea de rectificare. Cu aceste înscrisuri intimata reclamantă face dovada eliberării unor astfel de adeverințe chiar și în lipsa unor litigii.
Ambii apărători ai părților nu s-au opus administrării probei cu înscrisuri.
În temeiul dispozițiilor art. 255 raportat la art. 482 NCPC coroborat cu art. 260 NCPC instanța a încuviințat administrarea probei cu înscrisuri, solicitată de apelanta pârâtă, prin consilier juridic, și de intimata reclamantă, prin apărător.
Avocat C. F. a susținut că, în ceea ce privește un extras de pe CCM, nu cunoaște perioada, dar este util cauzei întrucât există în continuare activități. Unitatea a depus un extras din 2007.
Ambii apărători ai părților au învederat că nu au alte cereri de formulat.
Curtea, constatând cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul asupra apelului.
Consilier juridic D. M. O. reprezentând apelanta pârâtă S A. SA a solicitat admiterea apelului așa cum a fost formulat, susținând că activitatea desfășurată de intimată nu se încadra în grupa a II a de muncă și că există formulat motiv de apel cu privire la acest aspect.
Avocat C. F. reprezentând intimata reclamantă D. I. a solicitat respingerea apelului, menținerea sentinței pronunțată de Tribunalul D. ca fiind temeinică și legală. A arătat că motivele de apel nu cuprind susținerile invocate ci numai faptul că din anul 1992 unitatea nu ar mai fi lucrat la capacitate maximă.
A susținut că intimata reclamantă a făcut dovada că a lucrat în condiții de grupa a II a de muncă, activitatea de rectificator desfășurată se încadra în această grupă. Consideră că este culpa apelantei că nu deține aceste tabele prin care să se nominalizaze persoanele care au desfășurat activități încadrate în grupa a II a de muncă.
Concluzionând a solicitat respingerea apelului, menținerea sentinței pronunțată de Tribunalul D. ca fiind temeinică și legală. A învederat că nu solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA:
Asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la 27.03.2013, pe rolul Tribunalului D. – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale sub nr. de mai sus, reclamanta D. I. a chemat în judecată pe pârâta S A. C. S.A., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună încadrarea sa în grupa a II-a de muncă pentru perioada 02.07._92 în procent de 100%, conform Ordinului 50/1990, Anexa II pct 34, precum și obligarea pârâtei să-i elibereze o adeverință în acest sens.
În fapt, a arătat că a fost angajata pârâtei în perioada 02.07._92 lucrând ca frezor, rectificator și pregătitor completator. Și-a desfășurat activitatea în Secția Prelucrări mecanice efectuând activitate de polizare, șlefuire și lustruire a pieselor din materiale feroase și neferoase.
Reclamanta a învederat instanței faptul că, în cadrul secției existau aproximativ 100 de utilaje, cu care se executau operații de strunjire, frezare, rectificare, găurire, alezare, ascuțire scule. Totodată, a menționat că, zgomotul produs de utilaje depășea 80 dB, piesele prelucrate, în proporție de 100% din totalul lor, necesitau precizie, ceea ce impunea microașchiere, în urma căreia rezulta pulbere microscopică, se eliminau vapori toxici în atmosferă.
În drept au fost invocate prevederile Ordinului 50/1990, în Anexa II, poz. 34 .
În scop probator a depus la dosarul în copie cartea de identitate, carnetul de muncă.
Pârâta . a formulat întâmpinare prin care a învederat instanței faptul că, reclamanta a ocupat funcția de frezor, rectificator și pregătitor completator în perioada menționată în acțiune în cadrul Secției Prelucrări mecanice, neputând beneficia de grupa a II-a de muncă atâta timp cât sursele de zgomot aparțineau de secția Structură, în spații închise dotate cu instalații individuale de absorbire. Pârâta a învederat faptul că reclamanta nu poate justifica încadrarea în grupa a II-a de muncă, ținând cont și de condițiile lipsei acute de comenzi și a întreruperilor frecvente de activitate, gradul de încărcare al salariaților fiind în permanență sub 50%, mai ales după 1992.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 115 Cod pr. civilă, ale art. 272 Codul Muncii.
În scop probator, a depus la dosarul cauzei în copie, decizia 203/2007 și lista locurilor de muncă ce se încadrează în grupele I și II de muncă conform Ordinului 50/1990 și Ordinul 122/1990.
Prin sentința nr. 5939 din 25 septembrie 2013 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._, s-a admis acțiunea precizată formulată de reclamanta D. I. în contradictoriu cu pârâta S. A. S.A..
S-a constatat că activitatea desfășurată de reclamantă pentru pârâtă în funcția de frezor, rectificator și pregătitor completator în perioada 02.07._92 se încadrează în grupa a II-a de muncă în procent de 100% conform Ordinului 50/1990 anexa II pct.34.
A fost obligată pârâta să elibereze reclamantei o adeverință în acest sens.
A fost obligată pârâta să plătească reclamantei 400 lei cheltuieli de judecată.
S-a reținut că reclamanta a fost angajata societății pârâte S A. C. S.A. cu contract individual de muncă pe durată nedeterminată în funcția de frezor, rectificator și pregătitor completator, desfășurând activitate în Secția Prelucrări mecanice, în perioada 02.07._92, așa cum rezultă din carnetul de muncă și din întâmpinarea pârâtei.
Din actele dosarului și din depoziția martorei rezultă că activitatea reclamantei a constat în rectificarea pieselor din oțel și s-a desfășurat în condiții grele și de toxicitate.
In cadrul secției unde și-a desfășurat activitatea existau aproximativ 100 de utilaje pe care se executau operații de strunjire, frezare, rectificare, găurire, alezare, ascuțire scule. Piesele prelucrate erau din materiale feroase si neferoase, inox, materia!e grafitate, textolit, lemn stratificat.
In timpul programului de lucru, zgomotul produs de cele peste 100 de utilaje
depășea limita de 80 dB, aceasta atenționare fiind inscripționată și pe utilaje și "regăsindu-se și în fișa/ cartea tehnică a utilajului. Împotriva zgomotului produs nu s-au luat măsuri de izolare fonică de către pârâtă, tot personalul fiind nevoit să lucreze într-un zgomot asurzitor.
De asemenea, activitatea zilnică se desfășura în mediu toxic întrucât în urma procesului de prelucrare, fiind necesară executarea unor piese de precizie, ceea ce impunea proces de microaschiere, rezultau pulberi microscopice care erau inhalate de tot personalul care-și desfășura activitatea în secție. Această pulbere rezultă în urma procesului de prelucrare efectuat pe mașinile de rectificat, mașini de ascuțit scule, strunguri, freze, ajustare.
O alta sursa de toxicitate era reprezentată de praful rezultat ca urmare a îndepărtării mecanice a stratului de rugina de pe semifabricatele metalice, bare, table din otel din cauza faptului ca se livrau fără protecție împotriva coroziunii.
De asemenea, utilajele pentru prelucrări mecanice prin așchiere utilizau lichid de răcire-ungere în scopul evitării supraîncălzirii muchiei tăioase a utilajului. Datorita căldurii degajate în procesul de prelucrare, o parte din acest lichid ardea, eliminându-se în atmosfera sub forma de vapori toxici.
Utilajele erau amplasate în spațiu deschis, în rând, fără a fi izolate unele de celelalte și nu erau prevăzute cu instalații individuale de absorbție a substanțelor degajate. Prin urmare, întreg personalul care lucra în secție era expus tuturor noxelor emise de toate utilajele.
Prin contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate, au fost stabilite locurile de muncă ce se încadrau în condiții de grupa a II-a de muncă, potrivit Ordinului 50/190, anexa II, pct.34, iar Secția Prelucrări mecanice a fost încadrată în condiții de grupa a II a de muncă, unii dintre colegii reclamantei fiind încadrați în grupa a II a de muncă de unitate.
Din declarația martorului, coleg de muncă cu reclamanta, rezultă faptul că activitatea desfășurată în condițiile descrise se exercita pe tot parcursul programului de lucru pentru perioada menționată în acțiune.
Din probele administrate a rezultat că încadrarea în grupe de muncă s-a făcut într-un mod inechitabil, de vreme ce doar unii dintre salariații care desfășurau aceeași muncă au beneficiat de această încadrare pentru această perioadă. .
Principiul de bază al încadrării în grupele de muncă este cel al analizei condițiilor de muncă, care trebuie să aibă în vedere condițiile concrete de muncă.
Ordinul nr. 50/1990 a suferit numeroase modificări și completări, iar pentru unele categorii de personal, angajatorii au acordat pe cale administrativă grupe superioare de muncă, chiar în absența unei enunțări exprese în ordin.
În acest sens, al principiului caracterului nelimitativ este și decizia nr. 258/20.09.2004 a ÎCCJ conform căreia nu se poate restrânge aplicarea Ord. 50/1990 numai la activitățile și funcțiile prevăzute în forma inițială a actului, în lipsa unei dispoziții expres a însuși organului de autoritate emitent sau a unui act normativ de ordin superior.
Tot un principiu, cel al nediscriminării a fost avut în vedere și prin decizia nr. 87/1999 a Curții Constituționale conform căreia nu există nicio rațiune să se mențină un regim discriminatoriu în materia grupelor superioare de muncă pentru persoanele care au activat în aceleași funcții indiferent de perioadă.
Activitatea desfășurată de reclamantă se încadrează deci în grupa a II-a de muncă potrivit Anexei II pct. 34 din Ordinul 50/1990 pentru perioada 02.07._92 (data menționată de reclamanta expres în precizarea la acțiune).
Cu privire la timpul efectiv lucrat de reclamantă în condițiile de grupa II de muncă, din proba testimonială reiese că activitățile respective s-au desfășurat pe tot parcursul programului de lucru pentru această perioadă, iar aceste aspecte nu au fost combătute de către angajator, căruia îi revine sarcina probei, potrivit disp. art. 272 din C. muncii.
Împotriva sentinței a formulat apel pârâta S A. SA, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
S-a susținut că în mod eronat instanța a constatat că activitatea desfășurată de către reclamanta D. I. în perioada 02.07._92 se încadrează în grupa a II-a de munca, în procent de 100% din programul de lucru, în temeiul dispozițiilor Ordinului nr.50/1990, Anexa 2, pct.34.
Începând cu anul 1992 societatea a beneficiat de prevederile unor legi specifice industriei de apărare, respectiv Legea nr. 37/1992, Legea nr.78/1995, O.U.G. nr. 95/2002. Datorita lipsei de comenzi, treptat societatea și-a redus activitatea și numărul de salariați, iar pentru protejarea personalului din aviație rămas, societatea a beneficiat de protecția asigurată prin actele normative enumerate mai sus.
În conformitate cu prevederile Legii nr.37/1992 cu completările ulterioare - Decret nr. 45/1993 si Legea nr.14/1993 - pe durata întreruperii activității din cauza lipsei de comenzi în fabricile și secțiile ce produc tehnica militară, personalului civil încadrat i se plătește o indemnizație egala cu 60% din ultimul salariu de baza net lunar avut, indexat, fără să se ia măsura desfacerii contractului de muncă.
In consecință, salariații S A. C. SA s-au aflat la dispoziția societății la domiciliu, nefiind prezenți la serviciu.
Începând cu 1995 societatea a aplicat prevederile Legii nr.78/1995, art.6 - In cazul unor întreruperi ale activității agenților economici din cadrul sectorului de producției de apărare, din lipsa de materii prime sau de comenzi, salariații afectați pot rămâne la dispoziția agenților economici, îndeplinind sarcinile ce li se vor stabili și primesc o indemnizație egala cu 75% din ultimul salariu de baza lunar, inclusiv sporul de vechime, din care s-a dedus impozitul prevăzut de lege, cu menținerea contractului de muncă, pentru o perioada de cel mult 180 de zile lucrătoare, în cursul ultimelor 12 luni.
In aceasta perioadă salariații au stat la dispoziția societății fără să desfășoare activitățile din fișa postului. Salariații afectați de întreruperea activităților vor lucra alte activități sau vor efectua lucrările de întreținere necesare, conform planificării conducerii unităților,volumul muncii prestate, nedepășind 60% din timpul normal de lucru, potrivit indemnizației primite.
În concluzie a solicitat admiterea apelului si respingerea hotărârea Tribunalului D..
În drept și-a întemeiat apelul pe dispozițiile art. 470 Cod Prod. Civ.
Apelul urmează a fi respins pentru considerentele ce vor fi expuse.
Pentru soluționarea apelului prezintă relevanță analizarea efectului devolutiv al apelului și a limitelor acestuia.
Prin art. 476 Cod pr. civilă s-a prevăzut că „(1) Apelul exercitat în termen provoacă o nouă judecată asupra fondului, instanța de apel statuând atât în fapt, cât și în drept. (2)În cazul în care apelul nu se motivează ori motivarea apelului sau întâmpinarea nu cuprinde motive, mijloace de apărare sau dovezi noi, instanța de apel se va pronunța, în fond, numai pe baza celor invocate la prima instanță.”
Potrivit art. 477 din Codul de pr. civilă „(1)Instanța de apel va proceda la rejudecarea fondului în limitele stabilite, expres sau implicit, de către apelant, precum și cu privire la soluțiile care sunt dependente de partea din hotărâre care a fost atacată. (2) Devoluțiunea va opera cu privire la întreaga cauză atunci când apelul nu este limitat la anumite soluții din dispozitiv ori atunci când se tinde la anularea hotărârii sau dacă obiectul litigiului este indivizibil”.
Rezultă din prevederile legale menționate că pentru a stabili care sunt limitele în care se dorește rejudecarea pricinii instanța are obligația de a verifica dacă cererea de apel conține motivele de fapt și de drept, astfel cum prevăd dispozițiile art. 470 alin. 1 lit. c) din Codul de pr. civilă. Dacă acestea nu au fost indicate limitele rejudecării sunt cele prevăzute de art. 476 alin.2 Cod pr. civilă, respectiv „numai pe baza celor invocate la prima instanță”. Dacă, însă, au fost formulate motive de apel instanței îi revine sarcina de a rejudeca pricina ținând cont de prevederile art. 477 alin. 1 sau 2 Cod pr. civilă.
În speță apelanta pârâtă, motivând apelul, a susținut în esență că în mod greșit s-a constatat că intimata reclamantă a desfășurat activitatea în grupa a II-a de muncă, deoarece începând cu anul 1992 societatea a beneficiat de prevederile unor legi specifice (Legea nr. 37/1992, Legea nr.78/1995, O.U.G. nr. 95/2002), în baza cărora salariaților li s-au achitat indemnizații, stabilite în condițiile legii, fără a presta activitățile din fișa postului.
Din modul în care apelanta a formulat motivele de apel rezultă fără echivoc faptul că aceasta critică sentința invocând recunoașterea greșită în favoarea intimatei reclamante a condițiilor specifice grupei a II-a de muncă pentru activitatea desfășurată începând cu anul 1992. Pentru restul perioadei pentru care a fost admisă acțiunea (02.07.1975 – 31.12.1991) nu au fost formulate critici. Procedând astfel apelanta a determinat incidența în cauză a prevederilor art. 477 alin 1 Cod pr. civilă, limitând efectul devolutiv al apelului.
Referitor la perioada supusă atenției prin motivele de apel (01.01– 10.03.1992) Curtea reține că nu pot fi primite motivele incovate de apelanta pârâtă pentru schimbarea sentinței, întrucât primul act normativ invocat de apelanta pârâtă, Legea nr. 37/1992 a intrat în vigoare la 23 aprilie 1992 și nu s-a susținut și dovedit că aceasta ar fi fost aplicată retroactiv, începând cu 01.01.1992.
În raport de cele expuse, în baza art. 480 Cod pr. civilă, urmează a fi respins apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de pârâta S A. SA, cu sediul în localitatea Ghercești, ., județul D., împotriva sentinței numărul 5939 din data de 25 septembrie 2013, pronunțată de Tribunalul D. – Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul numărul_, în contradictoriu cu reclamanta D. I., cu domiciliul în C., ., 1A, ..1, ., ca nefondat.
Decizie definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 29 ianuarie 2014.
Președinte, P. B. | Judecător, T. R. | |
Grefier, S. C. |
Red.jud. P.B./10.02.2014
Tehn. M.D. 4 ex.
Jud. fond: C.D.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... | Despăgubire. Decizia nr. 2123/2014. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
