Acţiune în constatare. Sentința nr. 1735/2014. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1735/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 16-10-2014 în dosarul nr. 9132/95/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA Nr. 3777
Ședința publică de la 16 Octombrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. I.
Judecător E. B.
Grefier E. O.
Pe rol, judecarea apelului declarat de apelanta-pârâtă .. cu sediul în București .. 9, sectorul 1, împotriva sentinței civile nr.1735 din 03.07.2014, pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant S. L. IRE Tg. J., cu sediul procesual ales la Cabinet individual avocat C. D., din C., ., nr. 23, ., jud. D., în numele membrilor de sindicat B. S., B. C., D. D., Harangus V., O. I., O. S., F. A.-N., A. N.-C., G. C.-C., F. I., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns avocat C. F., care a substituit pe avocat C. D., pentru intimatul-reclamant S. L. IRE Tg. J., lipsind apelanta-pârâtă ..
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefier, care învederează instanței că apelul a fost declarat și motivat în termen, apelanta-pârâtă a solicitat judecarea în lipsă, conform dispoz. art.223 Cod pr. civ.; intimatul-reclamant a depus întâmpinare, înregistrată sub nr._/19.09.2014, apelanta-pârâtă a depus răspuns la întâmpinare, înregistrat sub nr._/03.010.2014 și nr._/08.10.2014, după care;
Avocat C. F., pentru intimatul-reclamant S. L. IRE Tg. J., depune la dosar delegația de substituire nr.49/16.10.2014.
Nemaifiind cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța, constatând cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul asupra apelului.
Avocat C. F., pentru intimatul-reclamant S. L. IRE Tg. J., solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind legală și temeinică. Învederează că prima critică invocată de apelantă, care se referă la necompetența instanței de a aprecia obiectul, determinarea timpului de lucru este neîntemeiată, deoarece procentul de desfășurare a activității este o chestiune făcută de o instanță de judecată și atât timp cât instanța s-a pronunțat cu privire la această activitate se poate pronunțat și cu privire la timpul de lucru desfășurat de reclamanți. În ceea ce privește condițiile de desfășurare a activității, susține că prin reluarea acestei critici se încalcă puterea de lucru judecat a hotărârii instanței, prin aplicarea Ordinului nr.50/1990. Nici criticile privind întinderea timpului în care reclamanții au desfășurat activități în grupa I de muncă nu sunt întemeiate, acestea fiind combătute de probele cu înscrisuri și expertiză, reclamanții desfășurând activitate atât ziua cât și noaptea, în zilele de repaus săptămânal ori de sărbători legale, având în vedere și specificul unității în care aceștia își desfășurau activitatea, respectiv „unitate cu foc continuu”. Mai învederează că celelalte critici ale apelantei nu au legătură cu speța de față. Nu solicită plata cheltuielilor de judecată.
CURTEA
Asupra apelului de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, sub numărul_ /2014, reclamantul S. L. I.R.E Tg-J., în numele și pentru membrii de sindicat B. S., B. C., D. D., H. V., O. I., O. S., F. A. - N., A. N. - C., G. C. - C., F. I., a solicitat instanței ca, prin sentința ce se va pronunța să fie obligată pârâta S.C E. S.A să acorde procentul de 100% reprezentând timpul efectiv de lucru prestat în condiții de grupa I de muncă deja recunoscută de instanța, precum și obligarea pârâtei la emiterea unei adeverințe care să cuprindă mențiunile din dispozitivul hotărârii judecătorești cu privire la acest procent.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că membrii săi de sindicat au fost angajații ai I.R.E, ulterior fiind preluați de S.C E. S.A.
Că, Tribunalul Gorj prin sentința pronunțata în dosar nr._, soluție confirmată de Curtea de Apel C., a admis acțiunea reclamanților și a obligat pârâta să le acorde grupa I de muncă pe perioadele stabilite și să le elibereze adeverința cu mențiunile cuprinse în dispozitivul sentinței.
Pârâta a eliberat adeverințele cu grupa I de munca însă fără specificarea procentului de 100%, iar această adeverință nu poate fi folosită pentru reglementarea raporturilor de asigurări sociale, întrucât nu stabilește expres un procentaj din timpul efectiv de lucru.
Pentru a se putea obține folosul urmărit prin promovarea acțiunii inițiale, trebuie stabilit procentul efectiv lucrat în grupa I de munca. Trebuie avută în vedere finalitatea actului de justiție prin consemnarea acestei împrejurări legate de activitatea reclamanților întrucât este vorba despre întinderea dreptului recunoscut .
În dovedirea cererii, reclamanții au depus la dosar copii ale următoarelor acte: Proces-verbal nr. 7 din 05.12.2013, adresa nr._ din 02.12.2013, adresa nr._ din 28.11.2013.
În apărare, pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii pentru următoarele motive:
În baza art. 45 din H.G nr. 1342/2001 societățile comerciale nou infinitate au preluat toate drepturile și sunt ținute de toate obligațiile . se substituie în drepturile și obligațiile decurgând din raporturile juridice ale acesteia cu terții.
Că, de la data încheierii protocoalelor de predare-primire de către societățile comerciale infinitate, personalul se considera transferat în interesul serviciului la acestea.
S-a mai arătat de către pârâtă că în prezent reclamanții sunt angajați ai altor societăți comerciale rezultate din reorganizarea sistemului energetic național sau privatizarea acestuia și că pârâta nu deține carnetele de muncă ale reclamanților, arhiva de personal sau alte documente verificabile.
Prin încheierea de ședință din data de 12.06.2014, la cererea reclamanților, instanța a încuviințat proba cu expertiza de specialitate, respectiv completarea raportului de expertiza efectuat în dosar nr._ ( atașat la dosarul de față) prin indicarea de către același expert –dl. I. D.- a procentului în care reclamanții au prestat activitate în grupa I de muncă.
Completarea la raportul de expertiză s-a depus la dosar la data de 23.06.2014, iar părțile nu au formulat obiecțiuni.
Prin sentința civilă nr. 1735 din 03.07.2014, pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, s-a admis acțiunea formulată de reclamantul S. L. I.R.E Tg.J., în numele sși pentru membrii de sindicat B. S. ,B. C., D. D., H. V., O. I., O. S., F. A. - N., A. N. - C., G. C. - C., F. I., în contradictoriu cu pârâta S.C E. S.A.
S-a constatat că activitatea în grupa I de muncă prestată de reclamanți la unitatea pârâtă s-a desfășurat în procent de 100% din timpul normal de lucru pe întreaga perioada, așa cum a fost stabilit prin sentința civila nr. 4012 din 10.09.2012 pronunțata de Tribunalul Gorj, în dosar nr._ și a fost obligată pârâta să elibereze pentru fiecare reclamant o adeverință în acest sens.
Pentru a pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
Prin acțiunea formulată în dosar nr._, reclamanții au solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta S.C E. S.A să fie obligată la acordarea grupei I de munca și eliberarea unei adeverințe în care să se certifice beneficiul grupei I de muncă. Prin sentința civilă nr. 4012 din 10.09.2012 instanța a admis în parte acțiunea și a constatat că reclamanții au desfășurat activitate în grupa I de muncă, astfel: B. S.: perioada 15.12._01;B. C.: perioada 04.12._01; D. D.: perioada 5.02._01; H. V.: perioada 23.06._01; O. I.: perioada 01.04._01; O. S.: perioadele 18.03._70 și 01.03._01; F. A.-N.: perioadele 09.09._76 și 07.07._01; A. N.-C.: perioada 04.12._01; G. C.-C.: perioada 11.01._01; F. I.: perioadele 01.11._73 și 10.01._01. Soluția instanței de fond a rămas irevocabilă prin decizia nr._ din 29.11.2012 pronunțată de Curtea de Apel C. prin care s-a respins ca nefondat recursul pârâtei.
Reglementarea încadrării în grupele de muncă a angajaților, precum și stabilirea procentului lucrat în aceste grupe din timpul efectiv de lucru se face conform art 7-11 din Ordinul 50/1990 pentru precizarea locurilor de muncă, activităților și categoriilor profesionale cu condiții deosebite care se încadrează în grupele I și II de munca în vederea pensionarii.
Astfel, potrivit art. 7 din Ordinul 50/1990 :” Încadrarea în grupele I și II de muncă se face proporțional cu timpul efectiv lucrat la locurile de munca incluse în aceste grupe, cu condiția ca, pentru grupa I, personalul să lucreze în aceste locuri cel puțin 50%, din programul de lucru. În mod excepțional, personalul care, prin natura sarcinilor ce-i revin, lucrează o parte din timp în subteran poate fi încadrat în grupa I sau II de munca, chiar dacă acest timp este sub plafonul de 50% prevăzut în grupa I, Luandu-se în calcul numai timpul efectiv lucrat în subteran.
Potrivit art. 8 din Ordinul 50/1990:” Perioada de timp în care o persoana are sarcina să lucreze integral sau o parte din programul de muncă în astfel de locuri se stabilește prin dispoziția conducerii unității sau prin prevederile legale care reglementează atribuțiile de serviciu ce revin fiecărei persoane în raport cu funcția îndeplinită. Anul de muncă efectiv lucrat în locuri cu condiții deosebite se stabilește prin totalizarea, până la obținerea unui an complet de muncă, a perioadelor în care personalul a lucrat efectiv în locuri ce se încadrează în grupele I și II de munca.”
Astfel, stabilirea procentului din programul de lucru lucrat în grupa I de munca este indisolubil legata de încadrarea în grupa I de munca neputându-se reține încadrarea în grupa I de munca fără a se stabili și preciza procentul din timpul efectiv de munca lucrat în condițiile grupei I de muncă.
Din concluziile expertizei contabile se desprinde ideea ca membrii de sindicat ai reclamantei au desfășurat activitate cu specific de exploatare prin serviciul operativ în tură, iar pentru îndeplinirea atribuțiilor de serviciu în aceste situații a fost necesară prezența permanentă la locul de muncă cu expunere la riscurile specifice în timpul de lucru integral.
Serviciul operativ făcut de reclamanți în tură se realizează cu program 12/24 ore alternativ, ziua și noaptea, inclusiv în zilele de repaus săptămânal sau de sărbători legale și este evident că personalul în acest timp nu putea părăsi locurile de munca sau să îndeplinească alte sarcini.
Nu poate fi reținuta apărarea pârâtei în sensul că nu deține documentele de personal cu privire la activitatea reclamanților și că aceștia sunt în prezent angajați ai altor societăți comerciale și astfel ar trebui să se îndrepte împotriva acestor societăți. S-a reținut în acest sens faptul că activitatea prestată de reclamanți s-a desfășurat în calitate de angajați ai pârâtei înainte de intervenția HG 1342/2001 prin care .-a reorganizat.
Pentru aceste perioade, pârâta a eliberat, potrivit s.c 4012 din 10.09.2012 pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosar nr. 7455 /95/2011, adeverințe ce certifica activitatea reclamanților în grupa I de munca însă fără precizarea procentului. Precizarea procentului în care reclamanții și-au desfășurat activitatea lor în grupa I de muncă nu poate fi atributul altui angajator în afara celui care a stabilit și grupa de muncă.
Potrivit Ordinului nr.590/2008 pentru aprobarea Procedurii privind modul de întocmire și eliberare a adeverințelor prin care se atestă activitatea desfășurată în locuri de muncă încadrate în grupele I și/sau a II-a de muncă, potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, incumbă angajatorilor obligația de a elibera, la cerere, angajaților adeverințe prin care să se arate că în anumite perioade angajații și-au desfășurat activitatea în grupele I sau II de muncă.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel apelanta-pârâtă .., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivare arată că instanța și-a depășit competența și a stabilit faptul că activitatea desfășurată de către reclamanți în grupa I de muncă este în procent de 100%, încălcând astfel dispozițiile Ordinului nr. 50/1990 care la pct. 8 prevede expres faptul că " Perioada de timp în care o persoană are sarcina să lucreze integral sau o parte din programul de muncă în astfel de locuri se stabilește prin dispoziția conducerii unității sau prin prevederile legale care reglementează atribuțiile de serviciu ce revin fiecărei persoane în raport cu funcția îndeplinită"
Procentul se calculează proporțional cu timpul efectiv lucrat în condițiile activității ce se încadrează în grupa I de muncă și nu prin totalizarea "timpului efectiv lucrat", cum a reținut instanța de fond, considerând legal a se acorda un procent de 100% pe toată perioada desfășurată în grupa I de muncă. Mai mult, activitatea desfășurată de către reclamanți în tură cu program 12/24 ore, alternativ ziua și noaptea, s-a făcut cu respectarea dispozițiilor legale în materie, iar lucrul în tură nu îndreptățește un salariat de a beneficia de grupa I de muncă în procent de 100%.
Precizează faptul că, potrivit pct. 7 alin.1 din Ordinul 50/1990: "încadrarea în grupele I și II de muncă se face proporțional cu timpul efectiv lucrat la locurile de muncă incluse în aceste grupe, cu condiția ca, pentru grupa I, personalul să lucreze în aceste locuri cel puțin 50%, iar pentru grupa II cel puțin 70% din programul de lucru."
Anul de muncă efectiv lucrat în condiții deosebite de muncă se stabilește prin totalizarea "perioadelor"(deci a zilelor) în care personalul a lucrat efectiv în asemenea locuri și nu totalizarea "timpului efectiv lucrat".
Sentința este netemeinică și nelegală și cu privire la dispoziția dată de către instanța ca S.C. E. S.A. să elibereze reclamanților o adeverință din care să rezulte că a desfășurat o activitate în grupa I de muncă, în procent de 100%, pentru următoarele considerente:
Reclamanții își întemeiază cererea pe prevederile Ordinului 50/1990, ordin care a fost abrogat de Legea nr. 19/2000. Ulterior intrării în vigoare a legii anterior menționate, a fost adoptata Hotărârea Guvernului nr. 261/2001 privind criteriile și metodologia de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite. Această hotărâre a fost abrogată de HG nr. 246/2007, care la art. 13 prevede următoarele: "(1) dovedirea perioadelor de activitate desfășurată în locuri de muncă în condiții deosebite anterior datei de 01.04.2001, în vederea pensionarii, se face pe baza înregistrării acestora în carnetul de muncă conform decretului nr. 92/1976 privind carnetul de muncă, cu modificările ulterioare sau pe baza unei adeverințe emise de angajatorul la care a lucrat salariatul respectiv. (4) În cazul distrugerii arhivelor, perioada lucrată în condiții deosebite, dovedită cu acte, se poate reconstitui, potrivit legii, prin hotărâre judecătorească."
Ori, în speță, în cărțile de muncă ale reclamanților nu au fost făcute aceste mențiuni, iar reclamanții nu au invocat drept motiv al solicitării ca instanța să constate desfășurarea activității în grupa I de munca în procent de 100% față de distrugerea arhivei de personal a societății, respectiv distrugerea cărții de muncă.
Mai mult decât atât, reclamanții puteau uza de prevederile Ordinului 50/1990 atunci când acest act normativ era în vigoare, iar nu tocmai la acest moment când ordinul este deja abrogat prin Legea nr. 19/2000.
În conformitate cu dispozițiile art. 173 din Codul muncii, S.C. E. S.A. nu poate fi obligată la emiterea unor adeverințe pentru activitatea desfășurată în procent de 100% atâta timp cât reclamanții au fost angajații altor societăți comerciale, iar ultimul angajator al reclamanților care deține și relații despre locul de muncă preluat (dacă mai există) poate constata dacă îndeplinește condițiile pentru procent de 100% întrucât este cel care, ex iure, deține, documentele verificabile corespunzătoare și arhiva privind personalul.
Prin Ordinul Ministrului Muncii, Familiei și Egalității de Șanse nr. 590/2008, a fost aprobată procedura privind modul de întocmire și eliberare a adeverințelor prin care se atestă activitatea desfășurată în locurile de muncă încadrate în Grupa I și/sau a-ll-a;
La art. 2 din Ordinul mai sus menționat s-a dispus ca aceste adeverințe să se întocmească numai pe baza documentelor verificabile aflate în evidențele angajatorilor sau deținătorilor de arhivă, iar societatea nu a deținut și nu deține arhiva de personal a reclamantului C. C.;
Față de cele învederate, solicită să se admită apelul declarat de către S.C. E. S.A. și în consecință să se modifice sentința atacată, în sensul respingerii acțiunii formulate de către reclamanți, ca neîntemeiată.
Intimatul-reclamant a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat.
Apelanta-pârâtă a depus răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiate a susținerilor formulate de intimați prin întâmpinare.
Apelul nu este fondat, dispozițiile Ordinului 50/1990 și ale HG 257/2011 fiind corect aplicate de tribunal.
Astfel, întinderea timpului lucrat in locurile de muncă ce atrag încadrarea in grupe de muncă este cea prevăzută de art. 7 din OG 50/1990, care stabilește că încadrarea in grupele I și II de muncă se face proporțional cu timpul efectiv lucrat la locurile de muncă incluse in aceste grupe, cu condiția ca pentru grupa I-a, personalul să lucreze in aceste locuri cel puțin 50% iar pentru grupa a II-a cel puțin 70% din programul de lucru.
Cu privire la timpul efectiv lucrat de reclamanți în condițiile grupei I de muncă se reține că prin hotărâre definitivă și irevocabilă s-a constatat că activitatea reclamanților s-a desfășurat în condiții de grupa I de muncă.
Ordinul 590/15. 09. 2008, publicat in MO la 24. 09. 2008, a reglementat prin art. 7 din Anexa nr. 1 procedura privind modul de întocmire și eliberare a adeverințelor stabilind că pentru a putea fi valorificată, adeverința prevăzută în Anexă se completează în mod obligatoriu la toate rubricile prevăzute, făcând referire și la procentul in care salariatul și-a desfășurat activitatea in grupe de muncă.
Mențiunea consemnării procentului în adeverință este obligatorie și în condițiile legislației actuale, respectiv a HG 257/2011 privind normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, oficiile Casei Județene de Pensii refuzând să ia în considerare adeverințele din care lipsește procentul prevăzut inițial de ordinul 50/1990, ceea ce echivalează cu imposibilitatea de a beneficia de soluția favorabilă obținută anterior în fața instanțelor, fiind vorba de un aspect ce ține de întinderea dreptului recunoscut.
În considerentele sentinței 4012/10.09.2012 ce îi vizează pe reclamanți, devenită irevocabilă potrivit deciziei_/29.11.2012 și care se opune cu putere de lucru judecat societății angajatoare, se precizează că aceștia au desfășurat activitate în condiții de grupa I de muncă pentru întreaga perioadă menționată, în program de lucru prelungit peste 8 ore, în ture alternative. Instanța nu a făcut vreo precizare că perioada pentru care se recunoaște grupa I de muncă ar fi fost supusă unor reduceri ale timpului efectiv lucrat în aceste condiții.
De asemenea, prin expertiza de specialitate efectuată la tribunal în dosarul de față s-a arătat că pentru îndeplinirea atribuțiilor de serviciu specifice gr.I de muncă obținute de reclamanți, a fost necesară prezența permanentă la locul de muncă, cu expunere la riscurile specifice în timpul de lucru integral, expertul concluzionând că sunt justificate solicitările reclamanților privind încadrarea în grupa I de muncă în procent de 100 % din timpul normal de lucru, pentru perioadele stabilite prin sentința 4012/10.09.2012.
Toate acestea demonstrează, cu prisosință, că reclamanții au prestat activități în condiții de gr. I de muncă, în procent de 100 %, dispoziția angajatorului nefiind unicul mijloc de probă apt să demonstreze acest fapt, mai ales că, în cazul de față procedura încadrării si nominalizării în grupă, față de reclamanți, nu a fost parcursă de societatea angajatoare, acest beneficiu fiindu-le recunoscut prin hotărâre judecătorească irevocabilă.
Împrejurarea că atât cererea reclamanților cât si considerentele sentinței au avut ca temei dispozițiile Ordinului 50/1990, în prezent abrogate, este lipsită de relevantă, câtă vreme se solicită aplicarea acestora la situații ivite în perioada lor de activitate.
De altfel, aplicarea ordinului 50/1991 a fost stabilită, cu putere de lucru judecat, prin sentința irevocabilă, astfel că în prezenta cauză nu mai poate fi discutat dacă reclamanții au acces la procedura judiciară numai în condițiile distrugerii arhivei de personal a societății si cărții de muncă.
Nu sunt fondate apărările apelantei privind imposibilitatea de a elibera adeverința solicitată de reclamanți întrucât nu are evidențe din care să rezulte desfășurarea activității în procent de 100% în grupa I de muncă, instanța suplinind prin hotărârea pronunțată toate cerințele din actul normativ special, deoarece a administrat probe pe care le-a valorificat pentru a concluziona că se impune ca pârâta să fie obligată la eliberarea adeverinței.
De altfel, în condițiile în care prin sentința anterioară irevocabilă s-a stabilit în sarcina apelantei obligația de acordare a grupei de muncă, în mod evident precizarea procentului în care reclamanții și-au desfășurat activitatea în grupă nu poate fi pusă în sarcina altui angajator, cele două chestiuni fiind indisolubil legate, din perspectiva dispozițiilor art. 7 alin. 1 din Ordinul 50/1990.
Așa fiind, în temeiul dispozițiilor art. 480 C.proc.civ. apelul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de apelanta-pârâtă .. cu sediul în București .. 9, sectorul 1, împotriva sentinței civile nr.1735 din 03.07.2014, pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant S. L. IRE Tg. J., cu sediul procesual ales la Cabinet individual avocat C. D., din C., ., nr. 23, ., jud. D., în numele membrilor de sindicat B. S., B. C., D. D., Harangus V., O. I., O. S., F. A.-N., A. N.-C., G. C.-C., F. I., având ca obiect drepturi bănești.
Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 16 Octombrie 2014.
Președinte, G. I. | Judecător, E. B. | |
Grefier, E. O. |
Red. jud. E. B.
Tehn. E.O.
4 ex./31.10.2014
Jud. fond L. T.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... → |
|---|








