Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 3847/2014. Curtea de Apel CRAIOVA

Sentința nr. 3847/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 08-07-2014 în dosarul nr. 3716/95/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 2900/2014

Ședința publică de la 08 Iulie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. P.

Judecător O. C. G.

Grefier D. S. O.

x.x.x.x.x.x

Pe rol, judecarea apelului declarat de reclamantul G. V., împotriva sentinței civile nr. 3847/01.07.2013, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ CFR SA BUCUREȘTI PRIN SUCURSALA BANAT OLTENIA, având ca obiect „drepturi bănești”.

La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat că prin încheierea de ședință din data de 05 noiembrie 2013 judecarea cauzei a fost suspendată pentru lipsa nejustificată a părților și că, potrivit referatului întocmit de grefă, s-a dispus, din oficiu, repunerea pe rol a cauzei pentru constatarea perimării, după care;

Din oficiu, în baza dispozițiilor art.416 Cod pr. civ., instanța a ridicat excepția perimării apelului, urmând a se pronunța asupra acestei excepții.

CURTEA

Asupra apelului civil de față:

Prin sentința civilă nr. 3847/01.07.2013, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosar nr._, s-a respins acțiunea formulată de reclamantul G. V., în contradictoriu cu pârâta S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ "C.F.R. MARFĂ" S.A., prin SUCURSALA BANAT – OLTENIA, C..

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:

C.F.R. Marfă S.A. este o societate comercială pe acțiuni cu capital stat, aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor, în conformitate cu prevederile art.2 din H.G. nr.581/1998, având obligația să se încadreze în bugetele de venituri și cheltuieli aprobate conform procedurii prevăzute de lege.

În conformitate cu prevederile art.1 alin.1 și 2 din O.G. 1/2007:

„(1) Bugetele de venituri si cheltuieli ale unităților din subordinea, coordonarea sau sub autoritatea ministerelor, celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale, precum si a autorităților publice centrale se aproba prin ordin al ordonatorului principal de credite sau prin decizie a primului-ministru, după caz, cu respectarea prevederilor legale in vigoare.

(2) Bugetele unităților care sunt cuprinse in bugetul general consolidat se aproba prin ordin comun al ordonatorului principal de credite, ministrului finanțelor publice si al ministrului muncii, solidarității sociale si familiei”.

Potrivit disp. art. 2 din O.G. 1/2007:

„Bugetele de venituri si cheltuieli ale unităților care primesc sume de la bugetul de stat si cele ale unităților monitorizate în baza prevederilor art. 11 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 79/2001 privind întărirea disciplinei economico - financiare si alte dispoziții cu caracter financiar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 59/2002, cu completările ulterioare, se aprobă prin ordin comun al ministrului de resort, ministrului finanțelor publice si al ministrului muncii, solidarității sociale si familiei, cu respectarea prevederilor legale in vigoare”.

De asemenea, potrivit disp. art. 15 alin.1-4 din O.U.G 37/2008, prin care s-a abrogat O.G. 1/2007:

„(1) Bugetele de venituri și cheltuieli ale operatorilor economici cu capital sau patrimoniu integral ori majoritar de stat aflați în subordinea, coordonarea, sub autoritatea sau în portofoliul ministerelor, celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale, precum și al autorităților publice centrale se aprobă prin hotărâre a Guvernului inițiată de ordonatorul principal de credite, cu avizul Ministerului Economiei și Finanțelor și al Ministerului Muncii, Familiei și Egalității de Șanse.

(2) Bugetele de venituri și cheltuieli ale filialelor operatorilor economici prevăzuți la alin. (1) se aprobă prin ordin comun al ordonatorului principal de credite, al ministrului economiei și finanțelor și al ministrului muncii, familiei și egalității de șanse.

(3) Bugetele de venituri și cheltuieli privind activitatea de privatizare ale instituțiilor publice implicate se aprobă prin hotărâre a Guvernului, cu avizul Ministerului Finanțelor Publice.

(4) Pentru operatorii economici prevăzuți la alin. (1) și (2), ministerele, celelalte organe de specialitate ale administrației publice centrale, precum și autoritățile publice centrale au obligația de a prezenta la Ministerul Economiei și Finanțelor situațiile financiare anuale, în vederea avizării acestora din punctul de vedere al încadrării în nivelul veniturilor și cheltuielilor cuprinse în bugetele de venituri și cheltuieli anuale”.

Conform art. 7 alin. 1din O.U.G. 79/2008, “ fundamentarea fondului de salarii anual, prevăzut în bugetul de venituri și cheltuieli al operatorilor economici, se va face pe baza indicelui de creștere a câștigului salarial mediu brut lunar, care nu va putea fi mai mare de 60% din indicele de creștere a productivității muncii, calculat în unități valorice comparabile sau în unități fizice, după caz ”.

Prin acțiunea de față s-a solicitat să fie obligată pârâta - S.N.T.F.M. C.F.R. Marfă S.A. la acordarea următoarelor drepturi salariale: salariul suplimentar pentru anii 2009 și 2010, ajutorul material cuvenit cu ocazia sărbătorilor de C. și P. pentru anul 2010, premierea acordată de Ziua Feroviarilor pentru anul 2010 și contravaloarea primei de vacanță.

De asemenea, s-a mai solicitat obligarea pârâtei să calculeze și să plătească drepturile de mai sus în conformitate cu prevederile contractului colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010, art. 41 alin. 3 lit. a, respectiv la valoarea salariului minim brut de 700 lei, precum și obligarea pârâtei la acordarea de daune interese, constând în actualizarea sumelor datorate cu rata inflației și dobânda legală, calculate de la data scadenței acestora, până la data plății efective.

Referitor la salariul suplimentar, instanța reține că este prevăzut la art. 30 alin. 1 din contractul colectiv de muncă pe anul 2009/2010 al C.F.R. Marfă S.A., înregistrat la D.M.P.S. București sub nr.2584/04.06.2009, conform căruia, pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul societății poate primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv, iar în conformitate cu prevederile de la alin. 3 sumele necesare pentru plata salariului suplimentar provin din veniturile realizate de societate.

Salariul suplimentar este prevăzut și în contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități în transportul feroviar nr.2836/2006, la art. 30 alin.1, conform căruia, pentru munca ireproșabilă desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, salariații unităților feroviare vor primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv, iar în conformitate cu prevederile de la alin., fondul necesar pentru plata salariului suplimentar se constituie lunar din veniturile realizate de societate.

De asemenea, în contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, la art. 43 alin.2, se prevede acordarea celui de - al 13-lea salariu egal cu salariul de bază brut al angajatului avut în luna decembrie a anului precedent, precum și faptul că va fi acordat în primul semestru al anului următor. La alin.3 al aceluiași articol, însă se prevede că, la nivel de unitate, condițiile de diferențiere, diminuare sau anulare a participării salariaților la fondul de premiere lunar sau anual, la salariu de merit, cât și la al 13-lea salariu, se stabilesc în funcție de posibilități, printr-un regulament aprobat în acest sens de comisia paritară.

Prin urmare, instanța a reținut că pentru acordarea salariului suplimentar este necesară realizarea de venituri care să permită constituirea fondului pentru plata acestuia .

Cu privire la ajutoarele materiale cuvenite pentru sărbătorile de P. și C., instanța a reținut că sunt prevăzute de art. 64 din la contractul colectiv de muncă pe anul 2009/2010 al C.F.R. Marfă S.A., înregistrat la D.M.P.S. București sub nr.2584/04.06.2009 și art. 71 din contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar nr. 2836/2006, în cuantum stabilit cel puțin la nivelul clasei unu de salarizare. De asemenea, aceleași articole prevăd, pentru ziua Feroviarului, acordarea unei premieri al cărei cuantum va fi stabilit de Consiliul de Administrație, cel puțin la nivelul clasei unu de salarizare, în funcție de posibilitățile financiare ale societății.

Așadar, referitor la premierea pentru ziua Feroviarului, instanța reține că pentru stabilirea și acordarea acestui drept salariaților este necesară emiterea unei hotărâri de către Consiliul de Administrație, în funcție de posibilitățile financiare ale societății.

Potrivit actului adițional nr. 1713/21.04.2010 la contractul colectiv de muncă pe anul 2009/2010 al C.F.R. Marfă S.A., înregistrat la D.M.P.S. București sub nr.2584/04.06.2009, în anul 2010, ajutoarele materiale cuvenite pentru sărbătorile de P. și C. și premierea aferentă Zilei Feroviarului nu se mai acordă în anul 2010. De asemenea, prin același act adițional s-a convenit că salariul suplimentar nu se mai acordă pentru anul 2010.

Așadar, modificarea contractului colectiv de muncă a fost realizată prin actul adițional încheiat între reprezentanții sindicatelor și reprezentanții administrației și nu a fost contestat, ori în conformitate cu prevederile art. 283 slin.1 lit. d din Codul muncii (art. 268 alin.1 lit. d din Codul muncii republicat), nulitatea unui contract colectiv de muncă se poate invoca doar pe durata de existență a acestui contract. Având în vedere și prevederile art. 244 din Codul muncii, forma în vigoare în perioada în litigiu, potrivit cărora clauzele contractului colectiv de muncă pot fi modificate pe parcursul executării lor, în condițiile legii, ori de câte ori părțile convin acest lucru, instanța reține că salariații – membrii de sindicat nu sunt îndreptățiți la acordarea ajutoarelor materiale de Paști, C. și Ziua Feroviarilor pentru anul 2010.

De asemenea, așa cum rezultă din fluturașul de salariu pe luna ianuarie 2010, pârâta a plătit reclamantului prima de vacanță pentru anul 2010, astfel că este neîntemeiat capătul de cerere având ca obiect plata acestui drept bănesc.

Față de considerentele expuse, instanța a reținut că acțiunea de față este neîntemeiată.

Cu privire la capătul de cerere privind acordarea salariului suplimentar pentru 2009, așa cum s-a arătat anterior, prin încheierea pronunțată la primul termen de judecată – 27.05.2013, a fost admisă excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată din oficiu.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul G. V., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, arătând că instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală dată cu interpretarea greșită a legii..

Apelul declarat este perimat.

Din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 05 noiembrie 2013, când cauza a fost suspendată în temeiul dispozițiilor art. 411 alin.1 pct.2 Cod procedură civilă, pentru lipsa nejustificată a părților.

În conformitate cu dispozițiile art.416 Cod pr. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar și împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni

Constatând că de la data încheierii de suspendare prezenta cauză a rămas în nelucrare mai mult de 6 luni din motive imputabile părții, nemaiîndeplinindu-se nici un act de procedură în vederea judecării cauzei, instanța, în baza art. 416 și urm. Cod procedură civilă, urmează a constata perimat apelul formulat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Constată perimat apelul declarat de reclamantul G. V., împotriva sentinței civile nr. 3847/01.07.2013, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ CFR SA BUCUREȘTI PRIN SUCURSALA BANAT OLTENIA, având ca obiect „drepturi bănești”.

Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședința publică de la 08 Iulie 2014

Președinte,

M. P.

Judecător,

O. C. G.

Grefier,

D. S. O.

Red.jud.O.C.G.

Tehn.MC/4 ex.

Data red.14.07.2014

j.f. A.B.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 3847/2014. Curtea de Apel CRAIOVA