Acţiune în constatare. Sentința nr. 3/2014. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 25-11-2014 în dosarul nr. 12449/63/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 4583
Ședința publică de la 25 Noiembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE -P. P. – Judecător
-M. C. - Judecător
Grefier D. M.
XXX
Pe rol, judecarea apelului declarat de pârâta . sediul în București, ..9, sector 1, împotriva sentinței numărul 3162 din data de 20 mai 2014, pronunțată de Tribunalul D. – Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul numărul_, în contradictoriu cu reclamantul M. I., cu domiciliul în C., ., județul D., cu pârâta . SA, cu sediul în C., ., județul D., având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns avocat M. N., reprezentându-l pe intimatul reclamant M. I., lipsind apelanta pârâtă . intimata pârâtă . SA.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care a învederat depunerea din partea apelantei a relațiilor solicitate de către instanță, prin care se comunică data efectivă a primirii hotărârii, apelul fiind declarat și motivat în termenul legal.
Instanța, în raport de relațiile depuse de către apelanta pârâta . că apelul este declarat în termenul legal.
Având în vedere că nu mai sunt cereri de formulat, apreciază că nu se mai impune a se pronunța cu privire la estimarea duratei necesare pentru cercetarea procesului și, potrivit art. 482 raportat la art. 244 NCPC, constată cercetarea procesului încheiată și acordă cuvântul părții prezente pentru a pune concluzii.
Avocat M. N. pentru intimatul reclamant M. I., solicită respingerea apelului ca nefondat, menținerea sentinței ca temeinică și legală, fără cheltuieli de judecată, depune practică judiciară și concluzii scrise.
CURTEA:
Asupra apelului de față:
Prin sentința nr.3162 din 20 mai 2014 pronunțată de Tribunalul D. în dosarulnr._, s-a admis acțiunea precizată formulată de reclamantul M. I., cu domiciliul în C., ., jud.D. în contradictoriu cu pârâtele . cu sediul în București, ..9, Sector 1 și pârâta . C. cu sediul în C., ., jud. D.. S-a constatat că activitatea desfășurată de reclamant la pârâta S.C. E. S.A., în perioada 12.09.1978 – 01.04.1992 se încadrează în grupa a II-a de muncă conform prevederilor pct.3 din Ordinul nr.50/1990 coroborat cu prevederile H.G. 1223/1990, iar pentru perioadele 01.08.1973 - 05.10.1973, 01.07.1974 – 01.10.1974, 01.04.1992 – 12.07.1999 se încadrează în grupa a II-a de muncă conform prevederilor pct.3 din Ordinul nr.50/1990, Anexa 2, poziția 210, în procent de 90% pentru toate perioadele solicitate. A fost obligată pârâta . C. să elibereze reclamantului o adeverință în acest sens.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut și motivat următoarele:
Mai întâi s-a analizat excepția inadmisibilității (excepție de procedură), privind condițiile exercitării dreptului de a sesiza instanța, după care, calitatea procesuală pasivă (excepție de fond), în conformitate cu disp. art. 248 alin. 1 C.p.c. Nu se poate stabili că în speță ar exista o condiție legală, neîndeplinită de către reclamant, pentru exercitarea dreptului de a sesiza instanța. Așadar, nu se poate reține inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată, precizată. Faptul că Ordinul nr. 50/1990 a fost abrogat prin art. 198 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, începând cu data la care această lege a intrat în vigoare, 01.04.2001, nu conduce la o altă concluzie în privința cererilor vizând o perioadă de timp anterioară datei indicate, actul normativ producând efecte juridice în interval de timp vizat. Dacă a fost efectuată sau nu, la nivelul unității angajatoare, procedura de nominalizare a locurilor de muncă și a persoanelor care efectuează activitățile ce se încadrează în grupele I și II de muncă, în conformitate cu dispozițiile Ordinului nr. 50/1990, nu constituie un impediment la promovarea prezentei acțiuni, așa cum a reținut și Înalta Curte de Casație și Justiție. Ar fi inechitabil ca, unei persoane care a lucrat în mod real în condițiile specifice grupei de muncă, să nu i se poată stabili această calitate și drepturile subsecvente din pricina unei neglijențe ce nu îi incubă, ci aparține în primul rând angajatorului în cazul în care a neglijat să purceadă la parcurgerea procedurii. Constatarea are ca obiect nu un fapt ci o situație care presupune multe implicații juridice, deci un "drept" în sensul art. 35 din noul C.p.c. (fostul art. 111 din C.p.c. 1865).
Prin urmare, instanța a respins ca neîntemeiată excepția inadmisibilității cererii.
Având în vedere practica neunitară a instanței de control judiciar, faptul că reclamantul a lucrat pentru pârâtă în perioada analizată, după cum reiese din carnetul de muncă, instanța a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive.
Asupra fondului, instanța a retinut că reclamantul si-a desfășurat activitatea in cadrul pârâtei ., efectuând lucrări de întreținere, revizie, reparație, lucrări de lichidare a avariilor si incidentelor la instalațiile electrice sub tensiune si scoase de sub tensiune.
Expertiza tehnica efectuată în cauză, a identificat mediul de lucru, condițiile grele in care-si desfășoară activitatea petenții, riscurile la care sunt supuși, condițiile de microclimat nefavorabil, atât prin perceperea efectivă a instalațiilor electrice, a atribuțiunilor de serviciu ale petenților, echipamentului din dotare, felul muncii desfășurate de fiecare in parte, cat si din observarea înscrisurilor privind condițiile grele de munca si factorii de risc, a analizat buletinele de determinare prin expertizare, rapoartele Comitetului de securitate si Sănătate in Muncă la nivel central al .>
Expertiza efectuată în cauză a concluzionat următoarele:
Sunt justificate susținerile reclamantului privind faptul că a efectuat și a participat la efectuarea de lucrări specifice ( exploatare, întreținere, reparații și proiectare) a instalațiilor electrice sub tensiune, similare cu cele ce se pot încadra în grupe de muncă, în condiții deosebite determinate de :- caracteristicile, volumul și complexitatea instalațiilor de înaltă tensiune;- specificul, volumul, complexitatea și responsabilitatea sarcinii de muncă pentru asigurarea funcționării neîntrerupte a SEN;- existența riscurilor de accidentare prin electrocutare specifice instalațiilor electrice de înaltă și joasă tensiune prin exploatare;- suprasolicitări fizice și psihice determinate de responsabilitatea sarcinii de muncă în asigurarea funcționării sistemului energetic național;- lucru în aer liber, cu microclimat nefavorabil și temperaturi extreme (vara și iarna), indiferent de anotimp, pentru intervenții de avarii ziua sau noaptea, iarna sau vara, pe viscol, furtună, intemperii, calamități naturale,- lucru în condiții deosebite recunoscute de către administrație în CCM prin acordarea de sporuri de salariu, CO suplimentar.
Pe fondul cauzei, la obiectivul expertizei, expertul a concluzionat că se poate răspunde afirmativ în sensul că, pentru reclamantul M. I., se justifică încadrarea conform prev.Ord.50/1990, pct.10 ( privind activitatea la locuri de muncă cu condiții diferite), astfel:- în grupa a-II- a de muncă, conform prev.pct.3 din Ord.50/1990 coroborat cu prev.HG 1223/1990, pentru perioada 12.09.1978 – 01.04.1992 în care a desfășurat activitate ca subinginer proiectant; - în grupa a –II –a de muncă, conform prev. pct.3 din Ord.50/1990(cu completările ulterioare) anexa 2, poz.210, pentru perioadele 01.08.1973 – 05.10.1973, 01.07.1974 – 01.10.1974, 01.04.1992 – 12.07.1999 în care a desfășurat activitate ca electrician și respectiv subinginer la Serviciul Exploatare.
În raport cu toate acestea nu se justifică solicitarea reclamantului privind încadrarea în grupa I de muncă.
Activitatea reclamantului a fost analizată detaliat mai sus, în sensul ca acesta s-a desfășurat preponderent pe teren însă și la birou pentru elaborarea documentelor specifice și ca urmare se poate justifica încadrarea într-un procent de 90%.
Având in vedere ca potrivit art. 171-187 din Codul Muncii angajatorul veghează la protejarea securității si sănătății salariaților, intimata nu a dovedit cu nici un înscris ca eventualele masuri de securitate luate sunt de natura sa înlăture posibilitatea încadrării in grupa a II a de munca .
Oricum, toate apărările vizează așa zise masuri luate după 1.04.2001-momentul abrogării Ord. 50/1990, așadar nu au relevanta in cauza, perioada vizata de reclamanți fiind pana la momentul respectiv.
De altfel, așa cum a arătat ICCJ, complet format din 9 judecători, prin decizia nr.258/20.09.2004, Ordinului 50/1990, nu i se poate restrânge aplicarea, numai la activitățile și funcțiile prevăzute în forma inițială a actului în lipsa unei dispoziții exprese a însuși organului de autoritate emitent sau a unui act normativ de ordin superior. O atare interpretare se impune cu atât mai mult, cu cât forma dobândită de ordinul respectiv prin completările și modificările ulterioare a fost menită să elimine inconsecvențele și inechitățile existente.
De aceea, a accepta restrângerea sferei de aplicare a ordinului și a crea categorii distincte de beneficiari, în raport cu situația pe care aceștia o aveau atunci când i s-au adus modificări sau completări, ar însemna să se creeze discriminări tocmai acolo unde s-a urmărit tratarea egală și nediferențiată a tuturor celor care au activat în condiții similare de muncă, indiferent de perioada în care au lucrat.
Apărarea referitoare la caracterul limitativ al ordinului este neîntemeiată, deoarece principiul de baza al încadrărilor in grupe superioare de munca nu este regăsirea in liste, ci încadrarea se face pe baza existentei condițiilor de munca deosebite si a uzurii capacității de muncă a persoanelor care lucrează in acest climat nefavorabil.
Această concluzie se regăsește în Nota de Fundamentare la HG 1223/1990, prin Decizia nr.87/1999 a Curții Constituționale - nu exista nici o rațiune să se mențină un regim discriminatoriu pentru persoanele care au activat in aceleași funcții, in ceea ce privește beneficiul grupei superioare de muncă.
Acceptându-se că accesul la o grupa superioara de munca sa se facă numai pentru funcțiile trecute in forma inițiala a ordinului, nu se realizează o rezolvare echitabila a persoanelor îndreptățite, ci se creează un nou criteriu discriminatoriu, in contradicție cu dispozițiile cu valoare de principiu ale Codului muncii, dar si in contradicție cu art. 6 din Convenția Europeana a Drepturilor si Libertăților Fundamentale ale Omului, alături de inechitatea de tratament creata printr-o norma juridica.
În ce privește determinarea timpului de lucru afectat pentru activitățile desfășurate de reclamant, expertul a concluzionat că este de 90% .A avut în vedere următoarele aspecte:- sarcina de muncă și timpul efectiv lucrat în condiții deosebite trebuie apreciat prin analiza complexă a tuturor operațiilor direct productive, a timpilor de pregătire a lucrărilor, a nevoilor fiziologice, a timpilor de odihnă și refacere, a orelor suplimentare efectuate de reclamant în numeroase situații pentru intervenții la avarii, - obligația stabilirii timpului efectiv revine administrației în sensul identificării situațiilor în care personalul este nevoit să desfășoare activitate la locuri de muncă diferite, în condiții de muncă diferite care ar impune încadrarea diferențiată.- timpul efectiv de lucru trebuia stabilit în funcție de sarcinile de muncă prin fisa postului sau prin prevederile legale care reglementează atribuțiile de serviciu.
În consecință față de considerentele expuse, găsind întemeiată acțiunea, aceasta a fost admisă așa cum a fost precizată, iar, în baza art.40 alin 2 lit.h a fost obligată pârâta . C. să elibereze reclamantului, față de care s-a constatat că și-a desfășurat activitatea în grupa a – II-a de muncă pe perioadele solicitate, adeverințe care să ateste grupa a II-a de muncă pe perioadele solicitate.
Împotriva sentinței a formulat apel pârâta .-o pentru nelegalitate și netemeinicie, motivând următoarele:
Instanța de fond face confuzie între activitatea desfășurata în condițiile grele de munca si activitate încadrată în grupa I sau II de munca:
Trebuie specificat faptul ca, sporul pentru condiții grele de munca are alta natura juridica si acordarea acestora sau neacordarea acestuia nu are legătura cu încadrarea unui loc de munca în grupa I sau II de munca. Sporul pentru condiții grele de munca reprezintă o suma corecta de bani pe care o primește salariatul, pe când încadrarea in grupa I sau II de munca se face in vederea pensionarii, așa cum prevede Ordinul 50/1990; - condițiile potrivit cărora un loc de munca se încadrează in grupa I sau II sunt bine reglementate de actele normative corespunzătoare, fapt pentru care este neîntemeiata solicitarea reclamantului de a i se acorda grupa I sau II de munca, instanța neavând competență in acest sens.
Instanța de fond nu a ținut cont de faptul ca activitățile si categoriile profesionale cuprinse in anexa 1 la Ordinul nr.50/1990 sunt enumerate in mod expres si in consecința anexa este limitativa si nu enunțiativa. Activitatea de Subinginer Proiectant desfășurata de către intimatul-reclamant, nu este enumerata ca fiind încadrata in Grupa I sau II de munca;
Așa cum se prevede in art. 2 din Decretul - Lege nr. 68/1990 pentru înlăturarea unor inechități în salarizarea personalului (abrogat de anexa din Legea nr. 158/2004) "locurile de munca si activitățile care se încadrează in grupele I si II de munca, vor fi precizate, la propunerea ministerelor, de Ministerul Muncii si Ocrotirilor Sociale, Ministerul Sănătății si Comisia Naționala pentru Protecția Muncii, în termen de 30 zile de la data emiterii prezentului decret-lege".
Așa cum este știut, Ordinul nr.50/1990 a fost emis in baza Legii nr.3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat si asistența socială si în conformitate cu art. 2 din Decretul - lege nr. 68/1990. In acest ordin sunt precizate locurile de munca, activitățile si categoriile profesionale cu condițiile deosebite care se încadrează în grupele I si II de munca in vederea pensionarii (la art.1 si 2 din acest ordin se prevăd expres locurile de munca).
Simpla afirmație sau apreciere a expertului cu privire la încadrarea activității de subinginer proiectant, pe care a desfășurat-o intimatul - reclamant la fostele entități IRE, nu poate duce la concluzia încadrării in grupe de munca a activității desfășurate de către acesta.
Sentința pronunțata de către instanța de fond încalcă dispozițiile prevăzute la pct. 6 din Ordinul 50/1990 cu privire la nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I si II de munca, care prevăd expres faptul că această nominalizare se face de conducerea unităților împreuna cu sindicatele libere din unități, ținându-se seama de condițiile deosebite de munca concrete în care își desfășoară activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, condiții nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizica sau nervoasa, risc deosebit de explozie etc.) ori pentru activitatea de subinginer proiectant nu au fost făcute astfel de nominalizări întrucât, așa cum a reținut si instanța de fond (pagina 7 alin 2 din sentința), activitatea desfășurata de intimatul-reclamant era o activitate de birou pentru elaborarea unor documente specifice sistemului energetic;
Instanța de fond nu a reținut la pronunțarea sentinței obligativitatea îndeplinirii unor condiții prevăzute în mod expres de actele normative mai sus menționate astfel:- la punctul 5 din Ordinul nr. 50/1990, se prevede expres faptul ca existenta condițiilor deosebite la locurile de muncă cu noxe trebuie sa rezulte din determinările de noxe, efectuate de către organele Ministerului Sănătății sau laboratoarele de specialitate proprii ale unității. Aceste determinări trebuie confirmate de către Inspectorii Teritoriali pentru Protecția Muncii (I.T.M.) care, la data efectuării analizei, constata ca s-au aplicat toate masurile posibile de nominalizare a condițiilor si ca toate instalațiile de protecție a muncii funcționau normal.
S-a precizat faptul ca reclamantul nu a dovedit ca locurile de munca pe care instanța de fond le-a considerat ca fiind încadrate în Grupa II de munca au fost determinate in contextul mai sus arătat, si confirmate de către inspectorii pentru protecția muncii (ITM);
Curtea Constituțională a statuat în mod constant în jurisprudența sa că "principiul egalității în fața legii presupune un tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea, el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluții diferite pentru situații diferite." Mai mult, a supune persoanele care au desfășurat munca în grupa I sau II de muncă unui tratament juridic identic cu cel aplicabil persoanelor care au desfășurat munca de subinginer proiectant munca preponderent de birou, aflate în mod evident într-o situație diferită sub aspectul condițiilor în care s-a desfășurat activitatea, este de natură să aducă atingere prevederilor art. 16 alin 1 din Constituție, in sensul că instituirea unui tratament juridic egal pentru persoane aflate în situații diferite poate dobândi semnificația încălcării principiului egalității în drepturi a cetățenilor.
Apelul este fondat.
Astfel, prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a învederat instanței că a desfășurat activitate în condiții de gr.I de muncă potrivit Ordinului nr.50/1990, fără a menționa poziția din anexă la care s-ar încadra activitatea prestată în aceste condiții. A solicitat să se constate că prin exercitarea atribuțiilor de serviciu a efectuat activități care implicau factori de risc și suprasolicitare fizică și psihică, și responsabilitate deosebită în condiții nefavorabile.
Intimata . învederat primei instanțe, prin întâmpinarea depusă la dosar, că reclamantul nu a fost nominalizat de către conducerea unității și sindicat în vederea încadrării în grupele de muncă conform cerințelor prev. de la art.6 din Ordinul nr.50/1990 și nu au existat nici determinări exacte ale timpului de muncă efectiv lucrat, pentru a stabili procentul lucrat în astfel de condiții.
Este adevărat că potrivit art. 3 din Ordinul 50/1990, beneficiază de încadrarea în grupele I și II de muncă, potrivit celor menționate, fără limitarea numărului, personalul care este în activitate: muncitori, ingineri, subingineri, maiștri, tehnicieni, personal de întreținere și reparații, controlori tehnici de calitate, precum și alte categorii de personal care lucrează efectiv la locurile de muncă și activitățile prevăzute în anexele nr. 1 și 2.
Potrivit art. 5 din același ordin, existența condițiilor deosebite la locurile de muncă cu noxe trebuie să rezulte din determinările de noxe, efectuate de către organele Ministerului Sănătății sau de laboratoarele de specialitate proprii ale unităților. Aceste determinări trebuie confirmate de către inspectorii de stat teritoriali pentru protecția muncii care, la data efectuării analizei, constată că s-au aplicat toate măsurile posibile de normalizare a condițiilor și că toate instalațiile de protecție a muncii funcționau normal.
De asemenea, potrivit art. 6, nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I și II de muncă se face de către conducerea unităților împreună cu sindicatele libere din unități, ținându-se seama de condițiile deosebite de muncă concrete în care își desfășoară activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, condiții nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică sau nervoasă, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare etc.).
Mai mult, potrivit art. 7 din același ordin, încadrarea în grupele I și II de muncă se face proporțional cu timpul efectiv lucrat la locurile de muncă incluse în aceste grupe, cu condiția ca, pentru grupa I, personalul să lucreze în aceste locuri cel puțin 50%, iar pentru grupa II, cel puțin 70% din programul de lucru.
La art.14, se menționează că pentru perioada de activitate desfășurată între 01.08.1973 – 05.10.1973, 01.07.1974 – 01.10.1974, 01.04.1992 – 12.07.1999 încadrarea în grupele I și II de muncă se face proporțional cu timpul lucrat, așa cum a fost stabilit prin precizările Ministerului Muncii și Ministerului Sănătății nr. 11.860/1969, fără a se condiționa de existența buletinelor de determinare a noxelor.
Reiese, din economia acestor prevederi legale, că încadrarea unei activități desfășurate de o persoană într-o grupă sau alta de muncă, presupune un proces de analiză a condițiilor concrete în care se desfășoară această activitate, raportat la o anumită perioadă din programul de lucru, în care trebuie să se desfășoare această activitate, fără a fi necesară existența buletinelor de determinare a noxelor pentru perioadele menționate expres, însă angajatorul împreună cu sindicatele erau singurii în măsură să nominalizeze persoanele care se încadrează în grupa I sau II de muncă, iar pentru perioadele ulterioare, aceste determinări erau necesare, dar la rândul lor trebuiau confirmate de inspectorii de stat teritoriali pentru protecția muncii.
Proba cu expertiză încuviințată de prima instanță potrivit art.201 Cod pr.civilă, nu este edificatoare, întrucât expertul nu putea verifica în concret condițiile de muncă anterioare anului 2001, făcând doar o descriere generală a sistemului energetic național, și a atribuțiilor din fișa postului reclamantului. Expertiza constituie un mijloc de probă care are aceeași valoare cu oricare din probele administrate, instanța nefiind legată de concluziile raportului de expertiză, care au doar valoarea unor elemente de convingere, lăsate la libera ei apreciere.
O analiză concretă a sferei de aplicare a Ordinului nr.50/1990 și la alte categorii de personal, duce la concluzia că aceste dispoziții nu se pot extinde și asupra reclamantului, atât timp cât locul de muncă ale acestuia nu se regăsește în Anexa nr.1 și Anexa nr.2 la Ordinul 50/1990, care cuprinde o enumerare expresă și limitativă a activităților și locurilor de muncă care se încadrează în grupe I și II de muncă, iar, pe de altă parte, nu există un acord al angajatorului cu sindicatele, care să nominalizeze persoanele care se încadrează în grupa I sau II de muncă, între care și reclamantul.
Nu poate fi reținută în cauză aplicarea principiului nediscriminării și similitudinii, atât timp cât reclamantul nu se regăsește în situații identice cu cele ale persoanelor cărora li s-a recunoscut grupa superioară de muncă, iar decizia nr.87/1999 a Curții Constituționale vizează situația persoanelor la momentul intrării în vigoare a Decretului Lege nr.68/1990, aceea de persoane în activitate și de persoane cu raporturile de muncă încetate, ori transferate în alte locuri de muncă care nu mai are caracterul avut în vedere de lege, pentru recunoașterea grupelor I și II de muncă.
Față de considerentele expuse, constatând nelegală și netemeinică soluția de admitere a acțiunii, pronunțată de instanța de fond, în baza art. 480 alin. 2 Cod pr.civilă, se va admite apelul și se va schimba sentința apelată, în sensul că se va respinge acțiunea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de pârâta . sediul în București, ..9, sector 1, împotriva sentinței numărul 3162 din data de 20 mai 2014, pronunțată de Tribunalul D. – Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul numărul_, în contradictoriu cu reclamantul M. I., cu domiciliul în C., ., județul D., cu pârâta . SA, cu sediul în C., ., județul D..
Schimbă sentința, în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamantul M. I..
Decizie definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 25 Noiembrie 2014.
Președinte, P. P. | Judecător, M. C. | |
Grefier, D. M. |
Red.jud.P.P./09.12.2014
Tehn.M.D.5 ex
J.f.R.S.G.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... → |
|---|
