Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 3266/2014. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3266/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 15-09-2014 în dosarul nr. 16930/63/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 3266
Ședința publică de la 15 Septembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. S.
Judecător M. P.-P.
Grefier A. C.
x.x.x.
Pe rol judecarea apelului declarat de apelantul reclamant S. Administrației Publice Forța Legii pentru N. G. N. împotriva sentinței civile nr. 2097 din 09.04.2014 pronunțată de Tribunalul D., Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului D., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns consilier juridic D. A. A. pentru apelantul reclamant S. Administrației Publice Forța Legii pentru N. G. N. și consilier juridic G. C. T. pentru intimata pârâtă Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care a învederat că apelul a fost declarat și motivat în termen, după care;
Instanța constatând că nu mai sunt cereri de formulat și excepții de invocat, a apreciat cauza în stare de soluționare și a acordat cuvântul asupra apelului de față.
Consilier juridic D. A. A., pentru apelantul reclamant S. Administrației Publice Forța Legii, pentru N. G. N., a solicitat admiterea apelului, schimbarea sentinței și pe fond admiterea acțiunii conform motivelor expuse în cererea de apel.
Consilier juridic G. C. T., pentru intimata pârâtă Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului, a pus concluzii de respingere a apelului ca nefondat și de menținere a sentinței apelate ca fiind temeinică și legală pentru motivele arătate prin întâmpinare.
CURTEA
Asupra apelului civil de față :
Prin sentința civilă nr.2097 din 09.04.2014 pronunțată de Tribunalul D., Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, s-a respins acțiunea formulată de reclamantul S. Administrației Publice Forța Legii pentru N. G. N., în contradictoriu cu intimata pârâtă Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului D..
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
Reclamanta, reprezentată în cauză de sindicatul reclamant, are calitatea de salariat al pârâtei, fiind încadrată cu contract individual de muncă pe durată nedeterminată, în funcția de instructor de educație principal și, în consecință , instanța a apreciat că îi sunt aplicabile dispozițiile Legii–Cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, pentru anul 2011, ale Legii nr. 283/ 2011 - pentru anul 2012, iar pentru anul 2013, salarizarea personalului public a fost asigurată prin OUG nr.19/2012 aprobată cu modificări prin Legea nr.182/2012.
În LEGEA–CADRU nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice în anul 2010 este reglementată salarizarea personalului Familia Ocupațională de Funcții Bugetare"Sănătate",fiind cuprinse toate unitățile sanitare, de asistență medico-socială și de asistență socială, în Anexa nr.III a Legii cadru la Capit.II "Reglementări specifice personalului din sănătate, din unitățile de asistență medico-socială și din unitățilede de asistență socială/servicii sociale ".
În art.2 al.(1) al acestui capitol se prevede "Munca prestată de personalul din unitățile sanitare, de asistență socială și de asistență medico-socială, în vederea asigurării continuității activității, în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, se plătește cu un spor de 100 % din salariul de bază al funcției îndeplinite".
La alin.(2) este prevăzut că " munca astfel prestată și plătită nuse compensează și cu timp liber corespunzător".
Prin art. 9 din LEGEA nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice s-a prevăzut că " În anul 2011, munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru de către personalul din sectorul bugetar încadrat în funcții de execuție sau de conducere, precum și munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, se vor compensa numai cu timp liber corespunzător".
În LEGEA nr. 283 / 2011 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar se prevede la art. 7 că " În anul 2012, munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru de către personalul din sectorul bugetar încadrat în funcții de execuție sau de conducere, precum și munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, se vor compensa numai cu timp liber corespunzător".
Prin O.U.G. nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum și unele măsuri fiscal-bugetare se prevede la art. 2 că "prevederile art.7 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 19/2012, aprobată cu modificări prin Legea nr. 182/2012, și ale art. 1 alin. (4) și (5), art. 2, 3, art. 4 alin. (1) și (2), art. 6, 7, 9, 11, art. 12 alin. (2) și art. 13 ale art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum și pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 283/2011, se aplică în mod corespunzător și în anul 2013".
Toate aceste acte normative reprezintă norme de excepție, întrucât reglementează numai un segment al raporturilor de muncă și anume, salarizarea, și privește doar o categorie de subiecti și anume, personalul plătit din fonduri publice.
Legea nr.53/2003- Codul muncii reprezintă norma cu caracter general, în acest sens fiind dispozitiile art.1 care prevăd " prezentul cod reglementează domeniul raporturilor de muncă, modul în care se efectuează controlul aplicării reglementărilor din domeniul raporturilor de muncă și jurisdicția muncii ".
Raportându-se la relația general – special sau normă generală-normă specială, reclamantul ignoră caracterul și efectele normelor de excepție reprezentate de actele normative privind salarizarea enunțate anterior, norme care se aplică înaintea normelor speciale și, cu atât mai mult, înaintea normelor generale, strict în cazurile în care legea le prevede.
Legiuitorul este cel care a dispus ca tot personalul din sectorul bugetar încadrat în funcții de conducere sau de execuție, care își desfășoară activitatea în zilele în care nu se lucrează "în cadrul schimbului normal de lucru " (sau în afara acestui cadru) să beneficieze de timp liber corespunzător, revenind, așadar, la regula instituită de Codul muncii prin art 142 alin 1.
Mai mult, sporul de 100%, așa cum este reglementat de art.142 C.Muncii, nu este un spor cu reglementare unică și exclusivă deoarece însuși Codul Muncii prin al.2 prevede acordarea acestui spor doar în măsura în care nu se aplica regula compensării cu timp liber corespunzător din "motive justificate".
O altă critică a reclamantului vizează atitudinea unor alte unități bugetare din aceeași familie ocupațională care, dând expresie preeminenței normei speciale, astfel cum acestea au înțeles-o, au acordat sporul de 100% solicitat.
Dispozițiile prohibitive referitoare la plata sporului, se aplică fără deosebire tuturor categoriilor de salariați ai instituțiilor finanțate de la bugetul de stat.
Cu toate acestea, anumite categorii sociale, chiar bugetare, se pot bucura de o . drepturi și beneficii care lise adresează, determinat de faptul că unitățile în care funcționează pot fi finanțate atât din fondurile bugetare, cât și din fonduri proprii (de ex, provenite din contractele încheiate cu CAS de spitale publice ), drepturi care însă, nu sunt aplicabile altor categorii de salariați din sistemul bugetar.
Întrucât unitatea pârâtă se finanțează exclusiv de la bugetul de stat, aceasta are obligația de a se supune dispozițiilor legale incidente în materia salarizării.
Concluzionând, instanța constată că susținerile reclamantului nu sunt întemeiate, prin prevederi legale anuale imperative, cu caracter de excepție, norme ce se aplică cu prioritate față de normele generale, s-a stabilit că nu se plătește sporul, ci se acordă doar timp liber corespunzător, astfel că – pentru considerentele expuse, acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul S. Administrației Publice Forța Legii pentru N. G. N., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea apelului reclamanta a arătat că în mod corect Legea nr.284/2010 constituie normă aplicabilă, drepturile salariale ale apelantei fiind stabilite de această lege.
Instanța a apreciat că prin art.9 din Legea nr.285 / 2010, art.7 din Legea nr. 283 /2011 și Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.84/2012 a fost suspendată plata sporului de 100% pentru munca prestată în zilele de repaus săptămânal, sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, nu se lucrează, fiind compensate cu timp liber corespunzător.
Legea-cadru nr. 284/2010 a operat pe întreaga perioadă pentru care a solicitat constatarea dreptului, fiind în vigoare și în prezent, în timp ce normele de excepție invocate de instanță au operat pe secvențe anuale, fără a modifica articolele invocate din actul de bază pe care și-a întemeiat acțiunea, operând însă la modul general.
Instanța nu a observat și în mod greșit nu a constatat că personalul din unitățile sanitare și de asistență socială și medico-socială care asigură continuitatea activități cadrul schimbului normal de lucru, categorie din care face parte apelanta, se bucură o reglementare expresă - art. 2 Cap. II din Anexa III la legea cadru, excepțională în raport de norma referitoare la „tot personalul din sectorul bugetar",care este în vigoare și aplicabilă începând cu anul 2011 până în prezent, și în continuare.
Instanța a constatat că „în afara excepțiilor expres prevăzute de lege" prevederi legale care suspendă plata sporului de 100 % sunt aplicabile tuturor salariaților din sectorul bugetar.
Susținerea sa este că apelanta se înscrie în excepțiile expres prevăzute de lege,categoria din care face parte aceasta fiind prevăzută distinct de legiuitor, excepțional, în art. 2 Cap. II Anexa III la Legea cadru nr. 284/ 2010.
In situația în care legiuitorul nu ar fi dorit ca această Anexă să producă efecte, ar fi reglementat prin normele anuale arătate de instanță lipsa aplicabilității acesteia.
Opinia sa coincide cu cea a autorității legale de reglementare în domeniul muncii și protecției sociale la nivel național - Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, anume că personalul din unitățile de asistență socială are dreptul să beneficieze de sporul de 100% prevăzut de Legea-cadru nr. 284/2010, situație asupra căreia instanța de fond nu s-a pronunțat în niciun fel.
Faptul că această categorie de personal, din care face parte apelanta, desfășoară o activitate profesională continuă, în cadrul schimbului de lucru, care include zile în care în conformitate cu prevederile legale în vigoare nu se lucrează - sâmbete, dumici și sărbători legale - este indiscutabil, intimata-pârâtă confirmă această împrejurare.
În mod greșit a reținut instanța de fond că pârâta ar fi procedat compensarea muncii efectuate cu timp liber corespunzător, deoarece din actele depuse la dosar de intimata-pârâtă rezultă tocmai contrariul.
Reclamantul solicită instanței de cenzură să observe că în niciunul dintre înscrisurile depuse nu sunt individualizate ore libere plătite apelantei-reclamante în următoarele 60 de zile, cum ar fi trebuit să fie în situația existenței unei compensări pentru timpul lucrat în zilele de sâmbătă și duminică, precum și de sărbători legale.
Din actele depuse în dosar reiese că apelanta a lucrat în regim continuitate, în ture de 12 h lucrate urmate de 24 h libere, fără a-i fi niciodată compensată în următoarele 60 de zile munca efectuată în zilele în care nu lucrează.
Actele depuse dovedesc, și nu este contestat în niciun fel de intimata-pârâtă, ci ultimii trei ani această categorie de personal nu a beneficiat de compensarea cu f liber corespunzător, așa cum prevede legea, dintr-un motiv justificat, din cauza lipse, personal a instituției publice, constrânsă prin reglementările legale în vigoare să angajeze personal suficient, corespunzător posturilor vacante - OUG nr. 34 / 2009.
Instanța de fond s-a aflat într-o vădită eroare în ceea ce privește motivarea
conform căreia intimata ar fi compensat munca efectuată cu timp liber
corespunzător, ceea ce demonstrează că nu a cercetat actele depuse în sdș
încălcând principiul rolului activ al judecătorului prevăzut de NCPC.
Susține apelanta că în măsura în care angajatorul, din orice motive, nu s-a aliniat conduitei impuse de norma de excepție, neacordându-i salariatului apelant timpul corespunzător, s-ar fi creat premisele unui conflict de drepturi susceptibil de a fi soluționat de către instanță potrivit legii, salariatul fiind îndreptățit la o despăgubire „grevată" pe răspunderea patrimonială prevăzută de art. 253 alin. 1 Codul muncii.
Reținerea instanței potrivit căreia salariatul apelant căruia nu i-a fost compensat/ timpul lucrat cu timp liber corespunzător ar avea dreptul la despăgubiri nu este corectă.
Această optică a instanței este greșită, fiind contrazisă de Codul Muncii - art. 142 alin. (2), care prevede că în cazul în care din motive justificate nu se acordă zile libere, pentru munca prestată în zilele de sărbătoare legală, salariații beneficiază de un spor la salariul de bază ce nu poate fi mai mic de 100% din salariul de bază corespunzător muncii prestate în programul normal de lucru, așadar nu despăgubiri - cum în mod greșit a înțeles judecătorul fondului.
Art. 142 din Codul Muncii se referă tocmai la salariații care lucrează în unitățile sanitare, în scopul asigurării asistenței, la locurile de muncă în care activitatea nu poate fi întreruptă datorită specificului activității, pentru acești salariați și dreptul comun prevede compensarea cu timp liber corespunzător în următoarele 30 de zile sau plata unui spor de 100% în caz contrar.
Legea nr. 284/ 2010 art. 2 din Cap. II din Anexa III, prevede că munca prestată de personalul din unitățile sanitare, de asistentă socială și de asistentă medico-socială, în vederea asigurării continuității activității, în zilele de repaus săptămânal, de sărbători egale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare nu se lucrează în cadrul schimbului normal de lucru se plătește cu un spor de 100% din salariul de bază al funcției îndeplinite.
Din aceste motive - prevederile legale invocate și faptul că în speță nu a fost asigurată compensarea cu timp liber - am solicitat instanței plata sporului de 100% așa cum prevede legea, echivalând cu noțiunea de despăgubiri prev. de art. 253 alin. 1 din Codul Muncii.
Interpretarea textelor legale trebuia să se facă astfel încât să respecte voința legiuitorului, ceea ce în cazul de față nu s-a întâmplat. Instanța de fond a încălcat acest principiu, interpretând speța dedusă judecății împotriva punctului de vedere al MMFPS exprimată prin adresa nr."1257/ IG/_/ RG/ 1743/ GB din 16.05.2013, aflată la dosar, asupra căreia nu s-a pronunțat în niciun fel. Cu atât mai mult cu cât și alte ministere care compun Guvernul, inclusiv Ministerul Sănătății, având rol de coordonator metodologic al domeniului sănătății și asistenței, au plătit și plătesc fără întrerupere din anul 2011 angajaților lor aceste drepturi.
A solicitat admiterea apelului, schimbarea sentinței civile, în sensul admiterii acțiunii.
Apelul este nefondat pentru considerentele ce succed.
În esență, apelul reclamantului pune în discuție prevalența Legii cadru 284/2010 față de celelalte norme ce reglementează compensarea muncii efectuate în zile de repaus săptămânal, în zilele de sărbătoare legală și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare nu se lucrează.
Potrivit art.137 din C. Muncii este obligatorie acordarea repausului săptămânal cumulată cu plata unui spor la salariu, în cazul în care repausul în zilele de sâmbătă și duminică ar prejudicia interesul public sau desfășurarea normală a activității.
Pentru munca prestată în unitățile sanitare precum si în alte unități în care activitatea nu poate fi întreruptă datorită specificului activității, în zilele de sărbătoare legală, art. 142 din C. Muncii prevede că salariații beneficiază de compensare cu timp liber corespunzător în următoarele 30 de zile. Numai în cazul în care această compensare nu este posibilă, acordarea unui spor de 100 % din salariul de bază constituie o alternativă.
Potrivit art. 1 alin 2 din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, începând cu data 01.01.2011, drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar sunt și rămân în mod exclusiv, cele prevăzute în această lege.
Cu privire la personalul din unitățile sanitare, de asistență socială și de asistență medico-socială, art. 2 din Cap. II din Anexa III la Legea nr.284/2010 stabilește că munca prestată de această categorie de personal, în vederea asigurării continuității activității, în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, se plătește cu un spor de 100% din salariul de bază al funcției îndeplinite. Textul mai prevede că această muncă nu se compensează și cu timp liber corespunzător.
Cum această dispoziție legală se aplică, în exclusivitate, unor subiecte strict determinate si anume, personalului bugetar contractual din cadrul direcțiilor de asistentă și protecție socială, în mod evident ea are caracter de reglementare specială în materia drepturilor salariale cuvenite acestei categorii și exclude aplicarea reglementării cuprinse în norma generală, reprezentată de Codul Muncii, potrivit principiul „specialia generalibus derogant”.
Interpretând coroborat dispozițiile art. 59-62 din Legea 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, Curtea reține că existenta unei legi speciale nu poate împiedica adoptarea, în același domeniu, a unor norme de excepție, cu caracter temporar, spre a reglementa raporturile sociale generate de situații excepționale.
În virtutea acestor dispoziții, într-un anume context economic generat de criza economică, pentru anii 2011, 2012 și 2013 au fost adoptate norme de excepție care stabilesc o modalitate diferită de compensare a muncii prestate în zilele de repaus săptămânal, în zilele de sărbătoare legală și în celelalte zile în care potrivit legii nu se lucrează și anume, compensarea muncii numai cu timp liber corespunzător.
Mai exact, în perioada 2011-2013 normele de excepție inserate în art. 9 din Legea 285/ 2010, art. 7 din Legea 283/2011 și art. 2 din OUG 84/2012, au schimbat conținutul normativ al legii speciale, 284/2010, compensarea muncii sub forma unui spor la salariu fiind temporar interzisă și înlocuită cu timp liber plătit, dispoziții ce se aplică, fără nici o deosebire, întregului personal bugetar.
Fiind acte normative de excepție, ce derogă de la actele normative generale și de la cele speciale, divergența ivită între acestea și norma actului normativ general sau special se rezolvă, în mod evident, în favoarea normelor de excepție.
Din perspectiva acestor considerente, Curtea apreciază că este incorect argumentul apelantului conform căruia Legea-cadru nr.284/2010 a operat pe întreaga perioadă pentru care a solicitat plata sporului, în realitate, fiind suspendate efectele acesteia pe perioada de timp pentru care au acționat normele de excepție evocate.
Este de subliniat și faptul că în domeniul salarizării angajaților din mediul public, Curtea Constituțională a afirmat constant că legiuitorul este în drept să instituie anumite sporuri la indemnizațiile și salariile de bază, premii periodice și alte stimulente, pe care le poate diferenția în funcție de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula, în funcție de veniturile bugetare pe care le realizează, acestea nefiind drepturi fundamentale, consacrate și garantate de Constituție (decizia 1.601 din 9 decembrie 2010 si decizia 1.250 din 7 octombrie 2010).
În ceea ce privește adresele invocate de apelant, emise de MMFPS și diverse unități sanitare, Curtea precizează că acestea nu sunt apte să impună o altă interpretare a legilor evocate, instanța fiind cea investită să interpreteze dispozițiile legale aplicabile în cauză.
Prin urmare, se justifică pe deplin concluzia potrivit căreia în perioada 2011-2013 este exclusă acordarea sporului prevăzut de Legea nr. 284/2010, art. 137, 142 din C. Muncii, opțiunea legiuitorului, exprimată în legile anuale de salarizare, fiind aceea de a compensa munca în zilele de repaus săptămânal, în zilele de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare nu se lucrează, numai cu timp liber corespunzător.
Fată de împrejurarea că prin acțiunea dedusă judecății reclamantul nu a invocat refuzul angajatorului de a-i acorda timp liber corespunzător în compensare și nici plata unei despăgubiri pentru eventualul abuz comis de angajator, instanța nu are de lămurit aceste chestiuni, fiind pe deplin incidente dispozițiile art. 9 C.proc.civ.
Pentru considerentele arătate, ce completează motivarea sentinței, Curtea apreciază ca fiind corectă respingerea acțiunii, astfel că, în baza art. 480 Cod procedură civilă, apelul reclamantului se va respinge ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul declarat de apelantul reclamant S. Administrației Publice Forța Legii cu sediul în C.. . nr. 32 jud. D., pentru membrul de sindicat N. G. N. cu CNP:_, împotriva sentinței civile nr. 2097 din 09.04.2014 pronunțată de Tribunalul D., Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului D., cu sediul în C., .. 22, jud. D. .
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 15 Septembrie 2014.
Președinte, C. S. | Judecător, M. P.-P. | |
Grefier, A. C. |
Red.jud.C.S.
Tehn.MC/4 ex.
Data red.19.09.2014
j.f. D.S.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... | Contestaţie decizie de concediere. Hotărâre din 02-04-2014,... → |
|---|
