Obligaţie de a face. Decizia nr. 241/2014. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 241/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 31-01-2014 în dosarul nr. 4054/101/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 241
Ședința publică de la 31 Ianuarie 2014
Completul compus din:
Președinte C. R.
Judecător T. R.
Grefier S. C.
x.x.x.
Pe rol, pronunțarea asupra dezbaterilor care au avut loc în ședința publică de la 16 ianuarie 2014 privind judecarea contestației formulată de contestatorul V. V., cu domiciliul în Drobeta Turnu Severin, ., județul M., în contradictoriu cu intimatele C. NAȚIONALĂ DE PENSII PUBLICE, cu sediul în București, ., sector 2, C. JUDEȚEANĂ DE PENSII M., cu sediul în Drobeta Turnu Severin, b.dul C. I, nr. 3, județul M., reținută spre rejudecare ca urmare a anulării sentinței numărul 78 din data de 30 mai 2013, pronunțată de Tribunalul M. – Secția conflcite de muncă și asigurări sociale în dosarul numărul_, prin decizia numărul 345 din data de 14 noiembrie 2013, pronunțată de Curtea de Apel C. – Secția I civilă, având ca obiect obligație de a face - Hotărârea nr.3994/11.02.2013.
La apelul nominal au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită din ziua dezbaterilor.
Dezbaterile din ședința publică de la 16 ianuarie 2014 au fost consemnate în încheierea de la acea dată, care alături de încheierile din data de 23 ianuarie 2014 și 30 ianuarie 2014, face parte integrantă din prezenta decizie, când instanța, în temeiul dispozițiilor art. 396 alin.(1) din Noul Cod de procedură civilă, a amânat pronunțarea în cauză.
CURTEA:
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
1. Prin sentința nr.78 din data de 30 mai 2013, pronunțată de Tribunalul M. – Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul numărul_ s-a respins contestația formulată de reclamantul V. V. în contradictoriu cu pârâtele C. Națională de Pensii Publice și C. Județeană de Pensii M..
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut:
Reclamantul V. V. a fost înscris la pensie pentru limită de vârstă, drepturile de pensie fiind stabilite în temeiul Legii 19/2000 conform deciziei_/03.08.2009 emisă de C. Județeană de Pensii M., ulterior pensia fiind recalculată prin adăugarea unui stagiu de cotizare realizat în luna iulie 2009 conform deciziei din 28.10.2009.
Prin cererea înregistrată sub nr._/29.11.2011 reclamantul a solicitat recalcularea pensiei prin valorificarea veniturilor suplimentare obținute în acord global conform adeverinței nr. 38/16.03.2009 eliberata de fostul angajator ..
Cererea de recalculare a pensiei a fost respinsă de C. Județeană de Pensii M. prin decizia nr. 149.993/25.09.2012 cu motivarea că veniturile cuprinse în adeverințe și obținute în acord global nu au caracter permanent conform anexei 15 din HG 257/2011 (Normele de aplicare a Legii nr. 263/2010) și nu au făcut parte din baza de calcul a pensiei conform legislației anterioare datei de 01.04.2001.
În conformitate cu art.149 alin. 1 din Legea nr.263/2010 decizia a fost contestată la Comisia de Contestații Pensii din cadrul Casei Naționale de Pensii Publice.
Prin hotărârea nr.3994/11.02.2013 contestația a fost respinsă reținând că decizia contestată este legală deoarece sumele încasate în acord global nu constituie sporuri cu caracter permanent și nu au făcut parte din baza de calcul al pensiilor anterior datei de 01.04.2001 și nu pot fi valorificate la determinarea punctajelor lunare în conformitate cu art. 165 alin. 2 din Legea 263/2010.
În conformitate cu art. 152 alin. 2 Legea 263/2010 hotărârea a fost atacată în instanță în prezentul litigiu.
Din examinarea deciziei Casei Județene de Pensii și Hotărârea Comisiei de Contestații Pensii instanța a apreciat că acestea sunt legale și temeinice.
Așa cum s-a arătat în motivarea acțiunii, reclamantul a invocat Decizia nr. 19/17.10.2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Decizia 19/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție privind examinarea recursului în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la stabilirea și recalcularea pensiilor din sistemul public provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat prin luarea în considerare a formelor de retribuire obținute în acord global, prevăzute de art. 12 alin. 1 din Legea retribuirii după cantitatea și calitatea muncii nr. 57/1974 prevede că în interpretarea dispozițiilor art. 2 lit. e, art. 78 și art. 164 alin. 1 și 2 din Legea nr. 19/2000 și ale art. 1 și 2 din OUG 4/2005 privind recalcularea pensiilor stabilește că formele de retribuire obținute în acord global prevăzute de art. 12 alin. 1 Legea 57/1974 vor fi luate în considerare la stabilirea și recalcularea pensiei dacă au fost incluse în salariul brut și pentru acestea au fost plătite contribuțiile la sistemul public de pensii.
Această decizie face referire la interpretarea și aplicarea unitară a unor dispoziții din Legea nr.19/2000 care a fost abrogată prin Legea nr. 263/2010.
Potrivit art.518 Cod procedură civilă decizia în interesul legii își încetează aplicabilitatea la data modificării, abrogării sau constatării neconstituționalității dispozițiilor legale care au făcut obiectul interpretării.
Ca atare, dezlegarea dată problemelor de drept nu mai este obligatorie pentru instanțe după data abrogării Legii 19/2000.
Pe de altă parte în mod corect a fost respinsă cererea reclamantului de recalculare a pensiei în conformitate cu art. 165 alin. 2 Legea 263/2010.
Articolul 165 alin. 2 Legea nr. 263/2010 prevede că pe lângă salariile prevăzute în alin. (1) la determinarea punctajelor lunare se au în vedere și sporurile cu caracter permanent care, după data de 1 aprilie 1992, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care au fost înscrise în carnetul de muncă sau dovedite cu adeverințe eliberate de angajatori conform legislației în vigoare.
Articolul 127 din HG 257/2011- Normele de aplicare a Legii nr. 263/2010 prevede că sporurile cu caracter permanent care se pot valorifica la stabilirea și recalcularea drepturilor de pensie sunt prevăzute în anexa 15 și potrivit acesteia nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual întrucât nu au făcut parte din baza de calcul al pensiei anterior datei de 1 aprilie 2001 formele de retribuire în acord sau cu bucata.
Pentru ca un spor să intre în calculul pensiei trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții: să fi avut caracter permanent, să fi făcut parte din baza de calcul a pensiilor anterior datei de 1 aprilie 2001, să se fi reținut contribuțiile la pensie suplimentară, să fie înregistrat în carnetul de muncă sau dovedit cu adeverințe.
Ori în cazul de față aceste condiții nu sunt îndeplinite cumulativ, așa cum s-a arătat mai sus (sporul nu a făcut parte din baza de calcul al pensiei anterior datei de 1 aprilie 2001) motiv pentru care nu pot fi valorificate veniturile obținute în acord global la recalcularea pensiei.Așa fiind, acțiunea reclamantului a fost respinsă ca nefondată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul V. V., criticând-o pentru nelegaalitate și netemeienicie.
S-a arătat că decizia nr.19/2011 a ÎCCJ prin care a fost admis recursul în interesul legii are aplicabilitate în continuare și este opozabilă instanțelor de judecată chiar dacă Lg. 19/2000 a fost abrogată, arătându-se că instanța superioară a dorit să se lămurească acest aspect și pentru viitor.
Potrivit recursului în interesul legii, în situația în care se constată că adeverințele care cuprind sume salariale reprezentând venituri suplimentare pentru munca în acord au fost incluse în salariul de bază brut este firesc ca partea din contribuția cu care a fost alimentat bugetul asigurărilor sociale să revină foștilor salariați prin valorificare la recalcularea drepturilor de pensie.
Având în vedere că atât C. Jud. de Pensii cât și C. Națională de Pensii - Comisia Centrală de Contestații nu au ținut cont de adeverința 38/2009 și 151/2012 și de decizia 19/2011 a ÎCCJ s-a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței, anularea hotărârii emisă de C. Națională de Pensii și obligarea la emiterea unei noi decizii de recalculare a pensiei ținând cont de sporurile cu caracter permanent conform adeverințelor menționate.
La data de 20.09.2013 intimata C. JUDEȚEANĂ DE PENSII M. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, menținerea ca temeinică și legală a sentinței instanței de fond.
La termenul din 31.10.2013 Curtea a recalificat în cauză calea de atac formulată în cauză ca fiind apel, urmând a fi soluționat ca atare, recalificarea fiind făcută pentru motivele arătate în această încheiere de ședință atașată la dosarul cauzei.
2. Prin decizia nr. 345 din data de14 noiembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel C. – Secția I Civilă a fost admis apelul declarat de reclamantul V. V., împotriva sentinței numărul 78 din data de 30 mai 2013, pronunțată de Tribunalul M. – Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul numărul_, în contradictoriu cu pârâtele C. NAȚIONALĂ DE PENSII PUBLICE, C. JUDEȚEANĂ DE PENSII M..
A fost anulată sentința și reținut procesul spre rejudecare.
A fost fixat termen la 12 decembrie 2013.
Pentru a se pronunța astfel Curtea a constatat apelul ca fiind fondat și a fost admis pentru considerentele arătate în continuare:
Potrivit disp. art. 425 alin. 1 lit. b Noul Cod procedură civilă, hotărârea trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.
Așadar, obligația instanței consacrată legislativ, de a-și motiva hotărârea adoptată, are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt, încadrarea în drept, examinarea probelor și argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant și, nu în ultimul rând, raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată, clar expus și întemeiat pe considerente de drept.
Obligația motivării este valabilă atât pentru prima instanță, cât și pentru instanțele de control judiciar, în apel sau în recurs.
Astfel, o decizie nemotivată pronunțată în primă instanță cu apel este anulabilă în condițiile art. 480 alin. 6 Noul Cod procedură civilă, sau o hotărâre pronunțată în primă instanță cu recurs, este supusă casării în condițiile art. 488 alin. 1 pct. 6 Noul Cod procedură civilă, după cum o hotărâre nemotivată pronunțată în recurs este anulabilă în contestație în anulare, potrivit art. 503 alin. 2 pct. 3 Noul Cod procedură civilă.
Pe de altă parte, motivele expuse trebuie să nu fie contradictorii, să fie clare și explicite, deci între acestea trebuie să existe o concordanță deplină, astfel că în situația în care acțiunea se soluționează pe fond, concluzia instanței nu trebuie să fie contradictorie în raport cu premisa de lucru, după cum și în situația în care considerentele expuse, fie și pe scurt, vizează o soluționare pe excepție a acțiunii, concluzia finală ce justifică soluția pronunțată, trebuie să concorde cu aceste considerente.
În cauză, motivarea deciziei tribunalului nu a răspuns tuturor acestor exigențe legale.
În aceste condiții, hotărârea pronunțată este afectată de nelegalitate, fiind incidente disp. art. 174 alin. 1 Noul Cod procedură civilă, potrivit cărora nulitatea este sancțiunea care lipsește total sau parțial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerințelor legale, de fond sau de formă.
Pentru a ajunge la această concluzie, Curtea a avut în vedere faptul că hotărârea primei instanțe cuprinde pe de-o parte motive contradictorii și, pe de altă parte, cuprinde considerente generale, neaplicate concret la cazul în speță, raportat la obiectul acțiunii promovate în cauză, respectiv la pretențiile deduse judecății.
În ceea ce privește motivele contradictorii, Curtea a constatat caracterul confuz si contradictoriu al concluziei exprimate de instanță ca urmare a aplicării și interpretării disp. art. 518 Noul Cod procedură civilă, vizând încetarea efectelor deciziei pronunțată în recurs în interesul legii, aceea potrivit căreia dezlegarea dată prin RIL 19/2011, nu mai e obligatorie pentru instanțe.
Astfel, concluzia instanței a lăsat să se înțeleagă faptul că legea interpretată prin RIL de către ICCJ ar putea fi aplicată, dar că instanța nu mai este ținută de interpretarea dată de RIL, ci ar avea libertatea să dea textului de lege propria interpretare.
Or, în orice cauză judiciară, nu se pune problema aplicării unei decizii RIL, ci a unei legi așa cum a fost interpretată prin decizia pronunțată într-un recurs în interesul legii.
Așadar, problema care trebuia stabilită ca premisă de lucru, era aceea a stabilirii clare a actului normativ aplicabil în cauză, în raport și cu normele tranzitorii cuprinse în legea 263/2010, dar și a altor dispoziții cuprinse în acest act normativ și care trimit la legislația anterioară, în situația în care dreptul la pensie al reclamantului s-a născut sub imperiul legii 19/2000 care cuprinde la rândul ei dispoziții tranzitorii, iar cererea de recalculare este formulată sub imperiul noii legi.
O astfel de problemă nu a fost ridicată în cauză, iar simpla trimitere la disp. art. 518 Noul Cod procedură civilă la care s-a adăugat concluzia analizată în precedent, nu satisfac o astfel de cerința.
În aceeași ordine de idei, Curtea a reținut că totuși, în final prima instanță a motivat respingerea acțiunii în raport cu dispozițiile cuprinse în Legea 263/2010 și a normelor ulterioare de aplicare aprobate prin HG 257/2011, dar fără a fi expus vreun argument în această privință și fără a se interpreta și aplica normele tranzitorii din acest act normativ.
Totuși, și din această perspectivă, motivarea primei instanțe a fost deficitară, fiind incompletă și cuprinzând termeni foarte generali, deci fără aplicare la datele concrete ale speței.
Astfel, simpla reproducere a unor dispoziții legale cuprinse fie în lege, fie în alt act normativ secundar, dat în aplicarea legii, nu satisface exigențele unei motivări în fapt și în drept, a unei motivări adecvate și suficiente în așa fel încât și beneficiarul hotărârii să fie în măsură să combată aplicat punctul de vedere al instanței și, în egală măsură, ca instanța de control judiciar să poată să verifice modul de stabilire a stării de fapt și de aplicare a legii în primă instanță – potrivit art. 479 alin. 1 Noul Cod procedură civilă.
Deci, motivarea hotararii judecătorești presupune obligatia de a prezenta motive concrete care sa sustina concluziile ( CEDO - D. c. Romaniei Cererea nr. 4710/04).
Pe de altă parte, dreptul părților la un proces echitabil, așa cum este reglementat în practica instanței de contencios european al drepturilor omului, prin raportare la art. 6 din CEDO, presupune deci obligația instanței de a analiza susținerile părților, acceptând sau înlăturând motivat apărările acestora, ( CEDO, cauza Ruiz Torija c.Spaniei, Hotărârea din 9 decembrie 1994),
Curtea europeană a apreciat ca nefiind satisfăcută cerința unei motivări adecvate și suficiente, ignorarea de către instanță a obligației de a examina efectiv mijloacele, argumentele și propunerile de probă ale părților, fără a aprecia pertinența lor ( cauza van de Hurk c. Olandei, Hotărârea din 19 aprilie 1994).
Așadar, în speță, s-a constatat că tribunalul nu a îndeplinit condiția unei examinări efective și nu a oferit o argumentație cuprinzătoare pentru soluția de respingere a acțiunii, hotărârea pronunțată fiind anulabilă în condițiile art. 480 alin. 6 raportat la art. 174 alin. 1 Noul Cod procedură civilă.
Prin urmare, în baza art. 480 alin. 1 teza II Noul Cod procedură civilă și art. 480 alin. 6 Noul Cod procedură civilă, s-a anulat hotărârea atacată și s-a reținut procesul spre judecare.
Având în vedere că numai hotărârea atacată este afectată de nelegalitate, iar nu și actele de procedură anterioare în tot sau în parte, nu s-a dispus anularea acestei proceduri, urmând a fi reluată după anulare, de la momentul procesual anterior pronunțării sentinței.
S-a fixat termen în acest sens, la data de 12 decembrie 2013, pentru când vor fi citate părțile.
La termenul de la 12 decembrie 2013, la cererea reclamantului prin apărător, s-a acordat termen pentru a se depune practică judiciară ce vizează speța în cauză.
La data de 10.01.2014 reclamantul a depus concluzii însoțite de practică judiciară, respectiv sentința sentința nr. 102 din data de 09 mai 2012, pronunțată de Tribunalul M. – Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr._, extras de pe portalul Curții de Apel C. privind soluția dată recursului declarat în același dosar, decizia civilă nr.95 din data de 21 ianuarie 2010, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara - Secția litigii de muncă și asigurări sociale în dosarul nr._, sentința civilă nr. 612 din data de 07 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Cluj – Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr._, sentința civilă nr.2955 din data de 08.04.2008, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VIII a conflicte de muncăși asigurări sociale, decizia civilă nr.654/R/2009 din data de 17 martie 2009, pronunțată de Cutea de Apel Cluj – Secția civilă, de muncăși asigurări sociale pentru minori și familie, decizia civilă nr. 960/M din data de 02 iulie 2009, pronunțată de Curtea de Apel B. – Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale, sentința civilă nr.3228 din data de14 septembrie 2011, pronunțată de Tribunalul Tulcea – Secția civilă, comercială și contencios administrativ, decizia nr. 19 din_ privind judecarea recursului în interesul legii pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.
La data de14.01.2014 pârâta C. Județeană de Pensii M. a depus la dosarul cauzei concluzii scrise solicitând respingerea acțiunii, menținerea ca temeinice și legale atât a Hotărârii nr.3994/11.02.2013 emisă de Comisia Centrală de Contestații cât și a deciziei nr._/2012 emisă de aceasta.
3. Contestația este neîntemeiată și se va respinge ca atare, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Reclamantul este pensionar, dreptul la pensie fiind stabilit prin Decizia_ din 28.10.2009.
La data de 29.11.2011, sub nr._, a formulat o cerere de recalculare a pensiei, respectiv a punctajelor lunare și a punctajului mediu anual, cu luarea în calcul a veniturilor suplimentare obținute prin forma de retribuire în acord global, conform adeverinței eliberate de unitate, nr. 39 din 16 martie 2009, depunând în acest sens la dosarul cauzei, odată cu formularea cererii introductive de instanță, o altă adeverință, cu același conținut, nr. 151 din 20 martie 2012, eliberată de aceeași unitate.
Din adeverință rezultă, de asemenea, realizarea unor venituri suplimentare din compensații și premii.
În motivarea acțiunii, reclamantul a invocat în favoarea sa, Decizia RIL nr. 19/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, dată în interpretarea Legii 19/2000 și a OUG 4/2005.
În cauză, s-a emis decizie de respingere a cererii de recalculare, decizia fiind păstrată prin Hotărâre a Comisiei de contestații.
Se ridică problema de a ști dacă în situația contestatorului, având în vedere datele concrete ale cauzei, se aplică în sensul la care se referă acesta, decizia pronunțată în recurs în interesul legii indicată, pornind de la premisa că dezlegările date problemelor de drept prin deciziile pronunțate în recurs în interesul legii, sunt obligatorii pentru instanțe, potrivit dispozițiilor legale cuprinse atât în vechiul Cod de procedură civilă, cât și în Noul Cod procedură civilă.
Pentru a răspunde corect la această întrebare, este necesar a se sublinia în prealabil faptul că o decizie dată în recurs în interesul legii nu are o existență de sine stătătoare, deci nu este independentă în raport cu legea în interpretarea căreia a fost pronunțată.
Deci, dacă nu se aplică legea, nu se aplică nici decizia.
Cu alte cuvinte, autoritatea de lucru interpretat care caracterizează o asemenea hotărâre, respectiv obligativitatea deciziei, sunt valabile numai în situația în care în cazul concret dedus judecății sunt aplicabile dispozițiile legale care au ridicat problemele de drept în interpretare, astfel că numai în această situație dezlegarea dată prin aceste decizii este obligatorie pentru instanțe.
Așadar, în cauză trebuie să se răspundă la întrebarea care este legea aplicabilă în soluționarea contestației, respectiv Legea 19/2000 sau Legea 263/2010.
Răspunsul corect la această întrebare este următorul: legea aplicabilă în cauză este Legea 263/2010, iar nu legea 19/2000.
Prin urmare, decizia pronunțată în recurs în interesul legii nr. 19/2011, prin care s-au dezlegat problemele de drept ridicate de Legea 19/2000 și OUG 4/2005, nefiind dată în interpretarea unor dispoziții legale cuprinse în Legea 263/2010, nu se aplică în cauză în sensul la care se referă contestatorul.
Aceleași argumente sunt valabile și pentru Decizia nr. 19/2012 pronunțată în recurs în interesul legii, dată de asemenea, în interpretarea altor dispoziții legale, dar cuprinse în aceleași acte normative, iar nu în Legea 263/2010. Această decizie a fost depusă la dosar, după anularea sentinței și reținerea cauzei spre rejudecare.
Motivele pentru care Curtea reține că în cauză sunt aplicabile dispozițiile cuprinse în Legea 263/2010 și în privința căreia nu s-au pronunțat decizii în recurs în interesul legii, obligatorii pentru instanțe, privind luarea în calcul la stabilirea punctajelor lunare, respectiv a punctajului mediu anual, a veniturilor suplimentare obținute din forma de retribuire în acord global, sau a altor venituri suplimentare, sunt următoarele:
Cererea de recalculare a pensiei a fost formulată la data de 29.11.2011, deci după . Legii 263/2010, legea 19/2000 fiind abrogată în baza art. 196 lit. a din noua lege a pensiilor..
Este adevărat că deciziile RIL 19/2011 și 19/2012, au fost pronunțate după data de 1 ianuarie 2011, dar aceste decizii sunt valabile și își produc efectele în anumite situații tranzitorii, pentru rezolvarea cărora se aplică în continuare legea veche potrivit dispozițiilor tranzitorii din lege. De subliniat că normele tranzitorii cuprinse atât în legea veche a pensiilor (art. 172 și 185), cât și cele cuprinse în noua lege a pensiilor (art. 174 și 178), prevăd aceeași soluție legislativă.
Astfel, potrivit disp. art. 174 din legea 263/2010, litigiile care se referă la drepturile ce fac obiectul legii, aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a legii, se vor judeca potrivit legii în baza căreia a fost stabilit dreptul.
De asemenea, în conformitate cu art. 178 din același act normativ, cererile înregistrate și nesoluționate până la data intrării în vigoare a legii, se vor soluționa conform normelor existente la dat deschiderii drepturilor de pensii.
Or, în cauza de față, litigiul nu era pe rolul instanței la data de 1 ianuarie 2011, de vreme ce însăși cererea de recalculare a fost adresată Casei ulterior acestei date, astfel că nu se aplică legea veche.
Cererea de recalculare a fost și înregistrată și soluționată sub imperiul noii legi, care reglementează recalcularea în art. 107 alin. 3, potrivit căruia pensia poate fi recalculată prin adăugarea veniturilor și/sau a stagiilor de cotizare prevăzute de lege, nevalorificate la stabilirea acesteia.
Mai mult, chiar și în situația în care, chiar o cerere de stabilire a dreptului la pensie, iar nu de recalculare, ar fi fost formulată și nesoluționată de Casă până la data intrării în vigoare a legii noi, aceasta s-ar fi soluționat conform normelor legale existente la data deschiderii drepturilor de pensii, deci potrivit legii noi.
Un argument în plus în susținerea punctului de vedere potrivit căruia nu are relevanță faptul că deciziile RIL s-au pronunțat după data de 1 ianuarie 2011 și că această împrejurare nu atrage ultractivitatea legii 19/2000, îl constituie și susținerea procurorului general consemnată ca atare în partea introductivă a considerentelor deciziei 19/2011, necontrazisă în motivarea propriu-zisă de ÎCCJ, potrivit căreia deși Legea nr. 19/2000 a fost abrogată în mod expres prin art. 196 lit. a) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, problema de drept invocată subzistă și se cuvine a fi dezlegată, având în vedere dispozițiile tranzitorii conținute de art. 174 și 178 din Legea nr. 263/2010.
De asemenea, chiar ÎCCJ într-o altă decizie anterioară pronunțată în recurs în interesul legii, nr. 4/2011, a subliniat cu titlu prealabil că Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale a fost abrogată în mod expres prin art. 196 lit. a) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 852 din 20 decembrie 2010.
Dar, cu toate acestea, ICCJ a subliniat că problema de drept ce a generat practică neunitară subzistă, pe rolul instanțelor judecătorești soluționându-se în continuare cauzele asiguraților care s-au pensionat sub imperiul Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, și se impune a fi dezlegată având în vedere dispozițiile tranzitorii conținute în art. 174 și 178 din noua lege, reproduse și analizate anterior.
În concluzie, pentru toate argumentele prezentate în precedent, legea aplicabilă în cauza de față este Legea 263/2010, în vigoare la data formulării cererii de recalculare, iar nu legea 19/2000 – lege abrogată, astfel că susținerea contestatorului privind obligativitatea dezlegărilor problemelor de drept ridicate de interpretarea și aplicarea Legii 19/2000, date prin decizii pronunțate în recurs în interesul legii, este neîntemeiată și nu se va primi.
De altfel, în sprijinul acestui punct de vedere poate fi adus și un alt argument de text ce se desprinde din interpretarea unei norme procesuale, respectiv disp. art. 518 teza II Noul Cod procedură civilă, aplicabil în cauză întrucât procesul a început după data de 15 februarie 2013, potrivit cărora decizia în interesul legii își încetează aplicabilitatea la data abrogării dispoziției legale care a făcut obiectul interpretării.
De fapt, o asemenea dispoziție procesuală expresă vine să confirme faptul că decizia RIL nu poate fi concepută independent de legea în interpretarea căreia s-a pronunțat, efectele deciziei încetând odată cu abrogarea legii respective.
În aceste condiții, rămâne problema de a stabili dacă, potrivit Legii 263/2010, cererea de recalculare este întemeiată, respectiv dacă decizia Casei de respingere a cererii și Hotărârea Comisiei de contestații, sunt legale și temeinice.
Or, raportat la dispozițiile legale cuprinse în acest act normativ, Curtea constată că cererea de recalculare este neîntemeiată, astfel că decizia de respingere a cererii și Hotărârea comisiei de contestații, sunt legale și temeinicie, pentru următoarele motive:
Potrivit art. 165 alin. (1) din Legea 263/2010, la determinarea punctajelor lunare, pentru perioadele anterioare datei de 1 aprilie 2001, se utilizează salariile brute sau nete, după caz, în conformitate cu modul de înscriere a acestora în carnetul de muncă, astfel: a) salariile brute, până la data de 1 iulie 1977; b) salariile nete, de la data de 1 iulie 1977 până la data de 1 ianuarie 1991; c) salariile brute, de la data de 1 ianuarie 1991.
De asemenea, potrivit disp. art. 165 alin. (2), la determinarea punctajelor lunare, pe lângă salariile prevăzute la alin. (1) se au în vedere și sporurile cu caracter permanent care, după data de 1 aprilie 1992, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înscrise în carnetul de muncă sau sunt dovedite cu adeverințe eliberate de unități, conform legislației în vigoare.
În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, potrivit căruia guvernul emite hotărâri pentru organizarea executării legilor și al art. 183 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, s-au aprobat prin HG 257/2011, Norme de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010.
Sumele si sporurile cu caracter permanent ce vor fi luate în calcul la stabilirea punctajelor, sunt detaliate prin art. 127 din Normele Metodologice.
Astfel, potrivit art. 127 alin. (1), sporurile cu caracter permanent care se pot valorifica la stabilirea și/sau recalcularea drepturilor de pensie, potrivit prevederilor art. 165 alin. (2) din lege, sunt cele prevăzute în anexa nr. 15.
După pct. VI din Anexa 15, Normele de aplicare cuprind o Mențiune potrivit căreia: „Nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual întrucât nu au făcut parte din bază de calcul a pensiilor, conform legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, printre altele: formele de retribuire în acord sau cu bucata, în regie ori după timp, pe bază de tarife sau cote procentuale, premiile anuale și premiile acordate în cursul anului pentru realizări deosebite, compensațiile acordate conform decretelor nr. 46/1982 și nr. 240/1982, dar și alte sporuri care nu au avut caracter permanent.
În aceste condiții, trebuie stabilit dacă veniturile suplimentare obținute din forma de retribuire în acord global, dar și primele sau compensațiile evidențiate în cazul de față în adeverința invocată de contestator, au făcut sau nu parte din baza de calcul a pensiilor potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, aceste venituri salariale nefiind evident sporuri cu caracter permanent în sensul art. 165 alin. 2 din lege și anexei 15 din Norme.
În cazul de față, adeverința invocată se referă la perioada 1971 – 2000.
Prin urmare, se impune a se verifica această împrejurare în raport cu legile 27/1966 și 3/1977.
Potrivit art. 41 și 42 din legea 27/1966, salariul tarifar care se ia ca bază de calcul la stabilirea pensiei este media salariilor tarifare lunare din 5 ani lucrați consecutiv, la alegerea angajatului, din ultimii 10 ani premergători încetării activității salariate și media salariilor tarifare lunare care se ia în considerare la calcularea pensiei se stabilește pe baza: salariului tarifar lunar de încadrare, pentru cei retribuiți cu luna; salariului tarifar de încadrare, corespunzător la 204 ore, pentru cei retribuiți cu ora; salariului tarifar de calcul, pentru cei retribuiți cu cotă procentuală; d) salariului la care s-a plătit contribuția de asigurări sociale, pentru cei angajați la persoane fizice.
Deci, baza de calcul se stabilește în raport cu salariul tarifar lunar de încadrare, ca regulă, iar nu în raport cu veniturile, indiferent de cuantumul acestora.
De asemenea, potrivit art. 10 din legea 3/1977, baza de calcul la stabilirea pensiei este media din 5 ani lucrați consecutiv, la alegere, din ultimii 10 ani de activitate, a salariului de bază și a următoarelor: - sporul de vechime în muncă; - sporul pentru lucrul în subteran, precum și pentru lucrul pe platformele marine de foraj și extracție;- indemnizația de zbor; - sporul pentru condiții grele de muncă;- sporul pentru lucrul sistematic peste programul normal;- sporul pentru exercitarea unei funcții suplimentare; - alte sporuri cu caracter permanent prevăzute în contractele individuale de muncă, potrivit legii.
În această ordine de idei, prin art. 21 s-a stabilit că baza de calcul este media retribuțiilor tarifare lunare și se stabilește pe baza: a) retribuției tarifare de încadrare, pentru cei retribuiți cu luna; b) retribuției tarifare de încadrare, corespunzătoare la 204 ore, pentru cei retribuiți cu ora, inclusiv pentru personalul care lucrează în acord; c) retribuției tarifare de calcul, pentru cei retribuiți cu cotă procentuală; d) retribuției la care s-a plătit contribuția de asigurări sociale, pentru cei angajați la persoane fizice.
Deci, și sub imperiul acestei legi, pentru personalul care a lucrat în acord, baza de calcul a pensiilor, rezultă fără echivoc faptul că baza de calcul pentru pensie nu se stabilea în raport cu veniturile reale indiferent de cuantumul acestora, ci de retribuția tarifară de încadrare.
Astfel, prin retribuție tarifară se înțelege retribuția stabilită pe baza rețelelor tarifare sau a listelor de funcții pentru muncitori și personal operativ și prin nomenclatoarele de funcții pentru personalul de execuție tehnic, economic, de altă specialitate, pentru personalul de conducere, precum și pentru cel administrativ, de deservire și de pază, potrivit disp. art. 9 alin. 1 din legea 57/1974.
Și în ceea ce privește celelalte venituri suplimentare, cum ar fi cele din compensații, nici acestea nu au fost avute în vedere pentru stabilirea bazei de calcul a pensiei, potrivit legislației anterioare.
De exemplu, în ceea ce privește compensațiile primite în baza decretului 46/1982, primite inclusiv de către contestator, așa cum rezultă din adeverința depusă la dosar, retribuția în acord, sporurile, indemnizațiile, premiile, celelalte drepturi de retribuire, precum și orice alte drepturi și obligații care se determină, potrivit legii, în funcție de nivelul retribuției se stabilesc fără a se lua în considerare majorările de retribuție prevăzute la art. 1, potrivit art. 6 din decret.
În aceste condiții, se poate trage concluzia potrivit căreia, veniturile obținute în acord global, sau alte venituri suplimentare din premii sau compensații, nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajelor lunare, respectiv a punctajului mediu anual, întrucât nu au făcut parte din bază de calcul a pensiilor, conform legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001.
O discuție privind salariile nete sau brute, utilizate la determinarea punctajelor anuale potrivit art. 164 alin. 1 din legea 19/2000 sub imperiul căreia s-a pensionat contestatorul, a cărui soluție legislativă a fost preluată identic prin art. 165 din legea 63/2010, salarii diferențiate în raport cu perioadele evidențiate în lege, nu se va mai purta, având în vedere faptul că în această privință contestatorul nu a ridicat o problemă care să aibă legătură directă cu veniturile din acord global.
În aceeași ordine de idei, mențiunea din adeverințele prezentate, privind includerea veniturilor din acord global și a celorlalte venituri, în câștigul brut, nu are nicio relevanță, câtă vreme, există o diferențiere legală pe salarii brute și nete, având ca elemente de referință perioada până la 1 iulie 1977, perioada de la 1 iulie 1977 până la 1 ian. 1991 și perioada de după 1 ian. 1991 .
De asemenea, nu se vor mai face discuții cu privire la mențiunea făcută de unitate în adeverințele prezentate de către contestator, privind faptul că sumele evidențiate au fost contributive la bugetul asigurărilor sociale de stat, nefiind îndeplinită cumulativ cerința privind includerea acestor venituri în baza de calcul a pensiei, potrivit legislației anterioare.
Pe de altă parte, prin art. 2 din Decret 389/1972 la care se face trimitere în adeverințe, se prevăd expres și limitativ sumele, respectiv drepturile bănești asupra cărora contribuția pentru asigurările sociale de stat nu se datorează. Printre acestea, nu sunt enumerate și eventuale venituri suplimentare din acord global.
Practica judiciară invocată de contestator în favoarea sa, nu este de natură să schimbe soluția în cazul de față.
În sistemul nostru de drept, precedentul judiciar nu este în principiu izvor de drept, cu excepția soluțiilor pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, atunci când este sesizată cu un recurs în interesul legii, ceea ce nu este cazul în speță, nefiind pronunțată o decizie în recurs în interesul legii în interpretarea Legii 263/2010 privind veniturile avute în vedere la stabilirea pensiei.
Pentru toate aceste considerente, se va respinge ca neîntemeiată contestația de față.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge contestația formulată de contestatorul V. V., cu domiciliul în Drobeta Turnu Severin, ., județul M., în contradictoriu cu intimatele C. NAȚIONALĂ DE PENSII PUBLICE, cu sediul în București, ., sector 2, C. JUDEȚEANĂ DE PENSII M., cu sediul în Drobeta Turnu Severin, b.dul C. I, nr. 3, județul M..
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 31 ianuarie 2014.
Președinte, C. R. | Judecător, T. R. | |
Grefier, S. C. |
Red.TR
4 ex
03.03.14
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... | Contestaţie act. Decizia nr. 3596/2014. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
